Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.02.2018
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 442/2018

HOTĂRÂRE
21.02.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 442/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cererii de recurs de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 739/21.06.2016, pronunțată de Tribunalul Galați, în Dosarul nr. x/2012, a fost respins ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva Hotărârii nr. 4780/2015 pronunțate de Judecătoria Galați la 27.04.2015 în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Galați, prin Primar. Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanți A. și B. Prin Decizia civilă nr. 178/R din 6 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, s-a constatat perimat recursul declarat de reclamanții A. și B., împotriva Deciziei civile nr. 739/21.06.2016, pronunțate de Tribunalul Galați, în Dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Galați, prin Primar.

În motivarea acestei soluții, instanța a arătat că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 5.10.2016, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 C. proc. civ. întrucât de la data încheierii de suspendare cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în temeiul art. 252 C. proc. civ., a constatat perimarea recursului.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții A. și B. În motivarea recursului se arată că instanța a instanța a constatat în mod abuziv perimarea recursului declarat de reclamanții A. și B., împotriva Deciziei civile nr. 739/21.06.2016, pronunțate de Tribunalul Galați, în Dosarul nr. x/2012 având în vedere că la data de 5.12.2017, anterior cu o zi termenului de judecată când s-a stabilit perimarea cauzei, aceștia au introdus cerere de repunere pe rol motivat de următoarele: la termenul la care s-a suspendat cauza recurenta A. nu s-a putut prezenta fiind grav bolnavă aspect dovedit cu acte medicale depuse la dosar; se mai arată că ambii recurenți nu au fost înștiințați și citați legal pentru termenul din 5.12.2016 când s-a dispus suspendarea iar încheierea de suspendare nu le-a fost comunicată.

Recurenții mai arată că invocarea excepției perimării nu se justifică atâta timp cât anterior termenului stabilit pentru perimare au trimis la dosar cerere de repunere pe rol în termen iar instanța trebuia să acorde termen de judecată pentru a se discuta această cerere pentru a se vedea dacă este fondată. Înalta Curte, analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

În cauza de față, pricina a rămas în nelucrare din vina părților, mai mult de un an, fără ca în acest interval de timp să intervină vreo cauză de suspendare sau de întrerupere în condițiile art. 249 - 251 din C. proc. civ. Astfel, ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 5.10.2016, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 C. proc. civ., respectiv pentru lipsa părților care nu au fost prezente la termenul din 5.10.2016 și nu au solicitat judecarea în lipsă. Cum termenul de perimare este de un an de la data săvârșirii ultimului act de procedură rezultă că la data de 5.10.2017 a intervenit perimarea cauzei, având în vedere că în intervalul 5.10.2016 - 5.10.2017 nu s-a solicitat repunerea pe rol a cauzei de către părți.

În consecință, formularea cererii de repunere pe rol a cauzei de către recurenți după expirarea termenului de un an nu are relevanță ca de altfel nici motivele invocate de recurenți întrucât textul de lege nu permite astfel de derogări. În raport de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 252 din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 178/R din 6 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2018. Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-05-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1585/2016
Decizia nr. 1585/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 234 din 7 noiembrie 2013, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excep
ÎCCJ 2018-05-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1944/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 648/14.05.2015 pronunțată de Tribunalul Galați, s-a respins acțiunea în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanții
ÎCCJ 2018-06-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2674/2018
i. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă." Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 18.10.2017, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vede
ÎCCJ 2015-11-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2547/2015
A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Brăila, prin primar. Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal a declarat recurs (recalificat ca fiind apel) reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia nr
ÎCCJ 2023-11-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5587/2023
.L. Galați - prin administrator unic B., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, în rejudecare, sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată. 1.4. Apărările formulate în cauză Intima
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă