ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1300/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 12 din 23 ianuarie 2002, Tribunalul Harghita l-a condamnat

pe inculpatul T.B. la 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de

omor calificat prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.

Prin aceeași sentință, inculpatul a

fost obligat să plătească despăgubiri civile în sumă de câte 2.500.000 lei,

părților civile L.K. și Z.E.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut în fapt că în seara zilei, de 28 iunie 2001, în jurul orei

23,30, inculpatul T.B., aflat sub influența băuturilor alcoolice i-a aplicat

vecinului său M.F. mai multe lovituri cu pumnul și picioarele provocându-i

leziuni corporale grave care au cauzat decesul victimei.

Din raportul de constatare

medico-legală rezultă că moartea victimei a fost violentă și a fost cauzată de

anemia acută produsă prin traumatism toraco-abdominal cu fracturi costale și

hemoperitoneu masiv.

Prin decizia penală nr. 67/ A din 24

aprilie 2002, Curtea de Apel Brașov a respins ca nefondat apelul declarat de

inculpat împotriva acestei sentințe.

Împotriva deciziei instanței de

apel, inculpatul T.B. a declarat recurs, susținând că a comis fapta în

condițiile stării de tulburare pe care i-a creat-o victima prin injurii grave

și repetate și că, față de această situație, trebuia să se aplice în favoarea

sa prevederile art. 73 lit. b) C. pen. și să i se stabilească o pedeapsă mai

mică. În raport cu circumstanța atenuantă menționată, inculpatul a solicitat

reducerea pedepsei și micșorarea despăgubirilor civile la care a fost obligat.

Recursul inculpatului este fondat în

sensul celor ce se vor arăta în continuare.

Din probele administrate în cauză,

rezultă că inculpatul a săvârșit infracțiunea în modul și în condițiile

reținute în considerentele sentinței primei instanțe.

Astfel, potrivit propriei sale

declarații, inculpatul l-a lovit pe M.F. după ce acesta, aflat și el în stare

avansată și evidentă de ebrietate, l-a insultat, în timp ce-l depășea cu

bicicleta pe drum, mergând spre casă.

Având în vedere starea de ebrietate

în care se găsea M.F., se constată că în mod corect instanțele nu au reținut în

favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C.

pen., căci insultele adresate de victimă inculpatului în condițiile arătate

nu-i puteau provoca acestuia o asemenea tulburare încât să justifice comiterea

actelor de violență extremă descrise de instanțe în hotărârile pronunțate.

Comiterea de către inculpat a faptei

a fost determinată nu atât de insultele pe care i le-a adresat M.F. în seara

când se întorceau spre casele lor, și unul și celălalt în stare de ebrietate,

cât de dușmănia existentă între ei de mai multă vreme, situație în raport cu

care agresiunea inculpatului se înfățișează ca un act de răzbunare.

În acest sens, din probele

administrate rezultă că inculpatul, mergând cu bicicleta, l-a depășit cu peste

60 de metri pe M.F., care mergea pe jos, și auzindu-l pe acesta proferând

insulte la adresa lui, a familiei și a cultului religios căruia îi aparține,

s-a oprit, l-a așteptat și l-a lovit. Ținând seama de timpul scurs între

momentul în care a trecut cu bicicleta pe lângă vecinul său, auzindu-l cum îl

insultă și momentul în care M.F., în stare de ebrietate, l-a ajuns din urmă,

este evident că actele de violență comise de inculpat nu constituiau o reacție

spontană la insultele proferate de victimă ci o acțiune cu caracter vindicativ.

În consecință, Curtea Supremă de

Justiție reține că nu există temeiuri pentru a se aplica în cauză prevederile

art. 73 lit. b) C. pen.

De asemenea, Curtea constată că nu

poate fi admisă cererea inculpatului de reducere a despăgubirilor civile la

care a fost obligat, cuantumul acestora fiind stabilit potrivit criteriilor

prevăzute de lege și dovezilor administrate.

În schimb, se constată că trebuia să

se rețină în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art.

74 C. pen., în raport cu buna purtare a acestuia înainte de comiterea faptei și

sinceritatea manifestată în cursul procesului.

Urmează, în consecință, să se admită

în acest sens recursul declarat de inculpat, să se caseze în aceste limite

hotărârea atacată și să se micșoreze pedeapsa aplicată, potrivit prevederilor

art. 76 C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de inculpatul T.B. împotriva deciziei penale nr. 67/ A din 24

aprilie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 12 din 23 ianuarie 2002 a Tribunalului Harghita, numai cu privire la

pedeapsa aplicată.

Modifică pedeapsa aplicată inculpatului,

în sensul că, prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 și

art. 76 C. pen., o reduce de la 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., la 10 ani închisoare și

3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii si arestării preventive de la 9 iulie 2001, la

14 martie 2003.

Onorariul de avocat în sumă de 300.000

lei pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 martie 2003.