ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4940/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 107 din 18 mai 2009, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC S. SA Suceava în contradictoriu cu D.G.F.P. Suceava, prin care solicită anularea certificatului de atestare fiscală din din 23 mai 2005 emis de pârâtă, obligarea acesteia la emiterea unei noi fișe fiscale din care să fie scăzută suma echivalentă cu 357.000 dolari SUA și suspendarea plății obligațiilor bugetare până la scăderea sumei respective.

Recursul declarat de SC S. SA Suceava împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 5243 din 20 noiembrie 2009. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, privitor la motivul de recurs privind încălcarea principiului disponibilității că acesta este nefondat, întrucât obiectul acțiunii judiciare, astfel cum a fost reținut de Curtea de apel, este în acord cu principiul disponibilității procesuale. În legătură cu cel de-al doilea motiv de recurs, instanța a reținut, de asemenea, că este nefondat, deoarece raportul de dependență dintre petitele cererii de chemare în judecată rezultă cu necesitate, de vreme ce, suma de 1742.941 lei reprezintă „obligații fiscale nereale și nelegal constituite” cuprinse în certificatul de atestare fiscală.

Împotriva acestei decizii, considerată nelegală și netemeinică recurenta-reclamantă SC S. SA Suceava a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 318 și 319 C. proc. civ. Contestatoarea a susținut, în esență, că instanța nu s-a pronunțat în limitele pentru care a fost investită la data depunerii cererii introductive, asupra fișei fiscale, ci asupra unui act administrativ care nu a format obiectul cererii de chemare în judecată emis ulterior datei depunerii cererii introductive, respectiv certificatul de atestare fiscală din 23 iunie 2005. S-a mai reținut că, motivarea instanței de recurs referitoare la faptul că recurenta nu a formulat apărări de fond nu este fondată, deoarece aceste apărări au fost făcute, în baza lor recurenta fiind exonerată de plata unor datorii către stat.

Referitor la fondul cauzei, contestatoarea a arătat că instanța de fond a analizat superficial motivele pe care le-a invocat și nu a ținut cont de documentele depuse la dosar, care atestă că în fișa fiscală au fost menținute sume nedatorate. Concluzionând, contestatoarea solicită instanței să analizeze fișa fiscală din aprilie 2005, precum și certificatul de atestare fiscală, din 23 iunie 2005 și să constate că deși aceste documente au fost emise la un interval scurt de timp, ultimul document nu face decât să acopere abuzurile menționate în fișa fiscală și evidențiate în prima expertiză. Prin „notele scrise” depuse la data de 11 noiembrie 2010, termen la care Înalta Curte a amânat pronunțarea deciziei privind contestația în anulare ce face obiectul dosarului de față, contestatoarea solicită repunerea pe rol a cauzei și precizează că această contestație în anulare este admisibilă și este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc.

civ. Contestația în anulare este nefondată. Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, în afara motivelor prevăzute în art. 317, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau dacă instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. În sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. sunt considerate greșeli materiale, respingerea greșită ca tardiv declarat a unui recurs, anularea greșită a recursului ca netimbrat sau ca fiind exercitat de un mandatar fără calitate. Contestația în anulare nu poate fi formulată în vederea înlăturării unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor norme legale de drept substanțial sau procedural, or, din analiza atentă a acestei contestații urmează să se constate că tocmai acest lucru urmărește contestatoarea.

Dispozițiile textului legal procedural mai sus menționat stabilesc un câmp de aplicabilitate limitată, astfel că ele trebuie să fie interpretate în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide părților calea unui veritabil recurs la recurs. Rezultă, așadar, că toate criticile formulate de contestatoare în legătură cu interpretarea dată de instanță unor norme juridice, respectiv cu modul cum a fost soluționat recursul, nu pot justifica măsura retractării deciziei pronunțate de instanța de recurs. Nici motivul de recurs prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., nu este întemeiat, instanța de recurs pronunțându-se asupra ambelor motive de recurs, în sensul cercetării tuturor susținerilor recurentei.

Față de cele arătate, apreciind că nu subzistă nici unul dintre motivele de retractare a deciziei atacate, prevăzute de art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC S. SA Suceava împotriva Deciziei civile nr. 5243 din 20 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2010.