ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1808/2017

Decizia nr. 1808/2017

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecata pe pârâta SC B. - Sucursala Galați pentru plata sumei de 76.443,02 lei despăgubiri civile și dobânzi legale.

Prin sentința civilă nr. 5553 din 20 iulie 2016 Judecătoria Galați a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 55.679.42 lei cu dobânda legală cu titlu de despăgubiri și la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe pârâta a formulat apel, iar prin decizia civilă nr. 214 din 25 mai 2017, Tribunalul Galați l-a admis și a schimbat în totalitate sentința și încheierea din 15.5.2014 ale Judecătoriei Galați în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins ca atare acțiunea în despăgubiri promovată de aceasta.

Instanța de apel a reținut în considerentele deciziei pronunțate că reclamanta nu are calitatea de asigurat și nici de beneficiar înscris în poliță, iar împrejurarea că în calitate de utilizator a achitat ratele de asigurare nun este în măsura să dea naștere în favoarea acesteia a dreptului de a obține despăgubiri în baza poliței de asigurare.

Împrejurarea că reclamanta a devenit proprietara bunului și în acest fel s-ar subroga în drepturile asiguratului SC C. IFN SA nu a fost reținută de către instanța de apel, deoarece, în cauza nu a intervenit nici un fel de subrogare nici legală și nici convențională.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A. SRL pe care l-a întemeiat pe art. 488 pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 91/R din 6 septembrie 2017 a declinat competența de soluționare a recursului declarat de reclamanta SC A. SRL Galați împotriva deciziei civile nr. 214 din 25 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. SA București și SC B. - Sucursala Galați în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul a fost înregistrat la data de 10 octombrie 2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În ședința publică din 6.12.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a instanței, reținând cauza în pronunțare sub aspectul excepției invocate.

Analizând cu prioritate excepția invocată din oficiu, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează să o admită pentru următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr. 214 din 25 mai 2017, Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, a admis și a schimbat în totalitate sentința civilă nr. 5553 din 20 iulie 2016 și încheierea din 15.05.2014 ale Judecătoriei Galați în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins ca atare acțiunea în despăgubiri promovată de aceasta.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, solicitând casarea deciziei și, în conformitate cu art. 498 alin. (1) C. proc. civ., rejudecarea cauzei.

Reclamantul și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., apreciind că prin hotărârea pronunțată s-au încălcat dispozițiile art. 1270 C. civ. și ale art. 9 coroborat cu art. 24 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România. A mai susținut că în mod neîntemeiat instanța de apel a apreciat că reclamanta nu are calitate procesuală activă la data introducerii acțiunii, întrucât era proprietara autoturismului implicat în accident, fiind beneficiară a asigurării.

Curtea de apel, învestită cu soluționarea recursului, a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a instanței.

Prin decizia civilă nr. 91/R din 6 septembrie 2017, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Conform disp. art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea în condițiile legii a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Alin. (4) din același text de lege menționează expres că în cazurile anume prevăzute de lege recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Conform disp. art. 96 alin. (3) C. proc. civ., curtea de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor tribunalelor doar în cazurile prevăzute de lege, cum ar fi cele prevăzute de disp. art. 414, art. 421, art. 437 și art. 440 C. proc. civ.

Față de normele de competență invocate, curtea de apel a apreciat că interpretarea și aplicarea actualului C. proc. civ. în ceea ce privește calea de atac extraordinară a recursului este în sensul de a fi soluționat doar cu privire la legalitatea hotărârii recurate și doar de către Instanța Supremă de Casație.

Ca argument suplimentar, în sprijinul hotărârii de declinare, s-a evocat Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, obligatorie pentru instanța de judecată, din care rezultă că „în viziunea actualului C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu excepțiile prevăzute de lege (art. 414, art. 421, art. 437 și art. 440 C. proc. civ. - s.n.) examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Astfel, competența de soluționare a recursului aparține, cu excepțiile prevăzute de lege, Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece rolul acesteia, ca instanță de casație, este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, rol consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constituție”.

Cu întâietate, sub aspectul excepției de necompetență materială, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut incidența prevederilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ. din care reiese că instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă „în cazurile prevăzute de lege” din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

Din perspectiva art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004, prin Decizia Curții Constituționale nr. 321/2017 (publicată în M. Of., Partea I, nr. 580/20.07.2017) s-a reținut că „(...) dispozițiile art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, rap. la cele ale art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sunt constituționale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătorești de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțate de ultima instanță în ierarhia instanțelor judecătorești”.

Prin aceeași decizie a Curții Constituționale s-a mai reținut la parag. 21 că, în accepțiunea Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 nu poate fi înțeles drept o cale extraordinară de atac în condițiile codului de procedură civilă sau penală, după caz. Astfel fiind, Curtea Constituțională a reținut că este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin urmare, acest recurs apare ca un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din Codul de procedură civilă sau penală.

Din prevederile legale anterioare și din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 321/2017 se desprinde faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursurile pe care legiuitorul le-a conceput, în înțelesul de cale extraordinară de atac sau de remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din Codul de procedură civilă sau penală.

Cu alte cuvinte, în soluționarea excepției de necompetență materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

În speța supusă examinării, Curtea de Apel Galați a apreciat că împotriva deciziei civile nr. 214 din 24.05.2017 pronunțată de Tribunalul Galați nu se poate exercita recursul la Curte, în condițiile art. 96 alin. (3) C. proc. civ. Pe cale de consecință, a considerat că prevederile art. 97 pct. 1 C. proc. civ. permit Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra recursului îndreptat împotriva unei decizii emise de tribunal ca instanță de apel.

Contrar celor reținute de către Curtea de Apel Galați, Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ., enunțate mai sus.

În ceea ce privește Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, pe care o invocă Curtea pentru a a-și argumenta soluția de declinare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta nu vine în sprijinul deciziei de declinare. Prin parag. 26, Curtea Constituțională a specificat în contextul soluționării excepției de neconstituționalitate a sintagmei „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv” cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. - așadar în contextul criticilor privind inegalitatea de tratament a celor interesați să utilizeze calea extraordinară de atac a recursului, instituită de legiuitor, în situația cererilor evaluabile în bani, atunci când hotărârile sunt pronunțate în primă instanță de tribunale - că in viziunea actualului C. proc. civ., recursul urmărește să supună atenției Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu excepțiile prevăzute de lege, examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Astfel, competența de soluționare a recursului aparține, cu excepțiile prevăzute de lege, Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece rolul acesteia ca instanță de casație, este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, rol consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constituție.

Prin paragraful nr. 27 din aceeași decizie se arată că prin pragul valoric impus de dispozițiile de lege criticate, legiuitorul recunoaște explicit, că numai o parte a cererilor evaluabile în bani, și anume cele peste 1.000.000 lei, pot să beneficieze de controlul de legalitate, celelalte fiind excluse de la această garanție procedurală. Criteriul folosit de legiuitor pentru accesul la calea de atac a recursului - pragul valoric de peste 1.000.000 lei - conduce la clasificarea cererilor adresate instanțelor judecătorești în importante, ca valoare în bani, și mai puțin importante, ceea ce reprezintă o clasificare artificială și nejustificată, întrucât dificultatea unei probleme de drept nu poate fi evaluată în funcție de valoarea litigiului, ci de natura sa. (...) Or, Curtea constituțională observă că singura justificare pentru stabilirea de către legiuitor a unui prag valoric pentru accesul la recurs a fost decongestionarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Aceste considerente ale Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 vin să întărească cele precizate anterior, și anume, că Înalta Curte de Casație și Justiție, în virtutea rolului său, trebuie să examineze conformitatea hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, în situația exercitării recursului conceput de legiuitor a se promova la instanța supremă.

În același context al soluționării excepției de neconstituționalitate a sintagmei „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv” cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Curtea Constituțională a subliniat prin paragraful nr. 23 al deciziei nr. 369/2017 că urmează a se apleca, în limitele sesizării, asupra excepției invocate, în lumina textului de lege criticat, în raport de faptul că o hotărâre judecătorească referitoare la cereri evaluabile în bani pronunțată de judecătorie, în prima instanță, nu va putea fi supusă recursului în nicio situație, în timp ce o hotărâre judecătorească referitoare la cereri evaluabile în bani pronunțată de tribunal, în prima instanță, nu va putea fi supusă recursului când valoarea cererii este cuprinsă între 200.000 lei și 1.000.000 lei.

Numai sub acest din urmă aspect, al cererilor evaluabile în bani, cu referire la care legiuitorul a impus un prag valoric în ceea ce privește accesul la o cale de atac, și doar din perspectiva existenței normative a recursului și a prevederilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., care urmau să se aplice proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 95/2016, coroborate cu prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, Curtea Constituțională s-a pronunțat.

Prin parag. 26 al deciziei amintite, Curtea Constituțională a subliniat încă o dată caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în antiteză cu caracterul de excepție instituit suplimentar de legiuitor. Această marjă de apreciere a legiuitorului în domeniul exercitării căii de atac a recursului, în fața instanței supreme, a fost sancționată cu ocazia evocatului control de constituționalitate.

În cazul de față însă, judecata în primă instanță a cererii evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 lei, s-a realizat de către judecătorie, iar judecata apelului s-a realizat de către tribunal, în considerarea art. 94 lit. k) C. proc. civ. rap. la art. 95 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fapt pentru care, soluția de declinare adoptată de Curtea de Apel Galați (în calitatea sa de instanță ierarhic superioară tribunalului care a pronunțat decizia în apel) apare ca nelegală.

Pentru toate considerentele expuse, având în vedere și prevederile legale invocate, Înalta Curte va admite excepția de necompetență materială și va trimite cauza spre soluționare Curții de Apel Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind soluționarea recursului declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva deciziei civile nr. 214 din 25 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Galați.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2017.