ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3973/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3973/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând

asupra recursului penal de față, constată că,

Prin sentința penală nr. 221 din

27 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a

dispus, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a

faptelor reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului R.A.C. din

infracțiunile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 293 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37

lit. b) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr.

365/2002, cu aplicarea art, 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 293 C. pen., cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen.

Totodată, s-a

dispus condamnarea inculpatului R.A.C. la 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a,

lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (1) și 7 C. proc. pen., la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201

alin. (1) și 7 C. proc. pen., și la 1 an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 293 C. pen., pedepse care, în temeiul art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite în pedeapsa

cea mai grea, de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit. b) C. pen.,

făcându-se, totodată, aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b)

C. pen.

În temeiul art.

86! C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate

inculpatului, pe un termen de încercare de 5 ani, calculat conform art. 862 C.

pen., pe durata căruia acesta a fost obligat să se supună măsurilor de

supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen. și să

desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de calificare, conform art. 863

alin. (3) C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71 alin. (5) C. pen. privind suspendarea executării pedepselor accesorii,

s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. privind

revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, iar, în temeiul

art. 88 C. pen., a fost computată reținerea și arestarea preventivă de la 7

iulie 2011 la 11 ianuarie 2011.

Prin aceeași

hotărâre, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., a fost

condamnat inculpatul B.T.H. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a,

lit. b) C. pen., făcându-se, totodată, aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art.

861 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate

inculpatului, pe un termen de încercare de 4 ani, calculat conform art. 862 C.

pen., pe durata căruia acesta a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere

prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen. și să desfășoare o

activitate sau să urmeze un curs de calificare, conform art. 863 alin. (3) C.

pen.

S-a făcut

aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. privind suspendarea executării pedepselor

accesorii, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.  864 C.

pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, iar,

în temeiul art. 88 C. pen., a fost computată prevenția de la 7 iulie 2011 la 8

iulie 2011.

În temeiul art.

14, 346 C. proc. pen. și art. 1357 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă

formulată de partea civilă SC A.E. SA și obligați inculpații, în solidar, la

plata echivalentului în lei a sumei de 6.999,44 dolari SUA către aceasta.

S-a luat act că

SC B. SA și SC G.T.R. SA nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În temeiul art.

348 C. proc. pen., au fost anulate cârdurile A.E., precum și cartea de identitate

falsă pe numele R.I.

Totodată, în

temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, că, la data de

07 iulie 2011, B.P. a sesizat organele de poliție din cadrul I.G.P.R. - B.C.C.O

- București cu privire la faptul că, în magazinele din Complexul Comercial C.M.

din București, se folosesc pentru achiziționarea de produse cârduri bancare

A.E. falsificate. Urmare sesizării primite, lucrătorii de poliție s-au

deplasat, în data de 07 iulie 2011, în Complexul Comercial C.M., la comerciantul

Germanos, ocazie cu care s-a stabilit. că, din acest magazin, s-a cumpărat un

telefon mobil, pentru achitarea căruia s-a folosit un cârd bancar aparținând A.E.

falsificat. Ulterior, organele de poliție s-au deplasat și la Complexul

Comercial S.P. din București, unde, după o supraveghere operativă a locației, a

fost prins inculpatul R.A.C., după ce acesta a încercat să efectueze tranzacții

la magazinul S., utilizând cârduri bancare A. falsificate. în momentul

efectuării tranzacțiilor, inculpatul R.A.C. era însoțit de inculpatul B.T.H.,

care, la vederea lucrătorilor de poliție, a reușit să fugă, însă, ulterior, s-a

prezentat la sediul I.G.P.R. - B.C.C.O.B.

La momentul

imobilizării sale de către organele de poliție, inculpatul R.A.C. a prezentat o

carte de identitate falsificată, pe numele de R.I., pe care o utilizase

anterior pentru autorizarea plăților cu cârdurile falsificate la P.O.S.-urile

magazinelor de unde a cumpărat diverse bunuri.

În urma

vizionării imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere ale Complexului

Comercial S.P. din București, la data de 07 iulie 2011, lucrătorii de poliție

au identificat în parcarea acestui complex, autoturismul marca Peugeot cu nr.

de înmatriculare, despre care inculpatul R.A.C. a declarat că îi aparține inculpatului

B.T.H. Urmare controlului efectuat în interiorul autoturismului, au fost găsite

telefonul mobil, achiziționat de către inculpați în aceeași zi de la magazinul

G. din C.M., precum și un plic ce conținea 12 cârduri bancare A.E. inscripționate

cu numele R.I., cu privire la care, ulterior citirii acestora, s-a constat că

sunt falsificate, având înscrise pe banda magnetică numerele unor cârduri emise

de bănci din SUA.

A mai reținut

instanța că, în urma verificărilor efectuate în cauză de către organele de

poliție, a rezultat că inculpații R.A.C. si B.T.H. au mai achiziționat bunuri

folosind cârduri bancare A.E. falsificate și în datele de 05 iulie 2011 și 07

iulie 2011, dovadă în acest sens fiind imaginile video înregistrate de camerele

de supraveghere montate în incinta Complexelor Comerciale P.R., C.M., C.M. și S.P.

Astfel, din analiza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere instalate

în incinta Piaza R., instanța a observat cum, în data de 05 iulie 2011, orele

14:19 -14:23, inculpații au achiziționat bunuri din magazinul B.S.B. pentru

plata cărora au folosit cârdurile bancare. De asemenea, din analiza imaginilor

surprinse de camerele de supraveghere instalate în incinta Complexului

Comercial Carrefour Militari, s-a observat cum, în data de 05 iulie 2011, orele

13:25 - 13:45, inculpații R.A.C. și B.T.H. au achiziționat bunuri din magazinul

N.A., pentru plata acestora folosind un cârd bancar emis de A.E., falsificat.

în mod similar, așa cum rezultă din planșele foto cu imaginile surprinse de

camerele de supraveghere instalate în incinta Complexului Comercial C.P. și a

Complexului Comercial S.P., instanța a stabilit. că, în data de 07 iulie 2011,

orele 12:56 - 13:02, inculpatul R.A.C. a achiziționat din magazinul G. un

telefon, pentru plata căruia a folosit cardurile bancare A., falsificate, iar,

în aceeași dată, orele 13:44 -13:47, a folosit la P.O.S.-ul magazinului F.

cârdurile bancare A., falsificate, în ambele situații fiind așteptat în afara

magazinelor de către inculpatul B.T.H.

Totodată,

instanța a mai arătat că, potrivit raportului de constatare tehnico -

științifică nr. 211770/ 29 iulie 2011, întocmit de către D.G.P.M.B. - Serviciul

Criminalistic, cartea de identitate, emisă pe numele R.I., pe care inculpatul R.A.C.

a folosit-o pentru a autoriza plățile la comercianții în cauză, precum și a se

legitima în data de 07 iulie 2011 în fața organelor de poliție, nu este

autentică. De asemenea, conform raportului de constatare tehnico - științifică din

27 septembrie 2011, întocmit de către D.G.P.B. - Serviciul Criminalistic, cele

12 cârduri bancare găsite în autoturismul inculpatului B.T.H., au fost

falsificate prin intermediul mijloacelor electronice.

Pentru a

stabili această situație de fapt, instanța a avut în vedere întregul material

probator administrat în cauză, respectiv imaginile video înregistrate, la

datele de 05 iulie 2011 și 07 iulie 2011, de camerele de supraveghere montate

în incinta Complexelor Comerciale P.R., C.M., C.M. și S.P., declarațiile

martorilor Z.D.A., I.A.A., N.I., T.M.F., H.P.C., M.C.B. și A.C., precum și

declarațiile inculpaților, reținând, însă, din cuprinsul acestora, doar

împrejurările care se coroborează cu celelalte dovezi administrate în cele două

faze procesuale și înlăturând susținerile care nu corespund realității.

Astfel,

instanța a apreciat ca nesinceră apărarea inculpatului B.T.H. în sensul că nu

ar fi săvârșit, împreună cu inculpatul R.A.C., fraude cu cârduri bancare la

comercianții din cauză și că nu ar fi utilizat niciodată astfel de cârduri

pentru cumpărături, arătându-se că neefectuarea, în mod personal, de către

inculpat a unor tranzacții la P.O.S.-urile magazinelor anterior menționate,

nu-l disculpă pe acesta, atâta timp cât l-a însoțit în repetate rânduri pe

inculpatul R.A.C. în momentele în care au fost utilizate la plată cârdurile

bancare falsificate și a manifestat un interes deosebit cu privire la reușita

respectivelor tranzacții frauduloase, aspect ce rezultă din imaginile surprinse

de camerele de supraveghere ale magazinelor. în același sens, s-a menționat că,

deși activitatea desfășurată de inculpatul B.T.H. s-a încercat a fi una care să

mascheze caracterul infracțional al faptelor săvârșite, din întregul material

probator administrat, rezultă că acesta a participat la punerea în circulație a

cârdurilor bancare A. falsificate, chiar dacă l-a folosit pe inculpatul R.A.C.

ca așa-zisă „săgeată" care să utilizeze cârdurile în mod direct, având în

vedere, pe de o parte, că l-a însoțit pe acesta din urmă când folosea cârdurile

falsificate la P.O.S.-uri și când transporta bunurile achiziționate la mașina

cu care se deplasau, iar, pe de altă parte, faptul că, în interiorul

autoturismului, în dreptul scaunului său, și nu al celuilalt inculpat, au fost

găsite cele 12 cârduri bancare A. falsificate.

Ca nereală a

fost apreciată și susținerea inculpatului B.T.H., în sensul că nu a avut

cunoștință despre faptul că inculpatul R.A.C. folosea la cumpărături cârduri

bancare falsificate, având în vedere că, stând unul lângă celălalt la momentul

efectuării plății, era practic imposibil să nu observe că numele inscripționat

pe cârdurile bancare utilizate de inculpatul R.A.C. nu era al acestuia, ci

numele de Radu Ivan, deci că se foloseau niște instrumente de plată

falsificate.

Faptul că

inculpatul B.T.H. are preocupări pe linia fraudelor cu cârduri bancare este

demonstrat, în opinia Tribunalului, și prin aceea că a mai săvârșit astfel de

fapte și în afara țării, pentru care a fost arestat de către autoritățile

judiciare din Olanda, așa cum rezultă din adresa din 12 septembrie 2011 a

I.G.P.R. - D.C.C.O. Mai mult, Tribunalul a reținut ca dovadă a vinovăției sale

și faptul că, atunci când a observat prezența organelor de poliție în incinta

Complexului Comercial S.P., inculpatul B.T.H. a fugit, tocmai pentru că se

temea că ar putea fi prins ca urmare a activității infracționale desfășurate,

cu atât mai mult cu cât, în autoturismul aparținând tatălui său, exista un plic

cu mai multe cârduri falsificate, despre care inculpatul R.A.C. a declarat, în

momentul surprinderii de către organele de poliție, că nu-i aparțin. Apărarea

inculpatului în sensul că a fugit crezând că este strigat de o persoană cu care

avusese anterior un conflict, a fost, de asemenea, înlăturată de instanță ca

nesinceră, având în vedere conținutul procesului verbal de prindere în flagrant

a inculpatului R.A.C., din care rezultă că inculpatul B.T.H. a luat-o la fugă

imediat ce a recunoscut organele de poliție și nu în momentul ulterior în care

au fost somați să rămână pe loc, precum și preocupările sale infracționale atât

în țară, cât și în afara României și care l-au determinat, astfel, să aibă o

temere la vederea reprezentanților legii. în ceea ce privește susținerea

inculpatului în sensul că a acceptat să-l însoțească pe R.A.C. numai în scopul

de a-și recupera o datorie în sumă de 5.000 euro de la acesta, Tribunalul a

considerat-o ca fiind una puerilă, întrucât, chiar în ipoteza preexistentei

unui asemenea împrumut, restituirea lui nu se putea în niciun caz realiza prin

cumpărarea de la diferite magazine a unor bunuri, ci prin predarea efectivă a

sumei de bani datorate, ce urma a fî ridicată din cont, în ipoteza în care

instrumentele de plată nu ar fi fost falsificate.

Concluzionând,

Tribunalul a arătat că vinovăția inculpatului B.T.H. a fost temeinic dovedită

de probele administrate în cauză, modalitatea în care a acționat, însoțindu-l

în permanență pe inculpatul R.A.C. în momentul utilizării cârdurilor bancare

falsificate și efectuării tranzacțiilor frauduloase, coroborată cu deținerea,

în autoturismul tatălui său, a unui plic conținând 12 cârduri bancare A.

falsificate, demonstrând cu certitudine faptul că acestea cunoștea caracterul

ilicit al operațiunilor desfășurate de coinculpat.

În ceea ce-l

privește pe inculpatul R.A.C., Tribunalul a admis cererea acestuia de aplicare

a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., având în vedere că probele

dosarului conduc la concluzia existenței faptelor si a săvârșirii lor de către

inculpat.

În drept,

Tribunalul a apreciat că faptele inculpatului R.A.C. care, în perioada 02 iulie

07 iulie 2011, în repetate rânduri, a pus în circulație instrumente de plată

electronică falsificate, prin utilizarea la diverși comercianți a unor cârduri

bancare A.E. falsificate, în vederea achiziționării de bunuri, întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele

aceluiași inculpat care, în perioada 02 iulie 07 iulie 2011, în repetate

rânduri, a folosit o carte de identitate falsificată pentru autorizarea tranzacțiilor

la P.O.S.-uri, au fost încadrate în drept în dispozițiile art. 291 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată,

Tribunalul a procedat la schimbarea încadrării juridice dată prin rechizitoriu

faptelor comise de inculpatul R.A.C., în sensul înlăturării dispozițiilor art.

37 lit. b) C. pen., constatând că s-a împlinit termenul de reabilitare cu

privire la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală

nr. 118 din 26 iunie 2003 a Tribunalului Buzău.

În ceea ce privește

faptele inculpatului B.T.H., care, în perioada 02 iulie 07 iulie 2011, în

repetate rânduri, a achiziționat bunuri prin utilizarea la diverși comercianți

a unor cârduri bancare A.E. falsificate. Tribunalul a apreciat că acestea

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 24 alin.

(2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru

infracțiunea săvârșită, instanța a procedat la condamnarea inculpatului B.T.H.

la o pedeapsă cu închisoarea, la individualizarea căreia a avut în vedere toate

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social

concret al acesteia, numărul actelor materiale, dar și prejudiciul creat în

dauna părții civile SC A.E. SA. Totodată, s-a ținut seama de actele în circumstantiere

depuse la dosar, din care rezultă că inculpatul este angajat la SC L.M.I. SRL,

în calitate de director de vânzări, este absolvent de studii superioare și

provine dintr-o familie organizată, părinții săi fiind cunoscuți ca persoane

onorabile, împrejurări care, coroborate cu faptul că se află la primul conflict

cu legea penală pe teritoriul României, au fost valorificate prin reținerea în

favoarea acestuia a dispozițiilor art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. De

asemenea, Tribunalul a apreciat că scopul educativ - preventiv al pedepsei

poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, făcând

aplicarea dispozițiilor art. 86 C. pen., referitoare la suspendarea executării

pedepsei sub supraveghere, care, prin termenul de încercare și obligațiile

serioase și restrictive pe care le presupune, poate constitui un avertisment

pentru inculpat în sensul conformării pe viitor exigențelor legii penale.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel inculpatul B.T.H., pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a susținut,

astfel, de către apelant că, deși a fost trimis în judecată pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la care se face referire și în

considerentele hotărârii penale apelate, totuși, în dispozitiv, s-a pronunțat

condamnarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea nr.

365/2002, aspect care, în opinia acestuia, este de natură să atragă

desființarea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, întrucât a fost

condamnat pentru o infracțiune ce nu a format obiectul trimiterii sale în

judecată.

Examinând

această critică, Curtea de apel a apreciat, însă, că menționarea în

dispozitivul sentinței a alin. (1) al art. 24 din Legea nr. 365/2002, în loc de

alin. (2) al aceluiași articol, reprezintă o simplă eroare materială, întrucât,

din considerentele hotărârii, rezultă că instanța s-a pronunțat cu privire la

aceeași faptă pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, aspect pe care,

de altfel, acesta nu l-a contestat, situație în care trimiterea cauzei spre

rejudecare pentru o simplă greșeală scriptică asupra unei cifre apare ca o

măsură formală și excesivă.

Totodată,

apelantul a criticat hotărârea pronunțată de instanța de fond sub aspectul

greșitei sale condamnări, solicitând achitarea pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, în temeiul art. 11 pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Reevaluând

probatoriul administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și al

judecății, Curtea a constatat, însă, că acesta demonstrează fără putință de

tăgadă vinovăția inculpatului sub aspectul faptelor ce au format obiectul

acuzației penale, nefiind întemeiată solicitarea sa de achitare formulată în

cuprinsul motivelor de apel. Astfel, în acord cu prima instanță, Curtea a

constatat că inculpatul B.T.H. l-a însoțit în repetate rânduri pe inculpatul R.A.C.

