ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7569/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7569/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cu recurs

Prin Sentința civilă nr. 367 din 15 mai 2012,

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta

Asociația S.C. Sat Șugatag, prin mandatar P.G. în contradictoriu cu pârâta

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (în continuare A.P.I.A.) și

pe cale de consecință a dispus anularea Deciziei nr. 22700 din 10 august 2011,

a procesului-verbal de constatare încheiat la data de 21 iunie 2011 și

înregistrat sub nr. 20407 din 22 iunie 2011 toate emise de către pârâta

A.P.I.A. și a tuturor măsurilor dispuse în temeiul acestor acte cu privire la

restituirea de către reclamantă a sumei de 1.297.032,37 RON.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin procesul-verbal

de constatare încheiat de către pârâtă la data de 21 iunie 2011 sub nr. 1316

din 21 iunie 2011 și înregistrat sub numărul 20470 din 22 iunie 2011 în sarcina

debitorului Asociația S.C. Sat Șugatag reprezentată de d-l P.G. s-a stabilit

obligația restituirii sumei de 1.297.032,37 RON din care suma de 1.138.084,05

la bugetul Uniunii europene și 158.948,32 RON către bugetul de stat. Prin

Decizia nr. 22700/2011 pârâta a respins contestația formulată de reclamantă

împotriva procesului-verbal nr. 1316/2011.

În esență această

sumă aferentă cererii unice de plată pentru anul 2009 a fost considerată

neeligibilă întrucât pentru suprafața de 338,40 ha Asociația S.C. Sat Șugatag

nu a făcut dovada dreptului de utilizare în conformitate cu prevederile legale

cuprinse în art. 6, art. 7 lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 4 din

Ordinul 246/2008 ceea ce a atras aplicarea reducerilor și excluderilor în caz

de supradeclarare reglementate de art. 51 din Regulamentul CE 796/2004.

În acest context,

instanța de fond a reținut că din analiza dispozițiilor art. 6 din O.U.G. nr.

125/2006 rezultă în mod neechivoc că legea acordă posibilitatea primirii

plăților directe în cadrul schemei de plată unică pe suprafață tuturor

persoanelor fizice sau juridice care exploatează terenul agricol în mod legitim

fără a limita însă categoria acestor beneficiari doar la acele persoane care

exploatează acest teren într-o anume calitate cum ar fi calitatea de proprietar,

arendași, locatari, concesionari, asociați administrator.

Astfel, apreciază

judecătorul fondului că din folosirea în conținutul art. 6 din O.U.G. nr.

125/2009 a sintagmei "și alte asemenea" rezultă că aceste calități

mai sus expuse sunt indicate cu titlu exemplificativ și că astfel în categoria

beneficiarilor sunt incluse toate persoanele care exploatează terenul agricol

pentru care solicită plata indiferent care ar fi calitatea în care exploatează

acest teren.

Mai reține instanța

de fond că potrivit art. 7 lit f) și c) din același act normativ beneficiarul

plății directe trebuie să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul

de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a

depus cererea și totodată să înscrie, sub sancțiunea legii penale, date reale,

complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe

suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor.

Totodată, se mai

reține că din dispozițiile art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 rezultă aceeași

concluzie care se deprindea și din art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 și anume că

utilizarea terenului agricol poate fi dovedită prin orice act ce atestă

exploatarea terenului în orice calitate respectiv fie de proprietar, fie de

arendaș, concesionar, asociat, locatar și orice altă calitate care conferă în

mod legitim posibilitatea utilizării terenului.

Această interpretare

este, în opinia judecătorului fondului, și una în conformitate cu realitatea pe

care legiuitorul a urmărit să o acopere prin folosirea sintagmei "altele

asemenea" întrucât exista posibilitatea ca pentru unele terenuri situația

juridică să nu fie pe deplin lămurită și prezentarea unor acte de proprietate

sau a unor contracte să nu fie posibilă. În această situație, consideră judecătorul

fondului, că soluția nu este ca aceste terenuri cu situația juridică

neclarificată să nu fie exploatate agricol și să nu poată face obiectul unei

exploatații agricole beneficiara de plăți directe ci este necesar pentru ca și

aceste terenuri să fie folosite și exploatate, se verifică dacă utilizarea

terenului nu se realizează în mod legitim într-o altă calitate care se include

în sintagma "alte asemenea" cum este cea de posesor sau de detentor

precar prin simpla toleranță a proprietarului așa cum prevedea vechiul art.

1853 C. civ.

Se apreciază că

această interpretare este susținută și de actele comunitare indicate în

preambulul O.U.G. nr. 125/2006 și care reglementează aceste plăți directe în

agricultură cât și de art. 51 din Regulamentul CE nr. 796/2004 indicat în

cuprinsul titlului de creanță care prevede aplicarea de reduceri și excluderi

doar în caz de supradeclarare adică dacă se găsește o diferență de teren

agricol între suprafața declarată și cea efectiv utilizată și cultivată nu și

pentru ipoteza reținută în speță a existenței acestei suprafețe, a utilizării

sale dar cu reținerea că actele prezentate nu fac dovada unui drept de a

utiliza terenurile respective.

În plus, instanța de

fond a apreciat și că actele prezentate justifică dreptul asociației de a utiliza

întreaga suprafață de 1.878,17 ha inclusiv suprafața de 338,40 ha.

Astfel, s-a reținut

că pentru cele două terenuri ce alcătuiesc totalul de 338,40 ha respectiv

suprafețele de 96 ha și 242.40 ha situația juridică nu este pe deplin lămurită

întrucât suprafața de 96 ha intră sub incidența legilor de fond funciar dar nu

a primit o soluție irevocabilă în sensul de a fi atribuit altcuiva, iar acest

terț să fie pus în posesie iar pentru suprafață de 242,40 ha nu există acte de

proprietate, terenul este situat în zona necooperativizată dar în fapt este

folosit de către membrii asociației fără ca această folosință să le fi

contestat de cineva.

În ce privește

suprafața de 96 ha, se reține că, așa cum rezultă din actele depuse la dosar

Asociația S.C. Sat Șugatag a primit această suprafață spre folosință de la

Parohia Ortodoxă Sat Șugatag, care deținea terenul și exercita posesia asupra

lui apreciind că este proprietarul său chiar dacă cererea sa formulată în

temeiul Legii nr. 18/1991 a fost respinsă.

Coroborând această

adeverință cu răspunsul pârâtei la interogator din care rezultă că terenul în

realitate este exploatat de Asociația S.C. Sat Șugatag și că nicio altă

persoană nu a formulat o cerere de plată directă pentru acest teren s-a reținut

că acest teren se afla în anul 2009 în posesia legitimă a Parohiei Ortodoxe Sat

Șugatag care exercită elementul material al posesiei prin intermediul

Asociației S.C. Sat Șugatag căreia i-a dat în folosință terenul pe care îl

posedă sub nume de proprietar fără a fi tulburat de cineva.

În baza acestor

considerente instanța de fond a apreciat că adeverințele emise de către Parohia

Ortodoxă Sat Șugatag fac dovada că terenul de 96 ha este utilizat în mod legal

de membrii Asociației S.C. Sat Șugatag prin transmiterea elementului material

al posesiei de către posesorul său Parohia Ortodoxă Sat Șugatag. În aceste

condiții, instanța de fond a conchis în sensul că aceste adeverințe se

încadrează în art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 în sintagma "alte asemenea

" iar calitatea în care se exploatează acest teren mai sus indicată în

sintagma "alte asemenea" la care se refera art. 6 din O.U.G. nr.

125/2006 .

În ce privește

suprafața de 242,40 ha, instanța de fond a reținut că, ceea ce s-a prezentat de

către Asociația S.C. Sat Șugatag a fost o adeverință emisă de către această

asociație și care atestă faptul că o suprafață de 590 ha este utilizată de

membrii asociației dar că nu a fost trecută în registrul agricol.

Din răspunsul la

interogatoriu al pârâtei, instanța de fond a reținut că respectivele terenuri

sunt efectiv folosite de către membrii asociației și că nicio altă persoană nu

a formulat cerere de sprijin pentru anul 2009.

Ca atare, s-a

apreciat că și pentru aceste terenuri deținerea lor poate reprezenta fie o

posesie legitimă dacă folosința se exercită sub nume de proprietar fie cel

puțin o detenție precară în sensul art. 1853 C. civ adică prin simpla

îngăduință a proprietarului.

Având în vedere

aceste considerente, instanța de fond a apreciat că și pentru această suprafață

de teren adeverința aflată la dosar se încadrează în art. 4 din Ordinul nr.

246/2008 în sintagma "alte asemenea" iar calitatea în care se

exploatează acest teren mai sus indicată în sintagma "alte asemenea"

la care se referă art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006.

în cauză

Împotriva Sentinței

civile nr. 367 din 15 mai 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți

și Intervenții pentru Agricultură, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În esență, recurenta

a invocat ca și motiv de nelegalitate a hotărârii recurate greșita interpretare

și aplicare a dispozițiilor art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 și a dispozițiilor

art. 4 din Ordinul M.A.D.R. nr. 246/2008.

Astfel, recurenta

susține că, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că sintagma "alte

asemenea", așa cum ea este integrată în textul Ordinului M.A.D.R. nr.

246/2008, se referă strict la alte tipuri de contracte, documente care dovedesc

utilizarea legală a parcelelor declarate, ca și de faptul că deși enumerarea

din art. 6 a O.U.G. nr. 125/2006 nu este limitativă totuși impune regula

calității legale care trebuie dovedită cu documentele prevăzute de art. 4 din

Ordinul nr. 246/2008.

În ceea ce privește

suprafața de 101 ha aparținând Bisericii Ortodoxe, recurenta susține că în mod

greșit și în contradicție cu dispozițiile legale instanța de fond a reținut că

respectiva Parohie deține terenul și exercită posesia asupra lui apreciind că

este proprietarul său chiar dacă cererea sa formulat în temeiul Legii nr.

18/1991 a fost respinsă prin Hotărârea nr. 1701 din 15 ianuarie 2009, emisă de

Instituția Prefectului Județului Maramureș.

Astfel, recurenta

consideră că instanța de fond a apreciat, în mod greșit, că adeverința emisă de

către Parohia Ortodoxă face dovada că terenul de 96 ha este utilizat în mod

legal de membrii Asociației prin transmiterea elementului material al posesiei

de către posesorul său Parohia Ortodoxă, și implicit că această adeverință se

încadrează în art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 în sintagma alte asemenea iar

calitatea în care se exploatează acest teren mai sus indicat în sintagma alte

asemenea la care se referă art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006.

Astfel, susține recurenta

că instanța de fond a omis prevederile legale referitoare la prezentarea

documentelor justificative, impuse prin dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. f)

din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, și face trimitere

doar la exploatarea terenului.

Cu privire la

dovedirea dreptului de utilizare a suprafeței de 242,40 ha, recurenta susține

că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că adeverința neînregistrată și

nedatată emisă de către Asociația S.C. prin care se adeverește că suprafața de

590 ha este utilizată de către agricultorii din localitatea noastră dar această

suprafață nu se regăsește în evidențele Registrului agricol deoarece acesta nu

a fost actualizat de mai mult timp.

Față de conținutul

respectivei adeverințe, recurenta susține că instanța de fond a reținut în mod

greșit că sunt respectate dispozițiile art. 4 din Ordinul nr. 246/2008.

Mai arată recurenta

că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că obligațiile prevăzute de

actele normative în materie trebuie îndeplinite de către solicitantul

sprijinului financiar, iar neîndeplinirea acestor condiții este culpa absolută

a solicitantului.

În concluzie

recurenta susține că prin înscrisurile depuse intimata nu a făcut dovada

dreptului de utilizare pentru suprafața de 338,40 ha teren, ceea ce a declanșat

procedura de recuperare a sumelor plătite în condițiile Legii nr. 139/2007 și

art. 51 din Regulamentul CE 796 din 19 mai 2011, în condițiile în care

sprijinul financiar a fost acordat sub rezerva verificărilor ulterioare.

intimatei

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimata Asociația S.C. Sat Șugatag, a solicitat respingerea

recursului și menținerea sentinței atacate, susținând că în mod judicios

instanța de fond a analizat cererea dedusă judecății prin raportare la

dispozițiile legale în vigoare la momentul nașterii raportului juridic,

procedând la o analiză de ansamblu a tuturor condițiilor impuse de prevederile

special ale O.U.G. nr. 125/2006.

Astfel, intimata

susține că prima instanță nu a omis în analizarea fondului cauzei prevederile

legale referitoare la prezentarea documentelor justificative și nu a făcut

trimitere doar la exploatarea terenului de către intimată, cum în mod greșit se

susține prin cererea de recurs.

Cu privire punctuală

la fiecare din parcelele de teren în discuție privitor la care recurenta

pretinde inexistența dreptului de utilizare, intimata susține că instanța

fondului a realizat o analiză efectivă a situației fiecărui teren în parte,

atât în perspectiva utilizării efective a parcelelor de către solicitantul

măsurii de sprijin cât și a documentelor ce justifică, prin prisma

dispozițiilor legale aplicabile, existența neîndoielnică a dreptului de

folosință legitimă.

În ceea ce privește

excluderea suprafeței de 96 ha din cele 101 ha aflate în folosința efectivă a

intimatei urmare a cedării acestei suprafețe de către Parohia Ortodoxă Română

Sat Șugatag, se arată că în mod corect prima instanță a reținut că reclamanta

nu poate fi sancționată prin faptul că Parohia nu și-a reglementat situația juridică

a terenurilor pe care le deține în fapt, atâta vreme cât posesia nu este

revendicată de nicio altă persoană.

În concluzie, se

susține că în mod corect instanța de fond a reținut că adeverințele depuse se

încadrează în art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 în sintagma "alte

asemenea" la care se referă art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006.

În ceea ce privește

excluderea suprafeței de 242,40 ha, intimata susține că echipa de control a

considerat în mod neîntemeiat că nu poate justifica utilizarea respectivei

suprafețe din cele 590 ha motivat de faptul că nu ar exista titluri de

proprietate emise în condițiile legii și niciun alt act justificativ.

Astfel se arată că în

mod corect instanța de fond a apreciat că adeverința depusă la dosar se

încadrează în art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 în sintagma alte asemenea iar

calitatea în care se exploatează acest teren în sintagma alte asemenea la care

se referă art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 cu atât mai mult cu cât la data

soluționării cauzei membrii asociației au actualizat Registrul agricol și

figurau în acesta cu o suprafață de 1.235,58 ha.

În fine, mai susține

intimata că în cauză este important și faptul că procurorii DNA prin rezoluția

nr. 326/P/2010 din 12 octombrie 2011 au dispus neînceperea urmăririi penale în

raport de sesizarea recurentei prin Nota nr. 11384 din 6 aprilie 2010 a

Serviciului Antifraudă și a procesului-verbal de constatare nr. 22605 din 15

iulie 2010.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 pct. 9

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și

pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

4.1. Argumente de

fapt și de drept relevante

Obiectul acțiunii

formulate de intimata-reclamantă îl constituie anularea procesului-verbal de

constatare din 21 iunie 2011, înregistrat la A.P.I.A., sub nr. 20470 din 22

iunie 2011 și a Deciziei nr. 22700 din 10 august 2011 prin care s-au stabilit

în sarcina acesteia obligații de plată în sumă totală de 1.297.032,37 RON,

(suma imputată fiind acordată ca sprijin pe suprafață de teren aferent anului

2009), pe considerentul că, în urma controlului efectuat de A.P.I.A., s-a

constatat că nu sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate, în sensul că nu s-a

făcut dovada dreptului de folosință asupra întregii suprafeței de teren

declarate în cererea de acordare a sprijinului direct.

Așadar, singurul

motiv pentru care autoritatea recurentă a considerat că intimata-reclamantă nu

îndeplinește condițiile de exigibilitate generale prevăzute de art. 7 alin. (1)

din O.U.G. nr. 125/2006 este nedovedirea dreptului de folosință în conformitate

cu prevederile art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 pentru suprafața de 338,40 ha

din totalul suprafeței declarate de 1.878,17 ha.

Înalta Curte constată

că recursul declarat în cauză se concentrează asupra modului în care s-au

interpretat și aplicat dispozițiile art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) lit.

f) din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 în raport de

documentele doveditoare depuse în susținerea cererii de acordare sprijin

financiar pentru anul agricol 2009 și implicit asupra îndeplinirii de către

intimata-reclamantă a condițiilor de eligibilitate generale pentru acordarea

sumelor solicitate în cadrul schemei plăților directe pentru anul 2009, cu

referire la aplicarea sancțiunii reglementate de dispozițiilor art. 51 din

Regulamentul CE nr. 796/2004.

În acest context,

Înalta Curte, analizând recursul declarat în cauză, prin prisma dispozițiilor

art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 și a

prevederilor art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, și în raport de susținerile

părților și de probele administrate în cauză, constată următoarele:

4.1.1 Cu privire la

interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) și ale art. 7 alin. (1) lit. f)

din O.U.G. nr. 125/2006:

Înalta Curte reține

că potrivit prevederilor art. 6 alin (1) din O.U.G. nr. 125/2006 beneficiarii

plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață pot fi

persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol

pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari,

asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau

altele asemenea.

De asemenea, potrivit

art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 pentru a beneficia de

acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață,

solicitanții trebuie să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de

folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus

cererea.

Înalta Curte constată

că, în raport de normele legale mai sus citate, pentru a beneficia de acordarea

de sprijin financiar, în condițiile O.U.G. nr. 125/2006 solicitanții trebuie să

dovedească atât dreptul de folosință asupra terenului în legătură cu care au

formulat cererea de acordare sprijin financiar precum și utilizarea terenului

agricol în scopurile prevăzute de respectivul act normativ.

Este adevărat că,

beneficiarii plăților directe sunt persoanele fizice și/sau persoanele juridice

care exploatează terenul agricol însă această exploatare trebuie să se

circumscrie cadrului legal, astfel configurat, care impune fără echivoc

existența unui drept de folosință rezultat în exercitarea prerogativelor

oricăreia dintre calitățile enumerate prin dispozițiile în art. 6 alin. (1) din

O.U.G. nr. 125/2006, fie a oricărei alte calități rezultate din interpretarea

teleologică a respectivei norme de drept.

Faptul că, în

filozofia O.U.G. nr. 125/2006, exploatarea terenurilor agricole este criteriul

hotărâtor în acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe

suprafață, fapt reținut în mod corect de judecătorul fondului, ca și

împrejurarea că legiuitorul face referire în conținutul dispozițiilor art. 6

alin. (1) din același act normativ, în mod exemplificativ la o serie de

calități în care persoana fizică/juridică exploatează terenul agricol ce face

obiectul unei cereri de acordare sprijin financiar, nu poate conduce la

concluzia că este permisă sau cel puțin tolerată exploatarea terenurilor

agricole în condiții de nelegalitate (situație care poate fi generată și de

exploatarea unui teren agricol în absența justificării dreptului de folosință

printr-un titlu real).

A primi argumentația

instanței de fond, grefată exclusiv pe dovedirea actului material al utilizării

unui teren agricol, ar însemna a lipsi de conținut o parte din norma juridică,

respectiv cea referitoare la dovedirea dreptului de folosință asupra terenului

ca și condiție impusă de art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, ceea

ce nu poate fi acceptat.

În acest context,

Înalta Curte nu poate primi apărarea intimatei-reclamante, preluată nuanțat și

de judecătorul fondului, în sensul că dovedirea utilizării terenului agricol

este suficientă pentru a conduce la constatarea îndeplinirii condițiilor

generale impuse de art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006 pentru acordarea unui sprijin

financiar.

Folosirea în

conținutul normei juridice redate prin art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006

a sintagmei alte asemenea este justificată prin varietatea raporturilor

juridice ce pot conferi un drept de folosință asupra terenurilor agricole și

are în vedere existența oricărei ipoteze de natură a justifica dreptul de

folosință asupra terenului, iar extinderea acestei noțiuni în sensul invocat de

intimată și preluat cu ușurință de instanța de fond, nu este concordantă cu

dispozițiile art. 6 și art. 7. din O.U.G. nr. 125/2006.

Așadar, caracterul

imperativ al normei de drept enunțate nu permitea judecătorului fondului o

interpretare extensivă a sintagmei "alte asemenea" și implicit

elaborarea unei norme jurisprudențiale contra legem, cum se poate reține prin

simpla lecturare a hotărârii instanței de fond.

4.1.2 Cu privire la

interpretarea dispozițiilor art. 4 din Ordinul M.A.D.R. nr. 246/2008:

Înalta Curte reține

că potrivit dispozițiilor art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 - documentele

doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f)

din O.U.G. nr. 125/2006, privind utilizarea terenului agricol sunt, după caz,

titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate

asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul

de asociere în participațiune, contractul de închiriere sau altele asemenea.

Înalta Curte, fără a

relua argumentele deja, expuse, constată că simpla utilizare a unui teren

agricol nu conduce, cum în mod greșit a apreciat instanța de fond, la

dobândirea dreptului la acordarea sprijinului financiar, în condițiile O.U.G.

nr. 125/2006, fiind necesar a se dovedi, în condițiile art. 4 din Ordinul nr.

246/2008, și dreptul de folosință asupra terenului agricol pentru care se

solicită sprijin.

Prin urmare,

beneficiarii plăților directe trebuie să probeze, prin înscrisurile atașate

formularului de cerere de plată pentru suprafață, existența unui raport juridic

de natură a justifica dreptul de folosință asupra terenului ce face obiectul

unei cereri de ajutor financiar, dovedirea exploatării respectivului teren

nefiind suficientă, prin prisma condițiilor de eligibilitate generale impuse

prin dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006.

Faptul că legiuitorul

prin norma înscrisă în art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, a fost mai puțin

restrictiv în ceea ce privește enunțarea înscrisurilor doveditoare ale

dreptului de folosință asupra terenului agricol pentru care se solicită sprijin

nu poate conduce, prin interpretarea greșită a sintagmei alte asemenea, la

denaturarea scopului respectivei dispoziții legale, care trebuie să corespundă

exigențelor dispozițiilor art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) lit. f) din

O.U.G. nr. 125/2006, deja enunțate.

În consecință, prin

prisma dispozițiilor art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, în dovedirea dreptului de

folosință asupra terenului agricol pentru care se solicită sprijin, solicitanții

trebuie să depună orice înscris de natură a dovedi existența unui raport

juridic, indiferent de denumirea sau conținutul acestuia.

4.1.3 Prin urmare,

Înalta Curte constată că judecătorul fondului a făcut, în cauză, o greșită

interpretare a dispozițiilor art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) lit. f) din

O.U.G. nr. 125/2006 ca și ale art. 4 din Ordinul M.A.D.R. nr. 246/2008 așa

încât prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ. va primi criticile formulate prin cererea de recurs pe acest

aspect.

4.1.4 Cu privire la

aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) lit. f)

din O.U.G. nr. 125/2006 și respectiv, a art. 4 din Ordinul M.A.D.R. nr.

246/2008:

Înalta Curte

constată, în prealabil că, cum în cauză nu s-a contestat utilizarea întregii

suprafețe de teren declarate de intimată rămâne a se verifica doar existența

dreptului de folosință prin prisma documentelor doveditoare depuse de intimat

cu privire la suprafața de teren agricol aflată în discuție.

În concret instanța

de recurs are a se pronunța doar dacă documentele justificative depuse de

intimata-reclamantă corespund exigențelor dispozițiilor legale în materie, prin

prisma interpretării sintagmei alte asemenea cuprinsă în conținutul art. 6 alin.

(1) din O.U.G. nr. 125/2006 și respectiv în cuprinsul art. 4 din Ordinul nr.

246/2008.

Astfel, cu privire la

suprafața de 96 ha teren agricol intimata-reclamantă a depus ca și document

justificativ adeverința din 16 februarie 2009 eliberată de Parohia Ortodoxă

Română, Sat Șugatag, Com. Ocna Șugatag, Jud. Maramureș în care Parohia atestă

că deține și utilizează suprafața de 101 ha terenuri agricole. În cuprinsul

respectivei adeverințe se mai menționează și faptul că prin Hotărârea nr. 1701

din 15 ianuarie 2009 Prefectura Județului Maramureș - Comisia județeană pentru

stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a invalidat

suprafața de 101 ha terenuri agricole, motivat de nedovedirea dreptului de

proprietate în condițiile art. 23 din Legea nr. 247/2005.

În acest context,

Înalta Curte, în dezacord cu instanța de fond constată că intimata-reclamantă

prin adeverința din 16 februarie 2009, nu a făcut dovada dreptului de folosință

asupra suprafeței de 96 ha teren agricol înscris în cererea de plată, în

condițiile în care Parohia Ortodoxă Română nu mai deținea, începând cu luna

ianuarie a anului 2009, dreptul de folosință asupra suprafeței totale de 101 ha

teren agricol în urma emiterii Hotărârii nr. 1701 din 15 ianuarie 2009 a

Prefecturii Județului Maramureș, cu atât mai mult cu cât respectivul act

administrativ nu a fost contestat.

Prin urmare, cum în

cauză, față de Hotărârea nr. 1701 din 15 ianuarie 2009 a Prefecturii Județului

Maramureș, nu se mai justifică sub aspect probator, existența elementului

subiectiv impus atât de posesie (animus possidendi) cât și de detenția precară

(animus detidenti) raționamentul grefat de judecătorul fondului, în dovedirea

dreptului de folosință asupra respectivului teren, pe instituția juridică a

posesiei/a detenției precare nu poate fi primit.

În ce privește

suprafața de 242,40 ha, apreciată prin actele administrative contestate ca

fiind neeligibilă, Înalta Curte constată, în dezacord cu instanța de fond, că

dreptul de folosință cu privire la respectiva suprafață de teren agricol, nu a

fost dovedit prin înscrisul depus de intimata-reclamantă, respectiv adeverința,

neînregistrată și nedatată, eliberată de Asociația Simplă Sat Șugatag prin

care, prin Comitetul de conducere, se atestă faptul că o suprafață de 590 ha

este utilizată de membrii asociației, în condițiile în care aceasta nu este

susținută cel puțin la nivel minimal de date care să ateste deținerea și

respectiv transmiterea drepturilor de folosință deținute în mod individual de

fiecare dintre membrii asociației către respectiva formă asociativă.

Câtă vreme

intimata-recurentă a depus în dovedirea dreptului său de folosință asupra

respectivei suprafețe de teren, doar un înscris emis de propriul său organ

colegial de conducere, respectiv Comitetul de conducere, care nu are susținere

probatorie nici în datele înscrise în Registrul Agricol al comunei Ocna

Șugatag, județul Maramureș (prin adresa din 12 mai 2010 Primăria Comunei Ocna

Șugatag, județul Maramureș, a comunicat A.P.I.A. că suprafețele de teren

agricol cu care sunt înregistrați membrii asociației simple civile din

localitatea Sat Șugatag, pentru anul 2009 sunt 1016,65 ha față de 1259,05 ha

înscrise în cererea aferentă anului 2009), în mod corect recurenta-pârâtă a

constatat că nu este dovedit dreptul de folosință pentru diferența de 242,40 ha

teren agricol.

Faptul că respectiva

suprafață de teren a fost ulterior înscrisă în Registrul Agricol al Com. Ocna

Șugatag nu prezintă relevanță pentru situația plăților aferente anului 2009,

nefiind de natură a ratifica o situație de fapt datorată pasivității

intimatei-reclamante care deși s-a angajat, prin aceeași adeverință nedatată și

neînregistrată, ca pentru anul 2009 să facă demersuri pentru completarea

înregistrărilor în Registrul Agricol nu a procedat în acest fel pe parcursul

anului 2009.

Totodată,

împrejurarea că intimata-reclamantă a utilizat în Campania agricolă 2009

întreaga suprafață de teren pentru care a formulat cererea de plată din 12 mai

2009 ca și faptul că pentru respectivele suprafețe de teren nu au fost

formulate cereri de plată de către alte persoane interesate, nu justifică

acordarea sprijinului financiar în condițiile în care cadrul legal în materie

impune ca și condiție imperativă și dovedirea dreptului de folosință asupra

terenului utilizat.

Totodată, față de

condițiile restrictive impuse de O.U.G. nr. 125/2006 sunt străine cauzei

argumentele de ordin istoric pe care instanța de fond și-a fundamentat în parte

raționamentul expus în justificarea situației terenurilor a căror situație

juridică nu a fost încă clarificată.

În fine, nu prezintă

relevanță nici soluția pronunțată de DNA prin rezoluția din 12 octombrie 2011,

în Dosarul nr. 326/P/2010 în condițiile în care conținutul constitutiv al

infracțiunilor pentru care s-a formulat sesizarea nu vizează dovedirea

dreptului de folosință asupra terenurilor agricole în discuție, în acord cu

dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 4 din

Ordinul nr. 246/2008.

4.1.5 Prin urmare, în

absența dovedirii dreptului de folosință pentru suprafața totală de 338,40 (94

ha/242,40 ha) ha teren agricol, cererea de sprijin formulată de

intimata-reclamantă, nu îndeplinește condițiile generale de eligibilitate

impuse prin dispozițiile art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) lit. f) din

O.U.G. nr. 125/2006 așa încât, Înalta Curte constată, în dezacord cu instanța

de fond, că intimata-reclamantă nu are dreptul la acordarea sprijinului

financiar acordat, urmând a fi reținute criticile formulate prin cererea de

recurs și pe acest aspect.

4.1.6 Cu privire la

aplicarea sancțiunii prevăzute de dispozițiile art. 51 din Regulamentul CE nr.

796/2004

Înalta Curte constată

că, nedepunerea unor documente justificative pentru suprafața declarată

constituie o neregulă potrivit art. 2 din O.G. nr. 79/2003, ceea ce justifică

pe deplin aplicarea sancțiunii impuse de art. 51 alin. (2) din Regulament

respectiv restituirea sumei de 1.297.032,37 RON, cheltuială neeligibilă, în

sensul art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1306/2007.

4.2.Temeiul de drept

al soluției adoptate în recurs

Reținând așadar că

hotărârea atacată este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii,

raportat la obiectul acțiunii intimatei-reclamante și la prevederile legale

incidente în materie, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și C. proc.

civ., va admite recursul și, modificând hotărârea recurată, va respinge

acțiunea reclamantei Asociația S.C. Sat Șugatag - Maramureș prin mandatar P.G.,

ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

CU MAJORITATE

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva

Sentinței nr. 367 din 15 mai 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei Asociația S.C. Sat Șugatag -

Maramureș prin mandatar P.G. ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 decembrie 2013.

OPINIA SEPARATĂ

Analizând hotărârea

atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului a motivelor de recurs invocate,

prin prisma normelor și dispozițiilor legale incidente în cauză, apreciez că se

impune respingerea recursului ca nefondat pentru următoarele considerente.

Prin procesul-verbal

de constatare încheiat de către pârâtă la data de 21 iunie 2011 sub nr. 1316

din 21 iunie 2011, în sarcina creditorului Asociația S.C. Sat Șugatag

reprezentată de d-nul P.G. s-a stabilit obligația restituirii sumei de

1.297.032,37 RON din care suma de 1.138.084.05 RON la bugetul Uniunii europene

și 158.948,32 RON către bugetul de stat, sumă aferentă cererii unice de plată

pentru anul 2009.

Suma a fost

considerată neeligibilă întrucât, pentru suprafața de 338,40 ha, Asociația S.C.

Sat Șugatag nu a făcut dovada dreptului de utilizare legitimă invocând

neregularități a unor documente justificative a dreptului de proprietate.

Controversele se

poartă așadar asupra valabilității actelor care justifică folosința și nu

vizează realitatea suprafeței utilizate și indicate în cererea unică de plată

pentru anul 2009. De aceea, analiza pe care o voi face va stabili dacă și în ce

măsură lipsa titlurilor de proprietate asupra terenurilor lucrate, pentru că

aceasta se invocă, poate conduce la obligarea restituirii sumelor încasate cu

titlu de ajutor pentru agricultori.

Legislația relevantă

în materia schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare,

în vigoare la momentul formulării cererii de plată de către reclamanta-intimată

Asociația S.C. Sat Șugatag este O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor

de plăți directe și plăți naționale directe complementare care se acordă în

agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr.

36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură,

Ordinul nr. 246 din 23 aprilie 2008 privind stabilirea modului de implementare

a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea

schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul

vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone

defavorizate în vigoare, cu modificările și completările ulterioare, legislație

adoptată pentru aplicarea în plan național a mecanismelor de acordare a

plăților directe în agricultură și sectoare vegetal și zootehnic prevăzute în

legislația europeană precum și Regulamentul CE nr. 73/2009 al Consiliului din

19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sisteme de ajutor

direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire

a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a regulamentelor

(CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a

regulamentului CE nr. 1782/2003.

Dispozițiile cuprinse

în aceste acte normative din plan național dar și european definesc câțiva

termeni esențiali aceia de: "agricultori" ca fiind orice persoană

fizică sau juridică, un grup de persoane fizice sau juridice care desfășoară o

activitate agricolă; "activitatea agricolă" înseamnă producția,

creșterea sau cultivarea de produse agricole inclusiv recoltarea (...) sau

menținerea terenurilor în bune condiții agricole și de mediu; "suprafața

agricolă" ca fiind orice suprafață de teren arabil, pășune permanentă sau

culturi permanente, "exploatația agricolă" înseamnă ansamblul

unităților de producție gestionate de agricultori situate pe teritoriul

României; "bune condiții agricole și de mediu" înseamnă condiții pe

care trebuie să le respecte fermierul pentru a beneficia de plăți directe.

Toate aceste

definiții scot în evidență scopul și rațiunea acordării sprijinului financiar

pentru agricultori și anume evitarea abandonului terenurilor agricole și

menținerea lor în bune condiții agricole și de mediu.

De aceea, esențial în

acordarea sprijinului financiar este existența faptică a terenurilor menționate

în cererea de sprijin și dovada utilizării lor de către solicitant.

În speță, Asociația

S.C. Sat Șugatag beneficiară a ajutorului financiar aferent anului 2009 a

demonstrat existența fizică a terenurilor menționate în cererea de acordare a

sprijinului financiar, relevant în acest sens fiind conținutul

procesului-verbal de constatare și răspunsurile la interogatoriu date de

autoritatea recurentă în fața primei instanțe.

În procesul-verbal de

constatare nu s-a reținut împrejurarea că această suprafață nu există în realitate

sau că nu a fost utilizată de către membrii asociației în anul 2009, iar prin

răspunsurile la interogatoriu se recunoaște fără echivoc existența fizică a

întregii suprafețe pe 1878,17 ha așa cum a fost identificată prin sistemul de

identificare a parcelelor agricole - LPIS. Se recunoaște de asemenea,

împrejurarea că Centrul județean A.P.I.A. Maramureș nu a înregistrat alte

solicitări de plată pe aceste terenuri și nici revendicări ale dreptului de

folosință.

În privința

utilizării legitime a terenului, constată că în procesul-verbal de constatare

s-a reținut ca fundament al sancțiunii aplicate, neprezentarea de documente

justificate dintre cele enumerate în mod expres la art. 4 din Ordinul M.A.D.R.

nr. 246 din 23 aprilie 2008 respectiv titlul de proprietate, alte acte

doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contract de

arendare, contract de concesiune, contracte asociere în participațiune sau

contract de închiriere.

Printre condițiile

generale ce trebuiau îndeplinite de către solicitanții plăților în cadrul

schemelor de plată unică pe suprafață enumerate la art. 7 din O.U.G. nr.

125/2006 se regăsește și aceea de prezentare a documentelor necesare care

dovedesc dreptul de folosință asupra terenului.

Conform art. 4 din

Ordinul nr. 246/2008, în vigoare, la momentul depunerii cererii de sprijin

pentru anul 2009, formă menținută până în anul 2011, documentele doveditoare

solicitate producătorilor agricoli privind utilizarea terenului agricol sunt,

după caz: titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de

proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune,

contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere sau alte

asemenea.

Din acest text de

lege, rezultă că utilizarea terenului agricol poate fi dovedită prin orice act

ce atestă exploatarea terenului în orice calitate fie de proprietar, arendaș,

concesionar, asociat locatar dar și orice altă calitate care conferă în mod

legitim posibilitatea utilizării terenului, nefiind exclusă aceea de posesor de

bună-credință.

Protecția juridică de

care se bucură posesorul ce exercită în fapt prerogativele dreptului de

proprietate sau a altui drept real, în afara titlului de proprietate, se

justifică tocmai prin considerarea aparenței de drept pe care posesia o creează

prin intenția posesorului de a se comporta ca titular al dreptului real asupra

acelui bun.

Această interpretare,

cum de altfel, a reținut și prima instanță este în conformitate cu realitatea

pe care legiuitorul a urmărit să o acopere prin folosința sintagmei "alte

asemenea" întrucât există posibilitatea ca pentru unele terenuri situația

juridică să fie pe deplin lămurită și prezentarea unor acte de proprietate sau

a unor contracte să nu fie posibilă.

În speță, probele

administrate în cauză, demonstrează fără putință de tăgadă, că asupra

terenurilor în suprafață de 338,40 ha, membrii asociației și-au exercitat un

drept de posesie, posesia fiind publică și sub nume de proprietar.

Relevant în acest

sens, este adeverința emisă de Primăria Ocna Șugatag prin care se atestă că

locuitorii satului Sat Șugatag membrii asociați au exploatat și utilizat

nemijlocit suprafețele de teren de pe raza teritorială a satului Sat Șugatag și

care se află în administrarea Primăriei Ocna Șugatag, încă înainte de 1989,

urmare a faptului că localitatea nu a fost colectivizată, iar perioada

comunistă nu a afectat cu nimic modul de folosință a terenului.

Nu lipsit de

importanță este și răspunsul dat la interogatoriu de pârâta-recurentă prin care

arată că membrii Asociației S.C. Sat Șugatag au făcut dovada utilizării

suprafeței solicitate la plată.

Se poate așadar

concluziona că membrii asociației au utilizat în mod efectiv și legitim

întreaga suprafață înscrisă în cererea unică de plată aferentă anului 2009 și

prin urmare, erau îndreptățiți la încasarea subvenției acordate în baza O.U.G.

nr. 125/2006.

Pentru toate aceste

considerente apreciez că recursul este nefondat și se impune a fi respins în

condițiile prevăzute de art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 316

din același cod.

Procesat

de GGC - NN