ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2063/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 4 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. 10562/118/2012 în baza art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților Ș.G.G. și D.G.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a constatat în esență, că măsura este legală și temeinică și în prezent subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților.

La aprecierea condiției pericolului concret pentru ordinea publică s-a precizat că trebuie avute în vedere mai multe aspecte, printre care natura și gravitatea faptei de care este acuzat inculpatul, circumstanțele reale de comitere a presupusei fapte penale, urmările produse sau care s-ar fi putut produce, circumstanțele personale ale inculpatului.

Instanța de apel a precizat că, contextul în care s-a reținut comiterea presupusei fapte penale (inculpații sunt bănuiți că, pentru a săvârși sau a ascunde săvârșirea unei tâlhări, au suprimat viața victimei L.Ș., sora inculpatului Ș.G.G., în vârstă de 27 de ani, mamă a unui copil de 3 ani, ulterior ascunzând cadavrul acesteia), valorile sociale pretins lezate, ce privesc dreptul la viață, urmările produse, impactul deosebit al faptei asupra opiniei publice, conturează un grad deosebit de ridicat de pericol social al faptelor și o periculozitate sporită a inculpaților.

S-a apreciat că măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpații până la rămânerea definitivă a hotărârii, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile a comiterii unei infracțiuni, confirmată la instanța de fond, iar durata măsurii nu a depășit, la acest moment procesual, caracterul rezonabil.

Constatând că în intervalul scurs de la pronunțarea sentinței de condamnare nu au apărut elemente noi care să justifice revocarea sau înlocuirea cu o măsură mai puțin restrictivă de libertate, în vederea asigurării bunei desfășurări a procesului penal, în temeiul art. 300

2

C. proc. pen., raportat la art. 160

b

alin. (1) și alin. (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpaților Ș.G.G. și D.G.

Împotriva încheierii au declarat recurs inculpații Ș.G.G. și D.G. care au solicitat admiterea recursului și revocarea măsurii arestării preventive, arătând în esență, că nu există probe din care să rezulte vinovăția lor în săvârșirea faptelor pentru care au fost condamnați și, totodată, că lăsarea în libertate nu ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.

Analizând recursurile declarate în conformitate cu dispozițiile art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpații Ș.G.G. și D.G. sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin rechizitorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr. 754/P/2012 din data de 13 septembrie 2012 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților Ș.G.G. și D.G., reținându-se că la data de 03 mai 2012 au ucis-o pe victima Ș.L. (sora inculpatului Ș.G.G.), aplicându-i o lovitură în zona capului cu un corp dur, provocându-i dilacerare și hemoragie meningo-cerebrală în cadrul unui traumatism cranio-cerebral cu fractură cominutivă a oaselor craniului, în scopul deposedării de suma de aproximativ 120.000 dolari SUA, despre care inculpații credeau că se află în posesia sa. Se mai reține că, după uciderea victimei Ș.L., inculpații au deposedat-o pe aceasta de suma de aproximativ 2000 - 3000 de euro, banii pe care aceasta îi avea asupra sa, de două telefoane mobile și de celelalte bunuri personale, după care au îndepărtat urmele faptei și au ascuns cadavrul într-o lizieră dintre orașul Năvodari și comuna Lumina, județul Constanța.

Prin Sentința penală nr. 172 din 18 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 10562/118/2012, s-a hotărât, printre altele, în baza art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., condamnarea inculpatului Ș.G.G., la pedeapsa detențiunii pe viață și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav.

În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) și c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 20 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. a) și art. 35 alin. (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatului Ș.G.G. pedeapsa cea mai grea și anume detențiunea pe viață și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen.

În baza art. 174 alin. (1) raportat la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.G., la pedeapsa detențiunii pe viață și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.

În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) și c) C. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 20 de ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. a) și art. 35 alin. (3) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea și anume detențiunea pe viață și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lila, b) și e) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. instanța a menținut arestarea preventivă a inculpaților Ș.G.G. și D.G.

Înalta Curte, pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același cod și dacă inculpații au săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive.

În ceea ce privește temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În acord cu instanța de apel, se constată că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că recurenții inculpați au comis infracțiunile de care sunt acuzați, relevante fiind elementele de fapt ce rezultă din mijloacele de probă administrate la urmărirea penală și în fața primei instanțe.

De asemenea, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, respectiv săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., în cazul inculpatului Ș.G.G. și omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., în cazul inculpatului D.G., sunt sancționate cu pedepse ce depășesc limita prevăzută de lege.

Analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpaților în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În conformitate cu dispozițiile art. 5 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptate pentru arestarea și desigur, menținerea acestei măsuri a unui inculpat, suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei), riscul să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică (Letellier c. Franței).

Înalta Curte constată că, în cauză sunt îndeplinite aceste condiții, iar menținerea arestării preventive a inculpaților este justificată, aceștia fiind trimiși în judecată pentru infracțiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care prin natura lor, împrejurările comiterii și, îndeosebi, urmările produse, impun menținerea detenției provizorii.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor săvârșite poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat, din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât și din circumstanțele personale ale inculpaților ori din modul organizat în care aceștia au acționat care ar crea în rândul colectivității un sentiment de insecuritate, de pericol și de nesiguranță specific pericolului pentru ordinea publică

În consecință, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu au dispărut și nici nu s-au modificat, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații Ș.G.G. și D.G. împotriva încheierii din data de 4 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie în Dosarul nr. 10562/118/2012.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații Ș.G.G. și D.G. împotriva încheierii din data de 4 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. 10562/118/2012.

Obligă recurentul inculpat Ș.G.G. la plata sumei de 225 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat D.G. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2013.

Procesat de GGC - NN