ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4818/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4818/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a III-a civilă, la data de 02 iunie 2011, reclamanta SC B. SA

a chemat în judecată pe pârâta SC U. SRL, solicitând instanței să dispună: anularea

înregistrării mărcii „G.L. de la U. – A.C. - fantezie cu lapte"; obligarea

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Reclamanta a precizat

că invocă drepturi anterioare cu privire la marca sa A.Q., arătând că din analiza

globală a mărcilor opuse, ținând cont de părțile lor distinctive și dominante, marca

înregistrată de pârâtă este similară din punct de vedere vizual, fonetic și conceptual

cu aceasta, iar prin folosirea mărcii pârâtei se creează un risc de confuzie pentru

consumatori cu privire la originea produselor și serviciilor precum și o inducere

în eroare a acestora cu privire la existența unor eventuale legături comerciale

între cei doi titulari. În mod obișnuit, consumatorul percepe o marcă în ansamblul

său, și nu analizează diferitele elemente componente ale acesteia, iar potrivit

Regulii 15 alin. (2) lit. (a), noțiunea de similitudine trebuie interpretată în

legătură cu riscul de confuzie sau de asociere ce se poate crea pentru public.

În susținerea acțiunii

în anulare au fost invocate dispozițiile art. 36, art. 47 alin. (1) lit. b) și c)

din Legea nr. 84/1998, modificată și republ.

Pârâta SC U. SRL a formulat

întâmpinare la acțiunea reclamantei, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată,

cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

La rândul său, OSIM a

depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă

nr. 1064 din 30 mai 2012, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost respinsă

acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată; reclamanta a fost obligată la

plata către pârâtă a sumei de 8.693 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel,

instanța a reținut în esență că:

La data de 25

septembrie 2009, pârâta a formulat cerere de înregistrare a mărcii combinate „G.L.

de la U. – A.C. fantezie cu lapte", pentru produse din clasele 30, culori revendicate

albastru, galben, verde, roșu. La data de 30 aprilie 2010, OSIM - Serviciul Mărci

a emis decizia nr. XX de admitere la înregistrare a mărcii combinate „G.L. de la

U. – A.C. fantezie cu lapte", pentru produsul solicitat din clase 30: „înghețată

comestibilă".

Reclamanta SC B. SA este

titulara mărcii "A.Q.", înregistrată sub nr. YY din 12 martie 2001, pentru

produse din clasa 30 (înghețată ș.a.), având revendicate culorile albastru, roșu

și galben.

Cu privire la susținerile

reclamantei privind marca „A.C. – fantezie cu lapte”, în legătură cu care aceasta

a notificat pârâta și a invitat-o la conciliere, iar ulterior a formulat cerere

de chemare în judecată la Tribunalul Satu Mare, prima instanță a constatat că marca

respectivă nu face obiectul acțiunii de față, astfel că nu sunt relevante.

Primul motiv de anulare

invocat de reclamanta B. SA a fost acela că înregistrarea mărcii „G.L. de la U.

– A.C. fantezie cu lapte" s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 6

lit. b) din Legea nr. 84/1998 republ., deoarece este similară cu marca sa anterioară

„A.Q.”, nr. YY. Marca reclamantei este o marcă figurativă combinată, la fel ca și

marca pârâtei, singurul element comun al acestor mărci fiind elementul verbal „A.C.”.

Astfel, tribunalul a apreciat

că din punct de vedere vizual, mărcile în litigiu sunt diferite, întrucât elementele

grafice ale mărcilor sunt diferite, iar elementul verbal al mărcii pârâtei cuprinde

și denumirile „G.L. de la U. – fantezie cu lapte”. De asemenea, s-a reținut că și

din punct de vedere fonetic, mărcile în litigiu sunt diferite și se pronunță diferit:

A.Q., marca reclamantei, pe când „G.L. de la U. – A.C. fantezie cu lapte" este

alcătuită din nouă cuvinte. Totodată, din punct de vedere conceptual, marca „G.L.

de la U. – A.C. fantezie cu lapte” sugerează lumea circului, prin prezența cuvântului

„G.L.”, apropiat denumirii G.L.S. (denumirea circului de stat din București) și

prin prezența cuvântului A.C., ca și a elementelor grafice - capul de A.C., și desenului

fondului (carourile multicolore specifice vestimentației unui A.C.); marca opusă

de reclamantă sugerează un personaj comic - clovn, prin elementul verbal, cât și

prin elementul figurativ ce reprezintă același personaj.

Prin urmare, s-a concluzionat

că mărcile comparate diferă din punct de vedere al aspectului general, de ansamblu,

neputând fi confundate.

Prima instanță a mai reținut

că sunt întemeiate susținerile pârâtei, conform cărora elementul verbal „A.C."

desemnează un personaj la modul general, abstract, care, în mod individual, nu poate

fi apropriat în mod exclusiv de titularul unei mărci, existând pe piață diverse

mărci care au înglobat acest element verbal în compunerea lor. Din această perspectivă,

marca „A.Q.” nu este suficient de distinctivă pentru a se reține existența riscului

de confuzie, așa cum afirmă reclamanta, fiind o marcă slabă în raport cu produsele

pentru care a fost înregistrată, denumirea fiind una relativ comună pentru produsele

de patiserie și cofetărie care se adresează în special copiilor.

Diferențele existente

între cele două mărci fac posibilă deosebirea lor de către consumatorul obișnuit,

rezonabil de bine informat, mărcile nefiind identice și nici atât de similare încât

să producă o confuzie în rândul publicului.

Din punct de vedere al

produselor, tribunalul a constatat că marca pârâtei a fost înregistrată pentru produsul

„înghețată comestibilă”, produs care se regăsește în lista de produse a mărcii opuse,

dar în speță nu operează riscul de confuzie pentru public, analizat global, luând

în considerare toate circumstanțele cazului. Astfel, riscul de confuzie implică

o anumită interdependență între factorii relevanți, și, în particular, o similaritate

între mărci, precum și între produse. Deși produsele în conflict sunt identice,

mărcile, luate în ansamblu, sunt diferite ca semne, iar consumatorul mediu este

obișnuit cu diferite modalități în care un A.C. sau clovn poate fi reprezentat și

că aceste reprezentări sunt utilizate ca mărci de diferite companii, așa cum deja

s-a reținut. Prin urmare, consumatorul mediu va face diferența între mai multe reprezentări

ale aceluiași personaj în măsura în care sunt suficient de diferite. Pârâta a înregistrat

o familie de mărci pentru clasa 30, mărcile G.L. de la U. ZZ din 2 februarie 2009,

G.L. acrobație cu lapte și ou WW din 2 decembrie 2008, G.L. de la U. acrobat, acrobație

cu lapte, VV din 25 septembrie 2009, G.L. de la U., magic magie cu lapte UU din

25 septembrie 2009, mărci care creează un concept unitar destinat consumatorilor

(în special, copii) dezvoltat pe tema «lumea circului».

Pe de altă parte, a apreciat

instanța, riscul de confuzie dintre mărci este eliminat și de piața pe care acestea

activează. Conform facturilor depuse de reclamantă la dosar, marca A.Q. nu este

cunoscută pe întreg teritoriul țării, pentru produsele înghețată, atât timp cât

majoritatea livrărilor au fost efectuate în zona Moldovei (Suceava, Bârlad, Bacău,

Vaslui, Iași), iar abia în 2011 în Dâmbovița și Argeș, reclamanta nefăcând dovada

cu altfel de înscrisuri în ce privește gradul de cunoaștere a mărcii (din facturile

depuse rezultă că acestea nu sunt emise către lanțurile de supermarketuri).

Având în vedere că mărcile

în litigiu sunt diferite ca semne, deși produsele sunt identice, s-a reținut că

nu există risc de confuzie, incluzând un risc de asociere, nefiind astfel aplicabile

în speță dispozițiile art. 6 lit. b) din Legea nr. 84/1998, invocate de reclamantă.

În ce privește reaua-credință

la înregistrarea mărcii, tribunalul a constatat că reclamanta nu a probat în niciun

fel faptul că pârâta a înregistrat marca „G.L. de la U. – A.C. fantezie cu lapte",

nr. SS, cu fraudarea legii sau a drepturilor reclamantei din cauză, nefiind îndeplinite

condițiile cerute pentru aplicarea dispozițiilor de la art. 47 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 84/1998. Tribunalul a înlăturat susținerile reclamantei privind

reaua-credință la înregistrare (pârâta nu dat curs notificării reclamantei și invitației

la conciliere; pârâta nu a avut acordul OSIM la înregistrare), ca nerelevante și,

în concluzie, față de considerentele expuse, s-a constatat caracterul neîntemeiat

al acțiunii formulate de reclamantă; s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274

C. proc. civ. în ce privește cheltuielile de judecată efectuate de pârâtă cu plata

onorariului de avocat.

În termen legal, împotriva

acestei sentințe, reclamanta a formulat apel, criticând soluția tribunalului pentru

nelegalitate și netemeinicie; intimata pârâtă a formulat întâmpinare la motivele

de apel.

Prin decizia civilă

nr. 11A din 24 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale, apelul reclamantei a fost respins ca nefondat; apelanta a fost obligată

la 5.077 RON cheltuieli de judecată efectuate de intimată în apel.

Pentru a a decide în acest

sens, instanța de apel a constatat că atât criticile formulate în dezvoltarea primului

motiv de apel, cât și susținerile expuse în cadrul celui de-al treilea motiv de

apel se referă la cauza de nulitate prevăzută de art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 84/1998, respectiv la soluția pronunțată de prima instanță în analiza cererii

de anulare a mărcii pârâtei pentru rea-credință.

Apelul este o cale de

atac devolutivă în cadrul căreia, în limitele stabilite prin art. 295 alin. (1)

C. proc. civ., pot fi verificate stabilirea situației de fapt și aplicarea legii

de către prima instanță. Astfel, s-a apreciat că părțile nu sunt îndreptățite să

pretindă instanței de control judiciar să procedeze la evaluarea temeiniciei cererilor

formulate în fața primei instanțe, cu ignorarea judecății făcute de aceasta (prin

sentința apelată). Ca atare, instanța de apel a apreciat că nu se impune a se face

o nouă evaluare a susținerilor din cererea de chemare în judecată, ce au fost reiterate

prin motivele de apel, în aceleași coordonate.

În ce privește aprecierea

primei instanțe în sensul că nu ar fi relevante în speță aspectele legate de încercarea

intimatei de a înregistra ca marcă semnul „A.C. – fantezie cu lapte”, și nici cele

evocate de apelantă privind trimiterea notificării și a invitației la conciliere

în legătură cu același semn, instanța de apel a reținut că nu pot fi calificate

ca fiind contrare prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. – din perspectiva

consacrării principiului aflării adevărului – de vreme ce o astfel de apreciere

este circumscrisă atributului instanței de a evalua temeinicia susținerilor formulate

de părți în derularea procesului și, implicit, concludența în soluționarea pricinii

a probelor administrate pentru atestarea realității respectivelor acte și fapte

juridice.

Analizând temeinicia acestei

aprecieri a tribunalului, instanța de apel a constatat că analiza făcută de prima

instanță este una incompletă.

Astfel, apelanta reclamantă

a evocat respectivele acte și fapte juridice drept elemente de natură a circumstanția

conduita intimatei premergătoare înregistrării mărcii, cu referire la motivul de

anulare constând în reaua-credință, astfel că se impunea ca instanța să evalueze

aptitudinea acestei conduite de a primi o astfel de calificare.

Reaua-credință imputată

intimatei ține de conduita subiectivă pe care această parte a avut-o anterior formulării

cererii de înregistrare a mărcii în litigiu și/sau la momentul depunerii acestei

cereri, apreciindu-se că aspectele legate de utilizarea și încercarea de înregistrare

ca marcă, într-o perioadă imediat anterioară celei la care a fost formulată respectiva

cerere de înregistrare, a unui semn în privința căruia reclamanta susține că are

puternice legături (din punct de vedere fonetic, conceptual și vizual) cu cel a

cărui legitimitate este contestată în speță, au fost înlăturate ca nerelevante în

cauza de față.

Formularea unei cereri

de înregistrare ca marcă a unui semn constituie un demers legal, care creează solicitantului

vocația de a dobândi exclusivitate în utilizarea în activitatea proprie a respectivului

semn.

