AFFAIRE COHEN c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

06.12.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE COHEN c. ROUMANIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA COHEN c. ROMÂNIA Cerere nr. 38538/02 HOTĂRÂREA STRASBURG 6 decembrie 2007 DEFINITIVF 06/03/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Cohenc. România Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič, președinte, C. Bîrsan, E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, E. Myjer, I. Ziemel, I. Berro-Lefèvre, judecătorii mei, și al dlui S. Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 15 noiembrie 2007, înmânează hotărârea, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 3838/02) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, M. Miriam Reginette Cohen (inclusiv reclamanta) a sesizat Curtea la 5 martie 2001 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Razvan-Horatiu Radu, Ministerul Afacerilor Externe. La 27 februarie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES ALE SPĂLII Recurenta s-a născut în 1945 și își are reședința în Cape Town, Africa de Sud. În 1950, proprietatea imobiliară situată la nr. 5 de pe strada Daniceni din București, compusă dintr-o casă și din terenul aferent, aparținând mamei reclamantei, a făcut obiectul unei naționalizări. La 10 decembrie 1996, în urma unei acțiuni în revendicare imobiliară formulată în fața instanței de primă instanță din București, M.H., mama reclamantei, obțin o decizie definitivă de constatare a ilegalității naționalizării bunurilor și de ordonare a autorităților să i-o restituie. În ciuda recunoașterii judiciare definitive a dreptului său de proprietate, M.H. a fost în imposibilitatea de a recupera proprietatea sa deoarece, în conformitate cu Legea nr. 112/1995, statul a vândut cele trei apartamente care constituiau acest bun chiriașilor care le ocupau. Apartamentul nr. 1 a fost vândut la 19 noiembrie 1996 și apartamentele nr. 2 și 6 au fost vândute la 12 decembrie 1996. În 1997, M.H. a solicitat instanțelor să constate nulitatea vânzării apartamentului. Ea a susținut că naționalizarea era abuzivă și ilegală, că statul nu putea fi proprietarul legitim al bunului și, prin urmare, nu putea să-l vândă legal. La 6 iulie 1998, M.H. a decedat. Recurenta a continuat să acționeze ca moștenitoare. 10. În urma procedurii, printr-o hotărâre din 3 noiembrie 2000, Curtea de Apel de la București a respins acțiunea dlui H., continuată de reclamantă, pe motiv că chiriașii erau cumpărători cu bună credință. Curtea de Apel a hotărât că nicio dispoziție din legea nr. 112/1995 nu interzicea chiriașilor să cumpere apartamente, chiar dacă foștii proprietari au întreprins demersuri pentru a revendica proprietatea. Curtea de Apel nu a dispus despăgubiri recurentei. 11. După adoptarea legii nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind restituirea bunurilor naționalizate în mod abuziv, reclamanta a solicitat să i se despăgubească pentru pierderea bunurilor rezultate din vânzare, în limita valorii de piață a bunului, în conformitate cu prevederile legii menționate anterior. Până în prezent, reclamanta nu a fost despăgubită. 12. La 30 noiembrie 2004, Primăria Bucureștia a emis un proces-verbal de punere în posesie a clădirii în favoarea reclamantei. Se menționa că apartamentele în cauză nu fac obiectul restituirii. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 13. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Străin c. România din 21 iulie 2005 (n 57001/00, §§ 19-26, CEDO 2005 - VII). 14. Dispozițiile legale și jurisprudența internă descrise în Hotărârile Brumarescu c. România ([GC], n 28342/95, CEDO 1999-VII, p. 250-256, §§ 31-44) sunt, de asemenea, relevante în prezenta cauză. 15. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile luat în mod abuziv de stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989 a fost modificată prin Legea nr. 247 publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despăgubire permițând beneficiarilor să aleagă între o compensație sub formă de bunuri și servicii și o compensație sub formă de compensații pecuniare echivalente cu valoarea de piață a bunului care nu poate fi restituită în natură în momentul acordării sumei. 16. Dispozițiile relevante ale Legii nr. 10/2001 (republicată) astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 se citesc astfel art. 1 Clădirile pe care statul le-a aplicat în mod abuziv între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, precum și cele luate de stat în temeiul Legii 139/1940 privind rechiziționările și care nu au fost încă restituite vor face obiectul unei restituiri în natură. În cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, trebuie adoptate măsuri de reparație prin echivalență. Aceasta poate fi compensația prin alte bunuri sau servicii (...), cu acordul reclamantului, sau o compensație pecuniară acordată în conformitate cu dispozițiile speciale privind determinarea și plata despăgubirilor pentru bunurile imobile achiziționate în mod abuziv. (...) art. 10 În cazul în care clădirile căzute în patrimoniul statului într-un mod abuziv au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură este ordonată pentru terenul liber și pentru clădirile care nu au fost demolate, în timp ce măsurile reparatoare prin echivalență vor fi stabilite pentru terenurile ocupate și pentru construcțiile demolate.... Valoarea construcțiilor pe care statul le-a aplicat în mod abuziv va fi determinată în funcție de valoarea lor comercială la momentul deciziei de acordare, stabilită în conformitate cu standardele internaționale de evaluare și în conformitate cu informațiile disponibile evaluatorilor. Valoarea terenurilor și a construcțiilor care nu au fost demolate, care nu pot fi restituite în natură, vor fi determinate în funcție de valoarea lor comercială la momentul deciziei de acordare, în conformitate cu standardele internaționale de evaluare. În cazul în care bunul imobil nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a prezentei legi, reclamanții care au primit despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea în natură a bunului, cu obligația de a restitui despăgubirile primite inițial, majorate în funcție de rata inflației. În cazul în care bunul imobil a fost vândut în conformitate cu Legea nr. 112/1995 (...), reclamantul are dreptul de a primi măsuri reparatorii prin echivalență pentru valoarea de piață a bunului, terenului și construcțiilor respective, determinată în conformitate cu standardele internaționale de evaluare. În cazul în care reclamantul a primit despăgubiri în temeiul legii nr. 112/1995, el are dreptul la diferență între compensația primită, mărită în funcție de rata inflației, și valoarea bunului. (...) art. 45 Orice act de dispoziție, inclusiv cele realizate în cursul procesului de privatizare, care vizează bunuri imobile care fac obiectul prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate în conformitate cu legile în vigoare în momentul încheierii lor. (...) 17. Dispozițiile relevante din Legea nr. 245/2005 sunt descrise în Hotărârea Porteanu c. România 4596/03, § 24, 16 februarie 2006). CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 18, recurenta susține că vânzarea apartamentelor nr. 1, 2 și 6 care compun bunul imobil, validată prin Hotărârea din 3 noiembrie 2000 a Curții de Apel de la București, a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și observă că acesta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, îl declară admisibil. În fond 20. Guvernul amintește că reclamanta ar fi depus o cerere de despăgubire în temeiul Legii nr. 10/2001. În acest sens, se referă la obiectivele Legii nr. 10/2001, care a fost prima lege care a reglementat în mod global problema clădirilor naționalizate, în timp ce a stabilit un echilibru între cerințele de reparație a victimelor bunurilor naționalizate și de siguranță a rapoartelor juridice. 10/2001 prin instituirea unui cadru instituțional și financiar pentru o aplicare mai eficientă a acestei din urmă legi. În cele din urmă, guvernul consideră că o eventuală întârziere în acordarea despăgubirilor ar fi cauzată de circumstanțe excepționale și nu ar fi de natură să rupă echilibrul corect între protecția dreptului de proprietate și cerințele interesului general. 21. În opinia recurentei, funcționarea mecanismului de despăgubire prezentat de guvern nu este efectivă și reprezintă o măsură menită să întârzie acordarea unei eventuale despăgubiri. Potrivit recurentei, o despăgubire reală și corectă pentru pierderea bunurilor sale ar consta numai în acordarea valorii de piață a bunurilor sale. 22. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție (a se vedea Porteanu, citată anterior, 35). 23. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ românesc care reglementează acțiunile în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a unui bun altora unor terțe părți de bună credință, chiar și atunci când este anterioară confirmării în justiție într-un mod definitiv a dreptului de proprietate al altora, se analizează printr-o privare de bunuri. O astfel de privare, combinată cu absența totală a despăgubirii, contravine articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Strain, citată anterior, § 39, 43 și 59 24. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în cazul de față, eșecul dreptului de proprietate al recurentei asupra bunurilor sale, combinat cu absența totală a despăgubirii de mai bine de 10 ani, acesta a suportat o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale garantate prin art. 1 din Protocolul nr. Prin urmare, în cazul de față s-a încălcat această dispoziție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 25. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 000 EUR (EUR) pentru prejudicii materiale; aceasta a trimis la dosar o scrisoare de la o agenție imobiliară care estima valoarea apartamentelor nr. 1, 2 și 6 între 700 000 și 800 000 EUR; nu a fost produsă nicio expertiză tehnică imobiliară în acest sens de către reclamant; reclamanta nu a solicitat nicio despăgubire pentru prejudiciul moral. 27. Guvernul consideră că documentul prezentat de recurentă în sprijinul cererii sale nu poate înlocui o expertiză tehnică imobiliară realizată de un comerciant. Guvernul consideră că valoarea de piață a apartamentelor în litigiu este de 308 905 EUR și prezintă un raport de expertiză în acest sens. 28. Curtea amintește că a încheiat cu încălcarea articolului 1 din Protocolul nr 1 la convenție din cauza vânzării de către statul a apartamentelor care constituie proprietatea reclamantei către terți, combinată cu absența totală a despăgubirii. 29. Curtea consideră, în circumstanțele cazului, că restituirea apartamentelor în cauză și a terenului aferent ar plasa reclamanta cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele articolului 1 din Protocolul nr 1 nu ar fi fost ignorate. 30. În caz contrar, pentru statul pârât de a proceda la o astfel de restituire, Curtea decide că va trebui să plătească recurentei, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a celor trei apartamente. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale și la elementele furnizate de guvern, Curtea apreciază valoarea de piață actuală a bunului la 310 În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care a solicitat acest lucru. În acest caz, Curtea nu acordă recurentei nici o sumă în acest sens. Interese moratoriu 33. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Spuse că statul pârât trebuie să restituie recurentei apartamentele 1, 2 și 6 de pe strada Daniceni din București, precum și terenul aferent, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească recurentei, în aceleași trei luni, 310 000 EUR (trei sute zece mii EUR), pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit care trebuie adăugată la suma menționată anterior, orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit și că sumele în cauză vor fi convertite în noi (RON) la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 6 decembrie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Moduler Președintele