în momentele în care acesta a utilizat la plată cârdurile bancare falsificate

și a manifestat un interes deosebit față de respectivele tranzacții, aspect ce

rezultă din imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale magazinelor. De

asemenea, a asigurat cu mașina sa transportul coinculpatului, neputând prezenta

vreun motiv plauzibil pentru această „grijă" deosebită manifestată,

afirmațiile sale în sensul că inculpatul R. îi datora bani și a venit cu el ca

să îl supravegheze, fiind apreciate ca lipsite de logică și înlăturate de

instanța de prim control judiciar. Totodată, Curtea a arătat că edificatoare

asupra poziției subiective a inculpatului este atitudinea acestuia la vederea

organelor de poliție, când a încercat să fugă, fiind conștient că atât el, cât

și inculpatul R. desfășoară activități ilegale. în același sens, a fost reținut

și faptul că, în interiorul autoturismului apelantului, în dreptul scaunului

său și nu al celuilalt inculpat, au fost găsite cele 12 cârduri bancare A.

falsificate - de care inculpatul R. nici nu și-a amintit în primele declarații,

fiind greu de crezut că acesta din urmă ar fi venit cu ele și le-ar fi așezat

în portiera cealaltă, fără ca inculpatul B. să aibă cunoștință despre acestea.

Nu a fost, de asemenea, ignorată de Curte nici împrejurarea că inculpatul

B.T.H. a mai săvârșit astfel de fapte și în afara țării, pentru care a fost

arestat de către autoritățile judiciare din Olanda, astfel că își putea da cu

ușurință seama de caracterul ilicit al tranzacțiilor efectuate de inculpatul R.

Referitor la

susținerea apelantului în sensul că nu se poate reține în sarcina sa săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 întrucât, la

momentul la care s-au utilizat cârdurile falsificate la comercianți,

infracțiunea de punere in circulație a acestora fusese deja săvârșită de o altă

persoană, Curtea a calificat-o ca reprezentând o solicitare de schimbare a

încadrării juridice a faptei și a apreciat-o ca fiind întemeiată, arătând că,

într-adevăr, inculpatul a avut o activitate de complicitate materială și morală

la comiterea infracțiunii de punere în circulație de instrumente de plată

falsificate, deoarece a asigurat transportul inculpatului R. și l-a asistat pe

acesta la toate tranzacțiile efectuate, determinându-i, astfel, și o stare de

siguranță psihică în comiterea infracțiunii. Ca urmare, exclusiv pentru acest

motiv, Curtea a considerat fondat apelul declarat de inculpat, apreciind că se

impune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de

art. 26 C. pen. raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Deși apelantul

a solicitat reidividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată de judecătorul

fondului, prin reducerea cuantumului acesteia și aplicarea dispozițiilor art.

81 C. pen., Curtea a apreciat că, în cauză, s-a făcut o corectă

proporționalizare a sancțiunii penale, iar modalitatea de executare a fost în

mod just aleasă, prin raportare la pericolul social concret al faptei

săvârșite, la numărul mare al actelor materiale și morale de complicitate și la

prejudiciul creat în dauna părții civile SC A.E. SA, ținându-se seama și de

circumstanțele personale ale inculpatului, valorificate prin reținerea

dispozițiilor art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. în ceea ce privește

suspendarea condiționată a executării pedepsei, s-a arătat de către instanță că

aceasta nu este aptă să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.,

față de gravitatea faptei în concret, de modul repetat în care a acționat

inculpatul, care nu a recunoscut comiterea faptei pe tot parcursul procesului

penal, astfel încât se impune ca acesta să fie pus sub supravegherea

specializată a serviciului de probațiune pentru a fi responsabilizat pentru

viitor.

Sentința

pronunțată de Tribunal a fost criticată de inculpat și sub aspectul modului de

soluționare a laturii civile, solicitându-se de către acesta respingerea, ca

inadmisibilă, a acțiunii civile întrucât infracțiunea de care este acuzat nu

este una de rezultat, ci de pericol. Deși reale susținerile apelantului, Curtea

a arătat că nu poate fi ignorată împrejurarea că infracțiunea comisă a generat,

în mod indirect, și prejudicii materiale, astfel încât s-a apreciat că nu

există nicio rațiune pentru ca acțiunea civilă să nu poată fi soluționată în

acest cadru procesual, în care a fost deja efectuat probatoriul, evitându-se,

astfel, promovarea unei acțiuni la instanța civilă. Cu privire la cuantumul

prejudiciului, s-a menționat că acesta rezultă din înscrisurile depuse de

partea civilă, care a efectuat demersuri pentru sporirea gradului de securitate

a cârdurilor reale ce au fost falsificate (cheltuieli de securizare), precum și

din împrejurarea - certă - că partea civilă a achitat contravaloarea bunurilor

cumpărate cu respectivele cârduri (fila 174 dosar).

În legătură cu

susținerea apelantului referitoare la omisiunea instanței de fond de a se

pronunța cu privire la măsura obligării de a nu părăsi țara, Curtea a arătat

nicio dispoziție legală nu obliga judecătorul fondului să dispună revocarea

acesteia și că lipsa unei asemenea mențiuni în hotărâre nu atrage încetarea de

drept a măsurii, deoarece, în cursul judecății, respectiva măsură preventivă

durează până la data rămânerii definitive a hotărârii, dacă instanța nu o

revocă, ceea ce nu este cazul în speță.