În condițiile în care

o astfel de solicitare se adresează unui organ de specialitate al administrației

publice centrale - Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, care este, potrivit

art. 1 și 3 pct. 1 și 10 din H.G. nr. 573/1998, autoritate unică pe teritoriul României

în asigurarea protecției proprietății industriale potrivit legii, iar acesta decide

în ce măsură semnul la care se referă cererea de înregistrare îndeplinește sau nu

cerințele legale spre a i se acorda protecția stabilită prin Legea nr. 84/1998,

instanța de apel a constatat că demersul de înregistrare a semnului „A.C. – fantezie

cu lapte” pe care intimata pârâtă l-a întreprins, în condițiile legii, nu poate

fi calificat ca dând expresie unei conduite caracterizate de rea-credință. Chiar

dacă cererea anterioară a intimatei a fost respinsă, soluția de respingere fiind

determinată de opoziția la înregistrare formulată de reclamantă, aceste aspecte

nu pot conduce la o altă concluzie, atâta vreme cât aceste elemente se circumscriu

unei proceduri ce se derulează în condițiile legii.

Cât privește refuzul intimatei

de a da curs notificării și invitației la conciliere ce i-au fost transmise de către

apelantă, s-a apreciat că acesta nu poate fi privit ca dovadă a relei credințe a

pârâtei relativ la înregistrarea mărcii a cărei anulare se solicită în speță, întrucât

acea notificare se referea doar la procedura de înregistrare a semnului „A.C. –

fantezie cu lapte”, susținerile apelantei din cuprinsul notificării și invitației

fiind în sensul că acest semn depus spre înregistrare încalcă drepturile sale decurgând

din înregistrarea anterioară a mărcii „A.Q.”.

Curtea de Apel a constatat

că marca a cărei anulare se solicită are o compunere diferită de semnul la care

se referă notificarea și invitația la conciliere menționate, respectiv elementul

verbal are un conținut mai larg prin includerea și a sintagmei „G.L. de la U.”,

iar elementul figurativ este format dintr-un ansamblu de elemente grafice și culori

revendicate în privința cărora nu se regăsește vreo observație în respectivele documente.

Cum relevant în evaluarea mărcii este ansamblul elementelor care o compun, iar nu

analiza separată a unuia sau unora dintre aceste elemente, nu se poate deduce prezumția

relei-credințe a pârâtei din faptul că a înțeles să formuleze o nouă cerere de înregistrare

a unui semn în privința căruia a considerat că este înregistrabil ca marcă, cu atât

mai mult cu cât această apreciere a sa a fost ulterior confirmată de OSIM prin emiterea

deciziei de înregistrare a mărcii ce face obiectul litigiului de față.

Având în vedere faptul

că pârâta a acceptat de îndată decizia OSIM, înțelegând să nu exercite căile de

atac deschise prin lege în privința soluției de respingere menționate, și să regândească

semnul într-o structură/formă care să corespundă atât scopului declarat și dovedit

(de a crea o familie de mărci destinate produsului înghețată, care să sugereze lumea

circului), cât și a obligației de a respecta dreptul a cărui protecție a fost invocată

prin opoziția la înregistrarea semnului anterior, precum și împrejurarea că OSIM,

pe de o parte, a respins cererea de înregistrare a semnului „A.C. fantezie cu lapte”,

iar pe de altă parte, a admis cererea de înregistrare a mărcii în litigiu în baza

analizei de ansamblu a fiecăruia dintre cele două semne solicitate la înregistrare,

instanța de apel a constatat că nu poate fi reținută susținerea apelantei în sensul

că respectivele semne ar fi „fără putință de tăgadă similare”, și astfel ar reflecta

reaua credință imputată pârâtei intimate; cu atât mai mult, nu poate fi reținută

intenția intimatei de a încălca dreptul pe care apelanta l-a dobândit prin înregistrarea

anterioară a mărcii A.Q. nr. YY.

Prezența în structura

mărcii a sintagmei „G.L. de la U.” nu poate fi privită ca o simplă operațiune de

adăugare a unor cuvinte - astfel cum pretinde apelanta - în condițiile în care,

astfel cum s-a stabilit constant în doctrină și jurisprudență, și cum însăși apelanta

susține în cadrul celui de-al doilea motiv de apel, evaluarea mărcii se impune a

fi făcută global, prin raportare la elementele care o compun privite ca ansamblu,

iar nu prin analizarea separată a acestor elemente.

Instanța de apel a apreciat

că fără temei reproșează apelanta primei instanțe că, pentru a concluziona în sensul

că singurul element comun al mărcilor supuse analizei comparative este elementul

verbal „A.C.”, nu a avut în vedere bogata jurisprudență națională și internațională

în acest domeniu – din care se desprinde regula potrivit căreia marca este percepută

în mod normal ca un tot, iar în percepția de ansamblu sunt reținute elementele dominante,

interesând pregnanța asemănărilor, iar nu deosebirile nesemnificative.

Apelanta este aceea care,

formulând această critică, ignoră regula pe care ea însăși o invocă, prin aceea

că tinde a reduce ansamblul mărcii a cărei anulare o solicită la elementul verbal

„A.C.”.

Or, analizând marca intimatei

– astfel cum aceasta a fost înregistrată – Curtea de Apel a apreciat că nu poate

fi reținut caracterul dominant al cuvântului „A.C.” în ansamblul elementelor – verbale,

grafice, culori revendicate - care o compun, în condițiile în care numai elementul

verbal din structura mărcii este format din nouă cuvinte, deopotrivă poziționate

central, atât în partea superioară cât și în partea inferioară a elementului grafic

ce reprezintă un cap de clown/A.C., astfel că acestea constituie, prin concepție,

un ansamblu de sine stătător.

În plus, elementul verbal

menționat constituie un slogan, un mesaj promoțional – prin care este indicat producătorul,

și totodată sunt sugerate calități ale produsului căruia marca îi este destinată

- astfel încât, din acest ansamblu, nu se poate desprinde un cuvânt spre a se concluziona

că acesta reprezintă factorul dominant.

A fost înlăturat ca nedovedit

argumentul apelantei – pretins desprins din practică - în sensul că, la analiza

mărcilor combinate, elementele verbale beneficiază de preferință în raport cu cele

figurative, fiind și vădit contrar regulii enunțate în sensul că marca este percepută

ca un ansamblu, și nu trebuie să se recurgă la examinarea diferitelor elemente din

structura ei.

