ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1475/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1475/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 18/F din 7 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Călărași în Dosarul nr. 2030/116/2011,

s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., achitarea inculpatului C.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen.

A respins cererea de despăgubiri

formulată de partea civilă A.N.A.F.

În temeiul art. 192

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a obligat partea civilă la plata către stat

a sumei de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

La data de 26 martie 2009,

comisarii Gărzii Financiare, secția Călărași au efectuat un control la SC G.G.

SRL, în urma căruia au încheiat nota de constatare din data de 27 aprilie 2009.

În cuprinsul acelei note,

se precizează că, în perioada 1-13 aprilie 2007, SC G.G. SRL a înregistrat în evidența

contabilă 13 facturi de prestări servicii, emise de SC F. SRL, în valoare totală

de 54.400 RON, la care se adaugă TVA în sumă de 10.336 RON, potrivit contractului

din data de 13 martie 2007, încheiat între cele două societăți, având ca obiect

intermedieri în comerțul cu produse diverse, cu material lemnos și de construcție,

cu produse alimentare, băuturi și tutun. De asemenea, se arată că, în perioada 20

mai-27 iunie 2008, SC G.G. SRL a înregistrat în evidența contabilă alte 38 de facturi

de prestări servicii, emise de SC E.D. SRL, în valoare totală de 150.200 RON, la

care se adaugă TVA în sumă de 28.519 RON, conform contractului de prestări servicii

din data de 18 mai 2008, încheiat între cele două societăți, având ca obiect executarea

unor lucrări de reparații capitale la sediul social al celei dintâi. Totodată, se

arată că, în urma verificării activității desfășurate de SC G.G. SRL în perioada

2007-2008, organele de control au stabilit că nu există elemente care să poată justifica

necesitatea prestării serviciilor menționate în cele două contracte anterior menționate.

Prin adresa din data de

28 aprilie 2009, Garda Financiară Călărași a solicitat D.G.F.P. Călărași efectuarea

unui control la SC G.G. SRL, pentru a se stabili, în întregime, obligațiile fiscale

datorate de aceasta bugetului general consolidat al statului.

Prin procesul-verbal încheiat

la data de 16 iulie 2009, inspectori din cadrul D.G.F.P. Călărași au constatat că

societatea respectivă, reprezentată de inculpatul C.G., în calitate de administrator,

nu a prezentat organelor de inspecție fiscală documentele solicitate, conform invitației

din data de 1 iulie 2009, fapt pentru care aceasta a fost amendată contravențional,

cu suma de 25.000 RON, prin procesul-verbal de constatare din data de 15 iulie 2009.

În plus, pe baza notei de constatare întocmite de comisarii Gărzii Financiare, inspectorii

fiscali au stabilit majorări de întârziere în sumă de 15.401 RON, pentru suma de

38.855 RON, reprezentând TVA și respectiv de 21.396 RON, pentru suma de 32.736 RON,

reprezentând impozit pe profit.

La data de 13 iulie 2009,

prin hotărârea, inculpatul, în calitate de asociat unic al SC G.G. SRL, a hotărât

cesionarea părților sociale ale acesteia în favoarea numitului C.V. Această hotărâre

a fost pusă în executare la data de 14 iulie 2009, când a fost încheiat contractul

de cesiune.

Prin încheierea nr. 1805

din data de 16 iulie 2009, Tribunalul Călărași a admis cererea formulată de inculpat

și a dispus retragerea acestuia din calitatea de asociat unic al SC G.G. SRL și

preluarea părților sociale ale acesteia de către cesionarul C.V., concomitent cu

numirea sa ca administrator al societății.

Fiind audiat, atât pe

parcursul urmăririi penale, cât și în faza de cercetare judecătorească, inculpatul

nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de care este acuzat, susținând că, la momentul

efectuării controlului care a stat la baza notei întocmite de comisarii Gărzii Financiare,

nu au fost luate în calcul toate documentele contabile ale SC G.G. SRL, respectiv

chitanțele eliberate de SC F. SRL și de SC E.D. SRL și o serie de facturi care anulau

contractele de prestări servicii încheiate cu acestea, în concret facturile de stornare

întocmite de cele două societăți, pe care le-a prezentat instanței.

Inculpatul a solicitat

să se dispună achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., pe motiv că

fapta imputată nu există, având în vedere facturile de stornare prezentate, care

nu au fost luate în calcul de către organele de urmărire penală.

La cererea inculpatului,

pe care a admis-o, Tribunalul a dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile,

cu următoarele obiective: să se stabilească dacă cele 13 și respectiv cele 38 de

facturi de prestării servicii emise de SC F. SRL și de SC E.D. SRL au fost înregistrate

în evidența contabilă a SC G.G. SRL; să se stabilească dacă sumele înscrise în acele

facturi se regăsesc în actele depuse la organul fiscal, aferente anilor 2007-2008,

în baza cărora s-au stabilit obligațiile de plată către bugetul de stat; să se stabilească

dacă bugetul statului a fost prejudiciat și, în caz afirmativ, cu ce sumă concretă.

Tribunalul a motivat dispunerea

expertizei solicitate de inculpat, la efectuarea căreia i-a încuviințat participarea

unui expert parte, prin aceea că această probă, care nu a fost administrată în faza

de urmărire penală, este utilă pentru stabilirea corectă a situației de fapt.

Pe baza probelor administrate,

Tribunalul a apreciat că acestea nu dovedesc, cu certitudine, săvârșirea de către

inculpat a infracțiunii de care este acuzat, lăsând loc nesiguranței în ceea ce

privește însăși existența faptei imputate, pornind de la următoarele constatări:

acuzării o constituie declarațiile martorilor R.J., B.A. și A.M., însă credibilitatea

acestora este îndoielnică, întrucât, în ceea ce îi privește, Parchetul a dispus

disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de complicitate la evaziune fiscală, astfel că persoanele respective pot declara

orice pentru a înlătura propria răspundere penală. De asemenea, declarațiile celor

trei martori nu pot fi avute în vedere, întrucât nu se coroborează cu alte probe

ale dosarului.

