ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 340/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 340/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 49854/3/2008 la data de 29

decembrie 2008, reclamantul I.M. a chemat în judecată pe pârâții S.R.T., D.M.

și E.Ș. solicitând instanței prin sentința ce o va pronunța să constate că este

titularul dreptului de autor asupra formatului operei "Z.A.S."; să se

constate încălcarea drepturilor sale de autor prin producerea și difuzarea,

fără acordul reclamantului, de către S.R.T. a emisiunii "C.A.",

emisiune ce a folosit aceeași idee și format ca cele ale operei "Z.A.S.";

să se dispună obligarea pârâților la repararea prejudiciului cauzat prin

încălcarea dreptului său de autor prin plata sumei de aproximativ 800.000 euro

(în RON la cursul din ziua plății efective); să se dispună obligarea pârâților

să publice în M. Of. al României și într-un ziar de largă circulație, pe

cheltuiala lor, hotărârea definitivă și irevocabilă ce se va pronunța; să se

dispună obligarea pârâților la plata de daune cominatorii în cuantum de 2.000

RON pe zi de întârziere până la executarea celui de-al patrulea capăt de

cerere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamatul a arătat că în perioada martie 1995 - martie 1996 a produs emisiunea

"Z.A.S." ca rezultat al înregistrării unui spectacol cu public ce

beneficia de un scenariu metaforic cu trimitere la simbolul zodiacal; acest

spectacol avea loc o dată pe lună, în diferite locații din țară.

Ca urmare a

înregistrării acestui spectacol produs de către reclamant, T.R. a difuzat

emisiunea sub același nume cu acela al spectacolului menționat -

"Z.A.S."; după ciclul de 12 emisiuni (câte una pentru fiecare zodie),

contractul de difuzare a încetat.

Reclamantul a

învederat că a îmbunătățit acest proiect prin revizuiri, diversificări ale

scenariului, prin introducerea de jocuri, concursuri interactive, completări cu

nume noi în conținut, astfel încât în anul 2005 a propus o variantă la

concursul de proiecte realizată de S.R.T.V., proiect înregistrat la 28

decembrie 2005; acest proiect nu a fost însă acceptat de S.R.T.V.

S-a mai arătat de

către reclamant că a procedat la înregistrarea la 18 februarie 2005 acestui

proiect (și a altora de același gen) la D.S., și anume: "Z.A.S.",

"M./M.Z. - F.D.", "M.M.N.", "Z.T.V.".

Reclamantul a avut cu

pârâții câteva întâlniri și a purtat corespondență, iar în cele din urmă a procedat

la notificarea acestora, solicitându-le recunoașterea dreptului său de autor,

însă aceștia au refuzat și au continuat să difuzeze emisiunea, atât în direct,

cât și în reluare.

În drept, reclamantul

a invocat prevederile art. 1 alin. (2), art. 7, art. 12, art. 138 alin. (1) din

Legea nr. 8/1996, Legea nr. 205/2000, H.G. nr. 1424/2003, O.G. nr. 124/2000 și

Legea nr. 11/1991, conchizând că formatul emisiunii "Z.A.S." îi

aparțin în totalitate, iar opera inițială este originală.

La data de 28

ianuarie 2009 pârâta S.R.T. a formulat întâmpinare și cerere de chemare în

garanție a pârâților M.D. și Ș.E., solicitând respingerea cererii de chemare în

judecată ca neîntemeiată, iar în subsidiar, în cazul admiterii acțiunii

reclamantului, să se dispună obligarea chemaților în garanție la plata către

reclamant a despăgubirilor la care ar putea fi obligată în favoarea

reclamantului, prin hotărâre definitivă și irevocabilă.

Pârâta, în cuprinsul

întâmpinării a arătat că pretențiile reclamantului sunt netemeinice, având în

vedere că emisiunea "C.A." a fost produsă de către S.R.T.V. pe baza

unui proiect depus la structura de specialitate din cadrul S.R.T.V. -

Departamentul Editori Coordonatori - de către pârâții D.M. și E.Ș. (angajați

S.R.T.V), în calitate de autori ai acestuia; prin urmare, este vorba despre o

operă creată de către pârâți în exercitarea atribuțiilor de serviciu și

declarată ca fiind originală.

Referitor la

emisiunea "C.A.", S.R.T.V. susține că nu a încălcat vreun drept de

autor la momentul la care această emisiune a fost produsă și radiodifuzată,

întrucât autorii ei, pârâții D.M. și E.Ș., au cesionat către S.R.T.V. dreptul

de radiodifuzare a acesteia, conform art. 13 și art. 44 din Legea nr. 8/1996 și

a actelor adiționale la contractele individuale de muncă ale acestora.

În ce privește

susținerea reclamantului, în sensul că i-ar fi fost încălcate drepturile de

autor prin producerea și difuzarea emisiunii "C.A." (care ar fi

folosit aceeași idee și format ca la opera "Z.A.S."), pârâta

învederează că potrivit art. 9 din Legea nr. 8/1996, modificată, ideile nu pot

beneficia de protecția legală a dreptului de autor.

În acest context,

pârâta a precizat că ideea de a aborda astrologia într-un program de

televiziune nu este și nici nu poate fi protejată prin drept de autor, în timp

ce posibilitățile de combinare a acestei teme sunt infinite și pot fi

diferențiate prin maniera originală de transpunere într-o emisiune tv.

În ceea ce privește

faptul ce i-a fost imputat (că ar fi folosit același format), pârâta a arătat că,

potrivit «D.E.T.E.R.» - autor L.I., termenul de format reprezintă: «structura

definitorie a unei emisiuni, un anumit gen de emisiune, de exemplu, cele

muzicale, pot avea mai multe formate». De asemenea, conform Sistemului

Internațional Multidimensional de Clasificare a Programelor de Televiziune EBU

- ESCORT 2.4, la capitolul definiții: «12. FORMAT. Acest domeniu este folosit

pentru a clasifica programele după structura formatului, cu alte cuvinte, cum

arată un program, indiferent de subiectul acestuia, iar în cele mai multe

cazuri, acest domeniu poate fi aplicat corespunzător și fără a fi audiat

programul."

