Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.11.2010
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4539/2011

HOTĂRÂRE
26.11.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4539/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta C.S.M. a ridicat excepția de nelegalitate a art. 76 alin. (1 1 ) teza finală din ordinul 633/2006 emis de Președintele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, pentru aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară. Reclamanta a arătat că articolul din ordinul mai sus arătat, completează dispozițiile legii nelimitându-se strict la actul normativ în baza și executarea căruia a fost emis. Astfel, se permite radierea notării antecontractului din cartea funciară în baza încheierii de certificare fapte a notarului public care atestă că deși somată, una din părți a refuzat să se prezinte în vederea autentificării contractului.

Prin aplicarea acestei prevederi, antecontractul încheiat de părți a fost radiat din cartea funciară. Prin încheierea din ședința publică de la 26 noiembrie 2010 din Dosarul 793/328/2010 a Judecătoriei Turda, a fost sesizată Curtea de Apel Cluj cu excepția de nelegalitate a art. 76 alin. (1) teza finală din ordinul 633/2006 emis de Președintele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară constatând că acest articol reprezintă temeiul de drept al încheierii de carte funciară ce face obiectul plângerii la această instanță. Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a depus întâmpinare invocând excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Cluj, pe motivul că art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 dă posibilitatea de a se ridica această excepție în cazul în care acțiunea este introdusă la domiciliul reclamantului.

De asemenea, s-a invocat excepția lipsei procedurii prealabile pe motiv că partea vătămată nu a solicitat revocarea actului administrativ normativ pentru că în cazul de față nu se regăsește situația în act administrativ individual pentru a fi aplicabil art. 4 din Legea nr. 554/2004. Cu privire la fondul cauzei, se solicită respingerea excepției de nelegalitate pe motivul că deoarece legiuitorul nu a stabilit decât cadrul juridic general, regulamentul de organizare adoptat prin acest ordin a oferit soluții juridice în concordanță cu prevederile menționate în aplicarea art. 77 și art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Prin încheierea din ședința publică din 10 martie 2011, Curtea de Apel Cluj a respins excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Cluj apreciind că art. 10 din Legea nr. 554/2004 instituie o competență alternativă între instanța competentă material de la domiciliul sau sediul reclamantului și instanța de la sediul autorității pârâte lăsată în favoarea reclamantului. Ori, în acest caz, reclamanta a înțeles să se judece la instanța în a cărui competență teritorială se află domiciliul său. În ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile, aceasta a fost ridicată în ipoteza în care instanța a fost sesizată cu o acțiune în contencios administrativ conform art. 8 din Legea nr. 554/2004 și nu cu o excepție de nelegalitate considerată de pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară că ar putea privi doar actele administrative individuale nu și cele normative.

Obiectul cauzei de față este însă excepția de nelegalitate ridicată în dosarul Judecătoriei Turda, iar posibilitatea ca excepția de nelegalitate să vizeze un act administrativ normativ nu este limitată de un text legal și este unanim acceptată de teoria și practica judiciară. Ca atare, această excepție ridicată în apărare, privește o altă situație decât cea existentă în cauza dedusă judecății. După reținerea situație de fapt și invocarea actelor normative aplicabile, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 208 din 31 martie 2011 a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanta C.S.M. și a contestat nelegalitatea dispozițiilor pe calea excepției de nelegalitate, respectiv a dispozițiilor art. 76 alin. (1 1 ) din ordinul nr. 633/2006 emis de directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, act administrativ cu caracter normativ.

Pentru a pronunța această sentință s-a apreciat de instanța de fond că dispozițiile contestate pe calea excepției de nelegalitate sunt nelegale în raport de dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 deoarece adaugă nelegal la lege, prin reglementarea unei noi situații în care se poate dispune radierea notării din cartea funciară și anume încheierea de certificare de fapte întocmită de notar potrivit art. 91 din Legea nr. 36/1995. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen motivat autoritatea-pârâtă, pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs invocate conform art. 304 1 C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

invocându-se greșita aplicare a legii în ceea ce privește soluționarea cauzei atât în ceea ce privește soluționarea excepțiilor invocate, cât și în ceea ce privește soluționarea excepții de nelegalitate și a considerentelor pentru care instanța de fond a apreciat în mod nelegal și greșit că excepția de nelegalitate invocată este întemeiată. Prin motivele de recurs invocate se solicită examinarea cauzei sub toate aspectele respectiv analizarea cererii reclamantei și a aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 având în vedere obiectul excepției, dispoziții cu caracter normativ, apărările formulate prin întâmpinare, apărări vizând atât excepțiile invocate cât și fondul cauzei, criticându-se motivarea instanței de fond care a apreciat nelegalitatea dispozițiilor art. 76 alin. (1 1 ) din ordinul nr. 633/2006 în raport de dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, dispoziții care nu erau, în opinia recurentei aplicabile în cauză.

