ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3973/2012

Deliberând asupra recursului penal de față, constată că, Prin sentința penală nr. 221 din 27 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a dispus, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului R.A.C. din infracțiunile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 293 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art, 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 293 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Totodată, s-a dispus condamnarea inculpatului R.A.C. la 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (1) și 7 C. proc. pen., la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 alin. (1) și 7 C. proc.

pen., și la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 293 C. pen., pedepse care, în temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit. b) C. pen., făcându-se, totodată, aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 86! C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de încercare de 5 ani, calculat conform art. 862 C. pen., pe durata căruia acesta a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.

și să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de calificare, conform art. 863 alin. (3) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. privind suspendarea executării pedepselor accesorii, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, iar, în temeiul art. 88 C. pen., a fost computată reținerea și arestarea preventivă de la 7 iulie 2011 la 11 ianuarie 2011. Prin aceeași hotărâre, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.T.H. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., făcându-se, totodată, aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 861 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de încercare de 4 ani, calculat conform art. 862 C. pen., pe durata căruia acesta a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen. și să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de calificare, conform art. 863 alin. (3) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. privind suspendarea executării pedepselor accesorii, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, iar, în temeiul art. 88 C. pen., a fost computată prevenția de la 7 iulie 2011 la 8 iulie 2011. În temeiul art. 14, 346 C. proc.

pen. și art. 1357 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă SC A.E. SA și obligați inculpații, în solidar, la plata echivalentului în lei a sumei de 6.999,44 dolari SUA către aceasta. S-a luat act că SC B. SA și SC G.T.R. SA nu s-au constituit părți civile în procesul penal. În temeiul art. 348 C. proc. pen., au fost anulate cârdurile A.E., precum și cartea de identitate falsă pe numele R.I. Totodată, în temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, că, la data de 07 iulie 2011, B.P. a sesizat organele de poliție din cadrul I.G.P.R. - B.C.C.O - București cu privire la faptul că, în magazinele din Complexul Comercial C.M.

din București, se folosesc pentru achiziționarea de produse cârduri bancare A.E. falsificate. Urmare sesizării primite, lucrătorii de poliție s-au deplasat, în data de 07 iulie 2011, în Complexul Comercial C.M., la comerciantul Germanos, ocazie cu care s-a stabilit. că, din acest magazin, s-a cumpărat un telefon mobil, pentru achitarea căruia s-a folosit un cârd bancar aparținând A.E. falsificat. Ulterior, organele de poliție s-au deplasat și la Complexul Comercial S.P. din București, unde, după o supraveghere operativă a locației, a fost prins inculpatul R.A.C., după ce acesta a încercat să efectueze tranzacții la magazinul S., utilizând cârduri bancare A. falsificate. în momentul efectuării tranzacțiilor, inculpatul R.A.C.

era însoțit de inculpatul B.T.H., care, la vederea lucrătorilor de poliție, a reușit să fugă, însă, ulterior, s-a prezentat la sediul I.G.P.R. - B.C.C.O.B. La momentul imobilizării sale de către organele de poliție, inculpatul R.A.C. a prezentat o carte de identitate falsificată, pe numele de R.I., pe care o utilizase anterior pentru autorizarea plăților cu cârdurile falsificate la P.O.S.-urile magazinelor de unde a cumpărat diverse bunuri. În urma vizionării imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere ale Complexului Comercial S.P. din București, la data de 07 iulie 2011, lucrătorii de poliție au identificat în parcarea acestui complex, autoturismul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare, despre care inculpatul R.A.C.

a declarat că îi aparține inculpatului B.T.H. Urmare controlului efectuat în interiorul autoturismului, au fost găsite telefonul mobil, achiziționat de către inculpați în aceeași zi de la magazinul G. din C.M., precum și un plic ce conținea 12 cârduri bancare A.E. inscripționate cu numele R.I., cu privire la care, ulterior citirii acestora, s-a constat că sunt falsificate, având înscrise pe banda magnetică numerele unor cârduri emise de bănci din SUA. A mai reținut instanța că, în urma verificărilor efectuate în cauză de către organele de poliție, a rezultat că inculpații R.A.C. si B.T.H. au mai achiziționat bunuri folosind cârduri bancare A.E. falsificate și în datele de 05 iulie 2011 și 07 iulie 2011, dovadă în acest sens fiind imaginile video înregistrate de camerele de supraveghere montate în incinta Complexelor Comerciale P.R., C.M., C.M.

și S.P. Astfel, din analiza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere instalate în incinta Piaza R., instanța a observat cum, în data de 05 iulie 2011, orele 14:19 -14:23, inculpații au achiziționat bunuri din magazinul B.S.B. pentru plata cărora au folosit cârdurile bancare. De asemenea, din analiza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere instalate în incinta Complexului Comercial Carrefour Militari, s-a observat cum, în data de 05 iulie 2011, orele 13:25 - 13:45, inculpații R.A.C. și B.T.H. au achiziționat bunuri din magazinul N.A., pentru plata acestora folosind un cârd bancar emis de A.E., falsificat. în mod similar, așa cum rezultă din planșele foto cu imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate în incinta Complexului Comercial C.P.

