ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1223/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 163 din 17 februarie 2009,

Tribunalul Bihor, secția comercială, a admis cererea formulată de reclamantul G.S.C.,

domiciliat în Oradea, jud.Bihor, în contradictoriu cu pârâta SC D.V. SA cu

sediul în Oradea, jud.Bihor, înregistrată la O.R.C. de pe lângă Tribunalul

Bihor sub nr. J/05/996/2001, Cui/Ro nr. 14370054, reprezentată în baza Hotărâri

Consiliului de

Administrație din 15 mai 2006 prin dl. F.M.H. și, în consecintă, a anulat

Hotărârea Consiliului de Administrație din 03 noiembrie  2008 a SC D.V. SA și a

obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 2.020,3 lei cheltuieli

judiciare.

Pentru a pronunța această

sentință, tribunalul a reținut, în esență,

următoarele:

Contractul de mandat

între părți s-a încheiat la data de 15 mai 2008, în urma acordului de voință

între mandatar și mandante, în baza dispozițiilor art. 1532 și urm. din C. civ.

și a Legii nr. 3l/l990 privind societățile

comerciale, modificate prin Legea nr. 441/2006

și O.U.G. nr. 82/2007,

reclamantul

fiind mandatat să organizeze, să conducă și sa gestioneze în

calitate de director

general

(și

nu ca administrator)

activitatea societății pârâte.

Cazurile de încetare

a contractului sunt expres și limitativ prevăzute

în conținutul acesteia,

iar

contractul poate fi modificat doar

prin acordul

părților,

conform prevederilor art. 6 din contract.

În contract nu există

nici o clauză cu privire la posibilitatea suspendării temporare din funcție al

directorului general.

Din conținutul

contractului de mandat rezultă că reclamantul a fost mandatat de consiliul de

administrație prin președinte, pentru a conduce, organiza și gestiona

activitatea societății, deci nu se poate pune semnul

egalității între noțiunile

de administrator în sensul prevederilor Legii nr. 31/1990 și de director

general, pentru a fi aplicabile directorului general prevederile art. 137

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990, dacă nu există o prevedere expresă în

contractul de mandat, care ar acorda posibilitatea consiliului de administrație

de a suspenda din funcție directorul general.

Prin Decizia nr. 65/C din 30 iunie

2009, Curtea de Apel Orade, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a admis ca fondat apelul declarat de pârâta SC D.V. SA, împotriva

sentinței mai sus menționate, pe care a schimbat-o în totalitate, în sensul că

a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantului, având ca obiect anularea

Hotărârii nr. 5 a Consiliului de Administrație.

Pentru a hotărî

astfel, în ședința publică din data de 2 iunie 2009, instanța, din oficiu, a

pus în discuția părților, excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamantului

și deliberând asupra acesteia, în temeiul art. 137

alin. (1)

C. proc. civ.

,

din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a reținut următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, reclamantul a solicitat anularea Hotărârii

a Consiliului de administrație a SC D.V. SA din data de 03 noiembrie  2008.

Potrivit art.

114

alin. (3) din Legea nr.

31/1990,

deciziile

consiliului de administrație pot fi atacate cu acțiune în nulitate (absolută sau

relativă)

reglementată

prin dispozițiile art. 132 din Lege, numai în cazul în care

deciziile

au fost adoptate în

exercitarea atribuțiilor permise de lege a fi delegate prin actul constitutiv sau

prin hotărârea adunării generale

extraordinare. Este vorba despre situațiile

prevăzute de art. 113 lit. b) și c)

din lege, privind mutarea sediului societății

și respectiv schimbarea

obiectului

de activitate al societății.

În cazul adoptării

altor decizii decât cele în exercitarea atribuțiilor

delegate de adunarea

generală, competența de anulare a acestora revine adunării generale ordinare,

singura care poate decide să mențină sau să

invalideze o decizie obișnuită a consiliului

de administrație, în virtutea atribuției acesteia de control a activității și

gestiunii administratorilor.

În speță, hotărârea nr.

5 a consiliului de administrația a SC D.V. SA nu vizează nici una dintre

situațiile prevăzute de art. 113 lit. b) și c), deci nu este vorba despre o

decizie luată în baza delegării atribuțiilor din partea adunării generale

extraordinare sau prin actul constitutiv. Prin urmare, nefiind aplicabile

prevederile art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, competența de a soluționa

acțiunea în anularea acestei hotărâri revine adunării generale ordinare. Dat

fiind că, potrivit art. 111 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990, intră în

competența obligatorie a adunării generale ordinare numirea administratorilor,

în baza principiului simetriei la încheierea și executarea actelor juridice și

a ierarhiei organelor societăților pe acțiuni, organul care a făcut numirea

administratorilor este cel îndreptățit la anularea deciziilor consiliului de

administrație.

