ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6239/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 750 din 27

mai 2009 pronunțată în cauză, s-a respins ca neîntemeiată, contestația

formulată de reclamantul C.V.

Pentru a

pronunța această sentință, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu a

aparținut autorilor reclamantului, C.V. și C.E., în baza chitanței sub

semnătură privată încheiată la data de 24 septembrie 1956, fiind expropriat în

baza Decretului nr. 440/1984 cu plata despăgubirilor cuvenite acestora, astfel

cum rezultă din adeverința emisă de SC H.N. SA.

Chitanța sub

semnătură privată încheiată la 24 septembrie 1956 nu poate fi considerată ca

făcând dovada dreptului de proprietate al reclamantului, atâta timp cât aceasta

nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, așa încât, în mod corect

pârâta a reținut că nu sunt aplicabile prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001,

referitoare la dovedirea acestui drept, motiv pentru care, prin dispoziția

atacată a dispus revocarea primei dispoziții emisă în anul 2006, prin care

reclamantului în cauză i-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent

pentru imobilul expropriat.

Tribunalul a

reținut, de asemenea, că măsura revocării luată de pârâtă nu este condiționată

de respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 26 din Legea nr. 10/2001,

ci doar de împrejurarea dacă în privința acesteia s-au efectuat formalitățile

de publicitate imobiliară.

Împotriva

acestei sentințe, a declarat apel, în termenul legal, reclamantul C.V. iar prin

Decizia civilă nr. 73/ A din 29 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă, s-a admis apelul reclamantului C.V. și s-a schimbat în tot

sentința atacată în sensul admiterii contestației și anulării Dispoziției din 5

ianuarie 2009 emisă de Primarul General al Municipiului București și s-a

menținut Dispoziția din 14 iunie 2006 emisă de Primarul General al Municipiului

București.

Pentru a

pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente:

În speță, prin

notificarea din 18 iulie 2001 și adresată Primăriei Municipiului București, în

temeiul Legii nr. 10/2001, apelantul-contestator C.V. a solicitat emiterea unei

dispoziții prin care să se dispună restituirea în natură a terenului în

suprafață de 576 mp, situat în București, sectorul 1, iar în caz de

imposibilitate de restituire, să se dispună acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent bănesc (fila 32 dosar fond).

Prin

Dispoziția din 14 august 2006 emisă de Primarul General al Municipiului

București, s-a respins cererea privind restituirea în natură a imobilului

notificat, deoarece terenul este afectat, în totalitate, de elemente de sistematizare,

iar construcția este demodată. Totodată, s-au acordat măsuri reparatorii prin

echivalent pentru întregul imobil teren și construcție persoanei îndreptățite C.V.

În preambulul

acestei dispoziții s-a reținut că imobilul situat în Bucureși, sectorul 1, a

fost trecut în proprietatea statului în baza decretului de expropriere din 1984.

La momentul

notificării, terenul pentru care se solicita restituirea in natură era afectat

în totalitate de elemente de sistematizare, astfel: stradă bloc, alee acces

bloc, spațiu verde afectat blocului, iar construcția era demolată. Prin urmare,

s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru întregul imobil,

persoanei îndreptățite C.V.

Ulterior, prin

Dispoziția din 05 ianuarie 2009 emisă de Primarul General al Municipiul

București, s-a decis revocarea Dispoziției din 14 august 2006 și s-a respins

cererea formulată de C.V., privind acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent, ca nedovedită.

În

preambulul acestei dispoziții s-a reținut, în esență, că notificatorul nu are

act de proprietate încheiat în formă autentică, aspect semnalat de A.J.N.L.K.P.

prin adresa din 17 iunie 2008.

Împotriva

acestei dispoziții a formulat contestație persoana îndreptățită C.V.

Instanța

fondului a respins contestația astfel formulată, ca neîntemeiată reținând că,

actul sub semnătură privată încheiat la data de 24 septembrie 1956 nu poate fi

considerat ca făcând dovada dreptului de proprietate al contestatorului, atâta

timp cât aceasta nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, așa

încât, în mod corect, entitatea învestită a reținut ca nu sunt aplicabile

prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, referitoare la dovedirea acestui

drept.

Considerentele

tribunalului reținute în acest sens, sunt greșite având în vedere următoarele

aspecte:

Prin

chitanța din 24 septembrie 1956 de Notariatul de Stat al Raionului Orășenesc

Stalin București, autorii apelantului-contestator C.V. și C.E. au cumpărat de

la numitul B.Ș. terenul în suprafață de 576 mp situat în București.

Urmare

relațiilor solicitate de la Primăria Municipiului București Direcția Patrimoniu

Evidența Proprietății, Cadastru - Serviciul Nomenclatură Urbană, prin adresa din

25 aprilie 2003, s-a statuat că imobilul la care se referă chitanța

autentificată din 1956 de Notariatul de Stat al Raionului Orășenesc Stalin

București, a purtat alt număr,în sectorul 1, București, până la nivelul anului

1984, când zona a fost restructurată.

De asemenea,

potrivit adresei din 13 februarie 2003, emisă de Direcția de Impozite și Taxe

Locale a Sectorului 1 București, numiții C.V. și C.E. au figurat cu rol fiscal

pentru imobilul compus din construcție și teren în suprafață de 576 mp, conform

chitanței sub semnătură privată autentificată din 24 septembrie 1956 și

procesului - verbal din anul 1958.

Conform

adresei din 4 martie 2003 a Primăriei Municipiului București - Direcția

Patrimoniu Evidența Proprietății -Cadastru, fostul imobil din sectorul 1, a

fost expropriat și trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 440

din 22 decembrie 1984 unde, în anexa nr. 7, sunt trecuți foștii proprietari C.E.

și C.V., cu suprafața de teren expropriată de 225 mp, din care 18,00 mp

construcții.

Conform planurilor cadastrale actuale

(adresa din 30 ianuarie 2003), terenul în litigiu se află într-o zonă

construită din punct de vedere urbanistic, fosta parcelă având funcțiunea

actuală de teren afectat de circulație auto și pietonală, bloc de locuințe și

spații verzi aferente, rețele edilitare subterane.

De

asemenea, prin raportul de expertiză evaluatoare -extrajudiciară, întocmit de

către SC F. SA, s-a stabilit că „zona în care se află amplasat terenul, este o

zonă rezidențială, ocupată de blocuri de locuințe", nefiind posibilă

astfel restituirea în natură a acestuia.

Prin urmare,

constatând imposibilitatea restituirii în natură a imobilului, prin Dispoziția din

14 august 2006 emisă de Primarul General al Municipiului București, s-a decis

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent persoanei îndreptățite - C.V.,

succesorul legal al foștilor proprietari C.V. și C.E.

Dispoziția

ulterioară din 05 ianuarie 2009 emisă de Primarul General al Municipiul

București, prin care s-a revocat dispoziția mai sus menționată și s-a respins

cererea apelantului-contestator privind acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent pentru imobilul în litigiu, ca nedovedită, este nelegală și, în

același timp, abuzivă.

Potrivit

art. 23 alin. (4) (actualmente art. 25 alin. (4)) din Legea nr. 10/2001,

republicată, decizia sau, după caz, dispoziția emisă de entitatea învestită,

prin care s-a soluționat notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și

depusă în termen de către persoana îndreptățită prin Biroul Executorului

Judecătoresc, face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra imobilului

solicitat, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu

executor.

Ca

urmare, nu mai poate fi revocată de intimata-pârâtă, întrucât acest act

administrativ a intrat în circuitul civil, producând efecte specifice dreptului

civil, astfel încât, o revocare (anulare) ulterioară emiterii dispoziției, nu se

mai poate realiza pe cale administrativă.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General

solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului.

Criticile

aduse hotărârii instanței de apel, vizează nelegalitatea ei sub următoarele

aspecte:

Astfel

recurentul susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și

aplicare a legii, fiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Se

învederează faptul că imobilul din litigiu a aparținut autorilor reclamantului,

fiind expropriat în baza Decretului nr. 440/1984 iar din adeverința emisă de SC

H.N. SA rezultă că au fost acordate despăgubiri (pentru imobil) la momentul exproprierii.

Ca

atare, consideră recurentul, dispoziția contestată prin care s-a decis

revocarea Dispoziției din 14 august 2006 și s-a respins cererea reclamantului

de măsuri reparatorii în echivalent ca nedovedită reținându-se faptul că

notificatorul nu are act de proprietate încheiat în formă autentică aspect

semnalat de altfel și de A.N.R.P. prin adresa din 17 iunie 2008.

Recurentul a

solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Examinând

hotărârea atacată prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte reține că recursul este nefondat.

Decizia

sau după caz dispoziția prin care se soluționează notificarea persoanei

îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, are forța

probantă a unui înscris autentic.

Ca urmare,

revocarea sau anularea ulterioară a deciziei sau dispoziției nu se mai poate

realiza pe cale administrativă.

Astfel

actele emise de Primar, ca reprezentant al autorității publice locale în

soluționarea notificărilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, sunt

acte juridice civile ce produc efecte în planul drepturilor de proprietate,

astfel că dispoziția emisă inițial nu mai poate fi revocată printr-o altă

dispoziție.

Revocarea

actului juridic civil prin care s-a stabilit îndreptățirea reclamantului la

despăgubiri pentru imobilul notificat, printr-un act ulterior ce desființează

drepturi recunoscute inițial, înseamnă practic o încălcare a principiului

securității raporturilor juridice.

Din

perspectiva celor expuse, pârâtul nu putea proceda la revocarea Dispoziției din

14 august 2006, în condițiile în care prin această dispoziție, i s-a stabilit

reclamantului atât calitatea de

persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii cât și dreptul său la măsuri reparatorii

prin echivalent pentru întregul imobil - teren și construcție. Or, față de cele

expuse, susținerile recurentului sunt nu numai nefondate dar și neavenite, și

nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtului

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul

General împotriva Deciziei nr. 73/ A din 29 ianuarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 noiembrie 2010.