ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 674/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă sub nr. dosar x/2019 la data de 08.10.2019, reclamantul A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară (pe viitor ASF) București, obligarea acesteia la plata sumei de 241,149.79 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în legătură cu dosarul nr. x/2015; obligarea ASF la plata cheltuielilor de judecată (taxa de timbru și onorariu avocațial) ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 451 și urm. C. proc. civ., precum și orice alte dispoziții la care s-a făcut trimitere în cererea de chemare în judecată.

Pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și, în subsidiar, reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată astfel cum au fost solicitate.

Prin sentința nr. 1121/05.08.2020, Tribunalul București, secția a III a civilă a admis în parte acțiunea; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 50.000 RON cheltuieli de judecată din dosarul nr. x/2015, reprezentând onorariu de avocat, redus; a respins, în rest cererea, ca neîntemeiată; a admis în parte cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 5105 RON cheltuieli de judecată din care suma de 2015 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, iar suma de 3000 RON onorariu de avocat redus.

Prin decizia nr. 608/A/12.04.2021, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul pârâtei împotriva sentinței; a admis apelul reclamantei și a obligat pârâta la plata următoarelor sume: 7.537 RON, taxa de timbru din dosarul nr. x/2015, achitată pentru apelul provocat și 10.000 RON onorariu de avocat în apelul provocat; 6.208 RON, taxa de timbru din dosarul nr. x/2015, achitată pentru recursul provocat și 10.000 RON onorariu de avocat în recursul provocat; 2.000 RON onorariu de avocat în prezentul litigiu, în plus față de cel de 3.000 RON acordat de prima instanță și 674,9 RON taxă de timbru în prezentul litigiu, în plus față de cei 2105 RON acordați de prima instanță; a menținut în rest dispozițiile sentinței; a obligat pe apelanta-pârâtă la plata, către apelanta-reclamantă, a sumei de 808,67 RON, reprezentând taxa de timbru din apel, aferentă pretențiilor admise.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta ASF București, arătând că în mod greșit instanța de apel a apreciat faptul că se impune acordarea cheltuielilor de judecată pentru apelul provocat și pentru recursul provocat promovate de către A. în dosarul nr. x/2015 ca reprezentând cheltuieli de judecată utile și necesare astfel încât recuperarea acestora să cadă în sarcina părții care a pierdut procesul precum și acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial în prezenta cauză, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Contrar considerentelor instanței de apel, este fără relevanță că apelul provocat formulat de A. a fost respins ca rămas fără obiect. Relevant în cauză este că A. a apreciat oportun să utilizeze această modalitatea procesuală strict facultativă în raport cu exercitarea căilor de atac ordinare. Caracterul opțional al exercitării căii de atac exclude posibilitatea de a solicita cheltuieli de judecată în această situație.

Exercitarea apelului și recursului provocat în dosarul nr. x/2015 în care instanța a admis acțiunea Fondului Proprietatea reprezintă demersuri de procedură care excedează limitelor justificate ale unei strategii de apărare în condițiile speței respective.

Deoarece apelul provocat formulat de A. în dosarul menționat a fost respins, rezultă că aceasta este partea care a pierdut procesul cu privire la aspectele cuprinse în apelul provocat și nu este îndreptățită să solicite cheltuieli de judecată pentru acest demers procedural.

În mod nejustificat instanța de apel reține că promovarea căilor de atac ordinare în dosarul nr. x/2015 de către ASF s-a realizat în mod neîntemeiat și, pe cale de consecință, a condus la introducerea apelului și a recursului provocat de către A. și, implicit, antrenarea cheltuielilor constând în taxe de timbru și onorarii de avocat de către aceasta.

În dosarul nr. x/2015, ASF a formulat toate căile de atac ordinare necesare apărării drepturilor sale. Promovarea căilor ordinare de atac ordinare într-o cauză nu trebuie să fie considerată o conduită procesuală neîntemeiată și imputabilă părții în mod nejustificat, astfel încât este profund eronat în etapa analizei cheltuielilor de judecată să se stabilească o legătură de cauzalitate între efectuarea demersurilor procesuale obligatorii de tipul apel și recurs și efectuarea unor acte de procedură opționale de către partea adversă, de tipul apel provocat și recurs provocat.

