CtEDO 06.12.2007 AI

AFFAIRE GIANNETAKI E. & S. METAFORIKI LTD ET GIANNETAKIS c. GRECE

RESPONDENT
GRC
HOTĂRÂRE
06.12.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE GIANNETAKI E. & S. METAFORIKI LTD ET GIANNETAKIS c. GRECE (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

CAUZA

GIANNETAKI E. & S. METAFORIKI LTD ȘI GIANNETAKIS c. GRECIA

(Cerere nr. 29829/05)

6 decembrie 2007

06/03/2008

Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile stabilite la art. 44 § 2 al Convenției. Ea poate fi supusă unor retușuri de formă.

În cauza Giannetaki E. & S. Metaforiki Ltd și Giannetakis c. Grecia,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Prima secțiune), pronunțând sentința într-o cameră compusă din:

D-nii L. Loucaides,

președinte,

C.L. Rozakis,

D-na N. Vajić,

D-l A. Kovler,

D-na E. Steiner,

D-nii K. Hajiyev,

judecători,

și D-l S. Nielsen,

grefierer de secțiune,

După deliberare în cameră de consiliu pe 15 noiembrie 2007,

Pronunță hotărârea următoare, adoptată la acea dată:

1.

La baza cauzei se află o cerere (nr. 29829/05) împotriva Republicii Eladice introdusă de o societate cu răspundere limitată Giannetaki E. & S. Metaforiki Ltd și de d-l Evangelos Giannetakis ("reclamanții"), care au sesizat Curtea pe 8 august 2005 în baza articolului 34 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ("Convenția").

2.

Reclamanții sunt reprezentați de d-nele C. Chryssanthakis și E.M. Kaimenaki, avocate la baroului din Atena. Guvernul grec ("Guvernul") este reprezentat de delegații agentului său, d-l M. Apessos, consilier la Consiliul juridic al Statului și d-na O. Patsopoulou, auditoare la Consiliul juridic al Statului.

3.

Pe 21 septembrie 2006, Curtea a hotărât să comunice Guvernului motivul ținând de durata procedurii administrative. Invocând art. 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe simultan asupra admisibilității și fondului.

4.

Prima reclamantă este specializată în transportul internațional de bunuri și, în special, de alimente și băuturi. Al doilea reclamant, cetățean grec, este directorul general și reprezentantul legal al acesteia. El dețin 50% din acțiunile acesteia, iar soția sa dețin restul de 50%.

A.

Contextul cauzei

5.

În septembrie 1994, prima reclamantă a semnat un contract cu societatea C. privind transportul de băuturi alcoolice produse într-o țară terță, stocate ulterior în localurile profesionale ale societății C. la Atena și având ca destinație finală portul Beirutului din Liban. Aceste produse erau scutite de taxe și dări de seamă, deoarece atât țara de producție, cât și țara de destinație nu erau state membre ale Uniunii Europene. La încărcarea camioanelor societății reclamante din localurile societății C., inspectorii vămii grecești au preluat mostre din produsul alcolic pentru a verifica procentajul de alcool pur conținut în lichid. Câteva luni mai târziu, o echipă de inspectori ai vămii grecești s-a deplasat la Beirut pentru a verifica gradul de alcool al produselor livrate de societatea reclamantă. După aceea, inspectorii vămii au întocmit un raport pe baza analizelor efectuate. Raportul constata că gradul de alcool al produselor livrate la Beirut era inferior celui al produselor inspectate în localurile societății C. Raportul concluzia că această divergență a gradelor de alcool dovedia că produsele încărcate în Grecia nu au plecat din țară niciodată. În schimb, acestea fuseră distribuite pe piața greacă fără a fi supuse taxelor prevăzute.

6.

Între decembrie 1994 și iunie 1995, Statul a luat diverse măsuri administrative preventive împotriva ambilor reclamanți pentru a asigura recuperarea creanțelor eventuale împotriva lor. În special, pe 14 decembrie 1994, Statul a blocat toate conturile bancare ale primei reclamante. Pe 8 martie 1995, ministerul Ordinii Publice i-a interzis celui de-al doilea reclamant să iasă din teritoriul grec. În sfârșit, pe 27 iunie 1995, serviciul de inspecție a vămii a trimis dosarul cauzei către serviciile fiscale pentru ca acestea să nu elibereze reclamanților certificate de plată a impozitelor.

