ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5313/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5313/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra plângerii de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 aprilie 2013 Curtea de

Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins contestația

privind tergiversarea procesului formulată de reclamanta S.I. cu privire la

Dosarul civil nr. 158/64/2013 al Curții de Apel Brașov.

Pentru a ajunge la

această soluție Curtea de Apel a reținut următoarele:

La data de 4 aprilie

2013, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov, sub nr. 158/64/2013,

cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.I.

La data de 5 aprilie

2013, în condițiile art. 200 al Noul C. proc. civ., s-a procedat la verificarea

cererii de chemare în judecată sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute

de art. 194 - 197 Noul C. proc. civ.

Instanța de judecată

a constatat că din cererea de chemare în judecată, prin prisma dispozițiilor

art. 194 din Noul C. proc. civ. lipsesc: codul numeric personal al reclamantei,

nu este identificat numele și prenumele reprezentanților pârâților (persoana ce

figurează ca decan al Baroului Brașov, respectiv U.N.B.R.), nu s-a depus la

dosar răspunsul oferit la plângerea prealabilă adresată U.N.B.R. la data de 26

martie 2013. De asemenea, nu au fost depuse toate dovezile pe care se sprijină

cererea.

Prin urmare, a dispus

prin rezoluție, conform art. 200 alin. (29 Noul C. proc. civ., comunicarea

acestor lipsuri, cu mențiunea de a fi complinite în termen de 7 zile de la

primirea comunicării (termenul fiind scurtat din cauza naturii cererii -

ordonanță președințială).

Conform dovezii de

înmânare, adresa emisă de instanță purtând mențiunile de mai sus, a fost

comunicată reclamantei la data de 8 aprilie 2013, în condițiile art. 155 și

art. 161 din Noul C. proc. civ.

La data de 9 aprilie

2013, reclamanta a depus la dosarul cauzei o precizare, pentru a complini toate

cerințele stabilite de instanța de judecată.

La data de 10 aprilie

2013, s-a dispus prin rezoluție, potrivit art. 201 din Noul C. proc. civ.,

comunicarea cererii de chemare în judecată pârâților, stabilind termen pentru

depunerea întâmpinării 15 zile (termen redus din cauza naturii cererii -

ordonanță președințială).

Conform dovezilor de

înmânare aflate la dosar adresele emise de instanță purtând mențiunile de mai

sus, au fost comunicate pârâților la data de 12 aprilie 2013, respectiv 15

aprilie 2013, în condițiile art. 155 și art. 161 din Noul C. proc. civ.

Prin urmare, Curtea

de Apel a apreciat că termenul pentru depunerea întâmpinărilor expiră la 29

aprilie 2013, respectiv 5 mai 2013.

La data de 16 aprilie

2013, reclamanta a depus la dosar o cerere prin care a solicitat ca judecata

cauzei să se facă fără citarea părților, potrivit art. 996 alin. (3) din Noul

C. proc. civ. (indicat eronat de reclamantă), dată fiind urgența extremă a

cazului, precum și fără a mai aștepta punctul de vedere al pârâților.

La data de 17 aprilie

2013, s-a făcut mențiune pe cererea reclamantei, de către judecătorul cauzei,

că procedura este cu citarea părților, potrivit art. 998 alin. (1) și (2) din

Noul C. proc. civ.

Cererea reclamantei a

fost analizată în raport cu dispozițiile art. 998 alin. (1) și (2) din Noul C.

proc. civ.

Curtea de Apel a avut

în vedere și dispozițiile art. 201 alin. (5) din Noul C. proc. civ. în sensul

că în procesele urgente, termenele prevăzute la alin. (1) - (4) pot fi reduse

de judecător în funcție de circumstanțele cauzei.

De asemenea, Curtea

de Apel a mai constatat că legea prevede posibilitatea ca ordonanța să se

judece și fără citarea părților, nefiind o cerință obligatorie a legii,

imperativă (raportat la verbul „a putea”, folosit de legiuitor). Ținând seama de

acest aspect, judecătorul cauzei a apreciat că cererea reclamantei nu este

întemeiată și că nu se impune ca judecata cauzei să se facă fără citarea

pârâților și fără întâmpinare, deoarece la data cererii reclamantei, procedura

scrisă era deja pornită, respectându-se termenele stabilite de lege și

comunicându-se actele către pârâți.

S-a mai reținut că nu

există urgența pretinsă de reclamantă pentru a se proceda la soluționarea

cauzei chiar fără citarea părților. O atare măsură este o măsură extremă ce trebuie

luată doar când există o urgență deosebită, având în vedere că aduce atingere

drepturilor procesuale ale pârâților.

În consecință,

instanța de judecată a constatat că dispozițiile art. 998 alin. (2) din Noul C.

proc. civ. nu sunt incidente, procedura în prezenta cauză fiind continuată cu

citarea pârâților și respectarea drepturilor procesuale ale acestora și cu

depunerea întâmpinării.

Afirmațiile

reclamantei privitoare la dispariția dosarului de pe sistemul E. sau

tergiversarea cauzei pentru a se aștepta soluția instanței penale cu privire la

o plângere împotriva procurorului din aceeași cerere au fost considerate ca

fiind făcute cu vădită rea-credință, urmând a fi analizate cu ocazia

desfășurări procesului și a pronunțării hotărârii.

Reclamanta, la data

de 24 aprilie 2013, a formulat contestație privind tergiversarea procesului,

potrivit art. 522 din Noul C. proc. civ.

Instanța a reținut că

potrivit acestui text de lege, oricare dintre părți, precum și procurorul care

participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea

dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să

solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

Curtea de Apel a

constatat că reclamanta nu a indicat care dintre cazurile prevăzute de art. 522

din Noul C. proc. civ. se regăsesc în speța de față.

Împotriva Încheierii

din 25 aprilie 2013 contestatoarea S.I. a formulat plângere, în temeiul

dispozițiilor art. 524 alin. (5) din Noul C. proc. civ.

În motivarea plângerii

se susțin următoarele:

- Dosarul nr.

158/64/2013 nu mai putea fi vizualizat pe site-ul Curții de Apel Brașov;

- obiectul cererii

fiind ordonanța președințială care poate fi dată "chiar în aceeași

zi" conform dispozițiilor art. 998 alin. (2) fraza a II-a, dispariția

dosarului de pe site după 5 zile de la depunerea înscrisurilor solicitate prin

adresa din 5 aprilie reprezintă tergiversare;

- din conținutul

încheierii a aflat că la data de 10 aprilie s-au comunicat înscrisurile către

pârâți, și totodată s-a stabilit termen pentru depunerea întâmpinării;

- potrivit art. 998

alin. ( 1), fraza a II-a din Noul C. proc. civ. întâmpinarea nu este

obligatorie";

- urgența nu se

apreciază prin prisma rapidității cu care te adresezi instanței pe cale de

ordonanță președințială ci prin rapiditatea cu care trebuie rezolvat un caz

grabnic, fără a aprecia asupra fondului;

- chiar dacă n-ar fi

existat art. 52 din statutul profesiei, ridicarea suspendării pentru a da

posibilitatea unei persoane să-și obțină mijlocele de trai este un caz grabnic,

susceptibil de a fi rezolvat pe calea ordonanței președințiale;

- suspendarea dispusă

prin Decizia nr. 58 din 26 ianuarie 2011 este nelegală pentru că Legea nr.

51/1995 dispune că avocatul este de drept suspendat după trei luni de neplată,

dar Baroul Brașov în mod intențional nu a dispus suspendarea în mod legal, ci a

lăsat-o să acumuleze datoria (aparent, a fost „indulgent" ca și

judecătoarea care a pronunțat încheierea din 25 .aprilie 2013) și în aceeași zi

în care a emis decizia de suspendare, s-a luat decizia unei alte acțiuni

disciplinare;

- această contestație

a fost introdusă odată cu intrarea în vigoare a Noul C. proc. civ. pentru a fi

un instrument de garanție și prevenție a respectării dispozițiilor art. 6 alin.

(1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Examinând cauza și

Încheierea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta

plângere este neîntemeiată.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 522 din

Noul C. proc. civ.:

„(1) Oricare dintre

părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație

prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un

termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca

această situație să fie înlăturată.

(2) Contestația

menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de

motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat;

stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un

act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față

de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege;

ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice

instanței, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informații

rezultate din evidențele ei și care erau necesare soluționării procesului, iar

acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a

îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege;

nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil

prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu,

atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării

cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost

suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.”

Deci, art. 522 - 326

din Noul C. proc. civ., sub denumirea „Contestație privind tergiversarea

procesului", au instituit o cale de atac, aflată la dispoziția părților și

a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la

soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, pentru luarea

măsurilor legale de înlăturare a aceste situații.

Art. 522 alin. (2)

din Noul C. proc. civ., precizează expres situațiile în care părțile sau/și

procurorul pot face contestația.

Toate motivele

vizează, inevitabil, și culpa instanței, mai exact atitudinea ei față de

neglijența sau abuzul părților, a altor participanți în proces, ori a terților

propriu-ziși, care aveau obligații legale sau judiciare.

Motivul prevăzut la

pct. 4 al art. 522 alin. (2) din Noul C. proc. civ. privește în exclusivitate

propria conduită a instanței, indiferent de conduita în proces sau în legătură

cu procesul a celorlalți participanți.

Însă, ceea ce

caracterizează, toate cazurile prevăzute de art. 522 din Noul C. proc. civ.

este pasivitatea instanței de judecată, care are mijloacele necesare la

dispoziție pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește,

sau, mai grav, nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită

conduită.

În acest context,

contestația în tergiversarea procesului nu trebuie privită ca o posibilitate de

sancționare a judecătorului învestit cu soluționarea cauzei, ci ca un remediu

oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situațiile în care

chiar instanța cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare

pentru asigurarea soluționării procesului într-un termen rezonabil.

Or, în prezenta cauză,

petenta nu a indicat care din cazurile prevăzute de art. 522 din Noul C. proc.

civ. sunt incidente pricinii.

Astfel, Înalta Curte

constată că, în mod corect, Curtea de Apel a apreciat că în cauză nu este vorba

de vreo tergiversare a procesului.

Înalta Curte mai

constată că, din actele și lucrările dosarului, rezultă, fără putință de

tăgadă, că termenele stabilite au fost respectate, fiind reduse corespunzător

naturii cererii, iar cererile au fost soluționate la timp.

De asemenea, Înalta

Curte reține că instanța de judecată a lăsat timp suficient petentei pentru

completarea probatoriului, neluând vreo măsură cu privire la afirmațiile

tendențioase ale acesteia.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile petentei sunt neîntemeiate și nu pot

fi primite, Curtea de Apel Brașov respingând în mod corect contestația.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 525 din Noul C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge plângerea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea

formulată de petenta S.I. împotriva Încheierii din 25 aprilie 2013 a Curții de

Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 mai 2013.

Procesat de GGC - AS