ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 279/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 279/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

cauzei constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 16 februarie 2011, sub nr.

765/110/2011, reclamantul I.O.D. a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul

Județean de Urgență Bacău, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va

pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 525.000 euro cu titlu

de daune materiale și morale și acordarea cheltuielilor de judecată.

În

motivare, reclamantul a arătat că în urma unui accident de circulație a fost

internat la Spitalul Județean de Urgență Bacău, iar în timpul internării a fost

infectat cu staphilococcus aureus, care i-a agravat suferințele și i-a pus în

pericol viața, reclamantul fiind transferat la alte unități spitalicești din

Iași, iar apoi în străinătate pentru a fi supus recuperării necesare, imposibil

de administrat în țară. Din cauza infecției, tratamentele nu și-au mai produs

efectul și au intervenit complicații ireversibile, reclamantul nerevenindu-și

până în prezent la starea normală de sănătate. Mai mult, față de capacitatea de

muncă diminuată cu 80% este de prevăzut că acesta va rămâne cu un handicap

toată viața.

În

legătură directă de cauzalitate cu infecția contractată la pârâtă veniturile și

nivelul său de viață au suferit o diminuare esențială, în sensul că nu a mai

putut reveni la profesia sa și, implicit la veniturile sale salariale normale.

Tratamentele, medicamentele, transportul și procedurile medicale la care a fost

supus, atât în țară cât și în străinătate, au determinat o diminuare drastică a

economiilor și rezervelor, atât ale reclamantului, cât și ale familiei sale,

prejudiciul estimat a fi suferit fiind de 25.000 euro.

Afară de

acest prejudiciu material, reclamantul a susținut că a suferit și un prejudiciu

moral, pe care l-a estimat la 500.000 euro din perspectiva faptului că dintr-un

tânăr independent, cu certe perspective de realizare de sine și de evoluție

profesională ascendentă, reclamantul a ajuns în poziția de a rămâne toată viața

protezat și dependent de îngrijiri medicale de care va avea nevoie perpetuu.

Reclamantul

și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 998 C. civ. și pe cele ale art. 644

alin. (1) teza 1 din Legea nr. 95/2006.

La

termenul din 14 decembrie 2012, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că

suma solicitată cu titlu de daune materiale este de 34.500 euro, din care

15.800 euro reprezentând cheltuieli materiale cu onorariile medicilor și

asistentelor, costurile medicamentelor și cheltuielile de deplasare, cazare și

masă în străinătate, iar 18.700 euro diferența dintre pensia primită și

salariul pe care trebuia să-l primească în perioada iunie 2009 - 2012 inclusiv.

Prin

Sentința civilă nr. 2748 din 21 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău

în Dosarul nr. 765/110/2011 a fost admisă în parte acțiunea reclamantului

I.O.D. și a fost obligat pârâtul Spitalul Județean de Urgență Bacău la plata

sumelor de 521.600 euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de

despăgubiri materiale și morale, 63 lei cheltuieli de judecată către reclamant

și 3.436 lei către stat, reprezentând taxa de timbru pentru care reclamantul a

beneficiat de scutire.

În adoptarea

acestei soluții, prima instanță a reținut că reclamantul a fost internat în

perioada 25.08 - 1 septembrie 2008 la Spitalul Județean Bacău cu diagnosticul

politraumatism prin accident rutier, fractură deschisă tip II condil femural

stg. operat, fractură închisă 1/3 inferioară femur stg., hemorax stg., sindrom

mediastinal posttraumatic, insuficiență respiratorie acută, traumatism cranian,

comoție cerebrală, plagă sprânceană stg.

Reclamantul

a fost transferat la Spitalul Pneumologie Iași, unde a fost internat în

perioada 1 - 8 septembrie 2008 cu diagnosticul accident rutier, politraumatism,

traumatism toracic stg. cu fracturarea coastei C8 str., hemopneumotorax stg.

drenat, fractură femur stg. operată, ARDS posttraumatic (foaia de observație

4816).

În perioada

8 septembrie - 10 octombrie 2008, reclamantul a fost internat la Spitalul Sf.

Ioan Iași cu diagnosticul fractură etajată femur stg. Operată, TCC, traumatism

toracic cu fracturi costale multiple, ARDS posttraumatic, fractură arc

posterior C8 fără deplasare, fractură 1/3 medie cubitus stg, cu întârziere în

consolidare (foaia de observație 14872). În perioada 30 octombrie - 13

noiembrie 2008, reclamantul a fost internat la același spital cu diagnosticul

fractură 1/3 medie cu inferioară femur stg. operată infestată, politraumatism,

fractură cominutivă condil femural intern operată, traumatism craniocerebral,

traumatism torace stâng cu fractură C8 stângă, ARDS posttraumatic,

hemopneumotorax stâng drept, fractură 1/3 medie cubitus stâng, redoare genunchi

stâng, atrofie qvadriceps stâng, deteriorarea materialului de osteosinteză.

Din copia

scrisorii medicale a Clinicii de chirurgie Aschaffenburg Germania, rezultă că

reclamantul a fost internat în această unitate în perioada 27 aprilie - 6 mai

2009 cu diagnosticul osteomielita femurului, fractura femurului condilus

lateralis, scoaterea metalului. La aceeași clinică a fost internat reclamantul

și în perioada 13 - 20 iulie 2009 cu diagnosticul fractura axului femural stg.,

fractura epicondil femural stâng, purtător germeni MRSA (staphilococcus aureus

rezistent la methicillin).

În

perioada 20 august - 14 septembrie 2009, reclamantul a fost internat la

Spitalul Sf. Ioan Iași cu diagnosticul osteită cronică femur stâng operată,

fractură femur stâng operată-infectată (foaia de observație 17882) iar în

perioada 2 - 9 decembrie 2009 a fost internat la același spital cu osteită

cronică femur stâng, artroză secundară genunchi stg. (foaia de observație

24915).

În

perioada 13 - 19 ianuarie 2010, reclamantul a fost internat la Spitalul Militar

Iași cu diagnosticul politraumatism prin accident rutier, fractură deschisă tip

II femur stg. cu pierdere substanță osoasă, osteită fractură condil femural

stg., redoare strânsă genunchi stg. cu deficit funcțional accentuat, hemotorax,

traumatism cranian, comoție cerebrală, sindrom algo neurodistrofic membrul

inferior stg., monopareză crurală stg. scurtare membru inferior stg. cu 4 cm.