Procedura penală împotriva celui de-al doilea reclamant

7.

Într-o dată neprecizată, s-au angajat urmăriri penale împotriva celui de-al doilea reclamant pentru contrabandă. Pe 28 ianuarie 1999, tribunalul de prim-instanță din Pireu l-a condamnat la trei ani și șase luni de închisoare. I-a infligit, de asemenea, o amendă de 423.362.882 drahme (1.242.444 euro) (sentința nr. 569/1999). Al doilea reclamant a apelat. Pe 22 februarie 2001, curtea de apel din Pireu l-a achitat (hotărâre nr. 342/2001). Ulterior, Statul a făcut recurs în casație. Într-o dată neprecizată, Curtea de Casație a anulat hotărârea nr. 342/2001 și a trimis cauza înapoi la curtea de apel din Pireu. Pe 25 iunie 2002, curtea de apel din Pireu a confirmat achitarea celui de-al doilea reclamant (hotărâre nr. 1118/2002).

B.

Procedura litigioasă

8.

Pe 18 decembrie 1995, serviciul de inspecție a vămii a impus, printre altele, reclamanților, în baza prevederilor relevante ale Codului vămilor (legi nr. 1165/1918), rambursarea către Stat a taxelor vamale neachitate în valoare de 286.093.162 drahme (839.598 euro). Pe de altă parte, același serviciu le-a impus amenzi administrative în valoare de 2.860.931.620 drahme (8.395.984 euro) pentru delictul de contrabandă (ordonanță nr. 472-473-474/1995). Această ordonanță prevedea condamnarea solidară a ambilor reclamanți.

9.

Pe 5 ianuarie 1996, prima reclamantă, reprezentată de al doilea reclamant, a sesizat tribunalul administrativ din Pireu cu un recurs de anulare a ordonanței nr. 472-473-474/1995. Pe 28 iunie 1996, tribunalul administrativ din Pireu a anulat ordonanța atacată (hotărâre nr. 3901/1996).

10.

Pe 21 noiembrie 1997, Statul a apelat. După mai multe amânări, una la cererea primei reclamante, ședința s-a ținut pe 15 iunie 2000.

11.

Pe 29 noiembrie 2000, în-o hotărâre de patruzeci și două de pagini, curtea administrativă de apel din Pireu a infirmat decizia atacată după ce a luat în considerare mai mulți factori de probă, cum ar fi documente vamale, facturi, poliță de încărcare la ordin, rapoarte de control și diferite mărturii. Curtea s-a referit și la sentința nr. 569/1999 a tribunalului penal din Pireu care, între timp, condamnase al doilea reclamant pentru contrabandă. Luând în considerare gravitatea delictului și aplicând principiul proporționalității, curtea de apel din Pireu a redus amenda la 1.144.372.648 drahme (3.358.393 euro). Curtea administrativă de apel a respins cererea primei reclamante de a asculta martori pe motiv că restul dovezilor depuse îi era suficient pentru a soluționa litigiul. A respins de asemenea cererea primei reclamante de a reamâna ședința până la finalizarea definitivă a procedurii penale angajate împotriva celui de-al doilea reclamant, în cadrul aceleiași cauze (hotărâre nr. 1874/2000).

12.

Pe 2 mai 2001, prima reclamantă a făcut recurs în casație. După mai multe amânări, ședința s-a ținut pe 27 octombrie 2004.

13.

Pe 20 aprilie 2005, Consiliul de Stat a respins recursul. Înalta jurisdicție administrativă a considerat că hotărârea nr. 1874/2000 era suficient motivată. În special, Consiliul de Stat a judecat că judecătorul administrativ a efectuat o apreciere liberă a dovezilor. De altfel, conform codului de procedură administrativă, ascultarea martorilor era un mijloc de probă extraordinar al cărui folosit trebuia să fie special justificat. În speță, Consiliul de Stat a considerat că curtea administrativă de apel și-a suficient motivat decizia de a nu asculta martori (hotărâre nr. 1222/2005).

I.

14.