Totodată,

instanța de apel a apreciat ca fiind neîntemeiată și solicitarea subsidiară a

inculpatului, de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara, arătând că

temeiurile avute în vedere la luarea acesteia subzistă în continuare, respectiv

există indicii că apelantul a comis infracțiunea reținută în sarcina sa, iar

măsura este oportună în vederea bunei desfășurări a procesului penal.

Având în vedere

toate aceste considerente, prin Decizia penală nr. 158 din 24 mai 2012, Curtea

de Apel București, secția I penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., a admis apelul declarat de inculpatul B.T.H., a desființat, în parte,

sentința penală apelată și, în fond, rejudecând, în baza art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care acesta a fost trimis

în judecată din infracțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr.

365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de

art. 26 C. pen. raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, în

baza art. 26 C. pen. raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), 76 lit. c) C. pen., a

dispus condamnarea inculpatului B.T.H. la 2 ani închisoare pedeapsă principală

și 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., conform art. 65 C. pen., cu

aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., menținând

dispozițiile art. 861, 862, 863, 864 și 71 alin. (5) C. pen., astfel cum au

fost aplicate de instanța de fond.

Au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, iar, în baza art.

192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus rămânerea în sarcina statului a

cheltuielilor judiciare avansate de acesta în apel.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.T.H.,

reiterând parțial criticile formulate în apel.

Astfel,

invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 13 C.

proc. pen., recurentul a susținut, în cuprinsul memoriului scris depus la dosar

(filele 26-32), că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de

legea penală, arătând, în esență, pe de o parte, că achiziționarea de bunuri

prin utilizarea la comercianți de cârduri bancare falsificate, activitate

reținută în sarcina sa de prima instanță, nu este încriminată de art. 24 alin.

(2) din Legea nr. 365/2002, care se referă strict la punerea în circulație sau

deținerea în acest scop, de instrumente de plată falsificate, iar, pe de altă

parte, că persoanele cărora li s-au încredințat cârdurile bancare falsificate

de însuși autorul falsului, cum este cazul în speță, nu mai pot săvârși

infracțiunea menționată, întrucât punerea în circulație, în această ipoteză,

s-a realizat chiar de cel care a falsificat instrumentele de plată, prin

transmiterea posesiei lor către alte persoane. Continuând acest raționament,

recurentul a subliniat faptul că, în cauză, infracțiunea prevăzută de art. 24

alin. (2) din Legea nr. 365/2002 s-a consumat în momentul în care cârdurile au

fost încredințate de cel care le-a falsificat inculpatului R.A.C., astfel încât

acțiunile acestuia din urmă, precum și cele ale recurentului, nu mai pot fi

incluse în sfera ilicitului penal, solicitându-se achitarea sa, în temeiul art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru săvârșirea

respectivei infracțiuni.

În cadrul

aceluiași caz de casare, inculpatul a mai arătat că infracțiunea prevăzută de

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, în modalitatea punerii în circulație,

nu este susceptibilă de acte de ajutor ca urmare a complicității, precum și

faptul că, în speță, nu se poate reține această formă de participație în

sarcina sa, întrucât nu a avut cunoștință de existența instrumentelor de plată

falsificate.

Deși a reiterat

aceleași critici și cu ocazia cuvântului la dezbateri, apărătorul ales al

recurentului, care a redactat, de altfel, și memoriul scris depus la dosar, a

invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C.

proc. pen. și a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susținând că faptei de care

acesta este acuzat îi lipsește urmarea socialmente periculoasă prevăzută de

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002.

Totodată, prin

prisma motivului de recurs reglementat de art. 385

9

alin. (1) pct.

172 C. proc. pen., inculpatul a susținut că, în cauză, trebuia să se rețină în

sarcina sa și infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.,

că, în raport de acuzația concretă ce i se aduce, se impune achitarea sa, în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.,

întrucât, prin rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cauzei față de persoana

care a falsificat instrumentele de plată și le-a pus în circulație prin

transmiterea posesiei lor către inculpatul R.A.C., precum și faptul că s-a

făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 346 alin. (3) C. proc. pen. prin

obligarea inculpaților la plata despăgubirilor civile, infracțiunile reținute

în sarcina lor fiind unele de pericol, iar nu de prejudiciu, iar paguba

reclamată de partea civilă nefiind certă și determinată.

Totodată,

recurentul a criticat decizia pronunțată de instanța de apel și pe motive de

netemeinicie, solicitând, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., reindividualizarea pedepsei atât sub aspectul

cuantumului, cât și al modalității de executare, prin acordarea unei eficiente

sporite dispozițiilor art. 74, 76 C. pen. și aplicarea prevederilor art. 81 C.

pen.

Examinând

hotărârea atacată prin raportare la motivele de recurs invocate, circumscrise

cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 12, 13,

172 și 14 C. proc. pen., înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul

B.T.H. ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele

considerente:

art. 385

9

alin. (1) pct. 13 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse

casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de

legea penală.

Invocând acest

motiv de recurs, inculpatul B.T.H. a susținut, pe de o parte, că achiziționarea

de bunuri prin utilizarea la comercianți de cârduri bancare falsificate,

activitate reținută în sarcina sa de prima instanță, nu este încriminată de

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, care se referă strict la punerea în

circulație sau deținerea în acest scop, de instrumente de plată falsificate,

iar, pe de altă parte, că persoanele cărora li s-au încredințat cârdurile

bancare falsificate de însuși autorul falsului, cum este cazul în speță, nu mai

pot săvârși infracțiunea menționată, întrucât punerea în circulație, în această

ipoteză, s-a realizat chiar de cel care a falsificat instrumentele de plată,

prin transmiterea posesiei lor către alte persoane.

