ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 862/2014

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 217 din 15 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Galați a fost condamnat inculpatul L.D.V. la o pedeapsă principală de 16 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) din C. pen. A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (1) din C. pen. În baza art. 33-34 lit. b) și 35 din C. pen.

au fost contopite pedepsele de mai sus și s-a dispus ca inculpatul L.D.V. să execute pedeapsa mai grea de 16 ani închisoare sporită la 18 ani, precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. pe o durată de 5 ani. Ș-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului L.D.V. și conform art. 88 din C. pen. a dedus din pedeapsa principală rezultantă, durata executată de la 06 februarie 2012 la zi. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul L.D.V., după rămânerea definitivă a hotărârii.

Au fost confiscate, în vederea distrugerii, patru cuțite aparținând inculpatului și de care s-a folosit la comiterea infracțiunii. S-a dispus restituirea către inculpatul L.D.V. a următoarelor bunuri: 3 (trei) căni ceramice, 1 (un) pahar, 1 (un) pachet de țigări „K. ” , 3 (trei) recipiente pet, bunuri aparținând acestuia. Au fost admise, în parte, pretențiile cu titlu de daune morale și, în consecință, fost obligat inculpatul la plata sumei de 50.000 lei, daune morale către partea civilă C.I. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 30.000 lei, cu titlu de daune materiale către partea civilă C.I. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 9.056 lei, cu titlu de daune materiale către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf.

Apostol Andrei” Galați. În baza art. 189 și 191 din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata a 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarele: Inculpatul L.D.V. și victima D.F. erau amici și nu au avut, de-a lungul timpului, conflicte fizice sau verbale. În ultima perioadă de timp, inculpatul locuia în apartamentul proprietatea mamei sale, apartament situat pe str. Siderurgiștilor. În condițiile în care locuia singur în acest imobil, inculpatul obișnuia să permită vizita unor prieteni/cunoscuți de-ai săi și să organizeze unele petreceri, petreceri care, de cele mai multe ori se finalizau prin apelarea serviciului 112 de către alți locatari.

În noaptea de 04/ 05 februarie 2012, inculpatul L.D.V. nu a dormit la domiciliu deoarece făcuse curățenie în apartament și mutase mobila din dormitor. A doua zi dimineața, 05 februarie 2012, inculpatul a revenit la domiciliu iar în jurul orelor 08:00 a ajuns și prietena sa, martora S.G. În jurul orelor 11:00-12:00, inculpatul a fost sunat pe telefonul mobil de victima D.F. care, fiind prin zonă, l-a întrebat pe inculpat dacă poate veni în vizită. După ce inculpatul și-a dat acordul, în cel mult 10 minute, au venit la locuința acestuia, victima D.F. și martorul A.F. Victima și martorul A.F. au intrat, la invitația inculpatului, în apartament și, respectiv în bucătăria apartamentului. In bucătărie, se afla și martora S.O.

care stătea pe un scaun și mânca. Inculpatul L.D.V., victima și martorul au început să consume vin dintr-o sticlă adusă de martora S.O. La câteva minute, în apartamentul inculpatului a venit și martorul F.S. (vecin de-al inculpatului) care dorea să împrumute niște bani de la inculpat. La acel moment, discuțiile dintre victimă și inculpat erau unele firești, pe un ton normal, fără urmă de scandal. La un moment dat, în timp ce inculpatul L.D.V. ținea în mâini telefonul său și al prietenii sale și verifica agendele telefonice, victima D.F. l-a apucat de nas, în glumă. Enervat de atitudinea victimei și de glumele făcute de aceasta, inculpatul a trântit telefoanele de gresia din bucătărie și, din acel moment, a devenit agresiv verbal și fizic.

Țipând, a reproșat victimei că-și permite să facă astfel de glume cu el și, înainte ca vreunul dintre cei prezenți să intervină, inculpatul L.D.V. a scos din dulapul tip masă de bucătărie, două cuțite de bucătărie. Cu cele două cuțite în mâini, s-a repezit la victima D.F., amenințând în același timp că o va omorî. Văzând acțiunile inculpatului, martorul F.S. a intervenit verbal în apărarea victimei și a făcut un pas să se bage între aceasta și inculpat, în condițiile în care inculpatul avea în mâini cele două cuțite. Vădit enervat, inculpatul s-a întors cu cuțitele înspre martorul F.S., strigându-i pe un ton răspicat să nu se bage că altfel „bagă cuțitul în el, îl omoară”. Pentru a se apăra pe sine însuși, martorul F.S.

s-a retras. În continuare, inculpatul L.D.V. s-a întors cu fața din nou către victimă, având cele două cuțite în mâini, și pe un ton răstit, a continuat să o amenințe cu moartea pe aceasta, punându-i totodată unul din cuțite în zona gâtului. Vădit pusă în dificultate, victima a încercat să-l calmeze pe inculpat, spunându-i să se liniștească că-i va plăti telefoanele. într-o evidentă stare de surescitare nervoasă, inculpatul a continuat cu aceleași acțiuni, situație în care victima s-a retras înspre hol, cu spatele, și a dat să-și ia haina din cuier pentru a părăsi locuința inculpatului. In această împrejurare, inculpatul a mers după victima D.F. în hol și, când aceasta a dat să deschidă ușa de la intrarea în apartament, inculpatul a încuiat ușa cu cheia și a pus cheia în buzunar spunând „de aici nu mai pleci!”.

Speriată de ce i se întâmpla, victima D.F. a început să-și ceară scuze și a cerut inculpatului să se calmeze, oferindu-se să-i plătească telefonul spart. Cu cele două cuțite încă în mâini, inculpatul L.D.V. a determinat-o pe victimă să intre din nou în bucătărie, strigând că „nu se lasă până nu vede sânge”. În mod repetat și vădit speriată, în condițiile în care niciunul dintre martorii prezenți nu îndrăzneau să intervină, victima a ; cerut inculpatului să o lase să plece acasă. Inculpatul L.D.V. a continuat să amenințe cu agresiunea și, pentru că singurul spațiu liber lăsat de inculpat era cel spre balcon, victima a ieșit pentru câteva secunde în balcon (geamul de la balcon era deschis) și a revenit în bucătărie, într-o vădită stare de disperare.

