ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 622/2022

Ședința publică din data de 23 martie 2022

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27 septembrie 2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamanta A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 953A/2021 din 15 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 12 octombrie 2021, și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, arătând că, în mod nelegal, curtea de apel a răsturnat sarcina probei, instituită de art. 249 din C. proc. civ., în condițiile în care art. 1548 din C. civ. instituie o prezumție de culpă în caz de neexecutare în sarcina debitorului obligației de întreținere, reținând că revine reclamantului obligația de a proba faptul neexecutării sau executării necorespunzătoare a contractului de întreținere.

Astfel, în cursul judecății, reclamanta a probat împrejurarea că pârâții, creditori ai obligației de întreținere, și-au executat obligațiile ce le revin prin intermediul vecinilor și prietenilor care au procurat pentru beneficiarii contractului de întreținere cele necesare traiului zilnic, așa cum reiese și din conținutul declarațiilor de martori aflate la dosarul cauzei.

Din conținutul contractului de întreținere reiese că prestația debitorilor îmbracă forma cea mai largă a întreținerii, dată fiind starea de handicap a recurentei A. care se încadrează în gradul de handicap grav cu asistent personal, astfel cum atestă certificatul nr. x din 07 decembrie 2011, dar și vârsta înaintată a ambilor creditori ai obligației de întreținere, iar conform lit. b) din capitolul clauzelor impuse debitorilor obligației de întreținere, părțile au constituit un pact comisoriu în condițiile art. 1553 din C. civ. potrivit căruia contractul se desființează de plin drept, fără nicio notificare sau somație de punere în întârziere, în ipoteza în care obligația de întreținere nu este prestată, din culpă, timp de 60 de zile.

Reținerile curții de apel potrivit cărora nu a fost probată neexecutarea de către debitori a obligației de întreținere, este contrazisă de probele existente la dosarul cauzei, singurul demers efectuat de pârâți fiind acela de efectuare a reparațiilor la imobil care, odată cu perfectarea contractului de întreținere, a intrat în patrimoniul acestora.

În argumentarea incidenței motivului de casare, reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că reținerile instanței de apel potrivit cărora debitorii și-au îndeplinit obligația de întreținere asumată prin contract sunt infirmate de probele administrate în cauză, fiind lipsite de suport probator.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaților B. și C., care, la data de 22 noiembrie 2021, au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, în condițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Întâmpinarea formulată în cauză a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 25 noiembrie 2021, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, partea are deschisă calea de atac a recursului, recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, este declarat în termenul legal și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) din C. proc. civ., sub sancțiunea nulității.

Totodată, s-a reținut că, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru va dispune asupra admisibilității în principiu a recursului din perspectiva posibilității încadrării criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., urmând a aprecia, cu prioritate, asupra excepției nulității recursului invocată de intimați.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților în perioada 01-04 februarie 2022.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând excepția nulității recursului invocată de intimații-pârâți în condițiile art. 248 și art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin decizia nr. 953A/2021 din 15 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanții A. și D., decedat pe parcursulul procesului, împotriva sentinței civile nr. 1659 din 05 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, fiind menținută soluția instanței de fond care a respins acțiunea, apreciind că nu a existat o neexecutare culpabilă a obligației de întreținere din partea intimaților-pârâți.

Prin cererea de recurs, recurenta a susținut că instanța de apel a răsturnat sarcina probei instituită de art. 249 C. proc. civ., deși a dovedit că a fost nevoită să solicite ajutorul vecinilor și al unor prieteni pentru procurarea celor necesare traiului zilnic, potrivit declarațiilor martorilor E., F., G. și H..

Instanța de recurs, examinând cererea dedusă judecății, constată că aspectele evidențiate prin cererea de recurs, astfel cum au fost prezentate, nu conțin minime argumente care să aibă aptitudinea de a justifica, în speță, incidența unui motiv de nelegalitate din cele expres și limitativ reglementate prin art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte reține, în acest sens, că interpretarea probelor administrate de către instanța de apel este o operațiune care se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate și că nu se poate cenzura în recurs maniera în care instanța de apel a apreciat și evaluat probele administrate în cauză, modalitatea de executare a contractului de întreținere încheiat între reclamantă și pârâți fiind exclusiv o chestiune de apreciere a instanței care a pronunțat hotărârea recurată.

