ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1076/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1076/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

penale de față:

Prin sentința penală

nr. 332 din 21 octombrie 2010 a

Tribunalului Constanța, secția penală, s-au hotărât următoarele:

I. S-a

respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpații B.I.

si B.S., din infracțiunea prevăzuta de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5)

C. pen. în infracțiunea prevăzuta de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.,

precum si cea de înlăturare din incadrarea juridica reținuta in actul de

inculpare a dispozițiilor art. 33 lit. b) C. pen. și art. 41 lit. b) C.

pen., în sensul reținerii doar a dipozitiilor art. 33 lit. a) C. pen.

În baza

art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea Încadrării juridice a

infracțiunile reținute prin actul de inculpare în sarcina inculpaților B.I. si B.S.,

din cele prevăzute de art. 291, art. 292 și art. 215 alin. (1), (2), (3)

și (5) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen. și

art.

411 lit. b) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 291 C.pen cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza

art. 2 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art.

122 lit. d) C. pen. și art. 124 C. pen. a fost încetat procesul penal

pornit față de inculpații B.I. și B.S. pentru infracțiunile de uz de

fals în forma continuata și fals în declarații în forma continuata

prevăzute de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a

intervenirii prescripției răspunderii penale .

II. În

baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. si art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen., a fost

condamnat inculpatul B.I. la pedeapsa de 3 ani inchisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de inselaciune în formă continuata.

S-a

constatat ca infracțiunile anterior menționate sunt concurente cu cele sancționate

prin sentința penală nr. 4 din 5 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanta,

modificata prin Decizia penala nr. 71/P din 20 iunie 2008 a Curții de Apel

Constanta și, în baza art. 86

5

C. pen. s-a dispus anularea

suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani si 6 luni inchisoare aplicata

prin sentința penală nr. 4 din 5 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanta,

modificata prin Decizia penala nr. 71/p din 20 iunie 2008 a Curții de Apel

Constanta, iar in baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. s-a

contopit pedeapsa susmenționată cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicata în

cauză, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea,de 3 ani închisoare,

în regim de detenție, conform art. 57 C. pen.

În baza

art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a și b) C. pen.

S-a

tăcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. în sensul neaplicarii pedepsei

complementare.

În baza

art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicata perioada reținerii și

arestării preventive începând cu data de 25 ianuarie 2003 la 26 ianuarie 2003

și perioada arestării preventive de la data de 24 februarie 2003 la 14

septembrie 2003.

III. În

baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. a fost

condamnată inculpata B.S. la pedeapsa de 4 ani inchisoare, pentru infracțiunea

de inselaciune in forma continuata.

S-a

făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. in sensul neaplicarii pedepsei

complementare.

S-a

constatat ca infracțiunile reținute în cauză sunt concurente cu cele sancționate

prin sentința penala nr. 4 din 5 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanta,

modificata prin decizia penala nr. 71/p din 20 iunie 2008 a Curții de Apel

Constanta și cu cele reținute prin sentința penala nr. 19 din 30 ianuarie

2001 a Judecătoriei Babadag, definitiva prin Decizia penală nr. 642 din 30

octombrie 2001 a Curții de Apel Constanta și sentința penala nr. 790 din 28

martie 2003 a Judecătoriei Constanta, definitiva prin

Decizia

penala nr. 539 din 14 septembrie 2005 a Curții de Apel Constanta (menționata,

din eroare, sentința penala nr. 1939/2001 în Decizia nr. 71/2008 a Curții de

Apel Constanta), cu privire la care s-a dispus anularea suspendării

condiționate a pedepselor de 6 luni inchisoare, respectiv 1 an inchisoare.

S-a

descontopit pedeapsa de 3 ani inchisoare aplicata prin sentința penală nr. 4

din 5 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanta, modificata prin Decizia penala

nr. 71/P din 20 iunie 2008 a Curții de Apel Constanta în pedepsele componente,

respectiv :3 ani închisoare pentru infracțiunea de art. 36 din Legea nr. 345/2002

cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.; 10 luni inchisoare pentru art. 13 din

Legea nr. 87/1994 cu alicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 1 an inchisoare pentru

art. 288 alin. (1) C. pen.; 1 an inchisoare pentru art. 291 alin. (1) C. pen.;

1 an și 6 luni inchisoare pentru art. 290 C.pe. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.; 10 luni inchisoare pentru infracțiunea prevăzuta de art. 10 din

Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 1 an inchisoare

pentru art. 9 din Legea nr. 87/1994 și 6 luni inchisoare aplicata prin sentința

penala nr. 19 din 30 ianuarie 2001 a Judecătoriei Babadag, definitiva prin Decizia

penală nr. 642 din 30 octombrie 2001 a Curții de Apel Constanta; 1 an

inchisoare aplicata prin sentința penala nr. 790 din 28 martie 2003 a Judecătoriei

Constanta, definitiva prin Decizia penala nr. 539 din 14 septembrie 2005 a

Curții de Apel Constanta (menționata sentința penala nr. 1939/2001 din Decizia nr.

71/2008 a Curții de Apel Constanta).

În baza

art. 36 alin. (1) C. pen., art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. s-au contopit

toate pedepsele descontopite susmenționate cu pedeapsa de 4 ani închisoare

aplicată în cauză, urmând ca în final inculpata să execute pedeapsa cea mai

grea, de 4 ani inchisoare, în regim de detenție, conform art. 57 C. pen.

În baza

art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza

art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicata inculpatei B.S. perioada

executată de la 6 martie 2001 la 14 septembrie 2001, de la 25 ianuarie 2003

pana la 28 septembrie 2004, de la data de 9 iunie 2009 la de 4 august 2009 si

de la 11 februarie 2010 la 23 februarie 2010.

S-au anulat

vechile forme de executare și s-a dispus emiterea unor noi forme de

executare la data rămânerii definitive a sentinței.

În

latură civilă,

s-au

admis, in parte, acțiunile civile formulate in cauza de părțile civile B.I.R. -

prin lichidator judiciar R.V.A.I.S. Sprl București si B.R.D.- SC G.S.G. - SA

prin Sucursala Tulcea, dispunându-se, în baza art. 14 C. proc. pen., art. 346

C. proc. pen., art. 16 Cod procedură penal, art. 998 și urm. C. civ.:

-

obligarea, în solidar, a inculpaților B.I. și B.S. si a părții responsabile

civilmente SC A.T.C. SRL la plata către partea civila B.R.D.-SC G.S.G. SA prin

Sucursala Tulcea, a creditului neachitat in suma de 150.000 lei și a

dobânzilor și creanțelor aferente acestuia, până la achitarea efectiva a

creditului (contract de credit din 1999)-obligarea, în solidar, a inculpaților B.I.

și B.S. la plata către partea civila B.R.D.-SC G.S.G. SA prin Sucursala Tulcea,

a creditului neachitat în sumă de 563.850 lei, a dobânzilor și a altor

creanțe aferente acestuia, până la achitarea efectiva a creditului(contract de

credit din 1999).

-

obligarea, in solidar, a inculpaților B.I.

și B.S. si a părții responsabile civilmente SC I. SRL prin lichidator SC C.S.

SRL Constanta la plata către partea civila B.I.R. - prin lichidator judiciar R.V.A.I.S.

Sprl București a sumei de 220.000 lei, precum și a dobânzilor și a

altor creanțe aferente creditului, pana la achitarea efectiva a acestuia(contract

de credit din 1998 și act adițional din 5 februarie 1999)

.

-

obligarea, în solidar, a inculpatului B.I.

și a părții responsabile civilmente SC I. SRL- prin lichidator SC C.S. SRL

Constanta la plata către partea civila B.I.R. prin lichidator judiciar R.V.A.I.S.

Sprl București a sumei de 80.000 lei, precum și a dobânzilor și a

altor creanțe aferente creditului, pana la achitarea efectiva a acestuia

(contract de credit din 1999)

.

-

obligarea inculpatei B.S. la plata către B.I.R. - prin lichidator judiciar R.V.A.I.S.

SPRL București a sumei de 50.000 lei, precum și a dobânzilor si a altor

creanțe aferente creditului, pana la achitarea efectiva a acestuia(contract de

credit din 1999 și contract de credit din 1999)

.

- obligarea,

în solidar, a inculpatei B.S. și a părții responsabile civilmente SC

A.T.C. SRL SRL - prin lichidator SC L.I.P.U.R.L. SA Constanta la plata către

partea civila B.I.R.- prin lichidator judiciar R.V.A.I.S. Sprl București a

sumei de 60.000 lei, precum și a dobânzilor si a altor creanțe aferente

creditului, pana la achitarea efectiva a acestuia (contract de credit din 1999).

Restul

pretențiilor civile formulate in cauza au fost respinse, ca nefondate.

În baza

art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea certificatului de sarcini din 5

februarie 1999 eliberat de Judecătoria Babadag.

În baza

art. 163 C. proc. pen. s-a dispus luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor

mobile si imobile ale inculpaților B.I. si B.S., pana la concurenta valorii

probabile a pagubei, conform solicitării pârtilor civile.

În

considerentele acestei hotărâri s-a reținut, în esență, următoarea situație

de fapt:

În

vederea desfășurării în bune condiții a activității societăților comerciale pe

care le administrau, în perioada 1998 - 1999, inculpații B.I. și B.S. au

contractat mai multe credite de la unități bancare din Constanța și Tulcea.

Deși

inițial creditele acordate inculpaților au avut o baza legala, fiind rambursate

în condițiile stabilite, în timp, ascunzandu-le pe cele deja existente prin

diverse mijloace ilicite, inculpații au luat credite mult mai mari pe care ulterior

nu le - au mai achitat. În acest fel, unitățile bancare creditoare au fost

prejudiciate, acestea neavând nici posibilitatea valorificării bunurilor

ipotecate întrucat garanțiile nu au existat in realitate. Astfel:

I. La

data de 2 mai 1994, între SC I. SRL Constanta - Filiala Ceamurlia de Jos, jud.

Tulcea, având ca administrator pe inculpatul B.I. și SC B.A. SA -Filiala

Jurilovca, jud. Tulcea s-a incheiat un contract de garanție imobiliara pentru

creditul în valoare de 314.288.000 lei.

Plata

creditului a fost garantata cu construcțiile agrozootehnice din Comuna

Ceamurlia de Jos aparținând SC I. SRL, pentru suma de 88.527.000, iar ipoteca

în favoarea băcnii a fost transcrisa prin incheierea din 14 iunie 1994 a

Notariatului Babadag.

II. La

data de 23 aprilie 1997, între SC I. SRL și B.R.D. -Sucursala Tulcea s-a încheiat

contractul de credit, pentru suma de 695.000 dolari SUA (echivalentul a

4.670.000.000 lei), pe termen de 7 ani, cu dobânda de 11% pe an, în scopul

achiziționării de echipamente agricole .

Inculpatul

B.I. a garantat suma de 1.920.000.000 lei cu incinta zootehnica si terenul

situat in Ceamurlia de Jos, jud. Tulcea, pentru care s-a incheiat un contract

de ipoteca transcris la Judecătoria Babadag.

Întrucât

aceleași bunuri au constituit și garanția imprumutului luat de la Banca

Agricola - Sucursala Jurilovca în anul 1994, în favoarea B.R.D.-Sucursala

Tulcea s-a instituit o ipotecă de rangul II, la pct. 8 din contractul de credit

din 23 aprilie 1997 stabilindu-se obligația imprumutatului să nu ipotecheze, să

nu gajeze, să nu închirieze sau să instraineze bunurile ipotecate fara acordul

băncii.

III. La

data de 5 noiembrie 1998, SC I. SRL reprezentata de inculpatul B.I. a

contractat un alt credit de 2,5 miliarde lei de la B.R.D. SA -Sucursala Tulcea,

încheindu-se contractul de credit din 1998.

Urmare

acordului băncii imprumutatoare, acest nou credit a fost garantat tot cu

terenul și construcțiile fermei zootehnice din Ceamurlia de Jos,

instituindu-se astfel ipoteca de rangul III pentru suma de 5 miliarde lei.

Contractele

anterior menționate

nu au

făcut obiectul cercetărilor în cauză, acuzațiile aduse inculpaților vizând

numai contractele de credit incheiate de inculpați prin inducerea în eroare a

unităților bancare, respectiv:

1.

Contractul de imprumut din 1998, încheiat la data de 29 decembrie 1998 intre B.I.R.

