ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7569/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința civilă nr. 367 din 15 mai 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația S.C. Sat Șugatag, prin mandatar P.G. în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (în continuare A.P.I.A.) și pe cale de consecință a dispus anularea Deciziei nr. 22700 din 10 august 2011, a procesului-verbal de constatare încheiat la data de 21 iunie 2011 și înregistrat sub nr. 20407 din 22 iunie 2011 toate emise de către pârâta A.P.I.A. și a tuturor măsurilor dispuse în temeiul acestor acte cu privire la restituirea de către reclamantă a sumei de 1.297.032,37 RON.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin procesul-verbal de constatare încheiat de către pârâtă la data de 21 iunie 2011 sub nr. 1316 din 21 iunie 2011 și înregistrat sub numărul 20470 din 22 iunie 2011 în sarcina debitorului Asociația S.C. Sat Șugatag reprezentată de d-l P.G. s-a stabilit obligația restituirii sumei de 1.297.032,37 RON din care suma de 1.138.084,05 la bugetul Uniunii europene și 158.948,32 RON către bugetul de stat. Prin Decizia nr. 22700/2011 pârâta a respins contestația formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal nr. 1316/2011. În esență această sumă aferentă cererii unice de plată pentru anul 2009 a fost considerată neeligibilă întrucât pentru suprafața de 338,40 ha Asociația S.C.

Sat Șugatag nu a făcut dovada dreptului de utilizare în conformitate cu prevederile legale cuprinse în art. 6, art. 7 lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 4 din Ordinul 246/2008 ceea ce a atras aplicarea reducerilor și excluderilor în caz de supradeclarare reglementate de art. 51 din Regulamentul CE 796/2004. În acest context, instanța de fond a reținut că din analiza dispozițiilor art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 rezultă în mod neechivoc că legea acordă posibilitatea primirii plăților directe în cadrul schemei de plată unică pe suprafață tuturor persoanelor fizice sau juridice care exploatează terenul agricol în mod legitim fără a limita însă categoria acestor beneficiari doar la acele persoane care exploatează acest teren într-o anume calitate cum ar fi calitatea de proprietar, arendași, locatari, concesionari, asociați administrator.

Astfel, apreciază judecătorul fondului că din folosirea în conținutul art. 6 din O.U.G. nr. 125/2009 a sintagmei "și alte asemenea" rezultă că aceste calități mai sus expuse sunt indicate cu titlu exemplificativ și că astfel în categoria beneficiarilor sunt incluse toate persoanele care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata indiferent care ar fi calitatea în care exploatează acest teren. Mai reține instanța de fond că potrivit art. 7 lit f) și c) din același act normativ beneficiarul plății directe trebuie să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea și totodată să înscrie, sub sancțiunea legii penale, date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor.

Totodată, se mai reține că din dispozițiile art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 rezultă aceeași concluzie care se deprindea și din art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 și anume că utilizarea terenului agricol poate fi dovedită prin orice act ce atestă exploatarea terenului în orice calitate respectiv fie de proprietar, fie de arendaș, concesionar, asociat, locatar și orice altă calitate care conferă în mod legitim posibilitatea utilizării terenului. Această interpretare este, în opinia judecătorului fondului, și una în conformitate cu realitatea pe care legiuitorul a urmărit să o acopere prin folosirea sintagmei "altele asemenea" întrucât exista posibilitatea ca pentru unele terenuri situația juridică să nu fie pe deplin lămurită și prezentarea unor acte de proprietate sau a unor contracte să nu fie posibilă.

În această situație, consideră judecătorul fondului, că soluția nu este ca aceste terenuri cu situația juridică neclarificată să nu fie exploatate agricol și să nu poată face obiectul unei exploatații agricole beneficiara de plăți directe ci este necesar pentru ca și aceste terenuri să fie folosite și exploatate, se verifică dacă utilizarea terenului nu se realizează în mod legitim într-o altă calitate care se include în sintagma "alte asemenea" cum este cea de posesor sau de detentor precar prin simpla toleranță a proprietarului așa cum prevedea vechiul art. 1853 C. civ. Se apreciază că această interpretare este susținută și de actele comunitare indicate în preambulul O.U.G.

nr. 125/2006 și care reglementează aceste plăți directe în agricultură cât și de art. 51 din Regulamentul CE nr. 796/2004 indicat în cuprinsul titlului de creanță care prevede aplicarea de reduceri și excluderi doar în caz de supradeclarare adică dacă se găsește o diferență de teren agricol între suprafața declarată și cea efectiv utilizată și cultivată nu și pentru ipoteza reținută în speță a existenței acestei suprafețe, a utilizării sale dar cu reținerea că actele prezentate nu fac dovada unui drept de a utiliza terenurile respective. În plus, instanța de fond a apreciat și că actele prezentate justifică dreptul asociației de a utiliza întreaga suprafață de 1.878,17 ha inclusiv suprafața de 338,40 ha.

Astfel, s-a reținut că pentru cele două terenuri ce alcătuiesc totalul de 338,40 ha respectiv suprafețele de 96 ha și 242.40 ha situația juridică nu este pe deplin lămurită întrucât suprafața de 96 ha intră sub incidența legilor de fond funciar dar nu a primit o soluție irevocabilă în sensul de a fi atribuit altcuiva, iar acest terț să fie pus în posesie iar pentru suprafață de 242,40 ha nu există acte de proprietate, terenul este situat în zona necooperativizată dar în fapt este folosit de către membrii asociației fără ca această folosință să le fi contestat de cineva. În ce privește suprafața de 96 ha, se reține că, așa cum rezultă din actele depuse la dosar Asociația S.C. Sat Șugatag a primit această suprafață spre folosință de la Parohia Ortodoxă Sat Șugatag, care deținea terenul și exercita posesia asupra lui apreciind că este proprietarul său chiar dacă cererea sa formulată în temeiul Legii nr. 18/1991 a fost respinsă.

Coroborând această adeverință cu răspunsul pârâtei la interogator din care rezultă că terenul în realitate este exploatat de Asociația S.C. Sat Șugatag și că nicio altă persoană nu a formulat o cerere de plată directă pentru acest teren s-a reținut că acest teren se afla în anul 2009 în posesia legitimă a Parohiei Ortodoxe Sat Șugatag care exercită elementul material al posesiei prin intermediul Asociației S.C. Sat Șugatag căreia i-a dat în folosință terenul pe care îl posedă sub nume de proprietar fără a fi tulburat de cineva. În baza acestor considerente instanța de fond a apreciat că adeverințele emise de către Parohia Ortodoxă Sat Șugatag fac dovada că terenul de 96 ha este utilizat în mod legal de membrii Asociației S.C.

Sat Șugatag prin transmiterea elementului material al posesiei de către posesorul său Parohia Ortodoxă Sat Șugatag. În aceste condiții, instanța de fond a conchis în sensul că aceste adeverințe se încadrează în art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 în sintagma "alte asemenea " iar calitatea în care se exploatează acest teren mai sus indicată în sintagma "alte asemenea" la care se refera art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 . În ce privește suprafața de 242,40 ha, instanța de fond a reținut că, ceea ce s-a prezentat de către Asociația S.C. Sat Șugatag a fost o adeverință emisă de către această asociație și care atestă faptul că o suprafață de 590 ha este utilizată de membrii asociației dar că nu a fost trecută în registrul agricol.

Din răspunsul la interogatoriu al pârâtei, instanța de fond a reținut că respectivele terenuri sunt efectiv folosite de către membrii asociației și că nicio altă persoană nu a formulat cerere de sprijin pentru anul 2009. Ca atare, s-a apreciat că și pentru aceste terenuri deținerea lor poate reprezenta fie o posesie legitimă dacă folosința se exercită sub nume de proprietar fie cel puțin o detenție precară în sensul art. 1853 C. civ adică prin simpla îngăduință a proprietarului. Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a apreciat că și pentru această suprafață de teren adeverința aflată la dosar se încadrează în art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 în sintagma "alte asemenea" iar calitatea în care se exploatează acest teren mai sus indicată în sintagma "alte asemenea" la care se referă art. 6 din O.U.G.

nr. 125/2006. 2. Recursul declarat în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 367 din 15 mai 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În esență, recurenta a invocat ca și motiv de nelegalitate a hotărârii recurate greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 și a dispozițiilor art. 4 din Ordinul M.A.D.R. nr. 246/2008. Astfel, recurenta susține că, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că sintagma "alte asemenea", așa cum ea este integrată în textul Ordinului M.A.D.R.

nr. 246/2008, se referă strict la alte tipuri de contracte, documente care dovedesc utilizarea legală a parcelelor declarate, ca și de faptul că deși enumerarea din art. 6 a O.U.G. nr. 125/2006 nu este limitativă totuși impune regula calității legale care trebuie dovedită cu documentele prevăzute de art. 4 din Ordinul nr. 246/2008. În ceea ce privește suprafața de 101 ha aparținând Bisericii Ortodoxe, recurenta susține că în mod greșit și în contradicție cu dispozițiile legale instanța de fond a reținut că respectiva Parohie deține terenul și exercită posesia asupra lui apreciind că este proprietarul său chiar dacă cererea sa formulat în temeiul Legii nr. 18/1991 a fost respinsă prin Hotărârea nr. 1701 din 15 ianuarie 2009, emisă de Instituția Prefectului Județului Maramureș.

Astfel, recurenta consideră că instanța de fond a apreciat, în mod greșit, că adeverința emisă de către Parohia Ortodoxă face dovada că terenul de 96 ha este utilizat în mod legal de membrii Asociației prin transmiterea elementului material al posesiei de către posesorul său Parohia Ortodoxă, și implicit că această adeverință se încadrează în art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 în sintagma alte asemenea iar calitatea în care se exploatează acest teren mai sus indicat în sintagma alte asemenea la care se referă art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006. Astfel, susține recurenta că instanța de fond a omis prevederile legale referitoare la prezentarea documentelor justificative, impuse prin dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G.

nr. 125/2006 și art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, și face trimitere doar la exploatarea terenului. Cu privire la dovedirea dreptului de utilizare a suprafeței de 242,40 ha, recurenta susține că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că adeverința neînregistrată și nedatată emisă de către Asociația S.C. prin care se adeverește că suprafața de 590 ha este utilizată de către agricultorii din localitatea noastră dar această suprafață nu se regăsește în evidențele Registrului agricol deoarece acesta nu a fost actualizat de mai mult timp. Față de conținutul respectivei adeverințe, recurenta susține că instanța de fond a reținut în mod greșit că sunt respectate dispozițiile art. 4 din Ordinul nr. 246/2008.

Mai arată recurenta că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că obligațiile prevăzute de actele normative în materie trebuie îndeplinite de către solicitantul sprijinului financiar, iar neîndeplinirea acestor condiții este culpa absolută a solicitantului. În concluzie recurenta susține că prin înscrisurile depuse intimata nu a făcut dovada dreptului de utilizare pentru suprafața de 338,40 ha teren, ceea ce a declanșat procedura de recuperare a sumelor plătite în condițiile Legii nr. 139/2007 și art. 51 din Regulamentul CE 796 din 19 mai 2011, în condițiile în care sprijinul financiar a fost acordat sub rezerva verificărilor ulterioare. 3. Apărările intimatei Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Asociația S.C.

Sat Șugatag, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, susținând că în mod judicios instanța de fond a analizat cererea dedusă judecății prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul nașterii raportului juridic, procedând la o analiză de ansamblu a tuturor condițiilor impuse de prevederile special ale O.U.G. nr. 125/2006. Astfel, intimata susține că prima instanță nu a omis în analizarea fondului cauzei prevederile legale referitoare la prezentarea documentelor justificative și nu a făcut trimitere doar la exploatarea terenului de către intimată, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

Cu privire punctuală la fiecare din parcelele de teren în discuție privitor la care recurenta pretinde inexistența dreptului de utilizare, intimata susține că instanța fondului a realizat o analiză efectivă a situației fiecărui teren în parte, atât în perspectiva utilizării efective a parcelelor de către solicitantul măsurii de sprijin cât și a documentelor ce justifică, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, existența neîndoielnică a dreptului de folosință legitimă. În ceea ce privește excluderea suprafeței de 96 ha din cele 101 ha aflate în folosința efectivă a intimatei urmare a cedării acestei suprafețe de către Parohia Ortodoxă Română Sat Șugatag, se arată că în mod corect prima instanță a reținut că reclamanta nu poate fi sancționată prin faptul că Parohia nu și-a reglementat situația juridică a terenurilor pe care le deține în fapt, atâta vreme cât posesia nu este revendicată de nicio altă persoană.

În concluzie, se susține că în mod corect instanța de fond a reținut că adeverințele depuse se încadrează în art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 în sintagma "alte asemenea" la care se referă art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006. În ceea ce privește excluderea suprafeței de 242,40 ha, intimata susține că echipa de control a considerat în mod neîntemeiat că nu poate justifica utilizarea respectivei suprafețe din cele 590 ha motivat de faptul că nu ar exista titluri de proprietate emise în condițiile legii și niciun alt act justificativ. Astfel se arată că în mod corect instanța de fond a apreciat că adeverința depusă la dosar se încadrează în art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 în sintagma alte asemenea iar calitatea în care se exploatează acest teren în sintagma alte asemenea la care se referă art. 6 din O.U.G.

nr. 125/2006 cu atât mai mult cu cât la data soluționării cauzei membrii asociației au actualizat Registrul agricol și figurau în acesta cu o suprafață de 1.235,58 ha. În fine, mai susține intimata că în cauză este important și faptul că procurorii DNA prin rezoluția nr. 326/P/2010 din 12 octombrie 2011 au dispus neînceperea urmăririi penale în raport de sesizarea recurentei prin Nota nr. 11384 din 6 aprilie 2010 a Serviciului Antifraudă și a procesului-verbal de constatare nr. 22605 din 15 iulie 2010. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

4.1. Argumente de fapt și de drept relevante Obiectul acțiunii formulate de intimata-reclamantă îl constituie anularea procesului-verbal de constatare din 21 iunie 2011, înregistrat la A.P.I.A., sub nr. 20470 din 22 iunie 2011 și a Deciziei nr. 22700 din 10 august 2011 prin care s-au stabilit în sarcina acesteia obligații de plată în sumă totală de 1.297.032,37 RON, (suma imputată fiind acordată ca sprijin pe suprafață de teren aferent anului 2009), pe considerentul că, în urma controlului efectuat de A.P.I.A., s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate, în sensul că nu s-a făcut dovada dreptului de folosință asupra întregii suprafeței de teren declarate în cererea de acordare a sprijinului direct.

Așadar, singurul motiv pentru care autoritatea recurentă a considerat că intimata-reclamantă nu îndeplinește condițiile de exigibilitate generale prevăzute de art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 este nedovedirea dreptului de folosință în conformitate cu prevederile art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 pentru suprafața de 338,40 ha din totalul suprafeței declarate de 1.878,17 ha. Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză se concentrează asupra modului în care s-au interpretat și aplicat dispozițiile art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G.

nr. 125/2006 și art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 în raport de documentele doveditoare depuse în susținerea cererii de acordare sprijin financiar pentru anul agricol 2009 și implicit asupra îndeplinirii de către intimata-reclamantă a condițiilor de eligibilitate generale pentru acordarea sumelor solicitate în cadrul schemei plăților directe pentru anul 2009, cu referire la aplicarea sancțiunii reglementate de dispozițiilor art. 51 din Regulamentul CE nr. 796/2004. În acest context, Înalta Curte, analizând recursul declarat în cauză, prin prisma dispozițiilor art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 și a prevederilor art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, și în raport de susținerile părților și de probele administrate în cauză, constată următoarele: 4.1.1 Cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) și ale art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G.

nr. 125/2006: Înalta Curte reține că potrivit prevederilor art. 6 alin (1) din O.U.G. nr. 125/2006 beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea. De asemenea, potrivit art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea.

Înalta Curte constată că, în raport de normele legale mai sus citate, pentru a beneficia de acordarea de sprijin financiar, în condițiile O.U.G. nr. 125/2006 solicitanții trebuie să dovedească atât dreptul de folosință asupra terenului în legătură cu care au formulat cererea de acordare sprijin financiar precum și utilizarea terenului agricol în scopurile prevăzute de respectivul act normativ. Este adevărat că, beneficiarii plăților directe sunt persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol însă această exploatare trebuie să se circumscrie cadrului legal, astfel configurat, care impune fără echivoc existența unui drept de folosință rezultat în exercitarea prerogativelor oricăreia dintre calitățile enumerate prin dispozițiile în art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 125/2006, fie a oricărei alte calități rezultate din interpretarea teleologică a respectivei norme de drept. Faptul că, în filozofia O.U.G. nr. 125/2006, exploatarea terenurilor agricole este criteriul hotărâtor în acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, fapt reținut în mod corect de judecătorul fondului, ca și împrejurarea că legiuitorul face referire în conținutul dispozițiilor art. 6 alin. (1) din același act normativ, în mod exemplificativ la o serie de calități în care persoana fizică/juridică exploatează terenul agricol ce face obiectul unei cereri de acordare sprijin financiar, nu poate conduce la concluzia că este permisă sau cel puțin tolerată exploatarea terenurilor agricole în condiții de nelegalitate (situație care poate fi generată și de exploatarea unui teren agricol în absența justificării dreptului de folosință printr-un titlu real).

A primi argumentația instanței de fond, grefată exclusiv pe dovedirea actului material al utilizării unui teren agricol, ar însemna a lipsi de conținut o parte din norma juridică, respectiv cea referitoare la dovedirea dreptului de folosință asupra terenului ca și condiție impusă de art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, ceea ce nu poate fi acceptat. În acest context, Înalta Curte nu poate primi apărarea intimatei-reclamante, preluată nuanțat și de judecătorul fondului, în sensul că dovedirea utilizării terenului agricol este suficientă pentru a conduce la constatarea îndeplinirii condițiilor generale impuse de art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006 pentru acordarea unui sprijin financiar.

Folosirea în conținutul normei juridice redate prin art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 a sintagmei alte asemenea este justificată prin varietatea raporturilor juridice ce pot conferi un drept de folosință asupra terenurilor agricole și are în vedere existența oricărei ipoteze de natură a justifica dreptul de folosință asupra terenului, iar extinderea acestei noțiuni în sensul invocat de intimată și preluat cu ușurință de instanța de fond, nu este concordantă cu dispozițiile art. 6 și art. 7. din O.U.G. nr. 125/2006. Așadar, caracterul imperativ al normei de drept enunțate nu permitea judecătorului fondului o interpretare extensivă a sintagmei "alte asemenea" și implicit elaborarea unei norme jurisprudențiale contra legem, cum se poate reține prin simpla lecturare a hotărârii instanței de fond.

4.1.2 Cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 4 din Ordinul M.A.D.R. nr. 246/2008: Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 - documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, privind utilizarea terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere sau altele asemenea. Înalta Curte, fără a relua argumentele deja, expuse, constată că simpla utilizare a unui teren agricol nu conduce, cum în mod greșit a apreciat instanța de fond, la dobândirea dreptului la acordarea sprijinului financiar, în condițiile O.U.G.

nr. 125/2006, fiind necesar a se dovedi, în condițiile art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, și dreptul de folosință asupra terenului agricol pentru care se solicită sprijin. Prin urmare, beneficiarii plăților directe trebuie să probeze, prin înscrisurile atașate formularului de cerere de plată pentru suprafață, existența unui raport juridic de natură a justifica dreptul de folosință asupra terenului ce face obiectul unei cereri de ajutor financiar, dovedirea exploatării respectivului teren nefiind suficientă, prin prisma condițiilor de eligibilitate generale impuse prin dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006.

Faptul că legiuitorul prin norma înscrisă în art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, a fost mai puțin restrictiv în ceea ce privește enunțarea înscrisurilor doveditoare ale dreptului de folosință asupra terenului agricol pentru care se solicită sprijin nu poate conduce, prin interpretarea greșită a sintagmei alte asemenea, la denaturarea scopului respectivei dispoziții legale, care trebuie să corespundă exigențelor dispozițiilor art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, deja enunțate. În consecință, prin prisma dispozițiilor art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, în dovedirea dreptului de folosință asupra terenului agricol pentru care se solicită sprijin, solicitanții trebuie să depună orice înscris de natură a dovedi existența unui raport juridic, indiferent de denumirea sau conținutul acestuia.

4.1.3 Prin urmare, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a făcut, în cauză, o greșită interpretare a dispozițiilor art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 ca și ale art. 4 din Ordinul M.A.D.R. nr. 246/2008 așa încât prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va primi criticile formulate prin cererea de recurs pe acest aspect. 4.1.4 Cu privire la aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 și respectiv, a art. 4 din Ordinul M.A.D.R. nr. 246/2008: Înalta Curte constată, în prealabil că, cum în cauză nu s-a contestat utilizarea întregii suprafețe de teren declarate de intimată rămâne a se verifica doar existența dreptului de folosință prin prisma documentelor doveditoare depuse de intimat cu privire la suprafața de teren agricol aflată în discuție.

În concret instanța de recurs are a se pronunța doar dacă documentele justificative depuse de intimata-reclamantă corespund exigențelor dispozițiilor legale în materie, prin prisma interpretării sintagmei alte asemenea cuprinsă în conținutul art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 și respectiv în cuprinsul art. 4 din Ordinul nr. 246/2008. Astfel, cu privire la suprafața de 96 ha teren agricol intimata-reclamantă a depus ca și document justificativ adeverința din 16 februarie 2009 eliberată de Parohia Ortodoxă Română, Sat Șugatag, Com. Ocna Șugatag, Jud. Maramureș în care Parohia atestă că deține și utilizează suprafața de 101 ha terenuri agricole.

În cuprinsul respectivei adeverințe se mai menționează și faptul că prin Hotărârea nr. 1701 din 15 ianuarie 2009 Prefectura Județului Maramureș - Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a invalidat suprafața de 101 ha terenuri agricole, motivat de nedovedirea dreptului de proprietate în condițiile art. 23 din Legea nr. 247/2005. În acest context, Înalta Curte, în dezacord cu instanța de fond constată că intimata-reclamantă prin adeverința din 16 februarie 2009, nu a făcut dovada dreptului de folosință asupra suprafeței de 96 ha teren agricol înscris în cererea de plată, în condițiile în care Parohia Ortodoxă Română nu mai deținea, începând cu luna ianuarie a anului 2009, dreptul de folosință asupra suprafeței totale de 101 ha teren agricol în urma emiterii Hotărârii nr. 1701 din 15 ianuarie 2009 a Prefecturii Județului Maramureș, cu atât mai mult cu cât respectivul act administrativ nu a fost contestat.

Prin urmare, cum în cauză, față de Hotărârea nr. 1701 din 15 ianuarie 2009 a Prefecturii Județului Maramureș, nu se mai justifică sub aspect probator, existența elementului subiectiv impus atât de posesie (animus possidendi) cât și de detenția precară (animus detidenti) raționamentul grefat de judecătorul fondului, în dovedirea dreptului de folosință asupra respectivului teren, pe instituția juridică a posesiei/a detenției precare nu poate fi primit.

În ce privește suprafața de 242,40 ha, apreciată prin actele administrative contestate ca fiind neeligibilă, Înalta Curte constată, în dezacord cu instanța de fond, că dreptul de folosință cu privire la respectiva suprafață de teren agricol, nu a fost dovedit prin înscrisul depus de intimata-reclamantă, respectiv adeverința, neînregistrată și nedatată, eliberată de Asociația Simplă Sat Șugatag prin care, prin Comitetul de conducere, se atestă faptul că o suprafață de 590 ha este utilizată de membrii asociației, în condițiile în care aceasta nu este susținută cel puțin la nivel minimal de date care să ateste deținerea și respectiv transmiterea drepturilor de folosință deținute în mod individual de fiecare dintre membrii asociației către respectiva formă asociativă.

Câtă vreme intimata-recurentă a depus în dovedirea dreptului său de folosință asupra respectivei suprafețe de teren, doar un înscris emis de propriul său organ colegial de conducere, respectiv Comitetul de conducere, care nu are susținere probatorie nici în datele înscrise în Registrul Agricol al comunei Ocna Șugatag, județul Maramureș (prin adresa din 12 mai 2010 Primăria Comunei Ocna Șugatag, județul Maramureș, a comunicat A.P.I.A. că suprafețele de teren agricol cu care sunt înregistrați membrii asociației simple civile din localitatea Sat Șugatag, pentru anul 2009 sunt 1016,65 ha față de 1259,05 ha înscrise în cererea aferentă anului 2009), în mod corect recurenta-pârâtă a constatat că nu este dovedit dreptul de folosință pentru diferența de 242,40 ha teren agricol.

Faptul că respectiva suprafață de teren a fost ulterior înscrisă în Registrul Agricol al Com. Ocna Șugatag nu prezintă relevanță pentru situația plăților aferente anului 2009, nefiind de natură a ratifica o situație de fapt datorată pasivității intimatei-reclamante care deși s-a angajat, prin aceeași adeverință nedatată și neînregistrată, ca pentru anul 2009 să facă demersuri pentru completarea înregistrărilor în Registrul Agricol nu a procedat în acest fel pe parcursul anului 2009. Totodată, împrejurarea că intimata-reclamantă a utilizat în Campania agricolă 2009 întreaga suprafață de teren pentru care a formulat cererea de plată din 12 mai 2009 ca și faptul că pentru respectivele suprafețe de teren nu au fost formulate cereri de plată de către alte persoane interesate, nu justifică acordarea sprijinului financiar în condițiile în care cadrul legal în materie impune ca și condiție imperativă și dovedirea dreptului de folosință asupra terenului utilizat.

Totodată, față de condițiile restrictive impuse de O.U.G. nr. 125/2006 sunt străine cauzei argumentele de ordin istoric pe care instanța de fond și-a fundamentat în parte raționamentul expus în justificarea situației terenurilor a căror situație juridică nu a fost încă clarificată. În fine, nu prezintă relevanță nici soluția pronunțată de DNA prin rezoluția din 12 octombrie 2011, în Dosarul nr. 326/P/2010 în condițiile în care conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care s-a formulat sesizarea nu vizează dovedirea dreptului de folosință asupra terenurilor agricole în discuție, în acord cu dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 4 din Ordinul nr. 246/2008.

4.1.5 Prin urmare, în absența dovedirii dreptului de folosință pentru suprafața totală de 338,40 (94 ha/242,40 ha) ha teren agricol, cererea de sprijin formulată de intimata-reclamantă, nu îndeplinește condițiile generale de eligibilitate impuse prin dispozițiile art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 așa încât, Înalta Curte constată, în dezacord cu instanța de fond, că intimata-reclamantă nu are dreptul la acordarea sprijinului financiar acordat, urmând a fi reținute criticile formulate prin cererea de recurs și pe acest aspect. 4.1.6 Cu privire la aplicarea sancțiunii prevăzute de dispozițiile art. 51 din Regulamentul CE nr. 796/2004 Înalta Curte constată că, nedepunerea unor documente justificative pentru suprafața declarată constituie o neregulă potrivit art. 2 din O.G.

nr. 79/2003, ceea ce justifică pe deplin aplicarea sancțiunii impuse de art. 51 alin. (2) din Regulament respectiv restituirea sumei de 1.297.032,37 RON, cheltuială neeligibilă, în sensul art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1306/2007. 4.2.Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Reținând așadar că hotărârea atacată este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, raportat la obiectul acțiunii intimatei-reclamante și la prevederile legale incidente în materie, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și C. proc. civ., va admite recursul și, modificând hotărârea recurată, va respinge acțiunea reclamantei Asociația S.C. Sat Șugatag - Maramureș prin mandatar P.G., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

CU MAJORITATE

D E C I D E Admite recursul declarat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva Sentinței nr. 367 din 15 mai 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei Asociația S.C. Sat Șugatag - Maramureș prin mandatar P.G. ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2013.

OPINIA SEPARATĂ

Analizând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului a motivelor de recurs invocate, prin prisma normelor și dispozițiilor legale incidente în cauză, apreciez că se impune respingerea recursului ca nefondat pentru următoarele considerente. Prin procesul-verbal de constatare încheiat de către pârâtă la data de 21 iunie 2011 sub nr. 1316 din 21 iunie 2011, în sarcina creditorului Asociația S.C. Sat Șugatag reprezentată de d-nul P.G. s-a stabilit obligația restituirii sumei de 1.297.032,37 RON din care suma de 1.138.084.05 RON la bugetul Uniunii europene și 158.948,32 RON către bugetul de stat, sumă aferentă cererii unice de plată pentru anul 2009. Suma a fost considerată neeligibilă întrucât, pentru suprafața de 338,40 ha, Asociația S.C.

Sat Șugatag nu a făcut dovada dreptului de utilizare legitimă invocând neregularități a unor documente justificative a dreptului de proprietate. Controversele se poartă așadar asupra valabilității actelor care justifică folosința și nu vizează realitatea suprafeței utilizate și indicate în cererea unică de plată pentru anul 2009. De aceea, analiza pe care o voi face va stabili dacă și în ce măsură lipsa titlurilor de proprietate asupra terenurilor lucrate, pentru că aceasta se invocă, poate conduce la obligarea restituirii sumelor încasate cu titlu de ajutor pentru agricultori. Legislația relevantă în materia schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, în vigoare la momentul formulării cererii de plată de către reclamanta-intimată Asociația S.C.

Sat Șugatag este O.U.G.

nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, Ordinul nr. 246 din 23 aprilie 2008 privind stabilirea modului de implementare a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate în vigoare, cu modificările și completările ulterioare, legislație adoptată pentru aplicarea în plan național a mecanismelor de acordare a plăților directe în agricultură și sectoare vegetal și zootehnic prevăzute în legislația europeană precum și Regulamentul CE nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sisteme de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a regulamentului CE nr. 1782/2003.

Dispozițiile cuprinse în aceste acte normative din plan național dar și european definesc câțiva termeni esențiali aceia de: "agricultori" ca fiind orice persoană fizică sau juridică, un grup de persoane fizice sau juridice care desfășoară o activitate agricolă; "activitatea agricolă" înseamnă producția, creșterea sau cultivarea de produse agricole inclusiv recoltarea (...) sau menținerea terenurilor în bune condiții agricole și de mediu; "suprafața agricolă" ca fiind orice suprafață de teren arabil, pășune permanentă sau culturi permanente, "exploatația agricolă" înseamnă ansamblul unităților de producție gestionate de agricultori situate pe teritoriul României; "bune condiții agricole și de mediu" înseamnă condiții pe care trebuie să le respecte fermierul pentru a beneficia de plăți directe.

Toate aceste definiții scot în evidență scopul și rațiunea acordării sprijinului financiar pentru agricultori și anume evitarea abandonului terenurilor agricole și menținerea lor în bune condiții agricole și de mediu. De aceea, esențial în acordarea sprijinului financiar este existența faptică a terenurilor menționate în cererea de sprijin și dovada utilizării lor de către solicitant. În speță, Asociația S.C. Sat Șugatag beneficiară a ajutorului financiar aferent anului 2009 a demonstrat existența fizică a terenurilor menționate în cererea de acordare a sprijinului financiar, relevant în acest sens fiind conținutul procesului-verbal de constatare și răspunsurile la interogatoriu date de autoritatea recurentă în fața primei instanțe.

În procesul-verbal de constatare nu s-a reținut împrejurarea că această suprafață nu există în realitate sau că nu a fost utilizată de către membrii asociației în anul 2009, iar prin răspunsurile la interogatoriu se recunoaște fără echivoc existența fizică a întregii suprafețe pe 1878,17 ha așa cum a fost identificată prin sistemul de identificare a parcelelor agricole - LPIS. Se recunoaște de asemenea, împrejurarea că Centrul județean A.P.I.A. Maramureș nu a înregistrat alte solicitări de plată pe aceste terenuri și nici revendicări ale dreptului de folosință. În privința utilizării legitime a terenului, constată că în procesul-verbal de constatare s-a reținut ca fundament al sancțiunii aplicate, neprezentarea de documente justificate dintre cele enumerate în mod expres la art. 4 din Ordinul M.A.D.R.

nr. 246 din 23 aprilie 2008 respectiv titlul de proprietate, alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contract de arendare, contract de concesiune, contracte asociere în participațiune sau contract de închiriere. Printre condițiile generale ce trebuiau îndeplinite de către solicitanții plăților în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață enumerate la art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006 se regăsește și aceea de prezentare a documentelor necesare care dovedesc dreptul de folosință asupra terenului.

Conform art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, în vigoare, la momentul depunerii cererii de sprijin pentru anul 2009, formă menținută până în anul 2011, documentele doveditoare solicitate producătorilor agricoli privind utilizarea terenului agricol sunt, după caz: titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere sau alte asemenea. Din acest text de lege, rezultă că utilizarea terenului agricol poate fi dovedită prin orice act ce atestă exploatarea terenului în orice calitate fie de proprietar, arendaș, concesionar, asociat locatar dar și orice altă calitate care conferă în mod legitim posibilitatea utilizării terenului, nefiind exclusă aceea de posesor de bună-credință.

Protecția juridică de care se bucură posesorul ce exercită în fapt prerogativele dreptului de proprietate sau a altui drept real, în afara titlului de proprietate, se justifică tocmai prin considerarea aparenței de drept pe care posesia o creează prin intenția posesorului de a se comporta ca titular al dreptului real asupra acelui bun. Această interpretare, cum de altfel, a reținut și prima instanță este în conformitate cu realitatea pe care legiuitorul a urmărit să o acopere prin folosința sintagmei "alte asemenea" întrucât există posibilitatea ca pentru unele terenuri situația juridică să fie pe deplin lămurită și prezentarea unor acte de proprietate sau a unor contracte să nu fie posibilă.

În speță, probele administrate în cauză, demonstrează fără putință de tăgadă, că asupra terenurilor în suprafață de 338,40 ha, membrii asociației și-au exercitat un drept de posesie, posesia fiind publică și sub nume de proprietar. Relevant în acest sens, este adeverința emisă de Primăria Ocna Șugatag prin care se atestă că locuitorii satului Sat Șugatag membrii asociați au exploatat și utilizat nemijlocit suprafețele de teren de pe raza teritorială a satului Sat Șugatag și care se află în administrarea Primăriei Ocna Șugatag, încă înainte de 1989, urmare a faptului că localitatea nu a fost colectivizată, iar perioada comunistă nu a afectat cu nimic modul de folosință a terenului. Nu lipsit de importanță este și răspunsul dat la interogatoriu de pârâta-recurentă prin care arată că membrii Asociației S.C.

Sat Șugatag au făcut dovada utilizării suprafeței solicitate la plată. Se poate așadar concluziona că membrii asociației au utilizat în mod efectiv și legitim întreaga suprafață înscrisă în cererea unică de plată aferentă anului 2009 și prin urmare, erau îndreptățiți la încasarea subvenției acordate în baza O.U.G. nr. 125/2006. Pentru toate aceste considerente apreciez că recursul este nefondat și se impune a fi respins în condițiile prevăzute de art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 316 din același cod. Procesat de GGC - NN