ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 669/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă la data de 03.05.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S.C. Indiana S.R.L. și B., obligarea acestora în solidar la plata sumei de 120000 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul suferit urmare a tratamentului discriminatoriu aplicat acestuia pe criterii de orientare sexuală, faptă sancționată cu amendă contravențională prin hotărârea nr. 562/11.10.2017 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Pârâtul B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei sale de calitate procesuală ca administrator al S.C. Indiana S.R.L., având în vedere că reclamată în fața CNCD a fost doar societatea.

Pârâta S.C. Indiana S.R.L. a depus întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii. În întâmpinare a reiterat aspectele susținute de pârâtul B..

Prin sentința nr. 1484/15.10.2020, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis în parte acțiunea; a obligat pârâta S.C. Indiana S.R.L. la plata, către reclamant, a sumei de 10000 euro, în echivalent RON la data plății cu titlu de despăgubiri; a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul B. în calitate de administrator al S.C. Indiana S.R.L., pentru lipsa calității procesual pasive; a obligat pârâta S.C. Indiana S.R.L. la plata, către reclamant, a sumei de 3500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 340/29.06.2020, Curtea de Apel Iași, secția I civilă a respins, ca nefondate, apelul principal formulat de reclamanta pârâta S.C. Indiana S.R.L. și apelul incident formulat de reclamantul A. împotriva sentinței, pe care a păstrat-o; a obligat apelantul A. la plata, către intimatul-pârât B., a sumei de 2500 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâta S.C. Indiana S.R.L., arătând că instanța de fond nu a făcut distincția între fapta de discriminare din 05.09.2016 și fapta de denigrare din 27.06.2018, ignorând astfel precizările reclamantului și acordând daune morale în ansamblul acțiunii. Această distincție obliga instanța să analizeze în mod diferit consecințele produse și legătura de cauzalitate între fapta de discriminare săvârșită de S.C. Indiana S.R.L. și fapta unui terț pentru care recurenta nu poate fi făcută responsabilă. Instanța de apel a trecut peste acest motiv de apel și a considerat că ambele episoade atrag aceeași răspundere patrimonială.

Prejudiciul suferit de reclamant prin fapta de discriminare (05.09.2016) nu a avut influență în ce privește cariera sa didactică ori locul de muncă al acestuia. Episodul de denigrare din 27.06.2018 a avut efecte atât în familia, cât și în cercul de prieteni ai reclamantului, iar starea sa de sănătate a fost afectată după apariția articolului de presă, însă nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între activitatea recurentei și apariția articolului de presă menționat.

De altfel, reclamantul a acționat în judecată în mod separat atât publicația respectivă, cât și autorul articolului, iar Tribunalul Iași s-a pronunțat deja supra fondului acelei cauze.

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimatul-reclamant A. a invocat excepția de nulitate a recursului pentru neîncadrarea în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., întrucât reiterează aspecte de fond ale cauzei și nu indică ce norme de drept material au fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Faptul că recurenta nu împărtășește opinia instanțelor anterioare nu califică hotărârea pronunțată de instanța de apel ca fiind nelegală. În cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, iar gravitatea faptei săvârșite asupra reclamantului își produce încă efectele.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea excepției de nulitate, recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., iar norma de drept material încălcată este reprezentată de dispozițiile art. 1371 alin. (2) C. civ., respectiv faptul că instanțele au făcut recurenta responsabilă și pentru fapta terțului (episodul din 27.06.2018). Solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și să se dispună rejudecarea cauzei.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, întrucât prin întâmpinarea formulată s-a invocat excepția de nulitate pentru neîncadrare, Înalta Curte reține că recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și este încadrabil în textele legale invocate, întrucât vizează greșita acordare, în mod global, a daunelor morale, fără a se face distincție între fapta de discriminare și fapta de denigrare.

În acest sens, recurenta-pârâtă apreciază că hotărârea este atât nemotivată, cât și dată cu încălcarea normelor de drept material, întrucât instanța de apel nu a făcut distincția între fapta de discriminare din 05.09.2016, produsă prin interzicerea accesului reclamantului în restaurantul deținut de pârâtă și fapta de denigrare produsă prin apariția articolului de presă la data de 27.06.2018.