Prin urmare, un

format de emisiune este o modalitate de a prezenta structura unei viitoare

posibile emisiuni, printr-o descriere succesivă a etapelor acesteia, fiind mai

mult decât o idee și mai puțin decât un scenariu (scenariul opera de creație

intelectuală - text - care prezintă în detaliu conținutul emisiunii, descrierea

imaginilor, dialogurile tuturor participanților, mișcările actorilor/prezentatorilor

etc.). Ca atare, fiind doar un simplu element de clasificare a emisiunilor, iar

nu o creație, formatul nu este protejat de legea drepturilor de autor, așa cum

în mod eronat pretinde reclamantul, ci doar emisiunea în sine ce reprezintă o

operă audiovizuală, al cărei producător este, în speță, pârâta S.R.T.V.

Pe de altă parte, s-a

mai menționat că Legea nr. 8/1996 nu definește noțiunea de «originalitate», dar

o menționează ca fiind o condiție a protecției dreptului de autor, potrivit

definiției legale de la art. 7; în același timp, jurisprudența a admis că

originalitatea nu înseamnă noutate, astfel că o operă poate fi originală chiar

dacă se aseamănă mult cu alte opere, câtă vreme similaritatea este fortuită și

nu este rezultatul copierii (a se vedea cazul Feist Publications, Inc v. Rural

Telephone Service Co.)

Pornind de la această

problematică și continuând cu analiza concretă a celor două emisiuni supuse

analizei, pârâta S.R.T.V. a solicitat să constate că nu au fost încălcate în

niciun fel drepturile de autor și că între cele două formate există diferențe

evidente, de substanță, care rezultă atât din consultarea celor două proiecte

scrise, cât și din vizionarea emisiunilor realizate în baza formatului «C.A.»,

ultima fiind o altă creație originală; în cuprinsul întâmpinării, pârâta a

procedat la efectuarea unei analize comparative între cele două formate, dar și

între formatul «Z.A.S.» și emisiunea tv intitulată «C.A.», enunțând numeroase

și substanțiale deosebiri între acestea, cele două emisiuni fiind opere

audiovizuale distincte.

Pârâta a mai arătat

că reclamantul, prin susținerile sale, a recunoscut faptul că, în perioada

martie 1995 - martie 1996, atunci când S.R.T.V. a difuzat o emisiune prin

preluarea unui spectacol live realizat în regie proprie de către domnul D.I., a

intitulat-o, cu acordul reclamantului, «Z.A.S.», în timp ce pârâta a recunoscut

acestuia calitatea de autor al spectacolului live, prin mențiunea de pe generic

«DOLARI S.U.A.I.».

Pe de altă parte,

chiar din precizările reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în

judecată se desprinde în mod evident tendința acestuia de a-și apropria cu

titlu absolut «ideea» unei emisiuni de divertisment pe teme de astrologie.

În concluzie, pârâta

S.R.T.V. susține că nu a încălcat niciun drept moral sau patrimonial de autor

al reclamantului și nu poate fi obligată la repararea vreunui prejudiciu moral,

întrucât emisiunea tv "C.A." realizată în baza scenariului (și

implicit a formatului) cu același nume este o operă audiovizuală originală,

diferită ca substanță, conținut și mod de realizare artistică de formatul

"Z.A.S." invocat de către reclamant.

În ce privește

cererea de chemare în garanție, pârâta a învederat că, în situația în care

totuși cererea de chemare în judecată ar fi admisă (în tot sau în parte),

solicită chemarea în garanție a pârâților D.M. și E.Ș. și, în consecință,

obligarea acestora la plata despăgubirilor, având în vedere următoarele motive:

S.R.T.V. este

producătorul videogramei cuprinzând opera audiovizuală (emisiunea) «C.A.», anume

potrivit art. 106

1

din Legea nr. 8/1996, persoana juridică ce și-a

asumat responsabilitatea organizării și realizării primei fixări a acesteia și

a difuzat emisiunea, în temeiul art. 113 din aceeași lege, ca organism de

televiziune.

În consecință, mai

susține pârâta, S.R.T.V. nu deține decât un drept conex dreptului de autor

aferent acestei opere audiovizuale, drept conex ce poartă asupra videogramei

astfel realizate, în timp ce autorii operei audiovizuale "C.A." sunt

pârâții-chemați în garanție care au creat această operă în calitatea lor de

angajați ai S.R.T.V., iar drepturile patrimoniale asupra acestei opere le

aparțin, potrivit art. 44 din Legea nr. 8/1996.

Cesionând către

S.R.T.V., prin actele adiționale la contractele individuale de muncă, dreptul

de radiodifuzare a emisiunii "C.A.", pârâții-chemați în garanție au

garantat angajatorului S.R.T.V. caracterul original al acestei opere; prin

urmare, în opinia pârâtei, pârâții-chemați în garanție sunt singurii ce ar

putea fi obligați la plata unor despăgubiri, în cazul în care instanța ar

constata că această operă încalcă drepturile de autor aferente emisiunii

"Z.A.S.", deținute de reclamant.

În drept, pârâta a

invocat dispozițiile art. 60 - 63, art. 115 și urm. C. proc. civ., Legea nr.

8/1996, în special, art. 13, 44, 106

1

și 113 din acest act normativ.

Prin Sentința civilă

nr. 1290 din 30 iunie 2011, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a

respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului M.I. în contradictoriu cu

pârâții S.R.T., M.D.A. și Ș.E.; a respins cererea pârâtei de chemare în

garanție a pârâților M.D.A. și Ș.E., dispunând obligarea reclamantului la

suportarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut că în perioada martie 1995 - martie

1996 reclamantul a realizat un spectacol cu public în diferite locații din țară

având drept scop sărbătorirea unor persoane din viața publică născute sub

același semn zodiacal, spectacol care a fost înregistrat și ulterior difuzat de

T.R. sub același nume cu cel al spectacolului, adică "Z.A.S.", în

baza unui contract de difuzare încheiat între reclamant și S.R.T.

Ulterior, în anul

2005, reclamantul a depus la concursul organizat de S.R.T., proiectul intitulat

"Z.A.S.", înregistrat la 28 decembrie 2005, proiect care însă nu a

fost acceptat de către pârâtă.

Prin cererea dedusă

judecății, reclamantul a solicitat repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat

prin producerea și difuzarea emisiunii "C.A." pe canalul T.V.R. și

T.V.R.I., de către pârâta S.R.T.V., emisiune despre care susține că ar fi

folosit ideea și formatul operei "Z.A.S." al cărei autor este și prin

care i-ar fi fost încălcate drepturile de autor, în concret, dreptul moral de a

fi recunoscut ca autor al operei și dreptul patrimonial de a obține o remunerație

pentru difuzare.

Cu privire la

susținerea că emisiunea "C.A." a folosit aceeași idee cu opera

"Z.A.S.", tribunalul a reținut că ideea este exclusă de la protecția

dreptului de autor, conform dispozițiilor art. 9 lit. a) din Legea nr. 8/1996.

