ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2862/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2862/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4887/2011 pronunțată în Dosarul nr. 6562/318/2011, Judecătoria Târgu Jiu, a admis excepția lipsei competenței materiale și teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect revizuirea deciziei nr. 2641/1991 a Tribunalului Dolj, în favoarea Tribunalului Dolj. Prin decizia civilă nr. 187 din 01 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosar nr. 15428/63/2011, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de T.L.D. împotriva sentinței deciziei civile nr. 2641/1991 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 3455/1991, a Tribunalului Dolj, în contradictoriu cu intimații T.I., Prefectura Județului Gorj, T.L.-decedat, având ca moștenitori pe P.L.
și R.F.. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantul T.L.D. a precizat la termenul din 31 mai 2011 că solicită revizuirea deciziei nr. 2641/1991 a Tribunalului Dolj, pe care a atașat-o în copie la dosar. Odată cu cererea de la dosar, revizuentul a depus un set de încrisuri, constând în hotărâri judecătorești, rapoarte de expertiză tehnică, acte de vânzare-cumpărare etc. În ședința publică din 7 septembrie 2011 i s-a pus în vedere revizuentului să precizeze cererea de revizuire sub aspectul motivelor și al temeiului juridic. Prin cererea depusă la dosar, a arătat că nu are calitatea de revizuent ci pe aceea de recurent. Împreună cu cererea de la dosar, revizuentul a depus un nou set de înscrisuri constând în adeverințe medicale, acte de stare civilă, cupoane de pensie.
Întrucât instanța a constatat că a intervenit decesul intimatului T.L. a pus în vedere revizuentului să precizeze numele, prenumele și domiciliul moștenitorilor lui T.L., iar la termenul din 7 decembrie 2011 a dispus introducerea în cauză, în calitate de intimate, a numitelor P.L. și R.F.. Prin concluziile scrise, revizuentul a învederat că nu a înțeles să formuleze cerere de revizuireci recurs extraordinar. Potrivit art. 322 C. proc. civ., împotriva unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare se poate exercita calea de atac a revizuirii, termenul pentru formularea unei cereri de revizuire fiind, în conformitate cu art. 324 C. proc. civ., de o lună. Cum în cauză, așa cum s-a stabilit de Judecătoria Târgu Jiu când a procedat la calificarea cererii ca fiind o cerere de revizuire, hotărârea ce se urmărește a fi modificată este pronunțată în anul 1991, este evident că termenul de o lună nu a fost respectat.
Pe de altă parte, tribunalul nu a putut identifica motivele de revizuire reglementate expres și limitativ de art. 322, pct. 1-10 C. proc. civ., din multiplele cereri depuse de acesta În ce privește susținerea că de fapt declară recurs extraordinar, tribunalul constată că acesta a fost abrogat prin Legea nr. 59/1993. Urmare a celor reținute, tribunalul a respins cererea de revizuire. Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, a declarat recurs, revizuentul T.L.D., pe care nu l-a motivat. Instanța de recurs a invocat, din oficiu, excepția nulității și pe cea a inadmisibilității recursului. Prin decizia civilă nr. 5568 din data de 26 aprilie 2012 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a analizat cu prioritate excepția nulității recursului pe care a găsit-o incidentă cauzei, reținând că sancțiunea nemotivării recursului în termenul legal este nulitatea căii de atac, potrivit art. 306 alin. (1) C. proc.
civ. și că, în cauză, nu se identifică existența unor motive de ordine publică, care pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, astfel încât nu s-a mai impus analizarea excepției inadmisibilității recursului. Împotriva acestei decizii a declarat un nou recurs recurentul T.L.D. arătând, în esență, că în mod greșit Tribunalul Dolj a calificat calea de atac împotriva deciziei civile nr. 2641 din 25 octombrie 1991 a Tribunalului Dolj ca fiind revizuire. Înalta Curte la termenul de judecată din data 27 mai 2013, învestită fiind cu soluționarea acestei căi extraordinare de atac, a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului, pe care o găsește incidentă speței, pentru următoarele considerente: O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii. În cauza de față se rețin dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd că pot fi supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. Or, în speță, recurentul T.L.D. a exercitat pentru prima oară, calea de atac a recursului împotriva deciziei civile nr. 187 din 01 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj, recurs care a fost soluționat prin decizia civilă nr. 5568 din data de 26 aprilie 2012 de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.
Așa fiind, exercitarea de către reclamant, pentru a doua oară, a aceleiași căi de atac a recursului împotriva deciziei dată de curtea de apel ca instanță de recurs, față de dispozițiile legale mai susmenționate, este inadmisibilă. Pentru considerentele precedente, recursul declarat în cauză va fi respins în consecință, ca inadmisibil, pentru că, așa cum prevăd dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., vizează o hotărâre irevocabilă, ce nu poate fi atacată pe această cale. De altfel, această concluzie decurge și din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, care se epuizează chiar prin exercițiul lui, deoarece o altă soluție ar tinde la ipoteza acceptării unui “recurs la recurs”.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul formulată de recurentul T.L.D. împotriva deciziei civile nr. 5568 din data de 26 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 mai 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.