În continuare, cu cele două cuțite în mâini, inculpatul L.D.V. a început să le ascută, unul de altul, agitându-se încontinuu. În aceste împrejurări și în condițiile în care, niciunul dintre martori nu avea puterea să intervină iar singura „cale liberă” era spre balcon, victima D.F. s-a repezit în balcon, s-a urcat pe pervazul ferestrei, cumva cu spatele spre exterior iar atunci când l-a văzut pe inculpat în pragul balconului, s-a aruncat în gol. Spunând „s-a aruncat”, inculpatul a lăsat cuțitele pe masa tip bufet din bucătărie. Primul care s-a dus la geamul balconului a fost martorul A.F. care a strigat „măi, e mort”. Inculpatul L.D.V. a replicat ceva de genul „asta e” și le-a descuiat ușa martorilor A.F.

și F.S. care, de altfel, au fost cei care au verificat starea victimei și care au apelat la 112. Inculpatul L.D.V. a introdus cuțitele în bufetul tip masă din bucătărie, după care a măturat cioburile, resturile de la telefonul spart și a spălat podeaua. Pe parcursul acestor activități, a afirmat către martora S.O. că „asta e, îmi iau 20 ani de pușcărie”. Până la sosirea echipajului de poliție, inculpatul a determinat-o pe martora S.O. să nu declare nimic despre cele întâmplate, asigurând-o că-i va angaja un avocat. Victima D.F. a fost internată la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Galați la data de 05 februarie 2012 iar la data de 26 februarie 2012, a decedat. Din raportul preliminar de constatare medico-legal întocmit cu ocazia examinării medico-legale a victimei la.

data internării, 05 februarie 2012, au rezultat următoarele: - numitul D.F. prezenta leziuni traumatice de gravitate extremă; - leziunile puteau data din 05 februarie 2012; - necesita pentru vindecare 70-80 zile de îngrijiri medicale dacă nu surveneau complicații; - interesând cutia toracică, plămânul și vasele sanguine, leziunile au pus în primejdie viața numitului D.F.

Din raportul de constatare medico-legală întocmit cu ocazia autopsierii Victimei au rezultat următoarele: - moartea victimei a fost violentă; - ea s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutive unui politraumatism cu traumatism cranio-cerebral cu fractură parieto-temporală dreapta, hemoragie meningee, contuzii cerebrale și edem cerebral, traumatism toracic cu fracturi costale C2-C9 drepte, cu hemopneumotorax drept operat, complicat în evoluție cu pleurezie purulentă dreapta și bronhopneumonie; - leziunile cranio-cerebrale, ca și cele toraco-abdominale drepte cu fractură femurală dreapta, pot data din 05 februarie 2012, au putut fi produse prin căderea victimei de la înălțime de sub 10 metri, cu impact lateral drept cu solul; - la necropsie nu s-au evidențiat leziuni produse prin lovire activă; - în sângele recoltat la internarea în spital, s-a dozat alcool etilic în concentrație de 0,50g% 0 ; - grupa sanguină a victimei este OI, Rh pozitiv; - între leziunile produse prin cădere și deces există legătură de cauzalitate, deoarece traumatismul cranio-cerebral a fost grav, cu comă profundă CGS=3p.

pe toată durata supraviețuirii; suprainfecția ce a complicat evoluția leziunilor pleuro-pulmonare a fost favorizată de elinostatismul prelungit Ia pat al pacientului comatos și cu fractură de membru pelvin, cât și de mișcările respiratorii ineficiente datorate fracturilor costale. Situația faptică mai sus prezentată a fost dovedită în cauză cu următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor oculari S.O., A.F. și F.S. În cadrul dezbaterilor pe fondul cauzei inculpatul a solicitat totodată, prin apărător, achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen. motivat de faptul că nu a avut nici un moment intenția de a ucide, moartea victimei fiind un rezultat care a depășit intenția sa, motivat de faptul că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv lipsa intenției.

Instanța a constatat că susținerile inculpatului, respectiv că amenințările nu au fost atât de grave si că totul a fost doar o glumă, sunt contrazise de declarațiile martorilor oculari, A.F. și F.S. Situația de fapt s-a conturat în sensul că victima nu a fost lăsată să părăsească apartamentul inculpatului atunci când a dorit, că pe toata perioada acestui incident victima a fost urmărită si amenințată cu cele două cuțite de bucătărie pe care inculpatul le-a ținut în apropierea zonei gâtului. S-a conturat de asemenea faptul că vorbele adresate si amenințările nu lăsau posibilitatea acesteia de a vedea un sfârșit al conflictului în mod pașnic.

Ambii martori oculari au arătat că inculpatul i-a spus victimei „nu pleci de aici pana nu vad sânge” iar în momentul în care unul dintre martorii prezenți a încercat să îi ia apărarea inculpatul a spus „nu te băga ca te omor si pe tine” martorilor le-a fost fiica, temându-se pentru propria lor siguranță astfel încât nu au putut să intervină. Dacă situația de fapt s-a conturat în această modalitate, s-a apreciat că se conturează si conținutul constitutiv al infracțiunii de omor dar si conținutul constitutiv al infracțiunii de lipsire de libertate în mod nelegal. Nici atitudinea ulterioară a inculpatului nu a lăsat posibilitatea de interpretare. în momentul în care s-a constatat că victima s-a aruncat de la balcon, a spus „ oricum dacă nu murea îl omoram eu, „precum și afirmația ” asta e, oricum n-ar fi plecat de aici” astfel cum au arătat aceeași martori.

Pe parcursul cercetării judecătorești martorul ocular S. (L.) O., și-a schimbat declarația inițială, arătând că a fost amenințată de lucrătorii de poliție să dea declarație în sensul incriminării inculpatului. Practic martorul a încercat să minimalizeze atitudinea vădit amenințătoare - a inculpatului în momentele imediat următoare aruncării victimei pe fereastră. La termenul din data de 07 martie 2013 inculpatul a depus la dosar copia unei plângeri împotriva lucrătorului de poliție datată cu data de 21 februarie 2012. Până la finalizarea acestei cauze aspectele arătate în plângerea formulată nu au fost probate. După săvârșirea faptelor, între martoră și inculpat s-a încheiat contractul de căsătorie, fiind” explicabilă schimbarea declarației „pro causa” și mai mult această nu se coroborează cu declarațiile celorlalți martori oculari, astfel încât instanța a înlăturat-o.

Pe parcursul cercetării judecătorești, inculpatul a depus o serie de memorii în care a invocat mai multe excepții. Cu privire la excepțiile invocate de inculpat, prin care solicita a se constata nulitatea absolută a unor probe din faza de urmărire penală, instanța le-a respins ca nefondate. Aceasta pentru că dispozițiile art. 197 alin. (2) din C. proc. pen. prevăd clar care sunt situațiile în care se poate constata nulitatea absolută a unora dintre probele ce exista în dosarul cauzei, respectiv situații în care a fost încălcată competența după materie sau calitatea persoanei, aspecte ce țin de sesizarea instanței, compunerea instanței, publicitatea ședinței de judecată precum si dispozitive referitoare la participarea persoanelor aflate în stare de deținerea si asistarea acestora de apărător.

Aspectele invocate de inculpat, respectiv nemulțumirea sa față de modalitatea nelegală în care considera că s-au efectuat anumite probe în faza de urmărire penala nu se circumscriu acestor dispoziții legale. Având în vedere modalitatea în care s-au administrat probe în faza de urmărire penala nu s-a putut retine nulitatea acestora. Referitor la cercetarea la fața locului si ora la care aceasta s-a desfășurat s-a constatat că s-a desfășurat între orele 18.05 și 21.00. La acel moment urmărirea penală era începută in rem pentru ca probele care se administrau să fie în deplină legalitate. La ora 21.15 procurorul a dispus începerea urmăririi penale in personam pentru săvârșirea infracțiunii de tentativa la omor calificat.

La acel moment au existat indicii si probe cu privire la infracțiunea comisă, chiar dacă într-o formă incipientă, astfel încât, se contura situația de fapt si participația inculpatului la comiterea infracțiunilor. Inculpatul a avut cunoștință de probele ce se administrează în cadrul urmăririi penale, și a solicitat refacerea procesului verbal de cercetare la fata locului, de fixare a locului faptei, iar prin ordonanță motivată procurorul criminalist, a respins reefectuarea acestor probe.

Celelalte aspecte legate de modul de întocmire a raportului de constatare medico-legală, de fixarea locului faptei, de mutarea victimei din locul în care a căzut se pot observa din concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuat după necropsia victimei, acesta fiind clar și nu lasă dubiu cu privire la cauza morții și din raportul de cauzalitate deoarece traumatismul cranio cerebral a fost grav, între leziunile produse prin cădere si deces există legătură directă în aceste condiții, s-a apreciat că și aceste excepții sunt nefondate, motiv pentru care au fost respinse. Urmărirea penală a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor Codului de procedura penală, inculpatului i-au fost respectate toate drepturile, legale.

Aspectele legate de consemnarea orei exacte a momentului în care a avut loc incidentul din locuința inculpatului s-au clarificat pe baza declarațiilor finanțatorilor oculari si a declarațiilor inculpatului. In acea împrejurare, ca urmare a incidentului petrecut în locuința inculpatului, victima a ales ca unică posibilitate de a scăpa din acea situație de a se arunca de la etajul apartamentului. În ce privește restituirea cauzei la Parchet, în baza art. 332 alin. (2) din C. proc. pen. instanța a respins cererea, apreciind că în cauză nu există nici una din situațiile prevăzute de lege pentru a putea solicita restituirea cauzei la procuror.

În ce privește probele precizate de inculpat respectiv verificarea dacă victima ar fi avut și alte tentative de suicid, testarea poligrafică a martorului A.F., și acestea au fost respinse întrucât s-a apreciat că nu sunt utile cauzei, având în vedere că este vorba despre o infracțiune de omor calificat, lipsire de libertate în mod ilegal, conținutul constitutiv al acestor infracțiuni fiind stabilit în baza tuturor probelor din faza de urmărire penală, inclusiv declarațiile date de inculpat încercându-se doar să facă anumite nuanțări cu privire la starea în care se afla victima și a înlăturării declarațiilor martorului ocular, care audiat fiind în mod nemijlocit a arătat cu lux de amănunte și în același mod ca la urmărirea penală aspecte care conturează activitatea infracțională a inculpatului.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 72 din C. pen. și acordarea unor valențe de circumstanțe atenuante stării de sănătate a inculpatului așa cum s-a reținut în raportul de constatare medico-legală psihiatrică cu consecința reținerii dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen.

si aplicarea unei pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, instanța a respins și această solicitare a inculpatului L.D.V., conduita bună a acestuia înaintea săvârșirii faptelor obiect al prezentei cauze, nu a putut fi reținută atâta timp cât inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală chiar dacă nu este recidivist acesta a mai fost cercetat anterior pentru fapte de furt, port fără drept de cuțit și fals în declarații (fișă cazier fila 220); de asemenea, comportamentul procesual al inculpatului nu a fost unul sincer și mai mult nici nu a considerat necesar să ajute în vreun fel familia victimei, cel puțin sub aspectul unei minime sume de bani, fiind de notorietate faptul că o înhumare implică un efort financiar.

