ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3240/2013

Deliberând asupra cauzei de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 43 din 26 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția penală, în Dosarul nr. 8440/118/2011, a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Administrația Finanțelor Publice Constanta. În baza art. 346 și art. 14 C. proc. pen. combinat cu art. 998 C. civ. inculpatul D.S.

a fost obligat la plata, către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Administrația Finanțelor Publice Constanta, a sumei de 102.619 RON cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând 35.616 RON impozit pe profit datorat bugetului de stat la care s-au calculat, până la data de 23 ianuarie 2006 dobânzi și majorări de întârziere în valoare de 14.217 RON și penalități în valoare de 3.918 RON și 27.068 RON TVA la care s-au calculat până la data de 23 ianuarie 2006 dobânzi și majorări de întârziere în valoare de 16.550 RON și penalități în valoare de 4.550 RON, precum și la plata majorărilor, dobânzilor și penalităților de întârziere până la data achitării integrale a prejudiciului." Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: La 27 noiembrie 2004, prin adresa nr. AAA., reprezentanții Comisariatului Regional Constanța al Gărzii Financiare s-au adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, formulând o sesizare penală cu privire la săvârșirea de către numitul D.S., în calitate de administrator al SC E.S.

SRL Constanța, a infracțiunilor de evaziune fiscală și fals intelectual, fapte prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C. pen., art. 43 din Legea nr. 82/1991 în ref. la art. 289 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen. În cuprinsul sesizării penale, s-a învederat faptul că, în perioada septembrie 2002 - septembrie 2003, SC E.S. SRL Constanța s-a aprovizionat cu diferite mărfuri (rulmenți, contactori, bobine etc.) în valoare totală de 119.472,50 RON (1.194.725.020 ROL) și, pentru a justifica proveniența acestor bunuri, a înregistrat în mod fictiv în evidențele contabile un număr total de 46 facturi fiscale, pretins emise de către furnizorii SC M. SRL Constanța și SC I.C. SRL Constanța, deducând apoi din veniturile realizate cheltuielile aferente achiziționării mărfurilor înscrise în respectivele facturi, precum și taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora.

În concluzie, în cuprinsul sesizării penale formulate la data de 27 noiembrie 2004 de către reprezentanții Gărzii Financiare Constanța, s-a precizat faptul că, prin înregistrarea în evidențele contabile ale SC E.S. SRL Constanța a celor 46 de facturi fiscale de achiziție de bunuri, ce conțineau date nereale, nefiind emise de către furnizorii înscriși în conținutul acestora, au fost majorate în mod nejustificat cheltuielile efectuate de societate în perioada 2002 - 2003, cu consecința prejudicierii bugetului de stat cu suma totală de 52.567,89 RON (525.678.995 ROL), reprezentând impozit pe profit în cuantum de 29.868,12 RON și taxa pe valoarea adăugată în cuantum de 22.699,77 RON. În vederea determinării cuantumului prejudiciului cauzat de către inculpatul D.S.

bugetului de stat prin înregistrarea în evidentele contabile a unor cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni comerciale reale și, implicit, prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, în cauză au fost dispuse și s-au efectuat mai multe expertize contabile. La 20 septembrie 2007, lucrătorii de poliție au înaintat dosarul către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, împreună cu referatul prin care s-a propus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului D.S. cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplic. art. 13 C. pen., art. 43 din Legea nr. 82/1991 în ref. la art. 289 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu aplic.

art. 13 C. pen. Având în vedere împrejurarea că nici cel de-al doilea raport de expertiză contabilă efectuat în cauză nu a fost adus la cunoștința inculpatului D.S. iar reprezentanții Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Constanța nu au fost introduși în cauză în calitate de parte vătămată sau parte civilă, precum și faptul că rapoartele de expertiză contabilă existente la dosar au fost întocmite cu încălcarea dispozițiilor art. 118 pct. 2 și 3 C. proc. pen. și art. 120 alin. (3) C. proc. pen., prin ordonanța nr. 657/P/2005 din data de 21 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în temeiul disp. art. 265 C. proc. pen., s-a dispus restituirea cauzei către organele de poliție, în vederea efectuării unei noi expertize contabile cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, precum și în vederea stabilirii poziției procesuale a reprezentanților administrației Finanțelor Publice a Municipiului Constanța.