Reclamanții se plâng de durata și echitatea procedurii în fața jurisdicțiilor administrative, invocând art. 6 § 1 din Convenție, redactat după cum urmează:

"Oricine are dreptul ca cauza sa să fie judecată în mod echitabil (...) în termen rezonabil, de un tribunal (...), care va hotărî, asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale de caracter civil, fie asupra bunului-fond al oricărei acuzații în materie penală aduse împotriva sa (...)"

A.

Privind motivul ținând de durata procedurii

1.

Privind admisibilitatea

a)

Cât privește aplicabilitatea articolului 6 § 1 din Convenție

15.

În primul rând, Guvernul susține inadmisibilitatea cererii pentru incompatibilitate ratione materiae cu art. 6 § 1 din Convenție. El susține că procedura litigioasă era o procedură administrativă care nu se referea la drepturile civile ale reclamanților. De altfel, Guvernul afirmă că amenda infligată reclamanților nu constituie o "acuzație în materie penală" ci un exemplu tipic de sancțiune administrativă. O asemenea sancțiune este impusă de un organ administrativ în cadrul competenței sale, conform regulilor dreptului administrativ. Scopul principal al acesteia este să constrângă administrații recalcitranți să respecte legea, să-i împiedice să comită infracțiuni similare în viitor și să asigure buna funcționare a serviciilor publice. Sancțiunea penală a contraventorului face obiectul unei proceduri penale distincte și total independente de procedura administrativă.

16.

Reclamanții refută aceste teze invocând enjeu patrimonial al litigiului.

17.

Chiar dacă reclamanții invocă art. 6 sub aspect civil, Curtea apreciază că circumstanțele cauzei pledează mai curând pentru aplicabilitatea laturii penale a acestei dispoziții.

18.

În privința aceasta, Curtea reamintește că, conform jurisprudenței sale, trebuie să se țină seama de trei criterii pentru a decide dacă o persoană este acuzată de o infracțiune penală în sensul articolului 6: mai întâi clasificarea infracțiunii conform dreptului național, apoi natura infracțiunii și, în sfârșit, natura și gradul de gravitate al sancțiunii pe care risca să o suporte persoana în cauză (a se vedea, printre alte, Garyfallou AEBE c. Grecia, hotărâre din 24 septembrie 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997-V, p. 1830, § 32). Aceste criterii sunt alternative și nu cumulative (a se vedea, printre altele, Lauko c. Slovacia, hotărâre din 2 septembrie 1998, Recueil 1998-VI, p. 2504, § 57).

19.

În speță, amenda infligată reclamanților era prevăzută de codul vămilor și nu era calificată, în dreptul intern, ca sancțiune penală. Cu toate acestea, având în vedere natura gravă a infracțiunii de contrabandă, caracterul disuasiv și represiv al sancțiunii infligite, cât și suma elevată a amendei, Curtea consideră că enjeu pentru reclamanți era suficient important pentru a concluziona că latura penală a articolului 6 se aplică în speță (Mamidakis c. Grecia, nr. 35533/04, § 21, 11 ianuarie 2007). Deci se cuvine să se respingă obiecția ridicată de Guvern.

b)

Cât privește calitatea de victimă a celui de-al doilea reclamant

20.

Guvernul ridică de asemenea o obiecție privind calitatea de victimă a celui de-al doilea reclamant, afirmând că acesta nu a participat la procedura administrativă litigioasă.

21.

Al doilea reclamant răspunde că este directorul general și reprezentantul legal al primei reclamante, din care dețin 50% din acțiuni. Prin urmare, suportă direct efectele prejudiciabile ale încălcărilor invocate, cu atât mai mult cu cât el însuși a fost condamnat solidar să verse sumele litigioase și a fost supus unei proceduri penale pentru aceeași cauză.

22.

Curtea observă că al doilea reclamant nu a formulat plângeri în fața jurisdicțiilor administrative în nume propriu, deși sesizează Curtea și în calitate personală. Fără a ignora legăturile sale juridice cu prima reclamantă și implicarea personală în aceeași cauză, Curtea nu poate admite că al doilea reclamant ar fi fost afectat de durata procedurii litigioase în aceeași măsură ca și cum s-ar fi angajat în procedura administrativă în nume propriu. Prin urmare, obiecția ridicată de Guvern este bine-fundată și trebuie acceptată.

23.

Rezultă că, în măsura în care a fost introdusă de al doilea reclamant, acest motiv este incompatibil ratione personae cu prevederile Convenției în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 4.

24.

Curtea constată de altfel că, în măsura în care a fost introdusă de societatea reclamantă, acest motiv nu este manifest neîntemeiat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Ea observă în plus că nu se întâlnește cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Se cuvine deci să-l declare admisibil.

2.

Privind fondul

a)

Perioada care trebuie luată în considerare

25.

Procedura litigioasă a început pe 5 ianuarie 1996, cu sesizarea tribunalului administrativ din Pireu și s-a încheiat pe 20 aprilie 2005, cu hotărârea nr. 1222/2005 a Consilului de Stat. Perioada care trebuie considerată se întinde deci pe mai mult de nouă ani și trei luni pentru trei instanțe.

b)

Caracterul rezonabil al duratei procedurii

26.

Guvernul susține că cauza era complexă și că prima reclamantă nu a căutat să accelereze procedura. Cât privește durata procedurii în fața Consilului de Stat, el subliniază că nu se poate cere Înaltei jurisdicții administrative să aibă același ritm ca și jurisdicțiile inferioare în tratarea cauzelor.

27.

Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în particular complexitatea cauzei, comportamentul reclamantei și comportamentul autorităților competente, cât și enjeu litigiului pentru interesați (a se vedea, printre altele, Pélissier și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, § 67, CEDO 1999-II; Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII).

28.

Curtea a tratat în repetate rânduri cauze ridicând întrebări similare cu cea din speță și a constatat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea Pélissier și Sassi și Frydlender precitate).

29.

După ce a examinat toți factorii care i-au fost prezentați, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care ar putea duce la o concluzie diferită în cauza de față. Prin urmare, ținând cont de jurisprudența sa în materia aceasta, Curtea apreciază că în speță durata procedurii litigioase este excesivă și nu răspunde cerințelor "termenului rezonabil".

Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1.

B.

Privind motivul ținând de echitatea procedurii

30.

Prima reclamantă se plânge că curtea administrativă de apel nu a ascultat martori pe care i-a propus. Se plânge de altfel că aceeași jurisdicție a respins cererea sa de reamânare a ședinței până la finalizarea procedurii penale angajate în paralel împotriva celui de-al doilea reclamant, în cadrul aceleiași cauze.

Privind admisibilitatea

31.

Curtea observă că nu-i aparține să cunoască de erorile de fapt sau de drept pretinse că ar fi fost comise de o jurisdicție, decât dacă și în măsura în care acestea ar fi putut prejudicia drepturile și libertățile salvgardate de Convenție (García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999-I). Or, în cauza de față, Curtea nu observă niciun indice de arbitrar în desfășurarea procedurii în fața curții administrative de apel, care a respectat principiul contradictorului și în cursul căreia prima reclamantă a putut prezenta toți argumentele pentru apărarea cauzei sale. De altfel, nimic nu-i permite să pună în discuție concluziile Consilului de Stat care, după o examinare aprofundată a cauzei, a confirmat hotărârea curții administrative de apel.

32.

Rezultă că acest motiv este manifest neîntemeiat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

II.

33.

Reclamanții se plâng că măsurile administrative (refuz de a elibera certificate de plată a impozitelor, blocarea conturilor bancare, interzicere de a iesi din teritoriul grec) luate împotriva lor înainte de determinarea responsabilității lor eventuale de către jurisdicțiile administrative și penale, au încălcat principiul presupunerii de nevinovăție, garantat de art. 6 § 2 din Convenție. Se plâng de altfel că amenda administrativă care le-a fost infligă era exorbitantă, afectând astfel dreptul lor la respectul proprietății lor, conform articolului 1 din Protocolul nr. 1. Invocând art. 4 din Protocolul nr. 7, reclamanții se plâng în sfârșit că impunerea amendei administrative primei reclamante, în timp ce al doilea reclamant fusese între timp achitat de jurisdicțiile penale, a încălcat principiul non bis in idem.

Privind admisibilitatea

34.

Cât privește măsurile administrative denunțate de reclamanți, Curtea observă în primul rând că acestea au fost luate între decembrie 1994 și iunie 1995, deci mai mult de șase luni înainte de introducerea prezentei cereri. Oricum, nu există nicio înfățișare de încălcare a presupunerii de nevinovăție în speță, pentru că măsurile administrative în cauză nu pot fi interpretate ca o recunoaștere a vinovăției reclamanților. În schimb, era vorba de măsuri preventive care se încadrau în procedura administrativă și pe care reclamanții puteau să le conteste în fața jurisdicțiilor competente.

35.

De altfel, în măsura în care reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor la respectul proprietății, Curtea reamintește că art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede în mod expres o excepție cât privește plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi (a se vedea, în privința impunerii fiscale, Buffalo Srl în lichidare c. Italia, nr. 38746/97, § 32, 3 iulie 2003). O asemenea întrebare nu scapă cu toate acestea sub orice control al Curții, deoarece aceasta trebuie să verifice dacă art. 1 din Protocolul nr. 1 a fost corect aplicat (Orion-Břeclav S.R.O. c. Republica Cehă (hotărâre), nr. 43783/98, 13 ianuarie 2004). În speță, amenda infligată era prevăzută de legea nr. 1165/1918 și urmărea scopul legitim de a proteja interesul general în cazul contrabandei la scară largă. În ceea ce privește, în sfârșit, proporționalitatea măsurii incriminate, Curtea apreciază, în primul rând, că marja de apreciere permite statelor contractante să decidă asupra oportunității sancționării contrabandei la scară largă, prin intermediul unei măsuri economice având caracter disuasiv, cum ar fi o amendă (a se vedea, Valico S.r.l. c. Italia (hotărâre), nr. 70074/01, 21 martie 2006). Cât privește suma amendei, Curtea reamintește că curtea de apel din Pireu a luat în considerare gravitatea delictului comis și a aplicat principiul proporționalității pentru a reduce cu mai mult de jumătate amenda inițial infligă. Curtea consideră prin urmare că autoritățile grecești au menținut un echilibru drept între exigențele interesului general și imperativele salvgardării drepturilor interesaților (a se vedea, a contrario, Mamidakis c. Grecia, precitat, §§ 47-48).

36.

În sfârșit, chiar dacă am presupune că cele două proceduri, administrativă și penală, se refereau la aceeași natură de infracțiuni și că căile de atac interne au fost epuizate în privința aceasta, Curtea observă că acestea vizau două persoane distincte: procedura în fața jurisdicțiilor administrative a fost angajată de prima reclamantă, în timp ce urmăririle penale au fost angajate împotriva celui de-al doilea reclamant (Isaksen c. Norvegia (hotărâre), nr. 13596/02, 2 octombrie 2003). Reclamanții nu pot deci pretinde că, contrar articolului 4 din Protocolul nr. 7, au fost urmăriți de două ori pentru o infracțiune pentru care ar fi fost deja achitați printr-o decizie definitivă.

37.

Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

III.

38.

Potrivit articolului 41 din Convenție:

"Dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Părții contractante nu permite să-și șteargă decât incomplet consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă."

A.

Prejudiciul

39.

Reclamanții cer respectiv 14.054.931 EUR și 5.201.655 EUR pentru prejudiciul material pe care susțin că l-au suferit. Această sumă corespunde sancțiunilor pecuniare infligite, precum și altor pierderi financiare inclusiv pierderea lor de venituri, plus interese. Cer de altfel 2.200.000 EUR fiecare pentru prejudiciul moral suferit.

40.

Guvernul invită Curtea să respingă cererea prezentată în privința prejudiciului material și afirmă că un constat de încălcare ar constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral. Cu titlu subsidiarmă, afirmă că suma acordată la acest titlu nu ar putea depăși sumele obișnuit acordate de Curtea în cauze similare.

41.

Curtea reamintește că constatarea încălcării Convenției la care a ajuns rezultă exclusiv dintr-o nerespectare a dreptului primei reclamante de a vedea cauza sa judecată în "termen rezonabil". În aceste condiții, ea nu observă nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și vreun prejudiciu material de care reclamanții ar fi avut de suferit; se cuvine deci să respingă acest aspect al pretenșiilor lor. Cu toate acestea, Curtea apreciază că prima reclamantă a suferit o vătămare morală certă care nu este suficient compensată de constatarea încălcării Convenției. Pronunțând în echitate, îi acordă 8.000 EUR la acest titlu, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit.