Așa fiind, s-a apreciat că dreptul de autor ar putea purta doar asupra

formatului de emisiune "Z.A.S.", difuzată de S.R.T.V. în perioada

martie 1995 - martie 1996.

Tribunalul a

constatat că formatul de televiziune reprezintă, practic, structura unui

program TV, protejat prin drepturi de autor, structură urmată de o emisiune

televizată, începând de la decoruri, tema emisiunii și finalizând cu

categoriile de persoane care participă în cadrul ei.

S-a constatat că s-a

depus la dosar contractul de asociere din 30 mai 1995 având ca obiect asocierea

S.R.T.V. și SC M. SRL (reprezentată prin reclamantul M.I.), în scopul

înregistrării în vederea difuzării pe postul național de televiziune a

spectacolelor "Z.A.S.", însă din clauzele acestei convenții nu

rezultă că reclamantul M.I. ar fi contractat în calitate le titular al vreunui

drept de autor asupra formatului de program cu denumirea arătată.

Tribunalul a mai

reținut că nici din cuprinsul contractului de asociere din 12 februarie 2002

încheiat între SC R. SRL și domnul M.I., pe de o parte, și SC O.T. SA, pe de

altă parte, având ca obiect producția și difuzarea emisiunii "C.Z."

nu rezultă că reclamantul M.I. ar fi contractat în calitate de titular al

vreunui drept de autor asupra formatului de emisiune "Z.A.S.".

În aceste condiții,

s-a apreciat că obiect al dreptului de autor al reclamantului îl reprezintă

spectacolele concrete realizate pentru pârâtă și difuzate în cadrul fiecărei

emisiuni dintre cele 12 care au făcut obiectul contractului, iar nu formatul

emisiunii.

Referitor la proiectul

de format de emisiune "Z.A.S." depus de reclamant la concursul

organizat de către S.R.T.V. și înregistrat la 28 decembrie 2005, prima instanță

a reținut că reclamantului îi revenea sarcina de a dovedi că este titular al

dreptului de autor pretins încălcat de către pârâtă și că acest drept a fost

înregistrat la D.S. (societate pentru gestiunea colectivă a drepturilor de

autor din cinematografie și audiovizual).

Instanța a constatat

însă că reclamantul nu a probat înscrierea formatului de emisiune "Z.A.S."

la D.S., astfel încât, s-a apreciat că este lipsită de suport orice analiză

comparativă între acest format și cel al emisiunii realizate de către pârâți cu

denumirea "C.A." pentru că, și în ipoteza în care s-ar constata

elemente de similaritate între acestea, nu s-ar putea reține vătămarea vreunui

drept patrimonial al reclamantului și, în consecință, existența prejudiciului

material și moral pretins.

În consecință, având

în vedere cele reținute, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 66 din Legea

nr. 8/1996 și art. 1169 C. civ., a respins acțiunea ca neîntemeiată; întrucât

cererea de chemare în judecată a fost respinsă, s-a respins ca neîntemeiată și

cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S.R.T. împotriva pârâților

M.D.A. și Ș.E.; s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.,

reclamantul fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul

M.D.A., în cuantum de 10.349 RON.

În termen legal,

împotriva aceste sentințe, reclamantul a formulat apel, criticând soluția

pentru nelegalitate și netemeinicie, motivele de apel și argumentele dezvoltate

în susținerea acestora fiind reproduse întocmai în cuprinsul deciziei recurate.

Prin Decizia civilă

nr. 82A din 23 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale, a admis apelul formulat de reclamant și a schimbat în parte sentința

apelată, în sensul că s-a dispus înlăturarea dispoziției de obligare a

reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în favoarea chematului în

garanție.

Pentru a decide în

acest sens, în analiza criticilor formulate, instanța de apel a constatat că

esența speței de față o constituie problema protecției formatelor de emisiuni,

chestiune intens dezbătută de către profesioniștii din domeniu (inclusiv, cei

din industria de entertainment).

În acest context, s-a

apreciat că dezbaterea este justificată de interesul major pentru a da o forma

adecvată de protecție unui element cu o valoare deosebită în acest domeniu, dar

care nu beneficiază de o reglementare proprie și unitară; pe de altă parte, s-a

apreciat că dezbaterea în cazul formatelor de emisiune este justificată și de

practica extinsă a programelor care imită structura unui program, urmărind să

producă versiuni similare ale acelorași formate, pentru evitarea costurilor pe

care le implică obținerea unei licențe (așa-numita industrie a

"copycat"-ului).

S-a mai constatat că,

în prezent, dreptul de autor se află în centrul a numeroase polemici legate de

finalitatea și sensurile sale, de corelația cu dreptul la informare și la

cultură, de utilitatea socială a protecției autorilor, (sens în care se

reproduce un citat din A.B.).

Instanța de apel a

mai reținut că la acest moment, nici definirea noțiunii de "format de televiziune"

nu cunoaște o concepție unitară, câtă vreme acesta este uneori definit ca fiind

"structura urmată de o emisiune de televiziune", iar alteori (în mod

greșit) ca fiind "o licență de a produce și a difuza o versiune națională

a unui program TV protejat prin drepturi de autor sau drepturi conexe dreptului

de autor.".

Din această ultimă

referire rezultă că se încearcă a se defini noțiunea de format de televiziune

prin modalitatea specifică de transmitere a operei protejate de dreptul de

autor, în condițiile în care nu se poate reține o astfel de protecție legală.

Pe de altă parte, ceea ce înstrăinează titularii drepturilor conexe dreptului

de autor (drepturile artiștilor interpreți, ale producătorilor de fonograme și

ale organismelor de difuzare) este dreptul de folosire a prestațiilor acestor

profesioniști, iar licențierea, ca modalitate specifică de transmitere a

acestor drepturi, nu poate fi folosită pentru a defini formatul de televiziune,

în aprecierea instanței de apel, întrucât formatul de emisiune înglobează

drepturile conexe ale artiștilor interpreți, ale producătorilor de fonograme,

dar nu se reduce numai la acestea.

S-a mai constatat că

legea română a dreptului de autor, Legea nr. 8/1996, nu recunoaște protecția

formatului de televiziune ca formă specifică de creație, iar încercarea de

definire a acestuia ar trebui să pornească de la genul proxim constând în

"alte opere audio-vizuale" decât operele cinematografice, astfel cum

acestea sunt definite de art. 64 din Lege (succesiune de imagini în mișcare,

însoțite sau nu de sunete).