Pentru considerentele arătate Tribunalul a apreciat ca fiind angajată vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor deduse judecății La individualizarea, conform art. 72 C. pen., pedepsei aplicate în cauză s-a avut în vedere, în mod deosebit, natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al infracțiunilor (infracțiuni lezând valori legate de libertatea persoanei și cea mai importantă valoare socială, viața persoanei) corelativ cu elementele ce caracterizează persoana inculpatului și care au fost mai sus arătate. Având în vedere toate aceste aspecte, instanța de fond, i-a aplicat inculpatului pedepse ale închisorii într-un cuantum situat peste limita minimă specială prevăzută de textele legale încriminatoare; totodată, având în vedere conținutul juridic al infracțiunii de omor calificat și al infracțiunii de lipsire de libertate, coroborat cu disp.

art. 65 C. pen. i-a aplicat inculpatului în cauză și o pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale a închisorii. Faptele penale reținute și dovedite în sarcina inculpatului au fost săvârșite în concurs real, motiv pentru care s-a dat eficiență dispozițiilor egale ale art. 33 lit. a) art. 34 lit. b) C. pen. și a s-a dispus executarea de către inculpat a celei mai grele pedepse, cu aplicarea unui spor de pedeapsă care să reflecte periculozitatea activității infracționale. În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe durata executării pedepsei principale a închisorii. Întrucât în prezenta cauză inculpatul a fost cercetat în stare de reținere și arest preventiv începând cu data de 06 februarie 2012, în conformitate cu disp. art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii astfel aplicată în prezenta cauză perioada deja executată, iar în conformitate cu art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a acestuia. Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că părțile civile Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Galați precum și C.I., mama victimei au reclamat pretenții civile în cauză în termenul legal prevăzut de art. 15 alin. (2) C. proc. pen., solicitând a fi acoperite cheltuielile de spitalizare, respectiv cele ocazionate de înmormântarea victimei, pomeni ulterioare și daune morale având în vedere înscrisurile aflate la filele 25,45,109-131 dosar instanță, a admis în consecință, în conformitate cu art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., în totalitate pentru unitatea spitalicească (9096 lei) și în parte în ceea ce privește daunele morale pentru cealaltă parte civilă. Astfel C.I. a solicitat despăgubiri materiale în sumă de 30.000 lei, sumă pe care inculpatul a fost de acord să o achite. în ceea ce privește daunele morale solicitate în cuantum de 100.000 de euro (contravaloarea în lei), având în vedere relația rudenie (victima fiind copilul acesteia), durerea produsă prin pierderea copilului, Tribunalul a apreciat că o justă reparație morală acordarea sumei de 50.000 lei (contravaloarea în lei), fără a se ajunge la situația unei îmbogățiri nejustificate. În temeiul disp. art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială a 4 cuțite aparținând inculpatului și de care s-a folosit la săvârșirea infracțiunii.

S-a dispus totodată restituirea către inculpat a 3 căni ceramice, a unui pahar, a unui pachet de țigări și a 2 recipiente tip pet și care au fost ridicate de la domiciliul acestuia. Totodată, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 76/2008 (art. 7) s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei soluții, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, acesta fiind Respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 249/A din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Pentru a pronunța această decizie, analizând cauza prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, în limitele prevăzute de lege, instanța de apel a constatat următoarele: Referitor la.

aspectele legate de modalitatea în care s-au administrat anumite probe în faza de urmărire penală, Curtea de apel a arătat că acestea nu pot conduce la concluzia nulității probatorului. Faptul că inculpatul este nemulțumit de declarațiile martorilor, solicitând reaudierea acestora nu constituie un motiv de desființare a hotărârii, audierea acestora atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești, desfășurându-se în mod legal, martorii relatând ceea ce au perceput în mod direct și nemijlocit din fapta reținută în sarcina inculpatului. În ceea ce privește cererea de efectuare a unei noi expertize medico - legală, instanță de apel a constatat că aceasta nu este utilă cauzei, în condițiile în care concluziile raportului de expertiză sunt clare și nu lasă nici un dubiu cu privire la raportul de cauzalitate dintre leziunile produse victimei ca urmare a căderii de la înălțime.

Faptul că victima a fost mutată de la locul unde a căzut nu are relevanță în cauză, probele stabilind cu exactitate că victima s-a aruncat de la balcon și că decesul s-a produs datorită leziunilor provocate prin cădere. În concluzie, Curtea a constatat că urmărirea penală s-a desfășurat în condiții de legalitate și că nu există nici un motiv prin care să se constate nulitatea acestei faze procesual penale. Pe fondul cauzei, instanța de apel a apreciat că tribunalul, analizând probele administrate în cauză, și în special declarațiile martorilor oculari A.F., S.O. și F.S., a stabilit în mod corect situația de fapt. În sarcina inculpatului s-a reținut că, la un moment dat, în timp ce acesta ținea în mâini telefonul său și verifica agendele telefonice, victima D.F.

l-a apucat de nas, în glumă. Enervat de atitudinea victimei și de glumele făcute de aceasta, inculpatul a trântit telefoanele de gresia din bucătărie și, din acel moment, a devenit agresiv verbal și fizic. Țipând, a reproșat victimei că-și permite să facă astfel de glume cu el și, înainte ca vreunul dintre cei prezenți să intervină, inculpatul L.D.V. a scos din dulapul tip masă de bucătărie, două cuțite de bucătărie. Cu cele două cuțite în mâini, s-a repezit la victima D.F., amenințând în același timp că o va omorî. Văzând acțiunile inculpatului, martorul F.S. a intervenit verbal în apărarea victimei și a făcut un pas să se bage între aceasta și inculpat, în condițiile în care inculpatul avea în mâini cele două cuțite.

Vădit enervat, inculpatul s-a întors cu cuțitele înspre martorul F.S., strigându-i pe un ton răspicat să nu se bage că altfel „bagă cuțitul în el, îl omoară”. Pentru a se apăra pe sine însuși, martorul F.S. s-a retras. În continuare, inculpatul L.D.V. s-a întors cu fața din nou către victimă, având cele două cuțite în mâini, și pe un ton răstit, a continuat să o amenințe cu moartea pe aceasta, punându-i totodată unul din cuțite în zona gâtului. Vădit pusă în dificultate, victima a încercat să-l calmeze pe inculpat, spunându-i să se liniștească că-i va plăti telefoanele. într-o evidentă stare de surescitare nervoasă, inculpatul a continuat cu aceleași acțiuni, situație în care victima s-a retras înspre bol, cu spatele, și a dat să-și ia haina din cuier pentru a părăsi locuința inculpatului.