În

perioada 6 - 8 iulie 2011, reclamantul a fost internat la Institutul Ortopedic

Rizzoli di Bologna din Italia unde a fost supus unei intervenții chirurgicale

de scoatere a fixatorului extern și alungire femur stg.

În

perioada 20 - 21 iulie 2011, reclamantul a fost internat la Spitalul Militar

Iași cu diagnosticul politraumatism prin accident rutier, traumatism toracic,

fractură deschisă tip II condil femural stg. fractură 1/3 inferioară femur stg.

(foaia de observație 14146).

Inițial,

prin certificatul decizie medicală nr. 169 din 17 iunie 2009, reclamantul a

fost încadrat la gradul III de invaliditate, fiind declarat inapt pentru

serviciu, iar apoi, prin decizia medicală nr. 180 din 19 ianuarie 2010

reclamantului i-a fost acordat gradul II de invaliditate, prin Decizia nr.

156322 din 19 februarie 2010 stabilindu-i-se acestuia o pensie de 268 lei.

Din

raportul de expertiză medico-legal efectuat în cauză, necontestat de nici una

dintre părți, rezultă că reclamantul a suferit o intervenție chirurgicală de

urgență la Spitalul Județean Bacău, iar la 15 zile de la traumatism, cu ocazia

internării la Spitalul de Urgențe Iași, s-a constatat o secreție purulentă

confirmată la examenul bacteriologic ca infecție cu stafilococ auriu. Raportul

a concluzionat că întreaga evoluție a pacientului a fost influențată dramatic

de apariția infecției cu stafilococ auriu, în lipsa acestei infecții (care

ulterior s-a cronicizat), leziunile s-ar fi vindecat în aproximativ 4-6 luni

(incluzând și perioada necesară reeducării funcționale) și nu ar mai fi

necesitat ulterioarele internări și intervenții chirurgicale. În lipsa

apariției infecției s-ar fi obținut cu certitudine un rezultat funcțional mai

bun decât cel prezent la examinarea din 6 decembrie 2011, iar starea

reclamantului constituie infirmitate fizică permanentă și îi conferă o

deficiență locomotorie medie, cu scăderea capacității de muncă la 60%.

Făcând

aplicare dispozițiilor speciale ale art. 644 din Legea nr. 95/2006, tribunalul

a apreciat că, față de concluziile raportului de expertiză medico-legală, s-a

făcut dovada faptului că pe timpul internării la unitatea pârâtă reclamantul a

contractat o infecție cu stafilococ auriu. De asemenea, s-a reținut că deși

legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în fața instanței și nu a formulat

apărări în sensul existenței unei cauze externe care să fi determinat această

infecție, în sensul dispozițiilor art. 644 ale Legii 95/2006. Întrucât întreaga

evoluție a pacientului a fost influențată dramatic de apariția acestei

infecții, în lipsa acesteia leziunile pe care reclamantul le prezenta s-ar fi

vindecat în aprox. 4 - 6 luni și nu ar mai fi necesitat ulterioarele internări

și intervenții chirurgicale, s-a apreciat că prejudiciul suferit de reclamant

este, cu evidență, consecința unei infecții nosocomiale.

În ceea

ce privește cuantumul acestui prejudiciu, prima instanță a făcut aplicarea

dispozițiilor din dreptul comun, respectiv art. 998 - 999 C. civ., reținând că

reclamantul este îndrituit doar la repararea prejudiciului cert (atât în

privința existenței, cât și a posibilității de evaluare) și care nu a fost

reparat încă.

S-a

apreciat că suma de 18.700 euro solicitată de reclamant cu titlu de daune

materiale, constând în diferența între salariul pe care îl realiza anterior

accidentului și pensia de invaliditate acordată în prezent, îndeplinește aceste

cerințe. Reclamantul a realizat un venit de 2.177 lei, iar ca urmare a

declarării sale ca inapt de a munci, a primit o pensie de 221 lei, iar ulterior

de 268 lei. Prin urmare, diferența dintre salariul pe care trebuia să îl

primească și pensia de invaliditate este de 1.956 lei/lunar pentru perioada iunie-decembrie

2009 (global 13.692 lei) și de 1.909 lei/lunar pentru anii 2010, 2011 și 2012

(global 68.724 lei), deci un total de 82.412 lei, echivalent a circa 18.700

euro.

În

schimb, pretenția de 15.800 euro reprezentând daune materiale decurgând din

cheltuieli cu onorariile medicilor și asistentelor, costurile medicamentelor și

cheltuielile de deplasare, cazare și masă în străinătate, a fost considerată

doar în parte întemeiată. Aceasta întrucât onorariile medicilor și asistentelor

din România sunt teoretic suportate din bugetul asigurărilor de sănătate, iar

pe de altă parte, reclamantul nu a făcut dovada unor asemenea cheltuieli.

Apoi,

având în vedere că operațiile din Germania și Italia au fost efectuate prin

intermediul Formularului E112, cheltuielile medicale generate de acestea sunt

suportate de statul român (art. 22 alin. (1) lit. c) din Regulamentul CEE nr.

1498171), astfel că nu reclamantul le-a suportat. Prima instanță nu a dat

eficiență probatorie nici înscrisului de la fila 40 dosar, cu privire la suma

de 8.300 Euro, față de modul de întocmire al acestuia (scris în limba română,

pe un tipizat al clinicii germane și semnat de un medic german).

Nu au

fost, de asemenea, probate nici cheltuielile cu medicamentele și cele efectuate

pentru recuperare, la dosarul cauzei nefiind depus nici un înscris în acest

sens.

Reclamantul

a fost considerat îndreptățit a primi doar suma de 2.900 euro cu titlu de

cheltuieli efectuate pentru deplasările în străinătate, față de înscrisurile de

la filele 79 - 81, 164, 253 dosar ce atestă cheltuielile de transport aerian,

dar avându-se în vedere și imposibilitatea reală de preconstituire de probe

privind costurile zilnice în timpul acestor deplasări.

Cu

privire la daunele morale, tribunalul a reținut că acestea se raportează, în

esență, la un prejudiciu de ordin afectiv, nesusceptibil de determinări

obiective pe baza unor criterii preexistente, ci supus unor aprecieri esențial

subiective ale instanțelor de judecată.