Or, protecția

specifică a acestor opere este recunoscută pentru forma finită a operei

concrete, deja înregistrate ce cumulează contribuțiile mai multor

profesioniști, iar nu pentru planul abstract al unui format de emisiune de

televiziune cuprinzând elemente de orientare privitoare la conținut și care nu

implică un efort creator semnificativ.

De altfel, de esența

definirii "operei" în sensul art. 3 din Legea nr. 8/1996 este tocmai

expresia acesteia, în lipsa căreia nu se poate evalua condiția esențială a

originalității.

În considerarea

eforturilor financiare necesare și celor de a reuni într-o expresie artistică

unitară opere sau creații independente, având expresii diferite, legiuitorul a

recunoscut calitatea de regizorului sau producătorului de titular al dreptului

de autor asupra operei audiovizuale concrete.

Instanța de apel a

apreciat că de protecția conferită operei audiovizuale prin dispozițiile Legii

nr. 8/1996 s-ar putea bucura emisiunile deja înregistrate de către T.R. în

perioada 1995 - 1996, sub condiția de a se putea reține caracterul unitar al

operei rezultate.

S-a constatat că în

speță însă, reclamantul invocă protecția asupra proiectului și planurilor de

emisiune de televiziune înregistrate de către acesta la D.S.

Or, câtă vreme

formatul de emisiune (mai precis, planul unui format) nu se bucură de o

protecție de sine stătătoare sub imperiul Legii nr. 8/1996 și nici nu

întrunește condițiile pentru a fi protejat, precum opera audiovizuală, întrucât

nu are o manifestare concretă.

Cu toate acestea, s-a

apreciat că formatul de emisiune (sau planul formatului) ar putea fi protejat

doar în măsura în care efortul creator necesar întocmirii sale ar fi unul

substanțial și ar avea o expresie care să dea valoarea originalității operei,

întrucât, astfel cum și apelantul a argumentat în motivare apelului său,

calitatea de "operă" în sensul art. 3 din Legea nr. 8/1996 este dată

de întrunirea condiției esențiale a originalității formei de exprimare.

În sistemul

continental, prin «originalitate» se înțelege «amprenta personalității

autorului», originalitatea fiind definită într-un sens subiectiv, ca o

manifestare a personalității autorului, iar la baza activității creatoare se

află imaginația autorului, modul în care acesta știe și reușește să își exprime

gândurile, sentimentele, trăirile.

Procedând la

aplicarea în speță a acestor criterii, instanța de apel a apreciat că nu se

poate reține calitatea de operă a formatului propus de către apelantul

reclamant, deoarece ideea acestui plan este departe de a fi expresia

personalității autorului și nu se poate reține nici că ideea de a compila pe o

anumită temă echivalează cu un act creator suficient de semnificativ pentru a

da valoare de operă acestui format.

În ce privește

înregistrarea de către reclamant a formatului său de emisiune la D.S., instanța

de apel a constatat că această înregistrare are doar efectul de opozabilitate a

datei aducerii la cunoștința publicului a unei anumite expresii pentru care se

pretinde protecția dreptului de autor, fără a fi însă constitutivă de drepturi;

prin urmare, este în sarcina instanței de judecată să determine dacă și în ce

măsură, formatul de televiziune poate fi protejat sub imperiul Legii nr.

8/1996.

Pentru considerentele

expuse, instanța de apel a apreciat că nu pot fi primite criticile referitoare

la soluția pronunțată de tribunal pe fondul cauzei.

Au fost însă reținute

criticile apelantului privitoare la greșita soluționare a cererii privind

acordarea cheltuielilor de judecată.

Astfel, față de dispozițiile

art. 274 C. proc. civ., curtea de apel a reținut că în speță, intimații M.D.A.

și Ș.E. au fost chemați în garanție și, deci, obligați să efectueze

cheltuielile aferente demersurilor judiciare, din inițiativa S.R.T., iar pe de

altă parte, pârâta S.R.T.V. a fost nevoită să stea în proces la inițiativa

reclamantului; ca atare, s-a apreciat că nu se poate stabili o legătură de

cauzalitate directă între demersul judiciar al reclamantului și cheltuielile de

judecată pe care chemații în garanție au fost nevoiți să le efectueze,

considerându-se că aceste cheltuieli se datorează felului în care pârâta a

înțeles să se manifeste în proces prin formularea unei cereri de chemare în

garanție.

Pentru aceste motive

apelul reclamantului a fost admis, în baza art. 296 C. proc. civ, iar sentința

apelată a fost schimbată în parte, în sensul înlăturării dispoziției de

obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în favoarea

chemaților în garanție; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

În termen legal,

împotriva acestei decizii și a încheierii de ședință din 4 aprilie 2012

reclamantul a promovat recurs, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 2,

7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurentul susține că decizia recurată este nelegală,

netemeinică și nemotivată prin raportare la motivele de apel invocate, chiar

contradictorie în anumite puncte esențiale, ceea ce susține refuzul completului

de judecată de a soluționa cauza în baza probelor administrate.

Astfel cum rezultă

din considerentele deciziei recurate, instanța de apel nu a analizat niciuna

dintre probele administrate, respectiv înscrisurile aflate la dosarul de primă

instanță și cele depuse în apel, expertiza tehnică judiciară contabilă,

răspunsurile la interogatoriu ale intimaților persoane fizice ori și DVD-urile

pretins analizate de instanța de apel potrivit procesului-verbal din 22 mai

2012 aflat la dosarul de apel.

În opinia

recurentului, procesul-verbal menționat nu întrunește condițiile pe care le-a

avut în vedere la solicitarea probei, deoarece vizionarea DVD-urilor trebuia

făcută în scopul identificării momentelor și instantaneelor relevante pentru

realizarea comparației între cele două emisiuni: "Z.A.S." și

"C.A.", câtă vreme expertiza audio-video a fost respinsă de instanță

tocmai pentru considerentul că instanța poate realiza o astfel de analiză

pornind de la o percepție prin simțuri proprii a celor două emisiuni,

apreciindu-se că nu este nevoie de anumite cunoștințe de specialitate.

În acest proces-verbal

se atestă doar că DVD-urile au fost vizionate, dar nu explicitează dacă din

analiza momentelor și instantaneelor indicate de părți, s-a ajuns la o

concluzie cu privire la asemănările sau diferențele dintre cele două emisiuni

în ce privește decorul, momentele artistice, invitații, distribuția, scenariul

etc., după cum nu rezultă nici dacă a fost analizat sinopsisul - desfășurătorul

celor doua emisiuni; în plus, recurentul învederează că instanța de apel i-a

solicitat în mod expres să precizeze minutajul din cele două emisiuni ce

interesa speța de față.