In această împrejurare, inculpatul a mers după victima D.F. în hol și, când aceasta a dat să deschidă ușa de la intrarea în apartament, inculpatul a încuiat ușa cu cheia și a pus cheia în buzunar spunând „de aici nu mai pleci!”. Speriată de ce i se întâmpla, victima D.F. a început să-și ceară scuze și a cerut inculpatului să se calmeze, oferindu-se să-i plătească telefonul spart. Cu cele două cuțite încă în mâini, inculpatul L.D.V. a determinat-o pe victimă să intre din nou în bucătărie, strigând că „ nu se lasă până nu vede sânge”. în mod repetat și vădit speriată, în condițiile în care niciunul dintre martorii prezenți nu îndrăzneau să intervină, victima a cerut inculpatului să o lase să plece acasă.

Inculpatul a continuat să amenințe cu agresiunea și, pentru că singurul spațiu liber lăsat de inculpat era cel spre balcon, victima a ieșit pentru câteva secunde în balcon (geamul de la balcon era deschis) și a revenit în bucătărie, într-o vădită stare de disperare. În continuare, cu cele două cuțite în mâini, inculpatul L.D.V. a început să le ascută, unul de altul, agitându-se încontinuu. In aceste împrejurări și în condițiile în care, niciunul dintre martori nu avea puterea să intervină iar singura „cale liberă” era spre balcon, victima D.F. s-a repezit în balcon, s-a urcat pe pervazul ferestrei, cumva cu spatele spre exterior iar atunci când l-a văzut pe inculpat în pragul balconului, s-a aruncat în gol.

Spunând „s-a aruncat”, inculpatul a lăsat cuțitele pe masa tip bufet din bucătărie. Primul care s-a dus la geamul balconului a fost martorul A.F. care a strigat „măi, e mort”. Inculpatul L.D.V. a replicat ceva de genul.”asta e” și le-a descuiat ușa martorilor A.F. și F.S. care, de altfel, au fost cei care au verificat starea victimei și care au apelat la 112. Inculpatul a introdus cuțitele în bufetul tip masă din bucătărie, după care a măturat cioburile, resturile de la telefonul spart și a spălat podeaua. Pe parcursul acestor activități, a afirmat către martora S.O. că „asta e, îmi iau 20 ani de pușcărie”. ; Curtea a constatat că inculpatul a exercitat asupra victimei D.F. o presiune fizică și psihică de mare intensitate ce au determinat victima sa recurgă la acest gest extrem.

Astfel, inculpatul, pe fondul consumului de alcool, a devenit foarte agresiv, a agresat în mod repetat victima cu două cuțite de bucătărie, punându-i-le în zona gâtului, a lipsit-o de libertate în mod nelegal (a încuiat ușa apartamentului nepermițându-i acestuia să iasă). Toate acestea au format convingerea instanței că inculpatul a creat victimei o stare de profundă temere pe fondul căreia, pentru a scăpa de inculpat, și de agresiunile acestuia s-a aruncat de la balcon, cauzându-i-se leziuni ce au dus la moartea acestuia. S-a arătat că infracțiunea ce trebuie reținută în sarcina inculpatului este cea infracțiunea de omor deoarece moartea a survenit ca urmare a acțiunii violente declanșate de inculpat ce a pus victima într-o situație periculoasă, determinând-o să se arunce de la etaj.

Astfel, fapta inculpatului de a agresa victima cu două cuțite, amenințând-o că o omoară și interzicându-i să părăsească imobilul, inducând acesteia convingerea că singura posibilitate de scăpare este să se arunce de la balcon, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174, rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. Curtea a apreciat că această concluzie se impune întrucât din probele administrate rezultă faptul că inculpatul a constrâns psihic victima într-o asemenea măsură, încât nu a lăsat acesteia nicio posibilitate de a se împotrivi, neputând decide liber, datorită violențelor la care a fost supusă, asupra gestului sau extrem. Ș-a arătat că nu există nicio probă la dosarul cauzei,în sensul că victima ar fi avut vreun motiv să se sinucidă, datorită actelor de agresiune ale inculpatului pentru a avea eventual elementele constitutive ale infracțiunii de înlesnire a sinuciderii (art. 179 C. pen.).

Practic, prin activitatea sa agresivă asupra victimei și prin amenințările că o va omorî, inculpatul a silit victima să se arunce de la balcon nu cu intenția de a se sinucide, ci cu intenția de a încerca, în acest mod să-și asigure scăparea, sărind de la etajul patru al imobilului în care se afla împreună cu inculpatul. Pe cale de consecință, Curtea a constatat că probele administrate în cauză au stabilit vinovăția inculpatului, iar încadrarea juridică dată faptelor este corectă. În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, Curtea a reținut că instanța de fond a făcut o justă operațiune de individualizare cu respectarea prev. de art. 72 C. pen.

Astfel, s-a avut în mod deosebit în vedere gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor (ce lezează valori legate de libertatea persoanei și cea mai importantă valoare socială, respectiv viața acesteia), urmările produse, precum și persoana inculpatului, care are un comportament antisocial fiind predispus, pe fondul consumului de alcool, la acte de violență. De asemenea, instanța de fond a avut în vedere faptul că inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru fapte de furt, fals în declarații și în special port fără drept de cuțit în locuri publice. Concluzionând, raportat la gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite de inculpat și persoana acestuia, Curea a apreciat că aplicarea unor pedepse peste minimul special prevăzut de lege, sunt legale și temeinice și asigură pe deplin scopul prev. de art. 52 C. pen.