Având în

vedere suferințele suportate de reclamant ca urmare a internărilor și

intervențiilor chirurgicale numeroase la care a fost supus într-o perioadă

destul de lungă, faptul că starea la care acesta a ajuns din cauza infecției

constituie infirmitate fizică permanentă și îi conferă o deficiență locomotorie

medie, cu scăderea capacității de muncă la 60% și faptul că acesta a fost

declarat inapt pentru serviciul pentru care dobândise pregătirea necesară,

fiind nevoit să-și schimbe în totalitate cariera și pregătirea profesională,

prima instanță a apreciat că suma solicitată de 500.000 euro este suficientă

pentru acoperirea prejudiciului moral profund suferit de reclamant.

Pentru

toate aceste motive, prima instanță a admis în parte acțiunea și a obligat

pârâtul să plătească reclamantului suma de 521.600 euro, în echivalent lei la

data plății, cu titlu de despăgubiri materiale și morale.

În baza

art. 274 C. proc. civ., a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 63

lei, cheltuieli de judecată, respectiv onorariu expertiză, iar în baza art. 18

din O.U.G. nr. 51/2008, a obligat pârâtul să plătească statului suma de 4.636

lei, reprezentând taxă de timbru de care a fost scutit reclamantul.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâtul.

Apelantul-reclamant

a criticat sentința primei instanțe pentru modul greșit de dezlegare a

pretenției sale la restituirea sumei de 8.300 euro achitată pentru serviciile

medicale în Germania. Totodată, el a pretins acordarea unor sume de bani

suplimentare celor avute în vedere prin hotărârea primei instanțe, susținând că

ulterior pronunțării acesteia (respectiv, la data de 21 decembrie 2012) a

efectuat cheltuieli de îngrijire medicală de 500 euro. De asemenea, a pretins

majorarea daunelor morale cu suma de 250.000 euro.

Apelantul-pârât

Spitalul Județean de Urgență Bacău a criticat hotărârea tribunalului pentru

nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit s-a reținut, în raport

de probatoriile administrate în cauză, culpa sa sub aspectul infestării

reclamantului cu stafilococ auriu.

La

solicitarea ambelor părți, instanța de apel a încuviințat efectuarea unei noi

expertize medico-legale raportul fiind depus la filele 143, 160 vol. II dosar,

iar suplimentul la acest raport de expertiză a fost depus la filele 192-195

vol. II dosar.

Prin

Decizia civilă nr. 283 din 15 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel

Bacău, secția I civilă, au fost respinse, ca nefondate, ambele apeluri

declarate.

Cu

referire la apelul declarat de reclamant, s-a apreciat că acesta este nefondat

întrucât sumele solicitate drept cost al îngrijirilor medicale de care a

beneficiat ulterior pronunțării sentinței tribunalului și cu titlu de daune

morale suplimentare celor acordate de tribunal, constituie cereri noi în raport

de cadrul procesual stabilit la prima instanță, prin cererea de chemare în

judecată, care nu pot fi formulate direct prin cererea de apel, în considerarea

dispozițiilor art. 294 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Astfel,

deși prin cererea de chemare în judecată formulată la prima instanță

reclamantul a precizat un cuantum al daunelor morale de 600.000 euro, prin

aceeași cerere a solicitat obligarea pârâtului la 500.000 euro cu titlu de

daune morale, astfel că, majorarea sumei acordată cu titlu de daune morale

solicitată în apel este o cerere nouă, în sensul dispozițiilor art. 294 alin.

(1) teza I C. proc. civ.

În plus,

în legătură cu aceste pretenții, nici nu se justifică o reapreciere a

cuantumului lor în apel, astfel cum s-a solicitat de apelantul-reclamant, având

în vedere probatoriul administrat în cauză și cele reținute, sub aspectul

determinării daunelor morale, de către tribunal.

Suma de

8.300 de euro, solicitată de apelantul-reclamant pentru serviciile medicale din

Germania, s-a apreciat că în mod corect nu a fost acordată de prima instanță,

având în vedere atât faptul că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă

caracterul cert al efectuării unor astfel de cheltuieli de către reclamant, cât

și faptul că, astfel cum a reținut și prima instanță, apelantul-reclamant a

beneficiat, pentru îngrijirile medicale efectuate în străinătate, de achitarea

costurilor de către statul român, conform formularului E 112 .

Cu

referire la apelul declarat de pârât, s-a reținut caracterul său nefondat, prin

raportare la aspectele puse în discuție, respectiv inadmisibilitatea acțiunii

(apelantul susținând că temeiul de drept al cererii reclamantului, conform

celor invocate de acesta, trebuia să fie art. 1000 al.3 C. civ.) și lipsa de

culpă a Spitalului Județean de Urgență Bacău în producerea prejudiciului

suferit de reclamant.

Precizând

că, în considerarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil,

reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual, prin indicarea temeiului

de drept al cererii de învestire a instanței de judecată și raportând

susținerile din cererea de chemare în judecată, astfel cum au fost dovedite

prin probatoriul administrat, la dispozițiile art. 998 C. civ. și art. 644

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 95/2006, instanța de apel a considerat

corectă aplicarea în cauză a acestor dispoziții legale.

Sub

aspectul lipsei de culpă a pârâtului în producerea consecințelor dăunătoare

pentru reclamant, s-a arătat că, potrivit înscrisurilor aflate la dosar,

respectiv fișele de observație și documentația depusă la dosar de către

apelantul-pârât și de către unitățile spitalicești din Iași la care

apelantul-reclamant a fost internat, înscrisuri avute în vedere la efectuarea

raportului de expertiză medico-legală în apel, la data de 11 septembrie 2008,

în timp ce partea se afla internată în Spitalul Sf. Ioan Iași, s-a intervenit

din nou chirurgical la nivelul condilului femural și al femurului, unde s-a

constatat intraoperator o secreție modificată la nivelul condilului intern,

recoltându-se secreția pentru antibiogramă (în mod primar acesta fiind operat

în Spitalul Județean de urgență Bacău). Prin buletinul de analize medicale din

15 septembrie 2008, s-au constatat culturi de stafilococ auriu. Acest examen

bacteriologic a confirmat o infecție cu stafilococ auriu, motiv pentru care s-a

inițiat tratament intensiv cu Ciprofloxacin, Clindamicină și Netilomicină.

Ulterior,

în luna noiembrie 2008, apelantul-reclamant a mai suferit o intervenție

chirurgicală la Spitalul Sf. Ioan Iași, iar pe parcursul anului 2009 a fost

internat în Germania (aprilie - mai 2009, iulie 2009), din 20 august 2009 și

până la 14 septembrie 2009 fiind din nou internat la Spitalul Sf. Ioan Iași.

De

asemenea, în perioada 2010 - 2011 apelantul-reclamant a suferit o serie de alte

internări, astfel cum s-a reținut prin expertiza medico-legală efectuată .

Prin

raportul de expertiză medico-legală s-a precizat că evoluția medicală a

apelantului-reclamant a fost influențată în mod dramatic de apariția infecției

cu stafilococ auriu, iar în lipsa apariției acestei infecții s-ar fi obținut cu

certitudine un rezultat funcțional mult mai bun. S-a reținut că starea

apelantului-reclamant este de infirmitate fizică permanentă, o deficiență

locomotorie medie, cu scăderea capacității de muncă (IA 60%).

În

raportul de expertiză medico-legală se precizează că la Spitalul Județean de

Urgență Bacău, terapia aplicată cu antibiotic asigura protecția față de o

infecție cu bacterii (administrându-se tratament cu gentamicină, cefort,

metronidazol). S-a stabilit totodată, că, față de anamneza clinică efectuată,

este posibilă contaminarea cu stafilococ auriu cu caracteristici de

multirezistență în cazul apelantului-reclamant.

Având în

vedere data la care apelantul-reclamant a suferit, la Spitalul Județean de

Urgență Bacău, intervenția chirurgicală la fractura 1/3 inferioară femur stâng

și pentru fractura cominutivă condil femural intern stâng, respectiv data de 25

august 2009 și data la care a fost depistată infecția cu stafilococ auriu,

respectiv 15 septembrie 2008 (în urma recoltării la 11 septembrie 2008 a

secreției depistată la nivelul condilului intern și la nivelul focarului

femural) - un interval de 17 zile între cele două date -, tratamentul de care a

beneficiat apelantul-reclamant la unitățile spitalicești la care a fost

internat în această perioadă, precum și faptul că infecția a fost depistată la

nivelul secreției aflată la condilul intern (unde apelantul-reclamant suferise

intervenția chirurgicală la Spitalul Județean de Urgență Bacău), a fost

apreciată ca întemeiată acuzația apelantului-reclamant că a fost infectat cu

stafilococ auriu la Spitalul Județean de Urgență Bacău.

Aceasta,

întrucât prezența stafilococului auriu a fost depistată la nivelul secreției de

la condilul intern, unde apelantul-reclamant a suferit o intervenție

chirurgicală la Spitalul Județean de Urgență Bacău, la momentul când s-a

procedat la redeschiderea plăgii și efectuarea unei noi intervenții

chirurgicale.

Faptul că

pe perioada internării la Spitalul Județean de Urgență Bacău și la 01

septembrie 2008, prin buletinul de analize medicale, s-a constatat

bacterioscopia negativă, a fost apreciat ca nerelevant întrucât potrivit

raportului de expertiză medico-legală, în această perioadă apelantul-reclamant

era sub tratament cu antibiotice puternice, de spectru larg, fiind astfel

dificil sau chiar imposibil de depistat prezența stafilococului auriu în sânge.

S-a avut,

de asemenea, în vedere și faptul că prin raportul de expertiză medico-legală

efectuat în cauză s-a precizat că modul de infectare cu stafilococ auriu este,

în cazul apelantului-reclamant, în cadrul intervențiilor chirurgicale suferite,

fără a se putea determina cu precizie și certitudine, la data efectuării

expertizei, momentul exact al contaminării.

În raport

de aceste considerente, dar observând și că apelantul-pârât nu a contestat

cuantumul daunelor acordate și modul de apreciere a acestora în raport de

probatoriile administrate, instanța de apel a respins apelul acestei părți ca

nefondat.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs ambele părți.

1.

Recursul declarat de reclamant a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6

și 8 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestuia, recurentul a susținut

următoarele critici de nelegalitate a deciziei atacate:

-

Instanța de apel a respins în mod greșit cererea de majorare a daunelor morale

acordate de către prima instanță, cu motivarea că aceasta ar constitui o cerere

noua în sensul dispozițiilor art. 294(1) teza I C. proc. civ.

Recurentul-reclamant

consideră că această argumentare a instanței de apel este greșită, deoarece

majorarea petitului unei cereri privind acordarea de daune materiale și morale,

deja formulate înainte primei instanțe, ca urmare a faptului că prejudiciul

suferit de către reclamant s-a majorat și intensificat constant pe parcursul

soluționării cauzei, deci inclusiv după pronunțarea hotărârii primei instanței,

nu constituie o cerere nouă, în sensul art. 294(1) C. proc. civ., ci reprezintă

despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe.

Or,

potrivit dispozițiilor art. 294 C. proc. civ. "(1) În apel nu se poate

schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată

și nici nu se pot face alte cereri noi. Excepțiile de procedură și alte

asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi. (2) Se vor putea

cere însă dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri

ivite după darea hotărârii primei instanțe. De asemenea, se va putea solicita

compensația legală."

Practica

judecătorească și doctrina au apreciat că este interzis a fi formulate direct

în apel pretențiile decurgând din raporturi juridice noi, deduse judecății

direct în apel, ce nu au fost discutate cu ocazia soluționării cauzei în primă

instanță. În cazul de față, este evident că pretențiile majorate ale

reclamantului sunt fundamentate pe același raport juridic de răspundere civilă

delictuală, dedus judecății prin cererea inițială de chemare în judecată, doar

cauza acestora fiind diferită, în sensul că acestea sunt determinate de

prelungirea și agravarea suferințelor reclamantului după pronunțarea hotărârii

primei instanțe.

În

sprijinul susținerii sale, recurentul a invocat prevederile alin. (2), teza a

IV-a art. 294 C. proc. civ., potrivit cu care în apel se vor putea cere

despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe. Or, despăgubirile în

cauză au fost solicitate pentru că se iviseră după darea hotărârii primei

instanțe, care avusese în vedere un prejudiciu material și moral estimat la

data formulării cererii de chemare în judecată (25 februarie 2011), când

reclamantul nu putuse estima ce se va petrece în viitor, până la data hotărârii

primei instanțe, și după aceea, precum și în prezent, el fiind nevoit să se

supună unor noi intervenții, în vederea continuării tratamentului medical (ale

cărui durată și costuri nu puteau fi anticipate, deci, implicit, nu puteau fi

anticipate suferințele și prejudiciul moral aferent acestui tratament).

