ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3987/2013

Asupra recursului

constată următoarele:

Prin sentința nr. 3021 din 4 noiembrie 2010,

Tribunalul Călărași, secția civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanta

Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date împotriva

pârâtului M.N., constatând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea

nr. 248/2005.

Soluția primei instanțe

a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 16 din

7 februarie 2011, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței tribunalului.

Recursul declarat de

reclamantă împotriva acestei decizii a fost admis de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, prin decizia nr. 2246 din 27 martie 2012, a fost

casată respectiva hotărâre și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, la aceeași

instanță de apel.

Urmare rejudecării

după casare, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr.

423A din 5 decembrie 2012, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței tribunalului.

Analizând actele și

lucrările dosarului prin prisma deciziei de casare, Curtea de Apel a constatat

că, în speță, nu sunt întrunite prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr.

248/2005, pentru a se dispune restrângerea dreptului la liberă circulație a

pârâtului, având în vedere că nu s-a dovedit săvârșirea faptelor de natură

penală menționate de prefectul Provinciei din Catanzaro referitor la încălcarea

mai multor dispoziții legale, apte să determine luarea acestei măsuri.

S-a reținut că în

cauză nu s-au administrat probatorii pentru a se dovedi săvârșirea

infracțiunilor prevăzute în decretul de îndepărtare emis de prefectul

Provinciei din Catanzaro și de natură să conducă la restrângerea dreptului la

liberă circulație a pârâtului în Italia, pentru a fi aplicabile prevederile

art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, nefiind demonstrat faptul că prezența

acestuia pe teritoriul italian aduce atingere gravă intereselor României sau

relațiilor bilaterale dintre România și Italia.

De altfel, curtea a

constatat că temeiul juridic al cererii de chemare în judecată a fost abrogat

prin Legea nr. 206/2010, iar potrivit art. II din această lege, de la data

intrării ei în vigoare au încetat de drept toate măsurile de restrângere a

dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români dispuse de

către instanțele competente în temeiul prevederilor art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005, precum și toate procedurile judiciare aflate în curs de

desfășurate și pentru care nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă, pentru instituirea unei măsuri de limitare a

dreptului la liberă circulație în străinătate începute conform temeiului de

drept indicat.

Împotriva acestei

ultime decizii a declarat recurs reclamanta Direcția pentru Evidența

Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, solicitând admiterea acestuia,

casarea hotărârii atacate și reținerea cauzei spre rejudecare, în baza art. 314

C. proc. civ., precum și admiterea cererii de chemare în judecată.

Recursul urmează a fi

anulat ca netimbrat, în considerarea argumentelor ce succed.

Neîndeplinirea

prealabilă a obligațiilor legale de timbrare este de natură a împiedica

discutarea oricăror alte chestiuni privind cauza de față, în temeiul art. 137

și 316 C. proc. civ.

Conform rezoluției de

primire a cererii de recurs, reclamanta a fost citată pentru termenul de

judecată din 25 septembrie 2013 cu mențiunea achitării taxei judiciare de

timbru de 4 RON și a timbrului judiciar de 0,15 RON, obligație căreia nu i s-a

conformat.

În raport de

dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv art. 20 alin. (1) din

Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și art.

3 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările

ulterioare, taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar se plătesc

anticipat.

În condițiile art. 20

alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanțele judecătorești pot reține cereri

sau acțiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească

taxele până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea acestei obligații se

sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, în conformitate cu

dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, dispoziții incidente și

în cazul neaplicării timbrului judiciar.

Cum în cauză,

recurenta - reclamantă nu s-a conformat îndeplinirii obligației legale de plată

a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar prevăzută de actele

normative mai sus menționate, recursul va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat

recursul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și

Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei nr. 423A din 5 decembrie 2012

a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

septembrie 2013.