ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3211/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3211/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 10 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția

I p

enală, pronunțată în Dosarul nr.

25878/3/2013 (3312/2013),

în

baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc.

pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpaților M.V.C. și V.A.A.

În

temeiul art. 139 C. proc. pen., au fost respinse, ca

neîntemeiate, cererile inculpaților de înlocuire a măsurii arestării

preventive, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

În

temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile

judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre,

curtea de apel a reținut că, prin rechizitoriul nr. 1306/D/P/2012 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -

Serviciul Teritorial București, înregistrat sub nr. 25878/3/2013 pe rolul

Tribunalului București, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților M.V.C.,

sub aspectul infracțiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000 și V.A.A., sub aspectul infracțiunilor de trafic de

droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și deținere de

droguri de risc pentru consum propriu fără drept prev. de art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000.

Prin actul de sesizare a instanței s-a

reținut, în esență, că la data de la 02 iulie 2013, prin intermediul

inculpatului V.A.A. zis "M.", inculpatul M.V.C. a vândut

denunțătorului G.A. cantitatea de 199,01 grame de cannabis, cu suma de 7.000 de

RON; cu ocazia efectuării perchezițiilor, inculpatul M.V.C. a fost depistat deținând

în vederea vânzării cantitatea de 1.151,07 grame cannabis, iar inculpatul V.A.A.

a fost depistat deținând pentru consum propriu, fără drept, cantitatea de 2,98 grame

cannabis.

La termenul de judecată în fața instanței

de fond din data de 14 octombrie 2013, inculpații au recunoscut în totalitate săvârșirea

infracțiunilor ce li s-au reținut în sarcină prin rechizitoriu, solicitând să nu

se mai administreze alte probe în fața instanței, ci judecata să se facă în baza

probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care au arătat că le cunosc

și le însușesc, respectiv: denunțul și declarațiile martorului G.A., procese-verbale

de verificări, investigații și supravegheri, procese - verbale de percheziție corporală,

procesul - verbal de flagrant, proces - verbal de percheziție domiciliară, rapoarte

de constatare tehnico - științifică, declarații martor asistent N.D.C., declarațiile

învinuitului B.D., declarațiile inculpaților M.V.C. și V.A.A.

Prin sentința penală nr. 633 din 16

august 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția

I

penală în Dosarul nr. 25878/3/2013, în baza art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen. a fost condamnat inculpatul M.V.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În

baza art. 65 alin. (2) C. pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În

baza art. 71 C. pen. i-a interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., pedeapsa urmând a se

executa în regim de detenție conform art. 57 C. pen.

În

baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura

arestării preventive a inculpatului M.V.C.

În

baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa de 2 ani închisoare

durata reținerii și arestării preventive de la 03 iulie 2013 la zi.

În

baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat

inculpatul

V.A.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În

baza art. 65 alin. (2) C. pen. i s-a aplicat inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și

b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În

baza art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul V.A.A. la pedeapsa de

6 luni închisoare.

În

baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (1) C. pen. au

fost contopite pedepsele și i s-a aplicat inculpatului V.A.A. pedeapsa cea mai grea

de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b)

C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În

baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., pedeapsa urmând a se

executa în regim de detenție conform art. 57 C. pen.

În

baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura

arestării preventive a inculpatului V.A.A.

În

baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa de 2 ani închisoare

durata reținerii și a arestării preventive de la 31 iulie 2013 la zi.

În

baza art. 17 alin. (1) rap. la art. 18 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000 au fost confiscate, în vederea distrugerii, cu obligația păstrării

de contraprobe, cantitățile de 1.095,12 grame cannabis, 6,47 grame cannabis, 6 grame

cannabis, 5,88 grame cannabis, 5,54 grame cannabis, depuse la Camera de corpuri

delicte I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria H nr. A din 18 iulie 2013,

192,15 grame cannabis și 5,83 grame cannabis, depuse la Camera de corpuri delicte

I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria H nr. B din 18 iulie 2013, 2 grame

cannabis depusă la Camera de corpuri delicte I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii

seria H nr. C din 18 iulie 2013.

În

baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea cântarului

electronic ridicat de la inculpatul M.V.C. și depus la Camera de corpuri delicte

I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria H nr. D din 18 iulie 2013.

În

baza art. 118

2

C. pen., s-a dispus confiscarea

de la inculpatul M.V.C. a sumei de 29.257 RON depusă la D.I.I.C.O.T. pe baza chitanței

nr. E din 11 iulie 2013.

Împotriva sentinței de condamnare, inculpații

V.A.A. și M.V.C. au declarat apel, fără a fi motivat în scris.

Analizând actele și lucrările dosarului,

curtea de apel a constatat că, în cauză, există indicii temeinice din care rezultă

presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care au fost condamnați,

printr-o hotărâre de condamnare pronunțată în primă instanță, iar între deținerea

preventivă a inculpaților și condamnare există o legătură suficientă pentru a opina

că ne aflăm în prezența unei detenții legale, urmare a condamnării acestora de o

instanță competentă, astfel cum, constant, a statuat instanța europeană în interpretarea

art. 5 parag. (1) lit. a) din Convenție, care dispune că „deținerea unei persoane

este legală dacă are la bază o condamnare pronunțată de un tribunal competent".

De asemenea, a fost avut în vedere că și

cantitățile de droguri găsite la dispoziția inculpaților sunt unele importante.

Astfel, s-a apreciat că acuzațiile aduse

inculpaților în cauză legitimează, în continuare, detenția preventivă a acestora,

în sensul că interesul public al menținerii ordinii, în cauza dată, trece înaintea

dreptului apelanților inculpați arestați preventiv, la libertate.

S-a mai reținut că temeiurile de fapt și

de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpaților

nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputâridu-se susține depășirea

unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul art. 6

parag. (1) din Convenția Europeană.

Cât privește cererea de înlocuire a măsurii

arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de

apelanții inculpați, curtea de apel, față de considerentele anterior expuse și constatând

că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii de prevenție, astfel

cum prevăd dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a respins-o, ca neîntemeiată.

Toate aceste aspecte au condus la concluzia

că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică,

generând, implicit, o stare de neîncredere și insecuritate în rândul persoanelor

care respectă ordinea de drept și valorile sociale.

Împotriva acestei încheieri, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul V.A.A.,

solicitând admiterea căii de atac, casarea încheierii atacate

și punerea sa în libertate.

Concluziile formulate de reprezentantul

Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au

fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi

reluate.

Înalta Curte, pe baza lucrărilor și a materialului

din dosarul cauzei, va examina calea de atac promovată de inculpat numai sub aspectul

dispoziției din încheierea atacată referitoare la menținerea stării de arest, hotărârea

atacată dobândind caracter definitiv în ceea ce privește dispoziția de înlocuire

a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată

de inculpat, fiind avute în vedere prevederile art. 141 alin. (1) C. proc. pen.,

din care rezultă că încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel a respins

cererea de înlocuire a măsurii preventive, nu este supusă nici unei căi de atac.

Astfel, examinând recursul declarat în

cauză în limitele anterior expuse, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat

pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege,

când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării

preventive.

În

cauză, Curtea de Apel București - secția

I p

enală a procedat la efectuarea verificărilor

și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii

preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările

concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și

curtea de apel.

Ordinea publică reprezintă climatul social

optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se

traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii

cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. Deși pericolul pentru ordinea publică

nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta

nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică

trebuie

făcută abstracție de gravitatea faptelor. Sub acest aspect, existența pericolului

public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor

de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de

infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte

persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor

respective.

De altfel, în jurisprudența constantă a

CEDO s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei

publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice

o detenție preventivă.

În

speță, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile

procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care

au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea

scopului urmărit de măsura luată.

Astfel fiind, la acest moment procesual,

Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatului,

ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză impune privarea

de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă

fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc.

pen.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării

preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă

parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de

săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata

detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5

parag. (3) din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea

detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile

Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, se constată că, în cauză,

s-a dispus prin sentința penală nr. 633 din 16 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul

București, secția

I

p

enală, condamnarea inculpatului

V.A.A. la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev.

de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale,

hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei

suficient

pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se

legislația internă și prevederile C.E.D.O.

În

același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare

nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului

de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se

în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția

de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din

care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul V.A.A. împotriva încheierii din 10 octombrie 2013 a Curții de Apel

București, secția

I

p

enală, pronunțată în Dosarul

nr. 25878/3/2013 (3312/2013).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 21 octombrie 2013.