De asemenea, s-a apreciat

a fi eronată premisa de la care pornește apelanta afirmând existența, pentru persoanele

vizate de produsul înghețată, a riscului de confuzie între mărcile supuse analizei

comparative, incluzând și riscul de asociere, și anume aceea că publicul vizat este

format, în special, din copii.

În condițiile în care

înghețata constituie un aliment/produs de cofetărie care este destinat consumului

uman general, fără o afectațiune specială pentru categoria de vârstă la care se

referă apelanta, nu există niciun temei spre a se reține o astfel de premisă în

determinarea categoriei consumatorului mediu – rezonabil de informat, de atent și

circumspect.

Or, raportat la un astfel

de consumator, nu se poate considera că ansamblul elementelor (verbale, coloristice

și grafice) care compun marca pârâtei intimate ar putea constitui sursa unei confuzii

cu produsele apelantei reclamante, și nici că ar exista riscul de asociere între

produsele părților.

S-a apreciat a fi fondată

însă critica referitoare la aprecierea primei instanțe în sensul că marca reclamantei

este una slabă, respectiv la reperele în raport de care s-a stabilit această concluzie,

întrucât tribunalul a făcut această analiză raportându-se în principal la produse

și servicii destinate copiilor - un atare punct de referință fiind greșit utilizat,

astfel cum s-a reținut deja.

Însă, această constatare

a instanței de apel, a mai apreciat instanța de apel, nu poate conduse la reformarea

soluției de respingere a cererii de anulare a mărcii combinate „G.L. de la U. A.C.

fantezie cu lapte” întrucât nu s-a dovedit crearea riscului de confuzie (incluzând

și riscul de asociere), ca efect al înregistrării acesteia, între produsele cărora

le este destinată marca în litigiu și cele care poartă marca apelantei „A.C.”, marcă

ce nu se reduce la acest element verbal, ci este o marcă combinată în al cărei conținut

se mai regăsesc elementul grafic și culorile revendicate albastru, roșu, galben.

Susținând că prima instanță

a apreciat în mod greșit că intimata a înregistrat mai multe mărci care formează

un concept unitar dezvoltat pe tema „lumea circului”, și că acest concept nu se

regăsește în cazul mărcii ce aparține apelantei, apelanta impută primei instanțe

considerente ce nu se regăsesc în hotărârea apelată. Curtea de Apel a constatat

că prima instanță nu a reținut că în cazul mărcii reclamantei nu se regăsește ideea/conceptul

de lume a circului, ci analiza a fost circumscrisă apărărilor concret formulate

de pârâtă, ceea ce corespunde exigențelor art. 129 alin. ultim C. proc. civ.; or,

reclamanta nu a dedus analizei instanței argumente legate de contextul în care a

fost creată marca sa.

Totodată, instanța de

apel a apreciat că împrejurarea înregistrării de către pârâtă a mai multor mărci

ce se plasează în jurul conceptului de lume a circului, este relevantă în speță

în aprecierea conduitei subiective pe care aceasta a avut-o la înregistrarea mărcii

a cărei anulare se solicită, fără ca prin aceasta să fi fost recunoscute părții

drepturi suplimentare la înregistrarea mărcii „G.L. de la U. A.C. fantezie cu lapte”.

Afirmația apelantei în

sensul că pot fi ușor induși în eroare consumatorii care achiziționează, încă din

anul 2001, înghețată sub marca acesteia „A.C.”, și determinați să achiziționeze

produsele identice comercializate de intimată sub marca „G.L. de la U. – A.C. fantezie

cu lapte” și/sau aceiași consumatori pot considera cu ușurință că produsele menționate

ale intimatei ar proveni de la același titular sau de la un titular care se află

în strânse legături economice cu apelanta, s-a apreciat a fi nedovedită, câtă vreme

prin aceste susțineri se tinde la răsturnarea prezumției de legalitate – care rezultă

din faptul înregistrării mărcii a cărei anulare se solicită. Or, în absența unor

probe concludente care să reflecte o percepție a consumatorilor – cu un nivel mediu/rezonabil

de atenție, informare și circumspecție – instanța de apel a considerat că nu poate

prelua acest argumentul subiectiv al apelantei.

S-a mai apreciat că și

în ipoteza în care consumatorul final al produsului înghețată ar fi copiii – astfel

cum pretinde apelanta - percepția acestuia nu poate fi considerată ca determinantă/suficientă

în evaluarea riscului de confuzie pentru că un asemenea consumator nu este, de regulă,

cel care ia decizia achiziționării unei astfel de produs, ci părintele, iar această

decizie trebuie evaluată prin raportare la nivelul de informație și atenție specifice

acestei materii.

În ce privește considerentele

deciziei pronunțate de Comisia de Examinare Opoziții din cadrul OSIM – în privința

cărora apelanta solicită a fi reținute în speță –instanța de apel a reținut că acestea

nu pot avea eficiență în litigiul de față, întrucât semnul analizat prin respectiva

decizie – „A.C. – fantezie cu lapte” – este deosebit de cel care constituie marca

a cărei anulare se cere, ceea ce este confirmat prin chiar înregistrarea ulterioară

de către aceeași autoritate, a mărcii „G.L. de la U. – A.C. fantezie cu lapte”.

Ținând seama de limitele

protecției recunoscute oricărui titular de marcă națională înregistrată – și anume

pe întreg teritoriul României –, Curtea de Apel a calificat drept eronată concluzia

primei instanțe, în sensul că riscul de confuzie este eliminat de piața pe care

sunt efectiv comercializate produsele cărora le sunt destinate mărcile în litigiu;

prin urmare, considerentele expuse în sentința apelată din acest punct de vedere,

au fost eliminate din sentința apelată, fără însă ca atare constatare să atragă

concluzia netemeiniciei soluției tribunalului, pentru cele deja arătate.

În consecință, în temeiul

art. 296 C. proc. civ. apelul formulat de reclamantă a fost respins ca nefondat,

făcându-se și aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. privind cheltuielile

de judecată efectuate de intimată în etapa apelului.

În termen legal, împotriva

acestei decizii, reclamanta a promovat recurs, prevalându-se de ipotezele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

motiv de recurs (pct. 7), recurenta învederează că deși instanța de apel a reținut

caracterul fondat al unora dintre criticile formulate prin motivele de apel, a apreciat

că această constatare nu este de natură a conduce la reformarea sentinței, ceea

ce, în opinia recurentei, reprezintă considerente contradictorii.

