ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1574/2013

Asupra recursului de

față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 502 din 4 decembrie

2012, Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 130 și urm. din

Legea nr. 302/2004 republicată a recunoscut sentința penală din data de 17

noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale Viena în Dosarul

nr. 111 Hv 93/11a, definitivă, prin care cetățeanul român B.G.C. a fost

condamnat la pedeapsa de 30 luni închisoare, a dispus transferarea

condamnatului B.G.C. într-un penitenciar din România în vederea continuării

executării pedepsei de 30 luni închisoare.

A dedus perioada

executată de la data de 18 august 2011 la zi.

A dispus emiterea

mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a

prezentei sentințe.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că la data de 16 octombrie 2012, pe

rolul Curții de Apel București, secția I penală a fost înregistrată, sub nr.

7757/2/2012, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, în temeiul dispozițiilor art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr.

302/2004 republicată, prin care s-a solicitat recunoașterea Sentinței penale

din data de 17 noiembrie 2011,pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale

Viena în Dosarul nr. 111 Hv 93/11a privind pe cetățeanul român B.G.C. și

transferarea acestuia într-un penitenciar din România în vederea continuării

executării pedepsei aplicate de statul solicitant.

La dosarul cauzei au

fost depuse Adresa nr. 3539094 din 27 septembrie 2012 a Ministerului

Administrației și Internelor - Direcția pentru Evidența Persoanelor și

Administrarea Bazelor de Date, Adresa nr. 1909782/11 din 27 septembrie 2012 a

Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte,

Adresa nr. 73188/2012 din 07 septembrie 2012 a Ministerului Justiției -

Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară - Serviciul cooperare

judiciară internațională în materie penală, Adresa nr. BMJ-4050117/0002-IV

4/2012 a Ministerului Federal al Justiției din Republica Austria, decizia cu

privire la aplicarea unei interdicții nr. III-1315179/FrB/11 a Direcției de

Poliție Federală Viena, sentința penală din data de 17 noiembrie 2011,

pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale Viena în Dosarul nr. 111 Hv

93/11a, copia actului de identitate a condamnatului, procesul-verbal în care

este consemnată poziția condamnatului cu privire la transferare,dispozițiile

legale aplicabile.

În conformitate cu

dispozițiile art. 152 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanța

procedat la încunoștințarea persoanei condamnate B.G.C. despre obiectul prezentei

cauzei și termenul fixat la Penitenciarul Leoben - Republica Austria.

Analizând actele și

lucrările dosarului, prima instanță a constatat că Tribunalul pentru Cauze

Penale Viena, prin Sentința penală din data de 17 noiembrie 2011, pronunțată în

Dosarul nr. 111 Hv 93/11a, definitivă, a condamnat pe cetățeanul român B.G.C.

la pedeapsa de 30 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt grav

în mod profesional prin efracție sub forma de participare, conform art. 12,

127, 128 alin. (1) cif. 3, 129 cif. 1 și 3, 130 fraza 2, variantele 1 și 2 C.

pen. al Republicii Austria.

În fapt, s-a reținut,

în esență, că, persoana condamnată B.G.C., acționând în complicitate

premeditată cu alți făptuitori din Viena, a sustras din posesia altor persoane,

prin efracție bunuri mobile, având intenția obținerii unui folos material,

respectiv în data de 18 august 2011 a spart vitrina cu o rangă de fier și a

sustras din magazin bijuterii cu o valoare totală de 17.229,60 euro, iar în

perioada 14 - 17 august 2011 a sustras un autoturism marca FE în valoare de 800

euro, care a fost pornit prin scurtcircuit.

Examinând dosarul

cauzei, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile

prevăzute de dispozițiile art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Astfel, condamnatul

B.G.C. este cetățean român, conform datelor transmise de Ministerului

Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte și Direcția

pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, hotărârea de

condamnare susmenționată este definitivă, a fost arestat de la data de 18

august 2011 la zi,iar durata condamnării se împlinește la data de 17 februarie

2014.

Totodată, prima

instanță a constatat că și condiția dublei incriminări este îndeplinită,

faptele reținute în sarcina condamnatului B.G.C. prin hotărârea de condamnare

susmenționată având corespondent în legislația penală română, în sensul că

întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat

în formă continuată,prevăzută de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), e), i)

C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. și pedepsită cu închisoare de la

3 la 15 ani.

De asemenea, statul

român și statul austriac s-au pus de acord asupra acestei transferări.

În ceea ce privește

condiția prevăzută la art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004 republicată

instanța a constatat că persoana condamnată B.G.C. nu a fost de acord cu

continuarea executării pedepsei în România, precizând că în Austria are

condiții mai bune de detenție și că are probleme cu foști prieteni din România

care sunt închiși, fiindu-i frică pentru viața sa.

Prin decizia cu

privire la aplicarea unei interdicții nr. IM-1315179/FrB/11 a Direcției de

Poliție Federală Viena față de persoana condamnată B.G.C. a fost emisă

interdicția definitivă și executorie de ședere pe teritoriul Republicii Austria

pe o durată limitată de 10 ani, în această decizie, menționându-se că dacă nu

părăsește teritoriul austriac, va suporta aplicarea măsurilor de silire, mai

ales aplicarea stării de arest privind expulzarea.

Potrivit art. 3 pct.

1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană asupra transferării

persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997, ratificat

prin Ordonanța nr. 92/1999, statul de executare poate, la cererea statului de

condamnare, sub rezerva aplicării prevederilor acestui articol, să își dea

acordul pentru transferarea unei persoane condamnate fără consimțământul

acesteia din urmă, atunci când condamnarea pronunțată împotriva acesteia sau o

hotărâre administrativă luată ca urmare a acestei condamnări conține o măsură

de expulzare ori de conducere la frontieră sau orice altă măsură, în virtutea

căreia acestei persoane, o dată pusă în libertate, nu îi va mai fi permis să

rămână pe teritoriul statului de condamnare.

În prezenta cauză,

sunt întrunite cerințele reglementate de art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional

la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la

Strasbourg la 18 decembrie 1997, ceea ce în mod logic se poate concluziona că

persoana condamnată B.G.C. poate fi transferat în statul de executare chiar

dacă nu și-a manifestat consimțământul în acest sens. Potrivit art. 3 parag. 2

din protocolul adițional statul de executare nu își va da acordul la transfer

decât după ce s-a luat în considerare avizul persoanei condamnate. Pe cale de

consecință, chiar dacă, într-adevăr, consimțământul (acordul) persoanei

condamnate nu este necesar, instanța trebuie să analizeze cauza și prin prisma

obiecțiunilor formulate de persoana condamnată.

Prima instanță a constatat

că persoana condamnată B.G.C. nu și-a dat acordul la transfer, însă nu a

formulat obiecțiuni de natură obiectivă (de ex. dubla cetățenie, ori domiciliul

în alt stat decât cel de cetățenie) pentru a motiva această manifestare,arătând

că în Austria are condiții mai bune de detenție și că are probleme cu foști

prieteni din România care sunt închiși, fiindu-i frică pentru viața sa, fără

însă a oferi alte detalii care să fie în măsură să formeze convingerea

instanței că temerile sale sunt întemeiate, astfel încât opinia sa la

transferare nu are relevanță sub aspectul îndeplinirii condiției privind

consimțământul său la transfer.

Ca atare, prima

instanță a constat că în prezenta cauză sunt îndeplinite toate condițiile

prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată și că felul și durata

pedepsei principale aplicate condamnatului B.G.C. nu sunt incompatibile cu

legislația națională.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs persoana transferabilă B.G.C.

Analizând actele și

lucrările dosarului Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 143 din Legea nr. 304/2004, intitulat "Condițiile

transferării":

Transferarea unei

persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai în

următoarele condiții:

a) condamnatul este

resortisant al statului de executare;

b) hotărârea este

definitivă;

c) la data primirii

cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din

durata pedepsei. În cazuri excepționale, în baza acordului între statele

implicate, transferarea poate avea loc chiar dacă partea de pedeapsă

neexecutată este mai mică de 6 luni;

d) transferul este

consimțit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu

starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră

necesar, de către reprezentantul persoanei. Consimțământul nu se cere în cazul

evadatului care se refugiază în statul de executare al cărui resortisant este;

e) faptele care au

atras condamnarea constituie infracțiuni, potrivit legii statului de executare;

f) statul de

condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei

transferări; în caz contrar, transferarea nu poate avea loc.

La termenul din data

de astăzi, 9 mai 2013, prin adresa Ministerului Justiției - Serviciul de cooperare

judiciară internațională în materie penală, înaintată de către Ministerul

Justiției din Austria, s-a comunicat că acesta nu își mai menține cererea având

ca obiect preluarea executării pedepsei aplicate cetățeanului român B.G.C.,

întrucât Tribunalul Leojjen a renunțat, prin Încheierea din 25 martie 2013, la

continuarea executării pedepsei privative de libertate, având în vedere

interdicția de ședere și faptul că acesta va părăsi teritoriul federal.

În aceste condiții,

având în vedere cele comunicate de Ministerul Justiției din Austria, potrivit

căreia s-a renunțat la continuarea executării pedepsei privative de libertate,

având în vedere interdicția de ședere și faptul că persoana transferabilă

B.G.C. va părăsi teritoriul federal, Înalta Curte constată că nu este

îndeplinită condiția transferării de la lit. c) a art. 143 din Legea nr.

304/2004, în sensul ca persoana condamnată să mai aibă de executat cel puțin 6

luni din durata pedepsei.

În consecință, Înalta

Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite

recursul declarat de persoana transferabilă, va casa sentința penală atacată

și, în rejudecare, va respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, privind persoana transferabilă B.G.C.

Onorariul pentru

apărarea din oficiu, în sumă de 320 RON se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de persoană transferabilă B.G.C. împotriva Sentinței penale nr. 502

din 4 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Casează sentința

penală atacată și, rejudecând:

Respinge sesizarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind persoana

transferabilă B.G.C.

Onorariul de avocat

pentru apărarea din oficiu a recurentului persoană transferabilă B.G.C., în

sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 9 mai 2013.

Procesat de GGC - LM