și a Complexului Comercial S.P., instanța a stabilit. că, în data de 07 iulie 2011, orele 12:56 - 13:02, inculpatul R.A.C. a achiziționat din magazinul G. un telefon, pentru plata căruia a folosit cardurile bancare A., falsificate, iar, în aceeași dată, orele 13:44 -13:47, a folosit la P.O.S.-ul magazinului F. cârdurile bancare A., falsificate, în ambele situații fiind așteptat în afara magazinelor de către inculpatul B.T.H. Totodată, instanța a mai arătat că, potrivit raportului de constatare tehnico - științifică nr. 211770/ 29 iulie 2011, întocmit de către D.G.P.M.B. - Serviciul Criminalistic, cartea de identitate, emisă pe numele R.I., pe care inculpatul R.A.C. a folosit-o pentru a autoriza plățile la comercianții în cauză, precum și a se legitima în data de 07 iulie 2011 în fața organelor de poliție, nu este autentică.

De asemenea, conform raportului de constatare tehnico - științifică din 27 septembrie 2011, întocmit de către D.G.P.B. - Serviciul Criminalistic, cele 12 cârduri bancare găsite în autoturismul inculpatului B.T.H., au fost falsificate prin intermediul mijloacelor electronice. Pentru a stabili această situație de fapt, instanța a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, respectiv imaginile video înregistrate, la datele de 05 iulie 2011 și 07 iulie 2011, de camerele de supraveghere montate în incinta Complexelor Comerciale P.R., C.M., C.M. și S.P., declarațiile martorilor Z.D.A., I.A.A., N.I., T.M.F., H.P.C., M.C.B. și A.C., precum și declarațiile inculpaților, reținând, însă, din cuprinsul acestora, doar împrejurările care se coroborează cu celelalte dovezi administrate în cele două faze procesuale și înlăturând susținerile care nu corespund realității.

Astfel, instanța a apreciat ca nesinceră apărarea inculpatului B.T.H. în sensul că nu ar fi săvârșit, împreună cu inculpatul R.A.C., fraude cu cârduri bancare la comercianții din cauză și că nu ar fi utilizat niciodată astfel de cârduri pentru cumpărături, arătându-se că neefectuarea, în mod personal, de către inculpat a unor tranzacții la P.O.S.-urile magazinelor anterior menționate, nu-l disculpă pe acesta, atâta timp cât l-a însoțit în repetate rânduri pe inculpatul R.A.C. în momentele în care au fost utilizate la plată cârdurile bancare falsificate și a manifestat un interes deosebit cu privire la reușita respectivelor tranzacții frauduloase, aspect ce rezultă din imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale magazinelor.

în același sens, s-a menționat că, deși activitatea desfășurată de inculpatul B.T.H. s-a încercat a fi una care să mascheze caracterul infracțional al faptelor săvârșite, din întregul material probator administrat, rezultă că acesta a participat la punerea în circulație a cârdurilor bancare A. falsificate, chiar dacă l-a folosit pe inculpatul R.A.C. ca așa-zisă „săgeată" care să utilizeze cârdurile în mod direct, având în vedere, pe de o parte, că l-a însoțit pe acesta din urmă când folosea cârdurile falsificate la P.O.S.-uri și când transporta bunurile achiziționate la mașina cu care se deplasau, iar, pe de altă parte, faptul că, în interiorul autoturismului, în dreptul scaunului său, și nu al celuilalt inculpat, au fost găsite cele 12 cârduri bancare A. falsificate.

Ca nereală a fost apreciată și susținerea inculpatului B.T.H., în sensul că nu a avut cunoștință despre faptul că inculpatul R.A.C. folosea la cumpărături cârduri bancare falsificate, având în vedere că, stând unul lângă celălalt la momentul efectuării plății, era practic imposibil să nu observe că numele inscripționat pe cârdurile bancare utilizate de inculpatul R.A.C. nu era al acestuia, ci numele de Radu Ivan, deci că se foloseau niște instrumente de plată falsificate. Faptul că inculpatul B.T.H. are preocupări pe linia fraudelor cu cârduri bancare este demonstrat, în opinia Tribunalului, și prin aceea că a mai săvârșit astfel de fapte și în afara țării, pentru care a fost arestat de către autoritățile judiciare din Olanda, așa cum rezultă din adresa din 12 septembrie 2011 a I.G.P.R.

- D.C.C.O. Mai mult, Tribunalul a reținut ca dovadă a vinovăției sale și faptul că, atunci când a observat prezența organelor de poliție în incinta Complexului Comercial S.P., inculpatul B.T.H. a fugit, tocmai pentru că se temea că ar putea fi prins ca urmare a activității infracționale desfășurate, cu atât mai mult cu cât, în autoturismul aparținând tatălui său, exista un plic cu mai multe cârduri falsificate, despre care inculpatul R.A.C. a declarat, în momentul surprinderii de către organele de poliție, că nu-i aparțin. Apărarea inculpatului în sensul că a fugit crezând că este strigat de o persoană cu care avusese anterior un conflict, a fost, de asemenea, înlăturată de instanță ca nesinceră, având în vedere conținutul procesului verbal de prindere în flagrant a inculpatului R.A.C., din care rezultă că inculpatul B.T.H.

a luat-o la fugă imediat ce a recunoscut organele de poliție și nu în momentul ulterior în care au fost somați să rămână pe loc, precum și preocupările sale infracționale atât în țară, cât și în afara României și care l-au determinat, astfel, să aibă o temere la vederea reprezentanților legii. în ceea ce privește susținerea inculpatului în sensul că a acceptat să-l însoțească pe R.A.C. numai în scopul de a-și recupera o datorie în sumă de 5.000 euro de la acesta, Tribunalul a considerat-o ca fiind una puerilă, întrucât, chiar în ipoteza preexistentei unui asemenea împrumut, restituirea lui nu se putea în niciun caz realiza prin cumpărarea de la diferite magazine a unor bunuri, ci prin predarea efectivă a sumei de bani datorate, ce urma a fî ridicată din cont, în ipoteza în care instrumentele de plată nu ar fi fost falsificate.

Concluzionând, Tribunalul a arătat că vinovăția inculpatului B.T.H. a fost temeinic dovedită de probele administrate în cauză, modalitatea în care a acționat, însoțindu-l în permanență pe inculpatul R.A.C. în momentul utilizării cârdurilor bancare falsificate și efectuării tranzacțiilor frauduloase, coroborată cu deținerea, în autoturismul tatălui său, a unui plic conținând 12 cârduri bancare A. falsificate, demonstrând cu certitudine faptul că acestea cunoștea caracterul ilicit al operațiunilor desfășurate de coinculpat. În ceea ce-l privește pe inculpatul R.A.C., Tribunalul a admis cererea acestuia de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., având în vedere că probele dosarului conduc la concluzia existenței faptelor si a săvârșirii lor de către inculpat.

În drept, Tribunalul a apreciat că faptele inculpatului R.A.C. care, în perioada 02 iulie 07 iulie 2011, în repetate rânduri, a pus în circulație instrumente de plată electronică falsificate, prin utilizarea la diverși comercianți a unor cârduri bancare A.E. falsificate, în vederea achiziționării de bunuri, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Faptele aceluiași inculpat care, în perioada 02 iulie 07 iulie 2011, în repetate rânduri, a folosit o carte de identitate falsificată pentru autorizarea tranzacțiilor la P.O.S.-uri, au fost încadrate în drept în dispozițiile art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, Tribunalul a procedat la schimbarea încadrării juridice dată prin rechizitoriu faptelor comise de inculpatul R.A.C., în sensul înlăturării dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., constatând că s-a împlinit termenul de reabilitare cu privire la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 118 din 26 iunie 2003 a Tribunalului Buzău. În ceea ce privește faptele inculpatului B.T.H., care, în perioada 02 iulie 07 iulie 2011, în repetate rânduri, a achiziționat bunuri prin utilizarea la diverși comercianți a unor cârduri bancare A.E. falsificate. Tribunalul a apreciat că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru infracțiunea săvârșită, instanța a procedat la condamnarea inculpatului B.T.H. la o pedeapsă cu închisoarea, la individualizarea căreia a avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social concret al acesteia, numărul actelor materiale, dar și prejudiciul creat în dauna părții civile SC A.E. SA. Totodată, s-a ținut seama de actele în circumstantiere depuse la dosar, din care rezultă că inculpatul este angajat la SC L.M.I. SRL, în calitate de director de vânzări, este absolvent de studii superioare și provine dintr-o familie organizată, părinții săi fiind cunoscuți ca persoane onorabile, împrejurări care, coroborate cu faptul că se află la primul conflict cu legea penală pe teritoriul României, au fost valorificate prin reținerea în favoarea acestuia a dispozițiilor art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen.

De asemenea, Tribunalul a apreciat că scopul educativ - preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, făcând aplicarea dispozițiilor art. 86 C. pen., referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, care, prin termenul de încercare și obligațiile serioase și restrictive pe care le presupune, poate constitui un avertisment pentru inculpat în sensul conformării pe viitor exigențelor legii penale. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul B.T.H., pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a susținut, astfel, de către apelant că, deși a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la care se face referire și în considerentele hotărârii penale apelate, totuși, în dispozitiv, s-a pronunțat condamnarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, aspect care, în opinia acestuia, este de natură să atragă desființarea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, întrucât a fost condamnat pentru o infracțiune ce nu a format obiectul trimiterii sale în judecată.

Examinând această critică, Curtea de apel a apreciat, însă, că menționarea în dispozitivul sentinței a alin. (1) al art. 24 din Legea nr. 365/2002, în loc de alin. (2) al aceluiași articol, reprezintă o simplă eroare materială, întrucât, din considerentele hotărârii, rezultă că instanța s-a pronunțat cu privire la aceeași faptă pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, aspect pe care, de altfel, acesta nu l-a contestat, situație în care trimiterea cauzei spre rejudecare pentru o simplă greșeală scriptică asupra unei cifre apare ca o măsură formală și excesivă. Totodată, apelantul a criticat hotărârea pronunțată de instanța de fond sub aspectul greșitei sale condamnări, solicitând achitarea pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen. Reevaluând probatoriul administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, Curtea a constatat, însă, că acesta demonstrează fără putință de tăgadă vinovăția inculpatului sub aspectul faptelor ce au format obiectul acuzației penale, nefiind întemeiată solicitarea sa de achitare formulată în cuprinsul motivelor de apel. Astfel, în acord cu prima instanță, Curtea a constatat că inculpatul B.T.H. l-a însoțit în repetate rânduri pe inculpatul R.A.C. în momentele în care acesta a utilizat la plată cârdurile bancare falsificate și a manifestat un interes deosebit față de respectivele tranzacții, aspect ce rezultă din imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale magazinelor.

De asemenea, a asigurat cu mașina sa transportul coinculpatului, neputând prezenta vreun motiv plauzibil pentru această „grijă" deosebită manifestată, afirmațiile sale în sensul că inculpatul R. îi datora bani și a venit cu el ca să îl supravegheze, fiind apreciate ca lipsite de logică și înlăturate de instanța de prim control judiciar. Totodată, Curtea a arătat că edificatoare asupra poziției subiective a inculpatului este atitudinea acestuia la vederea organelor de poliție, când a încercat să fugă, fiind conștient că atât el, cât și inculpatul R. desfășoară activități ilegale.

în același sens, a fost reținut și faptul că, în interiorul autoturismului apelantului, în dreptul scaunului său și nu al celuilalt inculpat, au fost găsite cele 12 cârduri bancare A. falsificate - de care inculpatul R. nici nu și-a amintit în primele declarații, fiind greu de crezut că acesta din urmă ar fi venit cu ele și le-ar fi așezat în portiera cealaltă, fără ca inculpatul B. să aibă cunoștință despre acestea. Nu a fost, de asemenea, ignorată de Curte nici împrejurarea că inculpatul B.T.H.

a mai săvârșit astfel de fapte și în afara țării, pentru care a fost arestat de către autoritățile judiciare din Olanda, astfel că își putea da cu ușurință seama de caracterul ilicit al tranzacțiilor efectuate de inculpatul R. Referitor la susținerea apelantului în sensul că nu se poate reține în sarcina sa săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 întrucât, la momentul la care s-au utilizat cârdurile falsificate la comercianți, infracțiunea de punere in circulație a acestora fusese deja săvârșită de o altă persoană, Curtea a calificat-o ca reprezentând o solicitare de schimbare a încadrării juridice a faptei și a apreciat-o ca fiind întemeiată, arătând că, într-adevăr, inculpatul a avut o activitate de complicitate materială și morală la comiterea infracțiunii de punere în circulație de instrumente de plată falsificate, deoarece a asigurat transportul inculpatului R. și l-a asistat pe acesta la toate tranzacțiile efectuate, determinându-i, astfel, și o stare de siguranță psihică în comiterea infracțiunii.

Ca urmare, exclusiv pentru acest motiv, Curtea a considerat fondat apelul declarat de inculpat, apreciind că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Deși apelantul a solicitat reidividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată de judecătorul fondului, prin reducerea cuantumului acesteia și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., Curtea a apreciat că, în cauză, s-a făcut o corectă proporționalizare a sancțiunii penale, iar modalitatea de executare a fost în mod just aleasă, prin raportare la pericolul social concret al faptei săvârșite, la numărul mare al actelor materiale și morale de complicitate și la prejudiciul creat în dauna părții civile SC A.E.

SA, ținându-se seama și de circumstanțele personale ale inculpatului, valorificate prin reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. în ceea ce privește suspendarea condiționată a executării pedepsei, s-a arătat de către instanță că aceasta nu este aptă să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., față de gravitatea faptei în concret, de modul repetat în care a acționat inculpatul, care nu a recunoscut comiterea faptei pe tot parcursul procesului penal, astfel încât se impune ca acesta să fie pus sub supravegherea specializată a serviciului de probațiune pentru a fi responsabilizat pentru viitor. Sentința pronunțată de Tribunal a fost criticată de inculpat și sub aspectul modului de soluționare a laturii civile, solicitându-se de către acesta respingerea, ca inadmisibilă, a acțiunii civile întrucât infracțiunea de care este acuzat nu este una de rezultat, ci de pericol.

Deși reale susținerile apelantului, Curtea a arătat că nu poate fi ignorată împrejurarea că infracțiunea comisă a generat, în mod indirect, și prejudicii materiale, astfel încât s-a apreciat că nu există nicio rațiune pentru ca acțiunea civilă să nu poată fi soluționată în acest cadru procesual, în care a fost deja efectuat probatoriul, evitându-se, astfel, promovarea unei acțiuni la instanța civilă. Cu privire la cuantumul prejudiciului, s-a menționat că acesta rezultă din înscrisurile depuse de partea civilă, care a efectuat demersuri pentru sporirea gradului de securitate a cârdurilor reale ce au fost falsificate (cheltuieli de securizare), precum și din împrejurarea - certă - că partea civilă a achitat contravaloarea bunurilor cumpărate cu respectivele cârduri (fila 174 dosar).

În legătură cu susținerea apelantului referitoare la omisiunea instanței de fond de a se pronunța cu privire la măsura obligării de a nu părăsi țara, Curtea a arătat nicio dispoziție legală nu obliga judecătorul fondului să dispună revocarea acesteia și că lipsa unei asemenea mențiuni în hotărâre nu atrage încetarea de drept a măsurii, deoarece, în cursul judecății, respectiva măsură preventivă durează până la data rămânerii definitive a hotărârii, dacă instanța nu o revocă, ceea ce nu este cazul în speță. Totodată, instanța de apel a apreciat ca fiind neîntemeiată și solicitarea subsidiară a inculpatului, de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara, arătând că temeiurile avute în vedere la luarea acesteia subzistă în continuare, respectiv există indicii că apelantul a comis infracțiunea reținută în sarcina sa, iar măsura este oportună în vederea bunei desfășurări a procesului penal.

Având în vedere toate aceste considerente, prin Decizia penală nr. 158 din 24 mai 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul B.T.H., a desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care acesta a fost trimis în judecată din infracțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată, în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), 76 lit. c) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului B.T.H.

la 2 ani închisoare pedeapsă principală și 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., conform art. 65 C. pen., cu aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., menținând dispozițiile art. 861, 862, 863, 864 și 71 alin. (5) C. pen., astfel cum au fost aplicate de instanța de fond. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, iar, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta în apel. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.T.H., reiterând parțial criticile formulate în apel.

Astfel, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen., recurentul a susținut, în cuprinsul memoriului scris depus la dosar (filele 26-32), că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, arătând, în esență, pe de o parte, că achiziționarea de bunuri prin utilizarea la comercianți de cârduri bancare falsificate, activitate reținută în sarcina sa de prima instanță, nu este încriminată de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, care se referă strict la punerea în circulație sau deținerea în acest scop, de instrumente de plată falsificate, iar, pe de altă parte, că persoanele cărora li s-au încredințat cârdurile bancare falsificate de însuși autorul falsului, cum este cazul în speță, nu mai pot săvârși infracțiunea menționată, întrucât punerea în circulație, în această ipoteză, s-a realizat chiar de cel care a falsificat instrumentele de plată, prin transmiterea posesiei lor către alte persoane.

Continuând acest raționament, recurentul a subliniat faptul că, în cauză, infracțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 s-a consumat în momentul în care cârdurile au fost încredințate de cel care le-a falsificat inculpatului R.A.C., astfel încât acțiunile acestuia din urmă, precum și cele ale recurentului, nu mai pot fi incluse în sfera ilicitului penal, solicitându-se achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru săvârșirea respectivei infracțiuni. În cadrul aceluiași caz de casare, inculpatul a mai arătat că infracțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, în modalitatea punerii în circulație, nu este susceptibilă de acte de ajutor ca urmare a complicității, precum și faptul că, în speță, nu se poate reține această formă de participație în sarcina sa, întrucât nu a avut cunoștință de existența instrumentelor de plată falsificate.

Deși a reiterat aceleași critici și cu ocazia cuvântului la dezbateri, apărătorul ales al recurentului, care a redactat, de altfel, și memoriul scris depus la dosar, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. și a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susținând că faptei de care acesta este acuzat îi lipsește urmarea socialmente periculoasă prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002. Totodată, prin prisma motivului de recurs reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., inculpatul a susținut că, în cauză, trebuia să se rețină în sarcina sa și infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., că, în raport de acuzația concretă ce i se aduce, se impune achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen., întrucât, prin rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cauzei față de persoana care a falsificat instrumentele de plată și le-a pus în circulație prin transmiterea posesiei lor către inculpatul R.A.C., precum și faptul că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 346 alin. (3) C. proc. pen. prin obligarea inculpaților la plata despăgubirilor civile, infracțiunile reținute în sarcina lor fiind unele de pericol, iar nu de prejudiciu, iar paguba reclamată de partea civilă nefiind certă și determinată. Totodată, recurentul a criticat decizia pronunțată de instanța de apel și pe motive de netemeinicie, solicitând, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., reindividualizarea pedepsei atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, prin acordarea unei eficiente sporite dispozițiilor art. 74, 76 C. pen. și aplicarea prevederilor art. 81 C. pen. Examinând hotărârea atacată prin raportare la motivele de recurs invocate, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 12, 13, 172 și 14 C. proc. pen., înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul B.T.H. ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente: 1. Potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Invocând acest motiv de recurs, inculpatul B.T.H. a susținut, pe de o parte, că achiziționarea de bunuri prin utilizarea la comercianți de cârduri bancare falsificate, activitate reținută în sarcina sa de prima instanță, nu este încriminată de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, care se referă strict la punerea în circulație sau deținerea în acest scop, de instrumente de plată falsificate, iar, pe de altă parte, că persoanele cărora li s-au încredințat cârdurile bancare falsificate de însuși autorul falsului, cum este cazul în speță, nu mai pot săvârși infracțiunea menționată, întrucât punerea în circulație, în această ipoteză, s-a realizat chiar de cel care a falsificat instrumentele de plată, prin transmiterea posesiei lor către alte persoane.

Analizând susținerile recurentului prin raportare la dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, Înalta Curte constată că acestea se întemeiază pe o interpretare eronată a textului de lege menționat, denaturând voința reală a legiuitorului și înțelesul normei de încriminare, prin restrângerea nepermisă a sferei de aplicare a acesteia și lăsarea în afara ilicitului penal a unor acțiuni interzise de prevederile legale invocate. Astfel, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi punerea în circulație, în orice mod, a instrumentelor de plată electronică falsificate sau deținerea lor în vederea punerii în circulație.

Prin punere în circulație, în sensul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, se înțelege introducerea instrumentelor de plată electronică falsificate, indiferent pentru cât timp, în circuitul ecomomico - financiar - monetar, îndeplinind aceleași funcții economice ca și cele reale, adevărate, acțiune care se poate realiza în mai multe modalități, și anume prin efectuarea de plăți, retrageri de numerar, transferuri de fonduri, încărcarea și descărcarea unui instrument de monedă electronică etc. Rezultă, așadar, contrar susținerii recurentului, că simpla transmitere de către autorul falsului a instrumentului de plată electronică falsificat în posesia unei alte persoane nu se circumscrie laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, căci, prin această transmisiune, respectivul instrument de plată nu a fost introdus în circuitul ecomomico -financiar - monetar, adică nu a fost opus unei alte persoane ca și cum ar fi fost real și nu a fost folosit în vederea obținerii unor consecințe identice cu cele produse de instrumentele de plată adevărate, condiție esențială pentru existența acțiunii de punere în circulație, ca modalitate alternativă a elementului material în conținutul constitutiv al infracțiunii menționate.

Ca urmare, împrejurarea că R.A.C. a preluat cârdurile bancare de la persoana care le-a falsificat nu echivalează cu punerea lor în circulație de către autorul falsului, introducerea instrumentelor de plată falsificate în circuitul ecomomico - financiar realizându-se tocmai ca urmare a acțiunii coinculpatului de a le folosi la diverși comercianți pentru efectuarea de plăți în schimbul bunurilor achiziționate; de altfel, din cuprinsul actului de sesizare a instanței, rezultă că, față de persoana care a falsificat cârdurile bancare folosite de inculpatul R.A.C., cu sprijinul material și moral al recurentului B.T.H., cercetările au fost disjunse sub aspectul infracțiunii prevăzute de alin. (1) al art. 24 din Legea nr. 365/2002 și nicidecum pentru infracțiunea încriminată de alin. (2) al aceluiași articol, așa cum, în mod nereal, s-a arătat în susținerea motivelor de recurs.

Referitor la faptul că achiziționarea de bunuri prin utilizarea la comercianți de cârduri bancare falsificate, activitate reținută în sarcina inculpatului de prima instanță, nu ar fi încriminată de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, aspect invocat de recurent prin prisma aceluiași caz de casare, Înalta Curte arată, pe de o parte, că respectiva susținere este neîntemeiată, punerea în circulație de instrumente de plată falsificate constând, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, tocmai în introducerea lor în circuitul economico-financiar-monetar, inclusiv prin efectuarea de plăți pentru anumite produse achiziționate de la comercianți, iar, pe de altă parte, că situația de fapt stabilită de Tribunal a fost modificată în calea de atac a apelului, prin reținerea în privința inculpatului B.T.H.

doar a unor acte circumscrise formei de participație a complicității, astfel încât respectiva critică apare ca fiind invocată pur formal, fără a putea modifica situația juridică a recurentului, ce nu poate fi agravată în propria cale de atac. Pe de altă parte, nu poate fi primită nici susținerea inculpatului conform căreia, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, nu este posibilă participația penală sub forma complicității, situație în care faptele reținute în sarcina sa de către instanța de apel s-ar situa în afara ilicitului penal, având în vedere că nu există nicio restrângere legală în acest sens, norma de încriminare permițând, dimpotrivă, comiterea respectivei infracțiuni în toate formele de participație reglementate de C. pen., respectiv coautorat, instigare sau complicitate.

Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că faptele reținute în sarcina inculpatului B.T.H. își găsesc corespondent în legea penală, fiind prevăzute de art. 26 raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, astfel încât, considerând că, în mod corect, acestea au fost incluse de instanța de apel în sfera ilicitului penal, apreciază că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen. 2. Totodată, Înalta Curte constată că, în mod întemeiat, instanța de prim control judiciar a concluzionat că faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la punerea în circulație a instrumentelor de plată electronică falsificate, prevăzută de art. 26 raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, neputând fi reținut, în cauză, nici motivul de recurs reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc.

pen. Invocând acest caz de casare, recurentul a susținut, pe de o parte, că faptei de care este acuzat îi lipsește urmarea socialmente periculoasă, aducând în sprijinul acestei apărări aceleași argumente folosite în încercarea de a demonstra lipsa prevederii faptei în legea penală, iar, pe de altă parte, că nu a desfășurat activitatea reținută în sarcina sa cu vinovăție, neavând cunoștință de existența instrumentelor de plată falsificate.

În ceea ce privește primul aspect invocat, Înalta Curte, pentru aceleași motive expuse pe larg la pct. 1 din considerente, apreciază că acesta este neîntemeiat, starea de pericol la adresa instituțiilor financiare și a cetățenilor utilizatori ai instrumentelor de plată reale, adevărate, fiind creată în momentul utilizării de către inculpatul R.A.C., cu sprijinul material și moral al recurentului B.T.H., a cârdurilor bancare falsificate la diverși comercianți pentru plata produselor achiziționate, și nicidecum prin transmisiunea acestora de la autorul falsului în posesia inculpatului R., activitate care, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, nu echivalează cu punerea lor în circulație și nu se circumscrie elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002.

Pe de altă parte, contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că acesta a acționat cu vinovăție, sub forma intenției directe, cunoscând caracterul fals al cârdurilor bancare folosite de inculpatul R.A.C., prevăzând că, prin acțiunile sale, ajută la crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică în instrumentele de plată electronică și urmărind producerea respectivei stări de pericol prin comiterea faptelor. în acest sens, în deplin acord cu instanța de prim control judiciar, Înalta Curte arată că recurentul l-a însoțit în repetate rânduri pe inculpatul R.A.C.

în momentele în care acesta a utilizat la plată cârdurile bancare falsificate și a manifestat un interes deosebit față de respectivele tranzacții, aspect ce rezultă din imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale magazinelor, fiind imposibil să nu perceapă faptul că cel pe care îl însoțea se prezenta sub o identitatea falsă, respectiv „R.I.", și că acest nume era înscris atât pe instrumentele de plată folosite, cât și pe actul de identitate utilizat pentru autorizarea operațiunilor la P.O.S.-uri. De asemenea, recurentul a asigurat cu autoturismul tatălui său transportul coinculpatului la diversele centre comerciale unde s-au efectuat tranzacțiile frauduloase, .-a ajutat pe acesta să ducă bunurile achiziționate la mașină, neputând prezenta vreun motiv plauzibil pentru „grija" deosebită manifestată, afirmațiile sale în sensul că inculpatul R.A.C.

îi datora bani și a venit cu el ca să îl supravegheze, fiind în mod corect înlăturate de instanța de prim control judiciar ca lipsite de logică și necorespunzătoare adevărului, fiind contrazise de materialul probator administrat în cauză. Totodată, nu poate fi omisă atitudinea adoptată de recurent la vederea organelor de poliție, când a încercat să fugă, aspect ce demonstrează cu certitudine împrejurarea că acesta era pe deplin conștient de faptul că atât el, cât și inculpatul R.A.C. desfășurau activități ilegale. Relevantă sub aspectul poziției subiective a recurentului este, de asemenea, împrejurarea că acesta mai comise anterior fraude cu cărți de credit în afara teritoriului țării, fiind arestat de autoritățile judiciare olandeze, așa cum rezultă din adresa din 12 septembrie 2011 a I.G.P.R.

- D.C.C.O., astfel că își putea da cu ușurință seama de caracterul ilicit al tranzacțiilor efectuate de inculpatul R.A.C. tot cu instrumente de plată electronică falsificate. Nu în ultimul rând, trebuie menționat și faptul că, în interiorul autoturismului recurentului, în dreptul scaunului șoferului,, au fost găsite 12 cârduri bancare A. falsificate - de care inculpatul R. nici nu și-a amintit în primele declarații, fiind greu de crezut că acesta din urmă ar fi venit cu ele și le-ar fi așezat în portiera din stânga, fără ca inculpatul B.T.H. să aibă cunoștință despre acestea.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt întrunite, în cauză, atât sub aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective, elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la punerea în circulație de instrumente de plată electronică falsificate, prevăzută de art. 26 raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, nefiind întemeiată solicitarea recurentului de achitare pentru săvârșirea respectivei infracțiuni, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. 3. Potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii.

încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată. Invocând acest caz de casare, recurentul a susținut că, în cauză, trebuia să se rețină în sarcina sa și infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., că, în raport de acuzația concretă ce i se aduce, se impune achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât, prin rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cauzei față de persoana care a falsificat instrumentele de plată și le-a pus în circulație prin transmiterea posesiei lor către inculpatul R.A.C., precum și faptul că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 346 alin. (3) C. proc.

pen. prin obligarea inculpaților la plata despăgubirilor civile, întrucât infracțiunile reținute în sarcina lor sunt unele de pericol și nu de prejudiciu, iar paguba reclamată de partea civilă nu este certă și determinată. În ceea ce privește primul aspect menționat, Înalta Curte nu va proceda la analizarea temeiniciei lui, având în vedere că excede limitelor învestirii instanței, în raport cu prevederile art. 317 și art. 385 6 C. proc. pen., nefiind permisă reținerea în sarcina titularului căii de atac, direct în recurs, a unei alte infracțiuni în concurs cu cea care a făcut obiectul trimiterii lui în judecată și condamnării de către instanțele inferioare, întrucât s-ar aduce atingere pricipiului neagravării situației în propria cale de atac, reglementat de dispozițiile procesual penale anterior invocate.

Pe de altă parte, referitor la solicitarea de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. c) C. proc. pen., se constată că aceasta se bazează pe aceleași argumente expuse de recurent în încercarea de a demonstra lipsa unei trăsături esențiale și a elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, astfel încât, fără a relua motivele prezentate pe larg la pct. 1 și 2 din considerente, Înalta Curte arată că respectiva solicitare nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât persoana față de care s-a dispus, prin rechizitoriu, disjungerea cauzei, este cercetată sub aspectul infracțiunii prevăzute de alin. (1) al art. 24 din Legea nr. 365/2002 și nicidecum pentru infracțiunea încriminată de alin. (2) al aceluiași articol, așa cum a susținut inculpatul.

Totodată, Înalta Curte nu poate reține nici susținerea recurentului referitoare la greșita soluționare a laturii civile, constatând că instanțele inferioare au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 346 C. proc. pen., dispunând obligarea solidară a inculpaților la plata despăgubirilor materiale către partea civilă SC A.E. SA.

Într-adevăr, așa cum a reținut și Curtea de apel, infracțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 este una de pericol, însă nu poate fi ignorat faptul că aceasta a produs și consecințe subsecvente, constând în cauzarea unei pagube în patrimoniul emitentului instrumentelor de plată ce au fost falsificate și, apoi, puse în circulație de inculpatul R.A.C., cu sprijinul material și moral al recurentului B.T.H., pagubă ce reprezintă contravaloarea bunurilor achiziționate în mod fraudulos de inculpați, ce a fost suportată de partea civilă, la care se adaugă costul demersurilor efectuate de aceasta pentru sporirea gradului de securizare a cârdurilor reale ce au fost falsificate.

În acord cu instanța de prim control judiciar, Înalta Curte arată că imperativul bunei administrări a justiției, care impune exercitarea concomitentă a acțiunii penale și a celei civile, nu poate permite judecarea separată a acesteia din urmă, o astfel de soluție contravenind însuși spiritului legii române aplicabile și reglementărilor art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea, în mod echitabil și într-un termen rezonabil, de către o instanță care să hotărască nu numai cu privire la temeinicia acuzației penale, ci și asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil.

Or, în speță, este nu numai în interesul societății de a se înfăptui actul de justiție în mod complet și cât mai prompt posibil, dar și în interesul părților ca judecarea acțiunii civile să fie realizată, în întregul ei, în fața instanței penale, acestea având posibilitatea de a administra mai lesnicios probele și de a-și invoca apărările corespunzătoare, de cele mai multe ori comune ambelor acțiuni, în vederea stabilirii complete a adevărului și evitării pronunțării unor hotărâri contradictorii. Ca urmare, având în vedere aceste aspecte, precum și înscrisurile depuse, în probațiune, la dosar de partea civilă (filele 150-227 d.u.p. și 174-175 dosar fond), care atestă caracterul cert al prejudiciului reclamat, Înalta Curte constată că, în mod întemeiat, instanțele inferioare au dat curs solicitării acesteia de reparare a pagubei produse prin comiterea infracțiunii de către inculpați, făcându-se o corectă aplicare a dispozițiilor art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc.

pen. 4. În ceea ce privește proporționalizarea pedepsei cu închisoarea aplicată recurentului B.T.H., aspect criticat de acesta prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ținându-se seama de circumstanțele reale ale comiterii faptelor și circumstanțele personale ale inculpatului, în raport cu care a fost stabilită o sancțiune penală judicios individualizată atât în privința cuantumului, cât și a modalității de executare, aptă să asigure realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei.

În mod justificat, la alegerea tratamentului sancționator aplicat inculpatului, au fost avute în vedere importanța deosebită a valorii sociale lezate prin săvârșirea infracțiunii, modalitatea în care a acționat și multitudinea actelor materiale comise, valoarea ridicată a prejudiciului cauzat, rămas neacoperit, precum și comportamentul său procesual, acesta încercând în permanență să denatureze adevărul și să inducă în eroare organele judiciare.

De asemenea, în mod corect a fost valorificat în procesul de cuantificare a sancțiunii penale aplicate inculpatului faptul că acesta nu are antecedente penale, că este integrat din punct de vedere social și desfășoară în prezent activități lucrative din care își asigură o existență licită, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (filele 167-169 dosar fond), împrejurări în raport cu care instanța de apel a dat dovadă de suficientă clemență, prin reținerea în favoarea recurentului a dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, și suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, în condițiile art. 86 1 C. pen.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată recurentului inculpat de instanța de prim control judiciar a fost corect individualizată, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., astfel încât nu se impune stabilirea unei sancțiuni penale mai ușoare, care ar fi insuficientă pentru a asigura reeducarea acestuia și realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Înalta Curte nu poate da curs nici solicitării recurentului de aplicare a dispozițiilor art. 81 C. pen., apreciind, prin raportare la gravitatea infracțiunii comise și comportamentul procesual ne corespunzător manifestat pe parcursul procedurii judiciare, că scopul sancțiunii penale nu poate fi atins decât prin supunerea inculpatului, pe durata termenului de încercare, unor măsuri de supraveghere specială din partea Serviciului de Probațiune și cerinței ca acesta să respecte anumite obligații stabilite de instanța de judecată, în condițiile legii. În consecință, constatând, față de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 12, 13, 172 și 14 C. proc.

pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C