ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3207/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3207/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 981 din 18 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 43318/3/2005, au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. și de inculpații D.D.S., D.V.F., S.F.D., N.G. și R.M. împotriva deciziei penale nr. 336 din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală. A fost casată, în totalitate, decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 1486 din 30 noiembrie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, numai cu privire la: - omisiunea aplicării dispozițiilor art. 67 C. pen.
față de inculpații D.D.S., D.V.F., S.F.D. și N.G.; - greșita aplicare a pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen. față de toți inculpații, dispoziție care a fost înlăturată; - omisiunea aplicării dispozițiilor art. 74 C. pen. lit. a), c) și art. 76 C. pen. în favoarea inculpatului U.C.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 143/2000. A fost aplicată inculpatului D.D.S. pedeapsa complementară a degradării militare prevăzută de art. 67 C. pen. pe lângă pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată în baza art. 12 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani și 9 luni închisoare, 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale și pedeapsa complementară a degradării militare prevăzută de art. 67 C. pen.
A fost aplicată inculpatului D.V.F. pedeapsa complementară a degradării militare prevăzută de art. 67 C. pen. pe lângă pedeapsa principală de 12 ani închisoare aplicată în baza art. 12 din Legea nr. 143/2000, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale și pedeapsa complementară a degradării militare prevăzută de art. 67 C. pen. A fost aplicată inculpatului S.F.D. pedeapsa complementară a degradării militare prevăzută de art. 67 C. pen. pe lângă pedeapsa principală de 13 ani închisoare aplicată în baza art. 12 din Legea nr. 143/2000, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare, 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale și pedeapsa complementară a degradării militare prevăzută de art. 67 C. pen.
A fost aplicată inculpatului N.G. pedeapsa complementară a degradării militare prevăzută de art. 67 C. pen. pe lângă pedeapsa principală de 13 ani închisoare aplicată în baza art. 12 din Legea nr. 143/2000, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare, 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale și pedeapsa complementară a degradării militare prevăzută de art. 67 C. pen. Cu privire la inculpatul U.C.C., au fost înlăturate dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen., a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, după cum urmează: - 3 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen.; - 4 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 74 lit. a), c) C. pen.-art. 76 lit. b) C. pen.; - 2 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen.; - 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 143/2000. Au fost reținute în favoarea inculpatului dispozițiile art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 143/2000 și a fost menținută pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea acestei infracțiuni. În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen.
și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus că inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. după executarea pedepsei principale. S-a dedus din pedeapsa principală rezultantă durata arestării preventive, după cum urmează: - pentru inculpatul D.D.S., de la 2 iunie 2005 la 18 martie 2008; - pentru inculpatul D.V.F., de la 2 iunie 2005 la 18 martie 2008; - pentru inculpatul S.F.D., de la 2 iunie 2005 la 18 martie 2008; - pentru inculpatul N.G., de la 6 iulie 2005 la 18 martie 2008; - pentru inculpatul R.M., de la 28 octombrie 2005 la 18 martie 2008. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale.
S-a dispus că onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații D.D.S., S.F.D., R.M., U.C., U.I. și U.C.C., în sumă de câte 100 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare contestatorul S.F.D., aceasta fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 26 aprilie 2013. Pe această cale, contestatorul și-a exprimat nemulțumirea față de soluția pronunțată de instanța de recurs, în drept fiind invocate dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen. Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul S.F.D., sub aspectul admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.
Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei. Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual. În conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc.
pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei. Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege. Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.
pen., împotriva hotărărilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-1 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă; e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.
pen. Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive. În prezenta cauză se constată că a fost promovată contestația în anulare invocându-se dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., însă criticile expuse în cuprinsul cererii formulate de contestator nu pot fi calificate și încadrate în dispozițiile anterior menționate, nefiind identificate la dosarul cauzei dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate.
Astfel fiind, contestația în anulare formulată de contestatorul S.F.D. apare ca fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează admiterea în principiu a acesteia. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză se impune adoptarea unei soluții sprijinite pe dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul S.F.D. împotriva deciziei penale nr. 981 din 18 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 43318/3/2005. Obligă contestatorul la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.