ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1347/2012

Asupra recursului penal de față; Analizând actele și lucrările din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 103 din 23 mai 2011 Tribunalul Sibiu în baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen. a condamnat inculpatul T.I. la pedeapsa de 1 an închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a, lit. b) C. pen.

pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile art. 82 alin. (1) C. pen. În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii din 03 august 2010. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului 1.200 lei cheltuieli judiciare (din care 500 lei în faza urmăririi penale).

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în noaptea de 30/31 iulie 2010 inculpatul T.I. (în calitate de agent șef adjunct la Poliția Municipiului Sibiu – Compartimentul Siguranță Publică și Patrulare) împreună cu martorul I.G. (agent de Poliție și el) efectuau serviciul de patrulare când au observat pe strada Frații Grachi din Sibiu, pe zona carosabilă un autoturism parcat cu numere de înmatriculare provizorii. Agenții de poliție au sesizat că în acest autoturism se află trei persoane care ascultau muzică la un volum ridicat. Inculpatul T.I., aflat la volanul autoturismului de poliție a oprit lângă autoturism și în continuare polițiștii au procedat la identificarea posesorului autoturismului și la controlul actelor acestui vehicul.

În timpul în care martorul I.G. s-a reîntors în interiorul mașinii de poliție pentru a face verificări, inculpatul T.I. i-a solicitat deținătorului autoturismului verificat – martorul L.R.L., să coboare din autoturism pentru a avea o discuție. În zona din spatele autoturismului inculpatul i-a comunicat martorului denunțător L.R.L. că numerele de înmatriculare ale autoturismului sunt expirate, motiv pentru care îi va întocmi dosar penal. Martorul a răspuns că mașina era parcată, astfel că nu i se poate întocmi dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui vehicul cu numere false. În aceste condiții inculpatul i-a propus martorului „să cadă la înțelegere”, solicitându-i acestuia numărul de telefon mobil pentru a-l contacta ulterior.

După 2-3 zile, martorul aflat la volanul autoturismului și circulând pe străzile din mun. Sibiu a observat autoturismul poliției motiv pentru care a oprit pe strada Suru din Sibiu. Din autoturismul poliției a coborât inculpatul T.I., care cu acea ocazie i-a solicitat martorului „să-i dea niște bani”. Martorul i-a comunicat că în acel moment nu are bani, dar i-a spus că îi va da suma de 100 de lei, sumă cu care inculpatul a fost în final de acord. A doua zi în 03 august 2010, martorul s-a deplasat la organele de urmărire penală, unde a denunțat fapta agentului de poliție T.I. Tot la acea dată Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus prin ordonanță interceptarea provizorie pentru 48 de ore a convorbirilor telefonice ale inculpatului precum și a convorbirilor din mediul ambiental, măsură confirmată prin încheierea nr. 42 din 05 august 2010 a Tribunalului Sibiu.

Întâlnirea dintre inculpat și martorul denunțător a avut loc în data de 03 august 2010 în jurul orelor 21:00, când organul de urmărire penală a organizat și prinderea în flagrant a inculpatului. Cu ocazia întâlnirii, inculpatul a primit de la martorul denunțător L.R.L. suma de 100 de lei formată din două bancnote de câte 50 de lei, bancnote, despre care, anterior, prin proces-verbal organul de urmărire penală a consemnat seriile și numerele acestora. După ce a introdus în buzunar cele două bancnote, inculpatul a fost reținut de către organul de anchetă, a fost urcat în autoturismul de poliție, loc din care a aruncat pe carosabil cele două bancnote de câte 50 de lei. În procesul-verbal de prindere în flagrant (filele 18-19 dos.

urm. pen.) se menționează că inculpatul nu a recunoscut că el ar fi aruncat cele două bancnote reprezentând 100 de lei. Situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanța de fond a fost dovedită cu denunțul făcut de martorul L.R.L., procesul-verbal de redare a discuției purtate în mediul ambiental – în timpul organizării flagrantului – între inculpat și denunțător, planșa foto, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice, declarațiile martorilor, toate coroborate cu declarațiile inculpatului. Fiind audiat în cursul cercetării judecătorești, inculpatul T.I. a recunoscut că a primit de la denunțător suma de 100 lei însă a justificat acest gest ca urmare a faptului că anterior la data de 30 iulie 2010 cu ocazia primei întâlniri dintre inculpat și denunțător, inculpatul i-a înmânat suma de 200 de lei în schimbul furnizării de informații de interes polițienesc.

