ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7569/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7569/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea atacată
cu recurs
Prin Sentința civilă nr. 367 din 15 mai 2012,
Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și
fiscal, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta
Asociația S.C. Sat Șugatag, prin mandatar P.G. în contradictoriu cu pârâta
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (în continuare A.P.I.A.) și
pe cale de consecință a dispus anularea Deciziei nr. 22700 din 10 august 2011,
a procesului-verbal de constatare încheiat la data de 21 iunie 2011 și
înregistrat sub nr. 20407 din 22 iunie 2011 toate emise de către pârâta
A.P.I.A. și a tuturor măsurilor dispuse în temeiul acestor acte cu privire la
restituirea de către reclamantă a sumei de 1.297.032,37 RON.
Pentru a se pronunța
astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:
Prin procesul-verbal
de constatare încheiat de către pârâtă la data de 21 iunie 2011 sub nr. 1316
din 21 iunie 2011 și înregistrat sub numărul 20470 din 22 iunie 2011 în sarcina
debitorului Asociația S.C. Sat Șugatag reprezentată de d-l P.G. s-a stabilit
obligația restituirii sumei de 1.297.032,37 RON din care suma de 1.138.084,05
la bugetul Uniunii europene și 158.948,32 RON către bugetul de stat. Prin
Decizia nr. 22700/2011 pârâta a respins contestația formulată de reclamantă
împotriva procesului-verbal nr. 1316/2011.
În esență această
sumă aferentă cererii unice de plată pentru anul 2009 a fost considerată
neeligibilă întrucât pentru suprafața de 338,40 ha Asociația S.C. Sat Șugatag
nu a făcut dovada dreptului de utilizare în conformitate cu prevederile legale
cuprinse în art. 6, art. 7 lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 4 din
Ordinul 246/2008 ceea ce a atras aplicarea reducerilor și excluderilor în caz
de supradeclarare reglementate de art. 51 din Regulamentul CE 796/2004.
În acest context,
instanța de fond a reținut că din analiza dispozițiilor art. 6 din O.U.G. nr.
125/2006 rezultă în mod neechivoc că legea acordă posibilitatea primirii
plăților directe în cadrul schemei de plată unică pe suprafață tuturor
persoanelor fizice sau juridice care exploatează terenul agricol în mod legitim
fără a limita însă categoria acestor beneficiari doar la acele persoane care
exploatează acest teren într-o anume calitate cum ar fi calitatea de proprietar,
arendași, locatari, concesionari, asociați administrator.
Astfel, apreciază
judecătorul fondului că din folosirea în conținutul art. 6 din O.U.G. nr.
125/2009 a sintagmei "și alte asemenea" rezultă că aceste calități
mai sus expuse sunt indicate cu titlu exemplificativ și că astfel în categoria
beneficiarilor sunt incluse toate persoanele care exploatează terenul agricol
pentru care solicită plata indiferent care ar fi calitatea în care exploatează
acest teren.
Mai reține instanța
de fond că potrivit art. 7 lit f) și c) din același act normativ beneficiarul
plății directe trebuie să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul
de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a
depus cererea și totodată să înscrie, sub sancțiunea legii penale, date reale,
complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe
suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor.
Totodată, se mai
reține că din dispozițiile art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 rezultă aceeași
concluzie care se deprindea și din art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 și anume că
utilizarea terenului agricol poate fi dovedită prin orice act ce atestă
exploatarea terenului în orice calitate respectiv fie de proprietar, fie de
arendaș, concesionar, asociat, locatar și orice altă calitate care conferă în
mod legitim posibilitatea utilizării terenului.
Această interpretare
este, în opinia judecătorului fondului, și una în conformitate cu realitatea pe
care legiuitorul a urmărit să o acopere prin folosirea sintagmei "altele
asemenea" întrucât exista posibilitatea ca pentru unele terenuri situația
juridică să nu fie pe deplin lămurită și prezentarea unor acte de proprietate
sau a unor contracte să nu fie posibilă. În această situație, consideră judecătorul
fondului, că soluția nu este ca aceste terenuri cu situația juridică
neclarificată să nu fie exploatate agricol și să nu poată face obiectul unei
exploatații agricole beneficiara de plăți directe ci este necesar pentru ca și
aceste terenuri să fie folosite și exploatate, se verifică dacă utilizarea
terenului nu se realizează în mod legitim într-o altă calitate care se include
în sintagma "alte asemenea" cum este cea de posesor sau de detentor
precar prin simpla toleranță a proprietarului așa cum prevedea vechiul art.
1853 C. civ.
Se apreciază că
această interpretare este susținută și de actele comunitare indicate în
preambulul O.U.G. nr. 125/2006 și care reglementează aceste plăți directe în
agricultură cât și de art. 51 din Regulamentul CE nr. 796/2004 indicat în
cuprinsul titlului de creanță care prevede aplicarea de reduceri și excluderi
doar în caz de supradeclarare adică dacă se găsește o diferență de teren
agricol între suprafața declarată și cea efectiv utilizată și cultivată nu și
pentru ipoteza reținută în speță a existenței acestei suprafețe, a utilizării
sale dar cu reținerea că actele prezentate nu fac dovada unui drept de a
utiliza terenurile respective.
În plus, instanța de
fond a apreciat și că actele prezentate justifică dreptul asociației de a utiliza
întreaga suprafață de 1.878,17 ha inclusiv suprafața de 338,40 ha.
Astfel, s-a reținut
că pentru cele două terenuri ce alcătuiesc totalul de 338,40 ha respectiv
suprafețele de 96 ha și 242.40 ha situația juridică nu este pe deplin lămurită
întrucât suprafața de 96 ha intră sub incidența legilor de fond funciar dar nu
a primit o soluție irevocabilă în sensul de a fi atribuit altcuiva, iar acest
terț să fie pus în posesie iar pentru suprafață de 242,40 ha nu există acte de
proprietate, terenul este situat în zona necooperativizată dar în fapt este
folosit de către membrii asociației fără ca această folosință să le fi
contestat de cineva.
În ce privește
suprafața de 96 ha, se reține că, așa cum rezultă din actele depuse la dosar
Asociația S.C. Sat Șugatag a primit această suprafață spre folosință de la
Parohia Ortodoxă Sat Șugatag, care deținea terenul și exercita posesia asupra
lui apreciind că este proprietarul său chiar dacă cererea sa formulată în
temeiul Legii nr. 18/1991 a fost respinsă.
Coroborând această
adeverință cu răspunsul pârâtei la interogator din care rezultă că terenul în
realitate este exploatat de Asociația S.C. Sat Șugatag și că nicio altă
persoană nu a formulat o cerere de plată directă pentru acest teren s-a reținut
că acest teren se afla în anul 2009 în posesia legitimă a Parohiei Ortodoxe Sat
Șugatag care exercită elementul material al posesiei prin intermediul
Asociației S.C. Sat Șugatag căreia i-a dat în folosință terenul pe care îl
posedă sub nume de proprietar fără a fi tulburat de cineva.
În baza acestor
considerente instanța de fond a apreciat că adeverințele emise de către Parohia
Ortodoxă Sat Șugatag fac dovada că terenul de 96 ha este utilizat în mod legal
de membrii Asociației S.C. Sat Șugatag prin transmiterea elementului material
al posesiei de către posesorul său Parohia Ortodoxă Sat Șugatag. În aceste
condiții, instanța de fond a conchis în sensul că aceste adeverințe se
încadrează în art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 în sintagma "alte asemenea
" iar calitatea în care se exploatează acest teren mai sus indicată în
sintagma "alte asemenea" la care se refera art. 6 din O.U.G. nr.
125/2006 .
În ce privește
suprafața de 242,40 ha, instanța de fond a reținut că, ceea ce s-a prezentat de
către Asociația S.C. Sat Șugatag a fost o adeverință emisă de către această
asociație și care atestă faptul că o suprafață de 590 ha este utilizată de
membrii asociației dar că nu a fost trecută în registrul agricol.
Din răspunsul la
interogatoriu al pârâtei, instanța de fond a reținut că respectivele terenuri
sunt efectiv folosite de către membrii asociației și că nicio altă persoană nu
a formulat cerere de sprijin pentru anul 2009.
Ca atare, s-a
apreciat că și pentru aceste terenuri deținerea lor poate reprezenta fie o
posesie legitimă dacă folosința se exercită sub nume de proprietar fie cel
puțin o detenție precară în sensul art. 1853 C. civ adică prin simpla
îngăduință a proprietarului.
Având în vedere
aceste considerente, instanța de fond a apreciat că și pentru această suprafață
de teren adeverința aflată la dosar se încadrează în art. 4 din Ordinul nr.
246/2008 în sintagma "alte asemenea" iar calitatea în care se
exploatează acest teren mai sus indicată în sintagma "alte asemenea"
la care se referă art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006.
Recursul declarat
în cauză
Împotriva Sentinței
civile nr. 367 din 15 mai 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți
și Intervenții pentru Agricultură, criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esență, recurenta
a invocat ca și motiv de nelegalitate a hotărârii recurate greșita interpretare
și aplicare a dispozițiilor art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 și a dispozițiilor
art. 4 din Ordinul M.A.D.R. nr. 246/2008.
Astfel, recurenta
susține că, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că sintagma "alte
asemenea", așa cum ea este integrată în textul Ordinului M.A.D.R. nr.
246/2008, se referă strict la alte tipuri de contracte, documente care dovedesc
utilizarea legală a parcelelor declarate, ca și de faptul că deși enumerarea
din art. 6 a O.U.G. nr. 125/2006 nu este limitativă totuși impune regula
calității legale care trebuie dovedită cu documentele prevăzute de art. 4 din
Ordinul nr. 246/2008.
În ceea ce privește
suprafața de 101 ha aparținând Bisericii Ortodoxe, recurenta susține că în mod
greșit și în contradicție cu dispozițiile legale instanța de fond a reținut că
respectiva Parohie deține terenul și exercită posesia asupra lui apreciind că
este proprietarul său chiar dacă cererea sa formulat în temeiul Legii nr.
18/1991 a fost respinsă prin Hotărârea nr. 1701 din 15 ianuarie 2009, emisă de
Instituția Prefectului Județului Maramureș.
Astfel, recurenta
consideră că instanța de fond a apreciat, în mod greșit, că adeverința emisă de
către Parohia Ortodoxă face dovada că terenul de 96 ha este utilizat în mod
legal de membrii Asociației prin transmiterea elementului material al posesiei
de către posesorul său Parohia Ortodoxă, și implicit că această adeverință se
încadrează în art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 în sintagma alte asemenea iar
calitatea în care se exploatează acest teren mai sus indicat în sintagma alte
asemenea la care se referă art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006.
Astfel, susține recurenta
că instanța de fond a omis prevederile legale referitoare la prezentarea
documentelor justificative, impuse prin dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. f)
din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, și face trimitere
doar la exploatarea terenului.
Cu privire la
dovedirea dreptului de utilizare a suprafeței de 242,40 ha, recurenta susține
că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că adeverința neînregistrată și
nedatată emisă de către Asociația S.C. prin care se adeverește că suprafața de
590 ha este utilizată de către agricultorii din localitatea noastră dar această
suprafață nu se regăsește în evidențele Registrului agricol deoarece acesta nu
a fost actualizat de mai mult timp.
Față de conținutul
respectivei adeverințe, recurenta susține că instanța de fond a reținut în mod
greșit că sunt respectate dispozițiile art. 4 din Ordinul nr. 246/2008.
Mai arată recurenta
că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că obligațiile prevăzute de
actele normative în materie trebuie îndeplinite de către solicitantul
sprijinului financiar, iar neîndeplinirea acestor condiții este culpa absolută
a solicitantului.
În concluzie
recurenta susține că prin înscrisurile depuse intimata nu a făcut dovada
dreptului de utilizare pentru suprafața de 338,40 ha teren, ceea ce a declanșat
procedura de recuperare a sumelor plătite în condițiile Legii nr. 139/2007 și
art. 51 din Regulamentul CE 796 din 19 mai 2011, în condițiile în care
sprijinul financiar a fost acordat sub rezerva verificărilor ulterioare.
Apărările
intimatei
Prin întâmpinarea
depusă la dosar, intimata Asociația S.C. Sat Șugatag, a solicitat respingerea
recursului și menținerea sentinței atacate, susținând că în mod judicios
instanța de fond a analizat cererea dedusă judecății prin raportare la
dispozițiile legale în vigoare la momentul nașterii raportului juridic,
procedând la o analiză de ansamblu a tuturor condițiilor impuse de prevederile
special ale O.U.G. nr. 125/2006.
Astfel, intimata
susține că prima instanță nu a omis în analizarea fondului cauzei prevederile
legale referitoare la prezentarea documentelor justificative și nu a făcut
trimitere doar la exploatarea terenului de către intimată, cum în mod greșit se
susține prin cererea de recurs.
Cu privire punctuală
la fiecare din parcelele de teren în discuție privitor la care recurenta
pretinde inexistența dreptului de utilizare, intimata susține că instanța
fondului a realizat o analiză efectivă a situației fiecărui teren în parte,
atât în perspectiva utilizării efective a parcelelor de către solicitantul
măsurii de sprijin cât și a documentelor ce justifică, prin prisma
dispozițiilor legale aplicabile, existența neîndoielnică a dreptului de
folosință legitimă.
În ceea ce privește
excluderea suprafeței de 96 ha din cele 101 ha aflate în folosința efectivă a
intimatei urmare a cedării acestei suprafețe de către Parohia Ortodoxă Română
Sat Șugatag, se arată că în mod corect prima instanță a reținut că reclamanta
nu poate fi sancționată prin faptul că Parohia nu și-a reglementat situația juridică
a terenurilor pe care le deține în fapt, atâta vreme cât posesia nu este
revendicată de nicio altă persoană.
În concluzie, se
susține că în mod corect instanța de fond a reținut că adeverințele depuse se
încadrează în art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 în sintagma "alte
asemenea" la care se referă art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006.
În ceea ce privește
excluderea suprafeței de 242,40 ha, intimata susține că echipa de control a
considerat în mod neîntemeiat că nu poate justifica utilizarea respectivei
suprafețe din cele 590 ha motivat de faptul că nu ar exista titluri de
proprietate emise în condițiile legii și niciun alt act justificativ.
Astfel se arată că în
mod corect instanța de fond a apreciat că adeverința depusă la dosar se
încadrează în art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 în sintagma alte asemenea iar
calitatea în care se exploatează acest teren în sintagma alte asemenea la care
se referă art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 cu atât mai mult cu cât la data
soluționării cauzei membrii asociației au actualizat Registrul agricol și
figurau în acesta cu o suprafață de 1.235,58 ha.
În fine, mai susține
intimata că în cauză este important și faptul că procurorii DNA prin rezoluția
nr. 326/P/2010 din 12 octombrie 2011 au dispus neînceperea urmăririi penale în
raport de sesizarea recurentei prin Nota nr. 11384 din 6 aprilie 2010 a
Serviciului Antifraudă și a procesului-verbal de constatare nr. 22605 din 15
iulie 2010.
Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin
prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 pct. 9
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și
pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
4.1. Argumente de
fapt și de drept relevante
Obiectul acțiunii
formulate de intimata-reclamantă îl constituie anularea procesului-verbal de
constatare din 21 iunie 2011, înregistrat la A.P.I.A., sub nr. 20470 din 22
iunie 2011 și a Deciziei nr. 22700 din 10 august 2011 prin care s-au stabilit
în sarcina acesteia obligații de plată în sumă totală de 1.297.032,37 RON,
(suma imputată fiind acordată ca sprijin pe suprafață de teren aferent anului
2009), pe considerentul că, în urma controlului efectuat de A.P.I.A., s-a
constatat că nu sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate, în sensul că nu s-a
făcut dovada dreptului de folosință asupra întregii suprafeței de teren
declarate în cererea de acordare a sprijinului direct.
Așadar, singurul
motiv pentru care autoritatea recurentă a considerat că intimata-reclamantă nu
îndeplinește condițiile de exigibilitate generale prevăzute de art. 7 alin. (1)
din O.U.G. nr. 125/2006 este nedovedirea dreptului de folosință în conformitate
cu prevederile art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 pentru suprafața de 338,40 ha
din totalul suprafeței declarate de 1.878,17 ha.
Înalta Curte constată
că recursul declarat în cauză se concentrează asupra modului în care s-au
interpretat și aplicat dispozițiile art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) lit.
f) din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 în raport de
documentele doveditoare depuse în susținerea cererii de acordare sprijin
financiar pentru anul agricol 2009 și implicit asupra îndeplinirii de către
intimata-reclamantă a condițiilor de eligibilitate generale pentru acordarea
sumelor solicitate în cadrul schemei plăților directe pentru anul 2009, cu
referire la aplicarea sancțiunii reglementate de dispozițiilor art. 51 din
Regulamentul CE nr. 796/2004.
În acest context,
Înalta Curte, analizând recursul declarat în cauză, prin prisma dispozițiilor
art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 și a
prevederilor art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, și în raport de susținerile
părților și de probele administrate în cauză, constată următoarele:
4.1.1 Cu privire la
interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) și ale art. 7 alin. (1) lit. f)
din O.U.G. nr. 125/2006:
Înalta Curte reține
că potrivit prevederilor art. 6 alin (1) din O.U.G. nr. 125/2006 beneficiarii
plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață pot fi
persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol
pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari,
asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau
altele asemenea.
De asemenea, potrivit
art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 pentru a beneficia de
acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață,
solicitanții trebuie să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de
folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus
cererea.
Înalta Curte constată
că, în raport de normele legale mai sus citate, pentru a beneficia de acordarea
de sprijin financiar, în condițiile O.U.G. nr. 125/2006 solicitanții trebuie să
dovedească atât dreptul de folosință asupra terenului în legătură cu care au
formulat cererea de acordare sprijin financiar precum și utilizarea terenului
agricol în scopurile prevăzute de respectivul act normativ.
Este adevărat că,
beneficiarii plăților directe sunt persoanele fizice și/sau persoanele juridice
care exploatează terenul agricol însă această exploatare trebuie să se
circumscrie cadrului legal, astfel configurat, care impune fără echivoc
existența unui drept de folosință rezultat în exercitarea prerogativelor
oricăreia dintre calitățile enumerate prin dispozițiile în art. 6 alin. (1) din
O.U.G. nr. 125/2006, fie a oricărei alte calități rezultate din interpretarea
teleologică a respectivei norme de drept.
Faptul că, în
filozofia O.U.G. nr. 125/2006, exploatarea terenurilor agricole este criteriul
hotărâtor în acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe
suprafață, fapt reținut în mod corect de judecătorul fondului, ca și
împrejurarea că legiuitorul face referire în conținutul dispozițiilor art. 6
alin. (1) din același act normativ, în mod exemplificativ la o serie de
calități în care persoana fizică/juridică exploatează terenul agricol ce face
obiectul unei cereri de acordare sprijin financiar, nu poate conduce la
concluzia că este permisă sau cel puțin tolerată exploatarea terenurilor
agricole în condiții de nelegalitate (situație care poate fi generată și de
exploatarea unui teren agricol în absența justificării dreptului de folosință
printr-un titlu real).
A primi argumentația
instanței de fond, grefată exclusiv pe dovedirea actului material al utilizării
unui teren agricol, ar însemna a lipsi de conținut o parte din norma juridică,
respectiv cea referitoare la dovedirea dreptului de folosință asupra terenului
ca și condiție impusă de art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, ceea
ce nu poate fi acceptat.
În acest context,
Înalta Curte nu poate primi apărarea intimatei-reclamante, preluată nuanțat și
de judecătorul fondului, în sensul că dovedirea utilizării terenului agricol
este suficientă pentru a conduce la constatarea îndeplinirii condițiilor
generale impuse de art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006 pentru acordarea unui sprijin
financiar.
Folosirea în
conținutul normei juridice redate prin art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006
a sintagmei alte asemenea este justificată prin varietatea raporturilor
juridice ce pot conferi un drept de folosință asupra terenurilor agricole și
are în vedere existența oricărei ipoteze de natură a justifica dreptul de
folosință asupra terenului, iar extinderea acestei noțiuni în sensul invocat de
intimată și preluat cu ușurință de instanța de fond, nu este concordantă cu
dispozițiile art. 6 și art. 7. din O.U.G. nr. 125/2006.
Așadar, caracterul
imperativ al normei de drept enunțate nu permitea judecătorului fondului o
interpretare extensivă a sintagmei "alte asemenea" și implicit
elaborarea unei norme jurisprudențiale contra legem, cum se poate reține prin
simpla lecturare a hotărârii instanței de fond.
4.1.2 Cu privire la
interpretarea dispozițiilor art. 4 din Ordinul M.A.D.R. nr. 246/2008:
Înalta Curte reține
că potrivit dispozițiilor art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 - documentele
doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f)
din O.U.G. nr. 125/2006, privind utilizarea terenului agricol sunt, după caz,
titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate
asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul
de asociere în participațiune, contractul de închiriere sau altele asemenea.
Înalta Curte, fără a
relua argumentele deja, expuse, constată că simpla utilizare a unui teren
agricol nu conduce, cum în mod greșit a apreciat instanța de fond, la
dobândirea dreptului la acordarea sprijinului financiar, în condițiile O.U.G.
nr. 125/2006, fiind necesar a se dovedi, în condițiile art. 4 din Ordinul nr.
246/2008, și dreptul de folosință asupra terenului agricol pentru care se
solicită sprijin.
Prin urmare,
beneficiarii plăților directe trebuie să probeze, prin înscrisurile atașate
formularului de cerere de plată pentru suprafață, existența unui raport juridic
de natură a justifica dreptul de folosință asupra terenului ce face obiectul
unei cereri de ajutor financiar, dovedirea exploatării respectivului teren
nefiind suficientă, prin prisma condițiilor de eligibilitate generale impuse
prin dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006.
Faptul că legiuitorul
prin norma înscrisă în art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, a fost mai puțin
restrictiv în ceea ce privește enunțarea înscrisurilor doveditoare ale
dreptului de folosință asupra terenului agricol pentru care se solicită sprijin
nu poate conduce, prin interpretarea greșită a sintagmei alte asemenea, la
denaturarea scopului respectivei dispoziții legale, care trebuie să corespundă
exigențelor dispozițiilor art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) lit. f) din
O.U.G. nr. 125/2006, deja enunțate.
În consecință, prin
prisma dispozițiilor art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, în dovedirea dreptului de
folosință asupra terenului agricol pentru care se solicită sprijin, solicitanții
trebuie să depună orice înscris de natură a dovedi existența unui raport
juridic, indiferent de denumirea sau conținutul acestuia.
4.1.3 Prin urmare,
Înalta Curte constată că judecătorul fondului a făcut, în cauză, o greșită
interpretare a dispozițiilor art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) lit. f) din
O.U.G. nr. 125/2006 ca și ale art. 4 din Ordinul M.A.D.R. nr. 246/2008 așa
încât prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9
C. proc. civ. va primi criticile formulate prin cererea de recurs pe acest
aspect.
4.1.4 Cu privire la
aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) lit. f)
din O.U.G. nr. 125/2006 și respectiv, a art. 4 din Ordinul M.A.D.R. nr.
246/2008:
Înalta Curte
constată, în prealabil că, cum în cauză nu s-a contestat utilizarea întregii
suprafețe de teren declarate de intimată rămâne a se verifica doar existența
dreptului de folosință prin prisma documentelor doveditoare depuse de intimat
cu privire la suprafața de teren agricol aflată în discuție.
În concret instanța
de recurs are a se pronunța doar dacă documentele justificative depuse de
intimata-reclamantă corespund exigențelor dispozițiilor legale în materie, prin
prisma interpretării sintagmei alte asemenea cuprinsă în conținutul art. 6 alin.
(1) din O.U.G. nr. 125/2006 și respectiv în cuprinsul art. 4 din Ordinul nr.
246/2008.
Astfel, cu privire la
suprafața de 96 ha teren agricol intimata-reclamantă a depus ca și document
justificativ adeverința din 16 februarie 2009 eliberată de Parohia Ortodoxă
Română, Sat Șugatag, Com. Ocna Șugatag, Jud. Maramureș în care Parohia atestă
că deține și utilizează suprafața de 101 ha terenuri agricole. În cuprinsul
respectivei adeverințe se mai menționează și faptul că prin Hotărârea nr. 1701
din 15 ianuarie 2009 Prefectura Județului Maramureș - Comisia județeană pentru
stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a invalidat
suprafața de 101 ha terenuri agricole, motivat de nedovedirea dreptului de
proprietate în condițiile art. 23 din Legea nr. 247/2005.
În acest context,
Înalta Curte, în dezacord cu instanța de fond constată că intimata-reclamantă
prin adeverința din 16 februarie 2009, nu a făcut dovada dreptului de folosință
asupra suprafeței de 96 ha teren agricol înscris în cererea de plată, în
condițiile în care Parohia Ortodoxă Română nu mai deținea, începând cu luna
ianuarie a anului 2009, dreptul de folosință asupra suprafeței totale de 101 ha
teren agricol în urma emiterii Hotărârii nr. 1701 din 15 ianuarie 2009 a
Prefecturii Județului Maramureș, cu atât mai mult cu cât respectivul act
administrativ nu a fost contestat.
Prin urmare, cum în
cauză, față de Hotărârea nr. 1701 din 15 ianuarie 2009 a Prefecturii Județului
Maramureș, nu se mai justifică sub aspect probator, existența elementului
subiectiv impus atât de posesie (animus possidendi) cât și de detenția precară
(animus detidenti) raționamentul grefat de judecătorul fondului, în dovedirea
dreptului de folosință asupra respectivului teren, pe instituția juridică a
posesiei/a detenției precare nu poate fi primit.
În ce privește
suprafața de 242,40 ha, apreciată prin actele administrative contestate ca
fiind neeligibilă, Înalta Curte constată, în dezacord cu instanța de fond, că
dreptul de folosință cu privire la respectiva suprafață de teren agricol, nu a
fost dovedit prin înscrisul depus de intimata-reclamantă, respectiv adeverința,
neînregistrată și nedatată, eliberată de Asociația Simplă Sat Șugatag prin
care, prin Comitetul de conducere, se atestă faptul că o suprafață de 590 ha
este utilizată de membrii asociației, în condițiile în care aceasta nu este
susținută cel puțin la nivel minimal de date care să ateste deținerea și
respectiv transmiterea drepturilor de folosință deținute în mod individual de
fiecare dintre membrii asociației către respectiva formă asociativă.
Câtă vreme
intimata-recurentă a depus în dovedirea dreptului său de folosință asupra
respectivei suprafețe de teren, doar un înscris emis de propriul său organ
colegial de conducere, respectiv Comitetul de conducere, care nu are susținere
probatorie nici în datele înscrise în Registrul Agricol al comunei Ocna
Șugatag, județul Maramureș (prin adresa din 12 mai 2010 Primăria Comunei Ocna
Șugatag, județul Maramureș, a comunicat A.P.I.A. că suprafețele de teren
agricol cu care sunt înregistrați membrii asociației simple civile din
localitatea Sat Șugatag, pentru anul 2009 sunt 1016,65 ha față de 1259,05 ha
înscrise în cererea aferentă anului 2009), în mod corect recurenta-pârâtă a
constatat că nu este dovedit dreptul de folosință pentru diferența de 242,40 ha
teren agricol.
Faptul că respectiva
suprafață de teren a fost ulterior înscrisă în Registrul Agricol al Com. Ocna
Șugatag nu prezintă relevanță pentru situația plăților aferente anului 2009,
nefiind de natură a ratifica o situație de fapt datorată pasivității
intimatei-reclamante care deși s-a angajat, prin aceeași adeverință nedatată și
neînregistrată, ca pentru anul 2009 să facă demersuri pentru completarea
înregistrărilor în Registrul Agricol nu a procedat în acest fel pe parcursul
anului 2009.
Totodată,
împrejurarea că intimata-reclamantă a utilizat în Campania agricolă 2009
întreaga suprafață de teren pentru care a formulat cererea de plată din 12 mai
2009 ca și faptul că pentru respectivele suprafețe de teren nu au fost
formulate cereri de plată de către alte persoane interesate, nu justifică
acordarea sprijinului financiar în condițiile în care cadrul legal în materie
impune ca și condiție imperativă și dovedirea dreptului de folosință asupra
terenului utilizat.
Totodată, față de
condițiile restrictive impuse de O.U.G. nr. 125/2006 sunt străine cauzei
argumentele de ordin istoric pe care instanța de fond și-a fundamentat în parte
raționamentul expus în justificarea situației terenurilor a căror situație
juridică nu a fost încă clarificată.
În fine, nu prezintă
relevanță nici soluția pronunțată de DNA prin rezoluția din 12 octombrie 2011,
în Dosarul nr. 326/P/2010 în condițiile în care conținutul constitutiv al
infracțiunilor pentru care s-a formulat sesizarea nu vizează dovedirea
dreptului de folosință asupra terenurilor agricole în discuție, în acord cu
dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 4 din
Ordinul nr. 246/2008.
4.1.5 Prin urmare, în
absența dovedirii dreptului de folosință pentru suprafața totală de 338,40 (94
ha/242,40 ha) ha teren agricol, cererea de sprijin formulată de
intimata-reclamantă, nu îndeplinește condițiile generale de eligibilitate
impuse prin dispozițiile art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) lit. f) din
O.U.G. nr. 125/2006 așa încât, Înalta Curte constată, în dezacord cu instanța
de fond, că intimata-reclamantă nu are dreptul la acordarea sprijinului
financiar acordat, urmând a fi reținute criticile formulate prin cererea de
recurs și pe acest aspect.
4.1.6 Cu privire la
aplicarea sancțiunii prevăzute de dispozițiile art. 51 din Regulamentul CE nr.
796/2004
Înalta Curte constată
că, nedepunerea unor documente justificative pentru suprafața declarată
constituie o neregulă potrivit art. 2 din O.G. nr. 79/2003, ceea ce justifică
pe deplin aplicarea sancțiunii impuse de art. 51 alin. (2) din Regulament
respectiv restituirea sumei de 1.297.032,37 RON, cheltuială neeligibilă, în
sensul art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1306/2007.
4.2.Temeiul de drept
al soluției adoptate în recurs
Reținând așadar că
hotărârea atacată este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii,
raportat la obiectul acțiunii intimatei-reclamante și la prevederile legale
incidente în materie, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și C. proc.
civ., va admite recursul și, modificând hotărârea recurată, va respinge
acțiunea reclamantei Asociația S.C. Sat Șugatag - Maramureș prin mandatar P.G.,
ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
D E C I D E
Admite recursul
declarat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva
Sentinței nr. 367 din 15 mai 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă,
de contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința
atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei Asociația S.C. Sat Șugatag -
Maramureș prin mandatar P.G. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 4 decembrie 2013.
OPINIA SEPARATĂ
Analizând hotărârea
atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului a motivelor de recurs invocate,
prin prisma normelor și dispozițiilor legale incidente în cauză, apreciez că se
impune respingerea recursului ca nefondat pentru următoarele considerente.
Prin procesul-verbal
de constatare încheiat de către pârâtă la data de 21 iunie 2011 sub nr. 1316
din 21 iunie 2011, în sarcina creditorului Asociația S.C. Sat Șugatag
reprezentată de d-nul P.G. s-a stabilit obligația restituirii sumei de
1.297.032,37 RON din care suma de 1.138.084.05 RON la bugetul Uniunii europene
și 158.948,32 RON către bugetul de stat, sumă aferentă cererii unice de plată
pentru anul 2009.
Suma a fost
considerată neeligibilă întrucât, pentru suprafața de 338,40 ha, Asociația S.C.
Sat Șugatag nu a făcut dovada dreptului de utilizare legitimă invocând
neregularități a unor documente justificative a dreptului de proprietate.
Controversele se
poartă așadar asupra valabilității actelor care justifică folosința și nu
vizează realitatea suprafeței utilizate și indicate în cererea unică de plată
pentru anul 2009. De aceea, analiza pe care o voi face va stabili dacă și în ce
măsură lipsa titlurilor de proprietate asupra terenurilor lucrate, pentru că
aceasta se invocă, poate conduce la obligarea restituirii sumelor încasate cu
titlu de ajutor pentru agricultori.
Legislația relevantă
în materia schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare,
în vigoare la momentul formulării cererii de plată de către reclamanta-intimată
Asociația S.C. Sat Șugatag este O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor
de plăți directe și plăți naționale directe complementare care se acordă în
agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr.
36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură,
Ordinul nr. 246 din 23 aprilie 2008 privind stabilirea modului de implementare
a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea
schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul
vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone
defavorizate în vigoare, cu modificările și completările ulterioare, legislație
adoptată pentru aplicarea în plan național a mecanismelor de acordare a
plăților directe în agricultură și sectoare vegetal și zootehnic prevăzute în
legislația europeană precum și Regulamentul CE nr. 73/2009 al Consiliului din
19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sisteme de ajutor
direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire
a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a regulamentelor
(CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a
regulamentului CE nr. 1782/2003.
Dispozițiile cuprinse
în aceste acte normative din plan național dar și european definesc câțiva
termeni esențiali aceia de: "agricultori" ca fiind orice persoană
fizică sau juridică, un grup de persoane fizice sau juridice care desfășoară o
activitate agricolă; "activitatea agricolă" înseamnă producția,
creșterea sau cultivarea de produse agricole inclusiv recoltarea (...) sau
menținerea terenurilor în bune condiții agricole și de mediu; "suprafața
agricolă" ca fiind orice suprafață de teren arabil, pășune permanentă sau
culturi permanente, "exploatația agricolă" înseamnă ansamblul
unităților de producție gestionate de agricultori situate pe teritoriul
României; "bune condiții agricole și de mediu" înseamnă condiții pe
care trebuie să le respecte fermierul pentru a beneficia de plăți directe.
Toate aceste
definiții scot în evidență scopul și rațiunea acordării sprijinului financiar
pentru agricultori și anume evitarea abandonului terenurilor agricole și
menținerea lor în bune condiții agricole și de mediu.
De aceea, esențial în
acordarea sprijinului financiar este existența faptică a terenurilor menționate
în cererea de sprijin și dovada utilizării lor de către solicitant.
În speță, Asociația
S.C. Sat Șugatag beneficiară a ajutorului financiar aferent anului 2009 a
demonstrat existența fizică a terenurilor menționate în cererea de acordare a
sprijinului financiar, relevant în acest sens fiind conținutul
procesului-verbal de constatare și răspunsurile la interogatoriu date de
autoritatea recurentă în fața primei instanțe.
În procesul-verbal de
constatare nu s-a reținut împrejurarea că această suprafață nu există în realitate
sau că nu a fost utilizată de către membrii asociației în anul 2009, iar prin
răspunsurile la interogatoriu se recunoaște fără echivoc existența fizică a
întregii suprafețe pe 1878,17 ha așa cum a fost identificată prin sistemul de
identificare a parcelelor agricole - LPIS. Se recunoaște de asemenea,
împrejurarea că Centrul județean A.P.I.A. Maramureș nu a înregistrat alte
solicitări de plată pe aceste terenuri și nici revendicări ale dreptului de
folosință.
În privința
utilizării legitime a terenului, constată că în procesul-verbal de constatare
s-a reținut ca fundament al sancțiunii aplicate, neprezentarea de documente
justificate dintre cele enumerate în mod expres la art. 4 din Ordinul M.A.D.R.
nr. 246 din 23 aprilie 2008 respectiv titlul de proprietate, alte acte
doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contract de
arendare, contract de concesiune, contracte asociere în participațiune sau
contract de închiriere.
Printre condițiile
generale ce trebuiau îndeplinite de către solicitanții plăților în cadrul
schemelor de plată unică pe suprafață enumerate la art. 7 din O.U.G. nr.
125/2006 se regăsește și aceea de prezentare a documentelor necesare care
dovedesc dreptul de folosință asupra terenului.
Conform art. 4 din
Ordinul nr. 246/2008, în vigoare, la momentul depunerii cererii de sprijin
pentru anul 2009, formă menținută până în anul 2011, documentele doveditoare
solicitate producătorilor agricoli privind utilizarea terenului agricol sunt,
după caz: titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de
proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune,
contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere sau alte
asemenea.
Din acest text de
lege, rezultă că utilizarea terenului agricol poate fi dovedită prin orice act
ce atestă exploatarea terenului în orice calitate fie de proprietar, arendaș,
concesionar, asociat locatar dar și orice altă calitate care conferă în mod
legitim posibilitatea utilizării terenului, nefiind exclusă aceea de posesor de
bună-credință.
Protecția juridică de
care se bucură posesorul ce exercită în fapt prerogativele dreptului de
proprietate sau a altui drept real, în afara titlului de proprietate, se
justifică tocmai prin considerarea aparenței de drept pe care posesia o creează
prin intenția posesorului de a se comporta ca titular al dreptului real asupra
acelui bun.
Această interpretare,
cum de altfel, a reținut și prima instanță este în conformitate cu realitatea
pe care legiuitorul a urmărit să o acopere prin folosința sintagmei "alte
asemenea" întrucât există posibilitatea ca pentru unele terenuri situația
juridică să fie pe deplin lămurită și prezentarea unor acte de proprietate sau
a unor contracte să nu fie posibilă.
În speță, probele
administrate în cauză, demonstrează fără putință de tăgadă, că asupra
terenurilor în suprafață de 338,40 ha, membrii asociației și-au exercitat un
drept de posesie, posesia fiind publică și sub nume de proprietar.
Relevant în acest
sens, este adeverința emisă de Primăria Ocna Șugatag prin care se atestă că
locuitorii satului Sat Șugatag membrii asociați au exploatat și utilizat
nemijlocit suprafețele de teren de pe raza teritorială a satului Sat Șugatag și
care se află în administrarea Primăriei Ocna Șugatag, încă înainte de 1989,
urmare a faptului că localitatea nu a fost colectivizată, iar perioada
comunistă nu a afectat cu nimic modul de folosință a terenului.
Nu lipsit de
importanță este și răspunsul dat la interogatoriu de pârâta-recurentă prin care
arată că membrii Asociației S.C. Sat Șugatag au făcut dovada utilizării
suprafeței solicitate la plată.
Se poate așadar
concluziona că membrii asociației au utilizat în mod efectiv și legitim
întreaga suprafață înscrisă în cererea unică de plată aferentă anului 2009 și
prin urmare, erau îndreptățiți la încasarea subvenției acordate în baza O.U.G.
nr. 125/2006.
Pentru toate aceste
considerente apreciez că recursul este nefondat și se impune a fi respins în
condițiile prevăzute de art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 316
din același cod.
Procesat
de GGC - NN