- Sucursala Constanta si SC I. SRL Constanta, reprezentata de inculpatul B.I.,

pentru un credit de 1 miliard de lei pe un termen de 6 luni si o dobânda de 73

%;

În

cererea de solicitare a creditului, inculpatul B.I. a menționat ca garantează

suma imprumutata cu Secția de mecanizare agricola din Comuna Ceamurlia de Jos,

in valoare de 1.614.332.000 lei, omițând să declare faptul că imobilul

constituia deja garanția restituirii altor trei credite luate de la alte

unități

bancare și că acesta nu putea

constitui obiectul unei noi garanții fără acordul B.R.D. -Sucursala Tulcea.

Secția

de mecanizare agricolă aparținea SC A. SRL al cărei administrator era inculpata

B.S., în certificatul din 23 decembrie 1998 al Judecătoriei Babadag

mentionându-se ca imobilul era liber de sarcini.

adițional din 5 februarie 1999 la contractul din 23 decembrie 1998 prin care

creditul inițial a fost suplimentat la 2,2 miliarde lei, prelungindu-se,

totodată, termenul de rambursare pe o perioada de 9 luni, pana la data scadenta

de 31 iulie 1999.

Pentru

garantarea sumei imprumutate inculpatul a adăugat in cerere si ferma agrozootehnica

Ceamurlia de Jos, în valoare de 3.018.591.000 lei și 3 tractoare in

valoare de 250.000.000 lei, menționând numai imprumutul de 1 miliard lei obținut

de la B.I.R.- Sucursala Constanta și omițând să facă mențiuni despre celelate

trei credite si cele trei ipoteci ce grevau ferma.

În

vederea inducerii în eroare a băncii și pentru obținerea unei suplimentari

a creditului și lărgirea termenului de rambursare, inculpatul a depus

certificatul de sarcini a imobilului in care se stipula faptul că „ nu s-au

găsit sarcini".

Raportul

de constatare grafoscopica întocmit în cursul urmăririi penale a stabilit ca

semnătura de pe contractul de imprumut din 23 decembrie 1998 și de pe

actul adițional din 5 februarie 1999 aparțineau inculpatului B.I., semnătura înscrisă

pe pagina 6 a aceluiași contract de împrumut, precum și pe verso-ul

actului adițional au fost executate de inculpata B.S., în calitate de garant

ipotecar, asociat la SC A. SRL, iar semnătura de pe certificatul de sarcini

emis de Judecătoria Babadag aparținea conducătorului de C.F., P.M., iar cel de

pe cererea de eliberare a inscrisului - inculpatei B.S.

de credit din 4 martie 1999 încheiat între inculpatul B.I. și B.I.R. Constanta

pentru un împrumut de 800.000.000 lei, pe un termen de 10 luni.

Și în

cazul acestui contract garanția a constituit-o ferma agrozootehnica și

secția de mecanizare din Comuna Ceamurlia de Jos, în cererea de credit

împrumutatul omițând cu bună știință să menționeze imprumuturile anterioare sau

ipotecile ce grevau imobilele propuse drept garanție, sens în care nici nu a completat

rubrica de la pct. 23 din contract referitoare la contractele de credit

incheiate cu alte unități bancare si garanțiile aferente acestora.

Asemenea

creditului de 2,2 miliarde lei, nici acest credit nu a fost rambursat de către

inculpat.

de credit din 1999 încheiat la data de 17 martie 1999 între inculpata B.S. - în

calitate de administrator la SC A.D.T. SRL Constanta - și B.I.R. Tulcea pentru

suma de 500.000.000 lei, ce urma sa fie rambursat in termen de 25 de zile.

Creditul

a fost garantat cu o fila C.E.C. emisa de SC A. SRL Constanta - alta firma la

care inculpata figura administrator, deși potrivit

nomielor

bancare, puteau constitui garanții numai biletele la ordin avalizate de o

banca, iar nu filele C.E.C.

5.

Contractul de imprumut din 1999 încheiat la data de 25 martie 1999 între

inculpata B.S. - administrator al SC A.T.C. SRL Constanta - și B.I.R. Sucursala

Tulcea, pentru un credit in valoare de 600.000.000 lei.

În

cererea de creditare și in contract inculpata B.S. nu a specificat

imprumuturile anterioare, respectiv faptul că în urmă cu 8 zile încheiase un

alt contract de credit pentru o alta societate la care era administrator;

deopotrivă, nu a menționat nici faptul că societatea fusese constituita cu 19

zile inainte de acordarea creditului, astfel încât nu putea prezenta nicio

garanție pentru rambursarea împrumutului primit.

6.

Contractul din 26 aprilie 1999 încheiat între inculpata B.S. - in calitate de

administrator la SC A.D.T. SRL Constanta - și B.I.R. Constanta, pentru un

credit in valoare de 500.000.000 lei.

Și în

acest caz creditul a fost garantat cu ferma Agrozootehnica din Ceamurlia de Jos

despre care inculpata a afirmat că nu era grevată de alte datorii, la incheierea

contractului inculpata omițând să facă mențiuni referitoare la creditele

anterioare.

Conform

dosarului de creditare, la acel moment inculpata B.S. a prezentat si certificatul

de sarcini din 26 aprilie 1998 eliberat de Judecătoria Babadag, înscris care însă

nu a fost găsit în timpul efectuării cercetarilor. În schimb, a fost găsită

cererea originala pentru obținerea certificatului de sarcini, pe care era

menționata o ipoteca de rang I instituită in favoarea B.I.R. Constanta.

S-a mai

constatat că, la data de 31 mai 1999, inculpata B.S. a solicitat și

obținut de la Judecătoria Babadag - Biroul de C.F., certificatul din 31 mai

1999 din care rezulta ca imobilul reprezentând ferma din Ceamurlia de Jos era

liber de sarcini.Certificatul de sarcini nu a fost găsit, insa a fost

identificata cererea prin care s-a solicitat eliberarea acestuia, înscris în

care era făcuta mențiunea ca aceeași ferma prezintă o ipoteca de rang I în

favoarea B.I.R. Constanta.

Folosind

certificatul de sarcini susmenționat, în aceeași zi, inculpata a încheiat 3

contracte bancare, respectiv:

7.

Actul adițional la contractatul din 17

martie 1999 prin care B.I.R. Tulcea accepta rescandentarea împrumutului acordat

si garantarea lui cu ferma din Ceamurlia de Jos;

adițional la contractul de imprumut din 1999 prin care B.I.R. Tulcea accepta

garantarea imprumutului de 600.000.000 lei obținut de SC A.T.C. SRL SRL

Constanta tot cu ferma Ceamurlia de Jos

.

9.

Contractul din 31 mai 1999 prin care

inculpata B.S. - in calitate de administrator la SC A.T.C. SRL SRL Constanta -

a luat un imprumut de 1,7 miliarde lei, pe un termen de 5 luni, imprumut ce a

fost

garantat cu același

imobil susmenționat, despre care s-a afirmat încă o dată că era liber de

sarcini.

Cele

trei ipoteci aferente celor trei contracte ce vizau ferma Ceamurlia de Jos nu

au fost menționate în C.F. a Judecătoriei Babadag, iar în cererile adresate

băncilor inculpata nu a făcut nicio mențiune legată de acest aspect.

10.

Contractul de credit din 30 decembrie

1999 prin care inculpata B.S. - in calitate de administrator al SC A. SRL - a

solicitat și a obținut un credit în sumă de 6,3 miliarde lei de la B.R.D.

- Sucursala Tulcea pe care l-a garantat cu un apartament de 3 camere situat in

Constanta, cu aceeași ferma situată în Ceamurlia de Jos, aparținând SC I. SRL

al cărui reprezentant legal era inculpatul B.I., si cu o cultura agricola.

Contractul

a fost semnat de ambii inculpați întrucât imprumutul a fost garantat si cu

ferma agrozotehnica din Ceamurlia de Jos, aparținând SC I. SRL, administrata de

B.I., fiind instituita astfel ipotecă de rangul II.

Și în

acest caz inculpatul B.I. a declarat că asupra Fermei Agrozootehnice din

Ceamurlia de Jos erau instituite numai doua ipoteci datând din anii 1994 și

1997.

Contractul

de ipoteca a fost autentificat la notariat, în respectiva ocazie inculpata B.S.

prezentând extrasul de C.F. din 10 ianuarie 2000 din care rezulta faptul ca

asupra fermei nu existau instituite decât doua ipoteci in favoarea B.R.D.

Tulcea.

Din

verificările efectuate la B.I.R.oul de C.F. a rezultat ca în aceeași zi, 10

ianuarie 2000, inculpata B.S. a mai obținut și certificatul de C.F. în

care erau înscrise alte trei ipoteci, insa întrucât înscrisul nu o avantaja,

inculpata a solicitat eliberarea unui nou certificat, respectiv cel cu nr. 5 in

care au fost menționate doar doua ipoteci .

Deși

ambele certificate de sarcini nu erau complete, neavând inscrise toate

ipotecile instituite in favoarea B.I.R. Constanta, aferente împrumuturilor

acodate in lunile februarie si aprilie 1999, inculpata s-a folosit de ele

pentru inducerea în eroare și implicit prejudicierea B.R.D. Tulcea.

Situația

de fapt

anterior

prezentată a fost reținută de prima instanță pe baza probatoriului administrat

în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, respectiv: declarațiile

inculpatei B.S. care a recunoscut faptul ca a luat imprumuturi bancare pentru

societățile pe care le administra sau că a garantat creditele bancare cu

bunurile acestor societăți, arătând însă că întotdeauna a adus la cunoștința

lucratorilor bancari situația ipotecarii bunurilor aduse drept garanție si a

celorlate credite luate de la alte banei; declarațiile inculpatului B.I. care a

relatat despre contractele de imprumut încheiate, arătând însă că nu a avut

cunoștința de conținutul certificatelor de sarcini existente in dosarele de

creditare in care se făcea mențiunea ca imobilul reprezentând garanția era

liber de sarcini și că nici nu a văzut respectivul certificat, întrucât dacă ar

fi luat cunoștință de conținutul acestuia, ar fi incunostiintat conducerea

băncii despre adevărata situație a imobilului adus drept garanție; declarațiile

martorei P.M. -

conducător

de C.F. - care a arătat ca eliberarea certificatelor de C.F. s-a făcut fara o

verificare prealabila, doar pe baza unor verificări efectuate cu mai mult timp

in urma, fara a exista însă vreo înțelegere cu inculpata B.S. în acest sens;

declarația martorului M.I. - inspector de credite la B.I.R. Tulcea - care a

relatat ca toate creditele acordate inculpaților au fost aprobate pentru ca

directoarea băncii din acea perioda 1-a asigurat ca nu existau probleme și

pentru că documentele care au stat la baza acordării creditelor păreau a fi in

regula, certificatele de sarcini fiind prezentate de inculpata; declarația

martorelor B.F. și P.G.A. - angajate ale B.I.R. - Sucursala Constanta care au

relatat maniera de lucru cu inculpații Baditeanu care erau clienții băncii; declarația

martorei M.S.I., angajată la Cartea funciara, care a relatat ca inculpata era

cea care solicita certificate de sarcini și că faptul omisiunii menționării

tuturor ipotecilor s-a datorat colegei sale, P.M., care nu a făcut toate

mențiunile in registre; înscrisurile din dosarele de creditare si contractele

de imprumut ce au stat la baza acordării creditelor; rapoarte de constatare

tehnico-stiintifica grafoscopica cu privire la semnarea contractelor de credit,

completarea cererilor pentru obținerea certificatelor de sarcini si rubricile

completate in certificatul de sarcini.

Totodată,

la reținerea situației de fapt detaliat prezentată anterior, prima instanță a

avut în vedere și al doilea raport de expertiza contabila efectuat in cauza in

faza cercetării judecătorești, apreciind că acesta relevă condițiile reale in

care au fost contractate creditele si garanțiile avute in vedere in fiecare caz

in parte, care fie erau insuficiente, fie in aparenta păreau suficiente, insa

fara ca băncile sa cunoască situația lor juridică reală.

Plecând

de la aceste constatări, instanța fondului a inlăturat concluziile primului

raport de expertiza contabila efectuat in cauza, reținând că acestea constituie

simple supoziții si afirmații ale experților care au conchis că băncile aveau

cunoștința despre celelate credite primite de inculpați, respectiv că toate

contractele de creditare au fost acordate cu respectarea condițiilor legale,

fara a face o raportare la actele normative în materie, normele interne ale

băncilor sau chiar la documentele cuprinse în dosarele de creditare.

Deopotrivă,

a inlăturat și susținerile inculpaților în sensul că respectivele credite nu au

fost rambursate din motive independente de voința lor, reținând că acest aspect

nu face obiectul acuzațiilor aduse inculpaților care constau in inducerea in

eroare a pârtilor vătămate la momentul încheierii contractelor, iar nu pe parcursul

derulării acestora.

Ca

urmare, în baza propriei evaluări, constatând că inculpații B.I. și B.S. se fac

vinovați de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3)

și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmare schimbării

încadrării juridice a faptelor reținute in actul de inculpare prin înlăturarea

dispozițiilor „art. 41 lit. b) C. pen." și reținerea, în încadarea

juridică a fiecărei infracțiuni, a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. proc.

pen., instanța

fondului

i-a condamnat pe soții Bădițeanu la pedepse privative de libertate pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

La

individualizarea pedeselor, instanța de fond a avut in vedere criteriile

generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsa prevăzute

in partea speciala a C. pen., modalitatea concreta de comitere a faptelor,

valoarea prejudiciilor cauzate, dar și datele ce caracterizează persoana

inculpaților, respectiv nivelul pregătirii profesionale, vârsta, faptul că au

recunoscut faptelele, dar și condamnărilor pe care le-au suferit anterior, dar

care nu atrag starea de recidivă, numărul actelor materiale, dar si contribuția

efectiva a fiecărui inculpat in parte la realizarea activitărșii infracționale.

Instanța

fondului a avut în vedere și perioada îndelungată de timp scursă de la momentul

săvârșirii faptelor, apreciind că aceasta a contribuit la estomparea

pericolului concret al faptelor, dar și conduita procesuală ireproșabilă a

inculpaților - manifestată prin prezența acestora la toate termenele de

judecată-care a fost valorificată prin reținerea în beneficiul inculpaților a

circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen.

În

același proces de individualizare judiciară a pedepselor, constatând că

infracțiunile reținute în cauză în sarcina inculpaților sunt concurente cu cele

aplicate prin sentința penala nr. 4 din 5 ianuarie 2007 a Tribunalului

Constanta, modificata prin Decizia penala nr. 71/p din 20 iunie 2008 a Curții

de Apel Constanta - în cazul inculpatului B.I., respectiv cu cele aplicate prin

sentința penala nr. 4 din 5 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanta, modificata

prin Decizia penala nr. 71/p din 20 iunie 2008 a Curții de Apel Constanta si cu

cele reținute prin sentința penala nr. 19 din 30 ianuarie 2001 a Judecătoriei

Babadag, definitiva prin Decizia penală nr. 642 din 30 octombrie 2001 a Curții

de Apel Constanta si sentința penala nr. 790 din 28 martie 2003 a Judecătoriei

Constanta, definitiva prin Decizia penala nr. 539 din 14 septembrie 2005 a

Curții de Apel Constanta (menționata din eroare sentința penala nr. 1939/2001 în

Decizia nr. 71/2008 a Curții de Apel Constanta) - în cazul inculpatei B.S.,

prima instanță a făcut aplicarea art. 86

5

C. pen., art. 36, art. 33

lit. a) C. pen. - 34 lit. b) C. pen. și art. 88C. pen.

În ceea

ce privește infracțiunile de uz de fals in forma continuata si fals in

declarații in forma continuata, în încadrarea reținută de instanță ca urmare a

schimbării operate conform art. 334 C. proc. pen., prin înlăturarea

dispozițiilor „art. 41 lit. b) C. pen." și reținerea, în încadarea

juridică a fiecărei infracțiuni, a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. proc.

pen., prima instanță a dispus încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2

lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 122 lit. d)

C. pen. si art. 124 C. pen., constatând intervenită prescripția răspunderii

penale.

În

latura civilă,

prima

instanța a admis, in parte, acțiunile civile formulate de părțile civile B.I.R.

- prin lichidator judiciar R.V.A.I.S. Sprl București și B.R.D.-SC G.S.G.

SA prin Sucursala Tulcea, reținând că sunt intrunite condițiile răspunderii

civile delictuale întrucât intre acțiunile ilicite ale inculpaților si

prejudiile create exista un raport de cauzalitate, iar prejudiciile - dovedite

prin

concluziile celei

de-a doua expertiză contabilă efectuată în cauză si inscrisurile existente la

dosar. Cu toate acestea, acțiunile civile au fost admise numai în parte

întrucât s-a constatat că B.R.D. Constanta s-a constituit parte civila si în

legătură cu împrumuturi care deși au fost menționate în actul de inculpare

și în expertizele contabile dispuse în cauza, nu au fost reținute în

cuprinsul acuzațiilor formulate împotriva celor doi inculpați - creditele

aferente contractului din 23 aprilie 1997. în ceea ce privește obligația de

dezdăunare, instanța fondului a apreciat că răspunderea civilă aparține

inculpaților în solidar cu SC I. SRL prin lichidator SC C.S. SRL Constanta și SC

A.L.C. SRL -prin lichidator SC L.I.P.U.R.L. SA Constanta, societăți a căror

calitate procesuală de parte responsabilă civilmente a fost argumentată pe

aspectul că au beneficiat de creditele luate de cei doi inculpați, dar și pe

împrejurarea că nu au formulat opoziții la momentul la care au fost introduse

in cauza în susmenționata calitate.

Pentru

aceleași considerente s-a apreciat că deși și SC A.D.L.A. SRL si SC A. SRL au

deopotrivă calitatea de parți responsabile civilmente, acestea nu mai pot

sta în proces întrucut nu mai au capacitate juridică, fiind radiate.

În

consecința, pentru argumentele expuse, in baza art. 14 C. proc. pen., art. 346

C. proc. pen., art. 16 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ., instanța

de fond a obligat la plata despăgubirilor civile constând în valoarea

creditului rămas neachitat la care se adaugă dobânzile aferente și

celelate creanțe calculate pentru fiecare credit, în funcție de contribuția

concretă a inculpaților B.I. și B.S. la comiterea faptelor și

implicarea pârtii responsabile civilmente în cazul fiecărui fiecare contract de

împrumut incheiat, dispunând,totodată, conform art. 163 C. proc. pen., luarea

măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile si imobile ale inculpaților B.I.

și B.S. pana la concurenta valorii probabile a pagubei, în vederea

garantarea acoperirii prejudiciului.

Împotriva

acestei sentințe

au

declarat apei Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpații B.I. și B.S.

În

apelul parchetului, hotărârea primei instanțe a fost criticată sub aspectul

greșitei individualizări judiciare a pedepselor aplicate inculpaților,

solicitându-se majorarea cuantumului acestora ca efect al înlăturării

circumstanțelor atenuante reținute în beneficiul inculpaților, precum și

aplicarea de pedepse complementare, critica privind soluția dată laturii civile

a cauzei - invocată în cuprinsul motivelor scride de apel - nemaifiind

susținută de procurorul de ședință în cadrul concluziilor orale formulate la

termenul de dezbateri din 07 aprilie 2011.

Inculpații

au criticat hotărârea primei instanței atât în latură penală, cât și în latură

civilă, solicitând admiterea apelurilor, desființarea sentinței de fond, iar în

rejudecare, achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. (2) lit. a)

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu argumentarea că au încheiat

contractele de creditare cu intenția de a utiliza sumele de bani obținute în

scopul desfășurării de activități agricole, iar nu pentru a înșela unitățile

bancare și că bunurile pe care le-

au

adus drept garanție a creditelor au existat și acopereau nivelul creditului,

băncile fiind unicele răspunzătoare pentru verificarea cu superficialitate a

dosarelor de creditare.

În apel

nu s-au administrat mijloace de probă noi, la termenul de dezbateri din data de

07 aprilie 2011 instanța luând act de poziția procesuală a inculpaților B.I. și

B.S. care au precizat personal că nu doresc să dea declarație în fața instanței

de apel, uzând de dreptul la tăcere prevăzut de art. 70 alin. (2) C. pen.

Prin Decizia

penală

nr. 47/P din 14

aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de familie, au fost respinse apelurile declarate de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Constanța și de inculpații B.I. și B.S.

În

argumentarea acestei soluții s-a motivat, în esență, că prima instanță a

realizat o analiză temeinică a probatoriului administrat în cauză, reținând în

mod just situația de fapt, precum și vinovăția inculpaților în comiterea

infracțiunilor pentru care au fost cercetați și condamnați, apreciindu-se că

intenția directă cu care au acționat inculpații rezultă cu precădere din

declarațiile martorilor M.I., B.F., P.G.A., P.M., M.S.I., raportul de expertiza

contabila efectuat in cauza in faza cercetării judecătorești, inscrisurile din

dosarele de creditare si contractele de imprumut ce au stat la baza acordării

creditelor, rapoartele de constatare tehnico-stiintifica grafoscopica cu

privire la semnarea contractelor de credit și a cererilor de eliberare a

extraselor de C.F., cererile de obținere a certificatelor de sarcini și

rubricile completate în certificatul de sarcini și declarațiile inculpaților.

În acest

sens, instanța de apel a apreciat ca apărările inculpaților B.S. si B.I. in

sensul ca nu ei s-au ocupat de obținerea extraselor de C.F. pentru imobilele

aduse drept garanție pentru creditele solicitate, o astfel de activitate fiind

desfășurată de reprezentanții B.I.R, sunt contrazise de actele dosarului,

respectiv de cererile de obținere a certificatelor de sarcini (cereri redactate

de către inculpata B.S.), mijloace de probă care se coroborează cu declarațiile

martorelor P.M. și M.S.I., angajate ale C.F., care au declarat ca inculpata B.S.

personal a depus cererile pentru eliberarea extraselor de C.F., dar și cu

declarațiile martorilor M.I. și B.F., angajați ai B.I.R. Tulcea si

Constanta, care au precizat ca banca nu a efectuat niciun demers pentru

obținerea extraselor de C.F., acestea fiind depuse de către solicitantul

creditului.

Deopotrivă

neîntemeiată a fost apreciată și susținerea inculpatului B.I. in sensul ca

băncile cunoșteau existenta creditelor anterioare pe care le luase împreună cu

soția sa, instanța de apel reținând în acest sens faptul că unitățile bancare

aveau cunoștința doar de imprumuturile acordate de fiecare dintre ele, iar nu

și de creditele date de alte banei firmelor administrate de către cei doi

inculpați si care fuseseră garantate cu aceleași imobile. Astfel, in cazul

creditului obținut de la B.R.D. Tulcea in decembrie 1999, inculpatul B.I. a

declarat ca asupra Fermei Agrozootehnica erau instituite doar doua ipoteci

datând din anul 1994 si 1997,

prezentând în acest sens extrasul de C.F. din 10 ianuarie 2000 (obținut de

inculpata B.S.) care confirma susținerile acuzatului. Aceasta în condițiile în

care ambii inculpați aveau cunoștința despre faptul că asupra aceluiași imobil

mai erau instituite ipoteci în favoarea B.I.R. Constanta, aferente

împrumuturilor acodate de această unitate bancară in lunile februarie si

aprilie 1999. Or, în acest context, analizând garanțiile prezentate de

inculpați la momentul acordării creditelor, unitățile bancare au ajuns la

concluzia ca acestea sunt acoperitoare si suficiente pentru acordarea de

împrumuturi, elementul material de inducere in eroare al băncilor

constituindu-l tocmai prezentarea unor extrase de C.F. în care nu era prezentată

situația juridică reală a imobilele aduse drept garanție a creditelor solicitate,

respectiv completarea contractelor de împrumut cu mențiuni neadevărate-indicarea

expresiei „Nu e cazul" la rubrica pentru alte împrumuturi contractate sau

pentru situația în care imobilele ar fi constituit garanții pentru alte

împrumuturi.

Totodată,

s-a apreciat că întrucât cererile de imprumut au fost formulate în numele

firmelor ai căror administratori erau cei doi inculpați, aceștia au avut un

interes direct in obținerea împrumuturilor, natura activității desfășurate de

firmele pe care le manageriau - activitate agricola care este supusa unor

riscuri majore din perspectiva calamităților naturale datorate climei sau

fenomenelor naturale-impunând ca împrumuturile solicitate sa fie garantate nu

doar cu producțiile agricole ce urmau a fi obținute, ci si cu garanții

imobiliare certe, apte sa convingă băncile ca sumele de bani împrumutate puteau

fi recuperate.

Și

apărările inculpaților privind caracterul incert al prejudiciului constatat în

cauză au fost înlăturate, instanța de apel confirmând prin reiterare justețea

argumentelor primei instanțe și cu privire la acest aspect.

În consecință,

pentru argumentele prezentate, apreciind că vinovăția inculpaților este

dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, instanța de prim control

judiciar a constatat netemeicia tuturor criticilor formulate de inculpați în

apel.

Deopotrivă

neîntemeiată a fost apreciată și critica parchetului, reținându-se în acest

sens faptul că în cadrul operațiunii de individualizare judiciară a pedepselor

aplicate celor doi inculpați, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a

criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen., stabilind pentru fiecare

inculpat o pedeapsă principală corespunzătoare gradului de pericol social

concret a infracțiunii săvârșite și datelor privind persoana acestuia.

În aceiași

sferă de argumentare, s-a apreciat că prima instanță a valorificat în mod adecvat

conduita procesuală corectă a inculpaților prin reținerea în favoarea acestora

a beneficiului circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen.

Totodată,

instanța de apel a apreciat că in cauza nu se impune aplicarea pedepsei

complementare a interzicerii exercitării dreptului de a fi administrator al

unei societăți comerciale prevăzută art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. având in

vedere, pe de o parte, dispozițiile art. 76 alin. (3) C. pen., iar pe de altă

parte, vârsta celor

doi

inculpați si aspectele care au impus reținerea circumstanțelor atenuante

prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen.

Acestea

au fost motivele pentru care instanța de prim control judiciar a a respins

apelurile declarate în cauză.

Și împotriva

acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Constanța și inculpații B.I. și B.S.

În

cuprinsul motivelor scrise de recurs, parchetul a criticat hotărârile atacate

sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepselor aplicate inculpaților,

solicitând, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen., admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârilor atacate,

iar în rejudecare, majorarea pedepselor aplicate inculpaților ca urmare a

înlăturării circumstanțelor atenuante judiciare reținte în favoarea acestora.

În raport

de poziția procesuală a inculpaților care s-au prevalat în recurs de dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen., dar și de faptul achitării parțiale de

către aceștia a prejudiciului constatat în cauză, la termenul de dezbateri din

4 aprilie 2012, reprezentatul parchetului a renunțat la susținerea cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., invocat în

cuprinsul motivelor scrise, invocând în schimb cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 20 C. proc. pen. în incidența căruia a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, reținerea în

favoarea ambilor inculpați a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

și menținerea pedepselor aplicate anterior.

În recursurile

lor, inculpații B.I. și B.S. au invocat, în principal, cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 6 C. proc. pen., în sfera căruia au solicitat

admiterea recursurilor, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare în apel cu argumentarea că inculpatul B.I. nu a beneficiat de o

apărare efectivă la momentul audierii sale în apel.

Cu titlu

subsidiar, în cadrul cazului de casare prevăzut de 385

9

pct. 20 C.

proc. pen., raportat la art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., inculpații,

prin apărător, au solicitat ca, în raport de poziția procesuală adoptată în

recurs -în sensul invocării beneficiului dispozițiilor art. 320 C. proc. pen.,

dar și de faptul achitării parțiale a prejudiciului constatat în cauză, se se

procedeze la o reindividualizare judiciară a pedepselor ce le-au fost aplicate,

în sensul aplicării eficiente a dispozițiilor art. 320 alin. (7) C. proc. pen.

și a reținerii circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art 74 lit. b) C.

pen., respectiv a dispunerii suspendării executării pedepselor sub supraveghere,

în condițiile art. 86

1

C. pen.

Recursurile

declarate în cauză au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, sub nr. 14/118/2004.

La

termenul de judecată din 9 aprilie 2012, Înalta Curte a luat act de

manifestarea de voință a recurenților intimați inculpați B.I. și

B.S.,

exprimată nemijlocit în

fața instanței, în sensul că înțeleg să invoce beneficiul dispozițiilor art.

320

1

C. proc. pen.

În

raport de manifestarea de voință a inculpaților, exprimată nemijlocit în fața

instanței de recurs la termenul din 9 aprilie 2012, examinând cauza prin prisma

criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, înalta Curte de Casație

și Justiție constată că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Constanța

și de

inculpații B.I. și B.S. sunt întemeiate în limitele care se vor prezenta,

pentru considerentele ce urmează:

Prima

instanță și instanța de apel, uzând de argumente factuale rezultate din

probatoriul administrat și argumente juridice pertinente, au reținut o corectă

situație de fapt, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt

reținute în actul de inculpare și dispozițiilor legale care reglementează

faptele deduse judecății.

În acest

sens, confirmând valabilitatea reținerilor factuale detaliat prezentate în

considerentele prezentei hotărâri, rețineri care-și găsesc fundamentarea în

probatoriul administrat în cauză, deopotrivă amplu descris anterior, Înalta Curte

constată că fapta comisă de inculpatul B.I. care, în calitate de administrator

al SC I. SRL, a indus in eroare partea civilă B.R.D. Tulcea la încheierea

contractului de credit din 30 decembrie 1999 si partea civilă B.I.R. Constanta

- la incheierea contractelor de credit din 23 decembrie 1998, a actului adițional

aferent din data de 5 februarie 1999 și a contractului de imprumut din 4 martie

1999, prin prezentarea unui certificat de sarcini fals care atesta faptul ca

imobilul adus drept garanție era liber de sarcini, deși în realitate acesta era

grevat de mai multe sarcini, și completarea cererilor de acordare a creditelor

cu mențiuni neadevărate, în sensul că nu angajase anterior alte credite și că

bunurile prezentate drept garanții nu fuseseră aduse drept garanții si pentru

alte credite, intruneste elementele constitutive ale infracțiunilor de uz de

fals, fals în declarații și înșelăciune în încadrarea juridică dată de

dispozițiile ari art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.

292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 215 alin. (1), (2),

(3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., just individualizată de prima instanță.

Deopotrivă,

fapta comisă de inculpata B.S. care, in calitate de administrator al SC A.D.T.

