ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3480/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3480/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 749/2011, Tribunalul Galați a dispus condamnarea inculpatului M.F., la o pedeapsă de 15 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 16 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului M.F., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 16 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale, sporită la 17 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
S-a dispus condamnarea inculpatului M.V., la o pedeapsă de 15 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 16 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului M.V., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 16 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, sporită la 17 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
S-a dispus condamnarea inculpatului M.M., la o pedeapsă de 15 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Conform art. 86
5
C. pen., s-a dispus anularea suspendării condiționate sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M.M. prin Sentința penală nr. 388 din 24 septembrie 2009 a Judecătoriei Tecuci, definitivă prin neapelare, și contopirea acestei pedepse cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de 15 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
S-a dispus condamnarea inculpatului M.M. la o pedeapsă de 16 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.
Conform art. 34, 35 și art. 36 C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 16 ani închisoare și pedeapsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale aplicate în prezenta cauză cu rezultanta de 15 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 16 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, sporită la 18 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
S-a dispus condamnarea inculpatei C.R., la o pedeapsă de 15 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.
Conform art. 34, 35 și 36 C. pen., s-a dispus contopirea restului de pedeapsă de 576 zile rămas neexecutat din total pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatei C.R. prin Sentința penală nr. 1676/2006 pronunțată de Judecătoria Galați și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 390 din 24 august 2006 a Tribunalului Galați, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o durată de ani după executarea pedepsei principale, sporită la 16 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpaților M.F., M.V., M.M. și C.R. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen.
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților M.F., M.V., M.M. și s-a dedus din pedeapsa aplicată acestora perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 29 septembrie 2009 și până la data de 6 octombrie 2009 în ceea ce-l privește pe inculpatul M.F., când s-a luat față de inculpat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea și de la data de 24 iunie 2010 la zi, iar în ceea ce-i privește pe inculpații M.V. și M.M., s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la 24 iunie 2010 la zi.
Conform art. 19 din Legea nr. 678/2001 coroborat cu art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 167.000 RON, de la inculpații M.F., M.V. și M.M. (40.000 RON provenind de la victima V.E.A., 27.000 RON provenind de la victima D.I.C., 70.000 RON provenind de la victima S.N.V. și 30.000 RON provenind de la victima T.F.).
S-a dispus confiscarea în solidar de la inculpații M.F. și C.R. a sumei de 10.000 RON, sumă provenită de la victima T.C., confiscarea sumei de 470 RON de la inculpatul M.F., sumă provenită de la victima B.L. și suma de 110 RON de la inculpata C.R., sumă provenită de la victima B.L.
S-a dedus din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M.M. prin Sentința penală nr. 388 din 24 septembrie 2009 a Judecătoriei Tecuci, rămasă definitivă prin neapelare, perioada reținerii și arestării preventive, de la 23 iunie 2009 la 24 septembrie 2009.
Conform art. 189 - 191 C. proc. pen., s-a dispus obligarea fiecărui inculpat în parte la plata a câte 2.000 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul M.V. este tatăl inculpaților M.F. și M.M. Cei trei locuiesc în municipiul G. și nu au nicio ocupație stabilă, la fel ca și ruda acestora, inculpata C.R. zisă "C.".
În cursul anilor 2009 și 2010, inculpatul M.F. a obținut importante venituri din exploatarea sexuală a unor tinere minore, ce erau obligate să se prostitueze pe raza municipiului Galați. Precizăm că inculpatul M.F. și-a desfășurat activitatea infracțională fie împreună cu inculpata C.R. (în raport de victimele T.C. și B.L.), fie împreună cu inculpații M.V. și M.M. (în raport de victimele D.I.C., S.N.V., V.E.A. și T.F.).
Prima dintre victimele minore ce a fost exploatată de către inculpați este martora V.E.A. ce avea la momentul comiterii faptelor vârsta de 16 ani.
În cursul lunii aprilie 2009, martora l-a cunoscut pe inculpatul M.V., împrumutând de la acesta suma de 400 euro pentru două săptămâni.
La scadență, întrucât nu avea posibilitatea să restituie suma respectivă, martorei i s-a comunicat de către inculpatul M.V. că va trebui să practice prostituția în folosul său, pentru ca acesta să-și recupereze banii împrumutați.
În continuare, inculpatul a condus-o pe martoră în apartamentul situat la adresa din municipiul Galați, unde a cazat-o, spunându-i acesteia că o va ține în apartament până când va considera că și-a recuperat datoria. Imediat după aceasta, inculpatul a întreținut relații sexuale cu martora minoră și l-a chemat și pe fiul său, inculpatul M.F., care a întreținut la rândul său raporturi sexuale cu aceasta.
În aceeași seară, inculpatul M.V. i-a spus martorei că urma să se deplaseze împreună cu fiul său, inculpatul M.F., în satul Movileni situat în imediata apropiere a municipiului Galați, unde aceasta trebuia să se prostitueze în folosul inculpaților, întreținând relații sexuale cu clienți racolați de către inculpatul M.F.
Martora minoră V.E.A. a arătat că în noaptea respectivă a întreținut relații sexuale cu 18 bărbați, clienți de la care inculpații M.V. și M.F. au încasat în total suma de 1.000 RON.
A doua zi dimineața victima a fost din nou condusă de inculpați la apartament, iar în perioada ce a urmat, victima a fost obligată să întrețină relații sexuale contra cost aproape zilnic, toți banii obținuți din practicarea prostituției fiind luați de către inculpați.
În următoarea perioadă, martora V.E.A. a fost supravegheată în permanență la apartamentul sus-menționat, precum și în locurile unde practica prostituția, de către inculpații M.V. și M.F., precum și de către inculpatul M.M., cei trei exercitând o supraveghere foarte strictă pentru ca victima să nu poată să fugă. Majoritatea clienților erau cunoscuți de-ai celor trei, iar toate solicitările clienților erau făcute prin intermediul telefonului mobil.
Cât îl privește pe inculpatul M.M., acesta s-a ocupat și el de racolarea de clienți, prin telefon, raporturile sexuale consumându-se inclusiv la locuințele clienților.
Martora a precizat că obținea zilnic din prostituție în medie câte 350 RON, bani care erau luați în totalitate de către inculpații M.M., M.F. și M.V. În total, aceștia au obținut din exploatarea sexuală a victimei minore V.E.A. suma de aproximativ 40.000 RON.
De asemenea, în timpul cât a practicat prostituția în apartament, martora a observat că inculpatul M.F. ținea legătura telefonic cu o persoană de sex feminin căreia i se adresa sub apelativul "C." (inculpata C.R.), care-i făcea și ea rost de clienți.
Deși le-a solicitat în permanență celor trei inculpați să-i permită să se întoarcă acasă, în municipiul Constanța, aceștia au refuzat-o. Victimei i-au permis acest lucru abia la sfârșitul lunii august 2009.
După ce a reușit să plece din apartamentul unde a fost ținută, minora V.E.A. a mers la domiciliul său, unde a rămas circa trei luni. În acest timp a fost contactată telefonic în mod repetat de către cei trei inculpați, care i-au cerut să se întoarcă la ei, aceasta refuzând de fiecare dată.
După ce în cursul lunii septembrie 2009 inculpatul M.F. a fost arestat, martora V.E.A. a fost contactată de către M.V., care i-a cerut să vină la Galați pentru a-l ajuta să facă bani pentru eliberarea fiului său. De asemenea, inculpatul M.V. i-a cerut minorei să dea, la acel moment, declarații mincinoase în prezenta cauză care să-l disculpe pe inculpatul M.F.
În luna octombrie 2009, victima V.E.A. a revenit în județul Galați, însă a locuit în localitatea Movileni împreună cu concubinul său actual - martorul C.C., primind de mai multe ori amenințări din partea celor trei inculpați.
Pe lângă activitatea infracțională a inculpaților în raport de propria persoană, în declarațiile sale victima a reliefat ceea ce cunoaște despre activitatea desfășurată în raport de alte victime ale traficului de minori.
Astfel, aceasta a arătat că în perioada aprilie - august 2009, inculpatul M.F., inclusiv împreună cu inculpatul M.M., racolau tinere minore pe care le aduceau în apartament unde erau obligate de aceștia să se prostitueze în folosul lor. O parte din bani ajungeau și la inculpatul M.V., întrucât acesta solicita expres acest lucru de la cei doi fii ai săi.
Martora a mai precizat că cei trei căutau doar tinere minore fugite de acasă pentru a le obliga să practice prostituția, printre care trei fete pe care le cunoștea sub numele de "L.", "L.A." și "C.", care au fost exploatate sexual în apartament, precum și pe raza localității Movileni.
S-a procedat la efectuarea unei recunoașteri din grup de fotografii de către martora V.E.A., aceasta recunoscându-le pe cele trei victime sus-menționate traficate de către inculpați în persoana martorelor B.L., S.N.V. și D.I.C.
În ceea ce privește pe martorul C.C., acesta a arătat că în vara - toamna anului 2009, a auzit din zvon public că un tânăr din municipiul Galați, poreclit "M.", obișnuiește să aducă tinere în satul Movileni, comuna Șendreni, județul Galați - unde locuiește martorul - oferindu-le diverșilor clienți interesați pentru a întreține relații sexuale contra unor sume de bani.
Într-una din zile, martorul l-a cunoscut și personal pe inculpatul M.F., care a sosit la un bar din localitatea sus-menționată la volanul unui autoturism "V.G.", fiind însoțit de mai multe tinere. Martorul l-a abordat pe inculpat pentru a întreține relații sexuale cu una din acestea și s-a deplasat apoi la locuința sa împreună cu martora V.E.A., întreținând relații sexuale cu aceasta contra sumei de 50 RON. Martora i-a comunicat că nu mai dorește să rămână la inculpatul M.F., întrucât acesta se poartă rău cu ea.
Ulterior, martorul l-a observat în repetate rânduri pe inculpatul M.F. și pe tatăl acestuia, inculpatul M.V., aducând tinerele sus-menționate în barurile din satul Movileni.
Martorul a ținut apoi legătura telefonic cu victima V.E.A., în cele din urmă aceasta mutându-se la locuința sa.
Martorul C.C. le-a recunoscut din grup de fotografii pe victimele B.L. și D.I.C. ca făcând parte din tinerele care, împreună cu victima V.E.A., se prostituau pe raza localității Movileni sub supravegherea inculpaților M.F. și M.V.
O altă tânără minoră exploatată de inculpatul M.F. împreună cu inculpații M.M. și M.V. în cursul anului 2009, dar a cărei situație a ajuns la cunoștința organelor de urmărire penală abia în a doua fază a anchetei, în cursul anului 2010, este D.I.C. care avea la momentul comiterii faptelor vârsta de 17 ani, aceasta participând în cadrul procesului penal în calitate de martor.
În vara anului 2009, pe fondul unor neînțelegeri cu părinții, martora D.I.C. a fugit de acasă, venind în municipiul Galați, unde a început să practice prostituția în zona șoselei de centură pentru a se întreține. În această perioadă, l-a cunoscut pe inculpatul M.M. zis "N.", cu care s-a împrietenit. Acesta cunoștea faptul că este minoră și, întrucât un avea unde să stea, i-a propus să se mute în apartamentul fratelui său, inculpatul M.F. zis "M.".
Aceasta a fost de acord și inculpatul M.F. a condus-o într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe str. G.D., locație în care se mai aflau inculpatul M.F. și o fată pe nume "A.".
După două sau trei zile victima minoră D.I.C. a fost anunțată de către inculpații M.M. și M.F., precum și de tatăl acestora, inculpatul M.V., că urmează să practice prostituția în folosul lor. Neavând cum să se opună deoarece îi era frică de inculpați, victima a fost nevoită să accepte să practice activitatea respectivă în folosul exclusiv al inculpaților.
În apartamentul respectiv cei trei inculpați au mai adus și alte fete, toate minore, care erau obligate să practice prostituția în folosul lor. Clienții erau găsiți de către cei trei prin telefon și aduși în apartament, locație în care avea loc și întreținerea raporturilor sexuale, banii fiind luați de către cei trei, direct de la clienți. Zilnic, martora D.I.C. avea în jur de trei - patru clienți, iar aceștia erau aduși între orele 11.00 - 20.00. Tariful practicat era de 150 RON pentru o oră de raporturi sexuale, erau luați în totalitate de la clienți, de către unul din cei trei inculpați, în mod aleatoriu.
Martora D.I.C. a practicat prostituția pentru cei trei timp de aproximativ două luni, timp în care a obținut circa 27.000 RON, bani luați în totalitate de către inculpații M.M., M.F. și M.V.
Martora a mai precizat că în timpul cât a fost ținută în apartament, în locația respectivă au mai fost aduse și alte fete de către cei trei inculpați, toate fiind minore, respectiv victimele B.L., S.N.V. și T.F., care au fost la rândul lor exploatate sexual prin obligarea la practicarea prostituției, starea de minoritate a acestora fiind cunoscută inculpaților.
Menționăm că martora D.I.C. a recunoscut din grup de fotografii atât pe inculpații M.M., M.F. și M.V., cât și pe cele trei victime sus-menționate.
Din câte a realizat martora, activitatea de exploatare sexuală era coordonată de inculpatul M.V., care direcționa acțiunile celor doi fii ai săi - inculpații M.M. și M.F. Ultimii doi racolau fetele minore, de obicei fugite de acasă, aducându-le în apartament, unde ulterior erau obligate să se prostitueze în folosul acestora. Inculpatul M.V. aducea obiecte de îmbrăcăminte și lenjerie intimă fetelor din apartament, pentru a fi folosite în activitatea de prostituție, având și rol de mediator între victimele nemulțumite și cei doi fii ai săi.
Aceștia din urmă erau foarte violenți cu fetele dacă acestea nu obțineau sumele de bani dorite de ei, existând cazuri în care inculpații M.F. și M.M. le-au ars cu țigara și cu fierul de călcat dacă victimele nu se conformau celor dispuse de aceștia.
Întrucât erau minore, de teamă să nu fie depistate de organele de poliție, tinerele exploatate nu erau lăsate de inculpați să iasă din apartament, clienții fiindu-le aduși la locația respectivă de cei trei inculpați, după cum am mai arătat.
În cursul lunii septembrie 2009, martora D.I.C. i-a cerut voie inculpatului M.M. să meargă la un magazin din apropiere pentru a-și cumpăra de mâncare, reușind să fugă cu această ocazie și să scape astfel de sub influența inculpaților. Ulterior, nu s-a mai întâlnit cu inculpații, dar a auzit din zvon public că cei trei au căutat-o, aflând totodată că aceștia au continuat să racoleze și să cazeze tinere în același apartament pentru a se prostitua în folosul lor.
Ulterior, martora a condus în teren organele de anchetă, indicând și recunoscând cu exactitate locația în care a fost sechestrată și exploatată sexual, și anume apartamentul cu nr. X din bl. Y, de pe str. G.D. din municipiul G.
Martora S.N.V. face parte și ea din victimele minore traficate de către inculpații M.M., M.F. și M.V., o particularitate a situației acesteia fiind împrejurarea că a fost exploatată de către inculpați în ambele etape ale activității lor infracționale, respectiv atât în anul 2009, cât și în anul 2010.
Martora minoră a arătat că la începutul lunii iunie 2009, în timp ce se plimba împreună cu o prietenă de-a sa, pe nume L. (victima B.L.), în Galați, au fost abordate de un tânăr de etnie romă poreclit "N." (inculpatul M.M.), ce se deplasa la volanul unui autoturism, acesta cunoscând-o pe victima B.L. Inculpatul le-a cerut celor două tinere să urce în mașină, victima nefiind inițial de acord. La acel moment inculpatul a țipat la ea și, fiindu-i frică de acesta, martora s-a urcat în mașină împreună cu L. În continuare, inculpatul M.M. le-a condus pe cele două într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe str. G.D.
În momentul în care a intrat în apartament, martora S.N.V. a observat că în locuință se mai aflau trei bărbați porecliți "G." "C." și "M." (inculpații M.V. și M.F.), precum și două tinere pe nume "A.A." (identificată în persoana numitei A.A.C.) și "A." (martora V.E.A.).
Timp de două sau trei zile, martorele S.N.V. și B.L. au rămas în apartament, inculpatul M.F. nepermițându-le să plece. În această perioadă martora a observat că inculpatul M.F. găsea prin telefon clienți pentru numita A.A.C. și martora V.E.A., clienți de la care primea sume de bani pentru serviciile sexuale oferite de cele două.
După circa trei zile, inculpații M.M. și M.F. le-au luat pe toate cele patru fete din apartament, conducându-le într-un bar din satul Movileni, comuna Șendreni, județul Galați, unde se aflau mai multe persoane de sex masculin.
Inculpații le-au comunicat tinerelor că toate patru trebuie să întrețină relații sexuale cu toți consumatorii din bar. Martora S.N.V. nu a acceptat, însă inculpatul M.M. a agresat-o verbal, țipând la ea, astfel că în cele din urmă s-a supus celor cerute.
Martora S.N.V. a fost cazată în apartamentul sus-menționat și exploatată sexual prin obligarea la practicarea prostituției timp de circa trei luni, perioadă în care a fost păzită în permanență de inculpații M.V., M.F. sau M.M. Aceștia le luau pe tinere aproape în fiecare seară și le conduceau în pe raza localității Movileni, județul Galați, unde le așteptau mai mulți bărbați în scopul întreținerii de raporturi sexuale cu acestea.
Toți banii de la clienți erau strânși de către inculpatul M.F., niciuna din tinere neprimind nici măcar o parte din sumele respective. O parte din banii astfel obținuți era dată însă de inculpatul M.F. inculpatului M.V. de îndată ce se întorcea la apartament.
În zilele când nu erau conduse la Movileni, tinerele, printre care și martora S.N.V., erau exploatate sexual în apartament, unde trebuiau să întrețină raporturi sexuale contra cost cu clienții racolați de inculpatul M.F. prin telefon. După un timp, din cauză că tinerele nu reușeau să întrețină raporturi sexuale cu suficienți clienți, acestea au fost lovite și amenințate de către inculpații M.M. și M.F.
Victima S.N.V. a practicat prostituția în folosul celor trei inculpați timp de circa trei luni, împreună cu celelalte trei minore. De asemenea, victima nu a putut cuantifica sumele obținute de inculpați din exploatarea sa sexuală întrucât nu cunoaște câți bani solicita clienților inculpatul M.F., arătând însă că atât ea, cât și celelalte trei tinere fete aveau în jur de 7 - 8 clienți pe zi, indiferent dacă raporturile sexuale aveau loc la Movileni sau în apartament.
Întrucât însă din actele dosarului rezultă că tariful practicat pentru un act sexual se situa între 50 și 150 RON, în medie deci 100 RON, s-a constatat că un calcul simplu arată că suma minimă obținută de inculpați în cursul anului 2009 din practicarea prostituției de către martora S.N.V. se ridică la 63.000 RON.
Martora S.N.V. a mai arătat că după ce inculpatul M.M. a fost arestat pentru un furt, au rămas să o păzească în apartament doar inculpații M.V. și M.F.
La sfârșitul lunii august 2009, nemaisuportând regimul la care era supusă, martora S.N.V. a reușit să fugă de la apartament în timp ce inculpatul M.F. dormea, urcându-se imediat într-un maxi-taxi cu care s-a deplasat la o mătușă a sa din comuna Braniștea, județul Galați, la care a rămas în perioada ce a urmat.
Dintre victimele traficului de minori exploatate de inculpatul M.F., prima ce a fost identificată de organele de urmărire penală este martora T.C. ce avea vârsta de 13 ani la momentul începerii activității infracționale în ceea ce o privește, activitate la care a participat și inculpata C.R. zisă "C.".
La data de 3 septembrie 2009, martora a plecat de la domiciliul bunicii sale la o prietenă a sa, martora minoră M.M.M. La propunerea acesteia din urmă, cele două s-au deplasat la locuința inculpatului M.F. zis "M.", prietenul martorei M.M.M., locuință situată pe str. G.D., Galați. Victima T.C. a rămas la acest apartament împreună cu martora și cu inculpatul până a doua zi.
La data de 4 septembrie 2009, în jurul orei 12:00, martora M.M.M. a plecat de la apartamentul inculpatului, lăsând-o pe victima T.C. împreună cu acesta, care nu i-a mai permis apoi să părăsească locuința. Victima l-a întrebat pe inculpatul M.F. de ce nu o lasă să plece, iar acesta i-a răspuns că va rămâne cu el în casă și va produce bani pentru el.
Când victima T.C. l-a întrebat în ce mod va produce bani, acesta i-a spus că se va prostitua la stradă cu ajutorul și sub protecția unei femei poreclită "C.", iar întrucât victima s-a împotrivit celor spuse de inculpat, acesta a lovit-o de mai multe ori peste față.
În seara acelei zile, martora T.C. a încercat de mai multe ori să iasă din apartament pe fereastră, însă inculpatul M.F. a prins-o și a bătut-o cu o bâtă peste picioare, ulterior arzând-o cu o țigară pe degete și pe umăr. Inculpatul i-a spus apoi că urmează să sosească numita "C.", care o va duce în zona hotelului "D.", unde va practica prostituția sub protecția acesteia.
În jurul orei 21:00 ale aceleiași zile de 4 septembrie 2009, la apartamentul inculpatului M.F. a venit o femeie de etnie romă (inculpata C.R.), care s-a prezentat a fi "C." și care a vorbit în limba romanes cu inculpatul, după care a luat-o pe victimă și a condus-o în zona centrală a municipiului Galați, în zona hotelului "D.". Aici inculpata i-a comunicat martorei T.C. că se va prostitua în folosul inculpatului M.F. sub protecția sa și că tot ea îi va face rost de clienți.
De precizat că la momentul când a plecat de la apartamentul inculpatului M.F., acesta i-a comunicat victimei că trebuie să-i aducă în noaptea respectivă cel puțin 500 RON.
În prima seară, martora T.C. a întreținut relații sexuale cu un număr de șapte clienți și a reușit să aducă suma cerută de inculpatul M.F. Negocierile cu clienții erau purtate de inculpata C.R. și tot inculpata încasa banii de la aceștia.
Tarifele pentru raporturile sexuale întreținute de victimă erau de 150 RON pentru o oră și 1.200 RON pentru toată noaptea. Toți banii erau luați de către inculpată, care îi împărțea dimineața cu F.
Raporturile sexuale se desfășurau la hotelurile "A.B." și "S." din municipiul Galați sau chiar la locuințele clienților. În fiecare dimineață, în jurul orelor 03:00 - 04:00, învinuita C.R. o readucea pe victima T.C. cu taxiul la apartamentul inculpatului M.F., unde o preda acestuia, împreună cu banii obținuți.
În serile când victima T.C. nu obținea destui bani, inculpatul M.F. o supunea la violențe fizice, lovind-o și o arzând-o cu țigara.
Într-una din seri, nemaisuportând regimul la care era supusă, victima T.C. a încercat să fugă. Astfel, după finalizarea raporturilor sexuale cu un client, victima l-a rugat să o lase să coboare din autoturism în zona "P." din municipiul Galați. Acesta a lăsat-o în cartierul Micro 39 de la periferia orașului, iar martora T.C. a plecat pe jos spre satul Odaia Manolache, județul Galați, unde locuiește sora sa, pentru a se refugia la aceasta.
După circa două ore, a fost însă ajunsă din urmă de inculpatul M.F., care a urcat-o în autoturismul cu care se deplasa și a dus-o la apartamentul său, unde a lovit-o în mod repetat cu o bâtă și a ars-o pe un picior cu fierul de călcat, lăsându-i un semn vizibil.
S-a reținut că la data de 15 septembrie 2009, victima T.C. a fost supusă unei examinări medico-legale, stabilindu-se prezența pe corpul acesteia a unor leziuni ce au putut fi produse prin contact cu corpuri fierbinți (fier de călcat și țigară aprinsă), respectiv prin lovire cu și de corp dur, leziuni traumatice ce puteau data de 10 - 12 zile și pentru a căror vindecare s-a stabilit a fi fost necesare 6 - 7 zile de îngrijiri medicale.
Totodată, în data de 16 septembrie 2009, s-a procedat și la fixarea prin fotografiere a unora din respectivele leziuni de pe corpul victimei.
De asemenea, într-una din zilele următoare, inculpatul M.F. a montat gratii la geamurile apartamentului, spunându-i victimei T.C., ca o glumă sinistră, "că sunt cadou de ziua acesteia, pentru a nu mai încerca să fugă".
Victima T.C. a fost obligată să practice prostituția în folosul și sub supravegherea inculpatului și a inculpatei până la data de 13 septembrie 2009, când a fost depistată de organele de poliție și condusă la sediul Secției 1 Poliție. În tot acest timp, martora a obținut din această activitate suma de aproximativ 9.000 - 10.000 RON, bani luați în totalitate de inculpatul M.F. și inculpata C.R.
În cauză, s-a efectuat o conducere în teren, martora T.C. indicând cu exactitate locuința unde a fost cazată de către inculpatul M.F., respectiv apartamentul din municipiul Galați, str. G. D., apartament situat la parterul blocului, în partea din spate a acestuia.
Pe timpul cât a fost ținută în apartamentul inculpatului M.F., martora T.C. a observat că în locația respectivă au mai fost cazate de inculpat mai multe tinere minore, dintre care își amintește numele a două dintre ele, respectiv "A.A." (numita A.A.C.) și A. (martora V.E.A.).
De asemenea, victima T.C. a mai precizat că inculpatul a mai adus în apartament și o altă tânără minoră, pe nume V. (identificată în persoana martorei H.V.), pe care, după 3 sau 4 zile a dus-o înapoi la domiciliul acesteia într-o localitate rurală din județul Galați, întrucât era căutată de părinții ei, însă nu cunoaște dacă și această tânără s-a prostituat sau nu în folosul inculpatului.
În cauză s-a efectuat și o recunoaștere din grup de fotografii, victima indicându-i pe inculpatul M.F. și învinuita C.R., precum și pe martora H.V.
În ceea ce o privește pe martora H.V., în cursul cercetărilor s-a reușit identificarea și audierea acesteia. Din declarațiile martorei, precum și din cele ale martorei H.F., sora sa, a rezultat că martora, ce avea vârsta de 15 ani și 6 luni, l-a cunoscut pe inculpatul M.F. la sfârșitul lunii august 2009, prin intermediul martorei M.M.M., în timp ce se afla internată împreună cu aceasta într-un spital din municipiul Galați. Tot în acea perioadă martora a cunoscut-o și pe inculpata C.R., sub apelativul "C.", ca fiind nașa inculpatului, în perioada respectivă unul din copiii învinuitei fiind internat în aceeași unitate spitalicească.
Atât pe parcursul internării, cât și după ce martora s-a întors la domiciliul său din sat Cruceanu, com. Rădești, jud. Galați, inculpatul a insistat să se mute împreună cu el în apartamentul său, sub pretextul că este îndrăgostit de ea și intenționează să se căsătorească. În cele din urmă, în data de 4 septembrie 2009, martora a cedat insistențelor inculpatului, plecând de acasă la inculpat, care a cazat-o în apartamentul unde se afla deja victima T.C. În zilele ce au urmat, martora a observat că victima era dusă să se prostitueze "la stradă" de către inculpat și de către inculpata C.R., banii obținuți din această activitate fiindu-i luați în totalitate de către inculpatul M.F.
Datorită insistențelor telefonice al membrilor familiei și mai ales ale surorii sale, martora H.F., precum și faptului că aceștia i-au comunicat inculpatului că sesizaseră organele de poliție, inculpatul M.F. s-a speriat și în data de 8 septembrie 2010 a dus-o pe martoră cu un autoturism înapoi la domiciliul acesteia, victima T.C. rămânând în continuare în apartament.
Este evident că racolarea și cazarea martorei minore H.V. s-a făcut cel mai probabil tot în scopul exploatării sexuale a acesteia prin obligarea la practicarea prostituției, însă mijloacele de probă administrate în cauză nu au putut demonstra această împrejurare de ordin subiectiv.
De menționat că din discuțiile avute cu inculpatul, martora H.F. a aflat că inculpatul mai cazase în apartamentul de pe str. G.D., pe lângă sora sa, și o altă tânără "C.".
În cauză s-a efectuat și o recunoaștere din grup de fotografii, martora H.V. indicându-i pe inculpatul M.F. și inculpata C.R., precum și pe victima T.C.
Tot în legătură cu victima T.C., într-una din zilele de la sfârșitul lunii septembrie 2009 (în intervalul primei arestări preventive a inculpatului M.F.), inculpații M.V. și M.M. s-au deplasat la domiciliul martorei T.A.D., mama victimei, interesându-se unde se află aceasta și propunându-i o sumă neprecizată de bani dacă aceasta va reveni asupra declarațiilor sale. Fiind refuzați categoric de martoră, cei doi inculpați au reiterat aceeași propunere și martorului T.C.A., fratele victimei, care venise între timp acasă. De asemenea, cei doi inculpați l-au contactat pe martor și în zilele următoare pentru a-i ajuta să o caute pe victimă pe raza municipiului Galați, promițându-i o sumă neprecizată de bani dacă aceasta va reveni asupra declarațiilor date, iar inculpatul M.F. va fi eliberat.
Pe parcursul audierii lor, ambii martori i-au recunoscut pe inculpații M.V. și M.M. din grup de fotografii.
Ultima dintre tinerele minore racolată de către inculpatul M.F. și care a practicat prostituția în folosul acestuia și al inculpatei C.R. este victima B.L., care la rândul său a participat în cadrul procesului penal în calitate de martor. Data de naștere exactă a victimei rezultă din singurul document eliberat pe numele acesteia, certificatul medical constatator al născutului viu, victimei nefiindu-i eliberate documente de stare civilă și nici acte de identitate.
Ca atare, victima a fost supusă unei constatări medico-legale, stabilindu-se că este de sex feminin, având la data constatării (1 octombrie 2009) vârsta cuprinsă între 15 ani - 15 ani și 6 luni.
În ziua de 23 septembrie 2009, în timp ce se afla la domiciliul său, victima B.L. a fost vizitată de inculpatul M.F., pe care îl cunoștea, întrucât fusese coleg de clasă cu sora sa, B.A. Inculpatul i-a propus să practice prostituția cu clienți pe care îi va găsi acesta, urmând ca banii obținuți să fie împărțiți în mod egal între cei doi.
Neputând să-i dea un răspuns imediat, victima B.L. i-a răspuns acestuia că se va gândi până a doua zi, motiv pentru care inculpatul i-a înmânat acesteia o cartelă telefonică cu număr, întrucât victima nu deținea telefon mobil.
A doua zi, 24 septembrie 2009, inculpatul a contactat-o telefonic pe victimă și i-a cerut să se întâlnească la apartamentul său din municipiul Galați, indicându-i adresa acestuia, str. G.D., bl. Y. Victima a fost de acord și s-a deplasat cu un taxi la adresa menționată, fiind așteptată în fața blocului de inculpat, care a condus-o într-un apartament situat la parter. Aici, inculpatul i-a propus victimei să se mute împreună cu acesta, lucru cu care victima nu a fost de acord, stabilind cu inculpatul M.F. ca acesta să o sune când face rost de clienți, iar banii obținuți să-i împartă în mod egal. De asemenea, inculpatul i-a comunicat că tariful plătit de către clienți va fi de 100 RON pentru o oră de raporturi sexuale. Datorită situației materiale precare, victima B.L. a acceptat să practice prostituția în condițiile impuse de către inculpat.
Într-una din zilele următoare, inculpatul a contactat-o telefonic pe martora minoră, comunicându-i că trebuie să vină la apartament întrucât are un client pentru ea. Victima s-a conformat și a mers la apartament, unde după câteva minute a apărut un tânăr care i-a plătit inculpatului suma de 100 RON.
În continuare, victima s-a deplasat la hotelul "S." din municipiul Galați cu autoturismul clientului, locație în care a întreținut raporturi sexuale timp de o oră cu respectiva persoană de sex masculin, care ulterior a dus-o înapoi la apartamentul inculpatului. Aici, acesta i-a dat victimei suma de 50 RON, conform înțelegerii.
A doua zi, în jurul orei 10:00, victima B.L. a fost din nou chemată de inculpat, care, de această dată, i-a pus la dispoziție trei clienți, fiecare plătindu-i acestuia suma de câte 100 RON pentru câte o oră de raporturi sexuale.
Actele sexuale s-au desfășurat la hotel S., în cazurile a doi dintre clienți, iar în cazul celui de-al treilea, la domiciliul acestuia. La sfârșitul zilei, martora B.L. a primit de la inculpat suma de 150 RON.
În data de 27 septembrie 2009, martora B.L. a întreținut raporturi sexuale cu un client timp de 2 ore, acesta plătindu-i inculpatului M.F. suma de 200 RON, din care 100 RON i-au revenit martorei.
În final, în data de 28 septembrie 2009, inculpatul M.F. a contactat-o din nou telefonic pe victimă, spunându-i că trebuie să vină la apartament întrucât are un client pentru ea, iar aceasta s-a conformat, deplasându-se la apartament, unde s-a întâlnit cu un tânăr cu care a și plecat la hotelul "S.", unde a întreținut raporturi sexuale timp de aproximativ o oră. Suma corespunzătoare - 100 RON - a fost încasată de către inculpat în momentul în care victima B.L. a plecat cu clientul.
Când se pregătea să plece de la hotel S. martora a fost sunată de "M.", care i-a spus să se grăbească, întrucât mai are un client care o așteaptă. După ce a ajuns în fața blocului unde locuia inculpatul, acesta a urcat alături de ea în taxi, comunicându-i că urmează să se întâlnească cu un client care îi va plăti 900 RON pentru 6 ore de raporturi sexuale.
Ajunși la intersecția str. G.D. cu B-dul. S., în fața Pizzeriei "I.", martora B.L. și inculpatul M.F. s-au întâlnit cu un tânăr - investigatorul acoperit desemnat în cauză, care i-a dat inculpatului suma de 200 euro, cei doi fiind apoi surprinși în flagrant în împrejurări ce urmează a fi detaliate pe larg în cuprinsul expozitivului prezentului rechizitoriu.
Martora a indicat că în perioada cât a practicat prostituția exclusiv în folosul inculpatului, a obținut suma de 700 RON, din care inculpatul i-a dat suma de 300 RON, păstrând diferența de 400 RON.
Cu privire la participarea inculpatei C.R., zisă "C.", martora B.L. a arătat că întrucât în perioada de aproximativ 5 zile în care a practicat prostituția în folosul inculpatului M.F., nu avea suficienți clienți, iar inculpatul, pentru a-și maximiza câștigurile, dorea ca victima să întrețină raporturi sexuale cu cât mai mulți bărbați, acesta a chemat-o într-una din zile la apartament pe învinuită, pe care victima o cunoștea, fiind rude.
Din discuțiile dintre inculpată și inculpat victima B.L. a înțeles că trebuie să o însoțească pe inculpata C.R. în zona centrală a municipiului Galați, unde învinuita urma să-i facă rost de clienți pentru a întreține raporturi sexuale, banii obținuți de la aceștia să fie împărțiți în trei părți egale.
Victima a fost de acord și cu această propunere a inculpatului și, într-una din serile ce au urmat, s-a deplasat împreună cu inculpata în zona hotelului "D." din centrul municipiului Galați. Aici inculpata i-a procurat doi clienți cu care a întreținut relații sexuale și de la care a încasat în total suma de 200 RON. Banii au fost luați de către inculpată care, spre dimineață, i-a predat inculpatului, care a împărțit banii egal între cei trei.
Următoarea seară victima s-a deplasat singură în centrul municipiului Galați, unde s-a întâlnit cu inculpata, care i-a procurat un client de la care a obținut suma de 100 RON. Din acești bani, inculpata i-a dat 50 RON victimei, care i-a dat la rândul său 20 RON inculpatului.
În total, inculpata C.R. i-a procurat victimei minore un număr de trei clienți, obținând în total suma de 110 RON din banii plătiți de aceștia pentru raporturile sexuale.
Audiată în cauză, martora M.M.M. a arătat că în cursul anului 2009, fiind de asemenea minoră, a avut o relație de prietenie cu inculpatul M.F., însă nu a fost cazată de acesta în apartamentul său și nu a practicat prostituția. Cu toate acestea, martora obișnuia să îl viziteze aproape zilnic pe inculpat la apartamentul său, luând la cunoștință astfel că acesta le-a găzduit pe o tânără "A." (victima V.E.A.) și pe o altă tânără "A.A." (numita A.A.C.), care se prostituau în folosul său. Martora a mai arătat că într-adevăr ea a condus-o pe victima T.C. la apartamentul inculpatului M.F., aflând ulterior că și aceasta a ajuns să se prostitueze în folosul inculpatului, iar ulterior a observat-o și pe victima B.L. în apartament, aceasta prostituându-se și ea pentru inculpat și fiind supravegheată în zona centrală a municipiului Galați, la fel ca și victima T.C., de către inculpata C.R., care încasa banii plătiți de diverșii clienți pentru a întreține relații sexuale cu cele două minore. Martora M.M.M. le-a recunoscut totodată din grup de fotografii pe victimele T.C. și B.L., precum și pe inculpata C.R.
Cât o privește pe numita A.A.C., pe parcursul urmăririi penale nu s-a reușit audierea acesteia, aceasta fiind dispărută de la domiciliu și nereușindu-se stabilirea locației sale actuale.
Activitatea infracțională desfășurată în raport de victimele traficului de minori în cursul anului 2009 a ajuns la cunoștința organelor de urmărire penală, care la data de 21 august 2009 s-au sesizat din oficiu, inițial doar cu privire la inculpații M.F. și M.M. La acel moment activitatea infracțională a inculpatului M.M. încetase în mod fortuit, ca urmare a arestării sale în altă cauză.
În vederea documentării activității inculpatului M.F., s-a procedat la interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice ale acestuia.
Întrucât din datele de anchetă rezulta că inculpatul era sprijinit în activitatea sa de un anume "C.A." (rămas neidentificat), taximetrist al cărui rol era de a găsi clienți pentru a întreține relații sexuale contra cost cu minorele exploatate de către inculpat, s-a procedat mai întâi la interceptarea și înregistrarea, pentru o durată de 24 de ore, a convorbirilor telefonice ale acestui "C.A.", de la postul telefonic cu nr. 07AAAAAAAA, în baza Ordonanței provizorii din 28 august 2009 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Galați, confirmată prin Încheierea de ședință din data de 1 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. 4931/121/2010.
Convorbirile interceptate în baza acestei ordonanțe au confirmat activitatea infracțională a inculpatului M.F., reușindu-se și identificarea numerelor de telefon utilizate de acesta, relevante pentru cauză fiind următoarele:
În ziua de 28 august 2009, la ora 19:23:31, o persoană neidentificată aflată la postul telefonic 07BBBBBBBB este sunată de către C.A., aflat la postul telefonic 07CCCCCCCC, discuția fiind preluată apoi de către inculpatul M.F., care stabilește să se întâlnească cu numitul "C.A." pentru a-l pune în legătură cu clienții doritori să întrețină relații sexuale contra cost.
În continuare, s-a procedat la interceptarea și înregistrarea, pentru o durată de 30 de zile, a convorbirilor telefonice ale inculpatului M.F., de la posturile telefonice cu nr. 07BBBBBBBB și 07DDDDDDDD, în baza Autorizației din 1 septembrie 2009, emisă prin Încheierea de ședință din data de 1 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. 4933/121/2010.
Ulterior, întrucât inculpatul renunțase la aceste numere de telefon, s-a procedat la interceptarea și înregistrarea a convorbirilor telefonice ale inculpatului M.F., purtate de la noul post telefonic utilizat de acesta, cu nr. 07BBBBBBBB și 07DDDDDDDD, în baza Autorizației nr. 404/2009 din 1 septembrie 2009, emisă prin Încheierea de ședință din data de 18 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. 5270/121/2010, și a cărei valabilitate a fost întreruptă ulterior reținerii inculpatului prin Rezoluția procurorului din 29 septembrie 2009.
S-a apreciat că prin convorbirile telefonice purtate de inculpat în perioada următoare, interceptate și înregistrate în baza celor două autorizații sus-menționate se demonstrează activitatea asiduă de exploatare sexuală a tinerelor minore desfășurată de inculpatul M.F. împreună cu inculpatul M.V. și cu inculpata C.R., relevanță pentru cauză prezentând următoarele.
În ziua de 2 septembrie 2009, la ora 16:45:56, inculpatul M.F. aflat la postul telefonic este contactat de o persoană a cărei identitate nu a putut fi stabilită cu precizie, fiind vorba cel mai probabil de inculpatul M.V., aflat la postul telefonic 07EEEEEEEE, care se interesează despre victima aleasă de un client, inculpatul raportându-i că i le-a oferit acestuia pentru a alege pe numita A.A.C. și pe o altă tânără.
În ziua de 2 septembrie 2009, la ora 19:09:54, inculpatul M.F. aflat la postul telefonic 07DDDDDDDD a primit un mesaj de la o persoană necunoscută aflată la postul telefonic 07FFFFFFFF, prin care i se cere să-i permită martorei H.V. să plece acasă, întrucât mama acesteia îi sesizase dispariția la poliție, mesajul având următorul conținut: «A.A. trimite-o pe aia acasă că o caută mă-sa pe aia și ne face probleme cu garda și trimite-o cu tot cu cheia de la apartament».
În ziua de 3 septembrie 2009, la ora 13:49:38, inculpatul M.F. aflat la postul telefonic 07BBBBBBBB, a fost contactat de o persoană necunoscută aflată la postul telefonic 07GGGGGGGG, din discuția purtată rezultând că soția interlocutorului ar fi apelat la inculpat pentru a se prostitua în străinătate.
În ziua de 3 septembrie 2009, la ora 16:09:40, inculpatul M.F. aflat la postul telefonic 07BBBBBBBB a fost contactat de un anume «C.B.» aflat la postul telefonic 07HHHHHHHH, căruia inculpatul i-a comunicat că va aduce o tânără pentru prostituție în seara respectivă, în discuție intervenind și un anume «C.D.», care i-a reproșat inculpatului că două tinere aflate sub controlul membrilor familiei sale îi sustrăseseră fratelui interlocutorului suma de 200 RON.
În ziua de 3 septembrie 2009, la ora 16:26:04, inculpatul M.F. aflat la postul telefonic 07BBBBBBBB este contactat de o persoană necunoscută de sex feminin, aflată la postul telefonic 07IIIIIIII, care îi comunică că a găsit patru tinere dispuse să se prostitueze, inculpatul replicându-i că în cazul celor majore le va trimite să se prostitueze în străinătate, după ce se va ocupa de obținerea documentelor de identitate pentru acestea.
În ziua de 3 septembrie 2009, la ora 17:02:18, inculpatul M.F. aflat la postul telefonic 07DDDDDDDD a fost contactat de o persoană neidentificată aflat la postul telefonic 07HHHHHHHH, care se interesează dacă inculpatul îi poate furniza o tânără în vederea întreținerii de raporturi sexuale.
În ziua de 3 septembrie 2009, la ora 18:31:39, inculpatul M.F. aflat la postul telefonic a fost contactat de o persoană necunoscută de sex feminin aflată la postul telefonic 07JJJJJJJJ, care îi cere să se deplaseze la apartamentul folosit de inculpați, întrucât una din tinerele exploatate se afla singură în imobilul respectiv, fără a fi supravegheată.
În ziua de 3 septembrie 2009, la ora 21:10:10, inculpatul M.F. aflat la postul telefonic 07BBBBBBBB a fost contactat de "un domn" aflat la postul telefonic 07KKKKKKKK, care s-a interesat dacă inculpatul îi va furniza două tinere în vederea întreținerii de raporturi sexuale, inculpatul răspunzându-i că nu are momentan decât o tânără, cea de-a doua urmând a-i fi adusă chiar în seara respectivă.
În ziua de 3 septembrie 2009, la ora 23:06:59, inculpatul M.F. aflat la postul telefonic 07BBBBBBBB a fost contactat de o persoană neidentificată aflată la postul telefonic 07LLLLLLLL, căruia inculpatul îi comunică că se află în apartament împreună cu tatăl său, interlocutorul interesându-se dacă îi fusese adusă victima T.C., sfătuindu-l totodată pe inculpat să o țină sechestrată pe aceasta întrucât nu poate avea încredere în ea.
În ziua de 3 septembrie 2009, la ora 23:40:01, inculpatul M.F. aflat la postul telefonic 07BBBBBBBB a fost contactat de o persoană de sex feminin (cel mai probabil numita A.A.C.), aflată la postul telefonic 07MMMMMMMM, relevant fiind un pasaj din discuție din care rezultă că victima B.L. era exploatată sexual de către inculpat.
În ziua de 5 septembrie 2009, la ora 01:04:55, inculpatul M.F. aflat la postul telefonic 07BBBBBBBB este contactat de o persoană de sex masculin aflată la postul telefonic 07HHHHHHHH, care îi cere să-i furnizeze o tânără, întrucât găsise un client care să întrețină relații sexuale cu aceasta în apartamentul inculpatului.
În ziua de 5 septembrie 2009, la ora 01:48:51, inculpatul M.F. aflat la postul telefonic 07BBBBBBBB a fost contactat de interlocutorul anterior aflat la postul telefonic 07HHHHHHHH, comunicându-i acestuia că tânăra comandată nu ajunsese încă la apartamentul inculpatului, urmând să-l anunțe când va veni.
În ziua de 5 septembrie 2009, la ora 02:09:15, inculpatul M.F. aflat la postul telefonic 07BBBBBBBB a fost contactat de interlocutorul anterior aflat la postul telefonic 07HHHHHHHH, inculpatul informându-l că tânăra ce urma să întrețină raporturi sexuale fugise.
În ziua de 5 septembrie 2009, la ora 02:11:48, inculpatul M.F. aflat la postul telefonic 07BBBBBBBB este contactat de o persoană de sex masculin aflată la postul telefonic 07NNNNNNNN, discutând despre fuga de la inculpat, în urmă cu câteva zile, a numitei A.A.C., cei doi bănuind că fusese ajutată la aceasta de către o terță persoană.
În ziua de 5 septembrie 2009, la ora 03:04:48, inculpatul M.F. aflat la postul telefonic 07BBBBBBBB este contactat de interlocutorul aflat la postul telefonic 07HHHHHHHH, cu care purtase anterior mai multe discuții în noaptea respectivă, acesta insistând ca inculpatul să-i furnizeze altă tânără cu care să întrețină relații sexuale, în locul celei ce fugise.
În ziua de 5 septembrie 2009, la ora 17:16:32, inculpatul M.F. aflat la postul telefonic 07BBBBBBBB a fost contactat de interlocutorul anterior de la postul telefonic 07HHHHHHHH, care îi solicită din nou să îi furnizeze o tânără pe