ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6/2022

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 8 noiembrie 2017 pe rolul Tribunalului Mureș, secția civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A., asistată de reprezentantul legal B., a solicitat obligarea pârâtei C. S.A., după cum urmează:

- la plata sumei de 500.000 euro, echivalent în RON, cu titlu de daune morale, cu aplicarea de penalități de 0,2% pe zi, de la data de 6.06.2017 și până la plata efectivă a sumei solicitate;

- la plata sumei de 1.169,18 RON cu titlu de daune materiale, cu aplicarea de penalități de 0,2% pe zi, de la data de 6.06.12017 și până la plata efectivă a acestei sume;

- la plata unei prestații lunare egale cu salariul minim net pe economie, începând cu data împlinirii vârstei de 18 ani, până la momentul recuperării integrale a capacității de muncă;

- la plata cheltuielilor de judecată.

S-a solicitat, de asemenea, citarea în cauză a numitului D., în calitate de intervenient forțat, în temeiul prevederilor art. 54 din Legea nr. 136/1995.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1357 și urm. C. civ., Legea nr. 136/1995, Ordinul nr. 14/2011 emis de CSA.

Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința nr. 508/11.04.2019, Tribunalul Mureș, secția civilă, a admis, în parte, acțiunea și a obligat pe pârâta C. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 1.169,18 RON, cu titlu de daune materiale, precum și a sumei de 300.000 de euro, în echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale; a obligat pârâta la plata penalităților de 0,2% pe zi, începând cu data pronunțării hotărârii, până la plata efectivă a sumelor menționate; a respins petitul privind obligarea pârâtei la plata unei prestații lunare; a obligat pârâta și intervenientul forțat la plata către reclamată a sumei de 4000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia nr. 493/8.10.2020, Curtea de Apel Târgu - Mureș, secția I civilă, a admis apelurile declarate de pârâta C. S.A. și de intervenientul forțat D. împotriva sentinței menționate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a redus cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei pentru prejudiciul moral suferit, de la 300.000 euro la 100.000 euro, în echivalent în RON la data plății; a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate; a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva aceleiași hotărâri.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei menționate, au declarat recurs principal reclamanta A. și pârâta C. S.A., precum și recurs incident intervenientul forțat D., criticând-o pentru nelegalitate, după cum urmează:

- Decizia recurată nu respectă exigențele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sub aspectul cuantumului daunelor morale, diminuat în apel la suma de 100.000 euro.

Analizarea probelor este cuprinsă într-o singură frază, fiind evident că instanța nu a analizat consecințele ireversibile produse de traumatismele suferite asupra stării de sănătate și asupra calității vieții reclamantei.

Instanța nu a explicat de ce apreciază că suma de 100.000 euro reprezintă o despăgubire rezonabilă pentru lipsirea unei persoane la o vârstă fragedă (15 ani) de elemente esențiale ale unei vieți desfășurate în limite normale, prin afectarea stării sale de sănătate fizică și psihică.

Nu a fost analizată, așadar, situația concretă a reclamantei și a probelor administrate, simpla înșiruire a criteriilor pe care susține că le-a avut în vedere, respectiv numărul de zile de îngrijiri medicale și vârsta, nefiind de natură să se circumscrie exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

- Soluția instanței de apel este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 36 și 37 din Ordinul nr. 14/2011 emis de CSA, în vigoare la momentul producerii evenimentului rutier, sub aspectul momentului de la care curg penalitățile de întârziere de 0,2% pe zi, aplicate sumelor acordate cu titlu de despăgubiri.

Prin decizia recurată, instanța de apel a obligat societatea de asigurare la plata penalităților începând cu data pronunțării sentinței apelate, cu toate că atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin cererea de apel, reclamanta a solicitat calcularea penalităților începând cu data de 6.06.2017, reprezentând ziua următoare celei în care s-a împlinit termenul de 10 zile de la data primirii de către intimata - pârâtă a ultimului document solicitat pentru finalizarea dosarului de daună.

Conform Ordinului nr. 14/2011, persoana prejudiciată ca urmare a unui eveniment rutier are două posibilități de a-și valorifica dreptul privind despăgubirile ce i se cuvin:

A. Persoana prejudiciată își revendică dreptul de despăgubire direct printr-o acțiune în instanță, fără ca în prealabil să fi solicitat despăgubirile pe cale amiabilă prin deschiderea unui dosar de daună. În acest caz, despăgubirea trebuie achitată în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești (art. 36 alin. (5) teza a 2-a).

