ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3800/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3800/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
recursului de față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr. 464 pronunțată
în data de 15 iunie 2011, Tribunalul Prahova a respins acțiunea formulată de
reclamanta SC M. SRL și a obligat-o să plătească pârâtei suma de 30.000 lei cu
titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî
astfel, tribunalul a constatat că reclamanta a apreciat că a efectuat lucrări
suplimentare la contract și peste prețul achitat de pârâtă, că se consideră
îndreptățită să primească și contravaloarea lucrărilor suplimentare efectuate,
menționate în expertiza efectuată în cauză în cuantum de 1.136.786,34 lei RON
transformat în 267.479,14 euro.
S-a reținut că
potrivit dispozițiilor art. 8.1 din contract orice fel de modificare adusă
contractului se va face de comun acord în scris și va constitui act adițional
anexat și parte integrantă a acestuia, însă reclamanta nu a procedat în această
modalitate, clauza a fost inserată tocmai având în vedere specificul fazei de
finisare, martorii propuși de către reclamantă recunoscând că au fost necesare
numeroase modificări.
S-a mai reținut
că potrivit art. 8.2 din contract, lucrările prevăzute a se executa de către
antreprenor și specificate în Anexa 1 vor fi de cea mai bună calitate iar
deficiențele apărute vor fi remediate de către acesta și pe cheltuiala sa. Din
compararea anexei nr. 1 la contractul din 08 mai 2005 cu lucrările menționate
de către expertul tehnic, a rezultat că lucrările suplimentare efectuate sunt
de fapt lucrările de reparare a deficiențelor constate de beneficiar și
menționate în caietele de sarcini și doar o mică parte din lucrări sunt
suplimentare, respectiv scurgeri balcoane, lucrări balcoane lemn. Din expertiza
tehnică efectuată a rezultat că lucrările nu au la bază note de comandă
suplimentare emise de proiectant și însușite de beneficiar, ci un carnet cu
note de discuții pus la dispoziție de constructor.
Instanța a
reținut că reclamanta a refăcut o parte din finisaje și a executat și alte
lucrări, fără a avea acceptul scris al beneficiarului și fără a fi cuprinse
într-o dispoziție de șantier, astfel că, în calitate de antreprenor, nu poate
cere o sporire de preț, nici cu titlu de îmbogățire fără just temei, dacă nu a
efectuat lucrări de calitate și dacă modificările sau adăugirile la planul
inițial, inclusiv prețul, nu au fost aprobate de client, conform art. 1484 C. civ.
Tribunalul a
apreciat că, atâta timp cât prețul lucrărilor a fost stabilit forfetar și
plătit ca atare de pârâtă are putere de lege între părțile contractante,
neputându-se acorda executantului un preț mai mare chiar dacă, acesta ar
corespunde unui volum superior de lucrări decât cel contractat. în ceea ce
privește instituția îmbogățirii fără just temei, se apreciază că cel sărăcit
are drept la actio de in rem verso numai atunci când nu mai are nici o altă
acțiune în justiție pentru valorificarea dreptului sau la reparațiune, or
reclamanta avea la dispoziție posibilitatea modificării contractului
nr.4/08.05.2005 dacă se impunea acest lucru, însă nu a procedat în acest sens
recunoscând implicit că a efectuat lucrările deficitar, și primind suma de 800.000
lei în loc de 750.000 lei a recunoscut implicit și că valoarea lucrărilor
suplimentare i-au fost achitate.
Tribunalul a
conchis că reclamanta nu era îndreptățită să solicite de la pârâtă suma de bani
rezultată din expertiza tehnică efectuată în cauză și a respins ca neîntemeiată
cererea de obligare a pârâtei la plata lucrărilor suplimentare.
Împotriva acestei
sentințe a formulat apel reclamanta SC M. SRL, criticând-o pentru nelegalitate
și netemeinicie, precizând că nelegalitatea hotărârii constă în greșita
aplicare a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., precum și a
interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 969 și urm C. civ., a
dispozițiilor clauzelor contractului de antrepriza din data de 08 mai 2005.
Prin încheierea
din data de 18 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a
II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a menționat că prin
serviciul registratură sub nr.18108 din 13 septembrie 2012, s-a depus raport de
expertiză judiciară - obiecțiuni întocmit de expert contabil Andreescu Diana;
s-a respins cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de avocatul
apelantei reținându-se că partea adversă a depus concluzii scrise prin apărător
la termenul anterior insistând în soluționarea apelului, că dosarul este foarte
vechi, având mai mult de un an pe rol, că avocatul apelantei trebuia să lase în
substituire pe altcineva, ținând cont că planificarea concediului de odihnă se
face cu mult timp în urmă și că se impune amânarea pronunțării pentru a se da
posibilitatea apelantei - reclamante să depună concluzii scrise.
Prin decizia
nr. 78 din 25 septembrie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă,
de Contencios Administrativ și Fiscal a respins apelul declarat de SC M. SRL ca
nefondat.
Pentru a hotărî
astfel instanța de apel a reținut că între părți s-au încheiat două contracte
de antrepriză pentru construcția, inițială a unei vile, care s-a transformat în
hotel, primul pentru ridicarea la roșu a construcției, al doilea pentru
finisări și instalații, la prețuri forfetare, stabilite anterior de comun acord
de părțile procesuale.
Deoarece
raportul juridic obligațional s-a încheiat înainte de intrarea în vigoare a
noului C. civ., instanța de apel a reținut că sunt aplicabile reglementările vechiului
C. civ., iar instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 1484 C. civ. vechi,
unde se arată că antreprenorul nu poate cere o sporire de preț, nici cu titlu
de îmbogățire pentru just temei pe motiv că s-a mărit prețul muncii sau al
materialelor, nici pe motiv că a efectuat modificări sau adăugiri la planul
inițial, dacă aceste modificări sau adăugiri nu au fost aprobate de client în
scris și modificările de preț de asemenea stabilite cu clientul. în acest sens
beneficiarul trebuia să comande aceste lucrări suplimentare prin note de
comandă scrise, iar antreprenorul trebuia să le accepte sau nu tot în formă
scrisă. Prețul forfetar este acela fixat prin convenția dintre părți drept
echivalent al lucrărilor, iar dacă costul lucrărilor se schimbă este necesar un
act adițional la contractul de antrepriză inițial încheiat, suma astfel
determinată de părți ca preț nu poate fi ulterior modificată unilateral pe
motivul scumpirii materialelor, manoperei sau că, antreprenorul nu a apreciat
corect de la început prețul stabilit. Nici adăugirile și nici modificările la
planul inițial de construcție nu pot constitui motiv de majorare a prețului,
excepție făcând acordul scris și prealabil al beneficiarului în scopul
majorării ceea ce nu s-a făcut în cazul de față.
S-a mai reținut
că dacă părțile au fixat un astfel de preț, instanța nu poate acorda un preț
mai mare, chiar dacă în aparență prin expertiza tehnică construcții s-ar dovedi
că valoarea lucrării ar fi mai mare decât cea fixată drept preț, iar în cauză expertul
contabil nu a putut stabili TVA-ul recuperat pentru materialele procurate de
beneficiar, deoarece acesta se deduce și se restituie în mod global pentru anul
fiscal.
S-a reținut că
nu se poate susține faptul că al doilea contract de antrepriză, respectiv
contractul de antrepriză nr.4 din 08 mai 2005 care privește faza la cheie s-ar
fi încheiat înainte de a se încheia faza la roșu, respectiv înainte de a se
cunoaște cum va arătat construcția finală, afirmațiile apelantei fiind
nerealiste, din acest punct de vedere. Acest contract s-a încheiat după primul
contract de antrepriză ce viza construcția la roșu, în primul rând datorită
faptului că s-a modificat nivelul construcției, iar apelanta trebuia să ceară
un act adițional la primul contract de antrepriză ca diferență de preț pentru
suprafața construită în mod suplimentar, iar din concluziile expertizei
contabile a rezultat cu certitudine faptul că pentru lucrările realizate în
baza contractului din 2005 investitorul a achitat toate facturile aferente acestor
lucrări, nu au existat discuții sau cantități de lucrări executate și
contestate, acest contract s-a executat fără dispute din punct de vedere tehnic
sau financiar. Datorită modificările constructive s-a prelungit durata de
execuție a construcției, lucrările în faza la roșu s-au executat în perioada
mai 2005 - iunie 2008, ceea ce a determinat actualizarea autorizației de
construcției precum și trecerea la faza următoare a construcției, finalizare la
cheie, recompartimentări și executare instalații electrice. Lucrările
suplimentare nu fac obiectul contractului vizând faza la roșu, acest contract a
fost executat și onorat în mod integral.
Reclamanta SC M.
SRL a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 18 septembrie
2012, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de
ședință din data de 18 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești și trimiterea
cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru ca recurenta să-și exercite
în limitele legalității dreptul la apărare.
Reclamanta a
declarat recurs și împotriva deciziei nr. 78 din 25 septembrie 2012 a Curții de
Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,
invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
în temeiul cărora a solicitat, în principal, casarea deciziei și trimiterea
cauzei la instanța de apel. în subsidiar a solicitat admiterea recursului,
desființarea deciziei instanței de apel și rejudecând cauza admiterea pe fond a
acțiunii.
A prezentat
situația de fapt și a făcut considerații asupra derulării procesului, reiterând
toate fazele procesuale și soluțiile pronunțate de instanțele care au
soluționat cauza în primă instanță și în apel, invocând în esență, următoarele:
- Instanța de
judecată a încălcat dispozițiile art.129 alin. (5) C. proc. civ., a interpretat
și aplicat abuziv dispozițiile art. 156 C. proc. civ. și a încălcat
dispozițiile art. 242 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. proc. civ. La termenul
de judecată din 8 august 2012 a fost prezent doar apărătorul recurentei care a
formulat obiecțiuni atât la expertiza în construcții cât și la expertiza
contabilă, obiecțiuni care au fost încuviințate. S-a acordat termen la data de
18 septembrie 2012, termen la care instanța de apel în lipsa ambelor părți, dar
cu cerere motivată din partea apărătorului recurentei a revenit asupra
răspunsurilor la obiecțiuni, a respins cererea apărătorului recurentei privind
lipsa de apărare și a trecut în lipsa ambelor părți la judecarea cauzei.
- Instanța de
judecată a interpretat greșit actul dedus judecății în baza căruia recurenta a
susținut că s-a născut dreptul recurentei la despăgubiri, respectiv contractul
din 8 mai 2005 și dispozițiile art. 1484 C. civ. cu referire la art. 960 C. civ.
și 970 C. civ. Instanța trebuia să verifice cauza pentru care au fost încheiate
între părți două acte juridice cu prețuri diferite. Reprezentanții recurentei
au căzut de acord cu cel al intimatei să încheie un nou act, cu aceleași date,
dar cu o altă valoare și nu un act adițional fiind evident că cererea
recurentei trebuia admisă. Aceasta a fost cauza pentru care s-a solicitat
suplimentarea probei cu interogatoriu și martori, probațiune ce a fost respinsă
de instanță. Se susține că atâta timp cât recurenta a făcut dovada clară că
beneficiarul nu a deținut un plan concret al lucrării efectuate, atunci
recurenta nu mai este ținută de reglementările restrictive ale art.1484 Cod
civil, ci se pot aplica normele generale privind încheierea convențiilor și
executarea acestora. Recurenta a dovedit cu înscrisurile depuse că beneficiarul
nu a avut nici proiect și nici autorizație obținută conform prevederilor Legii
nr. 50/1991, pentru obiectiv „hotel” și că, părțile pot conveni în orice mod la
stabilirea de noi obligații și nu neapărat prin încheierea de acte adiționale.
Atâta timp cât se ajunge însă la construirea unui hotel, în care expertul arată
că suprafața construită este dublă față de cea a obiectivului vilă, atunci este
evident că nu se mai poate susține că exista același obiect inițial negociat și
contractat.
Intimata SC H. SRL
a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea recursului
în baza art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și în subsidiar
respingerea recursului ca nefondat.
În respectarea
dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. Înalta Curte a pus în discuția părților
excepția de nulitate a recursului invocată de intimata - pârâtă cu raportare la
dispozițiile art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ. constatând
următoarele:
Potrivit art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea
nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și
dezvoltarea lor.
Art. 306 alin.
(2) și (3) C. proc. civ. prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate
și din oficiu de către instanțele de judecată și că indicarea greșită a
motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora
face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C.
proc. civ.
Raportând
textele legale menționate mai sus la cererea de recurs Înalta Curte constată că
aceasta conține motivele de nelegalitate a deciziei atacate, invocându-se
prevederile art. 304 alin. (1) pct.8 și 9 C. proc. civ., fiind dezvoltate
motive care să permită încadrarea acestora în prevederile mai sus menționate.
Cum recurenta
s-a conformat exigențelor legale menționate, Înalta Curte va respinge excepția
invocată de intimata - pârâtă.
Recursul este
nefondat.
Instanța de
apel nu a încălcat dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. În baza art. 292
raportat la art. 295 C. proc. civilă, instanța de apel a suplimentat
probatoriul la solicitarea apelantei cu expertiza tehnică în construcții și
expertiza financiar - contabilă la care au fost admise obiecțiuni dar
concluziile acestora nu au fost de natură a schimba soluția pronunțată de prima
instanță.
În ceea ce
privește respingerea probei cu interogatoriu și martori se reține că instanța
de apel nu avea obligația, ci posibilitatea de a dispune administrarea sau nu a
probelor. Problema admiterii sau revenirii asupra unei probe este o chestiune
de apreciere a mijloacelor de probă, care nu poate fi invocată pe calea
recursului.
Instanța de
apel a trecut corect la soluționarea cauzei apreciind că probele administrate
sunt suficiente pentru soluționarea cauzei și nu a încălcat principiul rolului
activ și nici dreptul la apărare care să atragă casarea hotărârii.
Curtea de Apel
a identificat și a făcut aplicarea la situația de fapt, stabilită cu
certitudine în cauză a textelor normative incidente, coroborându-le cu probele
câștigate cauzei, aplicație obligatorie, ce conferă suport legal soluției
pronunțate.
Instanța de
apel a stăruit pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în
cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul
pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
În cauză prin
probatoriul administrat s-au clarificat aspectele controversate care se
regăseau în apărările părților litigante, astfel încât soluția dată de instanță
se caracterizează printr-o vădită legalitate și temeinicie.
Instanța de
apel a făcut o corectă aplicare și a prevederilor art. 156 C. proc. civ. și
art. 242 C. proc. civ. Împrejurarea că la dosarul cauzei, exista o cerere din
partea apărătorului reclamantei prin care solicita acordarea unui termen pentru
imposibilitate de prezentare, nu putea obliga instanța să se conformeze acestei
cereri.
Norma din
art.156 alin. (1) nu este formulată în termenii imperativi ai unei obligații a
instanței de a amâna cauza când partea pretinde că nu beneficiază de o apărare
corespunzătoare, valorificarea cererii părții depinzând de aprecierea exclusivă
a instanței, ce evaluează în concret circumstanțele formulării unei asemenea
solicitări. în speță s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de
art. 156 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că dosarul se afla de mai
mult de un an pe rol, iar avocatul trebuia să lase în substituire o altă
persoană calificată, instanța respingând legal cererea de amânare a cauzei și a
amânat pronunțarea pentru ca părțile să depună concluzii scrise. Instanța a
amânat pronunțarea în dosar, caz în care reclamanta nu a fost în niciun caz
prejudiciată sub aspectul lipsei unei apărări competente, deoarece a avut
posibilitatea de a depune concluzii scrise.
Instanța de
apel a aplicat corect și prevederile art. 242 C. proc. civ., trecând la
soluționarea apelului având în vedere că partea adversă a depus concluzii
scrise prin apărător la termenul anterior insistând în judecarea apelului în
lipsă conform art. 242 alin. (2) C. proc. civ. și că recurenta prin avocat a
înțeles să formuleze cerere de amânare a cauzei și nu să se suspende judecata.
Art. 304 pct. 8
C. proc. civ. reglementează situația când instanța a schimbat natura ori
înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic interpretând greșit actul juridic dedus
judecății, textul reglementând situația în care judecătorul fondului procedează
la interpretarea unui act juridic dedus judecății cu toate că nu avea dreptul
să o facă, clauzele stipulate fiind cale și precise.
Din analiza
motivelor de recurs se constată că instanța de apel a interpretat contractele
de antrepriză așa cum au fost concepute, redactate și calificate de părți,
neschimbând natura juridică a actelor, nealterând natura lor.
Nu se justifică
nici invocarea art.304 pct. 9 C. proc. civ. în susținerea nelegalității
deciziei atacate.
Instanța de
apel a verificat și analizat cele două contracte de antrepriză și nu a trecut
peste termenii conveniți de părți în legătură cu executarea obiectivului în
discuție, reținând în raport de starea de fapt stabilită că, contravaloarea
pretinsă de recurentă în calitate de antreprenor nu poate fi acordată, deoarece
nu s-a dovedit în sens legal că a fost acceptată anterior de către beneficiar
printr-un act adițional, nu s-a făcut proba că a fost confirmată de acesta prin
înscrisuri prealabile, situații de lucrări, prin proces - verbal de recepție,
acte în care ar fi trebuit să se regăsească semnătura de confirmare de către
beneficiar. Simplele facturi emise în vederea plății unor lucrări a căror
execuție intră în obiectul contractului de antrepriză la prețul forfetar nu
poate determina admiterea pretențiilor suplimentare, solicitate de recurentă
față de prețul contractat inițial.
Nu se constată
încălcată regula pacta sunt servanda, în condițiile în care recurenta a
calificat și apreciat greșit clauzele contractuale referitoare la nașterea
dreptului la despăgubiri.
Instanța de
apel a aplicat corect și prevederile art. 1484 C. civ., reținând că
antreprenorul nu poate cere o sporire de preț, nici cu titlu de îmbogățire fără
just temei, pe motiv că s-a mărit prețul muncii sau al materialelor, nici pe
motiv că a efectuat modificări sau adăugiri la planul inițial, dacă aceste
modificări sau adăugiri nu au fost prevăzute în niciun act adițional și nici nu
s-a dovedit acordul scris al beneficiarului pentru modificările de preț și că
nu sunt incidente normele generale privind încheierea convențiilor și
executarea acestora.
Instanța de
apel a reținut corect că beneficiarul trebuia să comande aceste lucrări
suplimentare prin note de comandă scrisă, iar antreprenorul trebuia să le
accepte sau nu tot în formă scrisă.
Restul
criticilor legate de probatorii și reaprecierea situației de fapt nu pot face
obiectul recursului deoarece sunt motive referitoare la temeinicia hotărârii
iar în recurs nu pot fi analizate decât motivele de nelegalitate.
Se apreciază că
hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304
pct. 8 și 9 C. proc. civ. și în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte
urmează a respinge recursul reclamantei ca nefondat.
Făcând
aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. se va obliga recurenta -
reclamantă la sumei de 22.000 lei cheltuieli de judecată către intimata -
pârâtă SC H. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
excepția nulității cererilor de recurs. Respinge ca nefondat recursul declarat
de reclamanta SC M. SRL Valea Doftanei împotriva încheierii de ședință din 18
septembrie 2012 și a deciziei nr. 78 din 25 septembrie 2012, pronunțate de
Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Obligă
reclamanta SC M. SRL la plata sumei de 22.000 lei cheltuieli de judecată către
pârâta SC H. SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2013.