Deoarece în examinarea cauzei din oficiu nu s-au constatat temeiuri care să ducă la desființarea hotărârii, aceasta fiind legală și temeinică, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul L.D.V. Constatând că temeiurile e care au determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat, s-a menținut starea de arest a inculpatului, dispunându-se deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei arestării preventive cu începere de la 06 februarie 2012 lăzi. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul L.D.V., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 07 noiembrie 2013, primul termen fiind stabilit pentru data de 03 decembrie 2013. Deși la data judecării cauzei este în vigoare N.C.P.P.

iar recursul nu mai este o cale ordinară de atac, Înalta Curte constată că sunt incidente dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. Motivele de recurs ale inculpatului au fost circumscrise cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 12 și 17 C. proc. pen., solicitându-se aplicarea legii penale mai favorabile care a fost considerată legea nouă. în acest sens s-a arătat că elementul circumstanțial agravant atras de comiterea omorului în public nu se mai regăsește în legea nouă, fapta acestuia încadrându-se în dispozițiile art. 188 C. pen.

cu limite de pedeapsă mai reduse. De asemenea, și în ceea ce privește infracțiunea de lipsire de libertate legea nouă a fost considerată lege penală mai favorabilă, aceeași fiind și situația dispozițiilor care reglementează concursul de infracțiuni, în condițiile în care sporul aplicat în cauză a fost de 2 ani închisoare. Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, care se limitează doar la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte reține următoarele: În primul rând se constată că, cel puțin în privința dispozițiilor art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., acestea au fost invocate în mod formal, întrucât nu s-au formulat nici un fel de critici punctuale care să se circumscrie vreuneia dintre ipotezele avute în vedere de acest text, respectiv neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii, sau pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru 6 altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.

Referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, pe parcursul soluționării cauzei, respectiv la data de 1 februarie 2014, intrând în vigoare noul C. pen., cu modificări semnificative care pot afecta situația inculpatului, înalta Curte apreciază că mai întâi se impun anumite considerații generale legate de posibilitatea instanței de recurs de a face o analiză sub acest aspect în raport cu cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., în condițiile abrogării pct. 20 prin Legea nr. 2/2013, dar și în ceea ce privește stabilirea mecanismului de determinare concretă a acestei legi. Abrogarea cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 20 C. proc. pen.

nu poate conduce la concluzia imposibilității cenzurării hotărâri, în condițiile în care principiul aplicării legii penale mai favorabile are valențe constituționale (art. 15 alin. (2) din Constituția României) examinarea cauzei din această perspectivă impunându-se cu necesitate, putând fi efectuată chiar de către instanță din oficiu, indiferent de criticile formulate, fiind un aspect de ordine publică ce nu poate fi limitat la cazurile strict prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. În ce privește mecanismul de determinare a legii penale mai favorabile, în absența unor dispoziții legale exprese, Înalta Curte apreciază că se impune aplicarea autonomă a instituțiilor de drept penal, și nu aplicarea globală a acestora.

Aceasta concluzie se fundamentează, în primul rând, pe interpretarea dispozițiilor legale. Astfel, reglementând aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, art. 5 alin. (2) din actualul C. pen. prevede că dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile. Art. 173 din actualul C. pen. definește noțiunea de lege penală, prin aceasta înțelegându-se orice dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanțe de urgență sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege”, aceasta regăsindu-se și în art. 141 C. pen.

anterior care prevedea: „Prin lege penală se înțelege orice dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi sau decrete. ” Ca atare că, în stabilirea mecanismului de aplicare a legii penale mai favorabile, noțiunea de lege penală trebuie înțeleasă în sensul de normă de drept penal. De altfel, aceasta a fost interpretarea dată noțiunii de lege încă din perioada interbelică, instanța supremă, Curtea de Casație statuând că „termenul lege folosit de legiuitor în art. 3 C. pen. nou nu trebuie interpretat în sensul strict tehnic, ci în acela mai larg de normă de drept; deci nimic nu se opune ca să se combine normele mai blânde, din două sau mai multe legi succesive.” (Cap. II, decizia nr. 4021/1938).

Voința legiuitorului, în sensul aplicării legii pe criteriul instituțiilor autonome, rezultă și din dispozițiile Legii nr. 187/2012, care stabilește norme tranzitorii de aplicare a mitior lex, cum sunt: art. 10 - referitor la tratamentul pluralității de infracțiuni, art. 12 - referitor la pedepsele complementare și accesorii, art. 15 - referitor la suspendarea condiționată a executării pedepsei, art. 16- referitor la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. În același sens este și poziția oficială a inițiatorului legii, Ministerul de Justiție, exprimată în materialul „Documentare privind aplicarea în timp a legii penale în condițiile intrării în vigoare a Noului C. pen.” - întocmit încă din anul 2011 și publicat pe site-ul www.x.ro.

De altfel, aceasta este opinia majoritară exprimată în doctrină, încă din perioada interbelică, de cele mai remarcabile personalități în domeniul dreptului penal. Astfel, profesorul T.P., în lucrarea sa Drept penal comparat, Cluj, 1923, pag. 121 își exprima susținerea pentru teza divizibilității legilor concurente, arătând că restricțiunea ce se impune acestei combinațiuni - pe care o admitem și noi - este aceea ca dispozițiunile alese din două sau mai multe legi concurente să nu fie incoerente. De asemenea, profesorul V.D. arăta în comentariul său la Codul penal din 1936 că „nu este deci îngăduit a se îmbina dispozițiunile unei legi cu cele ale altei legi pentru a se obține un rezultat și mai favorabil, fiindcă aceasta ar însemna crearea pe cale de aplicațiune a unei a treia lege (lex tertia), ceea ce nu este admis.