B. Persoana prejudiciată solicită despăgubirea prin deschiderea unui dosar de daună la societatea de asigurare emitentă a poliței de asigurare RCA a vinovatului de producerea prejudiciului.

În acest caz societatea de asigurare are următoarele obligații: în termen de cel mult 3 luni de zile de la deschiderea dosarului de daună, să transmită părții păgubite o ofertă de despăgubire (art. 36 alin. 1it. a); să achite în mod necondiționat suma pe care a oferit-o cu titlu de despăgubire în termen de 10 zile de la depunerea ultimului înscris necesar soluționării dosarului de daună (art. 36 alin. (5) prima teză coroborat cu art. 36 alin. (6) din Ordinul nr. 14/2011 emis de CSA și cu art. 2208 alin. (1) C. civ.).

În situația în care societatea de asigurare nu respectă aceste obligații sau refuza în mod neîntemeiat să achite despăgubirile cuvenite persoanei prejudiciate sau le diminuează în mod neîntemeiat, este obligată la plata penalităților de întârziere prevăzute de art. 37 din Ordinul nr. 14/2011 emis de CSA, cu titlu de daune moratorii.

Așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamanta a solicitat acordarea despăgubirilor ce i se cuvin pe cale amiabilă, printr-o cerere de despăgubire primită de către pârâtă la data de 20.04.2016, iar ultimul înscris pretins de către pârâtă pentru soluționarea cererii de despăgubire a fost "suplimentul la raportul de noua expertiză medico-legală nr. 1782/A5/2015", depus la dosarul de daună la data de 26.05.2017.

Ulterior depunerii ultimului înscris solicitat de pârâtă, nu s-a transmis o ofertă de despăgubire sau refuzul societății de asigurare de despăgubire.

Raportat la prevederile art. 36 alin. (6) coroborat cu art. 46 pct. 3 lit. b) din Ordinul nr. 14/2011 emis de CSA, pârâta avea obligația ca cel mai târziu la data de 05.06.2017 să-i transmită reclamantei o ofertă de despăgubire și să-i achite suma pe care o aprecia că i se cuvine, urmând ca, pentru diferența dintre suma solicitată și suma acordată, reclamanta să se adreseze instanței de judecată. În acest sens sunt și prevederile art. 2208 alin. (1) C. civ.

Având în vedere că nu și-a îndeplinit această obligație, conform prevederilor art. 37 din Ordinul nr. 14/2011 emis de CSA, pârâta datorează, începând cu data de 06.06.2017, penalități de 0,2% aplicate sumelor care vor fi acordate cu titlu de despăgubiri.

Art. 37 din Ordinul nr. 14/2011 emis de CSA prevede în mod explicit că asigurătorul RCA este obligat la plata penalităților de întârziere în situația în care diminuează în mod nejustificat despăgubirea.

Cu atât mai mult el trebuie să fie obligat la plata penalităților de întârziere atunci când refuză în mod nejustificat să achite despăgubirea solicitată de partea păgubită în urma unui eveniment rutier, conform principiului ibi eadem est legis dispositio (unde este aceeași rațiune a legii, acolo este și aceeași aplicare a ei).

Instanța de apel a respins cererea cu acest obiect, reținând fără temei că societatea de asigurare și-ar fi îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit art. 36 din Ordinul nr. 14/2011 emis de CSA și fără a menționa care sunt obligațiile, dintre cele prevăzute de art. 36 din Ordinul nr. 14/2011, îndeplinite de către societatea de asigurare, a conchis recurenta - reclamantă.

În considerentele deciziei, instanța de apel a apreciat că tribunalul a reținut în mod corect că penalitățile se datorează, în caz de neplată a despăgubirilor, în 10 zile de la primirea hotărârii definitive, însă nu a mai făcut mențiune în cuprinsul dispozitivului cu privire la acest aspect.

Ca atare, se poate considera că pârâta datorează penalități de întârziere, calculate asupra daunelor morale reduse în apel, începând cu data pronunțării hotărârii primei instanțe - 11.04.2019, date fiind neconcordanța dintre considerentele sentinței și dispozitivul acesteia, precum și mențiunea din dispozitivul deciziei de apel, în sensul că se mențin celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

În jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că existența unei neconcordanțe între considerentele și dispozitivul hotărârii nu reprezintă o eroare materială, ci o greșeală de judecată, acesta constituind motiv de critică în calea de atac exercitată în condițiile legii, reprezentând o chestiune de nelegalitate a sentinței astfel pronunțate.

Raportat la art. 53 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România și ținând seama de data accidentului - 24.12.2014, aplicabile în cauză sunt prevederile Ordinului Președintelui CSA nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

La art. 36 alin. (4) din Normă se arată termenul în care trebuie efectuată plata despăgubirii, și anume "în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească."

În prezenta cauză, abia în fața instanței de judecată a fost stabilit gradul de vinovăție al asiguratului - intervenientul forțat D. în producerea accidentului, pe de o parte, și întinderea prejudiciului moral efectiv suferit de către reclamantă, pe de altă parte.

Ca atare, doar de la momentul primirii hotărârii judecătorești definitive care stabilește valoarea daunelor se poate discuta de neîndeplinirea obligației de plată a despăgubirii, caz ce poate atrage incidența art. 37 din Normă.

Penalitățile de întârziere sunt instituite ca sancțiune a neachitării despăgubirilor în termenul prevăzut de lege, ceea ce înseamnă că aceste despăgubiri, respectiv daunele morale, trebuie să aibă un caracter cert, lichid și exigibil.

Or, în prezenta cauză caracterul cert al despăgubirii apare ca urmare a pronunțării hotărârii judecătorești definitive, prin care este stabilit cuantumul de 100.000 euro, reprezentând daune morale.

De altfel, sub aspectul scadenței obligației de plată a despăgubirilor reprezentând daune morale, în practica Înaltei Curți de Casație si Justiție s-a statuat în mod constant că asigurătorul poate fi obligat la plata penalităților de întârziere doar de la data rămânerii definitive sau a comunicării hotărârii de obligare la plata despăgubirilor.

Această constatare se întemeiază și pe împrejurarea că, în materia daunelor morale, instanța de judecată este cea care determină, în concret, cuantumul acestora. Într-o atare situație, în care doar instanța de judecată poate statua cu privire la cuantumul despăgubirilor, obținerea despăgubirilor pe cale amiabilă este doar o încercare de soluționare amiabilă a diferendului, fără a fi obligatorie acordarea despăgubirilor în cuantumul solicitat.

Reclamanta din cauză a solicitat prin cererea de despăgubire, înregistrată la data de 20.04.2016, suma de 1.001.169,18 RON reprezentând daune civile, în timp ce prin cererea de chemare în judecată din data de 8.11.2017, a solicitat suma de 500.000 euro cu titlu de daune morale și 1.169,18 RON cu titlu de daune materiale, semnificativ mai mult decât suma solicitată inițial. Instanța de judecată a acordat cu titlu definitiv suma de 100.000 euro reprezentând daune morale și 1.169,18 RON daune materiale.

Ca atare, daunele morale au căpătat caracter cert la data stabilirii cuantumului lor de către instanța de judecată, și nu anterior, situație în care nu se poate reține o culpă a pârâtei în neachitarea acestor daune și nici incidența dispozițiilor art. 37 din Normă privind plata penalităților de întârziere.

Nu în ultimul rând, trebuie remarcat și faptul că prin apelul promovat de către pârâtă s-a solicitat în mod explicit exonerarea de la plata penalităților de întârziere calculate începând cu data pronunțării sentinței -11.04.2019 - și până la plata efectivă a acestor sume, precum și menționarea clară a momentului de la care acestea pot fi calculate, respectiv de la data primirii hotărârii judecătorești definitive, însă instanța de control judiciar a dispus admiterea apelului, fără a face această mențiune în dispozitivul deciziei, a mai arătat recurenta - pârâtă C. S.A..

III. Apărările formulate în cauză

La data de 19 aprilie 2021 (data depunerii la oficiul poștal), în termenul legal, recurenta-reclamantă A. a depus întâmpinare la recursul promovat de către pârâta S.C. C. S.A., prin care a solicitat respingerea acestuia, ce neîntemeiat.

La data de 21 aprilie 2021 (data depunerii la firma de curierat E.), în termenul legal, recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei, ca neîntemeiat.

La data de 28 aprilie 2021 (data depunerii la oficiul poștal), în termenul legal, recurentul-intervenient D. a depus întâmpinare la recursurile declarate de reclamanta A. și pârâta S.C. C. S.A.

Cu privire la recursul declarat de reclamanta A., a solicitat, în principal, pe cale de excepție, nulitatea recursului, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A., a solicitat admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat.

La data de 12 mai 2021 (data depunerii la oficiul poștal), în termenul legal, recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la recursul incident declarat de intervenientul forțat D., prin care a solicitat să se constate nulitatea recursului, având în vedere că în motivarea recursului nu se regăsesc critici cu privire la încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 1357 și urm. C. civ. ce pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. De asemenea, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinarea formulată de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A.

IV. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 16 noiembrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursurile principale declarate de reclamanta A. și de către pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 493A din data de 8 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a fixat termen de judecată la data de 18 ianuarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților și a reținut excepția netimbrării recursului incident declarat de intervenientul D. împotriva aceleiași decizii, prorogând pronunțarea asupra acesteia până la soluționarea recursurilor principale.

V. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Criticile astfel formulate sunt nefondate.

Contrar susținerilor recurentei - reclamante, dispoziția de reducere a cuantumului daunelor morale acordate în primă instanță pentru prejudiciul suferit ca urmare a incidentului rutier provocat de către intervenientul D., de la 300.000 euro la 100.000 euro, a fost motivată cu respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța de apel arătând considerentele de fapt și de drept pentru care a pronunțat această soluție.

Astfel, în apel a fost modificată situația de fapt pe baza căreia tribunalul a stabilit un anumit cuantum al daunelor morale, reținându-se că accidentul rutier nu a produs reclamantei un prejudiciu estetic grav și permanent ori vreo infirmitate - în condițiile în care tribunalul reținuse încadrarea reclamantei în grad de handicap accentuat -, totodată, că nu se poate stabili cu certitudine legătura de cauzalitate dintre tulburările de tip borderline pe care le prezintă reclamanta și traumatismele cerebrale suferite, tribunalul interpretând eronat, din acest punct de vedere, concluziile raportului de expertiză medico - legală psihiatrică întocmit în cauză.

Ținând cont de numărul de zile de îngrijiri medicale, vârsta victimei, circumstanțele particulare ale speței, dar și de criteriul echității, consacrat de doctrină și de jurisprudență, având în vedere că întinderea prejudiciului este rezultatul aprecierii instanței de judecată în raport de criteriile relevante în speță, instanța de apel a considerat că nivelul despăgubirilor stabilite prin hotărârea primei instanțe excedează unui raport rezonabil de proporționalitate între prejudiciul moral suferit de reclamantă și despăgubirile acordate, impunându-se reducerea acestora.

Față de aceste considerente, regăsite în decizia recurată, Înalta Curte constată că instanța de apel nu s-a limitat la enunțarea unor criterii de evaluare a prejudiciului, dimpotrivă, a expus motivele pentru care situația de fapt reținută de către prima instanță nu reflectă în mod corespunzător conținutul probelor administrate, impunându-se modificarea acesteia în apel, cu referire și la probele administrate în calea de atac, inclusiv la cele administrate în fața instanței penale, astfel cum rezultă din hotărârea definitivă de achitare (pronunțată de către Curtea de Apel Târgu-Mureș în perioada soluționării apelului în prezentul litigiu, dispunându-se chiar suspendarea judecății până la pronunțarea hotărârii penale definitive).

Totodată, considerentele deciziei de apel relevă aplicarea criteriilor de evaluare a prejudiciului prin raportare la circumstanțele particulare ale speței, context în care nu se poate reține nemotivarea în fapt și în drept a hotărârii recurate, prin prisma exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Pe de altă parte, în măsura în care recurenta tinde la reaprecierea în prezenta cale de atac a probelor administrate, în sensul valorificării anumitor înscrisuri relevante, potrivit aprecierii sale, pentru întinderea reală a prejudiciului suferit, trebuie constatat că asemenea susțineri constituie critici de netemeinicie, și nu de nelegalitate a deciziei.

Or, atare scop al motivelor de recurs este incompatibil cu atribuțiile instanței de control judiciar, circumscrise exclusiv verificării legalității hotărârii, din perspectiva cazurilor de recurs descrise de art. 488 C. proc. civ., motiv pentru care nu s-ar putea proceda la reevaluarea situației de fapt și a probelor administrate.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge susținerile recurentei întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cât privește momentul de la care curg penalitățile de întârziere aplicate despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, se reține că instanța de apel a confirmat considerentele primei instanțe pe acest aspect, în sensul că penalitățile se datorează, în caz de neplată a despăgubirilor, în 10 zile de la primirea hotărârii definitive, în aplicarea art. 36 alin. (5) teza finală din Ordinul nr. 14/2011.

Prin motivele de recurs, reclamanta A. nu a infirmat incidența Ordinului nr. 14/2011, în raport de data producerii accidentului de circulație - 24.12.2014, însă a reiterat susținerile referitoare la aplicarea art. 36 alin. (5) prima teză din acest act normativ, considerând că penalitățile de întârziere în procent de 0,2% se calculează de la împlinirea unui termen de 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei - în speță, de la 6.06.2017.

Aceste susțineri nu pot fi primite.

Potrivit art. 37 din Ordinul nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, "Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere".

În conformitate cu art. 36 alin. (5), "Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească".

Acest text - a cărui incidență în cauză este contestată prin motivele de recurs doar în privința ipotezei relevante în raport de datele speței - trebuie coroborat cu prevederile art. 36 alin. (3) din același Ordin, potrivit căruia "asigurătorul RCA poate desfășura investigații privind producerea accidentului, în condițiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autoritățile publice".

În acest cadru, calculul termenului de plată a despăgubirii de către asigurătorul RCA, prevăzut de art. 36 alin. (5), depinde de împrejurarea efectuării de cercetări asupra accidentului de circulație în considerarea căruia victima a adresat asigurătorului RCA cererea de despăgubire.

Astfel, dacă accidentul este investigat de către autoritățile publice, termenul de 10 zile se calculează în raport de data primirii hotărârii judecătorești definitive de către asigurător.

În schimb, dacă nu se efectuează asemenea cercetări, iar asigurătorul și-a asumat desfășurarea unei asemenea investigații, termenul de 10 zile curge de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei.

În prezenta cauză, după cum a reținut instanța de apel, s-a pronunțat o hotărâre penală definitivă în legătură cu respectivul accident rutier (în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Târnăveni), prin care autorul accidentului a fost achitat, iar acțiunea civilă a fost lăsată nesoluționată, urmând ca sumele de bani datorate cu titlu de despăgubire să fie stabilite în mod definitiv abia în cauza civilă de față. Mai mult decât atât, instanța penală a administrat proba cu expertiză medico - legală psihiatrică cu examinarea persoanei, la concluziile căreia s-a raportat și instanța de apel din cauza civilă de față în cuantificarea despăgubirilor cuvenite victimei accidentului (indicând dosarul de apel).

Așadar, este incidentă teza finală a art. 36 alin. (5) din Ordinul nr. 14/2011, motiv pentru care Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de apel a stabilit că termenul de 10 zile în care trebuie plătită despăgubirea se calculează abia de la primirea de către pârâtă a hotărârii definitive ce se va pronunța în prezenta cauză asupra cuantumului despăgubirii.

Prin urmare, nu se poate reține neîndeplinirea de către pârâtă a obligației de plată a despăgubirii în termenul prevăzut de art. 36 alin. (5) prima teză din același act normativ, astfel încât nu au temei susținerile recurentei potrivit cărora pârâta datorează penalități de întârziere calculate de la data împlinirii acestui termen.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul reclamantei A. este nefondat și îl va respinge ca atare, pe temeiul art. 496 C. proc. civ.

Astfel formulată, critica de nelegalitate vizează nemotivarea deciziei în privința menținerii hotărârii primei instanțe, cadru în care se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și nu a celui descris de pct. 8 al aceleiași norme, invocat în mod explicit de către recurentă.

Înalta Curte constată caracterul fondat al criticii cu acest obiect.

După cum s-a reținut chiar prin considerentele deciziei recurate, tribunalul a stabilit că penalitățile de întârziere se datorează, în caz de neplată a despăgubirilor, în 10 zile de la primirea hotărârii definitive.

Prin motivele de apel, pârâta C. S.A. a învederat faptul că, în pofida acestei dezlegări, prin dispozitivul sentinței pronunțate, tribunalul a obligat pârâta la plata de penalități de întârziere de 0,2% pe zi, începând cu data pronunțării hotărârii, până la plata efectivă a sumelor de bani acordate cu titlu de despăgubiri prin aceeași sentință.

Așadar, pârâta a semnalat faptul că dispozitivul sentinței nu reflectă considerentele acesteia, din moment ce penalitățile de întârziere urmau a se calcula de la data pronunțării, și nu într-un termen de 10 zile de la primirea hotărârii definitive, fără a se menționa, de altfel, hotărârea de la pronunțarea căreia trebuia efectuat calculul penalităților.

Din motivarea deciziei recurate, reiese faptul că instanța de apel a admis apelul pârâtei doar sub aspectul reducerii cuantumului despăgubirilor acordate reclamantei pentru prejudiciul moral suferit, sentința fiind, în acest sens, schimbată în parte, ceea ce înseamnă că a fost menținută dispoziția din sentință referitoare la modul de calcul al penalităților de întârziere.

Or, se constată că această din urmă soluție a fost pronunțată în apel fără ca instanța să analizeze motivul de apel referitor la contrarietatea dintre considerentele și dispozitivul sentinței, în decizie nefiind indicat niciun argument pe acest aspect.

Împrejurarea că instanța de apel a confirmat, prin considerentele expuse în analiza apelului celeilalte părți, hotărârea primei instanțe în privința modului de calcul al penalităților de întârziere justifică soluția de respingere a apelului reclamantei, dar nu este suficientă și pentru justificarea menținerii sentinței din perspectiva relevată prin apelul pârâtei C. S.A.. Această parte nu a fost nemulțumită de modul de calcul stabilit de prima instanță, astfel cum a rezultat din motivarea sentinței, ci a criticat tocmai formularea dispozitivului într-o modalitate contrară acesteia.

Omisiunea instanței de apel de a analiza acest motiv de apel echivalează cu absența considerentelor pentru care a fost menținută partea din sentință ce reflectă, potrivit susținerilor pârâtei, o contradicție între considerente și dispozitiv, cu atât mai mult cu cât în apel a fost confirmat modul de calcul al penalităților de întârziere stabilit prin considerentele hotărârii primei instanțe.

În condițiile în care hotărârea nu cuprinde, din această perspectivă, motivele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că sunt întrunite condițiile de aplicare a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și, în consecință, va admite recursul pârâtei, iar pe temeiul art. 497 C. proc. civ., va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Este de precizat faptul că nu este posibilă o casare parțială a deciziei de apel, în baza art. 496 alin. (2) C. proc. civ., dat fiind că, pe de o parte, și apelul reclamantei a vizat modul de calcul al penalităților de întârziere, iar, pe de altă parte, caracterul unitar al apelului împiedică menținerea acelor dispoziții din decizia de apel a căror legalitate a fost confirmată prin prezenta decizie.

Cu ocazia rejudecării, urmează a se face aplicarea prevederilor art. 501 C. proc. civ., ținându-se cont de chestiunile dezlegate prin prezenta decizie, precum și de soluția acestei instanțe de control judiciar de respingere a recursului reclamantei A..

Drept urmare, completul de filtru a reținut excepția netimbrării recursului incident declarat de împotriva aceleiași decizii, prorogând pronunțarea asupra acesteia până la soluționarea recursurilor principale, nefiind posibilă soluționarea în procedura filtrului doar a unora dintre recursurile declarate.

În aceste condiții, admiterea prin încheierea menționată a excepției netimbrării recursului incident, pentru motivele arătate în acea hotărâre, conduce la anularea recursului incident ca netimbrat, pe temeiul art. 494 cu referire la art. 200 alin. (4) C. proc. civ., precum și al art. 32 și 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, Înalta Curte dispunând în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 493 A din 08 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Respinge, ca nefondat, recursul principal declarat de reclamanta A. împotriva aceleiași decizii.

Anulează, ca netimbrat, recursul incident declarat de intervenientul D. împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2022.