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, acțiunile ce constituie elementul material

al infracțiunii de evaziune fiscală constau în evidențierea, în actele contabile

sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale

sau în evidențierea altor operațiuni fictive, însă, în speță, expertiza contabilă

efectuată nu a putut stabili săvârșirea vreunei astfel de acțiuni, concluzionând

că, la dosarul cauzei, nu există scripte care să demonstreze că, în perioadele 1-13

aprilie 2007 și respectiv 20 mai-27 iunie 2008, reprezentantul SC G.G. SRL a înregistrat

în evidența contabilă cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale.

De asemenea, potrivit

expertizei, organele de urmărire penală nu au prezentat actele necesare, care, potrivit

Legii contabilității nr. 82/1991, permiteau formularea unui răspuns clar la obiectivele

formulate, fiind obligatoriu să fie anexate la dosar cel puțin următoarele acte:

jurnalul de cumpărări, notele contabile sau jurnalele în care au fost înregistrate

facturile, balanța analitică, notele contabile sau jurnalele în care a fost înregistrată

valoarea celor 51 de facturi și balanțele de verificare, toate acestea de la datele

de 30 aprilie 2007, 31 mai 2008 și 30 iunie 2008 și, totodată, să se efectueze verificări

încrucișate. S-a mai arătat, în cuprinsul expertizei, că, din procesul-verbal încheiat

la data de 16 iulie 2009 de către inspectorii fiscali, rezultă că inspecția fiscală

parțială realizată la SC G.G. SRL s-a efectuat numai în baza documentelor transmise

de Garda Financiară și a datelor de evidență fiscală existente la D.G.F.P. Călărași,

deci în lipsa actelor primare și a actelor contabile ale societății. Tot în cuprinsul

expertizei, s-a arătat că, în nota de constatare încheiată la data de 27 aprilie

2009, comisarii Gărzii Financiare au afirmat că aspectele constatate s-au bazat

pe evidența primară și contabilă pusă la dispoziție de către reprezentantul legal

al societății, însă aceștia nu au demonstrat în niciun fel că s-au bazat pe acea

evidență, iar nota de constatare nu a fost semnată de inculpat. În final, expertiza

a concluzionat că organele de urmărire penală s-au bazat numai pe actele incomplete

întocmite de către organele A.N.A.F., existente în evidența lor, neputându-se demonstra

dacă cele 51 de facturi au fost sau nu înregistrate în contabilitate și, în caz

afirmativ, dacă operațiunile ulterioare de stornare, care anulau efectul înregistrării

acestora, au fost sau nu înregistrate, la rândul lor, în contabilitate.

Tribunalul a evidențiat

că aceste concluzii au fost formulate atât de expertul desemnat de instanță, cât

și de expertul parte propus de inculpat și că nici Parchetul, nici partea civilă

nu au solicitat refacerea expertizei de către alți experți, cea din urmă formulând

doar obiecțiuni, cărora li s-a răspuns într-un supliment la raportul de expertiză.

penală nu au depus toate eforturile pentru aflarea adevărului, procedând la trimiterea

în judecată a inculpatului pe baza unor documente incomplete deținute de A.N.A.F.,

fără a verifica evidența contabilă a SC G.G. SRL.

Deși s-a susținut de către

Parchet că, la data de 26 martie 2009, comisarii Gărzii Financiare au avut la îndemână

actele societății, nu s-a precizat însă motivul pentru care nu au fost ridicate

toate acele documente care făceau dovada săvârșirii de către inculpat a infracțiunii

imputate, în vederea stabilirii corecte a prejudiciului.

În rechizitoriu, s-a făcut

vorbire despre refuzul inculpatului de a prezenta actele societății până la data

de 13 iulie 2009, când a intervenit cesiunea părților sociale către o altă persoană

și că, pentru acea faptă, acesta a fost amendat contravențional, însă, în afara

aplicării sancțiunii respective, nu s-au mai făcut alte demersuri pentru obținerea

actelor societății, în vederea instrumentării prezentei cauze, deși art. 4 din Legea

nr. 241/2005 prevede ca infracțiune refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta

organelor competente documentele legale, în scopul împiedicării verificării financiare.

Organele de urmărire penală

s-au grăbit să îl trimită în judecată pe inculpat, deși nu aveau probele necesare,

ignorând prezumția de nevinovăție, conform căreia acesta nu este obligat să-și dovedească

nevinovăția decât în cazul când există probe de vinovăție.

În aceste condiții,

Tribunalul a dat eficiență principiului in dubio pro reo și, față de echivocul probatoriului

administrat și de împrejurarea că nu există alte probe care ar mai putea fi administrate

în cauză, a pronunțat achitarea inculpatului, pe motiv că fapta descrisă în actul

de sesizare nu există, în însăși materialitatea ei.

Împotriva sentinței au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și partea civilă Ministerul

Finanțelor Publice, A.N.A.F., prin mandatara sa, D.G.F.P. Călărași.

Parchetul a solicitat

desființarea sentinței și în rejudecare condamnarea inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală cu obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile.

Partea civilă a criticat

hotărârea pentru aceleași motive, solicitând admiterea acțiunii civile formulate

și obligarea inculpatului la plata de despăgubiri care să acopere prejudiciul cauzat

bugetului de stat, actualizat la data plății efective.

Prin decizia penală

nr. 309/A din 12 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I

penală, s-a dispus admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Călărași și de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F., prin D.G.F.P.

Călărași împotriva sentinței penale nr. 18/F din data de 7 februarie 2012, pronunțată

de Tribunalul Călărași în Dosarul nr. 2030/116/2011.

A desființat, în întregime,

sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

În temeiul art. 9

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

a condamnat pe inculpatul C.G. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

În temeiul art. 65

alin. (2) și (3) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. (dreptul

de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de

a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa

funcția de administrator al unei societăți comerciale), pe o perioadă de 5 ani după

executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71

alin. (1) și (2) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, aceleași

drepturi prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c)

C. pen., pe perioada executării pedepsei principale.

În temeiul art. 14 raportat

la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a admis, în întregime, acțiunea civilă și a

obligat pe inculpat să plătească părții civile Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F.,

prin D.G.F.P. Călărași, cu titlu de daune materiale, suma de 71.591 RON, plus dobânzile,

majorările și penalitățile de întârziere legale, corespunzătoare acestei sume, până

la achitarea integrală a debitului.

