ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2067/2013

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 25564 din 22 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC H. SA în contradictoriu cu pârâta SC P.R.D. SRL și în consecință, s-a constatat intervenită încetarea de drept a contractului de închiriere din 25 octombrie 2005 începând cu data de 12 iunie 2006. Prin aceeași hotărâre pârâta a fost obligată să restituie reclamantei nava D. absorbantă SN O. 3500mc/oră, cu nr. de înmatriculare ANR și totodată, să plătească către reclamantă suma de 1.167.000 RON, reprezentând cheltuieli necesare repunerii în funcțiune a navei, precum și suma de 21.928,08 RON, din care suma de 10.964,04 RON reprezintă contravaloarea chiriei aferente intervalului 1 iunie-12 iunie 2006 și suma de 10.964,04 RON penalități de întârziere.

Celelalte pretenții ale reclamantei au fost respinse ca neîntemeiate. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, că între reclamanta SC H. SA, în calitate de proprietar și pârâta SC P.R.D. SRL, în calitate de chiriaș s-a încheiat contractul 25 octombrie 2005, modificat prin actul adițional nr. 1, contract în temeiul căruia, proprietarul se obligă să asigure folosința D. SN O. 3500 mc/oră cu număr de înmatriculare ANR, cu 23 bucăți flotări pentru conductă și fără echipaj. Chiria lunară a fost stabilită la suma de 7.000 de euro, fără TVA, durata fiind de 1 an, începând cu data preluării navei din portul G.V. Potrivit art. 7.3 din contract, chiriașul s-a obligat să asigure utilajul împotriva incendiului, coliziunii și scufundării la o valoare de 1.925.000 RON, fără TVA.

în urma expertizării și evaluării navei s-a încheiat polița de asigurare Casco din 7 ianuarie 2005 valabilă din data de 20 decembrie 2005, dar nu mai mult de 10 zile. La data de 12 iunie 2006, în timpul probelor tehnologice a izbucnit un incendiu pe navă care a afectat în întregime echipamentul electric și a distrus complet sala mașinilor și o parte din cabinele de locuit. Cu privire la încetarea de drept a contractului de închiriere începând cu data de 12 iunie 2012 tribunalul a reținut, în conformitate cu prevederile art. 1423 alin. (1) teza I C. civ. și art. 1439 alin. (1) C. civ. că utilajul ce face obiectul contractului de închiriere nu mai poate fi folosit potrivit destinației sale din cauza incendiului, astfel că a constatat intervenită încetarea de drept a contractului începând cu data de 12 iunie 2012, data producerii incendiului.

A fost înlăturată apărarea pârâtei referitoare la suspendarea contractului în temeiul art. 6.1 alin. (5) din contract pentru considerentul că imposibilitatea folosirii navei conform scopului său conduce la încetarea de drept a contractului ca urmare a pierii bunului și nu la o suspendare a aplicării sale, ipoteză incidență doar în caz de forță majoră sau caz fortuit, situații inaplicabile în speță. Instanța a mai apreciat că în considerarea celor reținute nu mai opera în cauză rezilierea contractului de închiriere față de faptul că deja a intervenit încetarea de drept a acestuia și nu mai există premisa esențială pentru aplicarea acestei sancțiuni-existența unui contract de locațiune în ființă.

S-a constatat că în temeiul dispozițiilor art. 1431 C. civ. și art. 6.2 alin. (8) din contract pârâta are obligația de restituire a bunului închiriat. În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor necesare repunerii în funcțiune a navei, instanța a reținut că potrivit art. 6.2 din contract, pârâtei îi revenea obligația de a suporta cheltuielile ocazionate de ridicarea pe cală a utilajului și toate reparațiile necesare, constatate la ridicare, precum și cele ocazionate de inspecția tehnică la A.N.R. în vederea obținerii permisului de navigație. Din interpretarea acestei clauze tribunalul a reținut că pârâta s-a obligat la efectuarea tuturor reparațiilor necesare și nu doar a celor de mică anvergură, iar neîndeplinirea acestei din urmă obligații constituie principala cauză ce a favorizat producerea incendiului.

Tribunalul a constatat încălcarea de către pârâtă a obligației privitoare la încheierea unui contract adecvat de furnizare a energiei electrice în vederea asigurării punerii în funcțiune a utilajului în condiții optime fapt ce a constituit, de asemenea o împrejurare favorizatoare a declanșării incendiului din data de 12 iunie 2006. Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, cheltuielile necesare pentru aducerea utilajului la starea în care a fost predat pârâtei este de 1.167.000 RON, sumă la care a fost obligată pârâta. În ceea ce privește chiria solicitată, tribunalul a reținut că pârâta nu a achitat chiria pentru perioada 1 iunie 2006-12 iunie 2006 în cuantum de 10.964,04 RON și potrivit art. 5.2 din contract pârâta datorează și penalități de întârziere în sumă de 10.964,04 RON.

Referitor la plata contravalorii lipsei de folosință a utilajului închiriat după data de 13 iunie 2006 și până la data formulării acțiunii, instanța a reținut că reclamanta solicită suma de 50.000 euro dar și în continuare, suma de 7.000 euro/lună până la data restituirii bunului. Instanța a constatat că reclamanta nu putea să se raporteze la chiria de 7.000 euro lunar ci trebuia să solicite administrarea de probe pentru determinarea contravalorii lipsei de folosință a utilajului ce face obiectul cauzei. De asemenea, în ceea ce privește suma de 50.000 euro s-a apreciat că trebuia stabilită ca urmare a administrării de probe, respectiv o probă cu expertiză contabilă ce nu a fost solicitată de reclamantă, iar instanța nu se poate raporta la elementele contractuale, motiv pentru care aceste pretenții au fost respinse ca neîntemeiate.

Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, prin decizia civilă nr. 332 din 13 septembrie 2012, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC H. SA împotriva sentinței civile nr. 25564 din 22 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 25707/3/2009 și a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta SC P.R.D. SRL. Prin cererea depusă la instanța de apel la data de 27 noiembrie 2012 reclamanta SC H. SA a solicitat completarea dispozitivului deciziei nr. 332 din 13 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a Vl-a civilă. Prin decizia nr. 48 din 14 februarie 2013 Curtea de Apel București, secția a l civilă, a respins ca nefondată cererea reclamantei de completare a dispozitivului deciziei nr. 332 din 13 septembrie 2012, reținând, în esență, că nu sunt incidente prevederile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. având în vedere că reclamanta SC H. SA este parte care a căzut în pretenții întrucât apelul pe care l-a exercitat a fost respins. Împotriva celor două decizii respectiv decizia nr. 332 din 13 septembrie 2012 și decizia nr. 48 din 14 februarie 2013 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, reclamanta SC H. SA a declarat recursuri.

Prin recursul declarat împotriva deciziei nr. 332 din 13 septembrie 2012 reclamanta SC H. SA a solicitat, în principal, admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii apelului său, schimbarea în parte a sentinței instanței de fond și admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, casarea în parte a deciziei recurate, adică exclusiv sub aspectul apelului declarat de reclamantă și anulând, în parte, hotărârea primei instanțe în urma admiterii apelului, să se trimită cauza pentru evocarea fondului de către instanța de apel numai cu privire la obligarea SC P.R.D. SRL la plata sumei de 50.000 euro daune-interese compensatorii reprezentând beneficiul nerealizat prin lipsirea de folosința navei.

Recursul declarat împotriva deciziei nr. 48 din 14 februarie 2013 a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în susținerea căruia, a arătat, în esență, că în mod eronat instanța de apel a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile art. 274 C. proc. civ., întrucât în condițiile în care intimatei pârâte i s-a respins apelul, recurenta apreciază că pârâta se află în culpă procesuală față de reclamantă, datorându-i cheltuielile de judecată efectuate în apel, iar respingerea apelului reclamantei nu echivalează cu câștigarea procesului de către intimata-pârâtă. Astfel, susține recurenta, pârâta se află în culpă procesuală față de reclamantă determinându-i să avanseze cheltuieli judiciare în faza procesuală a apelului pentru a obține respingerea apelului său.

Totodată, recurenta susține că soluția primei instanțe este eronată chiar și în raport de prevederile art. 276 raportat la art. 274 C. proc. civ., întrucât, dacă se considera că ambele părți au căzut în pretenții, trebuia să se decidă proporția admiterii cheltuielilor de judecată solicitate de către fiecare parte, putându-se, eventual, face compensarea lor. Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea onorariului avocațial avansat pentru faza procesuală a apelului. Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 și 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, modificată și completată și la dispozițiile art. 302 1 alin. (2) C. proc.

civ., a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs formulată împotriva deciziei nr. 332 din 13 septembrie 2012 și a reținut: Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau în mod excepțional până la termenul stabilit de instanță. Având în vedere criticile formulate în recurs, raportat la soluția instanței, Înalta Curte în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997 și art. 1 din O.G. nr. 32/1995 a stabilit în sarcina recurentei, obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 3.991 RON și timbru judiciar în valoare de 5 RON, fiind citată cu această mențiune.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează ca netimbrată. Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul din 23 mai 2013, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, modificată și respectiv art. 30 pct. 1 și pct. 5 din normele metodologice de aplicare a legii, precum și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare și să dispună anularea recursului declarat împotriva deciziei nr. 332 din 13 septembrie 2012, ca netimbrat.

Recursul declarat împotriva deciziei nr. 48 din 14 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a Vl-a civilă, va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente: Analizând decizia recurată în raport de actele și lucrările dosarului și față de prevederile legale incidente ale art. 281 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să atragă fie casarea, fie modificarea hotărârii de completare dispozitiv, în sensul acordării cheltuielilor de judecată. Contrar celor afirmate de recurentă, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a constatat în mod corect că nu sunt incidente prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în cadrul procedurii reglementată de art. 281 2 alin. (1) C. proc.

civ., referitoare la completarea hotărârii, în condițiile în care, reclamanta SC H. SA este partea care a căzut în pretenții întrucât apelul pe care l-a exercitat a fost respins ca nefondat și nu este îndreptățită să solicite și să primească cheltuieli de judecată. Întreaga argumentare a recurentei referitoare la pretinsa culpă a pârâtei în soluționarea cauzei, nu poate fi reținută, întrucât menționatele dispoziții sunt de strictă interpretare și neechivoce, iar criticile privind sentința instanței de fond nu pot fi analizate în această fază procesuală având în vedere că sentința a beneficiat de o analiză a nelegalității în faza apelului. Față de aceste considerente, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul împotriva deciziei nr. 48 din 14 februarie 2013 urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta SC H. SA împotriva deciziei civile nr. 332 din 13 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a Vl-a civilă. Respinge ca nefondat recursul declarat de aceeași recurentă reclamantă împotriva deciziei nr. 48 din 14 februarie 2013 ale Curții de Apel București, secția a Vl-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2013.