ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 777/2010

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1053 din 04 iunie 2008, Tribunalul București, secția a V- a civilă, a admis contestația formulată de reclamanta D.M. prin procurator D.D.F., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București prin primarul general. Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a avut in vedere următoarele considerente de fapt si de drept: Prin notificarea din 2001 trimisă prin B.E.J D.I. și C., reclamanta D.M. a solicitat Primăriei Municipiului București repartizarea unui apartament confort 1 în zona fostei sale proprietăți, (sector 5), proprietate expropriata și ulterior, demolata abuziv.

În cuprinsul notificării, reclamanta a arătat că fostul său imobil, compus din teren în suprafață de 1.063 mp și construcții în suprafață totală de 538,15 mp, a fost prins în planul de sistematizare conform D.C.S. din 11 aprilie 1989 și demolat în baza D.C.S. din 29 mai 1989. A mai arătat reclamanta ca a rămas singura dintre foștii proprietari care nu a primit locuință. Prin dispoziția din 21 martie 2005, Primăria Municipiului București prin Primarul General a respins notificarea menționată, motivat de faptul că aceasta nu face obiectul Legii nr. 10/2001. Tribunalul a apreciat că, in cauza, cu prioritate, s-a impus stabilirea regimului juridic aplicabil notificării formulate de reclamanta, respectiv calificarea naturii juridice a cererii- contestație în sensul art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 sau o cerere cu alta semnificatie juridica.

Sub primul aspect, tribunalul a reținut că, facându-se vorbire în notificarea menționată despre repartizarea unui apartament confort 1, ca măsură reparatorie, s-ar putea trage concluzia că este vorba despre o notificare formulată în baza Legii nr. 10/2001, chiar dacă acest temei legal nu apare în cuprinsul notificării. Această concluzie este susținută și de faptul că notificarea a fost trimisă cu respectarea procedurii și termenului impuse de art. 22 din Legea nr. 10/2001. Cu toate acestea, în declarația dată la 22 septembrie 2004, sub semnătură legalizată prin încheierea din 22 septembrie 2004, mandatarul reclamantei a făcut precizarea expresă că notificarea nu face nici o referire la prevederile Legii nr. 10/2001.

Aceeași poziție juridică a avut-o și apărătorul reclamantei la termenul din 28 mai 2008. Față de aceste precizări exprese, față de conținutul literal al notificării, față de hotărârile judecătorești depuse la dosarul cauzei prin care s-a statuat asupra cererii de restituire întemeiată in mod expres pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, (sentința civilă nr. 1540 din 5 decembrie 2006 a Tribunalului București, Decizia civilă nr. 403 din 4 iunie 2007 a Curții de Apel București, filele 79 - 85), tribunalul a constatat că notificarea din 2001 nu a fost formulata în baza Legii nr. 10/2001. Sub cel de-al doilea aspect, tribunalul a avut în vedere că, deși în cauză nu are incidență Legea nr. 10/2001, câtă vreme s-a emis o dispoziție întemeiată pe această lege, pentru rațiuni de simetrie și calea de atac împotriva dispoziției este contestația reglementată de art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Sub aspectul legalității dispoziției, tribunalul a constatat că, deși este corectă constatarea intimatei în sensul că notificarea nu face obiectul Legii nr. 10/2001, s-a impus anularea dispoziției din 21 martie 2005, pentru ca solicitarea reclamantei să poata fi înaintată direcției competente pentru rezolvarea solicitărilor administrative formulate de cetățeni. S-a retinut, totodata, ca tribunalul este competent să soluționeze direct doar cererile de restituire întemeiate pe Legea nr. 10/2001 și nesoluționate în termen legal de către unitățile deținătoare, astfel cum s-a statuat prin deciziile în interesul Legii nr. 9/2006 și 20/2007, date de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu și alte cereri care revin în competența autorității publice pentru care instanțele au doar atribuții de cenzurare a legalității modului de rezolvare, dar după o altă procedură, respectiv cea prevăzută de Legea nr. 554/2004.

Prin Decizia civilă nr. 03 din 06 ianuarie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV- a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta - pârâtă Primăria Municipiului București, prin Primarul General. Curtea a constatat, din oficiu, că, deși prin minută, ca urmare a admiterii contestației, dispoziția din 21 martie 2005 emisă de către Primarul General al Municipiului București a fost anulată, dispoziție care se regăsește și în considerentele sentinței, dintr-o eroare materială, care nu face obiectul acestei judecății, a fost omisă mențiunea anulării dispoziției. În mod corect, prima instanță a reținut că solicitarea reclamantei nu face obiectul Legii nr. 10/2001, intrucat repartizarea unei alte locuințe în locul celei expropriate și demolate, nu figurează printre măsurile reparatorii instituite prin art. 1 al acestei Legi.

Conform textului suscitat, imobilele preluate în mod abuziv de stat se restituie în natură, iar când aceasta nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent constând în alte bunuri sau servicii, sau despăgubiri în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Reclamanta nu a solicitat, prin prezenta notificare, nici restituirea în natură a imobilului, teren și construcție, și nici măsuri reparatorii în echivalent. Din actele dosarului, a mai rezultat că, astfel de pretenții au mai făcut obiectul si altor notificări și judecăți (filele 115 - 122 Dosar fond nr. 33171/3/2007).