Procedându-se la completarea cercetărilor penale potrivit dispozițiilor menționate în ordonanța de restituire, la data de 16 iulie 2008 s-a dispus efectuarea în cauză a unei noi expertize contabile, fiind desemnată în calitate de expert contabil autorizat numita B.R., ordonanța de efectuare a expertizei fiind comunicată atât învinuitului cât și reprezentanților Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța cu nr. 1346/P/2009, din 07 decembrie 2010, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului D.S. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 13, de art. 290 alin. (1), art. 41 alin. (2), toate cu aplic., art. 33 lit. a) C. pen.

Prin sentința penală nr. 228 din 30 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 18210/118/2010, în condițiile în care inculpatul D.S. a invocat intervenită prescripția specială a răspunderii penale pentru infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată și nu a solicitat continuarea procesului penal conform art. 13 C. pen., s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. în ref. la art. 124 comb. cu art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. procesul penal încetarea procesului penal pornit împotriva sa pentru infracțiunile prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 13, art. 290 alin. (1) art. 41 alin. (2) toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., ca urmare a împlinirii termenului prescripției speciale a răspunderii penale.

Cu privire la acțiunea civilă exercitată în cauză deși s-a solicitat de către inculpat, prin apărător, lăsarea nesoluționată a acesteia, motivat de faptul că partea civilă s-a adresat cu acțiune civilă și instanței civile, instanța a considerat că nu poate fi primită această solicitare, hotărând disjungerea acțiunii civile și soluționarea separată a acesteia. Astfel, s-a avut în vedere că în cazul în care s-a început procesul penal cu privire la o infracțiune prin care s-a produs un prejudiciu, persoana vătămată are deschise două căi: fie să se adreseze instanței civile cu o acțiune civilă, declanșând un proces condus de regulile dreptului procesual civil, fie să se constituie parte civilă în procesul penal, exercitând astfel acțiunea civilă alăturată acțiunii penale, cale care odată alească, nu mai poate fi părăsită.

În acord cu cele expuse, în prezenta cauză s-a constatat că partea civilă a optat pentru exercitarea acțiunii civile alăturat acțiunii penale. La termenul de judecată din data de 06 iunie 2011 s-a invocat de către inculpat, prin apărător, prescripția acțiunii civile. Instanța de fond nu a împărtășit acest punct de vedere în condițiile în care, constatând că s-au împlinit termenele prescripției răspunderii penale, inculpatul a precizat că nu dorește continuarea procesului penal, conform art. 13 C. proc. pen., pentru a se stabili dacă există vreunul dintre cazurile prev. de art. 10 lit. a) - e) C. proc. pen., caz în care instanța de judecată ar fi putut pronunța achitarea.

In această situație, inculpatul nesoiicitând continuarea procesului penal pentru a se stabili eventual existența vreunuia dintre cazurile de achitare, solicitând doar să se constate că a intervenit prescripția răspunderii penale cu privire la infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, nu mai poate susține că în favoarea sa operează, la acest moment prezumția de nevinovăție. Împrejurarea că în cauză nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare, ci doar o hotărâre definitivă a încetare a procesului penal, nu înlătură aplicarea dispozițiilor art. 91 alin. (3) din C. proc. fisc., avându-se în vedere că acțiunea civilă izvorâtă dintr-o infracțiune nu se prescrie odată cu cea penală.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a considerat că acțiunea civilă exercitată de partea civilă este întemeiată. Astfel, prin actul de inculpare s-a reținut că inculpatul D.S., în calitate de administrator al SC D.D. SRL Constanța, fostă SC E.S. SRL Constanța, a înregistrat în evidentele contabile ale societății un număr de 46 de facturi fiscale și 75 chitanțe care atestau efectuarea unor operațiuni comerciale nereale, respectiv, achiziționarea de mărfuri și plata contravalorii acestora către pretinșii furnizori SC M. SRL și SC I.C. SRL Constanța, persoane juridice cu care societatea comercială administrată de inculpat nu a avut niciodată raporturi contractuale, determinând evidențierea unor cheltuieli nereale, cu consecința diminuării taxelor și impozitelor datorate bugetului consolidat al statului și producerii unui prejudiciu în cuantum total de 62.684,13 RON, reprezentând impozit pe profit și TVA.

