ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 147/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 147/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
Decizia nr. 728/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul
nr. 1570/85/2006 a fost sesizată Curtea de Apel Alba lulia, fiind admis
recursul declarat de inculpatul P.G. și casată Decizia penală nr. 68/A/2009 a
Curții de Apel Alba lulia, sub aspectul laturii civile, dispunându-se
rejudecarea apelului declarat de A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Sibiu.
Pentru a pronunța această hotărâre Înalta Curte de
Casație și Justiție a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 171 din 22 octombrie 2008 pronunțată
de Tribunalul Sibiu, secția penală în Dosarul nr. 1570/85/2006 s-a dispus, în
baza art. 334 C. pr. pen., schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de
fals intelectual prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 alin. (1)
C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea de evaziune
fiscală, prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic, art. 41 alin.
(2) C. pen. și art. 13 C. pen., iar în temeiul acestui ultim text a fost
condamnat inculpatul P.G. la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a fost aplicată
inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64
lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a fost aplicată
inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.
a), b) și c) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a)
C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea de spălare de bani,
prev. de art. 23 lit. b) și c) C. pen. din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41
alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d)
C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracțiunile de fals în
înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu apl. art.
41 alin. (2) C. pen. și participatie improprie la fals în înscrisuri sub
semnătură privată, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 290 alin. (1)
C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea
condiționată a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată
inculpatului pe o perioadă de 4 ani și 6 luni.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus
suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei închisorii,
precum și suspendarea pedepsei complementare.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția
inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării condiționate a
executării pedepsei închisorii prev. de art. 83 C. pen.
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea
responsabilă civilmente SC G.I. SRL să plătească părții civile A.N.A.F. prin D.G.F.P.
Sibiu suma de 14.461 lei cu titlu de despăgubiri.
În baza art. 191 alin. (1) și (3) C. proc. pen a fost
obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata
cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a
reținut următoarele:
Inculpatul a fost asociat unic și administrator la SC
G.I. SRL cu sediul în comuna Cristian, jud. Sibiu. Obiectul principal de activitate
al societății era recuperarea deșeurilor și resturilor metalice reciclabile,
sens în care erau achiziționate o serie de asemenea produse de la diverse
societăți, fiind apoi comercializate către beneficiul SC R.C.S. SA - Filiala
Sebeș.
În actul de sesizare, s-a reținut că în perioada
anilor 1999-2003 s-a înregistrat în contabilitatea SC G.I. SRL un număr de 128
facturi fiscale false, de aprovizionare, de la furnizori inexistenți. în
același timp nu s-au înregistrat în contabilitate o parte din veniturile
realizate. Prin aceste modalități, inculpatul a creat statului un prejudiciu de
3.299.638.320 lei.
S-a apreciat că acuzația adusă inculpatului este
întemeiată numai în parte. Astfel, din verificările încrucișate efectuate în
contabilitatea SC G.I. SRL și SC R.C.S. SA rezultă că inculpatul nu a
înregistrat cu știință în contabilitatea firmei sale 19 facturi fiscale de
vânzare către beneficiarul din Sebeș cu o valoare totală de 512.457.824 lei,
toate acestea în perioada decembrie 2001 - decembrie 2002. Inculpatul nu
contestă această situație dar într-o apărare de conjunctură invocă argumente
neconvingătoare de genul că ar fi predat actele contabilei, dar nu știe care
anume pentru că în această calitate au fost mai multe persoane, etc.
S-a apreciat că este că, așa după cum rezultă din
expertiza contabilă întocmită de expertul B.G., a cauzat bugetului de stat un
prejudiciu total de 144.605.933 lei compus din 135.215.095 lei reprezentând TVA
și 9.390.838 lei reprezentând impozit pe venit.
Inculpatul a mai fost acuzat și pentru că în perioada
anilor 1999-2003 s-au înregistrat în contabilitatea SC G.I. SRL 128 facturi
fiscale false de aprovizionare de la diverși furnizori, care nu îndeplinesc
calitatea de document justificativ. Despre 107 dintre acestea se arată că
aparțin altor societăți comerciale decât celor care le-au emis, iar 21 facturi
nu au fost comercializate prin distribuitori autorizați. în acest fel,
înregistrările contabile nu ar reflecta operațiuni reale cu consecința
evidențierii unor cheltuieli fictive și implicit diminuarea impozitului pe
profit și deducerea nelegală a TVA.