Analizând

susținerile recurentului prin raportare la dispozițiile art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 365/2002, Înalta Curte constată că acestea se întemeiază pe o

interpretare eronată a textului de lege menționat, denaturând voința reală a

legiuitorului și înțelesul normei de încriminare, prin restrângerea nepermisă a

sferei de aplicare a acesteia și lăsarea în afara ilicitului penal a unor

acțiuni interzise de prevederile legale invocate.

Astfel,

potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, constituie infracțiune și se

pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi

punerea în circulație, în orice mod, a instrumentelor de plată electronică

falsificate sau deținerea lor în vederea punerii în circulație.

Prin punere în

circulație, în sensul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, se înțelege

introducerea instrumentelor de plată electronică falsificate, indiferent pentru

cât timp, în circuitul ecomomico - financiar - monetar, îndeplinind aceleași

funcții economice ca și cele reale, adevărate, acțiune care se poate realiza în

mai multe modalități, și anume prin efectuarea de plăți, retrageri de numerar,

transferuri de fonduri, încărcarea și descărcarea unui instrument de monedă

electronică etc.

Rezultă,

așadar, contrar susținerii recurentului, că simpla transmitere de către autorul

falsului a instrumentului de plată electronică falsificat în posesia unei alte

persoane nu se circumscrie laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art.

24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, căci, prin această transmisiune,

respectivul instrument de plată nu a fost introdus în circuitul ecomomico

-financiar - monetar, adică nu a fost opus unei alte persoane ca și cum ar fi

fost real și nu a fost folosit în vederea obținerii unor consecințe identice cu

cele produse de instrumentele de plată adevărate, condiție esențială pentru

existența acțiunii de punere în circulație, ca modalitate alternativă a

elementului material în conținutul constitutiv al infracțiunii menționate.

Ca urmare,

împrejurarea că R.A.C. a preluat cârdurile bancare de la persoana care le-a

falsificat nu echivalează cu punerea lor în circulație de către autorul

falsului, introducerea instrumentelor de plată falsificate în circuitul

ecomomico - financiar realizându-se tocmai ca urmare a acțiunii coinculpatului

de a le folosi la diverși comercianți pentru efectuarea de plăți în schimbul

bunurilor achiziționate; de altfel, din cuprinsul actului de sesizare a

instanței, rezultă că, față de persoana care a falsificat cârdurile bancare folosite

de inculpatul R.A.C., cu sprijinul material și moral al recurentului B.T.H.,

cercetările au fost disjunse sub aspectul infracțiunii prevăzute de alin. (1)

al art. 24 din Legea nr. 365/2002 și nicidecum pentru infracțiunea încriminată

de alin. (2) al aceluiași articol, așa cum, în mod nereal, s-a arătat în

susținerea motivelor de recurs.

Referitor la

faptul că achiziționarea de bunuri prin utilizarea la comercianți de cârduri

bancare falsificate, activitate reținută în sarcina inculpatului de prima instanță,

nu ar fi încriminată de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, aspect

invocat de recurent prin prisma aceluiași caz de casare, Înalta Curte arată, pe

de o parte, că respectiva susținere este neîntemeiată, punerea în circulație de

instrumente de plată falsificate constând, așa cum s-a arătat în dezvoltările

anterioare, tocmai în introducerea lor în circuitul

economico-financiar-monetar, inclusiv prin efectuarea de plăți pentru anumite

produse achiziționate de la comercianți, iar, pe de altă parte, că situația de

fapt stabilită de Tribunal a fost modificată în calea de atac a apelului, prin

reținerea în privința inculpatului B.T.H. doar a unor acte circumscrise formei

de participație a complicității, astfel încât respectiva critică apare ca fiind

invocată pur formal, fără a putea modifica situația juridică a recurentului, ce

nu poate fi agravată în propria cale de atac.

Pe de altă

parte, nu poate fi primită nici susținerea inculpatului conform căreia, în

cazul infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, nu

este posibilă participația penală sub forma complicității, situație în care

faptele reținute în sarcina sa de către instanța de apel s-ar situa în afara

ilicitului penal, având în vedere că nu există nicio restrângere legală în

acest sens, norma de încriminare permițând, dimpotrivă, comiterea respectivei

infracțiuni în toate formele de participație reglementate de C. pen., respectiv

coautorat, instigare sau complicitate.

Ca urmare,

având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că faptele reținute

în sarcina inculpatului B.T.H. își găsesc corespondent în legea penală, fiind

prevăzute de art. 26 raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002,

astfel încât, considerând că, în mod corect, acestea au fost incluse de

instanța de apel în sfera ilicitului penal, apreciază că nu este incident cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 13 C. proc. pen.

Curte constată că, în mod întemeiat, instanța de prim control judiciar a

concluzionat că faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii de complicitate la punerea în circulație a instrumentelor de

plată electronică falsificate, prevăzută de art. 26 raportat la art. 24 alin.

(2) din Legea nr. 365/2002, neputând fi reținut, în cauză, nici motivul de

recurs reglementat de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Invocând acest

caz de casare, recurentul a susținut, pe de o parte, că faptei de care este

acuzat îi lipsește urmarea socialmente periculoasă, aducând în sprijinul

acestei apărări aceleași argumente folosite în încercarea de a demonstra lipsa

prevederii faptei în legea penală, iar, pe de altă parte, că nu a desfășurat

activitatea reținută în sarcina sa cu vinovăție, neavând cunoștință de

existența instrumentelor de plată falsificate.

În ceea ce

privește primul aspect invocat, Înalta Curte, pentru aceleași motive expuse pe

larg la pct. 1 din considerente, apreciază că acesta este neîntemeiat, starea

de pericol la adresa instituțiilor financiare și a cetățenilor utilizatori ai

instrumentelor de plată reale, adevărate, fiind creată în momentul utilizării

de către inculpatul R.A.C., cu sprijinul material și moral al recurentului

B.T.H., a cârdurilor bancare falsificate la diverși comercianți pentru plata

produselor achiziționate, și nicidecum prin transmisiunea acestora de la

autorul falsului în posesia inculpatului R., activitate care, așa cum s-a

arătat în dezvoltările anterioare, nu echivalează cu punerea lor în circulație

și nu se circumscrie elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 24

alin. (2) din Legea nr. 365/2002.

Pe de altă

parte, contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că acesta a

acționat cu vinovăție, sub forma intenției directe, cunoscând caracterul fals

al cârdurilor bancare folosite de inculpatul R.A.C., prevăzând că, prin

acțiunile sale, ajută la crearea unei stări de pericol pentru încrederea

publică în instrumentele de plată electronică și urmărind producerea

respectivei stări de pericol prin comiterea faptelor.

în acest sens,

în deplin acord cu instanța de prim control judiciar, Înalta Curte arată că

recurentul l-a însoțit în repetate rânduri pe inculpatul R.A.C. în momentele în

care acesta a utilizat la plată cârdurile bancare falsificate și a manifestat

un interes deosebit față de respectivele tranzacții, aspect ce rezultă din

imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale magazinelor, fiind

imposibil să nu perceapă faptul că cel pe care îl însoțea se prezenta sub o

identitatea falsă, respectiv „R.I.", și că acest nume era înscris atât pe

instrumentele de plată folosite, cât și pe actul de identitate utilizat pentru

autorizarea operațiunilor la P.O.S.-uri.

De asemenea,

recurentul a asigurat cu autoturismul tatălui său transportul coinculpatului la

diversele centre comerciale unde s-au efectuat tranzacțiile frauduloase, .-a

ajutat pe acesta să ducă bunurile achiziționate la mașină, neputând prezenta

vreun motiv plauzibil pentru „grija" deosebită manifestată, afirmațiile

sale în sensul că inculpatul R.A.C. îi datora bani și a venit cu el ca să îl

supravegheze, fiind în mod corect înlăturate de instanța de prim control

judiciar ca lipsite de logică și necorespunzătoare adevărului, fiind contrazise

de materialul probator administrat în cauză.

Totodată, nu

poate fi omisă atitudinea adoptată de recurent la vederea organelor de poliție,

când a încercat să fugă, aspect ce demonstrează cu certitudine împrejurarea că

acesta era pe deplin conștient de faptul că atât el, cât și inculpatul R.A.C.

desfășurau activități ilegale.

Relevantă sub

aspectul poziției subiective a recurentului este, de asemenea, împrejurarea că

acesta mai comise anterior fraude cu cărți de credit în afara teritoriului

țării, fiind arestat de autoritățile judiciare olandeze, așa cum rezultă din

adresa din 12 septembrie 2011 a I.G.P.R. - D.C.C.O., astfel că își putea da cu

ușurință seama de caracterul ilicit al tranzacțiilor efectuate de inculpatul R.A.C.

tot cu instrumente de plată electronică falsificate.

Nu în ultimul

rând, trebuie menționat și faptul că, în interiorul autoturismului

recurentului, în dreptul scaunului șoferului,, au fost găsite 12 cârduri

bancare A. falsificate - de care inculpatul R. nici nu și-a amintit în primele

declarații, fiind greu de crezut că acesta din urmă ar fi venit cu ele și le-ar

fi așezat în portiera din stânga, fără ca inculpatul B.T.H. să aibă cunoștință

despre acestea.

Având în vedere

toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt întrunite, în cauză,

atât sub aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective, elementele

constitutive ale infracțiunii de complicitate la punerea în circulație de

instrumente de plată electronică falsificate, prevăzută de art. 26 raportat la

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, nefiind întemeiată solicitarea

recurentului de achitare pentru săvârșirea respectivei infracțiuni, în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

art. 385

9

alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse

casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită

aplicare a legii. încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în

trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și

cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei

prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției

legale care trebuia aplicată.

Invocând acest

caz de casare, recurentul a susținut că, în cauză, trebuia să se rețină în

sarcina sa și infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.,

că, în raport de acuzația concretă ce i se aduce, se impune achitarea sa, în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.,

întrucât, prin rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cauzei față de persoana care

a falsificat instrumentele de plată și le-a pus în circulație prin transmiterea

posesiei lor către inculpatul R.A.C., precum și faptul că s-a făcut o greșită

aplicare a dispozițiilor art. 346 alin. (3) C. proc. pen. prin obligarea

inculpaților la plata despăgubirilor civile, întrucât infracțiunile reținute în

sarcina lor sunt unele de pericol și nu de prejudiciu, iar paguba reclamată de

partea civilă nu este certă și determinată.

În ceea ce

privește primul aspect menționat, Înalta Curte nu va proceda la analizarea

temeiniciei lui, având în vedere că excede limitelor învestirii instanței, în

raport cu prevederile art. 317 și art. 385

6

C. proc. pen., nefiind

permisă reținerea în sarcina titularului căii de atac, direct în recurs, a unei

alte infracțiuni în concurs cu cea care a făcut obiectul trimiterii lui în

judecată și condamnării de către instanțele inferioare, întrucât s-ar aduce

atingere pricipiului neagravării situației în propria cale de atac, reglementat

de dispozițiile procesual penale anterior invocate.

Pe de altă

parte, referitor la solicitarea de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 10

lit. c) C. proc. pen., se constată că aceasta se bazează pe aceleași argumente

expuse de recurent în încercarea de a demonstra lipsa unei trăsături esențiale

și a elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 365/2002, astfel încât, fără a relua motivele prezentate pe larg

la pct. 1 și 2 din considerente, Înalta Curte arată că respectiva solicitare nu

poate fi primită, cu atât mai mult cu cât persoana față de care s-a dispus,

prin rechizitoriu, disjungerea cauzei, este cercetată sub aspectul infracțiunii

prevăzute de alin. (1) al art. 24 din Legea nr. 365/2002 și nicidecum pentru

infracțiunea încriminată de alin. (2) al aceluiași articol, așa cum a susținut

inculpatul.

Totodată,

Înalta Curte nu poate reține nici susținerea recurentului referitoare la

greșita soluționare a laturii civile, constatând că instanțele inferioare au

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 346 C. proc. pen., dispunând

obligarea solidară a inculpaților la plata despăgubirilor materiale către

partea civilă SC A.E. SA.

Într-adevăr,

așa cum a reținut și Curtea de apel, infracțiunea prevăzută de art. 24 alin.

(2) din Legea nr. 365/2002 este una de pericol, însă nu poate fi ignorat faptul

că aceasta a produs și consecințe subsecvente, constând în cauzarea unei pagube

în patrimoniul emitentului instrumentelor de plată ce au fost falsificate și,

apoi, puse în circulație de inculpatul R.A.C., cu sprijinul material și moral

al recurentului B.T.H., pagubă ce reprezintă contravaloarea bunurilor

achiziționate în mod fraudulos de inculpați, ce a fost suportată de partea

civilă, la care se adaugă costul demersurilor efectuate de aceasta pentru

sporirea gradului de securizare a cârdurilor reale ce au fost falsificate.

În acord cu

instanța de prim control judiciar, Înalta Curte arată că imperativul bunei

administrări a justiției, care impune exercitarea concomitentă a acțiunii

penale și a celei civile, nu poate permite judecarea separată a acesteia din

urmă, o astfel de soluție contravenind însuși spiritului legii române

aplicabile și reglementărilor art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora orice

persoană are dreptul la judecarea, în mod echitabil și într-un termen

rezonabil, de către o instanță care să hotărască nu numai cu privire la

temeinicia acuzației penale, ci și asupra încălcării drepturilor și

obligațiilor cu caracter civil. Or, în speță, este nu numai în interesul

societății de a se înfăptui actul de justiție în mod complet și cât mai prompt

posibil, dar și în interesul părților ca judecarea acțiunii civile să fie

realizată, în întregul ei, în fața instanței penale, acestea având posibilitatea

de a administra mai lesnicios probele și de a-și invoca apărările

corespunzătoare, de cele mai multe ori comune ambelor acțiuni, în vederea

stabilirii complete a adevărului și evitării pronunțării unor hotărâri

contradictorii.

Ca urmare,

având în vedere aceste aspecte, precum și înscrisurile depuse, în probațiune,

la dosar de partea civilă (filele 150-227 d.u.p. și 174-175 dosar fond), care

atestă caracterul cert al prejudiciului reclamat, Înalta Curte constată că, în

mod întemeiat, instanțele inferioare au dat curs solicitării acesteia de

reparare a pagubei produse prin comiterea infracțiunii de către inculpați,

făcându-se o corectă aplicare a dispozițiilor art. 14 și art. 346 alin. (1) C.

proc. pen.

privește proporționalizarea pedepsei cu închisoarea aplicată recurentului

B.T.H., aspect criticat de acesta prin prisma cazului de casare prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că

s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C.

pen., ținându-se seama de circumstanțele reale ale comiterii faptelor și

circumstanțele personale ale inculpatului, în raport cu care a fost stabilită o

sancțiune penală judicios individualizată atât în privința cuantumului, cât și

a modalității de executare, aptă să asigure realizarea scopului preventiv -

educativ al pedepsei.

În mod

justificat, la alegerea tratamentului sancționator aplicat inculpatului, au

fost avute în vedere importanța deosebită a valorii sociale lezate prin

săvârșirea infracțiunii, modalitatea în care a acționat și multitudinea actelor

materiale comise, valoarea ridicată a prejudiciului cauzat, rămas neacoperit,

precum și comportamentul său procesual, acesta încercând în permanență să

denatureze adevărul și să inducă în eroare organele judiciare.

De asemenea, în

mod corect a fost valorificat în procesul de cuantificare a sancțiunii penale

aplicate inculpatului faptul că acesta nu are antecedente penale, că este

integrat din punct de vedere social și desfășoară în prezent activități lucrative

din care își asigură o existență licită, așa cum rezultă din înscrisurile

depuse la dosar (filele 167-169 dosar fond), împrejurări în raport cu care

instanța de apel a dat dovadă de suficientă clemență, prin reținerea în

favoarea recurentului a dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu

consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru

infracțiunea săvârșită, și suspendarea sub supraveghere a executării acesteia,

în condițiile art. 86

1

C. pen.

Având în vedere

aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată recurentului

inculpat de instanța de prim control judiciar a fost corect individualizată, cu

luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C.

pen., astfel încât nu se impune stabilirea unei sancțiuni penale mai ușoare,

care ar fi insuficientă pentru a asigura reeducarea acestuia și realizarea

scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Înalta Curte nu

poate da curs nici solicitării recurentului de aplicare a dispozițiilor art. 81

C. pen., apreciind, prin raportare la gravitatea infracțiunii comise și

comportamentul procesual ne corespunzător manifestat pe parcursul procedurii

judiciare, că scopul sancțiunii penale nu poate fi atins decât prin supunerea

inculpatului, pe durata termenului de încercare, unor măsuri de supraveghere

specială din partea Serviciului de Probațiune și cerinței ca acesta să respecte

anumite obligații stabilite de instanța de judecată, în condițiile legii.

În consecință,

constatând, față de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt

incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct.

12, 13, 172 și 14 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C