AFFAIRE DDRĂCULEȚ c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

06.12.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Exception préliminaire (incompatibilité ratione materiae) rejetée;Partiellement irrecevable;Violation de P1-1;Satisfaction équitable réservée

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE DDRĂCULEȚ c. ROUMANIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

ROMÂNIA (solicitarea nr. 20294/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 decembrie 2007 DEFINITIVF 31/03/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Drăculeț c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domni. C.L. Rozakis, președinte, L. Loucaide, C. Bîrsan, N. Vajić, A. Kovler, E. Steiner, domnii K. Hajiyev, judecători, și domnul S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 15 noiembrie 2007, Renunță hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 20294/02) îndreptată împotriva României și inclusiv un resortisant al acestui stat, M. Constantin Drăculeț ( Reclamantul se plângea în special de o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza imposibilității de a se bucura de un teren înscris pe un titlu de proprietate care i-a fost eliberat la 1 septembrie 1994. La 16 iunie 2005, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. 3, Comisia a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cazului. ÎN 1962, mai multe terenuri agricole aparținând părinților reclamantului, precum și o clădire și terenul aferent, situat în Craiova, au fost transferate în patrimoniul statului. În 1963, în urma unui schimb de terenuri, statul a pus clădirea și terenul menționate anterior la dispoziția M.A., care a închiriat o parte din aceasta către B.N. Procedura de refacere a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/91 și acțiune în revendicare la 15 martie 1991, în temeiul Legii nr. 18/1991 privind domeniul funciar, reclamantul a solicitat autorităților locale restituirea terenurilor care au aparținut părinților săi. La 25 martie 1992, el a introdus, de asemenea, împotriva T.A. și B.N. o acțiune în revendicare a terenului legat de clădirea menționată anterior. T.A. fiind decedată în cursul procedurii, moștenitorii săi au fost contestați 10. Printr-o hotărâre din 25 noiembrie 1993, Tribunalul de Primă Instanță din Craiova a respins acțiunea care considera că reclamantul nu a demonstrat dreptul său de proprietate pe teren în litigiu. Reclamantul a interjet apelat la tribunalul departamental din Dolj. 11. Cu toate că, la 28 septembrie 1993, comisia a acordat moștenitorilor M. T.A. un titlu de proprietate pe teren pe care l-a ocupat din 1963, aceeași comisie i-a restituit reclamantului, printr-un titlu de proprietate din 1 septembrie 1994, terenurile care au aparținut părinților săi, inclusiv parcela în litigiu. În timp ce pe titlul de proprietate al moștenitorilor T.A., această parcelă figura cu o suprafață de 2500 m , titlul reclamantului nu menționa decât 2160 m 12. Sesizat de apelul reclamantului împotriva hotărârii din 25 noiembrie 1993, tribunalul departamental dispunea de expertiză tehnică pentru a identifica parcela în litigiu și pentru a compara cele două titluri. 13. Expertul concluzionează că această parcelă măsura 2086 m și că a fost înscrisă pe ambele titluri de proprietate. Se consideră că ar trebui să se acorde prioritate în cadrul reclamantului, deoarece a fost eliberat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 18/1991, ceea ce nu era cazul titlului moștenitorilor T.A. 14. Cu toate acestea, printr-o hotărâre din 12 martie 1996, Tribunalul a respins apelul, considerând că era vorba de două terenuri diferite și că, prin urmare, cele două titluri erau valabile. 15. Reclamantul a formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri. El a susținut că o acțiune în anulare a titlului de proprietate al moștenitorilor T.A. era pendinte în fața Tribunalului de Primă Instanță din Craiova (a se vedea sub 16. Prin hotărârea din 10 octombrie 1996, Curtea de Apel de la Craiova a respins recursul pe motiv că atâta timp cât acțiunea în anulare menționată anterior era pendinte, titlul moștenitorilor T.A. demonstra dreptul lor de proprietate asupra parcelei în litigiu. Acțiuni în anulare a titlului de proprietate al moștenitorilor T.A.17 printr-o acțiune introdusă la 3 februarie 1995 în fața Tribunalului de Primă Instanță din Craiova, reclamantul a solicitat anularea titlului de proprietate eliberat moștenitorilor T.A. 18. O expertiză tehnică ordonată de instanță concluzionează că numai titlul de proprietate al reclamantului era conform cu Legea nr. 18/91. Această concluzie a fost confirmată prin două scrisori ale Oficiului departamentului de cadastru din 25 septembrie și 27 noiembrie 1996. 