Întrucât denunțătorul nu i-a furnizat aceste informații, susține inculpatul că i-a solicitat acestuia restituirea sumei remisă anterior. Reținând că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de luare de mită, Tribunalul Sibiu a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa cu închisoare la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Instanța fondului a apreciat că scopul educativ și coercitiv al pedepsei poate fi atins fără privare de libertate și chiar fără executarea acestora, fapt pentru care a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art. 81 C. pen. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termenul legal prevăzut de art. 363 C. proc.

pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și inculpatul T.I. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a criticat sentința instanței de fond sub aspectul greșitei aplicări a pedepsei complementare cât și pentru netemeinicie apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă solicitând aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare. Inculpatul T.I. a criticat sentința instanței de fond sub aspectul greșitei condamnări solicitând a se reține că probele administrate în cauză nu fac dovada nevinovăției sale. În subsidiar, inculpatul a solicitat a se aprecia că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Prin decizia penală nr. 135/A din 13 octombrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și inculpatul T.I.

împotriva sentinței penale nr. 103/2011 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr. 3670/85/2010. A desființat sentința penală atacată, sub aspectul laturii penale, privind greșita aplicare a pedepsei complementare și, procedând la o nouă judecată în aceste limite. A înlăturat dispozițiile privind aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 50 lei, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Reține instanța de apel că doar apelul parchetului este întemeiat și numai sub aspectul greșitei aplicări a pedepsei complementare pe care a înlăturat-o. Cu privire la criticile formulate de inculpat a reținut instanța de apel că situația de fapt a fost bine stabilită de instanța de fond, probele administrate în cauză dovedind vinovăția inculpatului referitor la regimul sancționator aplicat de instanța de fond a reținut Curtea de Apel Alba Iulia că pedeapsa aplicată inculpatului este în măsură să asigure suficiente garanții asupra atingerii scopului preventiv și educativ al pedepsei, însă cu privire la solicitarea inculpatului de a i se aplica o amendă administrativă reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 181 C. pen., calitatea în care a comis fapta ca și circumstanțele reale ale comiterii faptei impunând concluzia că fapta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 3853 C. proc. pen., inculpatul T.I., din motivele scrise depuse la dosar și susținute oral de către apărătorul desemnat din oficiu pentru a apăra interesele inculpatului, rezultând că acesta se consideră nevinovat, fapt pentru care solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Susține în continuare inculpatul că i-a dat denunțătorului suma de 200 lei cu scopul de a-i furniza informații privitoare la traficanții de droguri și întrucât nu a obținut datele necesare în acest sens, denunțătorul i-a restituit suma de 100 lei, moment în care a fost surprins de organele judiciare care au organizat flagrantul.

În susținerea recursului inculpatul invocă cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. Critica adusă nu este fondată. Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. potrivit căruia instanța de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., cât și din perspectiva dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază Înalta Curte de Casație și Justiție în majoritate că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a-l respinge ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Reține Înalta Curte de Casație și Justiție că situația de fapt a fost temeinic stabilită de instanța fondului în baza unei analize atente și obiective a întregului ansamblu probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, fapta reținută în sarcina inculpatului a fost just încadrată juridic, în mod corect apreciind că în cauză sunt întrunite condițiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. În mod corect a reținut instanța de fond că probele administrate în cauză fac dovada, mai presus de orice dubiu, a vinovăției inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită constând în aceea că inculpatul T.I.

având calitatea de agent de poliție la I.P.J. Sibiu, a primit suma de 100 lei de la denunțătorul L.R.L. în scopul de a nu-i întocmi acestuia acte de constatare privind săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare. Apărarea inculpatului în sensul că probele administrate în cauză nu fac dovada vinovăției sale nu este întemeiată și nu poate determina adoptarea unei soluții contrare celei pronunțate de instanța fondului. Denunțul formulat de martorul L.R.L. se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză respectiv redarea înregistrărilor în mediul ambiental, depozițiile martorilor D.S.D., C.O.D., Ș.A.

care au declarat în mod constant cum denunțătorul le-a relatat discuțiile avute cu inculpatul în care acesta i-a pretins suma de 100 lei pentru a nu întocmi actele de constatare ale infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu numere false de înmatriculare. Pe parcursul urmăririi penale inculpatul nu a dat declarații în legătură cu fapta reținută în sarcina sa afirmând doar că este nevinovat. Inculpatul T.I. a fost audiat în fața primei instanțe, ocazie cu care acesta a negat în continuare comiterea faptei și a învederat că el i-a dat denunțătorului suma de 200 lei cu ocazia primei întâlniri din data de 30 iulie 2010 pentru ca acesta să-i ofere informații în legătură cu traficanții de droguri.

Mai arată inculpatul că a refuzat să dea declarații la parchet datorită stării de emoție și a surescitării în care se afla precum și la indicația apărătorului ales. Reține Înalta Curte, așa cum de altfel în mod corect au reținut și instanțele inferioare că situația prezentată de inculpat cu ocazia audierii sale în fața instanței de fond nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză, fiind o simplă încercare a acestuia de a se apăra fără a aduce dovezi în sprijinul celor afirmate. Înalta Curte relevă, conform probelor administrate în cauză că inculpatul nu se cunoștea cu denunțătorul, or, în aceste condiții, a susține că i-a oferit unui necunoscut, în miez de noapte suma de 200 lei în schimbul oferirii unor informații referitoare la traficul de stupefiante, bani ce proveneau din propriile venituri, nu reprezintă altceva decât o încercare neserioasă de a înlătura probele certe de vinovăție existente la dosar.

De asemenea, susținerea inculpatului în sensul că nu a adus la cunoștința organelor de urmărire penală această situație datorită stării de surescitare în care se afla datorită flagrantului, nu este reală cât timp inculpatul a adoptat aceeași atitudine pe tot parcursul fazei de urmărire penală și chiar cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, moment în care nu se mai punea problema existenței unei stări de surescitare. Or, în cazul în care situația prezentată de inculpat în fața primei instanțe ar fi fost verosimilă, mai mult ca sigur că acesta ar fi uzat de toate probele care ar fi făcut dovada nevinovăției sale. Este real că inculpatul a încercat să ofere susținerilor sale o aparență de credibilitate propunând audierea martorului C.M.A.

care a afirmat că în cadrul organelor de poliție se uzitează asemenea metode de obținere a informațiilor, însă apreciază Înalta Curte că această probă nu este suficientă pentru a înlătura răspunderea penală a inculpatului, fiind în același timp puțin credibil ca un lucrător de poliție să ofere bani din veniturile proprii pentru a obține relații în legătură cu diverse fapte penale, situația prezentată de inculpat și susținută de martor fiind insuficientă pentru a determina pronunțarea unei soluții favorabile inculpatului. Înalta Curte de Casație și Justiție amintește că probele administrate în cauză dovedesc, mai presus de orice dubiu, că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii ce i se reține în sarcină, toate apărările sale fiind făcute cu scopul de a fi absolvit de răspundere penală.

Referitor la regimul sancționator stabilit de instanța fondului și menținut de instanța de prim control judiciar, reține Înalta Curte că acesta corespunde exigențelor prevăzute de art. 72 C. pen. fiind apt să contribuie la reeducarea inculpatului în sensul adoptării unei atitudini corecte în raport de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială. Natura faptei comise, modalitatea de comitere a faptei, calitatea în care inculpatul a comis fapta, aceea de agent șef adjunct la Poliția Municipiului Sibiu, lipsa antecedentelor penale ca și poziția de nesinceritate adoptată pe parcursul procesului penal, sunt împrejurări ce au fost avute în vedere de instanța de fond care i-a aplicat inculpatului o sancțiune penală aptă să conducă la atingerea scopului pedepsei astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 52 C. pen.

Este adevărat că suma ce a constituit obiectul infracțiunii de luare de mită este una modică însă acest aspect, alături de celelalte date pozitive ce caracterizează persoana inculpatului au fost avute în vedere de instanța de fond care a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante cu consecința aplicării unei sancțiuni într-un cuantum redus dispunând ca modalitate de executare suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art. 81 C. pen. Nu în ultimul rând reține Înalta Curte că inculpatul a fost sancționat de 8 ori pentru săvârșirea unor abateri disciplinare în perioada în care a acționat ca lucrător de poliție, astfel încât apreciază că nu pot fi identificate împrejurări care să facă posibilă aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca, în majoritate, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.I. împotriva deciziei penale nr. 135/ A din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția Penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 27 aprilie 2012.

OPINIE SEPARATĂ

Apreciez că în cauză se impune achitarea inculpatului T.I. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) în referire la art. 181 C. pen. întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni pentru următoarele considerente: Caracterul penal al faptei este înlăturat dacă fapta concretă nu prezintă gradul de pericol necesar al unei infracțiuni. Pericolul social al infracțiunii, stabilit în abstract de legiuitor în momentul incriminării faptei trebuie să existe, să se verifice prin fiecare faptă săvârșită, pentru a caracteriza fapta respectivă ca infracțiune.

Este posibil ca în concret fapta săvârșită, deși formal să îndeplinească toate trăsăturile pentru a fi caracterizată ca infracțiune, adică este prevăzută de legea penală, este săvârșită cu vinovăția cerută de lege, dar pericolul social să nu evidențieze o periclitare a valorilor sociale ocrotite, să fie minim, să nu fie suficient pentru a caracteriza fapta ca infracțiune. Cu alte cuvinte este posibil, ca în concret fapta săvârșită să fie lipsită de importanță prin pericolul social minim pe care-l prezintă, iar pentru combaterea ei, nu este necesară aplicarea unei pedepse. În astfel de situații, când pericolul social concret al faptei săvârșite este minim, când nu este suficient pentru a caracteriza fapta ca infracțiune - este înlăturat caracterul infracțional al faptei și pe cale de consecință este înlăturată și răspunderea penală.

Cum însă, la incriminarea unei fapte legiuitorul ia în considerare printre altele și pericolul social ce-l reprezintă fapta, tot legiuitorul trebuie să prevadă în ce condiții fapta concretă nu are gradul de pericol social necesar al unei infracțiuni. În art. 18 C. pen. se prevede că „nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni". Prin aceste dispoziții, așa cum am arătat mai sus se stabilește pentru organul de aplicare a legii sarcina de a stabili pe baza unor criterii legale prevăzute în art. 181 alin. (2) C. pen.

dacă fapta săvârșită prezintă sau nu gradul de pericol social necesar pentru caracterizarea acesteia ca infracțiune. Când pericolul social concret nu este suficient pentru caracterizarea faptei ca infracțiune, caracterul penal al faptei este înlăturat, iar făptuitorului i se aplică o sancțiune cu caracter administrativ prevăzută de art. 91 C. pen. Fapta prevăzută de legea penală care nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, potrivit art. 181 C. pen. este o faptă lipsită în mod vădit de importanță, concluzie ce rezultă din atingerea minimă adusă valorilor ocrotite de legea penală și din conținutul ei concret. Așadar, fapta prevăzută de legea penală lipsită de pericol social are ca trăsături caracteristice o atingere minimă adusă valorii sociale ocrotite penalicește și prin aceasta reliefează o lipsă vădită de importanță.