În opinia instanței de fond, relevante în determinarea prejudiciului au fost expertizele judiciar -contabile efectuate în cauză de doamnele expert B.L. (primul raport de expertiză) și B.M.; s-a avut în vedere că, prin concluziile ambelor expertize, s-a stabilit același cuantum al prejudiciului cauzat bugetului de stat, respectiv, suma de 62.684,13 RON, reprezentând impozit pe profit în cuantum de 35.615,98 RON și TVA în cuantum de 27.068,15 RON. Astfel, s-a reținut că cele 46 de facturi fiscale emise de furnizorii SC M. SRL și SC I.C. SRL nu îndeplineau condițiile legale de documente justificative, avându-se în vedere faptul că SC M. SRL nu își desfășoară activitatea la sediui deciarat, că, ia pretinsa data a emiterii facturiior, SC I.C.

SRL era dizolvată, precum și faptul că facturile fiscale emise nu aparțin regimului special al acestor firme. În condițiile în care facturile emise de cei doi furnizori nu îndeplineau calitatea de documente justificative, potrivit prevederilor H.G. nr. 831/1997, coroborate cu art. 6 din Legea nr. 82/1991 republicată, cheltuielile cu costul mărfii înregistrate de societate au diminuat profitul impozabil al societății, având drept consecință diminuarea creanței fiscale reprezentând impozit pe profit datorat bugetului de stat, cu suma de 35.615,98 RON, diminuându-se totodată și taxa pe valoare adăugată, datorată bugetului de stat, cu suma de 27.068,15 RON. Referitor la raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert contabil B.R., în mod corect organul de urmărire penală a înlătura concluziile acestuia.

După cum s-a arătat împrejurarea că mărfurile înscrise în facturile fiscale ce nu îndeplineau condițiile legale pentru a fi considerate documente justificative ale cheltuielilor efectuate, au fost, ulterior înregistrării acestor facturi, comercializate către alți agenți economici care au achitat contravaloarea mărfurilor, nu conduce la concluzia că activitatea ilicită a inculpatului se circumscrie exclusiv răspunderii contravenționale, conform Legii nr. 12/1990 și nici că prejudiciul cauzat bugetului de stat l-ar constitui doar suma de bani încasată ca urmare a revânzării mărfurilor a căror proveniență nu a putut fi dovedită. În aceste condiții în mod corect s-a dispus efectuarea unei noi expertize judiciar contabile, fiind vorba despre expertiza efectuată de expert contabil B.M., ale cărei concluzii au fost însușite și de către instanță.

În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul D.S., criticând-o pentru nelegalitate, în sensul greșitei admiteri a acțiunii civile și a obligării la plata despăgubirilor civile, reprezentând impozit pe profit, la care s-au adăugat dobânzi și majorări de întârziere. Principalul motiv de nelegalitate invocat de către apelant a fost cel vizând modul greșit de analizare, de către prima instanță, a excepției prescripției acțiunii civile, invocată în fața sa. Apelantul inculpat a invocat, ca temeiuri de drept ale excepției sus-menționate, disp. art. 22 C. proc. fisc., în forma în vigoare la data săvârșirii faptei, actualmente aceeași dispoziție fiind sistematizată în art. 24 C. proc.

fisc., precum și disp. art. 83 alin.1 [actual art. 91 alin. (1)] din C. proc. fisc., în care termenul general de prescripție în materia creanțelor bugetare este de 5 ani, curgând de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală. Prin decizia penală nr. 19/P din 22 februarie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în opinie majoritară, a admis apelul declarat de inculpatul D.S. împotriva sentinței penale nr. 43 din 26 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța, a desființat hotărârea apelată și, în rejudececare: În temeiul art. 346, art. 14 C. proc. pen. a respins acțiunea civilă exercitată de Statul Român, prin A.N.A.F - A.F.P Constanța, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a dreptului la acțiune.