B.

Frais și dépens

42.

Reclamanții cer fiecare 73.000 EUR pentru frais și dépens suportate în fața jurisdicțiilor interne, administrative și penale respectiv. Prezintă diverse chitanțe cu o valoare totală de 3.598 EUR. Cer de altfel 1.500 EUR fiecare pentru frais și dépens suportate în fața Curții. În privința aceasta, prezintă două facturi, cu o valoare totală de 1.500 EUR întocmite în numele consilierilor lor.

43.

Guvernul afirmă că nu există legătură de cauzalitate între frais și dépens suportate în fața jurisdicțiilor interne și încălcările presupuse ale Convenției. În privința frais exposé în fața Curții, Guvernul afirmă că sunt excesive și arbitrare.

44.

Curtea reamintește că alocarea frais și dépens cu titlu de art. 41 presupune că sunt stabilite realitatea, necesitatea și, de altfel, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia [GC], nr. 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI).

45.

În speță, Curtea observă în primul rând că procedura penală angajată împotriva celui de-al doilea reclamant nu este obiectul prezentei cereri. Nu se cuvine deci să se ramburseze frais suportate la acest titlu. De altfel, observă că frais ceriți cu titlu de procedura administrativă sunt, în marea lor majoritate, nejustificați și că oricum, nu au fost generați de durata procedurii, ci sunt frais normal suportate în cadrul procedurii litigioase. De altfel, în privința frais exposé pentru nevoile reprezentării reclamanților în fața ei, Curtea apreciază rezonabil să acorde primei reclamante 1.500 EUR la acest titlu, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit.

C.

Dobânzi de întârziere

46.

Curtea apreciază adecvat să bazeze rata dobânzilor de întârziere pe rata dobânzii facilitării de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

1.

Declară

cererea admisibilă privind motivul primei reclamante ținând de durata excesivă a procedurii administrative și inadmisibilă pentru rest;

2.

Declară

că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție;

3.

Declară

a)

că Statul pârât trebuie să verse primei reclamante, în termen de trei luni de la data în care hotărârea va deveni definitivă conform articolului 44 § 2 din Convenție, 8.000 EUR (opt mii euro) pentru prejudiciul moral și 1.500 EUR (o mie cinci sute euro) pentru frais și dépens, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit;

b)

că de la expirarea acestui termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilitării de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale;

4.

Respinge

cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.

Pronunțat în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 6 decembrie 2007 în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 ale regulamentului.

Søren Nielsen

Loukis Loucaides

Grefierer

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2006-12-14
0,95
AFFAIRE N.T. GIANNOUSIS ET KLIAFAS BROTHERS S.A. c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE N.T. GIANNOUSIS & KLIAFAS BROTHERS S.A. c. GRÈCE (Requête n o 2898/03) ARRÊT STRASBOURG 14 décembre 2006 DÉFINITIF 23/05/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Conve
CtEDO 2007-04-26
0,95
AFFAIRE PSARAKIS c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE PSARAKIS c. GRÈCE ( Requête n o 624/05) ARRÊT STRASBOURG 26 avril 2007 DÉFINITIF 26/07/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches
CtEDO 2009-10-29
0,95
AFFAIRE STAVRINOUDAKIS c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE STAVRINOUDAKIS c. GRÈCE ( Requête n o 26307/07) ARRÊT STRASBOURG 29 octobre 2009 DÉFINITIF 10/05/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de form
CtEDO 2007-05-03
0,95
AFFAIRE CHRYSOCHOOU c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE CHRYSOCHOOU c. GRÈCE ( Requête n o 10953/05) ARRÊT STRASBOURG 3 mai 2007 DÉFINITIF 03/08/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouch
CtEDO 2007-10-11
0,95
AFFAIRE POLYCHRONAKOS c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE POLYCHRONAKOS c. GRÈCE ( Requête n o 23032/05) ARRÊT STRASBOURG 11 octobre 2007 DÉFINITIF 11/01/2008 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des
Sursă