ÎCCJ, Decizia nr. 26/2013

Asupra cererii de contestație în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 22 iunie 2012, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, contestația în anulare formulată de contestatoarea J.I.P. împotriva deciziei penale nr. 160 din 20 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 2470/1/2012.

În motivarea scrisă a contestației de la filele 40-44 din dosar, contestatoarea a invocat temeiul prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., motivând că instanța nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal cu privire la care există probe la dosar, art. 318 C. proc. civ. cu aplicarea art. 14 C. proc. pen. combinat cu art. 721 C. proc. civ., apreciindu-se că dezlegarea dată laturii civile este rezultatul unei greșeli/ erori materiale, art. 318 combinat cu art. 721 C. proc. civ. cu art. 13 și art. 17 ambele din CEDO, considerându-se că instanța a omis să cerceteze vreunul din cazurile de casare sau de modificare și art. 6 din CEDO arătându-se că hotărârile pronunțate în cauză reprezintă un abuz de drept.

În motivarea contestației în anulare referitor la primul temei invocat și anume art. 386 lit. c) C. proc. pen., la filele 2-3, se arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal cu privire la care există probe în dosar, cu referire expresă la obligativitatea existenței unei cereri din partea Camerei Deputaților pentru cercetarea ex-prim ministrului N.A., care avea și calitatea de deputat la data comiterii faptelor și inculpat în cauză.

În ce privește cel de al doilea motiv de contestație se arată că, în ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a stabilit  printr-o „ modalitate ad-hoc” o „valoare reală” a prejudiciului, eludând concluziile inspectorilor ANAF care au constatat inexistența unui prejudiciu în dauna ISC.

În raport de dispozițiile 318 combinat cu art. 721 C. proc. civ. cu art. 13 și art. 17 ambele din CEDO se susține, în motivele scrise, faptul că hotărârea atacată nu a reprezentat o cale de atac reală, efectivă sau corectă, ci dimpotrivă, a constituit inadmisibil un exces și abuz de drept, fiind ultimul act al unei înscenări judiciare la comandă politică.

Prin încheierea din 14 ianuarie 2013,

Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători,

î

n baza art. 391 C. proc. pen., a admis în principiu contestația în anulare formulată de contestatoarea J.I.P. împotriva deciziei penale nr. 160 din 20 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 2470/1/2012.

S-a fixat termen la data de 11 februarie 2013, pentru judecarea contestației în anulare, cu citarea contestatoarei.

Ulterior termenului din 14 ianuarie 2013, a fost înaintată la dosar, prin fax, declarația dată la 24 ianuarie 2013, de contestatoarea condamnată în fața judecătorului delegat al Penitenciarului Bacău (fila 88), în care aceasta precizează expres că renunță la contestația în anulare formulată în dosarul nr. 4642/1/2012, aflat pe rolul Î.C.C.J. București, cu termen la data de 11 februarie 2013. De asemenea, a precizat că renunță la judecata în cauză și solicită instanței să ia act de această renunțare.

În ședința publică din 11 februarie 2013, contestatoarea condamnată J.I.P., asistată de apărător ales, a revenit asupra declarației de renunțare, precizând că la acest moment nu își retrage contestația, întrucât motivul pentru care formulase cererea de renunțare consta în condițiile de transport dificile. Or, la acest moment, întrucât a fost deja transportată, nu mai înțelege să renunțe la contestație.

Analizând actele și lucrările dosarului, conținutul declarației de renunțare, precum și precizările orale ale contestatoarei condamnate, Înalta Curte constată că în cauză se impune a se lua act de manifestarea unilaterală de voință a acesteia.

Retragerea unei căi de atac, în cauză a contestației în anulare, este un act de dispoziție, care odată exercitată, duce la pierderea unui drept.

Din punct de vedere al formei sale procedurale, realitatea declarației de renunțare/retragere a căii de atac trebuie să fie atestată în anumite condiții.

În contextul concret al cauzei, Înalta Curte reține că această declarație unilaterală, liberă și personală a contestatoarei a fost atestată de un judecător delegat, care a consemnat voința sa de renunțare la contestația în anulare și la judecata în cauză.

Este adevărat că în partea a doua a declarației, contestatoarea formulează și solicitarea de a nu mai fi prezentată la termenul din 11 februarie 2013, întrucât din cauza stării de sănătate nu poate suporta transportul pe o distanță atât de lungă, însă aceasta este o cerere distinctă, subsidiară și care decurge din poziția de renunțare exprimată de contestatoare.

De altfel, privitor la contestația în anulare, Codul de procedură penală nu prevede dispoziții exprese referitoare la renunțarea sau retragerea acestei căi, însă prin raportare la cele privitoare la calea de atac a recursului, rezultă că revenirea asupra retragerii căii de atac nu produce efecte juridice decât în interiorul termenului de recurs. Or, în cauză, contestatoarea și-a manifestat voința de a-și retrage calea de atac la al 6-lea termen și ulterior admiterii în principiu a contestației în anulare și fixării unui termen pentru judecarea pe fond.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează a da eficiență poziției procesuale exprimată în mod liber, necondiționată, în fața judecătorului delegat, de retragere a căii de atac și va lua act de retragerea contestației în anulare formulată de contestatoarea condamnată J.I.P. împotriva deciziei penale nr. 160 din 20 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 2470/1/2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea contestației în anulare formulată de contestatoarea condamnată J.I.P. împotriva deciziei penale nr. 160 din 20 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 2470/1/2012.

Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 februarie 2013.