Din conținutul rapoartelor de constatare
tehnico-științifică a scrisului reiese că 41 din cele 128 facturi, aparent
emanând de la diverși furnizori din țară, au fost scrise de învinuit (f. 38-42
dosar urmărire), trei dintre acestea au fost scrise de soția lui, martora P.M. (f.
43-46 dosar urmărire) și două au fost scrise de fiul lui, P.D. (f.50-53 dosar
urmărire).
S-a impus a fi lămurite două aspecte.
Primul aspect a vizat împrejurarea dacă facturile și,
respectiv înregistrările contabile reflectă sau nu operațiuni reale. Deși în
rechizitoriu s-a susținut că operațiunile ar fi fost fictive din raportul de
expertiză al expertului B.G. și din supliment, a reieșit că mărfurile achiziționate
cu cele 128 de facturi au intrat în totalitatea lor în circuitul economic,
societatea înregistrând venituri din vânzarea acestora și TVA aferentă acestor
venituri (f. 13 raport și f. 2 supliment). Cumpărătorul mărfurilor
achiziționate de inculpat prin cele 128 de facturi, a fost SC R. SA Câmpeni,
Sebeș, operator specializat în colectarea fierului vechi. Legat de acest
aspect, expertiza contabilă ulterioară, a celor trei experți, nu conține un
punct de vedere, clar, tranșant, oferind instanței doar variante între care să
opteze. Cert este însă că nici cei trei experți preocupați mai mult de aspecte
colaterale, nu neagă de plano realitatea operațiunilor comerciale în sine.
A doua împrejurare s-a referit la o eventuală
falsificare a facturilor de către inculpat sau de către alte persoane (soție,
fiu și contabilă) la instigarea acestuia.
Fără îndoială că inculpatul a completat personal cel
puțin o parte din facturi, așa cum rezultă din rapoartele de constatare
tehnico-științifică menționate anterior, dar în împrejurări care denotă că nu a
făcut-o cu intenția comiterii unor falsuri. în declarațiile date la urmărire
penală și la instanță nu neagă completarea de facturi, dar precizează că a
scris facturile unor țigani care nu știau să scrie și îi cereau acest lucru (f.
22). Această împrejurare este confirmată și se martora P.M., soția inculpatului
care relatează că majoritatea celor de la care soțul ei achiziționa fier vechi
erau țigani neștiutori de carte și îi cereau să scrie el facturile (f. 47).
Susținerea inculpatului și relatarea martorei se coroborează și cu declarațiile
martorei l.M., fosta contabilă a firmei, care arată că l-a văzut pe inculpat
cum completa facturi care aveau doar ștampilele furnizorilor (f. 468 și urm.
dosar urmărire) și că ea personal a completat facturi după dictarea
inculpatului, care erau scrise doar cu creionul de acesta (f. 65 dosar
instanță). În tot acest context mai trebuie avute în vedere și două împrejurări
notorii, respectiv că intră în preocupările membrilor etniei rome colectarea
deșeurilor de fier vechi și că în foarte multe cazuri aceștia sunt analfabeți.
În finalul considerațiilor despre operațiunile de
achiziționare a deșeurilor metalice și actele ce s-au întocmit în legătură cu
ele se mai impune încă o precizare. Inculpatul nu a verificat datele de
identificare ale furnizorilor din celei 28 facturi fiscale care l-ar fi putut
conduce la constatarea că unele dintre acestea nu sunt înscrise în Registrul
Oficiului Național al Registrului Comerțului sau ca altele au date de
identificare inexistente sau atribuite altor societăți. Experții contabili au
arătat însă că deși avea obligația solicitării de la aceștia a datelor de
identificare, totuși nu avea posibilitatea materială a verificării lor. Or,
această imposibilitate obiectivă nu poate fi imputată inculpatului cu titlu de
culpă.
Așa fiind, nu s-a putut reține în sarcina
inculpatului că s-ar face vinovat de evaziune fiscală și fals material în
înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu cele 128 facturi.
Cât privește determinarea de către inculpat, cu
intenție, a martorilor P.M., P.D.I. și l.M., să săvârșească infracțiunea de
fals în înscrisuri sub semnătură privată este de observat că cerându-le să
scrie unele dintre facturi, de altfel puține la număr dovedite ca aparținându-le,
aceasta nu poate fi reținută ca atare. Solicitarea inculpatului, așa cum reiese
din analiza probelor, s-a făcut în contextul arătat și descris amănunțit de
martora l.M. Este greu de crezut că dacă inculpatul ar fi urmărit să-i
determine la a comite un fals, să procedeze de o manieră atât de evidentă, cum
ar fi dictarea datelor firmelor sau scrierea lor inițială de el însuși cu
creionul.
Pentru aceste considerente nici participația
improprie la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu poate
fi reținută ca fiind comisă, lipsindu-i intenția ca element al laturii
subiective.
În discuție mai este infracțiunea de spălare de bani
în variantele prevăzute de art. 23 lit. b) și c) din Legea nr. 656/2002, cu
privire la suma de 1.444.000.000 lei cu care inculpatul ar fi creditat
societatea, știind că aceștia provin din evaziune fiscală. Cu alte cuvinte,
inculpatul a avut calitatea de subiect activ al ambelor infracțiuni.
În opinia M.P. este posibil ca aceeași activitate
infracțională să fie susceptibilă de a primi două încadrări juridice distincte,
pentru infracțiuni săvârșite una subsecvent celeilalte. Un asemenea punct de
vedere nu poate fi primit pentru că s-ar încălca principiul non bis in idem.
Infracțiunea de spălare a banilor, asemenea
infracțiunilor de tăinuire și favorizare a infractorului sunt infracțiuni
distincte de infracțiunile prin care s-a obținut produsul infracțiunii.
Caracterul subsecvent al infracțiunii de spălarea banilor reiese din
împrejurarea că ea derivă dintr-o altă infracțiune care este situația premisă.
Deci subiectul activ al celor două infracțiuni nu poate fi una și aceeași
persoană.
Sub un alt aspect nu s-a dovedit că banii cu care
inculpatul și-a creditat societatea provin din evaziune fiscală. în primul
rând, cum reiese din depozițiile martorilor l.M., contabila firmei în perioada
decembrie 2000 - martie 2005, și P.I., șefii filialei R. Sebeș, această din
urmă societate făcea cu întârziere plățile către societatea inculpatului, ceea
ce îl obliga ca aproape lunar să își crediteze firma (f. 65 și 97). În al
doilea rând, din depozițiile altor martori, cum ar fi P.V. (f. 99) și l.C. (f. 143),
rezultă că în perioada anilor 1999-2004, l-au împrumutat pe inculpat cu sume
cuprinse între 10 milioane lei și 40 milioane lei pentru ca acesta să-i
plătească pe cei care îi aduceau marfa.
Apărării astfel formulate de inculpat nu i-a fost
opusă nici o probă din partea acuzării, nici prin rechizitoriu și nici în
timpul cercetării judecătorești.
Față de aceasta, Tribunalul a apreciat că nu poate
reține că există infracțiunea de spălare de bani.
În concluzie, s-a reținut că inculpatul se face
vinovat de infracțiunea de evaziune fiscală, doar cu privire la cele 19 facturi
care nu au fost înregistrate în contabilitate, sustrăgându-se în acest fel de
la plata obligațiilor fiscale către stat. în legătură cu aceasta a fost trimis
în judecată și pentru infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 40 din
Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.
(2) C. pen.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel, în
termenul legal, inculpatul P.G. și partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu,
aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea motivelor de apel, inculpatul P.G. a
solicitat aplicarea dispozițiilor art. 10
1
din Legea nr. 241/2005 și
stabilirea unei amenzi administrative, conform art. 91 C. pen., deoarece a
achitat prejudiciul stabilit de instanța de fond, în cuantum de 14.461 lei.
Prin apelul formulat, partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P.
Sibiu a solicitat obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă
civilmente la plata sumelor menționate în constituirea de parte civilă,
reprezentând obligațiile de plată la bugetul general consolidat al statului 329.964
lei cu dobânzi și penalități până la data plății.
Prin Decizia penală nr. 68/ A din 14 septembrie 2009
Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, a admis apelul declarat de partea
civilă A.N.F.P. prin D.G.F.P. Sibiu și, în consecință, a desființat în parte
sentința penală nr. 171 din 22 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu,
secția penală, numai sub aspectul laturii civile a cauzei. Rejudecând în fond,
a majorat cuantumul despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat
inculpatul P.G. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.I. SRL în
favoarea părții civile A.N.A.F prin D.G.F.P. Sibiu de la 14.461 lei la suma de
329.964 lei, cu dobânzi și penalități până la data plății efective.
În esență, Curtea a constatat că în mod eronat
instanța de fond a reținut că cele 128 de facturi îndeplinesc calitatea de
document justificativ și că acestea atestă operațiuni comerciale reale.
Potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit
în cursul cercetării judecătorești de către experții M.L., V.M.A. și N.l. cele
128 facturi îndeplinesc doar condițiile de formă, nu și cele de fond pentru a
putea constitui document justificativ.
Având în vedere inadvertențele constatate, faptul ca
facturile au fost completate de inculpat sau de apropiați ai acestuia, iar
societățile pretins furnizoare nu au desfășurat relații comerciale cu
societatea administrată de inculpat, Curtea a constatat că nu poate fi reținută
calitatea de document justificativ pentru cele 128 facturi înregistrate în
contabilitate, acestea neatestând operațiuni comerciale reale.
Curtea a mai reținut și faptul că inculpatul a avut o
poziție oscilantă raportat la facturile în litigiu.
În consecință, Curtea a constatat că sunt fondate
criticile aduse de apelanta A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu sentinței atacate,
inculpatul procedând în mod nelegal la deducerea TVA-ului în cuantum de
1.063.184.769 lei.
A constatat că, prin înregistrarea în contabilitatea
societății contravalorii celor 128 facturi fiscale fictive, precum și prin
neînregistrarea în contabilitate a tuturor facturilor emise beneficiarilor,
societatea administrată de inculpat s-a sustras de la plata obligațiilor
fiscale în cuantum total de 3.299.638.3201 lei, din care 1.516.183.807 lei
reprezintă impozit pe profit, impozit pe venit microîntreprinderi și TVA, iar
1.783.454.513 lei reprezintă dobânzi și penalități de întârziere.
Referitor la apelul inculpatului, Curtea a constatat
că acesta este nefondat, dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 nefiind
aplicabile având în vedere, în primul rând, momentul până la care inculpatul
avea posibilitatea legală de a achita prejudiciul pentru a uza de beneficiul
conferit de lege, prejudiciul stabilit de instanța de fond fiind achitat în
cursul judecării apelului.
Mai mult, inculpatul a înțeles să conteste cuantumul
prejudiciului cauzat și a achitat doar prejudiciul stabilit prin hotărâre, de
către instanța de fond, astfel ca în cauză nu au fost întrunite cumulativ
cerințele textului legal invocat (în același sens s-a pronunțat și Înalta Curte
de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia penală nr. 2342 din 2 mai 2007).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în
termen legal, inculpatul P.G., care a criticat-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
Sub aspectul laturii penale a cauzei, inculpatul a
susținut că în mod greșit instanța de apel nu i-a aplicat dispozițiile art. 10
din Legea nr. 241/2005, deși a achitat prejudiciul stabilit în sarcina sa prin
hotărârea primei instanțe.
Sub aspectul laturii civile, inculpatul a susținut că
în mod greșit a fost admis apelul părții civile, că instanța de apel nu s-a
pronunțat cu privire la cele trei expertize contabile efectuate în cauză care
au apreciat că cele 128 de facturi fiscale îndeplinesc calitatea de document
justificativ, atâta timp cât reflectă o operațiune economico-financiară reală,
luând în considerare, în schimb, raportul de control ce emană chiar de la
partea civilă, ceea ce nu satisface cerința imparțialității.
A solicitat casarea deciziei atacate, înlocuirea
pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare cu o sancțiune administrativă în temeiul
art. 10 din Legea nr. 241/2005 și menținerea sentinței prin care a fost obligat
la plata sumei de 14.461 lei către partea civilă.
S-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 10 C. proc. pen.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor
invocate de către inculpatul recurent precum și din oficiu, conform art. 385
9
alin. (3) comb. cu art. 385
6
alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte
de Casație și Justiție a constatat următoarele:
Critica inculpatului vizând greșita neaplicare de
către instanța de apel a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 nu se
circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 10 C. proc.
pen., invocat de către inculpat, acest caz vizând omisiunea instanței de a se
pronunța asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de
sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri
esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze
soluția procesului.
Înalta Curte a analizat însă motivul de recurs
invocat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 17
1
C. pr. pen. potrivit căruia hotărârea este supusă casării când aceasta este
contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.
Dispozițiile art. 1 pct. 185 din Legea nr. 356/2006,
potrivit cărora art. 385
9
alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. se
abrogă, au fost declarate neconstituționale prin decizia Curții Constituționale
nr. 783 din 12 mai 2009, publicată în M. Of. nr. 404 din 15 iunie 2009.
Examinând actele dosarului Înalta Curte de Casație și
Justiție a constatat însă că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a
legii, art. 10 din Legea nr. 241/2005 nefiind incident în cauză întrucât
inculpatul nu a achitat prejudiciul în termenul prevăzut de acest text de lege.
Astfel, norma legală invocată, prevede că „în cazul
săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de Legea nr. 241/2005,
dacă în cursul urmăririi penale sau al judecații, până la primul termen de judecata,
învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele
pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc lajumătate.
Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași
condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se
aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul
judiciar".
Așadar, pentru a beneficia de dispozițiile art. 10
teza a lll-a din Legea nr. 241/2005 ar fi trebuit ca inculpatul să achite
prejudiciul cauzat D.F.P. a Județului Sibiu în cursul urmăririi penale sau al
judecății, până la primul termen de judecată. Or, în speță, inculpatul a
achitat suma de 14.461 lei abia în apel, situație în care nu i se poate aplica o
sancțiune administrativă potrivit-dispozițiilor legale susmenționate. Mai mult,
inculpatul nu a achitat întreaga sumă pretinsă de partea civilă cu titlu de
despăgubiri civile ci suma stabilită în sarcina sa prin hotărârea primei
instanțe, contestate de partea civilă sub acest aspect.
Critica inculpatului vizând soluționarea laturii
civile a cauzei se circumscrie cazului de casare invocat, și anume art. 385
9
pct. 10 C. proc. pen întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor
probelor administrate în cauză, ceea ce este de natură să influențeze soluționarea
acțiunii civile.
Astfel, în cursul judecății în primă instanță a fost
efectuat un prim raport de expertiză contabilă întocmit de expertul B.G. (filele
220 - 223 dosar fond, vol. I) și un supliment la acest raport (filele 241-245
dosar fond, vol. II) prin care s-a răspuns obiecțiunilor formulate de partea
civilă.
La solicitarea părții civile, instanța a dispus
efectuarea unui nou raport de expertiză contabilă, care să lămurească anumite
chestiuni punctuale, expertiză efectuată de către experții M.L., V.M.A. și N.l.
(filele 324- 342 dosar fond, vol. II).
Soluționarea apelului declarat de partea civilă A.N.A.F.
- D.G.F.P. Sibiu, nemulțumită de cuantumul prejudiciului stabilit de către
prima instanță, obliga instanța de prim control judiciar la o analiză
amănunțită a celor trei expertize contabile efectuate în cauză care au fost
dispuse tocmai pentru a se stabili cu certitudine care este prejudiciul produs
ca urmare a neplății obligațiilor bănești către stat de societatea al cărei
unic asociat și administrator era inculpatul, respectiv SC G.I. SRL.
În mod evident, aceste probe încuviințate și
administrate de instanța de fond au fost considerate esențiale nu numai pentru
partea civilă ci și pentru inculpat, fiind de natură să garanteze drepturile
sale și să influențeze soluția procesului.
Or, instanța de apel nu a procedat la o analiză a
constatărilor și concluziilor expertizelor de specialitate, cu arătarea
temeiurilor de fapt și de drept care determină instanța să rețină sau să
înlăture una sau alta dintre aceste expertize (analiză care se impunea cu atât
mai mult cu cât cel de-al doilea raport de expertiză nu cuprindea concluzii
certe, clare și neechivoce, oferind instanței două variante de răspuns), ceea
ce atrage incidența art. 385
9
pct. 10 C. proc. pen.
Distinct de acest aspect, Înalta Curte de Casație și
Justiție a constatat că instanța de apel l-a obligat pe inculpat la plata sumei
de 329.964 lei care a fost solicitată de partea civilă D.G.F.P. Sibiu și care
nu a fost stabilită printr-un raport de expertiză întocmit de un organ
independent ci printr-un proces - verbal (nr. 1 din 16 mai 2005) întocmit de
către inspectorii părții civile, ceea ce încalcă garanțiile unui proces
echitabil în accepțiunea C.E.D.O.