19. Prin hotărârea din 24 iunie 1997, tribunalul a primit acțiunea reclamantului și a anulat titlul contestat. 20. După o trimitere ordonată, la apelul moștenitorilor T.A., de către tribunalul departamental din Dolj, instanța de primă instanță a acordat din nou dreptul la acțiunea reclamantului printr-o hotărâre din 10 decembrie 1998. 21. 1999 al tribunalului departamental care a confirmat validitatea titlului contestat. Cu toate că instanța a constatat că parcela în litigiu figura pe cele două titluri de proprietate, s-a considerat că titlul contestat era valabil și că reclamantul ar fi putut solicita refacerea dreptului său de proprietate pe teren pe care T.A. l-a cedat statului în 1963 în schimbul parcelei care aparținea părinților reclamantului. 22. Acțiunea formulată de solicitant a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă din 20 decembrie 1999 al Curții de Apel din Craiova, care a considerat că titlul în litigiu nu mai putea fi anulat din moment ce reclamantul nu a contestat actele comisiei de departament în cursul procedurii administrative de atribuire a acestui titlu. 23. printr-un contract din 12 mai 2000, moștenitorii T.A. au vândut parcela în cauză către B.N. 24. În urma unei audieri obținute de reclamant la Ministerul Justiției, acesta din urmă, într-o scrisoare din 22 august 2000, consideră că titlul de proprietate al moștenitorilor T.A. nu a respectat dispozițiile legii n 18/1991 și el a sfătuit să introducă o nouă acțiune pentru a face să se constate nulitatea absolută a acestui titlu. Potrivit opiniei ministerului, o astfel de acțiune nu se confrunta cu autoritatea lucrului judecat din Hotărârea din 20 decembrie 1999. 25. Reclamantul a urmat sfatul Ministerului Justiției și a solicitat, de asemenea, anularea contractului de vânzare din 12 mai 2000 printr-o hotărâre din 29 noiembrie 2000, Tribunalul de Primă Instanță din Craiova a respins acțiunea, considerând că, în cazul de față, a existat autoritate asupra lucrului judecat din Hotărârea din 20 decembrie 1999. În ceea ce privește cererea de anulare a contractului de vânzare, a declarat inadmisibilă pentru neplata taxei de timbru. 26. La apelul și recursul reclamantului, această hotărâre a fost confirmată prin două hotărâri din 2 octombrie 2001 și 12 februarie 2002 ale Tribunalului de departament din Dolj și ale Curții de Apel din Craiova 27. Prin hotărârea din 8 octombrie 2004, Tribunalul de Primă Instanță din Craiova a primit o nouă acțiune în anulare a titlului de proprietate al moștenitorilor T.A. pe motiv că le fusese emis în necunoștință de Legea nr. 18/91. 28. La apelul părților pârâte, printr-o hotărâre din 11 aprilie Legea nr. 18/91 privind domeniul funciar art. 8 Stabilirea dreptului de proprietate privată pe terenurile situate în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate. Profită de dispozițiile prezentei legi pe cei care erau membri ai cooperativelor și care au primit aporturi de terenuri la intrarea în cooperativă sau pe cei care au fost confiși de aceasta din urmă, precum și moștenitorii lor (...) art. 11 În fiecare municipalitate, o comisie condusă de primar (...) va fi competentă să refacă dreptul de proprietate, să dețină și să elibereze titlurile de proprietate titularilor de drepturi. Comisioanele locale își desfășoară activitatea sub conducerea unui comitet departamental, numit de prefect și condus de acesta. Comisia departamentală este competentă să soluționeze contestațiile și să valideze sau să invalideze măsurile adoptate de comisiile locale. Cel interesat poate face recurs la instanță împotriva deciziei comisiei de departament (...) în termen de 30 de zile de la data la care a luat cunoștință de această decizie. Decizia guvernului n 131/1991 privind modul de funcționare și atribuțiile comisiilor locale și departamentale art. 34 Comisia departamentală eliberează titluri de proprietate pe baza documentelor furnizate de comisiile locale și după validarea propunerilor acestora. Reclamantul susține o dublă încălcare a dreptului la respectarea bunurilor sale. Pe de o parte, se plânge de imposibilitatea de a se bucura de parcela de 2160 înscris pe titlul său de proprietate din cauza unui al doilea titlu de proprietate emis de autoritățile locale unor terțe părți. Pe de altă parte, el se plânge de refuzul autorităților locale de a restitui imobilul pe care părinții săi îl construiseră pe parcela menționată anterior. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietății sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional (...) 31. Guvernul se opune acestei teze. El susține că titlul de proprietate eliberat reclamantului nu i-ar fi acordat decât un drept sub condiție În această privință, acesta arată că, pe același teren, părțile terțe au obținut și ele un titlu de proprietate confirmat de instanțele interne. 