Recurentul mai

susține că motivarea deciziei recurate este în totală contradicție cu

încheierea de ședință din data de 4 aprilie 2012; or, în situația în care

completul de judecată avea configurată interpretarea proprie asupra formatului

de televiziune, raportat la licențiere și protecția unei "opere" de

acest gen de către lege, în opinia sa, admiterea probelor solicitate era

inutilă.

Pe de altă parte,

motivarea deciziei atacate reprezintă mai degrabă o analiză asupra legii

dreptului de autor, iar nu a motivelor de apel pe care le formulase.

Mai mult decât atât,

instanța de apel a analizat doar art. 7, 8, 9 din Legea nr. 8/1996 fără a lua

în considerare Capitolul VIII - operele cinematografice și alte opere

audiovizuale, care stabilește printre altele, ce reprezintă o operă

audiovizuală și cine este autorul acesteia.

În susținerea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 2 C. proc. civ., recurentul

învederează că decizia recurată a fost pronunțată la 23 mai 2012, fiindu-i

comunicată la 14 octombrie 2014, adică după aproximativ 2 ani și jumătate,

fiind de notorietate că d-na jud. M.C. a fost sancționată în mod repetat,

aplicându-i-se diverse sancțiuni disciplinare, astfel încât, în opinia sa, era

cu neputință ca acest magistrat să redacteze decizia pronunțată în soluționarea

de apelului; de asemenea, în toată această perioadă era posibil ca președintele

de complet să redacteze decizia, dacă s-a realizat consensul la adoptarea și

motivarea deciziei.

Pe de altă parte,

recurentul mai învederează că decizia atacată a fost semnată de președintele

secției a IV-a civile a Curții de Apel București, iar nu de președintele

secției a IX-a unde dosarul a fost judecat; în plus, odată ce d-na jud. M.C. a

fost suspendată nu mai putea întocmi motivarea deciziei și nici nu o mai putea

semna; or, nerespectarea acestei interdicții atrage, în opinia recurentului,

nelegalitatea deciziei.

Motivarea deciziei

după 2 ani și jumătate de la pronunțarea ei impunea o restudiere în detaliu a

dosarului, ceea ce nu rezultă din considerentele deciziei, întrucât instanța de

apel s-a abătut de la judecarea cauzei, îndreptându-se mai degrabă către o

analiză a Legii nr. 8/1996, fără a statua asupra problemei esențiale în cauză -

dacă există sau nu plagiat.

Niciuna dintre

instanțele de fond nu s-au pronunțat în mod distinct asupra primului capăt din

cererea introductivă - constatarea calității reclamantului de autor asupra

formatului "Z.A.S." 1995 - 1996, în condițiile în care, astfel cum

rezultă din cuprinsul întâmpinării de la prima instanță, intimata S.R.T.V. i-a

recunoscut această calitate de autor al spectacolului live, prin mențiunea în

genericele celor 12 emisiuni "DOLARI S.U.A.I." și/sau "idee și

scenariu original D.I.".

Ca atare, în temeiul

Decretului nr. 321/1956, în vigoare la acea dată, au fost recunoscute atât

calitatea recurentului de autor, dar și "ideea" acestuia (întrucât

Decret nr. 321/1956 excludea de la protecție "tema"); pe de altă

parte, nici pârâții persoane fizice (Ș.E. și M.D.) nu s-au opus acestei cereri,

fiind de acord cu admiterea acestui capăt de cerere, astfel cum rezultă din

interogatoriul administrat la prima instanță.

Se mai arată de către

recurent că încă din data de 21 decembrie 2007 (data notificării pe care a adresat-o

către S.R.T.V.), compartimentul juridic al pârâtei a solicitat un punct de

vedere intimaților-pârați persoane fizice cu privire la această notificarea în

ce privește asemănările proiectului/formatului emisiunii "C.A." cu

proiectul/formatul "Z.A.S."; or, aceștia, în susținerea punctului lor

de vedere au făcut referire la alte emisiuni care, eventual ar putea fi

considerate similare (emisiunile de la postul O.T.V. din perioada 2002 - 2003),

fără a cunoaște calitatea recurentului de autor și al acelor emisiuni.

Opera

"Z.A.S." era notorie și în rândul angajaților S.R.T.V., deoarece

mulți dintre aceștia (50 - 60 persoane) au făcut parte din echipele de

producție a acesteia, inclusiv moderatorii/prezentatorii, menționați și ei în

aceleași generice; prin urmare, în speță nu se poate vorbi despre coincidența

asemănărilor și ca aceasta ar putea fi rod al întâmplării; pe de altă parte,

până la propunerea, producerea și difuzarea proiectului «Z.A.S. 1995 - 1996» nu

a existat un asemenea spectacol eveniment pe niciun canal TV, motiv pentru care

intimata S.R.T.V. l-a recunoscut ca fiind o operă originală, iar ideea, tema,

formatul și distribuția propuse erau punctele esențiale și determinante care au

dus la realizarea acestui proiect.

În aceste condiții,

s-a încheiat contractului de asociere din 30 mai 1995 în baza Decretului nr.

321/1956 (actul normativ aplicabil la data încheierii contractului între SC M.

SRL București, deținător al drepturilor patrimoniale de autor și S.R.T.V.),

căutându-se o formulă de exprimare a intenției părților și o formă legală

pentru asocierea cu persoane juridice/fizice, astfel încât termenii

contractuali nu puteau anticipa prevederile Legii nr. 8/1996 în baza căreia se

judeca acum prezenta speță; în consecință, în soluționarea speței trebuie

analizată legalitatea faptelor în raport cu Decretul nr. 321/1956, actul

normativ în vigoare la data producerii lor.

Recurentul mai

învederează că drepturile de înregistrare și difuzare a emisiunii

"Z.A.S." au fost cedate în exclusivitate S.R.T.V. (similar

contractului de cesiune încheiat între S.R.T.V. și proprii angajați chemații în

garanție D.M. - E.Ș.), ceea ce înseamnă că intimata deținea doar drepturi

conexe conform Legii nr. 8/1996, astfel cum aceasta a susținut prin

întâmpinare; prin urmare, simpla înregistrare a unor imagini nu conferă

S.R.T.V. drepturi de dreptul de proprietate intelectuală, ci doar drepturi

conexe.

Totodată, operele în

format spectacol cu public, produse în direct și înregistrate spre o nouă

editare și difuzare ulterioară, au generat o nouă operă (derivată), anume o

operă audiovizuală (emisiune de televiziune).

Instanța de apel nu a

reținut că reclamantul a produs spectacolul "Z.A.S." cu public, iar

S.R.T.V. a doar înregistrat acest spectacol cu public, cu acordul său, difuzând

emisiunea după editarea a imaginilor; ca atare, emisiunea de televiziune nu ar

fi existat fără înregistrarea spectacolelor menționate.

În opinia

recurentului, această operă audiovizuală a devenit o operă comună, astfel că

dispozițiile art. 4, art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996 sunt pe

deplin aplicabile, recurentul susținând că este autor principal al operei

comune.

Această calitate de

operă comună a emisiunii "Z.A.S. 1995 - 1996", rezultă și din

contractul din 30 mai 1995 încheiat între S.R.T.V. și SC M. SRL, sens în care

invocă clauzele contractuale potrivit cărora: "în cazul valorificării

către terți a materialului înregistrat, părțile vor primi câte 40% din

încasări, iar partea care a adus contractul primește 20% din încasări."

Recurentul susține că

intimata S.R.T.V., ca și chemații în garanție au menționat eronat faptul că

acesta nu este parte contractantă în contractul de asociere din 30 mai 1995, în

condițiile în care au omis să evidențieze faptul că este singurul reprezentant

în contract al SC M. SRL (producător și deținător al drepturilor de autor

asupra spectacolelor cu public), iar contractul este semnat de reclamant, în

numele societății.

În calitate de

semnatar al contractului menționat, împreună cu S.R.T.V., a coordonat

activitățile de producție a spectacolelor și activitățile financiare și

artistice impuse de pregătirea și desfășurarea spectacolelor, așa cum rezultă

și din clauzele contractuale referitoare la obligațiile părților (organizare,

găsirea și contractarea locațiilor în care spectacolele urmau a avea loc,

găsirea și contractarea sponsorilor, impresariere totală a distribuției,

asigurarea condițiilor de înregistrare, suportarea tuturor cheltuielilor de

onorarii, chiria locațiilor etc.); astfel, contribuția reclamantului nu s-a rezumat

doar la a da expresie acestui proiect (în calitate de autor al acestuia), ci

și-a asumat și scenariul și regia artistică; instanțele de fond au refuzat să

ia în considerare aceste elemente și să facă aplicarea dispozițiilor art. 66

din Legea nr. 8/1996.

Cât timp în

genericele celor 12 emisiuni "Z.A.S. 1995 - 1996", numele și

calitatea recurentului-reclamant sunt menționate chiar de către intimata

S.R.T.V., consideră că îi este recunoscută în mod legal calitatea de autor și

asupra operei comune în format emisiune de televiziune, difuzată de către

pârâta S.R.T.V., emisiune care a beneficiat de aceeași regie artistică,

scenariu etc.

Se mai arată de către

recurent că ambele instanțe de fond s-au pronunțat doar asupra calității sale

de autor asupra operei "Z.A.S. 1995 - 1996" în format spectacol cu

public, refuzând să ia în considerare calitatea sa de autor și asupra acestei

opere nou create, în format de emisiune de televiziune, nerecunoscându-i-se

drepturile anterior descrise; or, cererea sa de a i se constata că deține

drepturi de autor asupra formatului "Z.A.S.", se referă tocmai la

acele "spectacole concrete" la care ambele instanțe au făcut

referire.

Formatul spectacol cu

public "Z.A.S. 1995 - 1996" este opera preexistentă în baza căreia

s-a realizat opera derivată/adaptată, respectiv formatul emisiune TV cu același

titlu, obținută doar prin editarea imaginilor înregistrate din spectacole, fără

a li se aduce nicio modificare.

Emisiunea (care,

transmisă în direct, ar fi arătat la fel) a fost în fapt o redare a

înregistrării spectacolelor, iar pentru difuzare, i s-au adăugat între

momente/module, efecte specifice televiziunii (titluri, burtiere, generice,

etc.) fără a se modifica esența/substanța momentelor artistice înregistrate,

telespectatorii recepționând aceeași regie artistică, același scenariu etc.,

aparținând recurentului.

Instanța de apel face

confuzie între formatul de televiziune (preluată ca noțiune abstractă) și

licență (noțiune ce acoperă cesiunea un drept de proprietate).

Astfel, formatul este

generat de o operă (în cazul de față, audiovizuală), de existența unei creații

și care are un autor/deținător de drepturi de autor; drepturile de autor

invocate de către recurent pe care le consideră încălcate de către intimați

prin crearea, producerea și difuzarea operei "C.A." se referă tocmai

la licența pe care aceștia nu o dețin și care trebuia a fi obținută prin

încheierea cu reclamantul a unui contract de cesiune, evitându-se plagiatul.

Recurentul consideră

că emisiunea "C.A." este o operă originală, dar derivată și obținută

prin plagiat după operele sale preexistente al căror autor este, respectiv:

1. Z.A.S. 1995 - 1996

- în expresie format opere spectacole cu public;

2. Z.A.S. 1995 - 1996

- în expresie format opere comune emisiune de televiziune, împreună cu

S.R.T.V.;

3. Z.A.S. - M.D.Z. -

în expresie format emisiune de televiziune O.T.V.;

expresie proiect format scris depus la concursul din decembrie 2005 organizat

de către pârâta S.R.T.V. și existent în baza de date a acesteia - în fapt,

revizuirea și adaptarea la cerințele de concurs ale S.R.T.V. (care solicită

idei) a primului proiect, respectiv emisiunea operă comună "Z.A.S. 1995 -

1996";

5. SCENARIU/SINOPSIS

- în expresie în format scris, material descriptiv detaliat, pregătitor pentru

crearea unor scenarii și a unei regii artistice a unei emisiuni de televiziune

Z.A.S. după proiectul în format scris de la pct. 4, existent în baza de date a

pârâtei S.R.T.V.

Recurentul susține că

operele menționate la pct. 4 și 5, sunt expresii palpabile și apte a fi aduse

la cunoștință publică și trebuie privite drept opere în formă neterminată

(material obligatoriu și absolut necesar în audiovizual, care devine opera

finită) necesar a fi protejate legal, prin simpla lor aducere la cunoștință publică

prin participarea la concursul de proiecte organizat de către S.R.T.V. în

decembrie 2005 și înregistrate la 28 decembrie 2005 la această instituție.