De altfel, se constată că instanța de apel a analizat în cuprinsul deciziei recurate declarațiile martorilor E. și F., dar și ale celorlalți martori care au fost audiați în fața instanței de fond, arătând în detaliu cele declarate de fiecare martor în parte și concluzionând, sub acest aspect, că toate declarațiile martorilor audiați în fața tribunalului susțin faptul că pârâții veneau la reclamanți și le dădeau ajutor sub diferite forme, precum și că s-au preocupat de starea medicală a reclamantei, diferența fiind că martorul propus de reclamanți, F., a prezentat aceste activități ca fiind ceva sporadic, extrem de rar și neconsistent.

De asemenea, instanța de apel a administrat propriul probatoriu, pe lângă cel valorificat de către prima instanță, martorii G. și H., la care face referire recurenta în cuprinsul cererii de recurs, fiind audiați în fața curții de apel alături de martorul I., curtea de apel reținând că declarațiile celor două martore vizează preponderent situații mult ulterioare declanșării litigiului, sens în care nu a acordat valoare probatorie acestor declarații, considerând că, pe de o parte, relatează despre o perioadă mult ulterioară declanșării prezentului litigiu (după decesul reclamantului în septembrie 2020), iar, pe de altă parte, că sunt lipsite de credibilitate în privința susținerilor referitoare la frecvența vizitelor făcute reclamanților și cunoașterea de către martore a situației relațiilor dintre părți, aspectele relatate de către martore nefiind necredibile.

În acest context, în raport cu considerentele instanței de apel anterior prezentate, se reține că acest motiv al recursului vizând aplicarea art. 249 C. proc. civ., astfel cum a fost susținut de către recurenta-reclamantă, ar putea reprezenta cel mult o critică vizând situația de fapt așa cum a fost stabilită de către instanța de apel, care însă nu poate face obiectul analizei în această cale extraordinară de atac, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar instanța de recurs nu poate proceda la stabilirea unei noi situații de fapt.

Recurenta-reclmanată a mai făcut referire la dispozițiile art. 1548 C. civ., dar din conținutul cererii de recurs rezultă că și această normă legală a fost invocată tot din perspectiva aprecierii probelor de către instanța de apel, întrucât recurenta nu a criticat modul în care instanța de apel a interpretat sau aplicat aceste dispoziții de drept material, ci s-a limitat la a indica probatoriul administrat în cauză, în special declarațiile martorilor care, în opinia sa, au dovedit nevoia sa de a apela la alte persoane pentru ajutor, dată fiind vârsta înaintată și încadrarea sa în grad de handicap grav cu asistent personal, potrivit certificatului de handicap nr. x din 7 decembrie 2011.

A mai arătat recurenta că în cuprinsul contractului de întreținere părțile au inserat un pact comisoriu în condițiile art. 1553 C. civ., potrivit cu care contractul se desființează de plin drept fără nicio notificare sau somație de punere în întârziere în cazul în care obligația de întreținere nu este prestată cu vinovăție timp de 60 zile.

Înalta Curte reține că, sub acest aspect, recurenta nu a făcut trimitere la considerentele instanței de apel, la modalitatea în care a fost aplicat ori interpretat acest text legal; or, simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Un alt motiv de casare invocat de recurentă a fost cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aceasta invocând că hotărârea recurată conține numai motive străine de natura pricinii, întrucât toate raționamentele expuse în considerentele deciziei recurate relative la îndeplinirea de către debitori a obligației de întreținere asumată prin contract sunt, în opinia sa, lipsite de suport probator și infirmate de probele de la dosar.

Raportat la aceste argumente invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, Înalta Curte reține că, deși a susținut incidența motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., aceasta nu a formulat critici concrete care să poată fi circumscrise motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., partea exprimându-și nemulțumirea cu privire la modalitatea de apreciere a probelor administrate în cauză și la eficiența dată acestora de către instanța de apel.

Ca atare, invocarea de către recurenta-reclamantă a art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. este una formală, susținerile acesteia nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, ci vizează, în principal, situația de fapt a litigiului, fără avea legătură cu raționamentul instanței de apel.

Or, în faza procesuală a recursului nu pot fi puse în discuție și reanalizate probele administrate, recursul fiind o cale extraordinară de atac, de reformare, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecății.

Având în vedere că recurenta nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 953A/2021 din 15 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimații-pârâți B. și C..

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 953A/2021 din 15 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 martie 2022.