S-a constatat ca, reclamanta invocă un drept subiectiv acordat printr-un alt act normativ, respectiv prevederile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 5/1973 (abrogate prin art. 73 din Legea nr. 114/1996), conform cărora: „cetățenii ale căror locuințe se demolează pentru noi construcții sau sistematizări, vor primi cu chirie o locuință din fondul locativ de stat, pentru ei și familiile lor, până ce își construiesc sau își cumpără o locuință. Suma încasată pentru locuința demolată va constitui avansul pentru noua locuință pe care o construiește sau o cumpără”. În fapt, reclamanta solicită repartizarea unei astfel de locuințe în vederea închirierii de la stat.

Pârâta trebuie să rezolve cererea, în virtutea competențelor sale administrative instituite prin Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, și nu în cadrul procedurii speciale instituite prin Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 9 februarie 2009, Municipiul București, reprezentat prin Primarul General, prin care a sustinut urmatoarele aspecte de pretinsa nelegalitate: Conform dispozițiilor art. 21 - 23 din Legea nr. 10/2001, notificarea formulată înăuntrul termenului legal de persoana ce se consideră îndreptățită la restituire trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor foștilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor a acestor persoane - aceste acte putând fi depuse și ulterior, in condițiile legii (termenul special prevăzut in acest scop, termen ce a fost proprogat apoi prin mai multe acte normative de modificare a Legii nr. 10/2001).

Astfel, așa cum a reținut Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, imobilul solicitat prin notificare nu face obiectul Legii nr. 10/2001. Imobilul din, sector 5, a fost expropriat în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 129/1989, iar cele două instanțe, deși au apreciat că este corectă constatarea instituției parate conform careia notificarea nu face obiectul Legii nr. 10/2001, au dispus totuși anularea dispoziției, cu motivatia ca solicitarea reclamantei să poată fi soluționată de direcția competentă din cadrul acestei institutii. Recurentul consideră că acest argument nu poate sta la baza nulității dispoziției emise, întrucât nulitatea privește exclusiv actul atacat, ori, în speță, nu se poate reține nici un motiv de nulitate a acestei dispoziții administrative.

Instanța putea eventual să oblige instituția noastră ca petiția formulată, în situația în care nu avea valoarea unei notificări, să fie redirectionată către direcția competentă. Înalta Curte va constata nulitatea cererii de recurs formulate, pentru considerentele ce urmeaza: În calea de atac extraordinara a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele strict prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate in legătura cu hotărârea atacata (pe aspecte de ordin procedural si/sau substanțial).

Scopul acestei cai de atac este, prin urmare, esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă ca orice susținere care releva, o expunere a istoricului cauzei deduse judecatii, o redare relativ detaliata a continutului reglementarilor legale incidente in litigiile avand ca obiect imobilele preluate abuziv de stat, fara insa ca aceasta sa fie particularizata cadrului procesual de investire ori etapei procesuale ori considerentelor deja redate in cuprinsul hotararii judecatoresti contestate, pretinse necorelari ale actiunilor partii adverse cu dispozitiile legale procedurale, manifestarea dezacordului fata de solutia pronuntata, fara insa ca aceasta sa fie insotita de redarea situatiei concrete de incalcare sau aplicare gresita a legii, fata de temeiul formal invocat in sustinerea cererii, exced analizei instanței de recurs.

Este motivul pentru care legiuitorul a prevăzut sancțiunea nulității atât pentru nemotivarea cererii de recurs, cat si pentru situația in care cererea se motivează, însa criticile nu pot fi încadrate in nici una din ipotezele de nelegalitate enumerate de norma procedurala susmenționată. Noua formulare a textului art. 304 C. proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel (ambele judecăți de fond), finalizata prin configurarea situatiei de fapt a dosarului pendinte si prin pronuntarea unei hotarari definitive in acest dosar. O situație de nelegalitate, în esență, pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit, la situația de fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare.

În fața unei instanțe de recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie, și aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de sistemului dublului grad de jurisdicție, calea de atac a recursului fiind in mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac. Împrejurarea ca ambele instante de fond au ajuns la concluzia ca notificarea expediata de reclamanta nu face obiectul Legii nr. 10/2001, si, drept consecinta, au dispus anularea dispoziției administrative, considerentul principal avut in vedere fiind acela ca solicitarea reclamantei să poată fi soluționată de direcția competentă din cadrul institutiei parate, nu poate fi asimilata unei situatii de nelegalitate, intrucat solutia este rezultatul unui rationament firesc si logic, de punere de acord a situatiei de fapt-formularea unei solicitari concrete din partea reclamantei, cu dispozitiile legii speciale de reparatie civila.

Cat timp insusi recurentul-parat sustine si motiveaza expres in cuprinsul dispoziției administrative din 21 martie 2005 ca notificarea reclamantei nu face obiectul Legii nr. 10/2001, pastrarea efectelor unui act juridic care se sprijina, chiar si formal, pe acest act normativ, nu poate fi acceptata. Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, Înalta Curtea in conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul general împotriva Deciziei nr. 3 din 6 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV- a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.