ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6239/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 750 din 27 mai 2009 pronunțată în cauză, s-a respins ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamantul C.V. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu a aparținut autorilor reclamantului, C.V. și C.E., în baza chitanței sub semnătură privată încheiată la data de 24 septembrie 1956, fiind expropriat în baza Decretului nr. 440/1984 cu plata despăgubirilor cuvenite acestora, astfel cum rezultă din adeverința emisă de SC H.N. SA.

Chitanța sub semnătură privată încheiată la 24 septembrie 1956 nu poate fi considerată ca făcând dovada dreptului de proprietate al reclamantului, atâta timp cât aceasta nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, așa încât, în mod corect pârâta a reținut că nu sunt aplicabile prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, referitoare la dovedirea acestui drept, motiv pentru care, prin dispoziția atacată a dispus revocarea primei dispoziții emisă în anul 2006, prin care reclamantului în cauză i-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul expropriat. Tribunalul a reținut, de asemenea, că măsura revocării luată de pârâtă nu este condiționată de respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 26 din Legea nr. 10/2001, ci doar de împrejurarea dacă în privința acesteia s-au efectuat formalitățile de publicitate imobiliară.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, în termenul legal, reclamantul C.V. iar prin Decizia civilă nr. 73/ A din 29 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis apelul reclamantului C.V. și s-a schimbat în tot sentința atacată în sensul admiterii contestației și anulării Dispoziției din 5 ianuarie 2009 emisă de Primarul General al Municipiului București și s-a menținut Dispoziția din 14 iunie 2006 emisă de Primarul General al Municipiului București. Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente: În speță, prin notificarea din 18 iulie 2001 și adresată Primăriei Municipiului București, în temeiul Legii nr. 10/2001, apelantul-contestator C.V.

a solicitat emiterea unei dispoziții prin care să se dispună restituirea în natură a terenului în suprafață de 576 mp, situat în București, sectorul 1, iar în caz de imposibilitate de restituire, să se dispună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc (fila 32 dosar fond). Prin Dispoziția din 14 august 2006 emisă de Primarul General al Municipiului București, s-a respins cererea privind restituirea în natură a imobilului notificat, deoarece terenul este afectat, în totalitate, de elemente de sistematizare, iar construcția este demodată. Totodată, s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru întregul imobil teren și construcție persoanei îndreptățite C.V.

În preambulul acestei dispoziții s-a reținut că imobilul situat în Bucureși, sectorul 1, a fost trecut în proprietatea statului în baza decretului de expropriere din 1984. La momentul notificării, terenul pentru care se solicita restituirea in natură era afectat în totalitate de elemente de sistematizare, astfel: stradă bloc, alee acces bloc, spațiu verde afectat blocului, iar construcția era demolată. Prin urmare, s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru întregul imobil, persoanei îndreptățite C.V. Ulterior, prin Dispoziția din 05 ianuarie 2009 emisă de Primarul General al Municipiul București, s-a decis revocarea Dispoziției din 14 august 2006 și s-a respins cererea formulată de C.V., privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, ca nedovedită.

În preambulul acestei dispoziții s-a reținut, în esență, că notificatorul nu are act de proprietate încheiat în formă autentică, aspect semnalat de A.J.N.L.K.P. prin adresa din 17 iunie 2008. Împotriva acestei dispoziții a formulat contestație persoana îndreptățită C.V. Instanța fondului a respins contestația astfel formulată, ca neîntemeiată reținând că, actul sub semnătură privată încheiat la data de 24 septembrie 1956 nu poate fi considerat ca făcând dovada dreptului de proprietate al contestatorului, atâta timp cât aceasta nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, așa încât, în mod corect, entitatea învestită a reținut ca nu sunt aplicabile prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, referitoare la dovedirea acestui drept.

Considerentele tribunalului reținute în acest sens, sunt greșite având în vedere următoarele aspecte: Prin chitanța din 24 septembrie 1956 de Notariatul de Stat al Raionului Orășenesc Stalin București, autorii apelantului-contestator C.V. și C.E. au cumpărat de la numitul B.Ș. terenul în suprafață de 576 mp situat în București. Urmare relațiilor solicitate de la Primăria Municipiului București Direcția Patrimoniu Evidența Proprietății, Cadastru - Serviciul Nomenclatură Urbană, prin adresa din 25 aprilie 2003, s-a statuat că imobilul la care se referă chitanța autentificată din 1956 de Notariatul de Stat al Raionului Orășenesc Stalin București, a purtat alt număr,în sectorul 1, București, până la nivelul anului 1984, când zona a fost restructurată.

De asemenea, potrivit adresei din 13 februarie 2003, emisă de Direcția de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București, numiții C.V. și C.E. au figurat cu rol fiscal pentru imobilul compus din construcție și teren în suprafață de 576 mp, conform chitanței sub semnătură privată autentificată din 24 septembrie 1956 și procesului - verbal din anul 1958. Conform adresei din 4 martie 2003 a Primăriei Municipiului București - Direcția Patrimoniu Evidența Proprietății -Cadastru, fostul imobil din sectorul 1, a fost expropriat și trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 440 din 22 decembrie 1984 unde, în anexa nr. 7, sunt trecuți foștii proprietari C.E. și C.V., cu suprafața de teren expropriată de 225 mp, din care 18,00 mp construcții.

Conform planurilor cadastrale actuale (adresa din 30 ianuarie 2003), terenul în litigiu se află într-o zonă construită din punct de vedere urbanistic, fosta parcelă având funcțiunea actuală de teren afectat de circulație auto și pietonală, bloc de locuințe și spații verzi aferente, rețele edilitare subterane. De asemenea, prin raportul de expertiză evaluatoare -extrajudiciară, întocmit de către SC F. SA, s-a stabilit că „zona în care se află amplasat terenul, este o zonă rezidențială, ocupată de blocuri de locuințe", nefiind posibilă astfel restituirea în natură a acestuia. Prin urmare, constatând imposibilitatea restituirii în natură a imobilului, prin Dispoziția din 14 august 2006 emisă de Primarul General al Municipiului București, s-a decis acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent persoanei îndreptățite - C.V., succesorul legal al foștilor proprietari C.V.

și C.E. Dispoziția ulterioară din 05 ianuarie 2009 emisă de Primarul General al Municipiul București, prin care s-a revocat dispoziția mai sus menționată și s-a respins cererea apelantului-contestator privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, ca nedovedită, este nelegală și, în același timp, abuzivă. Potrivit art. 23 alin. (4) (actualmente art. 25 alin. (4)) din Legea nr. 10/2001, republicată, decizia sau, după caz, dispoziția emisă de entitatea învestită, prin care s-a soluționat notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și depusă în termen de către persoana îndreptățită prin Biroul Executorului Judecătoresc, face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra imobilului solicitat, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executor.

Ca urmare, nu mai poate fi revocată de intimata-pârâtă, întrucât acest act administrativ a intrat în circuitul civil, producând efecte specifice dreptului civil, astfel încât, o revocare (anulare) ulterioară emiterii dispoziției, nu se mai poate realiza pe cale administrativă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului. Criticile aduse hotărârii instanței de apel, vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Astfel recurentul susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, fiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se învederează faptul că imobilul din litigiu a aparținut autorilor reclamantului, fiind expropriat în baza Decretului nr. 440/1984 iar din adeverința emisă de SC H.N.

SA rezultă că au fost acordate despăgubiri (pentru imobil) la momentul exproprierii. Ca atare, consideră recurentul, dispoziția contestată prin care s-a decis revocarea Dispoziției din 14 august 2006 și s-a respins cererea reclamantului de măsuri reparatorii în echivalent ca nedovedită reținându-se faptul că notificatorul nu are act de proprietate încheiat în formă autentică aspect semnalat de altfel și de A.N.R.P. prin adresa din 17 iunie 2008. Recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Examinând hotărârea atacată prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Decizia sau după caz dispoziția prin care se soluționează notificarea persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, are forța probantă a unui înscris autentic.

Ca urmare, revocarea sau anularea ulterioară a deciziei sau dispoziției nu se mai poate realiza pe cale administrativă. Astfel actele emise de Primar, ca reprezentant al autorității publice locale în soluționarea notificărilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, sunt acte juridice civile ce produc efecte în planul drepturilor de proprietate, astfel că dispoziția emisă inițial nu mai poate fi revocată printr-o altă dispoziție. Revocarea actului juridic civil prin care s-a stabilit îndreptățirea reclamantului la despăgubiri pentru imobilul notificat, printr-un act ulterior ce desființează drepturi recunoscute inițial, înseamnă practic o încălcare a principiului securității raporturilor juridice.

Din perspectiva celor expuse, pârâtul nu putea proceda la revocarea Dispoziției din 14 august 2006, în condițiile în care prin această dispoziție, i s-a stabilit reclamantului atât calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii cât și dreptul său la măsuri reparatorii prin echivalent pentru întregul imobil - teren și construcție. Or, față de cele expuse, susținerile recurentului sunt nu numai nefondate dar și neavenite, și nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtului urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva Deciziei nr. 73/ A din 29 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2010.