În temeiul art. 11 din

Legea nr. 241/2005 raportat la art. 163 alin. (1), (2) și (5) C. proc. pen., a menținut,

în vederea garantării executării acestei plăți, măsura sechestrului asigurător,

dispusă prin ordonanța nr. 1361/P/2010 din data de 25 iunie 2010 a Parchetului de

pe lângă Judecătoria Călărași, cu privire la cota-parte indiviză a inculpatului

din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în municipiul C., județul Călărași

(înscris în Cartea Funciară, având valoarea de impozitare de 108.945,41 RON și aflat

în coproprietate cu soția sa, C.A.), asupra căruia s-a notat instituirea inscripției

ipotecare, conform încheierii nr. 20861 din data de 5 august 2010 a Biroului de

Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași, până la concurența sumei de 71.591

RON, plus dobânzile, majorările și penalitățile de întârziere datorate de inculpat

până la achitarea integrală a debitului.

În temeiul art. 13

alin. (1) din Legea nr. 241/2005, a dispus comunicarea către Oficiul Național al

Registrului Comerțului a unei copii de pe dispozitivul hotărârii de condamnare,

la data rămânerii definitive a acesteia.

În temeiul art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat pentru judecarea

apelurilor admise au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul parțial al avocatului

din oficiu, în sumă de 50 RON, s-a stabilit a fi suportat din fondul Ministerului

Justiției.

Instanța de apel a reținut

că hotărârea primei instanțe pe motivul inexistenței faptei care constituie elementul

material al laturii obiective a infracțiunii deduse judecății, cu toate consecințele

atrase de aceasta, este vădit nelegală, fiind pronunțată cu ignorarea completă a

numeroase mijloace de probă (fără a se oferi vreo explicație pentru înlăturarea

lor), cu interpretarea eronată a altora și cu luarea în considerare a unui mijloc

de probă (expertiza contabilă) a cărui însăși administrare s-a realizat prin încălcarea

legii.

Reevaluând întregul probatoriu

al cauzei, inclusiv cel administrat nemijlocit cu ocazia judecării apelurilor, Curtea

a constatat, contrar celor reținute de prima instanță, că fapta imputată inculpatului

prin actul de sesizare (înregistrarea repetată, în evidența contabilă a societății

pe care o administra, a unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, cu

consecința prejudicierii bugetului de stat cu sumele datorate drept impozit pe profit

și TVA) există, a fost săvârșită de acesta și constituie infracțiunea continuată

de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., astfel că se impune condamnarea lui, potrivit

art. 345 alin. (2) C. proc. pen.

În prealabil, deși nu

a făcut obiectul vreunei critici, Curtea a constatat că urmărirea penală, finalizată

prin rechizitoriul întocmit la data de 4 aprilie 2011, a fost efectuată de către

un organ competent material, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași,

fiind respectate dispozițiile tranzitorii ale art. XXIV alin. (5) din Legea nr.

202/2010, în condițiile în care, la momentul intrării în vigoare a acesteia (la

data de 25 noiembrie 2010), prin care infracțiunea anterior menționată a fost dată

în competența de judecată, în primă instanță, a Tribunalului, organul respectiv

era deja legal sesizat, începerea urmăririi penale, la sesizarea din 2009 a A.N.A.F.,

Garda Financiară, secția Călărași, datând din 22 ianuarie 2010, iar confirmarea

acesteia de către procuror din 12 februarie 2010. De asemenea, în raport cu noile

norme de competență materială a instanțelor, instituite prin aceeași lege, cu referire,

în speță, la dispozițiile art. 27 pct. 1 lit. e

1

) teza a II-a C. proc.

pen., care erau în vigoare la data emiterii actului de sesizare (4 aprilie 2011),

Curtea a constatat că judecarea cauzei, în primă instanță, s-a realizat de către

o instanță competentă material, respectiv Tribunalul Călărași.

În ceea ce privește situația

de fapt, Curtea a constatat, pe baza probatoriului cauzei (care va fi prezentat

în detaliu pe parcursul expunerii), că aceasta se prezintă astfel:

Începând cu data de 14

iunie 2006, inculpatul C.G. a dobândit calitatea de asociat unic și funcția de administrator

cu puteri depline al SC G.G. SRL din municipiul Călărași (având ca obiect principal

de activitate comerțul cu amănuntul în magazine specializate), prin retragerea din

societate a celuilalt asociat, C.O., care a fost revocat, la aceeași dată, și din

funcția de administrator.

Societatea respectivă

nu mai deține în prezent personalitate juridică, fiind radiată la data de 30 mai

2011, astfel cum rezultă din informațiile comunicate de Oficiul Registrului Comerțului

de pe lângă Tribunalul Călărași.

La data de 26 martie 2009,

comisarii G.I. și M.V.G. din cadrul Gărzii Financiare, secția Călărași au efectuat

un control la SC G.G. SRL, pe timpul căruia societatea a fost reprezentată de inculpat,

în calitate de administrator al acesteia. Controlul respectiv a fost finalizat prin

întocmirea, la data de 27 aprilie 2009, de către cei doi comisari, a notei de constatare,

căreia i-au fost atașate, în copii, 2 contracte de prestări servicii și 51 de facturi

fiscale, la care se face referire în cuprinsul său.

Conform mențiunilor din

nota de constatare anterior menționată, inculpatul, în calitate de reprezentant

legal al SC G.G. SRL, a pus la dispoziția celor doi comisari ai Gărzii Financiare

evidența primară și contabilă a societății, pe baza căreia aceștia au constatat

următoarele:

În perioada 1-13 aprilie

2007, societatea a înregistrat în evidența contabilă 13 facturi fiscale de prestări

servicii, emise de SC F. SRL din municipiul Călărași, în valoare de 54.400 RON,

plus TVA de 10.336 RON, în total 64.736 RON, aferente contractului de prestări servicii

din data de 13 martie 2007;

În perioada 20 mai-27

iunie 2008, societatea a înregistrat în evidența contabilă 38 de facturi fiscale

de prestări servicii, emise de SC E.D. SRL din municipiul Călărași, în valoare de

150.200 RON, plus TVA de 28.519 RON, în total 178.719 RON, aferente contractului

de prestări servicii din data de 18 mai 2008.