32. Potrivit guvernului, titlul de proprietate al reclamantului nu constituia nici un bun actual, nici o creanță sigură, lichidă și exigibilă. Unu, dar numai pentru o speranță legitimă mai mare de a primi bunurile înapoi la sfârșitul procedurilor interne. 33. Guvernul consimte apoi că respingerea acțiunilor reclamantului se analizează într-o interferență în mai mult decât speranța sa de a primi înapoi teren. Cu toate acestea, el consideră că această interferență a fost prevăzută de lege, și anume legea nr. 18/1991 că urmărește un scop legitim, fie protecția dreptului de proprietate al terților și implicit principiul securității raporturilor juridice și că avea un echilibru corect între interesele concurente, deoarece T.A. era în posesia terenului din 1963 și că B.N. îl dobândise cu bună credință. 34. Reclamantul susține că imposibilitatea de a se bucura de clădirea și de terenul în litigiu duce la o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor sale. Cu privire la admisibilitatea imposibilității de a se bucura de imobilul situat pe o parte a terenului în litigiu 35. Curtea constată de la început că titlul de proprietate de care reclamantul beneficiază în temeiul Legii nr. 18/1991 se referă numai la parcela de 2160 În plus, în cadrul acțiunilor sale, el a solicitat doar restituirea terenului și anularea titlului terților și nici o restituire a imobilului care a aparținut părinților săi înainte de naționalizare. 36. În orice caz, Curtea amintește că art. 1 din Protocolul 1 nu impune statelor contractante o obligație Curtea constată, prin urmare, că acest motiv este incompatibil cu materia cu dispozițiile Convenției și trebuie să fie respins în conformitate cu art. 3 și 4 din Convenție. Imposibilitatea de a se bucura de terenul în litigiu 38. Curtea constată de la început că primul argument al guvernului se aseamănă cu o excepție întemeiată pe incompatibilitatea rațională a acestei dispoziții În plus, Curtea consideră necesară examinarea în speță a respectării regulii termenului de șase luni prevăzută la art. 35 alineatul (1) din convenție (a se vedea mutatis mutandis Blečić Croația (dec.), nr. 59532/00, 30 ianuarie 2003). 39. În ceea ce privește aplicabilitatea garanțiilor prevăzute la art. 1 din protocol 1, Curtea reamintește că un solicitant nu poate susține o încălcare a acestei dispoziții decât în măsura în care deciziile pe care le incriminează se referă la bunurile sale Speranța legitimă de a obține dreptul efectiv de proprietate (Kopecký Slovacia [GC], nr 44912/98, § 35 CEDH 2004 IX). 40. În acest caz, Curtea consideră că decizia administrativă prin care reclamantul a fost recunoscut titular al unui drept de proprietate și i s-a eliberat un titlu de proprietate pe teren de 2160 a ridicat speranța justificată de a putea obține proprietatea asupra terenului; într-adevăr, aceasta nu a fost nici pentru solicitant nici o simplă speranță de restituire, nici o creanță condiționată a cărei punere în aplicare ar fi depinde de reuniunea condițiilor prevăzute de lege (a se vedea, a contrario, Gratzinger și Gratzingerova c. Republica Cehă (dec.) [GC], n 39794/98, §§ 71-73, CEDO 2002 VII Kopeckýc. Slovacia [GC], n 44912/98, § 58, 28 septembrie 2004) : titlul de valoare și care nu a fost invalidat până în prezent prin nicio hotărâre judecătorească, era emis de autoritatea administrativă competentă pentru a ordona restituirea terenurilor în temeiul legii nr. 18/91. Această autoritate era obligată să verifice dacă cerințele impuse de lege erau îndeplinite înainte de emiterea titlului (a se vedea mutatis mutandis Manoilescu și Dobrescu România (dec.), nr. 60861/00, § 88, 89, CEDO 2005 VI). 41. Curtea concluzionează că titlul de proprietate al reclamantului se analiza ca o creanță împotriva statului român care poate fi considerată suficient de stabilită pentru a fi calificată drept valoare patrimonială și pentru a solicita protecția articolului 1 din Protocolul 42. În ceea ce privește respectarea termenului de șase luni, Curtea amintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne și în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive. Susținută constă într-o situație continuă, termenul de șase luni începe să curgă numai din momentul în care această situație continuă (a se vedea, mutatis mutandis Hornsby c. Grecia, Hotărârea din 19 martie 1997, Culegerea hotărârilor și deciziilor 1997-II, p. 508, § 35 și Marinakos c. Grecia, (dec.) n 49282/99, 29 martie 2000). 43. În acest caz, Curtea consideră că imposibilitatea pretinsă de către care solicită, de mai mulți ani, dreptul său de proprietate recunoscut printr-un titlu de proprietate valabil, se analizează într-o situație continuă; simplul fapt că a încercat, fără succes, să pună capăt acestei constatări, solicitând, prin intermediul mai multor acțiuni în justiție, restituirea bunurilor și anularea titlului de proprietate al terților nu poate schimba această constatare faptică. 