Această

situație rezultă și din modul în care reclamantul și-a motivat majorarea

despăgubirilor în apel, ca și din natura pretențiilor reclamantului și

specificul acestora, respectiv faptul că prejudiciul moral decurgând din

suferințe fizice îndelungate, survenite inclusiv după pronunțarea hotărârii

primei instanțe, nu poate fi în mod obiectiv calculat și cuantificat în funcție

de o dată fixă, respectiv data pronunțării hotărârii primei instanțe, pentru a

se putea indica o sumă distinctă, ce i s-ar cuveni acestuia strict pentru

prejudiciul suferit după această dată cronologică.

- În mod

greșit a fost respinsă cererea de acordare a daunelor materiale în sumă de

8.300 euro, reprezentând cheltuieli suportate de reclamant cu îngrijirile

medicale în Germania, sub motivul neprobării caracterului cert al acestor

cheltuieli, dedus din modul de întocmire a documentului doveditor, scris în

limba română pe un tipizat al clinicii germane și semnat de un medic german,

conform legii germane.

Recurentul

a arătat că medicul care a scris respectivul document cunoaște limba română,

fiind originar din Timișoara, dar profesează la clinica din Germania, iar

faptul că și statul român a suportat în parte finanțarea îngrijirilor medicale

nu constituie un argument că proba invocată de reclamant nu ar corespunde

adevărului, iar cheltuiala atestată n-ar fi fost reală. Din celelalte

probatorii administrate în cauză, respectiv răspunsurile date de Casa Națională

de Asigurări de Sănătate și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, rezultă

fără echivoc, pe de o parte, că statul român asigură doar parțial costurile

pentru tratamentul medical efectuat în străinătate, respectiv doar costurile

directe de spitalizare, care nu includ onorariile personalului medical, iar pe

de altă parte că suma de 8.300 euro este una certă, nefiind exagerată,

nejustificată sau nefundamentată.

În

limitele acestor critici de recurs, recurentul-reclamant a solicitat admiterea

recursului și casarea în parte a deciziei atacate, rejudecarea apelului cu

admiterea majorării câtimii daunelor morale solicitate în apel, precum și a

daunelor materiale de 8.300 euro.

2.

Recursul declarat de pârâtul Spitalul Județean de Urgență Bacău a fost

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., iar în

dezvoltarea acestuia, recurentul-pârât a susținut următoarele critici:

- Este

cert că, așa cum rezultă din probele administrate în cauză la instanța de fond

și cea de apel, reclamantul nu a contactat infecția nosocomială în această

unitate spitalicească, în perioada de o săptămână în care a fost internat (25

august 2008 - 31 august 2008) la unitatea pârâtă, el neprezentând simptome care

să justifice o atare infecție, în timp ce testele de laborator au arătat că nu

era infectat cu stafilococul auriu (buletinul de analize de laborator nr. 3791

din 01 septembrie 2008 are concluzii clare și ferme: "bacterioscopie

negativă, cultura - floră fără semnificație clinică).

Este

important de reținut că acest buletin de analize este de la un laborator terț

și este o confirmare științifică a faptului că în momentul în care pacientul a

fost transferat de la unitatea pârâtă, acesta nu era infectat.

Abia pe

data de 15 septembrie 2008, la două săptămâni după ce fusese transferat de la

Spitalul Județean Bacău, a fost depistată infecția cu stafilococ auriu. Până la

15 septembrie 2008 trecuseră două săptămâni de la transfer și aproape 3

săptămâni de la data la care fusese efectuată intervenția chirurgicală la Spitalul

Județean Bacău, iar în acest interval de timp reclamant a fost internat la

Spitalul de Pneumologie Iași în perioada 01 septembrie 2008 - 08 septembrie

2008 și la Clinica de Ortopedie a Spitalului Sf. Ion Iași de la 08 septembrie

2008 la 15 august 2008.

Deși a

fost internat la trei unități spitalicești, doar recurenta-pârâtă a fost

considerată vinovată, fără a exista o probă directă a faptului că reclamantul a

fost infectat cu stafilococul auriu în această unitate.

Raportul

de expertiză medico-legală efectuat la instanța de fond nu face mențiunea că

reclamantul ar fi fost infectat în perioada cât a fost internat la unitatea

pârâtă, dar arată clar că la 01 septembrie 2008 pacientul nu era infectat.

În plus,

potrivit concluziilor studiului de caz depus la dosarul cauzei, "Din

analiza buletinului de analiză din 06 septembrie 2013 efectuat la o clinică de

ortopedie din Italia reiese că izolatul recoltat de la pacient este un

stafilococ auriu iar din analiza antibiogramei rezultă că acesta are fenotipul

de rezistență 0 (zero) așadar este o tulpină comunitară comună (conform

standardelor) și nu o tulpină de spital, adică nu un stafilococ luat dintr-un

spital (STAUR-0,OXA-S)".

În opinia

recurentei-pârâte, aceasta constituie o probă în sensul că stafilococul auriu

nu este o cultură de spital, dovedind că este implicată o cauză externă, ce

înlătură aplicarea dispozițiilor art. 644 din Legea nr. 95/2006 în raporturile

față de ea.

Recurenta-pârâtă

cere a fi observat și raportul de expertiză medico-legală efectuat la instanța

de apel, care, la fila 15 punctul 1 arată că "este posibil ca această

infecție să fi fost dobândită în cursul intervențiilor multiple fără să existe

o certitudine unde și când s-a produs contaminarea.", în timp ce

concluziile raportului precizează că certitudinea stabilirii infectării la

Spitalul Județean Bacău sau după transferul de la acest spital poate fi

documentată doar prin metoda de investigație moleculară.

Față de

aceste concluzii, susține că era obligatoriu ca instanța de apel să administreze

proba cu o expertiză de specialitate, prin metodele de investigație moleculară,

pentru a se stabili fără dubii certitudinea infectării într-una din cele trei

locații medicale, în lipsa unei atare probe care să permită stabilirea cu

certitudine a vinovăției, soluția adoptată apare ca fiind total nedreaptă.

Este

adevărat că și prezumțiile sunt probe dar, atâta vreme cât există probe

științifice ce se pot administra (investigația moleculară) iar acestea nu au

fost administrate, soluția adoptată nu poate fi acceptată.

- Deși

raportul de expertiză medico-legal menționează că la Spitalul Județean Bacău

s-a aplicat terapia cu antibiotic menită să asigure protecția față de o

infecție cu bacterii (s-au administrat gentamicină, cefort, metronidazol),

instanța de apel a înlăturat apărările pârâtei, reținând că infecția a fost

depistată la nivelul secreției aflată la condiculul intern, unde intimatul

reclamant suferise intervenția chirurgicală.

Acest

raționament al instanței este eronat, întrucât, chiar și fără a deține un bagaj

solid de cunoștințe medicale, se știe că o infecție se instalează în punctul

cel mai vulnerabil, iar acesta este acolo unde există o rană deschisă. În tot

cazul, de aici nu se putea deduce faptul că infecția a fost contactată în

incinta unității pârâte, putând fi contactată și ulterior.

Recurenta-pârâtă

a făcut referire, ca precedent judiciar, la Decizia nr. 3607 din 03 iunie 2008

a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, într-o speță similară, a casat cu

trimitere spre rejudecare, apreciind că atâta vreme cât pacientul a mai fost

internat și la o altă unitate medicală, este necesară administrarea tuturor

probelor utile pentru determinarea momentului producerii faptului ilicit și, pe

cale de consecință, a persoanei vinovate și a cărei răspundere civilă

delictuală urmează a fi angajată. În virtutea rolului activ prevăzut de art.

129 alin. (5) teza a II-a a vechiului C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și

Justiție a dispus ca instanța de rejudecare să pună în discuția părților

necesitatea lărgirii cadrului procesual prin introducerea în cauză și a

celeilalte unități spitalicești la care pacientul a fost internat.

În

considerarea acestor motive, a apreciat că se impune casarea cu trimitere spre

rejudecare, instanța de fond urmând a administra proba științifică evocată.

La data

de 15 ianuarie 2015, recurentul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând

respingerea recursului declarat de pârâtă, ca nefondat. În esență,

recurentul-reclamant a răspuns criticilor recurentei-pârâte, combătând pe bază

de probatorii susținerile acesteia și precizând că apărarea, în sensul

necesității lărgirii cadrului procesual al cauzei prin atragerea în proces și a

celorlalte două unități spitalicești la care a fost tratat reclamantul, nu a

fost formulată în termenul legal procedural (în fața primei instanțe, iar nu în

apel sau recurs). În ceea ce privește administrarea probei științifice cu o

expertiză de investigație moleculară, arată că nu a fost solicitată niciodată

de pârâtă instanței de apel, însă prin suplimentul la expertiza din apel s-a

arătat că nu este posibilă depistarea tulpinii originare ce a cauzat infecția

în condițiile concrete ale cauzei.

Analizând

recursurile declarate, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de reclamant

este fondat, în limitele și pentru motivele ce se vor prezenta în cele ce

urmează, în timp ce recursul declarat de pârât va fi constat nul, în condițiile

art. 306 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Cu

referire la recursul declarat de reclamant, se reține că cea dintâi critică a

acestuia a pus în discuție legalitatea interpretării și aplicării de către

instanța de apel a dispozițiilor art. 294 alin. (2) teza a IV-a C. proc. civ.

în raport de pretențiile solicitate de această parte pe calea apelului,

respectiv 500 euro reprezentând costul îngrijirilor medicale ulterioare datei

de 21 decembrie 2012 (data pronunțării hotărârii de primă instanță) și 250.000

de euro reprezentând majorare a daunelor morale.

Cu titlu

prealabil, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că această critică se

circumscrie motivului legal de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., aprecierea temeiniciei sale fiind strâns legată de modul în care instanța

de apel a interpretat și aplicat prevederile art. 294 alin. (2) C. proc. civ.

la cazul concret dedus judecății. În mod evident această critică nu ar putea fi

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. - motiv de recurs

invocat de recurentul-reclamant - care se referă la cazurile când instanța a

acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, nemulțumirea

reclamantului fiind aceea a neacordării de către instanța de apel a ceea ce s-a

apreciat că el a solicitat "în plus"acesteia.

Aceste

pretenții ale reclamantului au fost calificate de instanța de apel drept

"cereri noi" în raport de cadrul procesual stabilit în primă instanță

și de dispozițiile art. 294 alin. (1) teza I C. proc. civ., și deci,

considerate inadmisibile de dedus judecății direct în faza procesuală a

apelului.

Instanța

de recurs apreciază ca fiind legală calificarea dată acestor pretenții de către

instanța de apel, având în vedere că "despăgubirile ivite după darea

hotărârii primei instanțe" la care se referă teza a IV-a a art. 294 alin.

(2) C. proc. civ., sunt acele despăgubiri cerute prin acțiune dar care, dat

fiind caracterul lor succesiv, continuă să curgă și după pronunțarea hotărârii

de fond.

Or,

astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, dar și a celei

precizatoare (depusă la 14 decembrie 2012), se înțelege că reclamantul a dedus

judecății raportul juridic litigios având ca obiect repararea prejudiciilor de

ordin material și moral suferite ca urmare a infectării sale accidentale cu

stafilococ auriu în perioada cât s-a aflat sub tratament și îngrijiri medicale

la unitatea pârâtă, reparare pe care acesta a văzut-o ca posibilă, în raport de

starea sănătății sale actuale, prin acordarea unor sume globale.

Astfel,

potrivit precizării de acțiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la

plata sumei de 34.500 euro, cu titlu de daune materiale, din care 15.800 euro

reprezentând onorariile medicilor, asistentelor, costurile medicamentelor,

cheltuielile de deplasare, cazare și masă în străinătate cu prilejul

intervențiilor și tratamentelor medicale anterioare introducerii cererii, iar

18.700 euro reprezentând diferența de venituri la care era îndreptățit în

perioada 2009 - 2012 inclusiv și de care a fost lipsit din cauza incapacității

de muncă și handicapului permanent dobândit.

Așadar,

din punct de vedere al daunelor materiale, se poate spune că cererea de chemare

în judecată nu a vizat acordarea unor despăgubiri care, prin caracterul lor

succesiv, să fi continuat să curgă și după pronunțarea hotărârii de primă

instanță, pentru a se justifica pretenția reclamantului de a-i fi acordate și

despăgubirile cu îngrijirile medicale efectuate ulterior datei de 21 decembrie

2012, solicitate direct în apel și cu judecarea cărora acesta nu a învestit

prima instanță. Cererea sa de chemare în judecată s-a referit - în privința

daunelor materiale decurgând din costurile îngrijirilor medicale - la acordarea

unor sume fixe, precis determinate, constând în onorariile medicilor,

asistentelor, costurile medicamentelor, cheltuielile cu deplasarea, cazarea și

masă în străinătate cu prilejul intervențiilor chirurgicale și tratamentelor

medicale efectuate anterior promovării acțiunii sale și pe care le-a evocat

punctual în motivarea acesteia.

În ceea

ce privește daunele morale, acestea au fost solicitate sub forma unei sume

globale și au fost justificate atât prin suferințele decurgând din agravarea

stării sănătății, din supunerea reclamantului unor numeroase și succesive

intervenții chirurgicale și tratamente medicale, dar și prin handicapul

permanent dobândit de acesta, prin pierderea capacității de muncă, dar și a

perspectivelor sale de tânăr independent care dobândise certitudinea realizării

sale profesionale.

Luând în

calcul toate aceste prejudicii de ordin moral, cu această justificare, prima

instanță a și recunoscut dreptul reclamantului de a fi despăgubit cu suma globală

de 500.000 de euro, astfel că solicitarea din apel, de majorare a acestor daune

cu suma de 250.000 de euro, nu poate fi văzută decât ca o cerere nouă,

indiferent că justificarea acestei majorări s-ar regăsi în reaprecierea

prejudiciilor morale menționate în cererea de chemare în judecată, ori ar fi

atașată suferințelor provocate de noi proceduri medicale cărora reclamantul ar

urma să fie supus, aceasta și în considerarea explicațiilor anterioare relative

la daunele materiale cu cercetarea și acordarea cărora reclamantul a învestit

instanțele judecătorești (prin care s-a stabilit că partea nu a dedus judecății

și pretenții privitoare la eventuale costuri ale unor proceduri medicale

viitoare).

Cea de-a

doua critică a reclamantului a combătut soluția instanțelor de fond de a-i

respinge pretenția de dezdăunare privitoare la suma de 8.300 euro, solicitată

cu titlu de daune materiale reprezentând costuri medicale suportate de

reclamant cu prilejul intervențiilor chirurgicale din Germania.

Deși în

privința acestei critici recurentul-reclamant a invocat dispozițiile art. 304

pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție nu va reține

incidența acestora, dat fiind că neîncuviințarea acestei pretenții a

reclamantului nu a fost consecința greșitei interpretări de către instanțele

judecătorești a actului juridic dedus judecății (în sensul de negotium juris)

prin schimbarea naturii ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia.

Atât

prima instanță, cât și cea de apel au înlăturat aceste pretenții pentru lipsa

certitudinii efectuării respectivelor cheltuieli de către reclamant, dar și

întrucât au reținut că acesta a beneficiat, pentru îngrijirile medicale

efectuate în străinătate, de achitarea costurilor aferente din partea Statului

român, conform formularului E 112.

Or, se

constată că suma de 8.300 de euro a reprezentat, potrivit afirmațiilor

reclamantului și înscrisului doveditor utilizat de parte (scrisoarea medicală

de la fila 40 dosar fond), onorariile medicilor și asistentelor medicale ce au

acordat îngrijire părții pe durata internării și tratării acesteia în clinica

Aschaffenburg din Germania, în timp ce în baza formularului E112, de care a

beneficiat și reclamantul, Statul român suportă doar costurile serviciilor

medicale prevăzute în pachetul de bază de care beneficiază persoanele asigurate

în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România și doar în limita

costurilor tratamentelor din România (în conformitate cu prevederile art. 8

alin. (5) și 7 din Ordinul Președintelui C.N.A.S.S. nr. 729 din 17 iulie 2009,

în vigoare la acea dată). De altfel, înscrisul respectiv, însușit prin parafă

și semnătură de medicul curant al reclamantului de la clinica germană confirmă

că, în baza formularului E 112, au fost acoperite doar costurile directe de spitalizare

pe care le-a generat internarea și tratarea reclamantului la Clinica

Aschaffenburg, în care nu se includ și onorariile personalului medical.

Or, în

condițiile în care legislația specială română permite doar decontarea parțială

și în anumite limite a costurilor tratamentelor medicale transfrontaliere (în

spațiul UE), instanțele de fond nu puteau invoca drept argument valabil al

respingerii pretenției reclamantului vizând suma de 8.500 de euro împrejurarea

că acesta ar fi beneficiat de decontarea cheltuielilor medicale generate de

operațiile efectuate în Italia și Germania din partea statului român, prin

intermediul formularului E 112, fără măcar a verifica în concret sumele de

restituirea cărora partea a beneficiat și, mai ales, tipul de servicii incluse

în operațiunea de decontare.

Pe de

altă parte, lipsa caracterului cert al angajării acestor cheltuieli de către

reclamant a fost invocată de către ambele instanțe de fond cu referire la

tipul, forma și conținutul înscrisului doveditor al cheltuielilor medicale de

care s-a prevalat partea în această procedură, înscris reprezentat de o

scrisoare medicală iar nu de un document standard de plată, precum ordin de

plată, chitanță, factură, etc, scrisă în limba română, pe un formular tipizat

al clinicii Aschaffenburg din Germania, care a fost semnat de medicul curant al

reclamantului (medic german).

Cât

privește tipul de înscris, chiar dacă acesta nu îmbracă forma unui instrument

uzual de plată, este neîndoielnic că respectiva scrisoare medicală are valoarea

unui înscris sub semnătură privată - cel puțin pentru sumele arătate ca plătite

deja și valoarea unui început de dovadă - pentru sumele menționate ca făcând

obiectul unei plăți viitoare, ce atestă plata unor sume de bani de către

reclamant și datorarea altor sume, în schimbul serviciilor medicale de care a

beneficiat acesta pe timpul spitalizării și tratării sale la clinica germană

amintită.

Pe de

altă parte, asupra formei și conținutului său, reclamantul a administrat în

recurs un înscris ce conține informații publice în legătură cu persoana

medicului semnatar al înscrisului, prin care se confirmă originea română, ca și

desfășurarea activității profesionale a acestuia la clinica Aschaffenburg din

Germania, aspecte de natură să înlăture rezervele manifestate de instanțele de

fond în evaluarea înscrisului în cauză.

Cum, în

legătură cu pretenția în sumă de 8.300 de euro recurentul-reclamant a înlăturat

unul din argumentele reținute de instanțele de fond în justificarea respingerii

acesteia, iar celălalt, precum s-a reținut anterior, nu putea fi invocat fără o

verificare prealabilă a costurilor și tipului de servicii de a căror decontare

a beneficiat partea în baza formularului E112, din partea statului român, se

impune o reevaluare a solicitării reclamantului strict în limita acestor daune

în raport de actualul cadru probatoriu al litigiului, instanța de rejudecare

având posibilitatea și de a completa ori suplimenta probatoriile pe acest

aspect.

Având în

vedere că o astfel de activitate este incompatibilă judecății în recurs și

apreciind că în privința sumei de 8.300 de euro solicitată cu titlu de daune

materiale, situația de fapt a cauzei nu a fost deplin lămurită, în temeiul art.

304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și

Justiție va admite recursul declarat de reclamant și va casa în parte decizia

atacată, în sensul admiterii apelului acestuia împotriva Sentinței civile nr.

2748 din 21 decembrie 2012 a Tribunalului Bacău, pe care o va desființa în

parte, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare în primă instanță pe

aspectul menționat în cele ce preced.

În ceea

ce privește recursul declarat de pârâtul Spitalul Județean de Urgență Bacău, se

reține că a fost întemeiat doar în mod formal pe dispozițiile art. 304 pct. 7 -

"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura pricinii" - și ale art. 304

pct. 9 C. proc. civ. - "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei

legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii",

niciuna din dezvoltările motivelor recursului nepermițând încadrarea în aceste

temeiuri legale, dar nici în altele dintre cele enumerate limitativ la

celelalte puncte ale art. 304 C. proc. civ., ce corespund motivelor legale de

recurs.

De

altfel, în concluziile sale orale asupra recursului, reprezentatul convențional

(avocatul) acestei părți a și declarat că nu mai insistă în susținerea

motivului întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Se

observă astfel că, în mod contrar exigențelor căii de atac promovate, în

integralitatea memoriului de recurs formulat, recurentul-pârât a reiterat

aspecte ale situației de fapt a cauzei, a prezentat și analizat probe care, în

opinia sa, nu erau de natură a stabili cu precizie că infectarea reclamantului

a avut loc pe durata spitalizării și tratării sale la această unitate ori care

dovedeau că acesta a fost infectat cu o tulpină comunitară de stafilococ auriu,

așadar nu una intraspitalicească; în egală măsură, recurentul a criticat

neadministrarea unor probe suplimentare de natură să permită stabilirea cu

certitudine a vinovăției pentru fapta ilicită acuzată (spre exemplu,

investigația moleculară, probă a cărei administrare, de altfel, s-a opinat a fi

tardivă și nerelevantă la acest moment prin suplimentul la expertiza din apel)

și a criticat modul de interpretare și apreciere a probelor de către instanța

de apel, contestând concluziile deduse de aceasta în urma unei atare analize.

Pe baza

unor atare critici, recurentul-reclamant a susținut, spre exemplu, că rezultă

cu certitudine din probatoriile administrate la instanța de fond și cea de

apel, că reclamantul nu a contactat infecția nosocomială în această unitate

spitalicească, în perioada de o săptămână cât a fost internat. În continuare,

recurentul a prezentat elementele situației de fapt și pe cele probatorii pe

care și-a susținut afirmația, aceleași care au fost analizate și interpretate

ori înlăturate prin hotărârile instanțelor de fond ce au reținut o concluzie

contrară.

Or,

astfel de critici, doar în mod formal circumscrise prevederilor art. 304 pct. 9

C. proc. civ., nu corespund exigențelor căii de atac a recursului în actuala sa

reglementare legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să

asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanței de apel exclusiv

pentru motivele limitativ enumerate la pct. 1 - 9 al art. 304 C. proc. civ.

Vechile

dispoziții ale art. 304 pct. 10 și 11 C. proc. civ., ce permiteau în recurs

reanalizarea situației de fapt a cauzei, îndreptarea erorilor de fapt săvârșite

de instanțele de apel ori corectarea modului de interpretare și apreciere a

probelor, au fost abrogate așa încât critici similare celor invocate de

recurentul-reclamant în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. sunt incompatibile cu temeiul legal arătat, dar și cu

structura actuală a recursului, în ansamblul său.

Cât

privește critica de încălcare de către instanța de apel a prevederilor art. 129

C. proc. civ. prin neextinderea cadrului procesual și introducerea în cauză a

celorlalte două spitale la care a fost tratat reclamantul în perioada de

referință a infectării (în scopul afirmat al creării posibilității pentru

recurentul-pârât de răsturnare a prezumției de culpă ce joacă asupra sa),

critică susținută prin concluziile orale de către avocatul recurentului-pârât,

se constată că aceasta nu se regăsește în memoriul de recurs depus la dosar și

care constituie actul procedural ce creează cadrul legal necesar declanșării și

exercitării unui control în legalitate asupra deciziei atacate, în raport de

criticile de nelegalitate formulate - în acord cu prevederile art. 302 alin.

(1) lit. c) și art. 303 alin. (1) C. proc. civ. - în termenul legal de 15 zile

de la comunicarea hotărârii ce se atacă.

Or, legat

de acest aspect, singura referire regăsită în memoriul de recurs al acestei

părți, este aceea în care invocă procentul judiciar al Înaltei Curți de Casație

și Justiție din Decizia nr. 3607 din 3 iunie 2008, în care instanța supremă a

dat îndrumare instanței de rejudecare de a pune în discuția părților

necesitatea lărgirii cadrului procesual prin introducerea în cauză și a

celeilalte unității spitalicești la care fusese internat pacientul din

respectiva cauză.

Această

referire însă este rămasă izolată, nefiind însoțită de o critică concretă de

nelegalitate la adresa activității de judecată înfăptuită de instanța de apel,

similară ori în conținutul celei susținute de apărătorul recurentului-pârât în

concluziile sale orale asupra recursului, mo