A dispus înlăturarea din hotărâre a dispozițiilor contrare. În temeiul art. 189 C. proc. pen. a dispus ca onorariului apărător oficiu în sumă de 50 RON să fie plătit din fondul Ministerului Justiției, iar cheltuielile judiciare avansate de stat ramând în sarcina acestuia. Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reținut, cu opinia separată a unui dintre membri completului de divergență că actul prin care s-ar fi putut întrerupe termenul de prescripție a dreptului la acțiune reprezintă declarația de constituire ca parte civilă, declarație care, în esență, poate fi considerată ca o cerere de chemare în judecată adresată atipic unui alt organ judiciar decât instanței competente să soluționeze acțiunea în pretenții introdusă, însă, pentru ca termenul de prescripție a dreptului la acțiune să nu se împlinească, cererea de chemare în judecată trebuia introdusă, formulată, în interiorul acestui termen.

În prezenta cauză, termenul de prescripție reglementat de art. 83 alin. (1) [art. 91 alin. (1)] C. proc. fisc., s-a împlinit la data de 01 ianuarie 2009, iar cererea de chemare în judecată a inculpatului a fost formulată după împlinirea termenului de prescripție, respectiv, la data de 09 octombrie 2009. Aprecierea apelantului D.S., vizând inaplicabilitatea art. 83 alin. (3) și (4) [art. 91 alin. (3) și (4)] C. proc. fisc. este corectă, întrucât această dispoziție pornește de la o premisă ce nu este stabilită în cauză în mod cert. Mai concret, dispozițiile sus­menționate stabilesc un termen de prescripție special de 10 ani, vizând însă nu dreptul de a sesiza instanța de judecată, ci dreptul de a stabili obligații fiscaie ce rezuită din săvârșirea unei infracțiuni.

Or, dreptul de a stabili obligații fiscale este un drept de natură administrativ - fiscală și constă în aptitudinea organului fiscal ce administrează bugetul de stat sau alte bugete sau fonduri, de a efectua verificări și de a stabili existența sau inexistența unei obligații bugetare, cu titlu de creanță fiscală, în sarcina unui contribuabil, concretizându-se procedural în emiterea titlurilor de creanță, a deciziilor de impunere și apoi a titlului executoriu, în măsura în care titlurile de creanță și deciziile de impunere nu devin, de drept, titluri executorii prin împlinirea de plată a obligațiilor, potrivit disp. art. 140 și următoarele C. proc. fisc. În plus, această dispoziție pornește de la premisa constatării cu caracter definitiv, într-o hotărâre pronunțată de instanța penală, că obligația fiscală rezultă din săvârșirea unei infracțiuni, pronunțându-se în acest sens o hotărâre de condamnare a respectivei persoane fizice sau juridice.

În prezenta cauză, această premisă nu este îndeplinită, hotărârea pronunțată de instanța penală constând în încetarea procesului penal față de inculpat, ca efect al prescripției răspunderii penale, motiv pentru care instanța penală nici nu a soluționat pe fond acțiunea penală exercitată împotriva inculpatului, ci a constatat că nu mai poate fi exercitată în continuare, ca urmare a intervenirii unui impediment dintre cele prev. de art. 10 C. proc. pen. S-a mai reținut că acțiunea civilă exercitată de către Statul Român împotriva inculpatului persoană fizică nu se întemeiază pe dispozițiile răspunderii fiscale a contribuabilului, reglementată de C. fisc., întrucât inculpatul nu avea calitatea de contribuabil cu privire la aceste creanțe, ci se întemeiază pe dispozițiile generale, de natură civilă, ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile din vechiul C. civ., respectiv de art. 998 C. civ.

în raport de cauza juridică a acțiunii civile, s-ar putea aprecia chiar că termenul special de prescripție nu este incident în cauză, putându-se considera chiar că termenul de prescripție a dreptului la acțiune este cel general, prev. de Decretul nr. 167/1958, respectiv, cel de 3 ani, de altfel și modalitățile de întrerupere sau suspendare a intervenirii prescripției dreptului la acțiune izvorând, de asemenea, din acest act normativ.

S-a mai arătat în considerentele majoritare că acțiunea civilă formulată în baza art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 este o acțiune indirectă, aflată ia dispoziția creditorului unui comerciant persoană juridică, prin care acesta, în favoarea patrimoniului debitorului comerciant persoană juridică aflată în procedura insolvenței, solicită instanței competente aducerea la patrimoniul societar a sumelor reprezentând datoriile societății de către membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății sau de către orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin faptul de a fi ținut o contabilitate fictivă, de a fi făcut să dispară unele documente contabile sau de a nu fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Prin exercitarea acestei acțiuni, creditorul organ fiscal, ca orice alt creditor societar, nu se îndestulează direct din patrimoniul pârâtului prevăzut de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 ci, în mod indirect, acesta alimentează din propriul patrimoniu, patrimoniul societar din care, sub coordonarea judecătorului sindic, creditorul societar urmează a-și îndestula creanța înscrisă în masa credală. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, solicitând, potrivit motivelor scrise de recurs, casarea deciziei și menținerea ca legală și temeinică a sentinței [caz de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen.]; în acest context, în motivarea recursului s-a invocat și incidența principiului «tempus regit actum». Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Din examinarea întregului dosar al cauzei și a considerentelor deciziei atacate rezultă că, după o expectativă îndelungată pe durata urmăririi penale, reprezentanții Agenția Națională de Administrare Fiscală - A.F.P. Constanța s-au decis, abia la 09 octombrie 2009, să precizeze că înțeleg să se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 102.619 RON, "asumându-și" astfel - în opinia majoritară - caracterul delictual de drept comun, guvernat de prevederile art. 998-999 C. civ.

(1864), atât al răspunderii inculpatului pentru prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului cât și al acțiunii în despăgubire promovată la sus­menționata data calendaristică, acțiune alăturată celei penale (acțiune care, prin sentință, s-a constatat că este stinsă prin prescripția specială, reglementată de art. 124, cu referire la art. 122 C. pen.); așa fiind, în mod judicios s-a apreciat - în aceeași opinie majoritară- că prescripția dreptului la despăgubiri este guvernată de prevederile pertinente ale Decretului nr. 167/1958, observându-se, totodată, că, chiar dacă s-ar aprecia ca fiind incidente prevederile art. 83 alin. (1) [devenit art. 91 alin. (1)] C. proc.

fisc., constatarea prescripției (împlinite, în raport cu acest din urmă temei de drept , la 01 ianuarie 2009) era inevitabilă din moment ce acțiunea în despăgubire a fost exercitată printr-o declarație formală, neechivocă, abia la 09 octombrie 2009. În context, Înalta Curte observă că, potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958 (text de lege a cărui incidență în speță este certă, potrivit principiului «tempus regit actum») prescripția se întrerupe [cf. lit. b) de sub alin. (1)] prin introducerea unei cereri de chemare în judecată - cu condiția, subînțeleasă, a promovării acțiunii înlăuntrul termenului de prescripție- dar și că, totuși [cf. alin. (3) al aceluiași art. 16], prescripția nu este întreruptă dacă (între altele) s-a pronunțat încetarea procesului.

Față de considerentele expuse, avându-se în vedere și faptul că, verificându- se decizia atacată în raport cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existența altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța împotriva deciziei penale nr. 19/P din 22 februarie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe intimatul inculpat D.S., să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța împotriva deciziei penale nr. 19/P din 22 februarie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe intimatul inculpat D.S. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 octombrie 2013.