Mai mult, instanța de apel l-a obligat pe inculpat la
plata dobânzilor și penalităților la suma de 329.964 lei până la data plății
efective, cu toate că a constatat că din totalul acestei sume, 151.618 lei
reprezintă impozit pe profit, impozit pe venit microîntreprinderi și TVA și
suma de 178.345 lei, reprezintă dobânzi și penalități de întârziere aferente
impozitelor de mai sus, calculate prin proces - verbal nr. 1 din 16 mai 2005
conform O.G. nr. 92/2003 republicată.
Or, obligarea în continuare a inculpatului la plata
unor dobânzi și penalități calculate la o sumă de bani ce reprezintă dobânzi și
penalități aferente impozitelor neplătite, s-a considerat a fi contrară legii,
fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 17
1
C. proc. pen.
Mai întâi, s-a impus precizarea că în conformitate cu
dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 210/2005 privind aprobarea O.G. nr.
20/2005 pentru modificarea si completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003
privind C. proc. fisc., publicata in M. Of. al României, Partea I, nr. 580 din
5 iulie 2005, noțiunile de "dobânzi si/sau penalități de întârziere"
au fost înlocuite cu noțiunea de "majorări de întârziere".
Potrivit art. 21 alin. (2) lit. a) din OG. nr. 92/2003
republicată impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului
de stat sunt creanțe fiscale principale iar majorările de întârziere stabilite
conform legii sunt obligații de plată accesorii.
Art. 119 alin. (2) din același act normativ prevede
în mod expres că „nu se datorează majorări de întârziere pentru sumele datorate
cu titlu de obligații fiscale accesorii". Așadar, legea interzice
obligarea unei persoane la plata unor sume de bani cu titlu de majorări de
întârziere calculate la o sumă datorată cu același titlu, de majorări de
întârziere, așa cum a procedat instanța de apel.
Față de considerentele ce au precedat și având în
vedere că motivul formal de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 10 a
prevalat, Înalta Curte a admis recursul inculpatului, a casat în parte decizia
penală atacată, numai cu privire la soluționarea laturii civile și a dispus
trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecarea apelului părții
civile.
Obiectul apelului l-a constituit numai apelul A.N.A.F.
- D.G.F.P. Sibiu.
Examinând hotărârea primei instanțe, numai cu privire
la apelul A.N.A.F. - D.G.F.P., prin prisma temeiurilor invocate și cererilor
formulate de apelantă și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit
caracterului devolutiv al apelului, instituit de art. 371 alin. (2) C. proc.
pen., instanța a apreciat că apelul A.N.A.F. - D.G.F.P. este nefondat, din
următoarele considerente:
S-a apreciat că inculpatul a cauzat bugetului de stat
un prejudiciu total de 14.460,6 lei, compus din 13.531,5 lei reprezentând TVA
și 939 lei, reprezentând impozit pe venit.
La evaluarea prejudiciului cauzat instanța a avut în
vedere raportul de expertiză și suplimentul la expertiză întocmit de B.G.
(filele 220-223 vol. I dosar fond și filele 241-245 vol. II dosar fond),
constatând că mărfurile achiziționate cu cele 128 facturi au intrat în
totalitatea lor în circuitul economic, societatea înregistrând venituri din
vânzarea acestora și TVA aferent acestor venituri (f. 13 raport și f. 2
supliment). Cumpărătorul mărfurilor achiziționate de inculpat prin cele 128 de
facturi a fost SC R. SA Câmpeni, Sebeș, operator specializat în colectarea
fierului vechi.
Cei trei experți, care au efectuat expertiza
contabilă ulterioară, nu au neagat de plano realitatea operațiunii comerciale
în sine.
Dintr-o altă perspectivă, procesul verbal nr. 1 din 16
mai 2005 întocmit de A.N.A.F. – D.G.F.P. Sibiu, prin care s-a stabilit un
prejudiciu de 329.964 lei, nu întrunește atributul unui raport de expertiză
întocmit de un organ independent, ceea ce încalcă garanțiile unui proces
echitabil în accepțiunea C.E.D.O.
Inculpatul a achitat părții civile suma de 14.461 lei
la care a fost obligat de prima instanță.
Față de considerentele de mai sus, în temeiul art. 379
alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., instanța a respins ca nefondat apelul A.N.A.F.
- D.G.F.P. Sibiu.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au fost suportate de A.N.A.F. -
D.G.F.P. Sibiu.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a formulat
recurs partea civilă A.N.A.F - D.G.F.P. Sibiu, care a criticat-o prin prisma
cazurilor de casare prev. de art. 385 C. proc. pen.
Prin motivele de recurs depuse în scris la dosarul
cauzei s-au reiterat criticile din apel și s-a solicitat obligarea inculpatului
în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumelor menționate în
constituirea de parte civilă, reprezentând obligațiile de plată la bugetul
general consolidat al statului - 329.964 lei cu dobânzi și penalități până la
data plății.
Examinând decuzia recurată prin prisma cazurilor de
casare prev. de art. 385 C. proc., Înalta Curte constată că recursul nu este
fondat, pentru considerentele ce vor urma.
Înalta Curte consideră că nu poate avea în vedere
critica formulată de către recurenta parte civilă A.N.A.F - D.G.F.P. Sibiu,
întrucât din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul a cauzat
bugetului de stat un prejudiciu total de 14.460,6 lei, compus din 13.531,5 lei
reprezentând TVA și 939 lei, reprezentând impozit pe venit.
La evaluarea prejudiciului cauzat instanța a avut în
vedere raportul de expertiză și suplimentul la expertiză întocmit de B.G.
(filele 220-223 vol. I dosar fond și filele 241-245 vol. II dosar fond),
constatând că mărfurile achiziționate cu cele 128 facturi au intrat în
totalitatea lor în circuitul economic, societatea înregistrând venituri din
vânzarea acestora și TVA aferent acestor venituri (f. 13 raport și f. 2
supliment). Cumpărătorul mărfurilor achiziționate de inculpat prin cele 128 de
facturi a fost SC R. SA Câmpeni, Sebeș, operator specializat în colectarea
fierului vechi.
Astfel, Înalta Curte, retine că, la data la care
A.N.A.F - D.G.F.P. Sibiu s-a constituit parte civilă, în susținerea cererii a
depus procesul verbal de control efectuat de inspectorii D.G.F.P. Sibiu și
potrivit căruia a rezultat un prejudiciu în sumă de 329,964 lei, însă
prejudiciul real a fost stabilit prin expertiza contabilă și suplimentul la
aceasta, înscrisuri, potrivit cărora a fost stabilit cuantumul prejudiciului la
suma de 14.461 lei.
Împotriva acestui raport de expertiză A.N.A.F - D.G.F.P.
Sibiu a formulat obiectiuni, instanța de fond dispunând efectuarea unei
expertize de către trei experți, expertiză care nu a modificat cuantumului
prejudiciului stabilit de prima expertiză. Partea civilă a solicitat instanței
a fi luat în considerare acel proces verbal făcut unilateral de către A.N.A.F. -
D.G.F.P. Sibiu, însă în ultimul ciclu procesual al apelului conformându-se
deciziei de casare a Înaltei Curți, s-a constatat că inculpatul a cauzat
bugetului de stat un prejudiciu total de 14.460,6 lei, compus din 13.531,5 lei
reprezentând TVA și 939 lei, reprezentând impozit pe venit cuantum stabilit
prin raportul de expertiză și suplimentul la expertiză întocmit, indicat
anterior și nu prin procesul verbal nr. 1 din 16 mai 2005 întocmit de A.N.A.F. -
D.G.F.P. Sibiu, prin care s-a stabilit un prejudiciu de 329.964 lei, acesta
neântrunind atributul unui raport de expertiză întocmit de un organ
independent, ceea ce încalcă garanțiile unui proces echitabil în accepțiunea C.E.D.O.
Față de aceste condiserente, în baza art. 385
15
pct 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de
partea civilă A.N.A.F - D.G.F.P. Sibiu împotriva Deciziei penale nr. 92/ A din
30 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală, privind pe
inculpatul P.G.
Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de
300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,
reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu inculpatului
până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.
Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de
1000 lei cheltuieli judiciare către inculpat cu titlu de onorariu al
apărătorului ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea
civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Sibiu
Împotriva Deciziei penale nr. 92/ A din 30 septembrie
2010 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală, privind pe inculpatul P.G.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 300
lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,
reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu inculpatului
până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 1000
lei cheltuieli judiciare către inculpat cu titlu de onorariu al apărătorului
ales.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2011.