S-a evidențiat în aceeași

notă de constatare că, potrivit art. 21 pct. 4 lit. m) din Legea nr. 571/2003 (C.

fisc.), „nu sunt deductibile cheltuielile cu serviciile de management, consultanță,

asistență sau alte prestări servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica

necesitatea prestării acestora în scopul activității desfășurate și pentru care

nu sunt încheiate contracte” și că, din verificarea activității SC G.G. SRL din

perioada 2007-2008, a rezultat că nu există elemente care pot justifica necesitatea

prestării serviciilor contractate de aceasta, cu atât mai mult cu cât, din nota

explicativă a administratorului său (inculpatul), a rezultat că cele două contracte

încheiate cu societățile anterior menționate nici nu au fost executate de către

acestea din urmă.

În nota de constatare,

s-a mai arătat că, prin înregistrarea în evidența contabilă a celor 51 de facturi

fiscale anterior menționate, societatea a influențat rezultatul financiar, astfel:

- pentru anul 2007, prin

înregistrarea în evidența contabilă a sumei de 54.400 RON, pe contul de cheltuieli,

a fost influențat profitul brut cu suma respectivă; prin înregistrarea ilegală a

acelor cheltuieli, TVA de plată a fost diminuată cu suma de 10.336 RON, iar impozitul

pe profit a fost diminuat cu suma de 8.704 RON;

- pentru anul 2008, prin

înregistrarea în evidența contabilă a sumei de 150.200 RON, pe contul de cheltuieli,

a fost influențat profitul brut cu suma respectivă; prin înregistrarea ilegală a

acelor cheltuieli, TVA de plată a fost diminuată cu suma de 28.519 RON, iar impozitul

pe profit a fost diminuat cu suma de 24.032 RON.

Comisarul G.I., audiat

ca martor de către instanța de apel, a declarat că, în mod cert, la momentul controlului

la care a participat, efectuat ca urmare a unei sesizări primite din partea Serviciului

de Combatere a Criminalității Organizate Călărași, pe baza acelei sesizări, dar

și a documentelor puse la dispoziție de către inculpat, facturile fiscale emise

în baza celor două contracte de prestări servicii erau înregistrate în contabilitatea

SC G.G. SRL și, de asemenea, că își menține opinia conform căreia această înregistrare

s-a realizat în mod nelegal, raportat la dispozițiile C. fisc., întrucât cheltuielile

pretins efectuate cu prestările de servicii, înregistrate de societatea beneficiară

a fi deductibile, nu erau justificate, în condițiile în care cele două contracte

încheiate de aceasta nu au fost niciodată executate din partea societăților cocontractante,

împrejurare pe care, de altfel, și inculpatul a afirmat-o, astfel cum se va evidenția

ulterior.

Cel de-al doilea comisar

participant la efectuarea controlului Gărzii Financiare, M.V.G., nu a mai putut

fi audiat, întrucât a decedat, fapt confirmat, în fața instanței de apel, atât de

martorul anterior menționat, cât și de avocatul ales al inculpatului.

Deși inculpatul a refuzat

să semneze nota de constatare anterior analizată, fapt pe care acesta nu l-a negat

vreodată, ci dimpotrivă chiar l-a confirmat, prin declarația din faza de urmărire

penală, lipsind astfel de orice relevanță declarația martorei asistente B.L. din

fața instanței de apel, în sensul că nu a fost prezentă personal la exprimarea acelui

refuz, despre care a fost doar informată de către cei doi comisari controlori, Curtea

a constatat că aspectele consemnate în cuprinsul său nu pot fi puse la îndoială,

inclusiv prin prisma declarațiilor inculpatului.

În acest sens, Curtea

a reținut că împrejurarea înregistrării în evidența contabilă a celor 51 de facturi

fiscale (apreciată de prima instanță a nu fi fost dovedită, ca unic argument al

soluției de achitare pronunțate) nu a fost contestată în mod explicit nici măcar

de inculpat. Astfel, inculpatul a exprimat, în declarația formulată în cursul urmăririi

penale, suspiciunea sa că, la momentul controlului din partea comisarilor Gărzii

Financiare, „nu au fost luate în calcul (...) toate documentele contabile ale firmei”,

ceea ce echivalează cu o recunoaștere implicită a prezentării de către el a acelor

documente, după cum se consemnează în nota de constatare și s-a afirmat de către

martorul G.I. De asemenea, cu ocazia audierii de către prima instanță, inculpatul

a declarat, în prezența avocatului ales, că facturile de prestări servicii „sunt

evidențiate în evidența contabilă”. În sfârșit, în declarația formulată în fața

instanței de apel, în prezența aceluiași avocat, inculpatul a susținut, în contextul

soluției de achitare pronunțate de prima instanță și al argumentului care a motivat-o,

că nu își mai amintește dacă cele 51 de facturi fiscale au fost sau nu înregistrate

în contabilitatea societății, încercând să acrediteze, pentru prima dată, ideea,

pe care însă nu a putut să o susțină probator, că realizarea unei astfel de înregistrări

nu era atributul său, ci al unui contabil angajat, ale cărui date de stare civilă

nu le-a putut indica (pe același motiv, că nu și le amintește), afirmând, în plus,

că acea persoană nu se mai află în țară, după cum nu a putut prezenta nici pretinsul

contract civil de prestări servicii încheiat cu acesta. În cuprinsul aceleiași declarații,

inculpatul a recunoscut că el însuși a prezentat comisarilor de la Garda Financiară

cele 51 de facturi fiscale, care se aflau în posesia sa. Or, deținerea acestora

nu se poate explica în mod logic decât prin faptul înregistrării lor în evidența

contabilă, care îi profita societății pe care o administra, întrucât înscrierea

în acea evidență a unor cheltuieli deductibile avea drept consecință diminuarea

TVA și impozitului pe profit datorate bugetului de stat.

Revenind la cele două

contracte de prestări servicii încheiate de SC G.G. SRL, sub semnătura (necontestată)

a administratorului său (inculpatul), Curtea a constatat, din examinarea clauzelor

acestora, că serviciile la care s-au obligat către societatea respectivă cei doi

prestatori, constau, în cazul SC F. SRL, în intermedieri (nespecificate în concret)

în comerțul cu produse diverse, cu materiale lemnos și de construcție și cu produse

alimentare, băuturi și tutun, iar, în cazul SC E.D. SRL, în efectuarea de lucrări

de reparații capitale (de asemenea, nespecificate) la sediul social al societății

beneficiare.

De asemenea, examinarea

conținutului celor 51 de facturi fiscale aferente, emise de societățile prestatoare,

relevă, pe de o parte, că prestările de servicii pretins efectuate de acestea nu

sunt determinate, întrucât nu se menționează în ce anume operațiuni de intermediare

în comerț și respectiv de lucrări de reparații s-au concretizat, iar, pe de altă

parte, că societatea beneficiară, sub semnătura olografă a inculpatului (necontestată

de acesta), a confirmat executarea acelor servicii, în mod evident pentru a justifica

înregistrarea în evidența contabilă a pretinselor cheltuieli efectuate cu serviciile

respective, deși acestea în fapt nu au fost realizate.

Totodată, examinarea coroborată

a acelorași înscrisuri, dovedește că, deși cele două contracte au fost încheiate

pe perioade mari, de 2 ani (în cazul SC F. SRL) și respectiv de 1 an (în cazul SC

E.D. SRL), serviciile pretins prestate de acestea s-au derulat pe parcursul a numai

aproximativ 2 săptămâni, în perioada 1-13 aprilie 2007 (în primul caz) și puțin

peste o lună, în perioada 20 mai-27 iunie 2008 (în cel de-al doilea caz).

Relevantă pentru evidențierea

caracterului fictiv al prestărilor de servicii menționate în cele două contracte

și a înregistrării frauduloase, pe baza facturilor fiscale emise în baza lor, a

pretinselor cheltuieli efectuate cu acestea, în evidența contabilă a SC G.G.

SRL, în scopul unic al diminuării impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat,

este prezentarea situației juridice a societăților pretins prestatoare și a declarațiilor

persoanelor care, la momentul încheierii contractelor, figurau ca asociați și/sau

administratori ai acestora, dar și a demersurilor întreprinse de inculpat, ulterior

întocmirii notei de constatare de către comisarii Gărzii Financiare, pentru a scăpa

de răspunderea penală, pe care o putea ușor previziona.

Astfel, în ceea ce privește

SC F. SRL, Curtea a constatat, pe baza documentelor transmise de Oficiul Registrului

Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași, că toate părțile sociale ale acesteia

au fost dobândite, la data de 7 martie 2007, de B.A. (căruia i-au fost cesionate

de foștii asociați M.N. și M.G.), acesta, în calitate de asociat unic, preluând

și funcția de administrator al societății. La data de 25 mai 2007, după mai puțin

de 3 luni, B.A. a cesionat, la rândul său, toate părțile sociale către A.O., pierzându-și

astfel calitatea de asociat și fiind revocat din funcția de administrator al societății,

preluată de cesionar. După cum deja s-a evidențiat, la data de 13 martie 2007, SC

F. SRL, reprezentată de proaspătul administrator B.A. (funcție dobândită cu numai

6 zile în urmă), a încheiat cu SC G.G. SRL, reprezentată de inculpat, contractul

de prestări servicii, prin care se obliga la realizarea, pentru aceasta din urmă,

a unor operațiuni nespecificate de intermediere în comerțul cu diverse produse,

iar, în perioada 1-13 aprilie 2007, sub semnătura aceluiași administrator, a emis

cele 13 facturi fiscale privitoare la realizarea prestărilor de servicii la care

s-a obligat, în contul cărora se pretinde că societatea beneficiară îi datora suma

totală de 64.736 RON (incluzând și TVA), pentru ca, după numai aproximativ o lună

și jumătate, să-și schimbe din nou asociatul și administratorul.

Asociatul unic și administratorul

B.A. (absolvent de 4 clase, de profesie zidar-zugrav), audiat ca martor, a declarat,

în faza de urmărire penală, că, de la preluarea și până la cesionarea de către el

a părților sociale ale SC F. SRL, toate documentele referitoare la această societate

s-au aflat în permanență în spațiul fostului bar „A.”, ce aparținea inculpatului

C.G. Cu privire la contractul de prestări servicii încheiat cu SC G.G. SRL, martorul

a declarat că a fost conceput de inculpat, iar el doar l-a semnat și ștampilat,

la cererea acestuia. Referitor la cele 13 facturi fiscale emise în baza acelui contract,

martorul a declarat că el le-a completat pe documente tipizate aduse de inculpat,

la solicitarea acestuia, care i-a cerut să îl ajute, pe motiv că „firma lui are

o datorie către Finanțele Publice”. De asemenea, martorul a declarat că mențiunile

din facturile fiscale (seria și numărul, datele de înregistrare ale SC G.G. SRL,

denumirea și prețul serviciului prestat, valoarea TVA și valoarea totală a fiecărei

facturi) au fost scrise de el, la sediul barului anterior menționat, în prezența

inculpatului, care i le-a dictat. Martorul a mai declarat că SC F. SRL nu a prestat

serviciile menționate în contract și în facturile fiscale, că nu a încasat contravaloarea

acestora și că nu le-a înregistrat în evidența contabilă a societății. Martorul

a adăugat că, la acel moment, SC F. SRL nu avea niciun angajat și că el nu a desfășurat

vreo activitate prin această societate.

Martorul B.A. și-a menținut

aceste afirmații și cu ocazia audierii de către prima instanță, în cursul cercetării

judecătorești, precizând că, deși, în acte, el figura ca asociat unic și administrator,

în realitate „firma era a lui C.G., adică a inculpatului și a numitului P.F.”, el

fiind folosit ca „săgeată” de către aceștia, care “l-au pus să ia firma, ca să își

facă ei treburile”. Martorul a mai precizat că i-a dat buletinul său inculpatului

și că acesta se prezenta cu actele societății „peste tot pe unde era nevoie”.

Susținerea primei instanțe,

că declarația martorului B.A. nu este credibilă, întrucât, prin rechizitoriu, s-a

dispus față de acesta disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor, sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, este vădit eronată,

câtă vreme, pe de o parte, în declarațiile formulate, martorul a făcut referiri

ample la propria participație, fără a încerca să o ascundă, prin incriminarea exclusivă

a inculpatului, iar, pe de altă parte, susținerile lui se coroborează cu aspectele

ce rezultă din înscrisurile transmise de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă

Tribunalul Călărași (pe care prima instanță le-a ignorat, nefăcând vreo referire

la acestea), dar și cu alte fapte și împrejurări ale cauzei (care vor fi evidențiate

ulterior), ce relevă atragerea altor persoane, de aceeași condiție socială cu martorul,

în operațiunile pe care le-a presupus întocmirea contractului de prestări servicii

și facturile fiscale în care figurează cea de-a doua societate pretins prestatoare

de servicii.

Probatoriul anterior analizat

dovedește, în afara oricărui dubiu, că preluarea părților sociale ale SC F. SRL

de către martorul B.A. (persoană cu un nivel scăzut de instruire și cu condiții

de trai modeste, lipsită de abilitățile necesare desfășurării unei activități comerciale,

cu atât mai puțin a aceleia de intermediere în comerț, care reclamă, înainte de

toate, calități de bun comunicator, pe care aceasta, în mod evident, nu le avea)

a fost anume orchestrată de către inculpat și că singurele acte ale societății respective,

lipsită de orice activitate și chiar de angajați în perioada când martorul a deținut

calitatea de asociat unic și funcția de administrator al acesteia (constând în contractul

de prestări servicii încheiat cu societatea administrată de inculpat și în facturile

fiscale emise în baza acelui contract) au avut un caracter fictiv, fiind întocmite

cu unicul scop de a servi inculpatului, pentru ca, prin înregistrarea lor în evidența

contabilă (singura operațiune care justifica întocmirea acelor acte), să fie diminuate

datoriile societății sale (impozit pe profit și TVA) către bugetul de stat.

În privința SC E.D.

SRL, Curtea a constatat, pe baza documentelor transmise de Oficiul Registrului Comerțului

de pe lângă Tribunalul Călărași, ignorate și ele de prima instanță, că toate părțile

sociale ale acesteia au fost dobândite, la data de 12 mai 2008, de A.M. și R.J.

(cărora le-au fost cesionate de fostul asociat R.O.), în cote de participare la

capitalul social de 40% și respectiv 60%, iar cel cel dintâi a preluat și funcția

de administrator al societății. Prin sentința comercială nr. 140/F din data de 25

martie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1634/116/2008, judecătorul sindic din cadrul

Tribunalului Călărași a dispus, admițând cererea D.G.F.P. Călărași, înregistrată

pe rolul instanței respective la data de 11 august 2008 (conform fișei ECRIS a dosarului),

deschiderea procedurii simplificate a insolvenței și intrarea societății în faliment,

despre care s-a făcut mențiune în Registrul Comerțului la data de 14 aprilie 2009,

ca urmare a cererii lichidatorului judiciar desemnat. După cum deja s-a evidențiat,

la data de 18 mai 2008, SC E.D. SRL, reprezentată de proaspătul administrator A.M.

(funcție dobândită cu numai 6 zile în urmă), a încheiat cu SC G.G. SRL, reprezentată

de inculpat, contractul de prestări servicii, prin care se obliga la realizarea,

pentru aceasta din urmă, a unor lucrări de reparații capitale, nespecificate, la

sediul său social, iar, în perioada 20 mai-27 iunie 2008, sub semnătura aceluiași

administrator, a emis cele 38 de facturi fiscale privitoare la realizarea prestării

de servicii la care s-a obligat, în contul cărora se pretinde că societatea beneficiară

îi datora suma totală de 178.709 RON (incluzând și TVA), pentru ca, după mai puțin

de 2 luni, D.G.F.P. Călărași să solicite deschiderea procedurii insolvenței în ceea

ce o privește, ca urmare a neachitării unei creanțe către bugetul de stat în sumă

de 64.294 RON (pe care, în mod evident, o putea acoperi, dacă, în baza facturilor

fiscale emise, ar fi primit vreo plată din partea societății administrate de inculpat).

Asociatul și administratorul

A.M. nu a putut fi audiat, nici în faza de urmărire penală, nici în cursul cercetării

judecătorești, întrucât, potrivit declarației surorii sale, A.T., a părăsit țara

în vara anului 2008, iar, în prezent, este deținut într-un penitenciar din Ecuador,

fiind condamnat pentru consum de droguri. Conform declarației aceleiași persoane,

fratele său este bolnav psihic, urmând de-a lungul timpului numai o școală ajutătoare.

În schimb, cel de-al doilea

asociat, R.J. (absolvent de 8 clase, fără ocupație, alcoolic, conform constatării

organelor de poliție însărcinate cu executarea mandatului de aducere emis pe numele

său), a fost audiat ca martor, ocazie cu care acesta a declarat că a fost abordat,

pe când se afla într-o piață din municipiul Călărași, de către A.M., care i-a spus

că doi oameni au nevoie de ei, pentru a semna niște hârtii, fiind dispuși să le

plătească pentru acest serviciu câte 1.000.000 ROL. Întrucât a fost de acord cu

propunerea, martorul și-a luat cartea de identitate și, împreună cu A.M., s-a întâlnit

cu doi bărbați, care s-au prezentat ca fiind socru și ginere și i-au dus la sediul

Oficiului Registrului Comerțului din municipiul Călărași sau la o bancă din localitate,

a cărei denumire nu o știe, unde au fost puși să semneze niște documente, despre

care nu cunoaște ce reprezentau, primind în schimbul acestui serviciu suma promisă.

Referitor la cele 38 de facturi fiscale, martorul a precizat că nu au fost completate

și nici semnate de el și că nu a avut cunoștință de existența acestora până la momentul

când i-au fost prezentate de către organele de urmărire penală. De asemenea, martorul

a precizat că nu a avut nicio implicare în activitatea societății al cărei asociat

figurează a fi în acte.

Martorul R.J. a făcut

afirmații asemănătoare și în declarația formulată în fața primei instanțe. Deși

martorul a precizat că nu îl cunoaște pe inculpat, iar, din probatoriul cauzei,

nu rezultă că acesta din urmă ar fi vreunul dintre cei doi bărbați care l-au abordat

pe el și pe A.M. pentru semnarea documentelor de la Oficiul Registrului Comerțului,

de preluare a părților sociale ale SC E.D. SRL, Curtea reține, coroborând declarațiile

sale cu aspectele deja evidențiate în ceea ce îl privește pe A.M. și cu informațiile

furnizate de acea instituție, că niciunul dintre cei doi asociați nu avea aptitudini

și interes pentru desfășurarea unor operațiuni comerciale, fiind folosiți, în mod

evident, tot ca simple „săgeți”, asemenea martorului B.A. și că, în perioada cât

au deținut acea calitate, societatea respectivă nu a desfășurat nicio activitate

și nu a încasat vreo sumă de bani, ceea ce conduce la concluzia rațională că, și

în acest caz, actele în care aceasta figurează (constând în contractul de prestări

servicii încheiat cu societatea administrată de inculpat și în facturile fiscale

emise în baza acelui contract) au avut un caracter fictiv, fiind întocmite cu unicul

scop de a servi inculpatului, pentru ca, prin înregistrarea lor în evidența contabilă

(singura operațiune care justifica întocmirea acelor acte), să fie diminuate datoriile

societății sale (impozit pe profit și TVA) către bugetul de stat.

În ceea ce privește conduita

inculpatului după întocmirea notei de constatare de către comisarii Gărzii Financiare,

Curtea constată că acest înscris, pe care a refuzat să îl semneze, i-a fost comunicat,

prin scrisoare recomandată depusă în data de 28 aprilie 2009 la Oficiul Poștal C.,

care a fost predată destinatarului, pe bază de semnătură, la data de 29 aprilie

2009.

Potrivit notei de constatare,

s-a solicitat, în temeiul art. 7 lit. f) din O.U.G. nr. 91/2003 și art. 8 alin.

(2) pct. 9 și pct. 21 din ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 152/2008,

organului fiscal competent, respectiv D.G.F.P. Călărași, stabilirea obligațiilor

fiscale ale SC G.G. SRL, prin declanșarea unei inspecții fiscale generale. În vederea

efectuării acestei inspecții, inculpatul a fost solicitat, prin invitația din data

de 1 iulie 2009, pe care a primit-o personal la data de 2 iulie 2009, semnând de

primire, să prezinte actele de înființare a societății, evidența contabilă a acesteia

din perioada 1 iunie 2005-31 mai 2009, registrul unic de control și documentele

cu regim special.

La data de 13 iulie 2009,

prin hotărârea, inculpatul, în calitate de asociat unic al SC G.G. SRL, a hotărât

cesionarea tuturor părților sociale ale acesteia către C.V., revocarea sa din funcția

de administrator și numirea cesionarului în funcția respectivă. La data de 14 iulie

2009, a fost semnat de către cele două părți contractul de cesiune a părților sociale,

iar, la data de 16 iulie 2009, prin încheierea nr. 2805, pronunțată în Dosarul

nr. 16264/2009, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă

Tribunalul Călărași a admis cererea de înscriere a mențiunilor corespunzătoare în

acel registru.

Întrucât inculpatul nu

s-a conformat solicitării organului de inspecție fiscală, de a prezenta documentele

contabile menționate în invitație, D.G.F.P. Călărași a dispus, prin procesul-verbal

din data de 15 iulie 2009 (înainte de pronunțarea încheierii judecătorului delegat),

sancționarea contravențională a societății pe care o administra, conform art. 219

alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 92/2003, cu o amendă de 12.500 RON. Inculpatul, în

calitate de reprezentant legal al societății, a refuzat să semneze și acel

proces-verbal, dar nu a formulat obiecții la acesta și nici nu există dovezi că

ar fi formulat plângere împotriva lui la instanța civilă competentă.

Fiind întrebat cu privire

la motivația realizării cesiunii părților sociale ale SC G.G. SRL, inculpatul a

declarat în fața instanței de apel că a procedat astfel, întrucât „în acea perioadă,

eram stresat de cercetările efectuate, atât de către organele fiscale, cât și de

către cele de cercetare penală”, ceea ce dovedește, în afara oricărui dubiu, o intenție

frauduloasă din partea sa. De asemenea, fiind întrebat de către aceeași instanță

asupra motivului pentru care nu a prezentat organului de inspecție fiscală documentele

contabile solicitate, inculpatul a declarat că nu se putea conforma acelei cereri,

întrucât, în urma cesiunii părților sociale, nu mai era asociat și administrator

al societății. Afirmația inculpatului ignoră însă împrejurarea că acesta a primit

personal invitația de prezentare a acelor documente la data de 2 iulie 2009 (astfel

cum deja s-a evidențiat) și a hotărât cesionarea părților sociale, stresat fiind

de cercetările organului fiscal (potrivit propriei declarații), abia după aproximativ

2 săptămâni, respectiv la data de 13 iulie 2009, perioadă în care nu exista impedimentul

invocat, situație în care singura explicație logică a comportamentului său este

aceea că, fiind conștient de înregistrarea în evidența contabilă a societății a

unor cheltuieli care nu aveau la bază operațiuni reale, a urmărit să împiedice dovedirea

acestui fapt, deja constatat de către comisarii Gărzii Financiare.

Această explicație este

potențată și de alte acțiuni și afirmații ale inculpatului.

În acest sens, Curtea

menționează, în primul rând, faptul că, în declarația din apel, inculpatul a susținut,

pentru prima oară, că a încheiat cu cesionarul C.V. un proces-verbal de predare

a documentelor contabile ale societății, pe care l-a și prezentat instanței. Examinarea

acelui proces-verbal nu permite a se stabili, cu certitudine, data întocmirii acestuia

(menționată, în cuprinsul său, a fi 22 iulie 2009), întrucât, prin încheierea notarului

public P.D. din municipiul Călărași, datând din 24 iulie 2009, au fost legalizate

numai semnăturile părților semnatare, iar inculpatul, fiind întrebat asupra acestui

aspect de către instanța de apel, a declarat că nu își amintește dacă procesul-verbal

în discuție a fost întocmit la data cesionării părților sociale sau la o altă dată.

De asemenea, Curtea a apreciat că însăși operațiunea de predare a acelor documente

este fictivă, în condițiile în care nu a fost menționată în contractul de cesiune

a părților sociale, astfel cum era firesc, de vreme ce o clauză a acestuia stipula

că cesionarul prelua atât activul, cât și pasivul patrimoniului societății, conform

ultimului bilanț aprobat, în procesul-verbal se menționează că cesionarul a verificat

personal arhiva și actele contabile ale societății, în vederea preluării acesteia,

în perioada 1-22 iulie 2009, deși logic era să efectueze această verificare mai

înainte de semnarea contractului de cesiune a părților sociale, realizată la data

de 14 iulie 2009, notarul public nu a constatat personal operațiunea respectivă,

iar cesionarul C.V., care nu a putut fi audiat de către instanța de apel, întrucât

a decedat, conform referatului întocmit pe baza informațiilor comunicate de către

Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, pare a fi

fost o persoană din aceeași categorie cu B.A., A.M. și R.J., anume folosită de inculpat.

Sub acest aspect, Curtea evidențiază că, potrivit procesului-verbal de neexecutare

a mandatului de aducere emis pe numele martorului C.V. mai înainte de a se obține

informația privind decesul său, acesta nu a locuit niciodată la adresa de domiciliu

din municipiul Constanța, menționată în actele încheiate cu inculpatul, iar proprietara

imobilului a declarat organelor de poliție că stabilirea acelui domiciliu, în anul

2006, a fost fictivă, fiind motivată de persoana în cauză prin aceea că avea nevoie

de un act de identitate valabil, pentru a se putea angaja.

În același sens, Curtea

a reținut, în al doilea rând, că, în cursul cercetării judecătorești în primă instanță,

inculpatul a prezentat, în simple copii xerox, două facturi de stornare, pretins

emise de SC F. SRL, sub semnătura administratorului B.A., la data de 24 aprilie

2007, pentru suma de 64.736 RON, aferentă celor 13 facturi de prestări servicii

și respectiv de SC E.D. SRL, sub semnătura administratorului A.M., la data de 30

iunie 2008, pentru suma de 178.719 RON, aferentă celor 38 de facturi de prestări

servicii, încercând să dovedească astfel anularea efectului înregistrării în evidența

contabilă a celor 51 de facturi de prestări servicii. Cu privire la aceste facturi

de stornare, Curtea a apreciat că și ele au un caracter fictiv, fiind întocmite

pro causa, ca parte a apărării insidioase construite de inculpat pentru a scăpa

de răspunderea penală. Astfel, fiind solicitat să prezinte exemplarele originale

ale facturilor respective, inculpatul a declarat în fața instanței de apel că nu

le deține, primind de la cesionarul C.V., căruia i le-ar fi predat o dată cu toate

celelalte documente contabile ale societății (operațiune și ea fictivă, după cum

s-a motivat anterior), numai copii ale lor. În cuprinsul aceleiași declarații, inculpatul

a pretins că nu își amintește dacă acele facturi de stornare au fost sau nu înregistrate

în contabilitatea societății, dar a susținut că le-a prezentat el însuși celor doi

comisari ai Gărzii Financiare, cu ocazia controlului efectuat de aceștia. Această

susținere a inculpatului este infirmată de nota de constatare, întocmită de comisarii

respectivi, în care nu se face vreo referire la facturile respective. De asemenea,

unul dintre acei comisari, martorul G.I., fiind audiat de către instanța de apel

cu privire la acest aspect, a afirmat că, la momentul controlului, inculpatul nu

a prezentat facturi de stornare cu privire la sumele înscrise în facturile de prestări

servicii înregistrate în contabilitate. Afirmația martorului este verosimilă, coroborându-se

cu împrejurarea că inculpatul nu a făcut nicio referire la facturile respective

în cuprinsul propriei note explicative, formulată în fața celor doi comisari ai

Gărzii Financiare la data de 26 martie 2009, deși, raportat la datele înscrise în

cuprinsul lor, existența acestora trebuia să îi fie cunoscută la acel moment, iar

prezentarea lor era în interesul său. De asemenea, după cum s-a evidențiat anterior,

cele două persoane care apar ca semnatare ale facturilor în discuție, B.A. și A.M.,

nu au avut nicio legătură cu activitatea societăților ai căror asociați și administratori

figurau numai în acte, astfel că, neînregistrând facturile de prestări servicii

în contabilitatea societăților respective, nu exista nicio motivație legală pentru

stornarea acestora.

În al treilea rând, în

susținerea aceleiași explicații, Curtea a constatat că societatea administrată de

inculpat nici nu avea nevoie de serviciile pretins contractate de la SC F. SRL și

SC E.D. SRL, sens în care reține că, prin declarația din apel, acesta, fiind anume

întrebat, a arătat că, deși nu a obținut de la societățile respective acele servicii

(care se presupune că erau necesare pentru desfășurarea activității SC G.G. SRL,

de vreme ce inculpatul le-a contractat la prețuri considerabile, de 130.000 RON

și respectiv de 150.000 RON, plus TVA), nu a mai încheiat ulterior contracte cu

alte societăți pentru realizarea lor, pretinzând doar că a făcut demersuri în acest

scop, pe care însă nu le poate dovedi.

Concluzionând, Curtea

a constatat, contrar primei instanțe, că probatoriul cauzei dovedește cu certitudine

fapta inculpatului de a evidenția în actele contabile ale societății pe care o administra,

în perioada 1 aprilie 2007-27 iunie 2008, în baza a 51 de facturi fiscale de prestări

servicii, cheltuieli care nu au ca suport operațiuni reale,

în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor

fiscale, întrucât, prin înregistrarea fictivă a acelor cheltuieli, pretins deductibile,

a diminuat impozitul pe profit și TVA datorate bugetului de stat cu sumele de 38.855

RON și respectiv de 32.736 RON (în total

71.591 RON)

, la care se adaugă

dobânzi, majorări

și penalități de întârziere datorate, conform legii, până la achitarea întregului

debit. Acest debit a fost stabilit,

în

mod similar notei de constatare a comisarilor Gărzii Financiare, și prin procesul-verbal

de inspecție fiscală parțială, întocmit la data de 16 iulie 2009 de către inspectorii

D.G.F.P. Călărași, care, în condițiile refuzului nejustificat al inculpatului de

a prezenta documentele contabile ale societății, au avut în vedere, pe lângă acea

notă de constatare, și datele din evidența fiscală proprie (fișa sintetică totală),

care a fost prezentată și instanței de apel.

Împrejurarea că inspecția fiscală a avut doar un caracter parțial

(cu privire numai la facturile fiscale evidențiate), iar nu general (cu referire

la întreaga activitate a SC G.G. SRL din perioada de referință) și faptul că prejudiciul

cauzat bugetului de stat a fost stabilit numai pe baza facturilor respective și

a înscrisurilor anterior menționate, fără examinarea directă a documentel