SRL Constanta, SC A.T.C. SRL Constanta și SC A. SRL, a indus in eroare partea

civilă B.R.D. Tulcea la încheierea contractului de credit din 30 decembrie 1999

și a contractului de imprumut din 31 mai 1999, partea civilă B.I.R. Constanta -

la incheierea contractelor de credit din 26 aprilie 1999, din 23 decembrie 1998

si a actului adițional aferent din data de 5 februarie 1999, iar partea civilă

B.I.R. Tulcea - la încheierea contractului de credit din 17 martie 1999 și a contractului

de împrumut din 25 martie 1999, prin prezentarea certificate de sarcini false din

1999 eliberate de Judecătoria Babadag care atestau faptul ca imobilul prezentat

drept garanție era liber de sarcini, deși în realitate acesta era grevat, și

completarea cererilor de acordare a creditelor cu mențiuni neadevărate,

în

sensul că nu angajase anterior alte credite și că bunurile prezentate drept

garanții nu fuseseră aduse drept garanții si pentru alte credite, intruneste

elementele constitutive ale infracțiunilor de uz de fals, fals în declarații și

înșelăciune în încadrarea juridică dată de dispozițiile art. art. 291 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen., just individualizată de prima instanță.

În

raport de considerentele expuse, constatând că faptele reținute în sarcina

inculpaților B.I. și B.S. au primit o corectă încadrare juridică și având în

vedere manifestarea de voință a inculpaților susmenționați, exprimată de o

manieră neechivocă în fața instanței de recurs, la termenul din 9 aprilie 2012,

în sensul că înțeleg să se prevaleze de dispozițiile art. 320

1

C.

proc. pen., constatând incidență în cauză situația tranzitorie prevăzută de art.

11 din O.U.G. nr. 121/2011, înalta Curte va da eficiență dispozițiilor legale

menționate urmând a reduce în mod adecvat pedepsele aplicate inculpaților

susmenționați pentru infracțiunea în raport de care nu s-a împlinit prescripția

răspunderii penale, în limitele stabilite de art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen.

Cu

privire Ia aplicabilitatea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.,

antamată de apărare implicit în

argumentarea cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 6 și

explicit în sfera cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 20 C.

proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit

art. 320 C. proc. pen. - text de lege introdus prin art. 18 pct. 43 din Legea

nr. 202/2010 (M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010) -, până la începerea

cercetării judecătorești inculpatul poate declara personal sau prin înscris

autentic că recunoaște faptele reținute prin actul de sesizare a instanței și

solicita ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală.

În acest

caz, instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de

reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Prin

Decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 (M. of. nr. 853 din 2 decembrie 2011)

Curtea Constituțională a decis că dispozițiile art. 320 Cod proc. penală sunt

neconstituționale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai

favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi și

care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare.

Urmare

acestei decizii, prin art. 11 din O.U.G. nr. 121 din 22 decembrie 2011 (M. Of.

nr. din 931 din 29 decembrie 2011) s-a stabilit că dispozițiile art. 320 C.

proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen cu procedură

completă, imediat următor intrării în vigoare a ordonanței de urgență.

În

cauză, cercetarea judecătorească în primă instanță a început și s-a finalizat

înainte de intrarea în vigoare a dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., cauza

aflându-se deja în recurs la momentul publicării în M. Of. a Deciziei Curții

Constituționale nr. 1470/2011 și a O.U.G nr. 121/2011.

Ca

urmare, în cauză fiind incidență situația tranzitorie statuată de O.U.G nr.

121/2011, înalta Curte constată că reținerea în beneficiul inculpaților B.I. și

B.S. a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. este justificată de

împrejurarea că inculpații au solicitat aplicarea dispozițiilor legale

susmenționate prin motivele de recurs depuse la dosarul cauzei la data de 13

octombrie 2011, chiar înainte de primul termen cu procedura completă care

permitea invocarea acestui beneficiu - 23 ianuarie 2012, manifestare de voință

reiterată neechivoc în fața instanței de recurs la termenul din 9 aprilie 2012.

Sub

acest aspect se constată că, dată fiind desfășurarea în timp a procedurilor

judiciare în cauza pendinte în raport de data intrării în vigoare a dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen., respectiv de data publicării în M. Of. a Deciziei

Curții Constituționale nr. 1470/2011 și a O.U.G nr. 121/2011, deși cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 20 C. proc. pen., invocat

deopotrivă de apărare și acuzare, este incident în cauză, argumentele apărării

sub acest aspect sunt numai în parte întemeiate.

Astfel,

deși incontestabil faptul că intrarea în vigoare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. a determinat incidența în cauză a dispozițiilor art. 13 C. pen.,

instanței de prim control judiciar nu i se poate imputa omisiunea aplicării

legii penale mai favorabile întrucât la momentul judecării cauzei în apel -

aprilie 2011, practica judiciară stabilise faptul că dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. nu se aplicau inculpaților care fuseseră trimiși în judecată

înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, Decizia nr. 1470 din 08

noiembrie 2011 (M. Of. nr. 853 din 2 decembrie 2011) a Curții Constituționale,

respectiv O.U.G. nr. 121 din 22 decembrie 2011 (M. Of nr. din 931 din 29

decembrie 2011) care au reglementat situațiile tranzitorii aferente actului

normativ susmenționat intervenind ulterior.

Ca urmare,

în virtutea considerentelor ce preced, în sfera cazului de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 20 raportat la art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., făcând aplicarea principiului legii penale mai favorabile, Înalta Curte

va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Constanța și de inculpații B.I. și B.S., va casa hotărârile pronunțate în

cauză, iar în rejudecare, procedând la o nouă reindividualizare judiciară a

pedepselor, din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen., va menține pedepsele de 3 și,respectiv 4 ani aplicate

inculpaților B.I. și B.S. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu

consecințe deosebit de grave, constatând că acestea răspund exigențelor date de

aplicarea alin. (7) al art. 320

1

C. proc. pen., precum și celorlalte

criterii prevăzute de art. 72 C. pen., în cazul inculpatului Băditeanu -

aplicarea dispozițiilor legale susmenționate constituind chiar corecția

necesară pentru încadrarea pedepsei în limitele legale.

În acest

sens se reține că limitele de pedeapsă pentru infracț