Odată însă fapta stabilită și pedeapsa fixată conform uneia din legi, se poate recurge la instituțiunile care funcționează independent din cealaltă lege, dacă ele sunt mai favorabile infractorului”, iar referitor la art. 5 C. pen. ce consacra autonomia prescripției: „când prescripțiunea acțiunii penale sau a pedepselor este diferit reglementată, prin legi succesive, se. aplică legea care prevede prescripția cea mai scurtă”, apreciind, totodată, că „prescripția este o instituție de drept substanțial, căreia îi este aplicabil principiul legii penale mai favorabile” (C.G.Rătescu, H.Asnavorian, Tr. Pop, V. Dongoroz ș.a., Codul penal Regele Carol II adnotat, Ed. Librăriei SOCEC, București, 193 7, pag.

10-15). Profesorul N.B. de la Facultatea de Drept din Iași arăta în 1944: cu drept cuvânt, asemenea concursuri de dispozițiuni legale referitoare la același institut penal se rezolvă prin confruntarea lor în întregime și prin eliminarea dispozițiunilor mai aspre. Nimic nu împiedică, ca același procedeu să se urmeze pentru fiecare institut în parte, aplicându-se dispozițiunea - cu valoare de lege pentru acel institut - cea mai favorabilă dintre legile concurente (N. T. Buzea, Infracțiunea penală și culpabilitatea, Tipografia Sabin Solomon, Alba Iulia, 1944, pag. 272). Ulterior, după intrarea în vigoare a Codului penal din 1968, doctrina s-a exprimat majoritar în același sens, cel al aplicării legii penale mai favorabile în raport pe instituții autonome.

Astfel, profesorul George Antoniu arăta „se întrevede posibilitatea ca, în alegerea legii penale mai favorabile, unele instituții juridice să fie privite ca având independență relativă în raport cu prevederile care incriminează fapta, iar aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen. să se facă distinct. (Codul penal al RSR comentat și adnotat, Partea generală, Editura Științifică, București, 1972, pag.64); concursul de infracțiuni face parte dintre acele instituții juridico penale (ca și prescripția, suspendarea executării pedepsei ș.a.) ale căror reguli se aplică, în cazul succesiunii de legi penale în timp, în mod autonom, independent de încadrarea juridică a faptelor după legea nouă sau cea anterioară.

(G. Antoniu, Comentariu (n. 16) în - G. Antoniu, C. Bulai, Practica judiciară penală, vol. I, Ed. Academiei, București, 1988, pag .37). În același sens este comentariul profesorului în Codul penal al R.S.R. comentat și adnotat, Th. Vasiliu ș.a., vol. I, București, 1972, pag.66); De asemenea, profesorul C.B. arăta că „într-o altă concepție, pe care o considerăm mai aproape de adevăr, determinarea legii penale mai favorabile trebuie să se facă în raport de fiecare instituție care se aplică în mod autonom. De aceea, dacă încadrarea faptei s-a făcut după una din legi, care era mai favorabilă, aceasta nu exclude aplicarea dispozițiilor din cealaltă lege cu privire la recidivă sau la concursul de infracțiuni, dacă acestea sunt mai favorabile” (C. Bulai B. Bulai, Manual de drept penal.

Partea generală, Ed. Universul Juridic, 2007, pag. 139). Aceeași este și poziția profesorului F.S., exprimată în mai multe lucrări (Concursul de infracțiuni, Ed. Lumina Lex, București, 1999, pag. 366 și - urm Tratat de drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. C.H.Beck, București, 2008, pag. 283 și urm.) dar și în materialul „Documentare privind aplicarea în timp a legii penale în condițiile intrării în vigoare a Noului C. pen.” - întocmit încă din anul 2011 la solicitarea Ministerului Justiției, publicat pe site-ul oficial www.x.ro. Este de precizat că, în argumentarea punctului de vedere contrar, acela-al determinării legii penale mai favorabile printr-o apreciere globală, se face trimitere la un fragment din .lucrarea profesorului Vintilă Dongoroz, Drept penal, București, 1939, pag.

132-133, în care menționează că „dintre legile succesive urmează să se aplice numai una dintre ele, cu exclusivitate”, susținându-se astfel că doctrina s-ar poziționa pe ideea unei aplicări globale a legii penale mai blânde. Înalta Curte constată că fragmentul prezentat este extras din context, acesta referindu-se la etapa în care este necesar a se stabili „ care lege - dintre cele succesive - prevede o sancțiune mai ușoară”, când, potrivit aceluiași autor, „trebuie să se țină seama de pedeapsa care - în cazul concret și în raport cu toate agravările și atenuările prevăzute de lege - poate fi aplicată potrivit fiecăreia dintre legile penale succesive.” Exemplele au în vedere doar circumstanțe atenuante sau agravante, în privința cărora există un consens cu privire la lipsa de autonomie.

In continuare, în cuprinsul aceleiași secțiuni, este analizat separat modul de determinare a legii penale mai favorabile în cazul infracțiunilor continue, continuate și de obicei, al pedepselor complementare, al legilor intermediare și temporare precum și al măsurilor de siguranță și educative, astfel că nu există motive pentru concluziona că s-a revenit asupra punctului de vedere exprimat în 1937, acela al aplicării legii penale mai favorabile în raport de „instituțiunile care funcționează independent” (C.G.Rătescu, H.Asnavorian, Tr. Pop, V. Dongoroz ș.a., Codul penal Regele Carol II adnotat, vol. I, Ed. Librăriei SOCEC, București, 1937, pag.10-15). Practica judiciară s-a raliat și ea, în majoritate, acestei opinii.

