ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4940/2010

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 107 din 18 mai 2009,

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC S. SA

Suceava în contradictoriu cu D.G.F.P. Suceava, prin care solicită anularea

certificatului de atestare fiscală din din 23 mai 2005 emis de pârâtă,

obligarea acesteia la emiterea unei noi fișe fiscale din care să fie scăzută

suma echivalentă cu 357.000 dolari SUA și suspendarea plății obligațiilor

bugetare până la scăderea sumei respective.

Recursul declarat de SC

S. SA Suceava împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

prin Decizia nr. 5243 din 20 noiembrie 2009.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut, privitor la motivul de recurs privind

încălcarea principiului disponibilității că acesta este nefondat, întrucât

obiectul acțiunii judiciare, astfel cum a fost reținut de Curtea de apel, este

în acord cu principiul disponibilității procesuale.

În legătură cu cel

de-al doilea motiv de recurs, instanța a reținut, de asemenea, că este

nefondat, deoarece raportul de dependență dintre petitele cererii de chemare în

judecată rezultă cu necesitate, de vreme ce, suma de 1742.941 lei reprezintă

„obligații fiscale nereale și nelegal constituite” cuprinse în certificatul de

atestare fiscală.

Împotriva acestei

decizii, considerată nelegală și netemeinică recurenta-reclamantă SC S. SA

Suceava a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 318 și 319 C.

proc. civ.

Contestatoarea a

susținut, în esență, că instanța nu s-a pronunțat în limitele pentru care a

fost investită la data depunerii cererii introductive, asupra fișei fiscale, ci

asupra unui act administrativ care nu a format obiectul cererii de chemare în

judecată emis ulterior datei depunerii cererii introductive, respectiv

certificatul de atestare fiscală din 23 iunie 2005.

S-a mai reținut că,

motivarea instanței de recurs referitoare la faptul că recurenta nu a formulat

apărări de fond nu este fondată, deoarece aceste apărări au fost făcute, în

baza lor recurenta fiind exonerată de plata unor datorii către stat.

Referitor la fondul

cauzei, contestatoarea a arătat că instanța de fond a analizat superficial

motivele pe care le-a invocat și nu a ținut cont de documentele depuse la

dosar, care atestă că în fișa fiscală au fost menținute sume nedatorate.

Concluzionând,

contestatoarea solicită instanței să analizeze fișa fiscală din aprilie 2005, precum

și certificatul de atestare fiscală, din 23 iunie 2005 și să constate că deși

aceste documente au fost emise la un interval scurt de timp, ultimul document

nu face decât să acopere abuzurile menționate în fișa fiscală și evidențiate în

prima expertiză.

Prin „notele scrise”

depuse la data de 11 noiembrie 2010, termen la care Înalta Curte a amânat

pronunțarea deciziei privind contestația în anulare ce face obiectul dosarului

de față, contestatoarea solicită repunerea pe rol a cauzei și precizează că

această contestație în anulare este admisibilă și este întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

Contestația în

anulare este nefondată.

Potrivit dispozițiilor

art. 318 C. proc. civ. „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație în anulare, în afara motivelor prevăzute în art. 317, când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau dacă instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul din motivele de casare.

În sensul

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. sunt considerate greșeli materiale,

respingerea greșită ca tardiv declarat a unui recurs, anularea greșită a recursului

ca netimbrat sau ca fiind exercitat de un mandatar fără calitate.

Contestația în

anulare nu poate fi formulată în vederea înlăturării unor greșeli de judecată,

respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor norme legale de drept

substanțial sau procedural, or, din analiza atentă a acestei contestații

urmează să se constate că tocmai acest lucru urmărește contestatoarea.

Dispozițiile textului

legal procedural mai sus menționat stabilesc un câmp de aplicabilitate

limitată, astfel că ele trebuie să fie interpretate în toate cazurile, în mod

restrictiv, pentru a nu deschide părților calea unui veritabil recurs la recurs.

Rezultă, așadar, că

toate criticile formulate de contestatoare în legătură cu interpretarea dată de

instanță unor norme juridice, respectiv cu modul cum a fost soluționat

recursul, nu pot justifica măsura retractării deciziei pronunțate de instanța

de recurs.

Nici motivul de

recurs prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., nu este întemeiat,

instanța de recurs pronunțându-se asupra ambelor motive de recurs, în sensul

cercetării tuturor susținerilor recurentei.

Față de cele arătate,

apreciind că nu subzistă nici unul dintre motivele de retractare a deciziei

atacate, prevăzute de art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare urmează a

fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de SC S. SA Suceava împotriva Deciziei civile nr. 5243 din

20 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondată

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2010.