ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3211/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 10 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția I p enală, pronunțată în Dosarul nr. 25878/3/2013 (3312/2013), în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpaților M.V.C. și V.A.A. În temeiul art. 139 C. proc. pen., au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile inculpaților de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că, prin rechizitoriul nr. 1306/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București, înregistrat sub nr. 25878/3/2013 pe rolul Tribunalului București, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților M.V.C., sub aspectul infracțiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și V.A.A., sub aspectul infracțiunilor de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că la data de la 02 iulie 2013, prin intermediul inculpatului V.A.A. zis "M.", inculpatul M.V.C. a vândut denunțătorului G.A. cantitatea de 199,01 grame de cannabis, cu suma de 7.000 de RON; cu ocazia efectuării perchezițiilor, inculpatul M.V.C. a fost depistat deținând în vederea vânzării cantitatea de 1.151,07 grame cannabis, iar inculpatul V.A.A. a fost depistat deținând pentru consum propriu, fără drept, cantitatea de 2,98 grame cannabis.

La termenul de judecată în fața instanței de fond din data de 14 octombrie 2013, inculpații au recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunilor ce li s-au reținut în sarcină prin rechizitoriu, solicitând să nu se mai administreze alte probe în fața instanței, ci judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care au arătat că le cunosc și le însușesc, respectiv: denunțul și declarațiile martorului G.A., procese-verbale de verificări, investigații și supravegheri, procese - verbale de percheziție corporală, procesul - verbal de flagrant, proces - verbal de percheziție domiciliară, rapoarte de constatare tehnico - științifică, declarații martor asistent N.D.C., declarațiile învinuitului B.D., declarațiile inculpaților M.V.C.

și V.A.A. Prin sentința penală nr. 633 din 16 august 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. 25878/3/2013, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul M.V.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. i-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., pedeapsa urmând a se executa în regim de detenție conform art. 57 C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului M.V.C. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa de 2 ani închisoare durata reținerii și arestării preventive de la 03 iulie 2013 la zi. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul V.A.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul V.A.A.

la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele și i s-a aplicat inculpatului V.A.A. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., pedeapsa urmând a se executa în regim de detenție conform art. 57 C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului V.A.A. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa de 2 ani închisoare durata reținerii și a arestării preventive de la 31 iulie 2013 la zi.

În baza art. 17 alin. (1) rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 au fost confiscate, în vederea distrugerii, cu obligația păstrării de contraprobe, cantitățile de 1.095,12 grame cannabis, 6,47 grame cannabis, 6 grame cannabis, 5,88 grame cannabis, 5,54 grame cannabis, depuse la Camera de corpuri delicte I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria H nr. A din 18 iulie 2013, 192,15 grame cannabis și 5,83 grame cannabis, depuse la Camera de corpuri delicte I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria H nr. B din 18 iulie 2013, 2 grame cannabis depusă la Camera de corpuri delicte I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria H nr. C din 18 iulie 2013. În baza art. 118 lit. b) C. pen.

s-a dispus confiscarea cântarului electronic ridicat de la inculpatul M.V.C. și depus la Camera de corpuri delicte I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria H nr. D din 18 iulie 2013. În baza art. 118 2 C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul M.V.C. a sumei de 29.257 RON depusă la D.I.I.C.O.T. pe baza chitanței nr. E din 11 iulie 2013. Împotriva sentinței de condamnare, inculpații V.A.A. și M.V.C. au declarat apel, fără a fi motivat în scris.

Analizând actele și lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că, în cauză, există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care au fost condamnați, printr-o hotărâre de condamnare pronunțată în primă instanță, iar între deținerea preventivă a inculpaților și condamnare există o legătură suficientă pentru a opina că ne aflăm în prezența unei detenții legale, urmare a condamnării acestora de o instanță competentă, astfel cum, constant, a statuat instanța europeană în interpretarea art. 5 parag. (1) lit. a) din Convenție, care dispune că „deținerea unei persoane este legală dacă are la bază o condamnare pronunțată de un tribunal competent". De asemenea, a fost avut în vedere că și cantitățile de droguri găsite la dispoziția inculpaților sunt unele importante.

Astfel, s-a apreciat că acuzațiile aduse inculpaților în cauză legitimează, în continuare, detenția preventivă a acestora, în sensul că interesul public al menținerii ordinii, în cauza dată, trece înaintea dreptului apelanților inculpați arestați preventiv, la libertate. S-a mai reținut că temeiurile de fapt și de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpaților nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputâridu-se susține depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul art. 6 parag. (1) din Convenția Europeană. Cât privește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de apelanții inculpați, curtea de apel, față de considerentele anterior expuse și constatând că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii de prevenție, astfel cum prevăd dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc.

pen., a respins-o, ca neîntemeiată. Toate aceste aspecte au condus la concluzia că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, generând, implicit, o stare de neîncredere și insecuritate în rândul persoanelor care respectă ordinea de drept și valorile sociale. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul V.A.A., solicitând admiterea căii de atac, casarea încheierii atacate și punerea sa în libertate. Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, va examina calea de atac promovată de inculpat numai sub aspectul dispoziției din încheierea atacată referitoare la menținerea stării de arest, hotărârea atacată dobândind caracter definitiv în ceea ce privește dispoziția de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpat, fiind avute în vedere prevederile art. 141 alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă că încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel a respins cererea de înlocuire a măsurii preventive, nu este supusă nici unei căi de atac. Astfel, examinând recursul declarat în cauză în limitele anterior expuse, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel București - secția I p enală a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și curtea de apel. Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptelor.

Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective. De altfel, în jurisprudența constantă a CEDO s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă. În speță, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.

Astfel fiind, la acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatului, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen. Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag.

(3) din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. Pe de altă parte, se constată că, în cauză, s-a dispus prin sentința penală nr. 633 din 16 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I p enală, condamnarea inculpatului V.A.A. la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O.

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. Aceste considerente justifică dispoziția de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.A.A. împotriva încheierii din 10 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția I p enală, pronunțată în Dosarul nr. 25878/3/2013 (3312/2013). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2013.