ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 678/2022
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 678/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 30 martie 2022
asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin cererea formulată la data de 07.12.2021 împotriva deciziei nr. 98/18.01.2021 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă în dosar nr. x/2020 (înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă prin declinarea dispusă prin decizia nr. 10/13.01.2022 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă), revizuenta A. a solicitat anularea deciziei nr. 98/18.01.2020 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă în dosar nr. x/2020, întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 3120/02.11.2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă în dosar nr. x/2006.
În baza art. 186 C. proc. civ., revizuenta a solicitat repunerea în termenul de revizuire, având în vedere că întârzierea se datorează faptului că nu a fost conceptată și nu a avut cunoștință de judecarea respectivei cauze, deși B. cunoaște foarte bine situația juridică a terenului mai exact că nu este îndreptățită nici la reconstituirea dreptului de proprietate conform hotărârilor judecătorești anexate și că este proprietara de drept a terenului în cauză, aflând despre decizia criticată la data de 22.11.2021, când de la Primăria Dănesti s-a comunicat că sunt probleme cu actele pe terenul respectiv.
Susține revizuenta A. că decizia civilă atacată nr. 98/18.01.2021 încalcă puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 3120/02.11.2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2006.
Având în vedere că este proprietara terenului pentru care, în mod greșit, prin decizia a cărei revizuire o solicită, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate, conform contractului de vânzare cumpătare pe care l-a atașat și față de hotărârile judecătorești pronunțate anterior, intrate în puterea lucrului judecat, prin care a fost tranșată situația juridică și faptul că C. nu are niciun drept asupra terenului în cauză, revizuenta a solicitat admiterea cererii, revizuirea hotărârii în sensul anulării în tot a hotărârii atacate.
Totodată, în baza art. 186 C. proc. civ., a solicitat admiterea cererii de repunere în termen pentru motivele sus arătate.
În baza art. 453 C. proc. civ., a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept a invocat dispozițiile art. 509 alin. (1), pct. 8 și art. 186 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 10/13.01.2022, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a declinat competența de soluționare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că potrivit art. 510 alin. (2) C. proc. civ., competența de soluționare a cererii de revizuire motivate pe existența contrarietății de hotărâri, aparține instanței mai mare în grad față de instanța care a pronunțat prima hotărâre, a cărei autoritate de lucru judecat se pretinde a fi fost încălcată. Întrucât hotărârea pretins încălcată prin decizia atacată cu revizuire este reprezentată de decizia civilă a Curții de Apel Craiova nr. 3120/02.11.2006, instanța mai mare în grad competentă în soluționarea căii extraordinare de atac. este Înalta Curte de Casație și Justiție.
II. Apărări formulate în cauză
Intimata B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de tardivitate a cererii de revizuire, excepția de inadmisibilitate a cererii întrucât revizuenta nu a fost parte în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea supusă revizuirii, iar în subsidiar a solicitat respingerea acesteia și judecata în lipsă. A solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON reprezentând onorariu de avocat, pentru care a depus chitanță.
III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând cererea de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Subiectele principale și indispensabile ale oricărei căi de atac sunt părțile între care s-a declanșat litigiul în fața instanței de judecată, întrucât căile de atac reprezintă o continuare firească a exercițiului acțiunii civile.
În acest sens, potrivit art. 458 C. proc. civ., "Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane".
În categoria părților litigiului se află reclamantul și pârâtul, dar și terții introduși în proces la inițiativa unuia dintre aceștia pe calea chemării în judecată a altor persoane, a chemării în garanție sau arătării titularului dreptului. Același drept este recunoscut și terților care au intervenit în proces din proprie inițiativă, cu anumite nuanțări în ceea ce privește intervenientul accesoriu, care nu poate uza de o cale de atac pe care partea în favoarea căreia a intervenit nu a exercitat-o.
Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 98/18.01.2021 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă în dosar nr. x/2020 (a cărei anulare se solicită pe calea prezentei revizuiri), a fost admis apelul declarat de reclamanta B. împotriva sentinței nr. 3480/20.07.2020 a Judecătoriei Târgu Jiu. A fost schimbată sentința în sensul că a fost admisă acțiunea reclamantei și obligată pârâta Comisia Locală Dănești de fond funciar să întocmească și să înainteze Comisiei Județene Gorj de fond funciar documentația premergătoare eliberării titlului de porprietate pentru suprafața de 0,80 ha teren agricol validat în favoarea autorului C. prin HCJ nr. 65/20.01.1992.
În acest dosar, reclamanta B. (intimată în prezenta cerere de revizuire), s-a judecat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală Dănești de fond funciar și Comisia Județeană Gorj de fond funciar, revizuenta nefăcând parte din cadrul procesual respectiv.
În atare situație și printr-o interpretare per a contrario a dispozițiilor art. 458 C. proc. civ., rezultă că revizuenta nu are deschisă calea extraordinară de atac pe care a promovat-o în prezenta cauză, întrucât nu a figurat ca parte în procesul în care s-a pronunțat hotărârea pe care tinde să o anuleze pe calea revizuirii.
Împrejurarea că art. 458 C. proc. civ. reglementează, pe cale de excepție și în anumite situații, exercitarea căii de atac și de alte organe sau persoane, nu îndreptățește revizuenta la promovarea prezentei revizuiri, întrucât aceasta nu face parte dintr-o astfel de categorie, care vizează acele persoane sau organe ce pot exercita acțiunea civilă (pe cale de consecință și calea de atac) în baza unor dispoziții exprese ale legii (legitimare procesuală extraordinară).
Întrucât intimata B. a solicitat cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 1000 RON, pe care le-a dovedit cu chitanța aflată la dosarul de recurs și raportat la soluția ce se va da căii de atac, constatată ca fiind inadmisibilă, Înalta Curte reține că revizuenta este parte căzută în pretenții conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât va fi obligată la plata acestor cheltuieli în favoarea părții care le-a solicitat, respectiv intimata B..
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 98 din 18 ianuarie 2021 a Tribunalului Gorj, secția I civilă și va obliga revizuenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON în favoarea intimatei B..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 98 din 18 ianuarie 2021 a Tribunalului Gorj, secția I civilă.
Obligă revizuenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON în favoarea intimatei B..
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pronunțată astăzi, 30 martie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.