Susține recurenta că "...atât instanța de fond cât și cea de apel au ignorat precizările reclamantului și au acordat daune morale în ansamblul acțiunii, deși reclamantul a făcut distincție", că o astfel de precizare "...obliga pe judecătorul fondului și pe judecătorii apelului să analizeze distinct consecințele produse și legătura de cauzalitate între fapta de discriminare săvârșită de S.C. Indiana S.R.L. și fapta unui terț pentru care S.C. Indiana S.R.L. nu poate fi făcută responsabilă" și că "S.C. Indiana S.R.L. trebuie să răspundă numai pentru episodul 05.09.2016 și nu pentru alte evenimente ulterioare care nu au legătură de cauzalitate".

Înalta Curte constată că, deși recurenta afirmă că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul ar fi făcut o delimitare între fapta de discriminare și cea de denigrare, paragraful la care se face referire prin motivele de recurs nu numai că nu conține o astfel de susținere, dar este și citat într-un mod trunchiat și în afara contextului.

Astfel, într-un paragraf anterior de pe aceeași pagină, reclamantul arată că "...urmare a acestui incident și a faptului că mi-am exercitat dreptul de a sesiza tratamentul discriminatoriu căruia i-am căzut victimă prin formularea unei plângeri la CNCD, astfel cum am arătat mai sus, la data de 27 iunie 2018, este publicat în presa de scandal, un articol despre situația intervenită".

Explicitările ulterioare în sensul că articolul a depășit incidentul din 05.09.2016 (fapta de discriminare), nu au semnificația unei precizări sau delimitări formulate de către reclamant în sensul indicat de recurentă, cu eventuale consecințe juridice exoneratoare de răspundere pentru aceasta, ci reprezintă o expunere a faptului că evenimentele ulterioare faptei de discriminare, dar generate de către această faptă, au avut conotații mult mai grave.

Deducând judecății solicitarea de despăgubiri civile pentru fapta de discriminare, constatată dealtfel prin hotărâre CNCD, reclamantul își justifică demersul judiciar prin consecințele în plan personal, social și profesional ale acestei fapte, incluzând în ansmablul argumentelor prezentate inclusiv mediatizarea situației respective, mediatizare de natură să perpetueze efectele negative ale discriminării propriu-zise.

Așadar, contrar susținerilor recurentei, reclamantul nu a învestit instanța de judecată cu o astfel de pretenție defalcată, aspect care rezultă și din solicitarea formulată, respectiv 120.000 euro pentru prejudiciul suferit, fără a preciza sau pretinde că acesta ar avea mai multe componente.

Față de cele arătate, critica recurentei sub acest aspect nu poate fi primită.

Referitor la pretinsa eroare sau omisiune a instanței de apel cu privire la acordarea de despăgubiri doar pentru fapta de discriminare, iar nu și pentru cea de denigrare, de asemenea, această critică este nefondată.

Prin fapta săvârșită la data de 05.09.2016 constând în refuzul angajaților pârâtei de a permite accesul reclamantului în restaurantul deținut de aceasta, s-a produs o discriminare a reclamantului, sancționată ulterior prin Hotărârea CNCD nr. 562/11.10.2017, contestația împotriva acesteia fiind respinsă prin sentința civilă nr. 72/2018 a Curții de Apel Iași.

Reclamantul a învederat și instanțele de fond au analizat faptul că urmare a discriminării produse la data de 05.09.2016, în urma demersurilor legale de constatare și sancționare a faptei de discriminare pe care reclamantul le-a exercitat, în presă a apărut un articol defăimător (generat de aceste demersuri) care a perpetuat conotațiile negative ale faptei inițiale de discriminare.

Cu alte cuvinte, fapta de discriminare săvârșită la data de 05.09.2016 a generat în mass media o reacție prejudiciabilă pentru reclamant (fapta de denigrare din 27.06.2018), de natură să intre în componenta aceleiași răspunderi civile generate de fapta de discriminare.

Prin urmare, este nefondată critica recurentei în sensul inexistenței unei legături de cauzalitate între acțiunea sa de discriminare și articolul de presă apărut la data de 27.06.2018, câtă vreme afirmațiile defăimătoare despre care susține că reprezintă o fapt distinctă și neimputabilă acesteia au reprezentat consecința discriminării produse anterior reclamantului și au fost determinate de impactul social, public, pe care l-a avut fapta de discriminare.

Cauza a fost analizată din această perspectivă atât de instanța de fond, cât și de cea din apel, susținerile recurentei în sensul că instanțele au acordat o depăgubire globală pentru fapte ce ar fi antrenat răspunderi distincte neavând corespondent în actele și lucrările dosarului.

Astfel, prin decizia recurată s-a reținut că "Articolul de presă a apărut la data de 27.06.2018 și, chiar dacă nu a fost scris de pârâta apelantă sau la solicitarea acesteia, este tot o urmare a faptei de discriminare a cărei victimă a fost reclamantul, faptă săvârșită de pârâtă. În mod evident, dacă incidentul din data de 05.09.2016 nu ar fi avut loc, reclamantul nu s-ar fi adresat CNCD, iar amendarea societății și contestația ulterioară nu ar fi avut loc. În acest context, apreciază Curtea, reclamantul nu poate fi sancționat pentru exercitarea unui drept, acela de a se fi adresat CNCD în scopul apărării drepturilor sale legitime, pentru a se putea reține că din culpa sa a apărut articolul de presă, iar pârâta să fie exonerată parțial de răspundere.

Așa cum în mod corect a concluzionat Tribunalul, care a înlăturat motivat această susținere, contrar criticilor apelantei referitoare la nemotivarea hotărârii de către Tribunal, articolul de presă nu ar fi apărut dacă fapta din data de 05.09.2016 nu ar fi avut loc, articolul și suferințele ulterioare produse reclamantului fiind consecințe ale celui dintâi eveniment. Astfel, chiar dacă fapta săvârșită de pârâtă a avut loc în anul 2016, aceasta a fost aptă să producă urmări în timp și să conducă la amplificarea rezultatului negativ produs, astfel cum în mod întemeiat a susținut intimatul prin întâmpinare."

A mai reținut instanța de apel că "...deși separat împotriva jurnalului de presă a fost declanșată pe rolul instanțelor acțiune în pretenții pentru fapta de încălcare a deontologiei jurnalistice și pentru repararea prejudiciilor aduse dreptului la imagine al reclamantului, prin apariția, la data de 27.06.2018, a articolului de presă, i s-au acutizat reclamantului suferințele deja produse, fiind retrăite de reclamant sentimente de rușine, de dispreț față de propria persoană, de neîncredere, de lipsă de acceptare, fapta săvârșită de pârâtă la data de 05.09.2016 producând ecouri chiar și în anul 2018".

De asemenea, s-a reținut, de către instanța de apel că "...a reieșit din declarațiile martorilor C. și D. faptul că în mediul universitar au existat discuții generate de apariția articolului de ziar, coordonatorul reclamantului apelând la studenți pentru a-l reclama pe reclamant, existând multe discuții, rumoare în colectivul de studenți, reclamantul având de suferit nu doar din punct de vedere psihic, acesta fiind mai trist, mai retras față de prieteni, cu care nu se mai întâlnea ca înainte, se simțea în pericol, simțind jenă în a se întâlni cu foștii colegi, dar a suferit și fizic, având insomnii, fiind apatic, fiind nevoit să-și modifice programul, ținând orele mai mult după amiaza, toate acestea fiind urmări ale tratamentului medicamentos antidepresiv prescris de medicul curant."

Rezultă că instanța de apel a analizat pe larg cele două aspecte învederate de către recurentă și nu a omis să facă o distincție care dealtfel nici nu era necesar a fi făcută, întrucât fapta respectivă (denigrarea în articolul de presă în discuție) reprezintă o consecință a faptei de discriminare și este sancționabilă din perspectiva aceluiași temei de drept.

Așa cum s-a reținut și de către instanța de apel, este fără relevanță că autorul faptei de denigrare este ziaristul, întrucât sancțiunea civilă (acordarea de despăgubiri) poartă asupra consecințelor pe care le-a avut fapta de discriminare, printre care se numără și aceea a impactului mediatic ofensator și prejudiciabil pentru reclamant care, în lipsa discriminării, nu ar fi existat.

Este, de asemenea, fără relevanță că reclamantul are posibilitatea recunoscută de lege de a se adresa instanței cu o acțiune în pretenții împotriva ziaristului, întrucât cele două demersuri judiciare nu se exclud.

În cauza de față răspunderea civilă a recurentei este antrenată atât de fapta acesteia, de discriminare, din 05.09.2016, cât și de efectele în timp ale discriminării, concretizate în articolul de presă defăimător din 27.06.2018.

În consecință, nu despăgubirea este globală, cum greșit susține recurenta, ci răspunderea civilă care operează în sarcina acesteia include două aspecte ale aceluiași prejudiciu, respectiv fapta de discriminare și consecințele mediatice ale acesteia.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. Indiana S.R.L. împotriva deciziei nr. 340 din 29 iunie 2021 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. Indiana S.R.L. împotriva deciziei nr. 340 din 29 iunie 2021 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 martie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.