Potrivit art. 261

alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, între altele,

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru

care au fost înlăturate susținerile părților; or, doctrina și mai ales practica

judiciară au statuat faptul că motivele contradictorii și cele străine de obiectul

sau natura cauzei echivalează cu o nemotivare, împrejurarea de natură a atrage incidența

prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.; recurenta pretinde că însăși Convenția

Europeană a Drepturilor Omului a subliniat rolul pe care motivarea unei hotărâri

judecătorești îl are pentru respectarea exigențelor procesului echitabil, din perspectiva

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.

În acest sens, instanța

de apel a admis faptul că tribunalul nu a analizat anumite aspecte sesizate de reclamantă,

din acest punct de vedere primind critica privind lipsa analizei susținerilor reclamantei

referitoare la încercările intimatei de a înregistra la OSIM marca „A.C. - fantezie

cu lapte”; cu toate acestea, analizând ea însăși aceste susțineri, instanța de apel

a concluzionat că demersul anterior al intimate, derulat în baza Legii nr. 84/1998

nu poate fi calificat ca dând expresie unei conduite caracterizate de rea-credință.

Recurenta mai susține

că, astfel cum a arătat prin cererea de chemare în judecată, cât și prin motivele

de apel, aspectele pe care le-a învederat denotă reaua credință cu care intimata

a acționat la înregistrarea mărcii „G.L. de la U. – A.C. fantezie cu lapte”, această

marcă fiind cel puțin similară cu semnul „A.C. fantezie cu lapte”, prin simpla adăugare

a elementelor „G.L. de la U.”, acesta nedevenind „mai înregistrabil”.

Or, câtă vreme semnul

inițial a fost respins pentru motivul prevăzut de art. 6 lit. b) din Legea nr. 84/1998,

în mod logic trebuia a fi respinsă de la înregistrare și cererea ulterioară de înregistrare

ca marcă a unui semn aproape identic.

În al doilea rând, tot

pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta critică soluția instanței de

apel, prin care, deși s-a admis argumentul din motivele de apel în sensul greșitei

aprecieri a tribunalului cu privire la caracterul slab al mărcii reclamantei, pentru

aceea că s-a utilizat un punct de referință greșit (copiii, în loc de consumatorul

mediu), totuși, nici această constatare nu a fost de natură a conduce la schimbarea

sentinței, pentru că nu s-ar fi dovedit riscul de confuzie.

Recurenta susține că motivul

său de apel a vizat faptul că tribunalul în mod neîntemeiat a reținut lipsa caracterului

distinctiv al mărcii sale – „A.Q.” -, calificând-o eronat drept o marcă slabă, prin

raportare la produsele de patiserie și cofetărie și nu la înghețată - produsul pentru

care se utilizează marca de către recurentă, dar și de intimată, prima instanță

enumerând mai multe mărci în cuprinsul cărora este utilizat acest semn, fără legătură

cu cauza (cocktail-ul A.C., Grădinița A.C., organizator de petreceri A.C.).

Or, în cazul de față,

marca „G.L. de la U. – A.C. fantezie cu lapte” este folosită pentru produse identice

celor pentru care este protejată marca aparținând recurentei, iar faptul că prin

folosirea acestei mărci se creează un risc de confuzie incluzând riscul de asociere

pentru segmentul de consumatori vizați, este unul evident, constatarea instanței

de apel fiind superfluă din acest punct de vedere.

În al treilea rând, curtea

de apel a mai statuat că este eronată concluzia primei instanțe în sensul că riscul

de confuzie este eliminat de piața pe care sunt efectiv comercializate produsele

cărora le sunt destinate mărcile în litigiu și, deși a înlăturat și acest aspect

al motivării sentinței, în mod lacunar s-a apreciat nici această constatare nu atrage

concluzia netemeiniciei soluției pronunțate tribunal.

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține următoarele:

Recurenta susține că în

propria analiză a motivelor din cererea de chemare în judecată, instanța de apel

a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998,

constatând în mod nelegal că nu poate fi reținut caracterul dominant la cuvântul

„A.C.” în ansamblul elementelor care compun marca intimatei, întrucât aceasta este

formată din nouă cuvinte situate în partea superioară și inferioară a elementului

grafic ce reprezintă un A.C., astfel încât aceste elemente ar constitui un ansamblu

de sine stătător.

Similaritățile vizuale

fonetice și conceptuale ale celor două mărci trebuie să se bazeze pe impresia globală,

de ansamblu pe care o creează acestea, ținând cont, în special, de părțile lor distinctive

și dominante (Decizia Curții Europene de Justiție în cazul C-251/95 Sabel BV v.

Puma AG Rudolf Dassler Sport).

Or, atât marca „G.L. de

la U. – A.C. fantezie cu lapte” aparținând intimatei, cât și marca „A.Q.” aparținând

recurentei, au ca element distinctiv și dominant denumirea „A.C."; de asemenea,

aceeași denumire din cuprinsul mărcii intimatei este poziționată central în reprezentarea

grafică a mărcii; este scrisă cu un font diferit și mult mai mare față de restul

elementelor verbale; aceasta denumire este primul element al mărcii atât din punct

de vedere vizual, dar și fonetic și conceptual, pe când în marca recurentei denumirea

„A.Q." (pronunțat „A.C.") reprezintă unicul element distinctiv și dominant.

Prin urmare, elementul

distinctiv și dominant al mărcii pâtâtei U. este identic din punct de vedere fonetic

și conceptual cu elementul distinctiv și dominant al mărcii recurentei. Din punct

de vedere vizual aceste două cuvinte diferă numai prin literele „qu”/„ch” care,

în fapt, se pronunță identic; în consecință, în opinia recurentei, nu există nicio

diferență esențială între elementele distinctive și dominante ale celor două mărci

analizate.

Pe de altă parte, și modalitatea

de prezentare a produselor purtând marca intimatei (ambalaje, inscripționarea autovehiculelor

intimatei care transportă produsele de înghețată) rezultă că denumirea de A.C. reprezintă

elementul central al mărcii, cu vizibilitate maximă, celelalte mențiuni "G.L.

de la U.” și „fantezie cu lapte” fiind menționate doar în plan secund.

Chiar dacă marca înregistrată

de intimată conține și denumirea „G. de la U.” acest fapt nu înlătură existența

riscului de confuzie incluzând riscul de asociere pentru consumatori, persoanele

vizate de acest produs, în special, copiii, putând percepe marca intimatei ca fiind

aferentă unui sortiment al înghețatei „A.C.”, produs comercializat de recurentă.

Mai mult, cu privire la

considerentele reținute de OSIM în decizia nr. 363 din 13 iulie 2010, pronunțată

de Comisia de Examinare Opoziții (care a stat la baza respingerii la înregistrare

a mărcii „A.C. fantezie cu lapte”) solicitată la înregistrare de aceeași intimată,

instanța de apel a apreciat că acestea nu pot avea eficiență în litigiul de față,

întrucât semnul analizat în respectiva decizie este diferit de marca în litigiu.

Or, mai arată recurenta, marca „A.C. fantezie cu lapte” ce a făcut obiectul deciziei

nr. 36 din 13 iulie 2010 a Comisiei de examinare Opoziții din cadrul OSIM este,

fără putință de tăgadă, cel puțin similară cu marca ce face obiectul pricinii –

„G.L. de la U. A.C. fantezie cu lapte”, astfel că aspectele reținute de OSIM prin

decizia nr. 36/2010 își găsesc aplicabilitatea și în cazul de față.

În decizia autorității

administrative, anterior menționată, s-a reținut că „mărcile sunt similare din punct

de vedere vizual, fonetic și conceptual și se aplica unor produse identice, existând

posibilitatea ca, în mintea consumatorului, să se creeze un risc de confuzie, incluzând

și riscul de asociere între solicitant și oponent, în sensul că acesta ar putea

considera că produsele protejate sub marca examinată provin de la oponent”.

Se mai arată de către

recurentă că potrivit Regulii 15 alin. (2) lit. (a) din Regulamentul de aplicare

a legii mărcilor, noțiunea ele similitudine trebuie interpretată în legătură cu

riscul de confuzie sau de asociere ce se poate crea pentru public. Așadar, trebuie

să se aibă în vedere dacă noua marcă (în acest caz marca „G.L. de la U. – A.C. fantezie

cu lapte”) este capabilă să inducă vizual segmentului de consumatori ideea că produsele

asociate acesteia ar proveni de la același titular sau de la un titular cu care

se află în strânse legături economice cu titularul mărcii deținute de recurentă.

În cazul de fată, consumatorii

(care încă din anul 2001 achiziționează produse de înghețată sub marca recurentei

„A.Q.”) pot fi ușor induși în eroare și determinați să achiziționeze produse comercializate

sub noua marcă propusă de către U. și pot considera, cu aceeași ușurință, că produsele

sub marca „G.L. de la U. A.C. fantezie cu lapte” ar proveni de la același titular

sau de la un titular care se află în strânse legături economice cu titularul mărcii

inițiale „A.Q.", deținute de recurentă; totodată, recurenta precizează că prin

facturile depuse la dosar a dovedit faptul că produsele pe care le comercializează

purtând marca „A.Q.”, anterioară mărcii intimatei, există pe piață încă din anul

2001, comparativ cu produsele produsele intimatei care au apărut pe piață mult mai

târziu.

Recurenta învederează

că în mod greșit, în considerentele deciziei atacate, s-a reținut faptul că mărcile

în litigiu nu se adresează în special copiilor, ci părinților, iar decizia de achiziționare

a produsului trebuie evaluată prin raportare la nivelul de informație și atenție

specifice acestei materii. Or, câtă vreme produsele vizate de marca în litigiu (înghețată)

sunt consumate preponderent de copii, nu se explică acest considerent a instanței

de apel, chiar dacă în mod normal părinții sunt cei responsabili de acțiunile copiilor

lor, fiind însă de notorietate faptul că, în prezent, mai degrabă părinții sunt

cei care cedează preferințelor copiilor și nu invers.

Prin întâmpinarea formulată

în termen legal, intimata pârâtă a invocat nulitatea recursului reclamantei, iar

pe fond, în subsidiar, dacă se va trece peste excepția nulității, să se respingă

ca nefondat recursul reclamantei.

Analizând cu prioritatea

determinată de aplicarea art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepția nulității recursului,

Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, întrucât recurenta reclamantă

nu numai că indică în cuprinsul memoriului de recurs tezele de nelegalitate pe care

își fundamentează calea de atac ca fiind dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., dar și dezvoltă critici apte de a fi încadrate în aceste prevederi legale,

însă caracterul fondat sau nefondat al acestora urmează a fi apreciat cu ocazia

soluționării recursului.

Recursul formulat este

fondat, astfel cum se va arăta.

Prealabil, se impun anumite

precizări cu privire la forma legii aplicabile, dată fiind modificarea Legii

nr. 84/1998 prin Legea nr. 66/2010, publicată în M. Of. nr. 226/09.04.2010 și intrată

în vigoare la 09 mai 2010, la 30 de zile de la data publicării ei, astfel cum prevede

art. IV alin. (1).

Ambele instanțe de fond

s-au raportat însă la forma modificată a Legii nr. 84/1998 prin actul normativ menționat,

referindu-se la dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. b) rap. la art. 6 alin. (1)

lit. b), dar și la art. 47 alin. (1) lit. c).

Cererea de chemare în

judecată privește solicitarea de anulare a înregistrării mărcii pârâtei (pentru

două motive distincte), astfel că, într-o atare pricină, momentul relevant pentru

analiza realizată de instanță este cel al depunerii cererii de înregistrare a mărcii,

data depozitului național reglementar fiind cea din 25 septembrie 2009 potrivit

certificatului emis de OSIM, aflat la dosarul de primă instanță; pe de altă parte,

chiar dacă dispozițiile legii modificatoare prevăd la art. II că „Cererile de înregistrare

a mărcilor și cererile de înregistrare a indicațiilor geografice depuse și aflate

în procedurile de examinare la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci urmează

procedurile prevăzute de prezenta lege”, Înalta Curte constată că procedura de examinare

a mărcii pârâtei era finalizată la data intrării în vigoare a acesteia, având în

vedere emiterea la data de 30 aprilie 2010 de către OSIM a deciziei nr. XX de înregistrare

și publicare a mărcii; în consecință, întreaga procedură de înregistrare a mărcii

s-a derulat prin raportare la dispozițiile Legii nr. 84/1998 anterioară Legii

nr. 66/2010, precizare ce prezintă interes procesual din perspectiva anteriorității

invocate de recurentă, întrucât în analiza motivului vizând reaua-credință interesează

atitudinea subiectivă a pârâtei anterior sau la momentul solicitării înregistrării

mărcii.