În motivele de recurs se critică greșita respingere a excepțiilor invocate a necompetenței materiale invocate, respectiv a lipsei procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 arătându-se că instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile art. 7 alin. (1) și art. 10 din Legea n r.554/2004. În ceea ce privește excepția de nelegalitate recurenta arată că în raport de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 actele administrative cu caracter normativ sunt exceptate de la controlul legalităților pe calea excepției de nelegalitate apreciindu-se că hotărârea recurată s-a pronunțat cu exces de putere în raport de dispozițiile constituționale. Pe fondul excepției în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ. recurenta solicită să se reanalizeze situația de fapt respectiv a legăturii cu soluționarea dosarului de fond aflat pe rolul Judecătoria Turda având ca obiect plângerea împotriva încheierii de carte funciară și să fie luate în considerare susținerile din întâmpinarea depusă în dosarul aflat pe rolul Curții de Apel Cluj. La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței pronunțate de Curtea de Apel Cluj. Analizând recursul declarat conform dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., în raport de motivele invocate, Curtea va aprecia pentru următoarele considerente că recursul este fondat în cauză sentința atacată prin care s-a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (1 1 ) din ordinul nr. 633/2006 fiind nelegală și netemeinică, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În raport de motivele invocate, Curtea va reține ca nefondate motivele de recurs care privesc pe fond soluția pronunțată prin hotărârea recurată prin care s-a admis excepția de nelegalitate în raport de dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, apreciind că în cauză s-a făcut o greșită aplicare a legii, în raport de situația de fapt. Curtea apreciază recursul ca fondat, verificând soluția recurată în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. și ținând cont de apărările formulate prin întâmpinarea depusă de recurentă, pe fondul cauzei, în cadrul soluționării excepției de nelegalitate. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și aspectele de nelegalitate care privesc soluționarea excepției lipsei procedurii prealabile și excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate nu sunt fondate.

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și dispozițiile art. 7 alin. (1) din același act normativ care reglementează competența și obligativitatea formulării plângerii prealabile anterior sesizării instanței de judecată. Aceste dispoziții au caracter general și nu sunt aplicabile în raport cu dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care se aplică cu prioritate, în raport de obiect excepție de nelegalitate prin care sunt contestate dispoziții dintr-un act administrativ cu caracter normativ. În raport de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Cluj a fost instanța competentă material să soluționeze cauza fiind instanța ierarhic superioară Judecătoria Turda care a sesizat-o conform încheierii motivare din 26 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 793/328/2010, în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere obiectul, în cauză nu erau aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar legătura dintre soluționarea cauzei de fond având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară și dispozițiile contestate pe calea excepției de nelegalitate a realizat-o județul Turda ca instanță de fond și nu Curtea de Apel Cluj, instanța care în raport de dispozițiile speciale ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este competentă material și teritorial să soluționeze excepția de nelegalitate invocată și nu să analizeze legătura cu fondul cauzei.

În ceea ce privește motivul de recurs prin care se invocă depășirea atribuțiilor puteri judecătorești și excesul de putere acesta nu poate fi reținut deoarece din interpretarea și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, actele administrative cu caracter normativ pot forma obiectul verificării legalității pe calea excepției de nelegalitate invocată conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Curtea verificând pe fond soluția recurată prin care s-a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 75 alin. (1 1 ) din ordinului nr. 633/2006 în raport de dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, Curtea apreciind că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, în raport de care s-a apreciat nelegalitatea deoarece dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 privesc instituția rectificării tuturor înscrisurilor din cartea funciară, inclusiv radierilor, cazul în speță, iar dispozițiile contestate pe calea excepției de nelegalitate privesc radierea notărilor, instituție reglementată cu caracter de principiu prin dispozițiile art. 20 din Legea nr. 7/1996 republicată.

În mod greșit și nelegal, instanța de fond și-a însușit poziția reclamantei-intimate și a concluzionat că dispozițiile art. 76 alin. (1 1 ) din ordinul nr. 633/2006 sunt nelegale pe motiv că adaugă la lege, respectiv sunt nelegale în raport de situațiile prevăzute de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 în care se poate dispune rectificarea în cartea funciară. Aceste dispoziții reținute de instanța de fond ca fiind încălcate dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 republicată nu sunt aplicabile în cauză în raport de obiect radiere notare înscriere în cartea funciară efectuată conform art. 76 alin. (1 1 ) din ordinul nr. 633/2006 în baza încheierii de certificare fapte încheiate conform art. 91 din Legea nr. 36/1995.