44. Până în prezent, reclamantului nu i s-a restituit nici bunul în litigiu, nici nu i s-a acordat despăgubiri; prin urmare, termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție nu i se poate opune (a se vedea mutatis mutandis Funke România, nr 16891/02, § 20, 26 aprilie 2007). 45. În plus, Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Curtea ia notă de faptul că reclamantul nu se plânge de un anumit act, ci mai degrabă de lipsa de acțiune a autorităților române și de refuzul acestora de a lua măsuri pentru a-i garanta restituirea efectivă a terenului. în posesia, ca urmare a existenței unui al doilea titlu de proprietate pe același teren, emis unor terți de comisia departamentală. Această imposibilitate se analizează printr-o interferență în dreptul său de a-și respecta bunurile, care intră sub incidența primei teze a primului paragraf din art. 1 din Protocolul nr. 47. Curtea va căuta, în lumina principiului general al respectării proprietății consacrat de prima teză din primul paragraf al articolului 1 menționat anterior, dacă autoritățile române, abținându-se de la a acționa în sensul dorit de solicitant, au adus un echilibru corect între cerințele interesului general al comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea, printre altele, Sporrong și Lönnroth Suedia, Hotărârea din 23 septembrie 1982, seria A n 52, § 69). 48. În cazul de față, Curtea constată că instanțele naționale l-au exonerat pe reclamant de acțiunile sale pe motiv că terții aveau un titlu de proprietate valabil pe teren în cauză. 49. Curtea nu are îndoieli cu privire la faptul că respingerea acestor acțiuni avea un temei juridic, și anume legea nr. 18/1991 în temeiul căreia terților li s-a eliberat un titlu de proprietate. Curtea poate admite, de asemenea, că această respingere urmărea un scop legitim, întrucât atâta timp cât era justificată de interesul de a garanta respectarea principiului securității rapoartelor juridice. 50. Cu toate acestea, trebuie să se constate că, deși deține un titlu de proprietate valabil, reclamantul este privat de proprietatea sa de peste 13 ani, fără a fi primit o compensație sau un teren echivalent. Eforturile sale de a-și recupera proprietatea au rămas în zadar până în prezent, în timp ce autoritățile locale nu au încercat să pună capăt acestei situații de care sunt totuși responsabile, dat fiind că au emis, în temeiul Legii nr. 18/1991, două titluri de proprietate pe același teren (a se vedea mutatis mutandis, Sabin Popescu) c. România , n 48102/99, § 80, 81, 2 martie 2004 Abăluție c. România , n 77195/01, § 56, 57, 15 iunie 2006 Grosu c. România , n 2611/02, § 53, 28 iunie 2007). 51. Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că echilibrul corect a fost rupt și că reclamantul a suportat și continuă să suporte o sarcină specială și exorbitantă. 52. Prin urmare, a existat și continuă să existe o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 53. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 54. De asemenea, solicită 500 de milioane de lei românești (ROL), adică aproximativ 15 000 de euro (EUR), din cauza prejudiciului material cauzat de privarea de utilizare a acestor clădiri și, în cele din urmă, solicită 1 miliard ROL, și anume aproximativ 30 000 de euro, din cauza prejudiciului moral și 600 de euro. 55. Guvernul contestă existența unui prejudiciu material și moral. În orice caz, acesta consideră că sumele solicitate sunt excesive. 56. Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, problema aplicării articolului 41 din convenție nu se află în situația de față. Starea. Prin urmare, întrebarea trebuie rezervată și trebuie stabilită în trei luni de la data prezentei hotărâri procedura ulterioară, ținând seama de posibilitatea unui acord între statul pârât și reclamant (articolul § 1 din Regulamentul de procedură). 1 În măsura în care se referă la imposibilitatea reclamantului de a se bucura de terenul său, și inadmisibil pentru surplus A spus că a existat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție A spus că problema aplicării art. 41 din Convenție nu se află în stare; în consecință, întreaga rezervă invită În termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, guvernul și reclamantul să îi adreseze în scris observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge rezervă procedura ulterioară și deleagă președintelui camerei, la se va stabili dacă este necesar. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 6 decembrie 2007, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte