ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2801/2013

Deliberând,

Asupra recursului penal de față

constată și reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 190/f din 22

aprilie 2013 Curtea de Apel București, Secția a II-a penală a dispus:

A admis

contestația la executare formulată de Direcția Națională

Anticorupție împotriva sentinței

penale nr. 271 din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel București - Secția a Il-a

Penală dată în dosarul nr. 2998/2/2011, definitivă prin decizia penală nr. 3908

din 3 noiembrie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 257 alin. (2) cu referire

la art. 163 alin. (6) C. proc. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul S.V.

a sumei de 3.500 euro și 10.300 lei ce au fost depuse pe numele acestuia în

cont, deschise Ia CEC Bank SA, Agenția Știrbei Vodă, în urma instituirii

sechestrului asigurător.

Cheltuielile judiciare au rămas în

sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 Iei fiind

suportat din fondul Ministerului Justiție.

Pentru a pronunța această sentință,

Curtea a avut în vedere următoarea situație de fapt:

Prin contestația Ia executare

formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - în

temeiul art. 461 lit. c) C. proc. pen. împotriva sentinței penale nr. 271 din

02 noiembrie 2011 a Curții de Apel București - Secția a Ii-a Penală pronunțate

în dosarul nr. 2998/2/2011, definitivă prin decizia penală nr. 3908 din 03

noiembrie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a solicitat

confiscarea sumelor de 3.500 euro și 10.300 lei depuse pe numele

condamnatului-inculpat S.V. în conturile CEC BANK SA, Agenția Știrbei Vodă.

S-a învederat de către Parchet, atât

scris, cât și oral, prin reprezentantul său, următoarele:

Prin sentința

penală nr. 271 din 02 noiembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. 2998/2/2011,

Curtea de Apel București - Secția a Ii-a Penală a dispus următoarele:

În baza art. 6

3

alin. (1)

din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 320

1

alin. (8) C. proc. pen.,

a fost condamnat inculpatul S.V. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

Ii-a, lit. b) și c) C. pen.

În conformitate cu art. 88 C. pen. a

dedus prevenția inculpatului de la 06 martie 2011 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc.

pen. a obligat pe inculpat la 20.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare

către stat.

Prin decizia penală nr. 3908 din 3

noiembrie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul

Direcției Naționale Anticorupție și a fost condamnat inculpatul S.V. la 1 an și

6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 alin.

(1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

Ii-a, lit. b) și c) C. pen.

În conformitate cu art. 88 C. pen. a

dedus prevenția inculpatului de la 06 martie 2011 la 03 noiembrie 2011.

A fost respins, ca nefondat, recursul

inculpatului care a fost obligat la 900 lei cheltuieli judiciare.

Prin hotărârile judecătorești

menționate anterior, deși s-a stabilit vinovăția inculpatului, instanțele nu au

dispus nimic cu privire la sumele de 3.500 euro și 10.300 lei ce au fost

primite de acesta în săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

S-a arătat că, conform art. 257 alin.

(2) C. pen., confiscarea acestor sume este obligatorie, însă, deși textul legal

impune acest lucru, măsura nu poate fi adusă la îndeplinire în lipsa unei

dispoziții exprese în hotărârea de condamnare.

În sarcina inculpatului s-a reținut că

acesta a pretins suma de 6.000 euro, primind suma de 3.500 euro și 10.300 lei,

de la familia coinculpatului G.I.A. pentru a interveni pe lângă un angajat din

cadrul Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici", cu scopul de a obține

un rezultat al alcoolemiei care să-l favorizeze pe acesta în dosarul în care

este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, lăsând să se

înțeleagă că are influență asupra acestei persoane.

Față de dispozițiile imperative ale art.

257 alin. (2) C. proc. pen., care obligă instanța de judecată să confiște banii

primiți de inculpatul S.V. în săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,

instanța de fond a considerat incidente dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc.

pen., admițând contestația la executare formulată de Direcția Națională

Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 271 din 02 noiembrie 2011 a Curții

de Apel București - Secția a Ii-a Penală, dispunând confiscarea de la

condamnatul S.V. a sumelor de bani ce au fost depuse pe numele acestuia la CEC

Bank SA, în urma instituirii sechestrului asigurător.

Împotriva acestei sentințe a formulat

recurs contestatorul S.V. care a invocat incidența cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., motivat de faptul că

în mod nelegal instanța fondului a dispus pentru prima dată confiscarea sumelor

de 3500 euro și 10300 lei pe calea unei contestații la executare întrucât

dispozitivul unei hotărâri nu poate fi modificat, completat sau reîntregit în

acest mod.

Înalta Curte analizând recursul

formulat, apreciază ca fiind incidente dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 357 C. proc. pen.,

reglementează expres în capitolul intitulat "conținutul

dispozitivului", care sunt dispozițiile ce în mod obligatoriu trebuie să

le cuprindă o hotărâre judecătorească iar alin. (2) lit. c) al aceluiași

articol, reglementează obligația expresă atunci când se pronunță o hotărâre

după caz și în funcție de datele concrete ale cauzei; instanțele să se pronunțe

prin dispozitivul unei hotărâri și nu în alt mod și asupra măsurilor

asigurătorii.

Toate aceste dispoziții reglementate

expres și necondiționat de legiuitor se circumscriu etapei judecării unei cauze

pe fondul ei și trebuie avute în vedere la momentul deliberării și pronunțării

unei hotărâri judecătorești.

În prezenta speță, judecătorul

fondului, care a dispus prin sentința penală nr. 271 din 02 noiembrie 2011

condamnarea contestatorului din prezenta cauză pentru infracțiunea de trafic de

influență nu a dispus în nici un mod cu privire la sumele de 3500 euro și 10300

lei ce au fost primite de acesta la săvârșirea infracțiunii de trafic de

influență pentru care a fost condamnat și nici nu a cuprins în considerentele

hotărârii vreo mențiune în acest sens, sentința rămânând definitivă în această

formă prin decizia penală nr. 3908 din 3 noiembrie 2011 a înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Ulterior, completând hotărârea

pronunțată, instanța fondului în mod nepermis a dispus confiscarea sumelor de

bani pe calea unei contestații la executare întemeiată pe dispozițiile art. 461

lit. c) C. proc. pen., considerând că dispozițiile imperative ale art. 257 alin.

(2) C. pen. pot fi aduse la îndeplinire pe această cale.

Înalta Curte constată că an mod nelegal

s-a întregit hotărârea de condamnare a contestatorului S.V., prin acest mod,

scopul și efectele masurilor asigurătorii pot fi aduse la îndeplinire doar în

cadrul procesului penal indiferent de forma acestora), iar cu referire expresă

la cazul analizat, doar prin pronunțarea hotărârii judecătorești prin care s-a

analizat fondul cauzei; pronunțarea pentru prima dată asupra confiscării unor

sume de bani pe calea contestației la executare fiind nepermisă.

Practic instanța fondului, a uzat de

această instituție, pronunțându-se din nou pe fondul cauzei și motivând lapidar

că se impune confiscarea acestor sume ca urmare a instituirii măsurii

sechestrului asigurător.

Înalta Curte constată însă că nici cu

privire la această măsură ce a fost instituită în cursul urmăririi penale nu

s-au pronunțat în nici un mod cele două instanțe, astfel că scopul acestei

măsuri asigurătorii a fost adus la îndeplinire cu încălcarea dispozițiilor

legii așa cum, de altfel, corect a arătat și contestatorul.

În raport de toate argumentele expuse,

înalta Curte constată ca fiind incidente în cauză dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., sens în care va admite recursul formulat, va

casa sentința penală atacată și în rejudecare va respinge contestația la

executare formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

contestatorul S.V. împotriva sentinței penale nr. 190/F din 22 aprilie 2013 a

Curții de Apel București - Secția a Ii-a Penală.

Casează sentința penală atacată și

rejudecând în fond respinge contestația la executare formulată de Parchetul de

pe lângă înalta Curte de Casație și justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20

septembrie 2013.