Obiectul cauzei nu se circumscrie dispozițiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 nefiind vorba de o acțiune în rectificare de carte funciară și pe cale de consecință Curtea apreciază că sunt netemeinice și nelegal aplicate aceste dispoziții și sunt greșite aprecierile privind adăugarea la lege prin instituirea unei noi condiții în care se poate dispune rectificarea în cartea funciară, în afara celor două condiții reglementate prin dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, respectiv calea înțelegerii amiabile sau pe calea instanței de judecată concretizată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Dispozițiile art. 76 alin. (1 1 ) din ordinul nr. 633/2006 sunt legal emise în raport de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 7/1996 republicată prin care s-a stabilit cadrul juridic general al posibilității radierii înscrisurilor din cartea funciară.

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 51 din Legea nr. 7/1996 care privesc o altă instituție, instituția rectificării înscrisurilor din cartea funciară și pe cale de consecință considerațiile instanței de fond sunt netemeinicie și nelegale. Dispozițiile contestate pe calea excepției de nelegalitate respectiv dispozițiile art. 76 alin. (1 1 ) din Regulamentul aprobat prin ordinul nr. 633/2006 sunt legal emise deoarece aceste dispoziții sunt date în aplicarea dispozițiilor cu caracter de principiu cu privire în art. 20 din Legea nr. 7/1996 care privesc radierea înscrisurilor efectuate în cartea funciară, reprezentând o punere în aplicare în concret a acestei dispoziții reglementând în sensul că: Radierea notărilor care și-au pierdut efectul se va hotărî de registratorul de carte funciară, la cerere sau din oficiu, în funcție de datele înscrise în cartea funciară, prin încheiere notarială, care se va comunica părților.

În cauză radierea notării antecontractului de vânzare cumpărare înscris în cartea funciară s-a dispus la cererea vânzătorilor promitenți, în baza încheierii de certificare de fapte emisă de notarul public în aplicarea dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 36/1995. Toate considerentele reclamantei-intimate în calitate de promitentă cumpărătoare legate de conținutul și interpretarea încheierii eliberate în cadrul activității specifice de notarul public de drepturile și obligațiile părților din antecontract sau de comunicarea sau motivarea încheierii încheiate de registrorul de carte funciară conform art. 76(1 1 ) din Regulament, au legătură cu fondul cauzei aflate pe rolul Judecătoriei Turda având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară din 18 septembrie 2009 prin care s-a dispus radierea antecontractului de vânzare-cumpărare din 21 iunie 2008 în cartea funciară.

În raport de prezenta cauză, Curtea, în raport de considerentele expuse mai sus, apreciază că dispozițiile normative contestate pe calea excepției de nelegalitate sunt legal emise în aplicarea concretă a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 7/1996 republicată în cauză nefiind aplicabile dispozițiilor art. 51 alin. (1) din același act normativ deoarece privesc o altă instituție juridică specifică cărții funciare. În consecință, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge ca nefondată excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (1 1 ) din ordinul nr. 633/2006 invocată de intimata-reclamantă în dosarul Judecătoriei Turda.

D E C I D E Admite recursul declarat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară împotriva sentinței civile nr. 208 din 31 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge ca nefondată excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (1 1 ) din ordinul nr. 633/2006 invocată de intimata-reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-03-04
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1326/2011
proprietate asupra terenurilor sunt supuse regimului de publicitate imobiliară, adică Legii nr. 7/1996 privind cadastrul funciar și publicitate imobiliară, care la art. 25 alin. (1) prevede că înscrierile în cartea funciară vor produce efec
ÎCCJ 2018-04-17
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1180/2018
Turda, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară ca fiind introdusa împotriva unor persoane fără ca
ÎCCJ 2010-09-30
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3973/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, la data de 12 septembrie 2008, reclamantul P.V.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Naț
ÎCCJ 2010-05-18
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2615/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 637 din 03 februarie 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția de inadmisibilitate invocată în cauză și a fost admisă exc
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4482/2012
apel a interpretat și a aplicat greșit dispozițiile art. 54 din Legea nr. 7/1996, ajungând la concluzia greșită că notarul ar putea solicita extrasul de carte funciară pentru autentificarea actului, independent de voința titularului dreptul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă