ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5328/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5328/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cu recurs

Prin sentința civilă nr. 1530 din 5 martie

2012, Curtea de Apel București, secția a-VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins excepția prematurității precum și acțiunea

formulată de reclamanta M.E. în contradictoriu cu pârâtul R.A.R.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Pe fondul cauzei,

instanța de fond a constatat că, la data de 21 aprilie 2010, R.A.R. a

întocmit raportul de verificare, pentru autoturismul achiziționat de

reclamantă la data de 7 aprilie 2010, prin care aceasta a fost îndrumată la S.F.A.

din cadrul D.G.P.M.B.

În urma demersurilor

efectuate de reclamantă la D.G.P.M.B. – S.F.A., i s-a comunicat, prin adresa nr.

84118/2010 faptul că pe data de 26 aprilie 2010 a fost efectuată o constatare

tehnico științifică asupra autoturismului, ocazie cu care s-a constatat că

seria caroseriei prezintă modificări, la seria reală.

Conform concluziilor

raportului de constatare tehnico-științifică din 4 mai 2010 întocmit de

D.G.P.M.B. – Serviciul Criminalistic, autoturismul prezintă modificări la

nivelul seriei de șasiu, la nivelul caracterului 15 din serie respectiv cifra

8, modificarea constând în repoansonarea pe traseul cifrei originale a unei noi

cifre.

Față

de dispozițiile art.

21 din H.G. nr. 1391/2006, în opinia instanței de

fond faptul că s-a identificat, prin raportul de cercetare tehnico-științifică,

seria de șasiu nu reprezintă un element suficient pentru a fi încuviințată

acțiunea reclamantei, aceasta întrucât din mijloacele de proba administrate nu

rezultă că datele prelevate de pe autovehicul corespund cu istoricul de

fabricație al autovehiculului pentru care a fost atribuit numărul de

identificare care trebuie repoansonat (așadar, nu rezulta ca numărul menționat

in raportul de cercetare tehnico științifică aparține autovehicului

reclamantei, fiind atribuit respectivului autoturism de către fabricantul însuși).

Așa

fiind, apreciază judecătorul fondului că se impune respingerea, ca nefondate, a

capetelor de cerere având ca obiect repoansonarea numărului de identificare original

și, pe cale de consecința, a capătului privind eliberarea unei noi cărți de

identitate pentru autoturism.

Cu

privire la capătul trei de cerere privind eliberarea certificatului de

autenticitate, instant de fond a apreciat asupra netemeiniciei acestuia,

constatând că în speță nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 13 din O.G. nr. 78/2000.

Astfel,

față de dispozițiile legale citate anterior privind certificarea

autenticității, care, intre altele, reclamă condiția atestării faptului că

principalele sale elemente de identificare sunt originale și/sau nu au fost

supuse unor modificări neautorizate, care nu este îndeplinită în cauză, în

condițiile în care potrivit cercetării tehnico-științifice menționate

anterior rezultă că autoturismul prezintă modificări la nivelul seriei de

șasiu.

Împotriva

sentinței nr. 1530 din 5 martie 2012 a Curții de Apel București, secția

a-VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta M.E.

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta

combate hotărârea fondului sub următoarele aspect:

Printr-o

primă critică formulată recurenta susține că sentința recurată este

nefondată în ceea ce privește respingerea capetelor de cerere referitoare

la obligarea intimatului la repansonarea pe autovehiculul proprietatea sa, a

numărului de identificare original și eliberarea unei noi cărți de

identitate, apreciind, în acest sens, că în mod greșit instanța de

fond apreciază că seria de sașiu ce a fost identificată prin raportul de

cercetare tehnico-științifică, nu reprezintă un element suficient

pentru a fi admisă acțiunea întrucât din mijloacele de probă administrate

în cauză nu rezultă că datele prelevate de pe autovehicul corespund cu

istoricul de fabricație al autovehiculului pentru care a fost atribuit

numărul de identificare ce trebuie repansonat.

În

acest sens, se arată că instanța de fond nu a ținut cont de cuprinsul

cărții de identitate a autoturismului din care rezultă și alte date

de identificare, în afara seriei de sașiu( stabilită prin Raportului de

constatare tehnico - științifică din 4 mai 2010 întocmit de

D.G.P.M.B.- Serviciul Criminalistic) cum ar fi, de exemplu, tipul motorului,

seria acestuia, puterea de turație, capacitatea rezervorului etc.

Printr-o

altă critică formulată, mai arată recurenta că deși autoturismul figurează

furat din Cluj la data de 3 septembrie 2000 și din Ungaria din data de 02

septembrie 2000, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că prin

adresa nr. 8570 din 30 august 2010 emisă de I.P.J. Cluj-S.I.C.-Biroul C.I.P. se

menționează faptul că, dosarul de furt înregistrat la I.P.J.Cluj este

clasat, deoarece s-a stabilit faptul că nu s-a comis nici o faptă de furt, ci a

fost doar o înscenare a proprietarului inițial pentru încasarea primelor de

asigurare dar nici de faptul că autoturismul a fost înmatriculat pentru prima

data în România la data de 21 decembrie 2000, iar de la data de 2005

proprietatea s-a transferat către mai mulți proprietari succesivi, numărul

de înmatriculare rămânând același.

De

asemenea, se susține și faptul că instanța de fond nu a observat

faptul că în adresa nr. 8570 din 30 august 2010 se menționează faptul că

se înaintează către intimat, în original, Cartea de identitate a vehiculului

eliberată la data de 21 noiembrie 2000, în vederea luării măsurilor legale ce

se impun, și care în opinia sa, sunt cele prevăzute de art. 21 alin. (1)

din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 aprobate prin H.G. nr. 1391/2006.

Susține

recurenta că sentința este nefondată și în ceea ce privește

respingerea capătului 3 de cerere din cererea de chemare în judecată, în sensul

obligării intimatului la eliberarea certificatului de autenticitate pentru

autoturismul proprietatea sa.

Astfel,

se susține că, față de dispozițiile art. 13 alin. (1) din O.G. nr.

78/2000, după repoansonarea pe autoturism a seriei inițiale, în vederea

înmatriculării autoturismului în circulație, este necesară emiterea de către

intimat a certificatului de autenticitate.

În

ceea ce privește apărarea intimatului în sensul că și în cazul în

care ar repoansona seria originală pe autoturism tot nu ar putea emite

certificatul de autentificare deoarece acesta apare ca fiind furat în Ungaria,

mențiunea fiind înscrisă în baza de date comună spațiului European,

consideră recurenta că trebuie să se țină cont de adresa organului de

urmărire penală care a comunicat faptul că autoturismul nu a fost furat.

Faptul

că autoritățile ungare nu au operat modificările necesare în baza de date

și că autoritățile române nu au făcut nici un demers către

autoritățile din Ungaria în acest sens, în opinia recurentei, nu poate

constitui un motiv temeinic pentru privarea de folosința unui bun

proprietatea sa.

instanței de recurs

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs, acțiunea, probele cauzei și legislația

aplicabilă, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se

vor expune în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată a fost dedus

judecății refuzul autorităților pârâte de a-i soluționa favorabil

recurentei cererea de

repoansonare

pe șasiul autovehiculului a numărului, de eliberare a unei noi cărți de

identitate precum și eliberarea certificatului de autenticitate pentru

autovehiculul menționat.

Potrivit

dispozițiilor art. 21 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006,(

în continuare Regulament) pentru a se putea dispune repoansonarea numărul de

identificare original al unui vehicul este necesar ca pe lângă reconstituirea numărului

de identificare original printr-o expertiză criminalistică( constatare

tehnico-științifică), să se stabilească de către organele abilitate

și proveniența legală a vehiculului.

Așadar,

faptul că prin Raportului de constatare tehnico- științifică din 4

mai 2010 întocmit de D.G.P.M.B.- Serviciul Criminalistic, s-a constatat că

seria inițial a autovehiculului supus expertizei prezintă modificări la nivelul

caracterului 15, iar seria de sașiu relevată în urma examinării, a condus

doar la îndeplinirea uneia dintre condițiile impuse de art. 21 din

Regulament, respectiv reconstituirea numărului de identificare original al

vehiculului.

Totodată,

faptul că, potrivit adresei nr. 364734/ JT din 25 august 2010 a I.P.J.Cluj,(

înregistrată la R.A.R. sub nr. 8570/2010) dosarul de furt înregistrat la

I.P.J.Cluj a fost clasat, deoarece în urma verificărilor efectuate s-a stabilit

că nu s-a comis nici o infracțiune de furt, ci proprietarul a încercat să

însceneze furtul pentru încasarea unei prime de asigurare, nu echivalează cu

stabilirea provenienței legale a respectivului autovehicul, în sensul art.

21 din Regulament, cum în mod greșit se susține prin cererea de

recurs, în condițiile în care respectivul autovehicul figura în baza de

date a Interpol, ca fiind furat nu numai în România ci și din Ungaria

începând cu data de 2 septembrie 2000, ceea ce echivalează cu neclarificarea

situației juridice a respectivului autovehicul.

De

asemenea, se impune a fi subliniat și faptul că, concluziile la care au

ajuns autoritățile române în dosarul I.P.J. Cluj nu au nici o

relevanță asupra activităților desfășurate de autoritățile

Ungare în investigațiile judiciare menite a clarificarea situația

juridica a autovehicului declarant furat pe teritoriul acestei țări

începând cu data de 2 septembrie 2010.

Prin

urmare, față de situația factuală rezultată din probele administrate

în cauză, în mod corect instanța de fond, a apreciat că autoritatea pârâtă

a refuzat în mod întemeiat, repoansonarea numărului de identificare original al

vehiculului, proprietatea recurentei, în condițiile în care cererea

recurentei nu îndeplinește cumulativ condițiile impuse de art. 21 din

Regulament, în sensul că deși numărul original al vehiculului a fost

reconstituit printr-o constatate tehnico-științifică, atâta vreme cât

nu s-a stabilit proveniența legală a vehiculului, care potrivit datelor

furnizate de E.U.C.A.R.I.S., figurează încă, furat în Ungaria, nu este

nejustificat refuzul autorității intimate de a proceda la repoansonarea

numărului de identificare original al vehicolului, proprietatea recurentei.

Conform dispozițiilor

art. 13 alin. (2) din

O.G. nr. 78/2000

privind

omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității

vehiculelor rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării acestora în

România, aprobată prin Legea nr. 230/2003,

certificarea

autenticității unui vehicul constă, după caz în

atestarea de

către R.A.R. sau de către reprezentanții autorizați ai acesteia a faptului că

vehiculul respectiv și principalele sale elemente de identificare sunt

originale și/sau nu au fost supuse unor modificări neautorizate, precum și a

faptului că documentele de proveniență a vehiculului, eliberate de autoritățile

competente străine, sunt autentice. La certificarea autenticității se atestă și

faptul că vehiculul nu este reclamat ca fiind furat din țară sau din

străinătate, potrivit bazelor de date la care R.A.R. are acces.

Eliberarea

unui certificat de autenticitate pentru autoturis,m încălca dispozițiile art. 13

alin. (2) din O.G. nr. 78/2000, în condițiile în care s-a constatat că

principalele elemente de identificare au fost modificate, respectiv numărul de

identificare original a fost modificat neautorizat prin repoansonarea unuia

dintre caracterele acestuia, diferit față de cele poansonate inițial, iar în

urma verificării în baza de date E.U.C.A.R.I.S., a rezultat că autoturismul a

fost furat în Ungaria.

Conform

dispozițiilor art. 12 alin. (1) din același act normativ vehiculele rutiere

care nu pot fi identificate de către R.A.R. datorită alterării sau lipsei

numerelor de identificare a acestora, așa cum au fost cele prevăzute de către

constructor, nu pot obține eliberarea cărții de identitate și nici a

certificatului de autenticitate.

Așadar, și

critica formulată de recurentă pe acest aspect este de asemenea nefondată, întrucât

refuzul intimatului R.A.R. este justificat față de dispozițiile art. 12 alin. (2)

din O.G. nr. 78/2000, care interzic eliberarea cărții de identitate pentru un

autovehicul a cărui identitate nu poate fi stabilită și care prezintă

modificări neautorizate ale numărului de identificare.

Prin urmare, Înalta

Curte constată, în acord cu instanța de fond, că nefiind stabilită identitatea

reală a autoturismului, instanța de fond a constatat în mod corect că nu sunt îndeplinite

condițiile legale pentru eliberarea cărții de identitate și a certificatului de

autenticitate pentru autoturismul cumpărat de recurentă, intimatul R.A.R.

refuzând în mod justificat eliberarea cărții de identitate pentru acest

autoturism și că în speță nu există un refuz nejustificat al intimatului de a

soluționa favorabil cererea reclamantei.

Este neîntemeiată

și susținerea recurentei în sensul că prin adresa nr. 364734/2010,

I.P.J. Cluj ar fi dispus luarea de către R.A.R. a măsurilor prevăzute de art. 21

alin. (1) din Regulament în condițiile în care măsurile dispuse de

respectivele organe judiciare vizau documentele eliberate pentru autoturismele

cu serie falsificată și nu la eliberarea unor noi documente, cum în mod

greșit se susține prin cererea de recurs.

Totodată, și

susținerile din recurs privind prezumția de bună-credință a cumpărătorului la

data încheierii actului de vânzare cumpărare, invocate prin prisma faptului că

autoturismul a fost înmatriculat în România încă din anul 2000, sunt lipsite de

relevanță în prezenta cauză, având ca obiect raportul de autoritate stabilit între

recurent și regia autonomă intimată, competentă în aplicarea legii privind

omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității

vehiculelor rutiere.

Pentru considerentele

care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare

a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va

respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.E., împotriva sentinței civile nr. 1530 din 5 martie 2012 a

Curții de Apel București, secția a-VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 decembrie 2012.