ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 373/2018

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 05 iunie 2013, sub nr. x/3/2013, reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B. SA a solicitat ca pârâta să fie obligată să achite contravaloarea penalităților stabilite prin Contractul nr. 349/C/AGP.

Prin sentința civilă nr. 5761 din 19 septembrie 2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.

Tribunalul Galați - Secția a II-a civilă prin sentința civilă nr. 247 din 05 mai 2014, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei SC A. SRL București, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA Galați.

Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal a declarat apel reclamanta SC A. SRL București.

Prin decizia civilă nr. 36/A din 06 martie 2015, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC A. SRL București, împotriva sentinței civile nr. 247 din 05 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 730 din 07 aprilie 2016 a admis recursul declarat de reclamanta SC A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 36/A din 06 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I cvilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, Curtea de Apel Galați - Secția I civilă prin decizia civilă nr. 204/A din 03 noiembrie 2016 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 247 din 05.05.2014 pronunțată de Tribunalul Galați.

Împotriva deciziei civile nr. 204/A din 03 noiembrie 2016 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., în susținerea cărora, recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel a nesocotit, cu prilejul rejudecării apelului, indicațiile stabilite în decizia de casare nr. 730 din 07.04.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Recurenta susține că deși prin decizia de casare s-a reținut că singura entitate competentă să analizeze cotele apelor Dunării este Administrația Națională "Apele Române", prin administrațiile bazinale de apă stabilite la nivelul fiecărui district de bazin biografic, instanța de apel, în rejudecarea apelului, a apreciat în mod greșit că cele două Camere de Comerț, Industrie și Agricultură sunt îndreptățite să analizeze dinamica nivelului (cotelor) apelor Dunării și să încadreze aceste cote în categoria forței majore, în temeiul unei situații de fapt expuse de intimata-pârâtă.

Totodată, recurenta susține că în ciuda indicațiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție privind verificarea situației de forță majoră în perioada de executare a Contractului de vânzare-cumpărare din 09.06.2010, respectiv 15-30 iulie 2010 instanța de apel a menținut constatarea existenței unui caz de forță majoră, deși tocmai această apreciere eronată a fost motivul pentru care s-a casat decizia civilă nr. 36/A din 06.03.2015 și trimisă cauza spre rejudecare.

În opinia recurentei instanța de apel a apreciat în mod greșit că evenimentul invocat de intimata-pârâtă are un caracter imprevizibil, întrucât C. civ. din 1864 nu a definit o atare forța majoră, iar în lipsa unui text care să indice condițiile de existență a cazului de forță majoră nu se poate indica norma de drept încălcată.

Recurenta, după prezentarea reținerii din decizia de casare în sensul că este greu de acceptat caracterul imprevizibil al evenimentului invocat de intimata-pârâtă atât timp cât aproape anual se produc creșteri ale nivelului apelor Dunării și a înscrisurilor ce au stat la baza emiterii certificatelor de forță majoră, consideră că instanța reține în mod surprinzător că în perioada 26 iunie - 15 iulie 2010, nivelul apelor Dunării a atins cotele de inundație și de pericol, fapt ce a împiedicat desfășurarea în condiții de siguranță a activității portuare.

Or, susține recurenta, instanța de apel a pierdut din vedere faptul că în perioada de executare a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/G/AGP din 09.06.2010 este 15-30 iulie 2010, iar în acest interval, cota de pericol nu a fost depășită în nicio zi, doar cota de inundație fiind depășită, la stația hidrometrică Brăila, doar în primele două zile (15-16 iulie).

În continuarea motivării, recurenta a prezentat aspecte privind activitatea operatorului portuar C. S.A., susținând că acesta a efectuat operațiuni specifice în portul Brăila chiar pentru intimata-pârâtă în perioada 22 iunie - 30 iulie 2010 și că în ciuda acestui fapt, instanța de apel ține să sublinieze un fapt lipsit de relevanță, respectiv că traficul portuar realizat de operatorul portuar C. SA, în perioada 22 iunie - 30 iulie 2010, pentru intimata-pârâtă a fost numai maritim.

După o prezentare a diferenței dintre o navă maritimă și una de navigație, recurenta susține că nu prezenta relevanță pentru intimata-pârâtă B. SA tipul de navă pe care apelanta-reclamantă A. S.R.L. îl punea la dispoziție pentru preluarea mărfii, atât timp cât pe nava în discuție puteau fi încărcate cele 3.000 de tone metrice (+/- 10%) de rapiță.

Recurenta consideră că instanța de apel a apreciat în mod greșit că evenimentul invocat de intimata-pârâtă are un caracter absolut invincibil și inevitabil având în vedere reținerea din decizia de casare potrivit căreia este discutabil caracterul absolut invincibil și inevitabil al fenomenului, pentru că nu este vorba despre caracterul absolut invincibil al creșterii nivelului apelor Dunării, cât mai ales de previzibilitatea producerii acestui fenomen și evitabilitatea lui, în sensul că activitatea de colectare a producției de cereale contractate și încărcarea ei în nave de transport se putea face și în alt port în care acest fenomen era previzibil că nu se va petrece, în perioada prevăzută pentru executarea contractului, mai ales că în speța de față recurenta-reclamantă i-a comunicat intimatei-pârâte faptul că este dispusă să suporte cheltuielile suplimentare legate de achiziția, transportul și încărcarea mărfii în Portul Constanța.

În continuarea motivării, recurenta a prezentat corespondența purtată cu intimata-pârâtă privind notificarea nr. 3327AGP din 02.07.2010 prin care s-a solicitat de către pârâtă acordul privind "rezilierea" contratului de vânzare-cumpărare nr. 349/C/AGP din 09.06.2010, precum și a propunerilor pentru reluarea desfășurării activității contractuale.

Recurenta susține că intimata-pârâtă, prin actele depuse la dosar, a arătat că doar contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu societatea D. S.A. având ca obiect achiziția unei cantități de doar 400 tone de rapiță, a încetat prin acordul părților, iar nu și celelalte două contracte de vânzare-cumpărare, prin care intimata-pârâtă și-a asigurat îndeplinirea obligației de a livra mai departe societății SC A. S.R.L. cantitatea de 3.000 tone de rapiță, aspect ignorat de instanța de apel care a înțeles să dea eficiență încetării unui singur contract de vânzare-cumpărare.

Recurenta consideră că printr-un raționament greu de înțeles, instanța de apel a apreciat că n-ar trebui să mai regăsim în cuprinsul vreunui contract comercial clauza privind plata de penalități în caz de neexecutare a obligațiilor asumate, ori de câte ori părțile contractului își exprimă convingerea, la încheierea contractului, că își vor duce la îndeplinire obligațiile asumate.

În opinia recurentei, în ciuda indicațiilor stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare și a interpretărilor oferite asupra problemelor de drept dezlegate, Curtea de Apel Galați a înțeles să reia practic argumentele și considerentele instanțelor de fond, care au fost demontate în integralitate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat-o sau oricărei alte instanțe de același grad, în măsura în care se va aprecia că interesele bunei administrări a justiției o cer.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă S.C. B. S.A., a invocat excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 489 C. proc. civ. solicitând, în principal anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate, cu obligarea la plata tuturor cheltuielilor de judecată aferente soluționării cauzei.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 25 mai 2017, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 31 mai 2017.

Prin încheierea din data de 21 septembrie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins excepția nulității cererii de recurs, a admis în principiu recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 204/A din 03 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, și a acordat termen de judecată la data de 16 noiembrie 2017 în ședință publică, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că invocarea dispozițiilor acestui text de lege s-a efectuat formal de către recurentă, fără a fi dezvoltate și indicate criticile care pot fi subsumate acestui motiv și, câtă vreme nu s-a demonstrat că hotărârea este nemotivată ori există motive contradictorii sau că au fost reținute motive care nu au legătură cu pricina, instanța supremă nu poate face o analiză a recursului din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Distinct de această concluzie, se constată că soluția este motivată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel că nu există temei pentru atragerea efectelor motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta - reclamantă a invocat faptul că instanța de apel a nesocotit, cu prilejul rejudecării apelului, indicațiile stabilite în decizia de casare nr. 730 din 07.04.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a cvilă.

Dispozițiile art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., prevăd că în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul, respectiv că, după casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

Din interpretarea menționatelor dispoziții rezultă că instanța de trimitere nu este îndreptățită să reexamineze o problemă de drept definitiv soluționată prin decizia instanței de recurs, hotărârea instanței de recurs fiind obligatorie cu privire la chestiunile de drept dezlegate, însă, cu privire la starea de fapt a procesului, aceasta urmează a fi stabilită de către instanța de trimitere, care poate să ajungă din nou la aceeași concluzie sau la altă concluzie decât cea stabilită în ciclurile procesuale anterioare.

Prin decizia de casare, s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel pentru lămurirea situația de fapt cu privire la existența sau inexistența unei situații de forță majoră în perioada în care intimata-pârâtă trebuia să execute contractul încheiat cu recurenta-reclamantă.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că în rejudecare, față de îndrumările instanței supreme din decizia de casare, instanța de apel rejudecând apelul, printr-o integrală și completă apreciere a probelor, a stabilit că în perioada 26.06-15.07.2010 Dunărea a atins cotele de pericol sau de inundație, fapt ce a împiedicat desfășurarea în condiții de siguranță a activităților portuare de încărcare, depozitare, descărcare.

Astfel, se constată că instanța de apel în rejudecare s-a conformat cu privire la necesitatea administrării unor probe pentru stabilirea pe deplin a situației de fapt referitoare la existența situației de forță majoră.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel în rejudecare a verificat aspectele impuse prin decizia de casare privind caracterele pe care trebuie să le îndeplinească o împrejurare pentru a fi definită ca fiind forță majoră, respectiv existența unei împrejurări externe invincibile și imprevizibile.

Astfel, se constată că a fost dată eficiență juridică dispozițiilor imperative cuprinse în art. 501 alin. (1) C. proc. civ., iar motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., constituie elementele silogismului judiciar care au condus instanța la soluția litigiului cuprinsă în dispozitiv.

Celelalte aspecte invocate de către recurentă privind pretinsa desconsiderare a situației de fapt, activitatea operatorilor portuari, diferențele dintre o navă maritimă și una de navigație interioară sau corespondența electronică dintre părți, sunt aspecte ce nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speța dedusă judecății, chestiunile puse în discuție pe aceste aspecte vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluției criticate deoarece instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor despre care face vorbire recurenta.

În concluzie, se constată că recurenta reia situația de fapt cu privire la interpretarea probatoriilor administrate în cauză, situație analizată în cadrul etapei devolutive a apelului, ce nu poate face obiectul analizei în această etapă procesuală.

Faptul că soluția criticată nu coincide cu modul în care recurenta și-a structurat apărarea și cu propriile convingeri așa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuție probele nu constituie motiv de nelegalitate care din punct de vedere procedural să se înscrie în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, respectând dispozițiile art. 501 C. proc. civ., instanța de apel a soluționat cauza, pornind de la dezlegările obligatorii cuprinse în decizia de casare pronunțată de instanța de recurs, statuând în mod corect că suntem în fața unui caz de forță majoră exonerator de răspundere pentru intimată.

Având în vedere aceste considerente Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 204/A din 03 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 204/A din 03 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2018.