Ca atare, se constată

că normele de drept ce constituie temeiul juridic al cererii de chemare în judecată

(și care vor fi avute în vedere în analiza recursului de față) sunt reprezentate

de dispozițiile art. 48 alin. (1) lit. b) rap. la art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998,

dar și cele ale art. 48 alin. (1) lit. c) din același act normativ; această constatare

nu afectează însă decizie recurată din punct de vedere al cerințelor legale analizate,

conceptele legale dintre cele incidente în speță, fiind identice - din perspectiva

anteriorității invocate de recurenta reclamantă interesând verificarea similarității

mărcilor, riscul de asociere cu marca anterioară și riscul de confuzie pentru public,

identitatea sau similaritatea de produse sau servicii, precum și caracterul distinctiv

al mării anterioare, în timp ce pentru rea-credință normele legale din cele două

forme succesive ale legii sunt neschimbate.

dezvoltate de recurentă în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin care, în

esență, s-a susținut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, Înalta

Curte reține caracterul nefondat al acestora.

Astfel, învederează că

deși instanța de apel a constatat caracterul fondat al unora dintre criticile formulate

prin motivele de apel, nu a procedat la reformarea sentinței tribunalului, respingând

apelul ca nefondat; recurenta se referă la suplinirea de instanța de apel a omisiunii

primei instanțe de a analiza susținerile sale referitoare la încercările anterioare

ale pârâtei de a înregistra la OSIM marca „A.C. - fantezie cu lapte”; cu toate acestea,

analizând ea însăși aceste susțineri, instanța de apel a concluzionat că demersul

anterior al intimatei, derulat în baza Legii nr. 84/1998, nu poate fi calificat

ca dând expresie unei conduite caracterizate de rea-credință; de asemenea, instanța

de apel a primit criticile formulate la adresa soluției primei instanțe în ce privește

greșita reținere a caracterului slab al mărcii sale (pe care a înlăturat-o, folosindu-se

de această corecție ca premisă a raționamentului său), ca și cel referitor la utilizarea

de prima instanță a unui reper greșit în evaluarea riscului de confuzie (copiii,

în loc de consumatorul mediu), dar, în susținerea recurentei, nici aceste constatări

nu au fost suficiente pentru schimbarea sentinței.

În dezvoltarea aceluiași

motiv de recurs, recurenta expune însă și critici privind greșita aplicare a legii

de instanța de apel, ce nu sunt susceptibile de cenzură în baza art. 304 pct. 7

C. proc. civ., astfel că acestea vor fi analizate în evaluarea motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9.

Împrejurarea că instanța

de apel a suplinit, prin considerentele deciziei recurate, omisiunea tribunalului

de a analiza unele dintre susținerile reclamantei, pe care aceasta, considerându-le

argumente esențiale în dovedirea cererii de chemare în judecată, le-a supus analizei

prin motivele de apel, nu este de natură a crea recurentei reclamante vreo vătămare

ce ar putea fi valorificată în prezentul recurs, întrucât o critică primită nu are

o astfel de aptitudine procesuală pentru titularul ei, cerință ce trebuie a fi verificată

în raport cu orice neregularitate procedurală relativă, potrivit art. 105 alin.

(2) rap. la art. 108 alin. (2) C. proc. civ.; aceeași concluzie se impune și pentru

situația în care instanța de apel a substituit unele dintre considerentele sentinței,

apreciate a fi greșite, în acord cu susținerile aceleiași reclamante; or, procedând

în acest fel, instanța de control judiciar a asigurat reclamantei toate garanțiile

unei proceduri echitabile, astfel cum exigențele acestei norme sunt dezvoltate în

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului; pe de altă parte, atare dezlegare

dată de Curtea de Apel se circumscrie și limitelor devoluțiunii în apel, astfel

cum acestea sunt prevăzute de art. 295 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte

reține că decizie recurată îndeplinește cerințele art. 261 C. proc. civ., instanța

de apel analizând criticile cu care a fost învestită prin motivele de apel, arătând

în mod argumentat motivele de fapt și de drept pentru care nu le-a primit, în concordanță

cu soluția adoptată în baza art. 296.

arătat în preamblul prezentei decizii, temeiul juridic al cererii este unul dublu,

anume art. 48 alin. (1) lit. b) rap. la art. 6 lit. c), dar și prevederile art.

48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.

Pornind de la această

premisă, Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate criticile ce privesc aplicarea

dispozițiilor art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998 (normă de trimitere în contextul

primului motiv de nulitate), dată fiind și topografia textelor în cadrul art. 48.

Art. 6 lit. c) din lege

consacră un motiv relativ de refuz la înregistrare și care, în esență, privește

indisponibilitatea, în termenii normei, a unui semn ce se intenționează a fi apropriat

ca marcă pentru aceea că anterior, un alt titular a dobândit dreptul de a-l folosi

în mod exclusiv, prin înregistrare.

Din coroborarea art. 6

alin. (1) lit. c) cu art. 48 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 o marcă este refuzată

la înregistrare, iar dacă a fost înregistrată se poate solicita anularea ei, dacă

este similară cu o marcă anterioară și este destinată a fi aplicată unor produse

sau servicii identice sau similare, dacă există un risc de confuzie pentru public,

incluzând și riscul de asociere cu marca anterioară.

În speță, recurenta reclamantă

opune intimatei marca sa anterioară nr. YY din 12 martie 2001 (reînnoită la 12

martie 2011 pentru o perioadă de 10 ani), marcă individuală combinată, „A.Q.” cu

element figurativ (un clovn desenat într-un instantaneu de jonglerie cu mingi) și

culori revendicate (albastru, roșu, galben) prin care sunt protejate produsele și

serviciile din clasele 30 și 35.

La rândul său. intimata

pârâtă a obținut înregistrarea mărcii individuale, combinate nr. SS din 25

septembrie 2009, „G.L. de la U. – A.C. – fantezie cu lapte” cu element figurativ

și culori revendicate (albastru, galben, verde, roșu), pentru clasa de produse 30

(înghețată comestibilă); elementul figurativ constă într-un desen ce reprezintă

o figură de clovn în culorile alb, roșu și galben, plasat pe un fond multicolor

de carouri reprezentate în culorile revendicate; de asemenea, cuvântul „A.C.” plasat

sub figura clovnului este scris cu litere colorate alternativ în culorile revendicate.