Astfel, în perioada interbelică, sub imperiul Codului penal din 1936, jurisprudența Curții de Casație a fost constantă în a afirma aplicarea legii penale mai favorabile pe instituții autonome. în acest sens sunt de menționat Cap. II, dec. 2154/1937: „se poate face aplicațiunea cumulativă a două legiuiri în caz de concurs a două infracțiuni, ori de câte ori instanțele de fond găsesc că pedeapsa pentru una din infracțiuni este mai mică după una din legiuiri, iar pentru cealaltă infracțiune pedeapsa este mai mică după cealaltă legiuire”, în V.Papadopol, I.Stoenescu, G.Protopopescu, Codul penal al RPR adnotat, Editura de Stat, București 1948, p. 23; Cap. II, Decizia nr. 4021/1938: „termenul lege folosit de legiuitor în art. 3 C. pen.

nou nu trebuie interpretat în sensul strict tehnic, ci în acela mai larg de normă de drept; deci nimic nu se opune ca să se combine normele mai blânde, din două sau mai multe legi succesive. „(…) deși instanța de apel a aplicat împotriva inculpatului, în ceea ce privește calificarea faptului și gradarea pedepsei, textele din vechiul C. pen., unele ce conduceau la o pedeapsă mai blândă, ea era îndreptățită să facă în favoarea acestuia, dacă a găsit că merită acest tratament, și aplicațiunea art. 65 din noul C. pen. (referitor la suspendarea condiționată) deoarece conținea un principiu de drept menit să ducă la ușurarea situațiunii inculpatului”, în V. Papadopol, I. Stoenescu, G. Protopopescu, Codul penal al RPR adnotat, Editura de Stat, București, 1948, p. 21; Cap. II, Decizia nr. 677/1938: „(…) faptul că inculpații au fost pedepsiți prin aplicarea dispozițiunilor C. pen.

anterior nu putea să împiedice aplicarea dispoziției de suspendare a executării din noul cod, întrucât suspendarea din noul cod este o instituțiune care funcționează independent”, în N.T. Buzea, Infracțiunea penală și culpabilitatea, Tipografia Sabin Solomon, Alba Mia, 1944, p. 272; Cap. II Decizia nr. 4486/1940: „În materia prescripției, Curtea de Casație statua că, dacă instanța de fond a considerat că prescripția prevăzută de fiecare din aceste legiuiri face un tot unitar cu pedeapsa și că, deci, nu s-ar putea aplica prescripția C. pen. de la 14 martie 1936 pentru o infracțiune pedepsită după codul penal din 1865, a interpretat greșit și a violat dispozițiunile art. 5 și 165 C. pen., întrucât nici un text din legiuirea penală nu oprește a se aplica pedeapsa prevăzută de o anumită legiuire și prescripția din altă legiuire penală” în V. Papadopol, I.Stoenescu, G.Protopopescu, Codul penal al RPR adnotat, Editura de Stat, București, 1948, p.27).

Și în jurisprudența a fostului Tribunalului Suprem, după intrarea în vigoare a Codului penal din 1968, (relativ săracă din acest punct de vedere, datorită competenței instanței supreme) exista soluții care îmbrățișează același punct de vedere: Decizia nr. 939/1969, dacă infracțiunile concurente au fost sancționate cu amendă potrivit legii penale vechi mai favorabilă, este corectă aplicarea regulilor privind concursul de infracțiuni potrivit legii penale noi care prevede contopirea pedepselor și nu totalizarea lor ca în legea veche. „Decizia nr. 4044/1970” în caz de succesiune a unor legi penale, pentru constatarea situației de recidivist sau nerecidivist a unui inculpat, trebuie să se țină seama de dispozițiile acelei legi potrivit căreia termenul care face ineficientă recidiva - termen cuprins între data executării pedepsei aplicate pentru prima infracțiune și data săvârșirii celei de-a doua infracțiuni - s-a împlinit” - Culegere de decizii, 1970, pag.

275; Decizia nr. 1802/1971 „tratamentul sancționator al recidivei postcondamnatorii, în ipoteza în care pedeapsa anterioară a fost executată în parte, se va aplica potrivit ort. 119 C. pen. anterior, care constituie legea penală mai favorabilă sub acest aspect”, în Repertoriu de practică judiciară în materie penală pe anii 1969-1975, pag. 362. Înalta Curte constată că, și în jurisprudența Curții Constituționale se identifică soluții care susțin aplicarea legii mai favorabile prin raportare la norme ce reglementează anumite instituții, și nu cu privire la lege, în ansamblul ei. Astfel, în Decizia nr. 214 din 16 iunie 1997, Curea menționează că „dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 13 C. pen.

care consacră principiul legii penale mai favorabile în cazul situațiilor tranzitorii (…) privesc atât legea, în ansamblul său, cât și fiecare dintre normele și instituțiile sale în parte, cum este cazul liberării condiționate”.

De asemenea, în Decizia nr. 1092 din 18 decembrie 2012 (referitoare la constituționalitatea art. 124 C. pen., modificat prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012), se reține cu privire la prescripție că „dat fiind caracterul de normă de drept penal material, nu se impune instituirea unor dispoziții tranzitorii, întrucât, în acord cu art. 15 alin. (2) din Constituție reflectat în art. 13 C. pen., legislația prevede soluția de urmat în cazul conflictului de legi”; raportat la art. 15 alin. (2) din Constituție se arată: „Legea fundamentală a statuat că, ori de câte ori există norme mai favorabile, acestea vor fi aplicate fie retro activând, fie ultraactivând”, respectiv „este indiscutabil recunoscut în teoria juridică că regula generală de soluționare a conflictelor de legi în timp în materie penală, impune aplicarea normelor mai puțin severe”.

Doctrina și jurisprudența anterior menționată au rolul de a face previzibilă interpretarea cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile pe instituții autonome. Prin aplicarea legii penale mai favorabile pe instituții autonome nu se creează o lex tertia, întrucât determinarea în concret a legii penale mai favorabile se realizează prin compararea normelor din legea nouă și din legea veche ce reglementează respectiva instituție autonomă, fără să se combine dispoziții mai favorabile din legi succesive, asigurându-se unitatea normelor ce reglementează condițiile de existentă si efectele în cadrul aceleiași instituții autonome. Astfel, unitatea dintre incriminare și pedeapsă exclude posibilitatea de a se combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege.

Pedeapsa decurge din norma de incriminare și are un caracter accesoriu acesteia. Mai mult, legea prevede această unitate nu doar referitor la pedeapsa principală, ci și la pedepsele accesorii și complementare, care se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă (art. 12 din Legea nr. 18