În situația în care

adunarea generală, organ suprem, îndreptățit să decidă asupra oportunității

deciziilor consiliului de administrație, nu procedează la anularea acestora,

hotărârea care constată acest refuz poate fi atacată în justiție.

Împotriva deciziei

curții de apel a declarat recurs reclamantul G.S.C., întemeindu-se pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea

recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în apel și recurs,

conform chitanțelor depuse la dosarul cauzei.

Recurentul-reclamant

susține în esență că din coroborarea dispozițiilor art. 137, art. 142 alin. (2)

lit. c), art. 143

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990 republicată,

rezultă fără dubiu faptul că Hotărârea Consiliului de administrație, prin care

s-a decis suspendarea temporară a contactului de mandat are deschisă împotriva

acesteia calea de atac a acțiunii în anulare a unei asemenea hotărâri, întrucât

astfel de decizii sunt un atribut al Consiliului de administrație, iar

invalidarea lor nu revine AGA, deoarece în Legea nr. 31/1990 republicată, au

fost prevăzute expres atribuțiile delegate Consiliului de administrație,

printre care se numără și competența în privința numirii, revocării

directorului, cum de altfel rezultă evident și din contractul de mandat și

anume că A.G.A. a delegat atribuțiile în acest sens, în mod expres Consiliului

de administrație.

În concluzie, arată

că în mog greșit și cu interpretarea eronată a dispozițiilor legale invocate,

instanța de apel a admis excepția pe care a invocat-o din oficiu, respingând ca

inadmisibilă acțiunea reclamantului.

Recursul nu este

fondat.

Din examinarea

susținerilor formulate în recurs, în raport de actele dosarului, de

dispozițiile legale incidente în speță, precum și de hotărârile pronunțate în

cauză, se constată următoarele:

Într-adevăr, așa cum

chiar recurentul reclamant recunoaște, toate deciziile privind conducerea operativă

a unei societăți comerciale, inclusiv numirea și revocarea directorilor,

încheierea contractului de mandat și măsurile dispuse împotriva acestora

reprezintă atributul exclusiv al Consiliului de administrație, astfel cum

rezultă din actul constitutiv al societăți, dar și, mai ales, din dispozițiile

exprese ale Legii nr. 31/1990 republicată, respectiv ale art. 137 și

următoarele, care potrivit art. 152 din aceeași lege sunt aplicabile și

directorilor societăților pe acțiuni.

În conformitate cu

dispozițiile art. 114 din Legea nr. 31/1990 republicată, - așa cum corect a

apreciat și instanța de apel - deciziile Consiliului de administrație pot fi

atacate în instanță cu acțiune în nulitate (absolută sau relativă), doar în

condițiile în care aceste decizii au fost adoptate în exercitarea atribuțiilor

permise de lege a fi delegate prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării

generale extraordinare.

Mai mult decât atât,

delegarea poate fi dispusă limitativ doar pentru cazurile prevăzute de art. 113

lit. b) și c) din legea mai sus menționată, privind mutarea sediului societății

și respectiv, schimbarea obiectului de activitate al societății, - așa încât în

cazul adoptării de către Consiliul de administrație al societății a altor

hotărâri decât cele în exercitarea atribuțiilor delegate expres și în limitele

legale menționate, competența de anulare a acestora revine adunării generale a

acționarilor societății, singura îndrituită să mențină sau să invalideze o

decizie obișnuită a Consiliului de administrație.

Cum în speță,

Hotărârea nr. 5 din 3 noiembrie 2008 a Consiliului de administrație nu vizează niciuna

din situațiile menționate anterior, nefiind vorba despre o decizie luată în

baza delegării atribuțiilor de către adunarea generală a acționarilor, nu devin

aplicabile dispozițiile art. 114 alin3 din Legea nr. 31/1990 republicată,

privind posibilitatea atacării acestora în fața instanțelor judecătorești, ci

competența de soluționare a acțiunii în anulare a unei astfel de hotărâri

revine adunării generale ordinare și numai în situația în care adunarea generală

nu procedează la anularea ei, hotărârea care constată refuzul poate fi atacată

în instanță -astfel cum în mod judicios a reținut și instanța de apel.

În consecință,

constatându-se că în mod corect instanța de apel a respins acțiunea

reclamantului, ca inadmisibilă prin admiterea excepției invocate din oficiu, -

această soluție va fi menținută ca fiind legală, iar recursul reclamantului G.S.C.

va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul G.S.C. împotriva Deciziei nr. 65/C din 30 iunie 2009 a

Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 aprilie 2010.