ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 838/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 838/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând

asupra recursurilor de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Prin sentința penală nr. 22/ P din 1 martie 2913 a nr. 3/

A din 14 ianuarie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie, a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare

provizorie sub control judiciar formulată de inculpata G.S. deținută în Centrul

de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Constanța.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 211/36/2012 pe rolul Curții de Apel Constanța inculpata G.S.

a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar.

În motivarea

cererii s-a arată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160

2

C.

proc. pen., întrucât nu există nicio probă din care să rezulte că ar comite

alte infracțiuni sau că ar influența în mod negativ aflarea adevărului; se

arată că nu trebuie să se țină seama de pericolul concret pentru ordinea

publică reținut la luarea măsurii arestării preventive, de esența liberării

provizorii fiind ca scopul măsurii preventive să poată fi atins și prin lăsarea

în libertate.

S-a susținut că

inculpata este o persoană integrată social, se fală la primul conflict cu legea

penală, se bucură de sprijinul și încrederea comunității în care trăiește, are

asigurate veniturile prin mijloace licite, nu are posibilitatea de a influența

probatoriul administrat, întrucât acesta nu este susceptibil de a fi alterat.

S-a arătat că

este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 160

2

alin. (1) C. proc.

pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile cercetare nu

depășește 18 ani.

La dosarul

cauzei au fost atașate dosarul nr. 2/P/2013 al D.N.A. - Serviciul Teritorial

Constanța și dosarul nr. 2120/118/2013 al Tribunalului Constanța.

La termenul din

01 martie 2013, Curtea a constatat admisibilitatea în principiu a cererii de

liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata G.S.

Admisibilitatea în principiu a fost constatată numai prin raportare la

condițiile de formă prevăzute de art. 160

6

C. proc. pen., iar nu și

prin referire la condițiile prevăzute în art. 160

2

alin. (1) și (2),

care nu privesc admisibilitatea în principiu a cererii, ci temeinicia acesteia

și, aspect care se examinează de către instanță în etapa soluționării cererii,

după admiterea în principiu, reglementată în art. 160

8a

C, proc.

pen.

Curtea de Apel

Constanța a reținut că, potrivit art. 160

1

C. proc. pen., în cursul

procesului penal, inculpatul poate cere punerea sa în libertate provizorie sau

pe cauțiune. O dispoziție asemănătoare se regăsește în art. 23 alin. 10 din

Constituție.

De asemenea, în

art. 160

8a

alin. (2) C. proc. pen., se arată că instanța admite

cererea, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și cererea este

întemeiată.

Condițiile

prevăzute de lege la care face trimitere art. 160

8a

alin. (2) C. proc.

pen., sunt cele reglementate în cuprinsul art. 160

2

alin. (1) și (2)

C. proc. pen., în timp ce temeinicia cererii trebuie apreciată în raport de

criteriile stabilite prin decizia nr. 17/2011 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Astfel, în art.

160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., se prevede că „liberarea

provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor

săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care

legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Liberarea provizorie

sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă

necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte

infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea

mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”.

Inculpata G.S. este

cercetată alături de alte persoane în dosarul nr. 2/P/2013 al D.N.A. -

Serviciul Teritorial Constanța.

S-a constatat

că prin rezoluția din data de 18 ianuarie 2013 a D.N.A. - Serviciul Teritorial

Constanta, s-a dispus începerea urmăririi penale fată de învinuiții:

1) Șt.R., sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la înșelăciune, prevăzută de

art. 20 C. pen., raportat la art. 215 alin. (l), (2) și (5) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, la data de 20

aprilie 2011, a introdus pe rolul Tribunalului Constanța, trei acțiuni în

revendicare în contradictoriu cu autoritățile locale din com. Agigea, orașul

Eforie și municipiul Mangalia, încercând inducerea în eroare a magistraților

judecători, folosind, printre altele, două certificate de moștenitor

falsificate, cu scopul de a obține recunoașterea dreptului de proprietate

asupra imobilelor care au aparținut defuncților B.A. și B.R. și lăsarea

acestora în posesia sa, uz de fals, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr.

78/2000 raportat la art. 291 C. pen., constând în aceea că, la data de 20

aprilie 2011, învinuitul a folosit cele două certificate de moștenitor

falsificate, prezentându-le la Tribunalul Constanța în susținerea acțiunilor

formulate pe rolul acestor instanțe, participație improprie la fals

intelectual, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat art.

31 C. pen., raportat la art. 289 alin. (l) C. pen., constând în aceea că la

data de 18 ianuarie 2011, învinuitul a determinat-o cu intenție, pe notarul

public D.M., să ateste în cuprinsul certificatelor de moștenitor nr. 2 și 3 din

18 ianuarie 2011, fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, aceasta săvârșind

fapta fără vinovăție; toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

2) Șt.R., sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune,

prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 20 C. pen., raportat la 215

alin. (l), (2) și (5) C. pen., constând în aceea că, la data de 10 august 2009,

prin procura autentificată sub nr. 2970 la B.N.P. D.G. din orașul Ovidiu, jud. Constanța,

acesta l-a împuternicit pe fiul său, învinuitul Șt.R., să îl reprezinte la

notarul public, în vederea dezbaterii succesiunii rămase de pe urma autorilor

săi, B.A. și B.R., în condițiile în care cunoștea că nu era succesorul

acestora;

3) G.S., sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260

alin. (l) C. pen., constând în aceea că la data de 03 decembrie 2010,

învinuitul a dat declarații mincinoase cu ocazia audierii sale în calitate de

martor în cadrul procedurii succesorale desfășurate la B.N.P. D.M.

Prin ordonanța

din data de 05 februarie 2013 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanța s-a

dispus extinderea cercetărilor penale și începerea urmăririi penale față

învinuitul Șt.R., sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de fals în

declarații, prevăzute de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen., constând în aceea că la datele de 25 august 2008 și 12 septembrie 2008, a

formulat trei cereri la Arhivele Naționale - Serviciul Județean Constanța, prin

care a solicitat emiterea unor extrase din registrele acestei instituții,

declarând de fiecare dată în mod mincinos, în mod expres sub sancțiunea art.

292 C. pen., că este strănepotul defuncților B.A. și B.R. și față de învinuita

G.S., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la înșelăciune,

prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 215 alin. (l), (2) și (5) C.

pen., constând în aceea că la data de 20 martie 2012, a depus la dosarul nr. 6617/118/2011

al Tribunalului Constanța, secția civilă, o cerere prin care a arătat că a

dobândit cota de 1/2 din averea defuncților B.A. și B.R., conform contractului

autentificat sub nr. 2616 din 26 august 2011 la B.N.P. C.A. și a solicitat să i

se recunoască calitatea de reclamant în cauză, deși cunoștea că cedentul

drepturilor respective nu era moștenitorul celor doi defuncți.

Prin

ordonanțele din data de 16 februarie 2013 ale D.N.A. - S.T. Constanța s-a

dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față inculpații Șt.R. și G.S. sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor pentru care s-a început urmărirea penală și

ulterior s-au extins cercetările.

Prin încheierea

nr. 19 din 16 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul

penal nr. 2120/118/2013, în baza art. 149

1

alin. (9) teza

I

C. proc. pen., s-a dispus în baza art. 149

1

alin. (1

0

) C. proc. pen., în referire la art. 143 raportat la art.

68

1

C. proc. pen. și la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.,

s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților Șt.R. și G.S. pe o perioadă de

29 de zile, cu începere de la data de 16 februarie 2013 și până la data de 16

martie 2013, inclusiv.

Prin ordonanța

nr. 2/P/2013 din data de 26 februarie 2013 a D.N.A. - Serviciul Teritorial

Constanța au fost extinse cercetările penale și a fost începută urmărirea

penală față de numitele D.M. și G.D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute

de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât

numitele D.M. și G.D. au calitatea de notari publici, în prezent competența de

a soluționa cauza în primă instanță revine curții de apel, conform art. 28

1

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., motiv pentru care și prezenta cerere de liberare

provizorie sub control judiciar revine în competența de soluționare a curții de

apel, în temeiul art. 160

6

alin. (4) C. proc. pen.

Curtea de apel

a reținut că în prezent inculpata G.S. este cercetată pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 215 alin. (

I), (

2) și (5) C. pen., respectiv art. 260 alin. (

I)

C. pen.

Una dintre

condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de liberare provizorie

sub control judiciar este ca inculpata să fie cercetată pentru infracțiuni

intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18

ani.

Inculpata G.S. este

cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 20 C. pen.,

raportat la art. 215 alin. (

I), (

2) și (5) C. pen.,

respectiv art. 260 alin. (

I)

C. pen., ambele

infracțiuni fiind intenționate.

Pentru

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (

I), (

2) și (5)

C. pen., legea prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani, iar pentru

infracțiunea prevăzută de art. 260 alin. (

I)

C. pen.,

pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani.

Se constată că

pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave pedeapsa

prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 18 ani, astfel că nu este

îndeplinită condiția prevăzută de art. 160

2

alin. (1) teza finală C.

proc. pen.

Deși inculpata

este cercetată pentru forma tentată a infracțiunii de înșelăciune cu consecințe

deosebit de grave, la îndeplinirea condiției prevăzute de art. 160

2

alin. (1) teza finală C. proc. pen., se ține seama de cuantumul pedepsei

prevăzut de lege pentru forma consumată a infracțiunii.

Dispozițiile

art. 160

2

alin. (1) teza finală C. proc. pen., fac trimitere la

noțiunea de „pedeapsa prevăzută de lege”, care este definită în cuprinsul art.

141 C. pen., potrivit cu care „prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege

pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma

consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a

pedepsei”.

În consecință,

Curtea de Apel Constanța a apreciat că îndeplinirea cerinței prevăzute de art.

160

2

alin. (1) teza finală C. proc. pen., se examinează numai prin

raportare la pedeapsa prevăzută de lege pentru forma consumată a infracțiunii,

fără luarea în considerare a cauzelor de reducerea pedepsei, în cazul

inculpatei dispozițiile art. 20 alin. (2) C. pen. Cum pedeapsa pentru forma

consumată a infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave este

închisoarea de la 10 la 20 ani, cererea inculpatei nu îndeplinește condiția

prevăzută de art. 160

2

alin. (1) teza finală C. proc. pen., fiind

irelevant că pentru forma tentată limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 5 și

10 ani închisoare.

II. Î

mpotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpata G.S.

fără a indica motivele de recurs.

Văzând

înscrisul datat 4 martie 2013 prin care recurenta inculpată a învederat

instanței că înțelege să-și retragă recursul declarat împotriva sentinței nr.

22/ P din 1 martie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie, dar și înscrisul intitulat adeverință, ce

poartă și viza reprezentantului Arestului I.P.J. Constanța prin care aceeași

inculpată a arătat că nu înțelege să formuleze recurs împotriva sentinței mai

sus menționate,

Înalta Curte,

în contextul dispozițiilor art. 385

4

alin. (2) C. proc. pen. și în

temeiul art. 369 C. proc. pen., va lua act de declarația inculpatei, de

retragerea recursului declarat în cauză.

Văzând și

prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentei

inculpate G.S. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

lac act de

retragerea recursului declarat de inculpata G.S. împotriva sentinței nr. 22/ P

din 1 martie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de familie.

Obligă

recurenta inculpată G.S., la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 8 martie 2013.