ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1076/2012

Contractul de imprumut din 1998, încheiat la data de 29 decembrie 1998 intre B.I.R. - Sucursala Constanta si SC I. SRL Constanta, reprezentata de inculpatul B.I., pentru un credit de 1 miliard de lei pe un termen de 6 luni si o dobânda de 73 %; În cererea de solicitare a creditului, inculpatul B.I. a menționat ca garantează suma imprumutata cu Secția de mecanizare agricola din Comuna Ceamurlia de Jos, in valoare de 1.614.332.000 lei, omițând să declare faptul că imobilul constituia deja garanția restituirii altor trei credite luate de la alte unități bancare și că acesta nu putea constitui obiectul unei noi garanții fără acordul B.R.D. -Sucursala Tulcea. Secția de mecanizare agricolă aparținea SC A. SRL al cărei administrator era inculpata B.S., în certificatul din 23 decembrie 1998 al Judecătoriei Babadag mentionându-se ca imobilul era liber de sarcini.

Act adițional din 5 februarie 1999 la contractul din 23 decembrie 1998 prin care creditul inițial a fost suplimentat la 2,2 miliarde lei, prelungindu-se, totodată, termenul de rambursare pe o perioada de 9 luni, pana la data scadenta de 31 iulie 1999. Pentru garantarea sumei imprumutate inculpatul a adăugat in cerere si ferma agrozootehnica Ceamurlia de Jos, în valoare de 3.018.591.000 lei și 3 tractoare in valoare de 250.000.000 lei, menționând numai imprumutul de 1 miliard lei obținut de la B.I.R.- Sucursala Constanta și omițând să facă mențiuni despre celelate trei credite si cele trei ipoteci ce grevau ferma. În vederea inducerii în eroare a băncii și pentru obținerea unei suplimentari a creditului și lărgirea termenului de rambursare, inculpatul a depus certificatul de sarcini a imobilului in care se stipula faptul că „ nu s-au găsit sarcini". Raportul de constatare grafoscopica întocmit în cursul urmăririi penale a stabilit ca semnătura de pe contractul de imprumut din 23 decembrie 1998 și de pe actul adițional din 5 februarie 1999 aparțineau inculpatului B.I., semnătura înscrisă pe pagina 6 a aceluiași contract de împrumut, precum și pe verso-ul actului adițional au fost executate de inculpata B.S., în calitate de garant ipotecar, asociat la SC A. SRL, iar semnătura de pe certificatul de sarcini emis de Judecătoria Babadag aparținea conducătorului de C.F., P.M., iar cel de pe cererea de eliberare a inscrisului - inculpatei B.S.

Contractul de credit din 4 martie 1999 încheiat între inculpatul B.I. și B.I.R. Constanta pentru un împrumut de 800.000.000 lei, pe un termen de 10 luni. Și în cazul acestui contract garanția a constituit-o ferma agrozootehnica și secția de mecanizare din Comuna Ceamurlia de Jos, în cererea de credit împrumutatul omițând cu bună știință să menționeze imprumuturile anterioare sau ipotecile ce grevau imobilele propuse drept garanție, sens în care nici nu a completat rubrica de la pct. 23 din contract referitoare la contractele de credit incheiate cu alte unități bancare si garanțiile aferente acestora. Asemenea creditului de 2,2 miliarde lei, nici acest credit nu a fost rambursat de către inculpat.

Contractul de credit din 1999 încheiat la data de 17 martie 1999 între inculpata B.S. - în calitate de administrator la SC A.D.T. SRL Constanta - și B.I.R. Tulcea pentru suma de 500.000.000 lei, ce urma sa fie rambursat in termen de 25 de zile. Creditul a fost garantat cu o fila C.E.C. emisa de SC A. SRL Constanta - alta firma la care inculpata figura administrator, deși potrivit nomielor bancare, puteau constitui garanții numai biletele la ordin avalizate de o banca, iar nu filele C.E.C.

Contractul de imprumut din 1999 încheiat la data de 25 martie 1999 între inculpata B.S. - administrator al SC A.T.C. SRL Constanta - și B.I.R. Sucursala Tulcea, pentru un credit in valoare de 600.000.000 lei. În cererea de creditare și in contract inculpata B.S. nu a specificat imprumuturile anterioare, respectiv faptul că în urmă cu 8 zile încheiase un alt contract de credit pentru o alta societate la care era administrator; deopotrivă, nu a menționat nici faptul că societatea fusese constituita cu 19 zile inainte de acordarea creditului, astfel încât nu putea prezenta nicio garanție pentru rambursarea împrumutului primit.

Contractul din 26 aprilie 1999 încheiat între inculpata B.S. - in calitate de administrator la SC A.D.T. SRL Constanta - și B.I.R. Constanta, pentru un credit in valoare de 500.000.000 lei. Și în acest caz creditul a fost garantat cu ferma Agrozootehnica din Ceamurlia de Jos despre care inculpata a afirmat că nu era grevată de alte datorii, la incheierea contractului inculpata omițând să facă mențiuni referitoare la creditele anterioare. Conform dosarului de creditare, la acel moment inculpata B.S. a prezentat si certificatul de sarcini din 26 aprilie 1998 eliberat de Judecătoria Babadag, înscris care însă nu a fost găsit în timpul efectuării cercetarilor. În schimb, a fost găsită cererea originala pentru obținerea certificatului de sarcini, pe care era menționata o ipoteca de rang I instituită in favoarea B.I.R. Constanta. S-a mai constatat că, la data de 31 mai 1999, inculpata B.S. a solicitat și obținut de la Judecătoria Babadag - Biroul de C.F., certificatul din 31 mai 1999 din care rezulta ca imobilul reprezentând ferma din Ceamurlia de Jos era liber de sarcini.Certificatul de sarcini nu a fost găsit, insa a fost identificata cererea prin care s-a solicitat eliberarea acestuia, înscris în care era făcuta mențiunea ca aceeași ferma prezintă o ipoteca de rang I în favoarea B.I.R. Constanta. Folosind certificatul de sarcini susmenționat, în aceeași zi, inculpata a încheiat 3 contracte bancare, respectiv:

Actul adițional la contractatul din 17 martie 1999 prin care B.I.R. Tulcea accepta rescandentarea împrumutului acordat si garantarea lui cu ferma din Ceamurlia de Jos;

Actul adițional la contractul de imprumut din 1999 prin care B.I.R. Tulcea accepta garantarea imprumutului de 600.000.000 lei obținut de SC A.T.C. SRL SRL Constanta tot cu ferma Ceamurlia de Jos .

Contractul din 31 mai 1999 prin care inculpata B.S. - in calitate de administrator la SC A.T.C. SRL SRL Constanta - a luat un imprumut de 1,7 miliarde lei, pe un termen de 5 luni, imprumut ce a fost garantat cu același imobil susmenționat, despre care s-a afirmat încă o dată că era liber de sarcini. Cele trei ipoteci aferente celor trei contracte ce vizau ferma Ceamurlia de Jos nu au fost menționate în C.F. a Judecătoriei Babadag, iar în cererile adresate băncilor inculpata nu a făcut nicio mențiune legată de acest aspect.

Contractul de credit din 30 decembrie 1999 prin care inculpata B.S. - in calitate de administrator al SC A. SRL - a solicitat și a obținut un credit în sumă de 6,3 miliarde lei de la B.R.D. - Sucursala Tulcea pe care l-a garantat cu un apartament de 3 camere situat in Constanta, cu aceeași ferma situată în Ceamurlia de Jos, aparținând SC I. SRL al cărui reprezentant legal era inculpatul B.I., si cu o cultura agricola. Contractul a fost semnat de ambii inculpați întrucât imprumutul a fost garantat si cu ferma agrozotehnica din Ceamurlia de Jos, aparținând SC I. SRL, administrata de B.I., fiind instituita astfel ipotecă de rangul II. Și în acest caz inculpatul B.I. a declarat că asupra Fermei Agrozootehnice din Ceamurlia de Jos erau instituite numai doua ipoteci datând din anii 1994 și 1997. Contractul de ipoteca a fost autentificat la notariat, în respectiva ocazie inculpata B.S. prezentând extrasul de C.F. din 10 ianuarie 2000 din care rezulta faptul ca asupra fermei nu existau instituite decât doua ipoteci in favoarea B.R.D. Tulcea. Din verificările efectuate la B.I.R.oul de C.F. a rezultat ca în aceeași zi, 10 ianuarie 2000, inculpata B.S. a mai obținut și certificatul de C.F. în care erau înscrise alte trei ipoteci, insa întrucât înscrisul nu o avantaja, inculpata a solicitat eliberarea unui nou certificat, respectiv cel cu nr. 5 in care au fost menționate doar doua ipoteci . Deși ambele certificate de sarcini nu erau complete, neavând inscrise toate ipotecile instituite in favoarea B.I.R. Constanta, aferente împrumuturilor acodate in lunile februarie si aprilie 1999, inculpata s-a folosit de ele pentru inducerea în eroare și implicit prejudicierea B.R.D. Tulcea. Situația de fapt anterior prezentată a fost reținută de prima instanță pe baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, respectiv: declarațiile inculpatei B.S. care a recunoscut faptul ca a luat imprumuturi bancare pentru societățile pe care le administra sau că a garantat creditele bancare cu bunurile acestor societăți, arătând însă că întotdeauna a adus la cunoștința lucratorilor bancari situația ipotecarii bunurilor aduse drept garanție si a celorlate credite luate de la alte banei; declarațiile inculpatului B.I. care a relatat despre contractele de imprumut încheiate, arătând însă că nu a avut cunoștința de conținutul certificatelor de sarcini existente in dosarele de creditare in care se făcea mențiunea ca imobilul reprezentând garanția era liber de sarcini și că nici nu a văzut respectivul certificat, întrucât dacă ar fi luat cunoștință de conținutul acestuia, ar fi incunostiintat conducerea băncii despre adevărata situație a imobilului adus drept garanție; declarațiile martorei P.M. - conducător de C.F. - care a arătat ca eliberarea certificatelor de C.F. s-a făcut fara o verificare prealabila, doar pe baza unor verificări efectuate cu mai mult timp in urma, fara a exista însă vreo înțelegere cu inculpata B.S. în acest sens; declarația martorului M.I. - inspector de credite la B.I.R. Tulcea - care a relatat ca toate creditele acordate inculpaților au fost aprobate pentru ca directoarea băncii din acea perioda 1-a asigurat ca nu existau probleme și pentru că documentele care au stat la baza acordării creditelor păreau a fi in regula, certificatele de sarcini fiind prezentate de inculpata; declarația martorelor B.F. și P.G.A. - angajate ale B.I.R. - Sucursala Constanta care au relatat maniera de lucru cu inculpații Baditeanu care erau clienții băncii; declarația martorei M.S.I., angajată la Cartea funciara, care a relatat ca inculpata era cea care solicita certificate de sarcini și că faptul omisiunii menționării tuturor ipotecilor s-a datorat colegei sale, P.M., care nu a făcut toate mențiunile in registre; înscrisurile din dosarele de creditare si contractele de imprumut ce au stat la baza acordării creditelor; rapoarte de constatare tehnico-stiintifica grafoscopica cu privire la semnarea contractelor de credit, completarea cererilor pentru obținerea certificatelor de sarcini si rubricile completate in certificatul de sarcini. Totodată, la reținerea situației de fapt detaliat prezentată anterior, prima instanță a avut în vedere și al doilea raport de expertiza contabila efectuat in cauza in faza cercetării judecătorești, apreciind că acesta relevă condițiile reale in care au fost contractate creditele si garanțiile avute in vedere in fiecare caz in parte, care fie erau insuficiente, fie in aparenta păreau suficiente, insa fara ca băncile sa cunoască situația lor juridică reală. Plecând de la aceste constatări, instanța fondului a inlăturat concluziile primului raport de expertiza contabila efectuat in cauza, reținând că acestea constituie simple supoziții si afirmații ale experților care au conchis că băncile aveau cunoștința despre celelate credite primite de inculpați, respectiv că toate contractele de creditare au fost acordate cu respectarea condițiilor legale, fara a face o raportare la actele normative în materie, normele interne ale băncilor sau chiar la documentele cuprinse în dosarele de creditare. Deopotrivă, a inlăturat și susținerile inculpaților în sensul că respectivele credite nu au fost rambursate din motive independente de voința lor, reținând că acest aspect nu face obiectul acuzațiilor aduse inculpaților care constau in inducerea in eroare a pârtilor vătămate la momentul încheierii contractelor, iar nu pe parcursul derulării acestora. Ca urmare, în baza propriei evaluări, constatând că inculpații B.I. și B.S. se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmare schimbării încadrării juridice a faptelor reținute in actul de inculpare prin înlăturarea dispozițiilor „art. 41 lit. b) C. pen." și reținerea, în încadarea juridică a fiecărei infracțiuni, a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. proc. pen., instanța fondului i-a condamnat pe soții Bădițeanu la pedepse privative de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. La individualizarea pedeselor, instanța de fond a avut in vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsa prevăzute in partea speciala a C. pen., modalitatea concreta de comitere a faptelor, valoarea prejudiciilor cauzate, dar și datele ce caracterizează persoana inculpaților, respectiv nivelul pregătirii profesionale, vârsta, faptul că au recunoscut faptelele, dar și condamnărilor pe care le-au suferit anterior, dar care nu atrag starea de recidivă, numărul actelor materiale, dar si contribuția efectiva a fiecărui inculpat in parte la realizarea activitărșii infracționale. Instanța fondului a avut în vedere și perioada îndelungată de timp scursă de la momentul săvârșirii faptelor, apreciind că aceasta a contribuit la estomparea pericolului concret al faptelor, dar și conduita procesuală ireproșabilă a inculpaților - manifestată prin prezența acestora la toate termenele de judecată-care a fost valorificată prin reținerea în beneficiul inculpaților a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. În același proces de individualizare judiciară a pedepselor, constatând că infracțiunile reținute în cauză în sarcina inculpaților sunt concurente cu cele aplicate prin sentința penala nr. 4 din 5 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanta, modificata prin Decizia penala nr. 71/p din 20 iunie 2008 a Curții de Apel Constanta - în cazul inculpatului B.I., respectiv cu cele aplicate prin sentința penala nr. 4 din 5 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanta, modificata prin Decizia penala nr. 71/p din 20 iunie 2008 a Curții de Apel Constanta si cu cele reținute prin sentința penala nr. 19 din 30 ianuarie 2001 a Judecătoriei Babadag, definitiva prin Decizia penală nr. 642 din 30 octombrie 2001 a Curții de Apel Constanta si sentința penala nr. 790 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Constanta, definitiva prin Decizia penala nr. 539 din 14 septembrie 2005 a Curții de Apel Constanta (menționata din eroare sentința penala nr. 1939/2001 în Decizia nr. 71/2008 a Curții de Apel Constanta) - în cazul inculpatei B.S., prima instanță a făcut aplicarea art. 86 5 C. pen., art. 36, art. 33 lit. a) C. pen. - 34 lit. b) C. pen. și art. 88C. pen. În ceea ce privește infracțiunile de uz de fals in forma continuata si fals in declarații in forma continuata, în încadrarea reținută de instanță ca urmare a schimbării operate conform art. 334 C. proc. pen., prin înlăturarea dispozițiilor „art. 41 lit. b) C. pen." și reținerea, în încadarea juridică a fiecărei infracțiuni, a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. proc. pen., prima instanță a dispus încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 122 lit. d) C. pen. si art. 124 C. pen., constatând intervenită prescripția răspunderii penale. În latura civilă, prima instanța a admis, in parte, acțiunile civile formulate de părțile civile B.I.R. - prin lichidator judiciar R.V.A.I.S. Sprl București și B.R.D.-SC G.S.G. SA prin Sucursala Tulcea, reținând că sunt intrunite condițiile răspunderii civile delictuale întrucât intre acțiunile ilicite ale inculpaților si prejudiile create exista un raport de cauzalitate, iar prejudiciile - dovedite prin concluziile celei de-a doua expertiză contabilă efectuată în cauză si inscrisurile existente la dosar. Cu toate acestea, acțiunile civile au fost admise numai în parte întrucât s-a constatat că B.R.D. Constanta s-a constituit parte civila si în legătură cu împrumuturi care deși au fost menționate în actul de inculpare și în expertizele contabile dispuse în cauza, nu au fost reținute în cuprinsul acuzațiilor formulate împotriva celor doi inculpați - creditele aferente contractului din 23 aprilie 1997. în ceea ce privește obligația de dezdăunare, instanța fondului a apreciat că răspunderea civilă aparține inculpaților în solidar cu SC I. SRL prin lichidator SC C.S. SRL Constanta și SC A.L.C. SRL -prin lichidator SC L.I.P.U.R.L. SA Constanta, societăți a căror calitate procesuală de parte responsabilă civilmente a fost argumentată pe aspectul că au beneficiat de creditele luate de cei doi inculpați, dar și pe împrejurarea că nu au formulat opoziții la momentul la care au fost introduse in cauza în susmenționata calitate. Pentru aceleași considerente s-a apreciat că deși și SC A.D.L.A. SRL si SC A. SRL au deopotrivă calitatea de parți responsabile civilmente, acestea nu mai pot sta în proces întrucut nu mai au capacitate juridică, fiind radiate. În consecința, pentru argumentele expuse, in baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 16 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ., instanța de fond a obligat la plata despăgubirilor civile constând în valoarea creditului rămas neachitat la care se adaugă dobânzile aferente și celelate creanțe calculate pentru fiecare credit, în funcție de contribuția concretă a inculpaților B.I. și B.S. la comiterea faptelor și implicarea pârtii responsabile civilmente în cazul fiecărui fiecare contract de împrumut incheiat, dispunând,totodată, conform art. 163 C. proc. pen., luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile si imobile ale inculpaților B.I. și B.S. pana la concurenta valorii probabile a pagubei, în vederea garantarea acoperirii prejudiciului. Împotriva acestei sentințe au declarat apei Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpații B.I. și B.S. În apelul parchetului, hotărârea primei instanțe a fost criticată sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepselor aplicate inculpaților, solicitându-se majorarea cuantumului acestora ca efect al înlăturării circumstanțelor atenuante reținute în beneficiul inculpaților, precum și aplicarea de pedepse complementare, critica privind soluția dată laturii civile a cauzei - invocată în cuprinsul motivelor scride de apel - nemaifiind susținută de procurorul de ședință în cadrul concluziilor orale formulate la termenul de dezbateri din 07 aprilie 2011. Inculpații au criticat hotărârea primei instanței atât în latură penală, cât și în latură civilă, solicitând admiterea apelurilor, desființarea sentinței de fond, iar în rejudecare, achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu argumentarea că au încheiat contractele de creditare cu intenția de a utiliza sumele de bani obținute în scopul desfășurării de activități agricole, iar nu pentru a înșela unitățile bancare și că bunurile pe care le- au adus drept garanție a creditelor au existat și acopereau nivelul creditului, băncile fiind unicele răspunzătoare pentru verificarea cu superficialitate a dosarelor de creditare. În apel nu s-au administrat mijloace de probă noi, la termenul de dezbateri din data de 07 aprilie 2011 instanța luând act de poziția procesuală a inculpaților B.I. și B.S. care au precizat personal că nu doresc să dea declarație în fața instanței de apel, uzând de dreptul la tăcere prevăzut de art. 70 alin. (2) C. pen. Prin Decizia penală nr. 47/P din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, au fost respinse apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și de inculpații B.I. și B.S. În argumentarea acestei soluții s-a motivat, în esență, că prima instanță a realizat o analiză temeinică a probatoriului administrat în cauză, reținând în mod just situația de fapt, precum și vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunilor pentru care au fost cercetați și condamnați, apreciindu-se că intenția directă cu care au acționat inculpații rezultă cu precădere din declarațiile martorilor M.I., B.F., P.G.A., P.M., M.S.I., raportul de expertiza contabila efectuat in cauza in faza cercetării judecătorești, inscrisurile din dosarele de creditare si contractele de imprumut ce au stat la baza acordării creditelor, rapoartele de constatare tehnico-stiintifica grafoscopica cu privire la semnarea contractelor de credit și a cererilor de eliberare a extraselor de C.F., cererile de obținere a certificatelor de sarcini și rubricile completate în certificatul de sarcini și declarațiile inculpaților. În acest sens, instanța de apel a apreciat ca apărările inculpaților B.S. si B.I. in sensul ca nu ei s-au ocupat de obținerea extraselor de C.F. pentru imobilele aduse drept garanție pentru creditele solicitate, o astfel de activitate fiind desfășurată de reprezentanții B.I.R, sunt contrazise de actele dosarului, respectiv de cererile de obținere a certificatelor de sarcini (cereri redactate de către inculpata B.S.), mijloace de probă care se coroborează cu declarațiile martorelor P.M. și M.S.I., angajate ale C.F., care au declarat ca inculpata B.S. personal a depus cererile pentru eliberarea extraselor de C.F., dar și cu declarațiile martorilor M.I. și B.F., angajați ai B.I.R. Tulcea si Constanta, care au precizat ca banca nu a efectuat niciun demers pentru obținerea extraselor de C.F., acestea fiind depuse de către solicitantul creditului. Deopotrivă neîntemeiată a fost apreciată și susținerea inculpatului B.I. in sensul ca băncile cunoșteau existenta creditelor anterioare pe care le luase împreună cu soția sa, instanța de apel reținând în acest sens faptul că unitățile bancare aveau cunoștința doar de imprumuturile acordate de fiecare dintre ele, iar nu și de creditele date de alte banei firmelor administrate de către cei doi inculpați si care fuseseră garantate cu aceleași imobile. Astfel, in cazul creditului obținut de la B.R.D. Tulcea in decembrie 1999, inculpatul B.I. a declarat ca asupra Fermei Agrozootehnica erau instituite doar doua ipoteci datând din anul 1994 si 1997, prezentând în acest sens extrasul de C.F. din 10 ianuarie 2000 (obținut de inculpata B.S.) care confirma susținerile acuzatului. Aceasta în condițiile în care ambii inculpați aveau cunoștința despre faptul că asupra aceluiași imobil mai erau instituite ipoteci în favoarea B.I.R. Constanta, aferente împrumuturilor acodate de această unitate bancară in lunile februarie si aprilie 1999. Or, în acest context, analizând garanțiile prezentate de inculpați la momentul acordării creditelor, unitățile bancare au ajuns la concluzia ca acestea sunt acoperitoare si suficiente pentru acordarea de împrumuturi, elementul material de inducere in eroare al băncilor constituindu-l tocmai prezentarea unor extrase de C.F. în care nu era prezentată situația juridică reală a imobilele aduse drept garanție a creditelor solicitate, respectiv completarea contractelor de împrumut cu mențiuni neadevărate-indicarea expresiei „Nu e cazul" la rubrica pentru alte împrumuturi contractate sau pentru situația în care imobilele ar fi constituit garanții pentru alte împrumuturi. Totodată, s-a apreciat că întrucât cererile de imprumut au fost formulate în numele firmelor ai căror administratori erau cei doi inculpați, aceștia au avut un interes direct in obținerea împrumuturilor, natura activității desfășurate de firmele pe care le manageriau - activitate agricola care este supusa unor riscuri majore din perspectiva calamităților naturale datorate climei sau fenomenelor naturale-impunând ca împrumuturile solicitate sa fie garantate nu doar cu producțiile agricole ce urmau a fi obținute, ci si cu garanții imobiliare certe, apte sa convingă băncile ca sumele de bani împrumutate puteau fi recuperate. Și apărările inculpaților privind caracterul incert al prejudiciului constatat în cauză au fost înlăturate, instanța de apel confirmând prin reiterare justețea argumentelor primei instanțe și cu privire la acest aspect. În consecință, pentru argumentele prezentate, apreciind că vinovăția inculpaților este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, instanța de prim control judiciar a constatat netemeicia tuturor criticilor formulate de inculpați în apel. Deopotrivă neîntemeiată a fost apreciată și critica parchetului, reținându-se în acest sens faptul că în cadrul operațiunii de individualizare judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpați, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen., stabilind pentru fiecare inculpat o pedeapsă principală corespunzătoare gradului de pericol social concret a infracțiunii săvârșite și datelor privind persoana acestuia. În aceiași sferă de argumentare, s-a apreciat că prima instanță a valorificat în mod adecvat conduita procesuală corectă a inculpaților prin reținerea în favoarea acestora a beneficiului circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. Totodată, instanța de apel a apreciat că in cauza nu se impune aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării dreptului de a fi administrator al unei societăți comerciale prevăzută art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. având in vedere, pe de o parte, dispozițiile art. 76 alin. (3) C. pen., iar pe de altă parte, vârsta celor doi inculpați si aspectele care au impus reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. Acestea au fost motivele pentru care instanța de prim control judiciar a a respins apelurile declarate în cauză. Și împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și inculpații B.I. și B.S. În cuprinsul motivelor scrise de recurs, parchetul a criticat hotărârile atacate sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepselor aplicate inculpaților, solicitând, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârilor atacate, iar în rejudecare, majorarea pedepselor aplicate inculpaților ca urmare a înlăturării circumstanțelor atenuante judiciare reținte în favoarea acestora. În raport de poziția procesuală a inculpaților care s-au prevalat în recurs de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., dar și de faptul achitării parțiale de către aceștia a prejudiciului constatat în cauză, la termenul de dezbateri din 4 aprilie 2012, reprezentatul parchetului a renunțat la susținerea cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., invocat în cuprinsul motivelor scrise, invocând în schimb cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 20 C. proc. pen. în incidența căruia a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, reținerea în favoarea ambilor inculpați a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și menținerea pedepselor aplicate anterior. În recursurile lor, inculpații B.I. și B.S. au invocat, în principal, cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 6 C. proc. pen., în sfera căruia au solicitat admiterea recursurilor, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel cu argumentarea că inculpatul B.I. nu a beneficiat de o apărare efectivă la momentul audierii sale în apel. Cu titlu subsidiar, în cadrul cazului de casare prevăzut de 385 9 pct. 20 C. proc. pen., raportat la art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., inculpații, prin apărător, au solicitat ca, în raport de poziția procesuală adoptată în recurs -în sensul invocării beneficiului dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., dar și de faptul achitării parțiale a prejudiciului constatat în cauză, se se procedeze la o reindividualizare judiciară a pedepselor ce le-au fost aplicate, în sensul aplicării eficiente a dispozițiilor art. 320 alin. (7) C. proc. pen. și a reținerii circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art 74 lit. b) C. pen., respectiv a dispunerii suspendării executării pedepselor sub supraveghere, în condițiile art. 86 1 C. pen. Recursurile declarate în cauză au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 14/118/2004. La termenul de judecată din 9 aprilie 2012, Înalta Curte a luat act de manifestarea de voință a recurenților intimați inculpați B.I. și B.S., exprimată nemijlocit în fața instanței, în sensul că înțeleg să invoce beneficiul dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. În raport de manifestarea de voință a inculpaților, exprimată nemijlocit în fața instanței de recurs la termenul din 9 aprilie 2012, examinând cauza prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de inculpații B.I. și B.S. sunt întemeiate în limitele care se vor prezenta, pentru considerentele ce urmează: Prima instanță și instanța de apel, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat și argumente juridice pertinente, au reținut o corectă situație de fapt, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reținute în actul de inculpare și dispozițiilor legale care reglementează faptele deduse judecății. În acest sens, confirmând valabilitatea reținerilor factuale detaliat prezentate în considerentele prezentei hotărâri, rețineri care-și găsesc fundamentarea în probatoriul administrat în cauză, deopotrivă amplu descris anterior, Înalta Curte constată că fapta comisă de inculpatul B.I. care, în calitate de administrator al SC I. SRL, a indus in eroare partea civilă B.R.D. Tulcea la încheierea contractului de credit din 30 decembrie 1999 si partea civilă B.I.R. Constanta - la incheierea contractelor de credit din 23 decembrie 1998, a actului adițional aferent din data de 5 februarie 1999 și a contractului de imprumut din 4 martie 1999, prin prezentarea unui certificat de sarcini fals care atesta faptul ca imobilul adus drept garanție era liber de sarcini, deși în realitate acesta era grevat de mai multe sarcini, și completarea cererilor de acordare a creditelor cu mențiuni neadevărate, în sensul că nu angajase anterior alte credite și că bunurile prezentate drept garanții nu fuseseră aduse drept garanții si pentru alte credite, intruneste elementele constitutive ale infracțiunilor de uz de fals, fals în declarații și înșelăciune în încadrarea juridică dată de dispozițiile ari art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., just individualizată de prima instanță. Deopotrivă, fapta comisă de inculpata B.S. care, in calitate de administrator al SC A.D.T. SRL Constanta, SC A.T.C. SRL Constanta și SC A. SRL, a indus in eroare partea civilă B.R.D. Tulcea la încheierea contractului de credit din 30 decembrie 1999 și a contractului de imprumut din 31 mai 1999, partea civilă B.I.R. Constanta - la incheierea contractelor de credit din 26 aprilie 1999, din 23 decembrie 1998 si a actului adițional aferent din data de 5 februarie 1999, iar partea civilă B.I.R. Tulcea - la încheierea contractului de credit din 17 martie 1999 și a contractului de împrumut din 25 martie 1999, prin prezentarea certificate de sarcini false din 1999 eliberate de Judecătoria Babadag care atestau faptul ca imobilul prezentat drept garanție era liber de sarcini, deși în realitate acesta era grevat, și completarea cererilor de acordare a creditelor cu mențiuni neadevărate, în sensul că nu angajase anterior alte credite și că bunurile prezentate drept garanții nu fuseseră aduse drept garanții si pentru alte credite, intruneste elementele constitutive ale infracțiunilor de uz de fals, fals în declarații și înșelăciune în încadrarea juridică dată de dispozițiile art. art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., just individualizată de prima instanță. În raport de considerentele expuse, constatând că faptele reținute în sarcina inculpaților B.I. și B.S. au primit o corectă încadrare juridică și având în vedere manifestarea de voință a inculpaților susmenționați, exprimată de o manieră neechivocă în fața instanței de recurs, la termenul din 9 aprilie 2012, în sensul că înțeleg să se prevaleze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., constatând incidență în cauză situația tranzitorie prevăzută de art. 11 din O.U.G. nr. 121/2011, înalta Curte va da eficiență dispozițiilor legale menționate urmând a reduce în mod adecvat pedepsele aplicate inculpaților susmenționați pentru infracțiunea în raport de care nu s-a împlinit prescripția răspunderii penale, în limitele stabilite de art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Cu privire Ia aplicabilitatea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., antamată de apărare implicit în argumentarea cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 6 și explicit în sfera cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 20 C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 320 C. proc. pen. - text de lege introdus prin art. 18 pct. 43 din Legea nr. 202/2010 (M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010) -, până la începerea cercetării judecătorești inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște faptele reținute prin actul de sesizare a instanței și solicita ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În acest caz, instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Prin Decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 (M. of. nr. 853 din 2 decembrie 2011) Curtea Constituțională a decis că dispozițiile art. 320 Cod proc. penală sunt neconstituționale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi și care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Urmare acestei decizii, prin art. 11 din O.U.G. nr. 121 din 22 decembrie 2011 (M. Of. nr. din 931 din 29 decembrie 2011) s-a stabilit că dispozițiile art. 320 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen cu procedură completă, imediat următor intrării în vigoare a ordonanței de urgență. În cauză, cercetarea judecătorească în primă instanță a început și s-a finalizat înainte de intrarea în vigoare a dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., cauza aflându-se deja în recurs la momentul publicării în M. Of. a Deciziei Curții Constituționale nr. 1470/2011 și a O.U.G nr. 121/2011. Ca urmare, în cauză fiind incidență situația tranzitorie statuată de O.U.G nr. 121/2011, înalta Curte constată că reținerea în beneficiul inculpaților B.I. și B.S. a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. este justificată de împrejurarea că inculpații au solicitat aplicarea dispozițiilor legale susmenționate prin motivele de recurs depuse la dosarul cauzei la data de 13 octombrie 2011, chiar înainte de primul termen cu procedura completă care permitea invocarea acestui beneficiu - 23 ianuarie 2012, manifestare de voință reiterată neechivoc în fața instanței de recurs la termenul din 9 aprilie 2012. Sub acest aspect se constată că, dată fiind desfășurarea în timp a procedurilor judiciare în cauza pendinte în raport de data intrării în vigoare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., respectiv de data publicării în M. Of. a Deciziei Curții Constituționale nr. 1470/2011 și a O.U.G nr. 121/2011, deși cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 20 C. proc. pen., invocat deopotrivă de apărare și acuzare, este incident în cauză, argumentele apărării sub acest aspect sunt numai în parte întemeiate. Astfel, deși incontestabil faptul că intrarea în vigoare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. a determinat incidența în cauză a dispozițiilor art. 13 C. pen., instanței de prim control judiciar nu i se poate imputa omisiunea aplicării legii penale mai favorabile întrucât la momentul judecării cauzei în apel - aprilie 2011, practica judiciară stabilise faptul că dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. nu se aplicau inculpaților care fuseseră trimiși în judecată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, Decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 (M. Of. nr. 853 din 2 decembrie 2011) a Curții Constituționale, respectiv O.U.G. nr. 121 din 22 decembrie 2011 (M. Of nr. din 931 din 29 decembrie 2011) care au reglementat situațiile tranzitorii aferente actului normativ susmenționat intervenind ulterior. Ca urmare, în virtutea considerentelor ce preced, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 20 raportat la art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., făcând aplicarea principiului legii penale mai favorabile, Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de inculpații B.I. și B.S., va casa hotărârile pronunțate în cauză, iar în rejudecare, procedând la o nouă reindividualizare judiciară a pedepselor, din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., va menține pedepsele de 3 și,respectiv 4 ani aplicate inculpaților B.I. și B.S. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, constatând că acestea răspund exigențelor date de aplicarea alin. (7) al art. 320 1 C. proc. pen., precum și celorlalte criterii prevăzute de art. 72 C. pen., în cazul inculpatului Băditeanu - aplicarea dispozițiilor legale susmenționate constituind chiar corecția necesară pentru încadrarea pedepsei în limitele legale. În acest sens se reține că limitele de pedeapsă pentru infracț