Contrar considerentelor instanței de apel, apelul și recursul provocat reprezintă strategii procesuale de oportunitate și nu au pot fi considerate echivalentul căilor de atac ordinare, ca mijloace obligatorii procesuale de apărare a dreptului.

Mai mult, pentru apelul și recursul provocat care au fost respinse instanța de apel a apreciat că în dosarul nr. x/2015 instanța de fond a dispus acordarea cheltuielilor de judecată aferente achitării taxei de timbru pentru cererea de chemare în garanție, chiar dacă aceasta a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

Sub acest aspect, instanța de apel preia în mod nejustificat argumentele expuse de către A., iar considerentele analizei instanței realizate în cadrul acelui dosar nu pot fi scoase din context și invocate cu titlu de precedent, în mod speculativ, în prezenta cauză.

Referitor la cuantumul sumei solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată, recurenta arată că instanța de apel a modificat în mod arbitrar dispozițiile sentinței de fond, care a acordat 3000 RON în loc de 8528 RON, fără să precizeze argumente viabile care să fundamenteze această soluție.

În termen legal, A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de nulitate a recursului pentru neîncadrare, cu argumentul că aspectele privind acordarea cheltuielilor de judecată reprezintă chestiuni de netemeinicie, iar nu de nelegalitate. A mai invocat intimatul excepția de inadmisibilitate a recursului, având în vedere că prin cererea de recurs se solicită casarea deciziei atacate, respingerea apelului reclamantului, admiterea apelului pârâtei, soluția inadmisibilă raportat la dispozițiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța de recurs.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, soluția instanței de apel fiind întemeiată și legală raportat la circumstanțele speței și la caracterul complex al pregătirii apărării în dosarul nr. x/2015.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate, înlăturarea apărărilor din actul procedural și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

- este nefondată critica prin care partea pârâtă, ASF București, pretinde aplicarea greșită a normei de drept prevăzute la art. 453 alin. (1) C. proc. civ. în ceea ce privește statuarea potrivit căreia datorează cheltuielile de judecată avansate de partea reclamantă în dosarul nr. x/2015 pentru exercitarea unor căi de atac facultative, anume a apelului provocat și a recursului provocat, critică subsumată motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Căile de atac (principale, incidentale ori provocate) sunt mijloace procedurale prin intermediul cărora părțile interesate au posibilitatea de a solicita și obține, în condițiile prevăzute de normele de procedură civilă, desființarea hotărârilor judecătorești nelegale și netemeinice.

Exercitarea căilor de atac este lăsată la latitudinea părților litigante, singurele care pot aprecia dacă justifică sau nu interes în continuarea procedurilor de judecată și în fața instanțelor de control judiciar, legiuitorul rezumându-se a stabili doar regulile necesar a fi îndeplinite pentru folosirea fiecăreia dintre căile de atac prevăzute de lege.

Fiind în sarcina părților, aprecierea asupra oportunității exercitării căilor legale de atac, urmare a evaluării efectelor pe care acestea urmează să le producă asupra propriei situații juridice, nu este supusă cenzurii instanțelor de judecată.

În consecință, nu pot fi primite afirmațiile părții pârâte potrivit cărora doar căile de atac comune, apelul și recursul, formulate pe cale principală, reprezintă căi de atac necesare și obligatoriu a fi exercitate de partea care a pierdut procesul în primă instanță pentru protecția drepturilor deduse judecății, în timp ce apelul provocat și recursul provocat sunt căi de atac facultative, a căror exercitare excedează unei strategii de apărare rezonabile, caz în care partea are a suporta cheltuielile de judecată avansate pentru judecata acestora.

Așa fiind, acordarea cheltuielilor de judecată aferente apelului provocat și recursului provocat se examinează tot din perspectiva normei de drept prevăzute la art. 453 alin. (1) C. proc. civ. care prevede următoarele: Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Pierderea procesului semnifică faptul că instanța de judecată a găsit ca neîntemeiat demersul judiciar inițiat de parte fie la judecata cauzei în primă instanță, fie la judecata acesteia în căile de atac.

Rezultă că, învestită fiind cu soluționarea unei cereri prin care se pretinde obligarea la plata cheltuielilor de judecată aferente apelului provocat și recursului provocat, instanța are a statua și a dispune, în raport de circumstanțele particulare ale cauzei, cu privire la plata cheltuielilor de judecată avansate de părțile atrase în proces prin conduita procesuală a părții care a pierdut, în tot sau în parte, procesul în căile de atac.

În speță, astfel cum s-a reținut la judecata în fond a cauzei, partea pârâtă, ASF București, a pierdut procesul în dosarul nr. x/2015, cererea de chemare în judecată formulată de aceasta fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin sentința civilă nr. 578/20.02.2017 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, soluție menținută în căile de atac, prin deciziile nr. 2408/A/21.12.2017 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă și, respectiv, nr. 1325/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II- a civilă.

În dosarul menționat, în legătură cu pretențiile formulate de partea pârâtă prin cererea de chemare în judecată, partea reclamantă a formulat cerere de chemare în garanție a unor terțe persoane, anume a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, cerere care nu a mai făcut obiectul examinării primei instanțe, fiind respinsă ca rămasă fără obiect, în considerarea soluției date asupra cererii principale, cu care chemarea în garanție se afla în relație de dependență.

În condițiile exercitării de către partea pârâtă a apelului și, ulterior, a recursului, partea reclamantă, intimată în respectivul proces, evaluând consecințele pe care apelul și recursul exercitate de partea pârâtă ar putea să le producă asupra situației sale juridice, a declarat apel provocat și recurs provocat împotriva terțelor persoane, care au figurat în primă instanță și care nu erau părți în căile de atac exercitate de partea pârâtă, posibilitate recunoscută de dispozițiile art. 473 și ale art. 491 C. proc. civ.

Conduită procesuală a părții reclamante, atrasă astfel la judecata în căile de atac, a fost determinată de faptul că nu putea specula asupra soluțiilor ce urmau să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată de instanțele de control judiciar, respectiv, de faptul că, în absența apelului provocat și a recursului provocat, aceste instanțe se aflau în imposibilitate procedurală de a examina cererea de chemare în garanție prin care a înțeles să-și protejeze patrimoniul, pretinzând că este îndreptățită să ceară terțelor persoane să o despăgubească pentru obligația la care ar fi îndatorată către partea pârâtă.

Respingerea apelului provocat și a recursului provocat ca rămase fără obiect s-a impus, potrivit considerentelor hotărârilor instanțelor de control judiciar, în considerarea soluțiilor de respingere a căilor de atac exercitate de partea pârâtă și a raportului de dependență între cererea de chemare în judecată și cea de chemare în garanție, iar acest soluții nu semnifică, cum eronat se pretinde prin recurs, faptul că și partea reclamantă a pierdut procesul din dosarul nr. x/2015.

În acest context al analizei, este de menționat că statuând prin hotărârea recurată că introducerea căilor de atac de către apelanta-reclamantă din prezentul litigiu și implicit antrenarea cheltuielilor constând în taxe de timbru și onorarii de avocat a fost determinată de atitudinea procesuală a părții adverse care a înțeles să conteste, în mod neîntemeiat, soluția pronunțată asupra cererii principale și a celei reconvenționale de către prima instanță, instanța de apel nu a realizat o apreciere proprie cu privire la apelul și recursul declarate de partea pârâtă în dosarul nr. x/2015, ci s-a raportat la soluțiile pronunțate de instanțele de control judiciar evidențiate în hotărârile pronunțate în respectivul dosar.

Argumentul prin analogie reținut de instanța de apel, potrivit căruia același raționament judiciar a fost avut în vedere și în dosarul nr. x/2015 pentru obligarea părții pârâte la plata cheltuielilor de judecată aferente cererii de chemare în garanție, respinsă ca rămasă fără obiect la judecata în primă instanță, contrar susținerilor din recurs, subliniază similaritatea celor două situații și nu identitatea acestora, astfel încât afirmația potrivit căreia argumentul a fost reținut de instanța de apel cu titlu de precedent, în mod speculativ, nu este fundamentată pe considerentele criticate.

Totodată, este de observat că dispozițiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ. definesc cheltuielile de judecată statuând că se subsumează acestora taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți, sumele de bani cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cele de transport și de cazare, precum și orice alte sume de bani necesare pentru buna desfășurare a procesului.

Examinarea cuantumului acestor cheltuieli se realizează în temeiul dispozițiilor art. 451 alin. (2)-(4) C. proc. civ. iar exonerarea de la plată poate fi dispusă doar în condițiile art. 454 C. proc. civ., caz în care susținerea părții pârâte potrivit căreia scutirea sa de la plata cheltuielilor aferente apelului provocat și recursului provocat se impune sub motiv că ar fi voluptorii (adică făcute pentru plăcerea personală a părții) nu își găsește susținere în normele de drept arătate.

Așa fiind, corect, instanța de apel, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., a statuat că partea pârâtă, pierzând procesul în dosarul nr. x/2015, are obligația de a plăti părții reclamante pe care a atras-o în respectivul dosar la judecata în căile de atac atât cheltuielile ocazionate de formularea prin întâmpinări a apărărilor împotriva motivelor din apelul principal și recursul principal, cât și a acelora prilejuite de exercitarea apelului provocat și a recursului provocat, mijloace procedurale pe care aceasta le-a folosit, în condițiile legii, în scopul protejării situației sale juridice stabilite la judecata în primă instanță.

- este nefondată și critica prin care partea pârâtă pretinde că în procesul pendinte instanța de apel a majorat, arbitrar, cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial stabilit prin sentința primei instanțe, în condițiile în care a respins apelul pe cale l-a declarat și prin care a solicitat diminuarea acestor cheltuieli, critică încadrabilă în motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Lucrările dosarului evidențiază faptul că la judecata în primă instanță, partea pârâtă a fost obligată să plătească părții reclamante suma de 5105 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru în sumă de 2015 RON și onorariu de avocat în sumă de 3000 RON, prin reducere de la 8528 RON, în aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Soluția de reducere a onorariului de avocat dispusă de prima instanță a fost apelată atât de partea reclamantă (care a susținut că reducerea nu este justificată), cât și de partea pârâtă (care a pretins o diminuare mai substanțială).

Or, reevaluarea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat și statuarea asupra sumei de 5000 RON, apreciată a fi rezonabilă și proporțională cu munca depusă, a fost dispusă de către instanța de apel în urma admiterii apelului declarat de partea reclamantă, nu în considerarea soluției de respingere a apelului declarat de partea pârâtă, cum eronat pretinde aceasta.

Instanța de apel a arătat în cuprinsul hotărârii recurate și argumentele pentru care a apreciat că se impune admiterea criticii formulate sub acest aspect prin apelul părții reclamante, anume urmare a examinării volumului de muncă al avocatului părții reclamante care a presupus nu doar formularea cererii de chemare în judecată și expunerea raporturilor dintre părți care justifică recuperarea sumelor solicitate ci și combaterea apărărilor formulate de partea adversă care au tins la respingerea demersului judiciar.

Așa fiind, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) din același C. proc. civ., urmează a respinge recursul dedus judecății de partea pârâtă, ca nefondat.

Constatând că până la închiderea dezbaterilor partea reclamantă A. S.A. nu a depus la dosar, conform prevederilor art. 452 C. proc. civ., dovada cheltuielilor de judecată avansate pentru judecata recursului, Înalta Curte va respinge cererea de acordare a acestor cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva deciziei nr. 608/A din 12 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Respinge cererea intimatului-pârât de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 martie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.