Recurentul susține că

acestea reprezintă "mai mult decât o idee dar mai puțin decât un

scenariu" (definiția formatului) fără de care este imposibilă crearea

scenariului, a scenografiei, a regiei artistice, a producției unei opere

audiovizuale în principiu; în același timp, reprezintă expresii ale ideilor

recurentului și, în consecință, se bucură de protecția art. 9 din Legea nr.

8/1996 (text care exclude protecția ideilor).

Având în vedere

respingerea de către instanțele de fond a probei cu efectuarea unei expertize

de specialitate, în susținerea pertinenței acestei probe anexează: adresa emisă

de O.R.D.A. (nedepusă încă la dosar), opinia juridică a U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A.

(organismul de gestiune colectivă a producătorilor de film și televiziune,

nedepusă încă la dosar), precum și decizii judecătorești în ceea ce privește

conflictul dintre proiecte și idei (Decizia nr. 111A din 20 aprilie 2010 C.A.

București).

În opinia

recurentului, toate acestea exprimă puncte de vedere contrare susținerilor de

către pârâți a faptului că au preluat doar ideea recurentului (care nu

beneficiază de protecție legală), doar că în speță consideră că a demonstrat că

există și expresia ideilor, respectiv proiectele al căror autor este și care,

potrivit legii, sunt protejate ca opere neterminate.

Recurentul apreciază

eronată și fără legătură cu cauza concluzia instanței de apel în sensul că nu

se poate concluziona asupra calității de operă a formatului propus de către

reclamant în condițiile în care cele anterior enunțate sunt expresia

personalității sale.

Așa-zisa expertiză

extrajudiciară efectuată de către specialiștii intimatei (care a evidențiat

"deosebiri de substanță" între cele două emisiuni) este lipsită de

valoare juridică și nu poate fi luată în considerare, întrucât reprezintă în

fapt doar opinia intimaților pârâți chemați în garanție, fiind redactată la

solicitarea oficiului juridic al S.R.T.V.

Se mai arată de către

recurent că în mod greșit instanțele de fond nu au putut identifica

obiectivele/criteriile ce trebuie a fi analizate pentru a putea constata

existența unei opere originale, derivate sau plagiate în cazul supus judecății

și aceasta, întrucât nefiind de specialitate, nu puteau concluziona asupra

acestor chestiuni specifice acestei materii.

Așa fiind, prima

instanță a luat în considerare drept criterii de analiză doar așa-zisele

"deosebiri de substanță" prezentate în întâmpinare de către S.R.T.V.

între cele 2 formate, soluție la care a achiesat și instanța de apel.

Astfel, s-a reținut

că "analiza comparativă este lipsită de orice suport pentru că, și în

ipoteza în care s-ar constata elemente de similaritate între acestea nu s-ar

putea reține vătămarea vreunui drept patrimonial al reclamantului și, în

consecință, existența prejudiciului material și moral pretins", apreciere

nelegală, având în vedere că plagiatul trebuie apreciat ținând cont de

asemănări, iar nu de deosebiri/recurentul face referire la anexa nr. 5 a

motivelor de recurs ce conține tabelul comparativ al asemănărilor de

substanța/de fond rezultate doar din proiectele exprimate în scris și care nu

pot fi rod al întâmplării.

Elementele de

similaritate de fond între cele 2 formate/proiecte sunt evidente, deosebirile

fiind doar de formă, respectiv o altă interpretare, o altă regie artistică, o

altă viziune a autorilor asupra aceluiași format/proiect, derivând o altă operă

subiectiv originală (C.A. - autori D.M. și E.Ș.) dar obținută prin plagiat după

opere preexistente ale căror autor este recurentul (Z.A.S.).

Instanța de apel a

respins cererea sa privind efectuarea unei expertize de specialitate, instanța

asumându-și dreptul de a viziona toate probele depuse de către reclamant (însă,

în lipsa părților), sens în care i s-a solicitat depunerea la dosar a unor

precizări cu obiectivele expertizării, obligație căreia i s-a conformat.

Fără a mai face vreo

referire la motivele apelului, concluzii scrise, probele noi administrate în

apel, curtea de apel s-a rezumat a da o decizie nelegală, fără a avea vreo

legătură cu specificul cauzei.

Astfel cum reiese din

motivare, specialiștii în domeniu sunt preocupați și în acest moment de

încadrarea legală a formatelor de televiziune, în condițiile în care Legea nr.

8/1996 nu face vreo referire expresă la noțiunea de format de televiziune; în

consecință, instanța de apel a constatat că speța nu ar putea fi judecată.

Or, în susținerea

faptului ca formatele/conceptele de televiziune sunt recunoscute ca fiind

protejate nu numai la nivel internațional, ci și în cadrul societății pârâte,

recurentul susține că depune la dosar o serie de planșe foto ale mai multor

generice de astfel de opere audiovizuale, inclusiv producții S.R.T.V. (Anexa nr.

6 nedepusă la dosar), rezultând astfel, fără putință de tăgadă că acestea sunt

practicile în domeniu, astfel încât concluzia care se impune este aceea că

formatele de televiziune sunt purtătoare de drepturi de autor, instanțele de

fond neluând în considerare că acestea reprezintă opere neterminate, însă aduse

la cunoștință publică (iar nu la cunoștința publicului, cum greșit se

interpretează) prin simpla lor înscriere la un concurs sau într-o bancă de

date.

În concluzie,

instanța de apel avea suficiente elemente probatorii la dosar pe baza cărora să

poată constata că între cele două formate de televiziune există numeroase

asemănări pe care recurentul le reproduce, precum în fazele procesuale

anterioare, sens în care face trimitere la motivele de apel (tabelul comparativ

între proiectele Z.A.S. și C.A. pe care le reanexează motivelor de recurs),

probe ignorate de instanța de apel.

Recurentul reclamant

a anexat motivelor de recurs tabelul comparativ între proiectele Z.A.S. și

C.A., răspunsul din 30 iunie 2014 de către Inspecția Judiciară din cadrul

Consiliului Superior al Magistraturii ca urmare a sesizărilor sale împotriva

judecătorului redactor al deciziei din apel cu privire la întârzierea

redactării hotărârii, răspunsul primit de către recurent de la O.R.D.A. la

cererile sale din 27 aprilie 2012 și 10 mai 2012, răspuns intitulat

"opinie juridică" emis la 9 august 2012 U.P.F.R. - A.R.G.O.A.,

Decizia civilă nr. 111A din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția

a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, fotografii cu

genericele unor emisiuni.