Instituția prevăzută în art. 181 C. pen. are un caracter general în sensul că este aplicabilă în principiu în cazul tuturor faptelor prevăzute de legea penală indiferent de natura lor și de pedeapsa prevăzută pentru ele astfel încât simpla referire la faptul că inculpatul T.I. este cercetat pentru o faptă de corupție nu trebuia să atragă de plano condamnarea acestuia așa cum s-a întâmplat în speța de față. Înlăturarea caracterului penal al faptei prevăzute de legea penală ca urmare a constatării lipsei de pericol social concret are loc cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. Prevederea condițiilor în care o faptă prevăzută de legea penală nu are caracter penal asigură cadrul legal în care organele de aplicare a legii penale evaluează pericolul social concret cu evitarea arbitrariului, subiectivismului, abuzurilor.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social - potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (2) C. pen. - se ține seama de: modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit de făptuitor, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, de persoana și conduita făptuitorului. Criteriile prevăzute în lege se folosesc împreună pentru a stabili gradul de pericol social al faptei comise și necesitatea ori inutilitatea pedepsei în cazul concret. Modul și mijloacele de săvârșire pot reliefa un pericol social concret suficient pentru a caracteriza fapta ca infracțiune, când au fost folosite mijloacele de săvârșire periculoase (explozii, otrăvirea apei ori a alimentelor care urmează să fie servite mai multor persoane) ori prin numărul mare de acte comise.

După scopul urmărit de făptuitor pericolul social poate fi scăzut când fapta a fost comisă pentru satisfacerea unei trebuințe (cumpărarea unui medi¬cament pentru cineva bolnav din familie cu banii sustrași din gestiune). Când infracțiunea a fost comisă pentru înlesnirea ori acoperirea altei infracțiuni, pericolul social de data aceasta este ridicat și suficient pentru a caracteriza fapta ca infracțiune. Împrejurările în care fapta a fost comisă sunt relevante pentru cunoașterea pericolului social al acesteia și al periculozității făptuitorului. Dacă fapta a fost comisă în împrejurări agravante (noaptea ori profitând de situația creată de o calamitate, pericolul social este ridicat, iar fapta poate fi infracțiune.

Dimpotrivă fapta comisă în împrejurări nefavorabile pentru făptuitor (o suferință, starea de ebrietate în care a ajuns întâmplător etc.) pot reliefa un pericol social scăzut. După urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce. Când prin faptă s-a produs un prejudiciu foarte mic, cum este cazul și în speța de față, fapta după acest criteriu nu are pericolul social suficient al unei infracțiuni. Dacă prin faptă s-ar fi putut produce prejudicii mari, fapta are pericolul social al unei infracțiuni. Persoana și conduita făptuitorului este examinată de asemenea pentru a stabili gradul de pericol social al faptei comise de acesta. Se ține seama fără îndoială de atitudinea făptuitorului înainte de săvârșirea faptei, după săvârșirea acesteia, de antecedentele penale, de orice circumstanțe personale ale acestuia.

Ori pornind de la aceste criterii, obligatorii pentru instanță în aprecierea gradului de pericol social concret al faptei, apreciez ca aceste dispoziții se regăsesc în situația de fapt reținută în sarcina inculpatului si probată pe deplin așa încât condamnarea inculpatului in sensul celor dispuse de ambele instanțe este una netemeinică și nu se impunea din întreaga economie a actelor si lucrărilor dosarului. Conduita socială bună invocată în apărare de către inculpat prin apărător de asemenea este justificată, în favoarea inculpatului pledează un întreg lanț de circumstanțe reale si personale care susțin soluția de achitare solicitată de inculpat. Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și prin punctul de vedere al nevoii de reeducare a făptuitorului.

În această manieră se realizează și scopul pedepsei, cel de prevenție generală și specială. Cu atât mai mult în cazul infracțiunilor de corupție trebuie avute în vedere în egală măsură persoana infractorului și respectiv, reintegrarea și reeducarea sa socială, cât și dimensiunea fenomenului infracțional și așteptările societății față de mecanismul justiției penale pentru a realiza o proporționalitate reală între cele două aspecte, pentru că nu ideea aplicării unor pedepse exemplare cu efect intimidant este cea care dă valoare procesului în sine, ci aplicarea unor pedepse juste, echitabile atât pentru inculpat cât și pentru societate. Analiza criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

este obligatorie și trebuie făcută cumulativ, având în vedere faptul că primele două criterii – dispozițiile părții generale ale Codului penal și limitele de pedeapsă fixate în partea specială a acestuia – vizează legalitatea operațiunilor de individualizare judiciară – astfel încât trebuie insistat deopotrivă și asupra celorlalte criterii și anume gravitatea faptei săvârșite, persoana făptuitorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Gradul de pericol social al faptei săvârșite nu trebuie analizat în detrimentul celorlalte criterii de individualizare, iar simpla constatare a gradului de pericol social generic crescut al infracțiunilor de corupție nu trebuie să reprezinte o motivare a mecanismului de individualizare judiciară a pedepsei ce urmează să fie aplicată, ci impune obligația analizării gradului de pericol social concret alături de analiza celorlalte criterii de individualizare.

Pentru a se putea aprecia în mod concret gravitatea faptei și pentru a se realiza o justă individualizare a pedepsei este necesar a se raporta fapta dedusă judecății la sistemul general de valori acceptat de societate și care ar trebui să se reflecte în hotărârea pronunțată. De asemenea este important a se analiza conținutul concret al faptei, acțiunea sau inacțiunea concretă, mijloacele folosite, urmarea imediată și în egală măsură caracterul și importanța obiectului infracțiunii, caracterul și importanța urmărilor acesteia, prejudicial efectiv produs care trebuie să se reflecte în conținutul hotărârii judecătorești evaluarea gravității faptei nu se poate realiza în absența unei analize serioase a vinovăției infractorului, a atitudinii psihice a acestuia față de fapta comisă și urmările produse.

În speță, inculpatul T.I. în calitate de agent șef adjunct la Poliția Municipiului Sibiu – Compartimentul Siguranță Publică și Patrulare - a pretins și primit de la denunțătorul L.R.L. suma de 100 de lei în vederea neîndeplinirii unor acte ce intrau în sfera atribuțiilor sale de serviciu (constatarea infracțiunilor de conducere pe drumuri publice a unui autoturism cu numere false de înmatriculare).

Apreciez în raport de cele arătate că în cauză trebuia să se țină seama că gravitatea concretă a faptei este influențată și de mobilul și scopul acesteia, precum și de finalitatea actului de corupție, respectiv fără a nega sau minimaliza gradul de pericol social concret al faptei prin prisma calității deținută de inculpat și a modalității și mijloacelor concrete de săvârșire, nu trebuia ignorat nici cuantumul insignifiant al sumei pretinse și acceptate cu titlu de mită (100 lei), precum și circumstanțele reale și personale ale acestuia, aspecte care au fost înlăturate în totalitate, ba chiar au fost folosite ca și aspecte ce conferă faptei un caracter grav, înlăturându-se într-un mod inechitabil celelalte circumstanțe.

Persoana infractorului este un alt criteriu de individualizare judiciară a pedepselor care trebuie să corespundă și să fie adecvate și proporționale față de fiecare inculpat, raportat la periculozitatea socială a acestuia și trăsăturile sale specifice care îi definesc personalitatea și care alcătuiesc practic cumulul de circumstanțe care nu pot fi ignorate, circumstanțe care trebuie acordate în considerarea persoanei sale și din altă perspectivă, respectiv calitatea sa de agent de poliție, conduită profesională bună anterior comiterii faptei și un comportament riguros și ireproșabil, compatibil cu atribuțiile și rolul său în ocrotirea ordinii de drept și care nu trebuie minimizate în alegerea sancțiunii ce apreciez că trebuia aplicată astfel încât soluția de achitarea a acestuia întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni este una justă de natură să fundamenteze proporționalitatea între scopul reeducării inculpatului prin caracterul retributiv al pedepsei aplicate și așteptările societății față de actul de justiție realizat sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate.