ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3800/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 464 pronunțată în data de 15 iunie 2011, Tribunalul Prahova a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M. SRL și a obligat-o să plătească pârâtei suma de 30.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că reclamanta a apreciat că a efectuat lucrări suplimentare la contract și peste prețul achitat de pârâtă, că se consideră îndreptățită să primească și contravaloarea lucrărilor suplimentare efectuate, menționate în expertiza efectuată în cauză în cuantum de 1.136.786,34 lei RON transformat în 267.479,14 euro.

S-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 8.1 din contract orice fel de modificare adusă contractului se va face de comun acord în scris și va constitui act adițional anexat și parte integrantă a acestuia, însă reclamanta nu a procedat în această modalitate, clauza a fost inserată tocmai având în vedere specificul fazei de finisare, martorii propuși de către reclamantă recunoscând că au fost necesare numeroase modificări. S-a mai reținut că potrivit art. 8.2 din contract, lucrările prevăzute a se executa de către antreprenor și specificate în Anexa 1 vor fi de cea mai bună calitate iar deficiențele apărute vor fi remediate de către acesta și pe cheltuiala sa.

Din compararea anexei nr. 1 la contractul din 08 mai 2005 cu lucrările menționate de către expertul tehnic, a rezultat că lucrările suplimentare efectuate sunt de fapt lucrările de reparare a deficiențelor constate de beneficiar și menționate în caietele de sarcini și doar o mică parte din lucrări sunt suplimentare, respectiv scurgeri balcoane, lucrări balcoane lemn. Din expertiza tehnică efectuată a rezultat că lucrările nu au la bază note de comandă suplimentare emise de proiectant și însușite de beneficiar, ci un carnet cu note de discuții pus la dispoziție de constructor.

Instanța a reținut că reclamanta a refăcut o parte din finisaje și a executat și alte lucrări, fără a avea acceptul scris al beneficiarului și fără a fi cuprinse într-o dispoziție de șantier, astfel că, în calitate de antreprenor, nu poate cere o sporire de preț, nici cu titlu de îmbogățire fără just temei, dacă nu a efectuat lucrări de calitate și dacă modificările sau adăugirile la planul inițial, inclusiv prețul, nu au fost aprobate de client, conform art. 1484 C. civ. Tribunalul a apreciat că, atâta timp cât prețul lucrărilor a fost stabilit forfetar și plătit ca atare de pârâtă are putere de lege între părțile contractante, neputându-se acorda executantului un preț mai mare chiar dacă, acesta ar corespunde unui volum superior de lucrări decât cel contractat.

în ceea ce privește instituția îmbogățirii fără just temei, se apreciază că cel sărăcit are drept la actio de in rem verso numai atunci când nu mai are nici o altă acțiune în justiție pentru valorificarea dreptului sau la reparațiune, or reclamanta avea la dispoziție posibilitatea modificării contractului nr.4/08.05.2005 dacă se impunea acest lucru, însă nu a procedat în acest sens recunoscând implicit că a efectuat lucrările deficitar, și primind suma de 800.000 lei în loc de 750.000 lei a recunoscut implicit și că valoarea lucrărilor suplimentare i-au fost achitate. Tribunalul a conchis că reclamanta nu era îndreptățită să solicite de la pârâtă suma de bani rezultată din expertiza tehnică efectuată în cauză și a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata lucrărilor suplimentare.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta SC M. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, precizând că nelegalitatea hotărârii constă în greșita aplicare a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., precum și a interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 969 și urm C. civ., a dispozițiilor clauzelor contractului de antrepriza din data de 08 mai 2005. Prin încheierea din data de 18 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a menționat că prin serviciul registratură sub nr.18108 din 13 septembrie 2012, s-a depus raport de expertiză judiciară - obiecțiuni întocmit de expert contabil Andreescu Diana; s-a respins cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de avocatul apelantei reținându-se că partea adversă a depus concluzii scrise prin apărător la termenul anterior insistând în soluționarea apelului, că dosarul este foarte vechi, având mai mult de un an pe rol, că avocatul apelantei trebuia să lase în substituire pe altcineva, ținând cont că planificarea concediului de odihnă se face cu mult timp în urmă și că se impune amânarea pronunțării pentru a se da posibilitatea apelantei - reclamante să depună concluzii scrise.

Prin decizia nr. 78 din 25 septembrie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a respins apelul declarat de SC M. SRL ca nefondat. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că între părți s-au încheiat două contracte de antrepriză pentru construcția, inițială a unei vile, care s-a transformat în hotel, primul pentru ridicarea la roșu a construcției, al doilea pentru finisări și instalații, la prețuri forfetare, stabilite anterior de comun acord de părțile procesuale. Deoarece raportul juridic obligațional s-a încheiat înainte de intrarea în vigoare a noului C. civ., instanța de apel a reținut că sunt aplicabile reglementările vechiului C. civ., iar instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 1484 C. civ.

vechi, unde se arată că antreprenorul nu poate cere o sporire de preț, nici cu titlu de îmbogățire pentru just temei pe motiv că s-a mărit prețul muncii sau al materialelor, nici pe motiv că a efectuat modificări sau adăugiri la planul inițial, dacă aceste modificări sau adăugiri nu au fost aprobate de client în scris și modificările de preț de asemenea stabilite cu clientul. în acest sens beneficiarul trebuia să comande aceste lucrări suplimentare prin note de comandă scrise, iar antreprenorul trebuia să le accepte sau nu tot în formă scrisă. Prețul forfetar este acela fixat prin convenția dintre părți drept echivalent al lucrărilor, iar dacă costul lucrărilor se schimbă este necesar un act adițional la contractul de antrepriză inițial încheiat, suma astfel determinată de părți ca preț nu poate fi ulterior modificată unilateral pe motivul scumpirii materialelor, manoperei sau că, antreprenorul nu a apreciat corect de la început prețul stabilit.

Nici adăugirile și nici modificările la planul inițial de construcție nu pot constitui motiv de majorare a prețului, excepție făcând acordul scris și prealabil al beneficiarului în scopul majorării ceea ce nu s-a făcut în cazul de față. S-a mai reținut că dacă părțile au fixat un astfel de preț, instanța nu poate acorda un preț mai mare, chiar dacă în aparență prin expertiza tehnică construcții s-ar dovedi că valoarea lucrării ar fi mai mare decât cea fixată drept preț, iar în cauză expertul contabil nu a putut stabili TVA-ul recuperat pentru materialele procurate de beneficiar, deoarece acesta se deduce și se restituie în mod global pentru anul fiscal.

S-a reținut că nu se poate susține faptul că al doilea contract de antrepriză, respectiv contractul de antrepriză nr.4 din 08 mai 2005 care privește faza la cheie s-ar fi încheiat înainte de a se încheia faza la roșu, respectiv înainte de a se cunoaște cum va arătat construcția finală, afirmațiile apelantei fiind nerealiste, din acest punct de vedere.

Acest contract s-a încheiat după primul contract de antrepriză ce viza construcția la roșu, în primul rând datorită faptului că s-a modificat nivelul construcției, iar apelanta trebuia să ceară un act adițional la primul contract de antrepriză ca diferență de preț pentru suprafața construită în mod suplimentar, iar din concluziile expertizei contabile a rezultat cu certitudine faptul că pentru lucrările realizate în baza contractului din 2005 investitorul a achitat toate facturile aferente acestor lucrări, nu au existat discuții sau cantități de lucrări executate și contestate, acest contract s-a executat fără dispute din punct de vedere tehnic sau financiar.

Datorită modificările constructive s-a prelungit durata de execuție a construcției, lucrările în faza la roșu s-au executat în perioada mai 2005 - iunie 2008, ceea ce a determinat actualizarea autorizației de construcției precum și trecerea la faza următoare a construcției, finalizare la cheie, recompartimentări și executare instalații electrice. Lucrările suplimentare nu fac obiectul contractului vizând faza la roșu, acest contract a fost executat și onorat în mod integral. Reclamanta SC M. SRL a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 18 septembrie 2012, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din data de 18 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru ca recurenta să-și exercite în limitele legalității dreptul la apărare.

Reclamanta a declarat recurs și împotriva deciziei nr. 78 din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat, în principal, casarea deciziei și trimiterea cauzei la instanța de apel. în subsidiar a solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei instanței de apel și rejudecând cauza admiterea pe fond a acțiunii. A prezentat situația de fapt și a făcut considerații asupra derulării procesului, reiterând toate fazele procesuale și soluțiile pronunțate de instanțele care au soluționat cauza în primă instanță și în apel, invocând în esență, următoarele: - Instanța de judecată a încălcat dispozițiile art.129 alin. (5) C. proc.

civ., a interpretat și aplicat abuziv dispozițiile art. 156 C. proc. civ. și a încălcat dispozițiile art. 242 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. proc. civ. La termenul de judecată din 8 august 2012 a fost prezent doar apărătorul recurentei care a formulat obiecțiuni atât la expertiza în construcții cât și la expertiza contabilă, obiecțiuni care au fost încuviințate. S-a acordat termen la data de 18 septembrie 2012, termen la care instanța de apel în lipsa ambelor părți, dar cu cerere motivată din partea apărătorului recurentei a revenit asupra răspunsurilor la obiecțiuni, a respins cererea apărătorului recurentei privind lipsa de apărare și a trecut în lipsa ambelor părți la judecarea cauzei.

- Instanța de judecată a interpretat greșit actul dedus judecății în baza căruia recurenta a susținut că s-a născut dreptul recurentei la despăgubiri, respectiv contractul din 8 mai 2005 și dispozițiile art. 1484 C. civ. cu referire la art. 960 C. civ. și 970 C. civ. Instanța trebuia să verifice cauza pentru care au fost încheiate între părți două acte juridice cu prețuri diferite. Reprezentanții recurentei au căzut de acord cu cel al intimatei să încheie un nou act, cu aceleași date, dar cu o altă valoare și nu un act adițional fiind evident că cererea recurentei trebuia admisă. Aceasta a fost cauza pentru care s-a solicitat suplimentarea probei cu interogatoriu și martori, probațiune ce a fost respinsă de instanță.

Se susține că atâta timp cât recurenta a făcut dovada clară că beneficiarul nu a deținut un plan concret al lucrării efectuate, atunci recurenta nu mai este ținută de reglementările restrictive ale art.1484 Cod civil, ci se pot aplica normele generale privind încheierea convențiilor și executarea acestora. Recurenta a dovedit cu înscrisurile depuse că beneficiarul nu a avut nici proiect și nici autorizație obținută conform prevederilor Legii nr. 50/1991, pentru obiectiv „hotel” și că, părțile pot conveni în orice mod la stabilirea de noi obligații și nu neapărat prin încheierea de acte adiționale. Atâta timp cât se ajunge însă la construirea unui hotel, în care expertul arată că suprafața construită este dublă față de cea a obiectivului vilă, atunci este evident că nu se mai poate susține că exista același obiect inițial negociat și contractat.

Intimata SC H. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea recursului în baza art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și în subsidiar respingerea recursului ca nefondat. În respectarea dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. Înalta Curte a pus în discuția părților excepția de nulitate a recursului invocată de intimata - pârâtă cu raportare la dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. constatând următoarele: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Art. 306 alin. (2) și (3) C. proc. civ. prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de către instanțele de judecată și că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Raportând textele legale menționate mai sus la cererea de recurs Înalta Curte constată că aceasta conține motivele de nelegalitate a deciziei atacate, invocându-se prevederile art. 304 alin. (1) pct.8 și 9 C. proc. civ., fiind dezvoltate motive care să permită încadrarea acestora în prevederile mai sus menționate. Cum recurenta s-a conformat exigențelor legale menționate, Înalta Curte va respinge excepția invocată de intimata - pârâtă. Recursul este nefondat. Instanța de apel nu a încălcat dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. În baza art. 292 raportat la art. 295 C. proc. civilă, instanța de apel a suplimentat probatoriul la solicitarea apelantei cu expertiza tehnică în construcții și expertiza financiar - contabilă la care au fost admise obiecțiuni dar concluziile acestora nu au fost de natură a schimba soluția pronunțată de prima instanță.

În ceea ce privește respingerea probei cu interogatoriu și martori se reține că instanța de apel nu avea obligația, ci posibilitatea de a dispune administrarea sau nu a probelor. Problema admiterii sau revenirii asupra unei probe este o chestiune de apreciere a mijloacelor de probă, care nu poate fi invocată pe calea recursului. Instanța de apel a trecut corect la soluționarea cauzei apreciind că probele administrate sunt suficiente pentru soluționarea cauzei și nu a încălcat principiul rolului activ și nici dreptul la apărare care să atragă casarea hotărârii. Curtea de Apel a identificat și a făcut aplicarea la situația de fapt, stabilită cu certitudine în cauză a textelor normative incidente, coroborându-le cu probele câștigate cauzei, aplicație obligatorie, ce conferă suport legal soluției pronunțate.

Instanța de apel a stăruit pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. În cauză prin probatoriul administrat s-au clarificat aspectele controversate care se regăseau în apărările părților litigante, astfel încât soluția dată de instanță se caracterizează printr-o vădită legalitate și temeinicie. Instanța de apel a făcut o corectă aplicare și a prevederilor art. 156 C. proc. civ. și art. 242 C. proc. civ. Împrejurarea că la dosarul cauzei, exista o cerere din partea apărătorului reclamantei prin care solicita acordarea unui termen pentru imposibilitate de prezentare, nu putea obliga instanța să se conformeze acestei cereri.

Norma din art.156 alin. (1) nu este formulată în termenii imperativi ai unei obligații a instanței de a amâna cauza când partea pretinde că nu beneficiază de o apărare corespunzătoare, valorificarea cererii părții depinzând de aprecierea exclusivă a instanței, ce evaluează în concret circumstanțele formulării unei asemenea solicitări. în speță s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 156 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că dosarul se afla de mai mult de un an pe rol, iar avocatul trebuia să lase în substituire o altă persoană calificată, instanța respingând legal cererea de amânare a cauzei și a amânat pronunțarea pentru ca părțile să depună concluzii scrise. Instanța a amânat pronunțarea în dosar, caz în care reclamanta nu a fost în niciun caz prejudiciată sub aspectul lipsei unei apărări competente, deoarece a avut posibilitatea de a depune concluzii scrise.

Instanța de apel a aplicat corect și prevederile art. 242 C. proc. civ., trecând la soluționarea apelului având în vedere că partea adversă a depus concluzii scrise prin apărător la termenul anterior insistând în judecarea apelului în lipsă conform art. 242 alin. (2) C. proc. civ. și că recurenta prin avocat a înțeles să formuleze cerere de amânare a cauzei și nu să se suspende judecata. Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. reglementează situația când instanța a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic interpretând greșit actul juridic dedus judecății, textul reglementând situația în care judecătorul fondului procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecății cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele stipulate fiind cale și precise.

Din analiza motivelor de recurs se constată că instanța de apel a interpretat contractele de antrepriză așa cum au fost concepute, redactate și calificate de părți, neschimbând natura juridică a actelor, nealterând natura lor. Nu se justifică nici invocarea art.304 pct. 9 C. proc. civ. în susținerea nelegalității deciziei atacate. Instanța de apel a verificat și analizat cele două contracte de antrepriză și nu a trecut peste termenii conveniți de părți în legătură cu executarea obiectivului în discuție, reținând în raport de starea de fapt stabilită că, contravaloarea pretinsă de recurentă în calitate de antreprenor nu poate fi acordată, deoarece nu s-a dovedit în sens legal că a fost acceptată anterior de către beneficiar printr-un act adițional, nu s-a făcut proba că a fost confirmată de acesta prin înscrisuri prealabile, situații de lucrări, prin proces - verbal de recepție, acte în care ar fi trebuit să se regăsească semnătura de confirmare de către beneficiar.

Simplele facturi emise în vederea plății unor lucrări a căror execuție intră în obiectul contractului de antrepriză la prețul forfetar nu poate determina admiterea pretențiilor suplimentare, solicitate de recurentă față de prețul contractat inițial. Nu se constată încălcată regula pacta sunt servanda, în condițiile în care recurenta a calificat și apreciat greșit clauzele contractuale referitoare la nașterea dreptului la despăgubiri.

Instanța de apel a aplicat corect și prevederile art. 1484 C. civ., reținând că antreprenorul nu poate cere o sporire de preț, nici cu titlu de îmbogățire fără just temei, pe motiv că s-a mărit prețul muncii sau al materialelor, nici pe motiv că a efectuat modificări sau adăugiri la planul inițial, dacă aceste modificări sau adăugiri nu au fost prevăzute în niciun act adițional și nici nu s-a dovedit acordul scris al beneficiarului pentru modificările de preț și că nu sunt incidente normele generale privind încheierea convențiilor și executarea acestora. Instanța de apel a reținut corect că beneficiarul trebuia să comande aceste lucrări suplimentare prin note de comandă scrisă, iar antreprenorul trebuia să le accepte sau nu tot în formă scrisă.

Restul criticilor legate de probatorii și reaprecierea situației de fapt nu pot face obiectul recursului deoarece sunt motive referitoare la temeinicia hotărârii iar în recurs nu pot fi analizate decât motivele de nelegalitate. Se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul reclamantei ca nefondat. Făcând aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. se va obliga recurenta - reclamantă la sumei de 22.000 lei cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă SC H. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității cererilor de recurs. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC M. SRL Valea Doftanei împotriva încheierii de ședință din 18 septembrie 2012 și a deciziei nr. 78 din 25 septembrie 2012, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Obligă reclamanta SC M. SRL la plata sumei de 22.000 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC H. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2013.