Intimata pârâtă

S.R.T.V. a formulat întâmpinare la motivele de recurs prin care, în mod

argumentat, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În această etapă

procesuală nu au fost administrate alte probe decât cele deja enumerate,

anexate motivelor de recurs.

În ședința publică

din 16 ianuarie 2015 când a avut loc dezbaterea asupra recursului, Înalta Curte

a pus în vedere ambelor părți să conceapă, în exprimarea punctului de vedere

asupra problemelor de drept ce se impun a fi dezlegate în prezentul recurs,

concluzii scrise cu luarea în considerare a regimului drepturilor de autor

afirmate atât din perspectiva dispozițiilor Decretului nr. 321/1956, cât și a

Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor, dată fiind situația de fapt

invocată și reținută în cauză; părțile au depus la dosar concluzii scrise.

Recursul formulat

este nefondat, potrivit celor ce succed.

Având în vedere

regula de procedură înscrisă în dispozițiile art. 312 alin. (3) teza finală C.

proc. civ. potrivit căreia motivele de casare sunt prioritare față de cele care

atrag modificarea hotărârii recurate, Înalta Curte va analiza mai întâi

criticile recurentului dezvoltate pe temeiul art. 304 pct. 2 C. proc. civ.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 2 C. proc. civ. privește situația în care hotărârea a

fost dată de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond

a pricinii; acest motiv de nelegalitate este expresia principiului

continuității în procesul civil, în concepția C. proc. civ. de la 1865.

Deși prin motivele

concepute pe acest temei recurentul are în vedere o altă accepțiune a art. 304

pct. 2 (neprevăzută de lege) - neredactarea deciziei de unul dintre judecătorii

care au pronunțat decizia sau neredactarea de către judecătorul căruia i s-a

încredințat motivarea hotărârii, verificând exigențele acestei norme potrivit

conținutului real al textului, Înalta Curte constată că acest motiv de casare

nu se verifică în cauză.

Astfel, din

confruntarea conținutului practicalei deciziei recurate (în condițiile în care,

în cauză, nu s-a dispus amânarea pronunțării conform art. 260 C. proc. civ.) și

a mențiunilor din dispozitivul acesteia, se constată că decizia recurată a fost

pronunțată de aceiași doi judecători care au luat parte la dezbaterea în fond a

pricinii, constatare suficientă pentru reținerea neîntrunirii cazului de casare

prevăzute de art. 304 pct. 2 C. proc. civ.

Înalta Curte reține

că, în realitate, recurentul, susținând neredactarea și/sau nesemnarea deciziei

de către membrii completului de judecată în fața cărora pricina a fost

dezbătută, invocă anumite neregularități procedurale pretins a fi fost

săvârșite cu ocazia redactării aceste decizii, susceptibile de analiză pe

temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., sens în care se va proceda, ca efect al

recalificării acestora, date fiind cele prevăzute de art. 306 alin. (3) C.

proc. civ.

În acest context, se

constată că recurentul a susținut că deși Decizia civilă nr. 82A a Curții de

Apel București, secția a IX-a a fost pronunțată la 23 mai 2012, aceasta a fost

redactată la un interval de aproximativ 2 ani și jumătate, fiindu-i comunicată

la 14 octombrie 2014, astfel încât are serioase dubii că aceasta a fost

redactată de către judecătorul însărcinat cu redactarea acesteia la momentul

pronunțării deciziei.

În evaluarea acestei

critici, Înalta Curte reține că hotărârea judecătorească reprezintă un act

autentic, în sensul celor prevăzute de art. 1171 C. civ. de la 1865 [dispoziție

abrogată abia la intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., la 15 februarie

2013, conform art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 privind punerea în

aplicare a noului C. civ.]; prin urmare, mențiunile redate în cuprinsul ei și

care reprezintă constatări personale ale instanței constituie aspecte ce nu pot

fi contestate decât prin procedura înscrierii în fals, iar nu prin simpla

invocare a unei pretinse neregularități procedurale.

Din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte observă că din

mențiunile deciziei rezultă că aceasta a fost redactată de judecătorul

însărcinat cu redactarea hotărârii, în condițiile art. 264 alin. (1) teza

finală C. proc. civ.

În ce privește

semnarea deciziei redactate, este de precizat că și în ipoteza în care potrivit

susținerilor recurentului judecătorul-redactor ar fi fost suspendat din funcție

la data redactării, se constată că potrivit art. 260 alin. (2) C. proc. civ.,

judecătorul, cu excepția situației în care i-a încetat calitatea de magistrat

sau a fost suspendat din funcție, este îndreptățit să se pronunțe, chiar dacă

nu mai face parte din alcătuirea instanței.

Textul citat are însă

în vedere momentul pronunțării (adoptării) soluției, ceea ce în speță se

verifică la data de 23 mai 2012, în timp ce pretinsele neregularități susținute

de către recurent privesc momentul redactării deciziei (7 octombrie 2014,

conform mențiunilor din decizie), astfel încât, pentru data redactării

deciziei, în mod corect instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art.

261 alin. (2) C. proc. civ. ce reglementează ipoteza în care, după pronunțare,

unul dintre judecătorii care au participat la judecată este în imposibilitate

de a semna hotărârea, norma ce prevede soluția semnării hotărârii de către

președintele instanței, cu indicarea cauzei de imposibilitate a semnării de

către acel judecător, astfel cum s-a întâmplat și în cauză.

Celelalte aspecte

susținute de către recurent referitoare la pronunțarea, redactarea și semnarea

hotărârii nu sunt susceptibile de a fi analizate nici în baza art. 304 pct. 5

C. proc. civ. (conform recalificării realizate de instanță), fie pentru că

acestea nu sunt critici la adresa deciziei, fie pentru că privesc măsuri de

administrare sau organizare judiciară (semnarea de către președintele unei alte

secții decât secția a IX-a din cadrul Curții de Apel București, ca efect al

desființării celei din urmă secții și al redistribuirii cauzelor de proprietate

intelectuală către o altă secție - secția a IV-a civilă - la care funcționează

complete specializate în această materie, din cadrul aceleiași instanțe) ce nu

pot face obiect al controlului judiciar, obiectul recursului fiind decizia dată

de instanța de apel.

În același timp,

Înalta Curte constată că recurentul a formulat recurs și împotriva încheierii

de ședință din 4 aprilie 2012, criticile dezvoltate vizând admiterea unor probe

(vizionarea casetelor conținând înregistrarea celor două rânduri de emisiuni ce

urmau fi comparate, părțile fiind obligate să indice momentele relevante din

acestea, iar