În consecință, din perspectiva

primului motiv de nulitate, instanța de apel avea de analizat cerințele similarității

mărcilor, să realizeze compararea produselor desemnate de semnele în conflict și

să statueze asupra riscului de confuzie, incluzând și riscul de asociere cu marca

anterioară, cu luarea în considerare și a puterii distinctive a mărcii prioritare

în timp.

Recurenta reclamantă critică

aplicarea greșită a legii de instanța de apel și evaluarea nelegală a factorilor

ce interesează riscul de confuzie, astfel cum aceste criterii se desprind din jurisprudența

Curții de Justiție a Uniunii Europene (echivalentul unor veritabile reguli de drept,

din moment ce definesc conținutul unor concepte juridice), conchizând în mod nelegal

că reclamanta nu a administrat probe din care să rezulte riscul de confuzie; în

realitate, analiza riscului de confuzie implică o evaluare juridică prin corelarea

și stabilirea interdependenței factorilor relevanți ce se constituie totodată în

premisele analizei riscului de confuzie și stabilirea concluziei existenței sau

inexistenței lui.

Înalta Curte constată

că în mod legal recurenta susține că astfel cum reiese din jurisprudența constantă

a Curții de Justiție a Uniunii Europene, riscul de confuzie, incluzând și riscul

de asociere cu marca anterioară, se apreciază global, ținându-se cont de toți factorii

pertinenți, în special de gradul de cunoaștere a mărcii pe piață, de asocierea ce

poate fi făcută cu semnul anterior înregistrat, de gradul de similaritate dintre

cele două mărci, precum și între produsele sau serviciile marcate prin acestea (Hotărârea

Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-251/95 Sabel și în cauza C-39/97

Canon, C-342/97 Lloyd).

În consecință, trebuie

mai întâi stabilită identitatea ori similaritatea produselor/serviciilor și similaritatea

semnelor în conflict, condiții cumulative.

Înalta Curte constată

că deși instanța de apel a evaluat toți factorii menționați a făcut o aplicare greșită

a acestora din perspectiva regulilor și principiilor afirmate în mod constant în

jurisprudența Curții de Justiție de la Luxembourg.

În privința comparării

produselor ambele instanțe de fond au reținut că marca pârâtei a fost înregistrată

pentru produsul „înghețată comestibilă”, produs care se regăsește în lista de produse

a mărcii opuse de recurentă (care, pe lângă clasa 30 a obținut protecția și pentru

clasa de servicii 35), astfel încât este neîndoielnică identitatea acestora, constatare

corectă a instanțelor, necontestată în prezentul recurs și care, de altfel, funcționează

în favoarea recurentei.

Atare constatare în ce

privește identitatea produselor desemnate prin mărcile în litigiu, impune observarea

unei alte reguli afirmate în mod constant de Curtea de Justiție, în sensul că un

grad mai scăzut de similaritate între produse/servicii poate fi compensat printr-un

grad ridicat între semne și invers; dacă produsele sunt identice, rezultă că este

suficient un prag mai scăzut al similarității semnelor pentru reținerea riscului

de confuzie.

Referitor la compararea

semnelor în conflict, prin decizia recurată s-a enunțat în mod corect regula potrivit

căreia această evaluare comparativă trebuie realizată global pentru a se putea stabili

impresia pe care ansamblul elementelor ce compun mărcile o creează consumatorului

produselor/serviciilor desemnate de acestea, identificându-se elementele distinctive

și dominante, în vederea stabilirii existenței unei similarități între mărci și,

dacă este cazul, a gradului de similaritate, însă, aceste criterii au fost greșit

aplicate. Pe de altă parte, operațiunea de comparare va lua în considerare și gradul

de distinctivitate al mărcii anterioare fie intrinsecă, fie dobândită prin folosință

(în aplicarea testului ce rezultă din Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii

Europene în cazul C-375/97 General Motors – intensitatea, întinderea geografică,

durata folosirii mărcii și mărimea investițiilor în promovarea mărcii); de asemenea,

publicul relevant este unul dintre factorii interdependenței ce influențează riscul

de confuzie, incluzând și riscul de asociere între cele două mărci.

Se impune a se preciza

că evaluarea riscului de confuzie implică aprecierea distinctivității fiecărui component

al mărcilor în conflict (contrar celor reținute de curtea de apel), întrucât chiar

dacă un consumator percepe marca în ansamblu, în mod neîndoielnic percepția sa este

influențată de elementele intrinsec distinctive ce reprezintă elementul pregnant

al semnului și cărora le acordă o atenție mai mare comparativ cu cele pe care se

așteaptă să le regăsească pe un anumit produs (elementele nedistinctive ori chiar

neglijabile).

Astfel, compararea semnelor,

în integralitatea lor, se realizează pe trei niveluri: vizual, fonetic și semantic

sau conceptual, comparație care se realizează luându-se în considerare forma în

care acestea sunt protejate, iar nu modul în care sunt efectiv utilizate, criteriu

corect observat și de instanța de apel (precizare necesară față de dovezile administrate

de recurenta reclamantă cu privire la modalitatea în care pârâta folosește marca

sa, uneori, într-o formă diferită de cea în care a obținut protecția –dosar primă

instanță).

În realizarea comparării

semnelor, curtea de apel însă a făcut o aplicare incompletă a regulilor incidente,

iar unele dintre cele avute în vedere au fost aplicate greșit; în acest fel, instanța

de apel a stabilit că semnele sunt diferite.

Din punct de vedere fonetic

a reținut că marca pârâtei conține pe lângă elementul comun „A.Q.” și sintagma „G.L.

de la U.”, ceea ce este parte integrantă a unui mesaj un mesaj promoțional – prin

care este indicat producătorul, și totodată sunt sugerate calități ale produsului

căruia marca îi este destinată („fantezie cu lapte”) - astfel încât, din acest ansamblu,

nu se poate desprinde un singur cuvânt spre a se concluziona că acesta reprezintă

elementul factorul dominant; rezultă că instanța de apel, a negat existența unui

element dominant în ansamblul mărcii pârâtei, pe care, evident, nici nu l-a determinat.

Or, în măsura în care

din punct de vedere auditiv marca r