ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3554/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3554/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 57 din

data de 06 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosar nr.

13233/86/2012, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C.

proc. pen., a fost achitat inculpatul G.A.G. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 241/2005.

S-a lăsat nesoluționată

acțiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Rpmân - ANAF - DGFP Suceava,

cu referire la suma totală de 408.083 RON (274.219 RON TVA și 133.864 RON majorări

de întârziere aferente TVA).

Pentru a hotărî

astfel, a reținut prima instanță că prin încheierea din data de 29 octombrie 2012,

pronunțată în Dosarul nr. 9290/86/2012, Tribunalul Suceava a admis plângerea formulată

de către petenta DGFP Suceava, și a desființat ordonanța nr. 66/P/2011 din data

de 20 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și ordonanța nr.

409/11/2/2012 din 25 aprilie 2012 a Prim Procurorului aparținând aceleiași instituții,

reținând cauza spre judecată la nivelul instanței de față, cu privire la săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 241/2005, inculpat fiind G.A.G. și parte vătămată ANAF - Ministerul Finanțelor

Publice, prin DGFP Suceava.

Pentru a dispune

astfel, instanța a avut în vedere că prin plângerea formulată de către petenta DGFP

Suceava și înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 26 decembrie 2012

sub nr. 9290/86/2012, aceasta a solicitat desființarea ordonanței nr. 66/P/2011

din data de 20 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și a ordonanței

nr. 409/II/2/2012 din 25 aprilie 2012 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă

Tribunalul Suceava, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului

G.A.G., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, ca fiind nelegale și netemeinice.

În motivarea plângerii,

s-a arătat că, în fapt, G.A.G., persoană fizică neautorizată, a comercializat în

perioada 2006-2009 un număr de 47 imobile pe care tot el le-a construit, prin mansardarea

planșeelor unor blocuri, fără a solicita înregistrarea ca plătitor de TVA deși în

urma tranzacțiilor derulate a depășit plafonul de 35000 euro, prevăzut la art. 152

alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. în termen de 10 zile de la sfârșitul

lunii in care a depășit acest plafon, contribuabilul avea obligația să se înregistreze

în scopul plății de TVA la organul fiscal competent [art. 153 alin. (1) lit. b)].

Începând cu data de 01 octombrie 2007, contribuabilul datorează TVA, însă neînregistrându-se

ca plătitor, s-a sustras de la plata taxei pe valoarea adăugata către bugetul de

stat în perioada 2007-2010.

Conform disp.

art. 126 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările

ulterioare, în vigoare pentru această perioadă, intră în sfera de aplicare a taxei

pe valoarea adăugată livrările de bunuri/prestările de servicii realizate cu plată

pe teritoriul României în condițiile în care sunt realizate de o persoană impozabilă,

așa cum este definită la art. 127 alin. (1), iar livrarea bunurilor să rezulte din

una din activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2).

Potrivit prevederilor

legale menționate, persoanele fizice care obțin venituri din vânzarea locuințelor

proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de acestea pentru scopuri

personale nu se consideră a fi desfășurat o activitate economică și, pe cale de

consecință, nu intră în categoria persoanelor impozabile, excepție făcând situațiile

în care se constată că activitatea respectivă este desfășurată în scopul obținerii

de venituri cu caracter de continuitate, situație în care persoanele fizice dobândesc

calitatea de persoane impozabile.

Prin urmare, o

persoană fizică se consideră că a realizat o activitate economică în sfera de aplicare

a taxei pe valoarea adăugată dacă a realizat venituri cu caracter de continuitate

din exploatarea bunurilor corporale sau necorporale.

Conform prevederilor

art. 152 alin. (6) din Legea nr. 571/2003, persoana impozabilă care aplică regimul

special de scutire și a cărei cifră de afaceri, prevăzută la alin. (2), este mai

mare sau egală cu plafonul de scutire în decursul unui an calendaristic, trebuie

să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153, în termen de 10 zile

de la data atingerii sau depășirii plafonului. Data atingerii sau depășirii plafonului

se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul

a fost atins sau depășit. Regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării

în scopuri de TVA, conform art. 153. Dacă persoana impozabilă respectivă nu solicită

sau solicită înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul

să stabilească obligații privind taxa de plată și accesoriile aferente, de la data

la care ar fi trebuit să fie înregistrat în scopuri de taxă, conform art. 153.

G.A.G., prin operațiunile

pe care le-a desfășurat în perioada respectivă, a avut calitatea de persoană impozabilă,

cu toate drepturile și obligațiile care decurg din această calitate, având ca primă

obligație declararea începerii activității sale ca persoană impozabilă. Valoarea

totala a tranzacțiilor impozabile din punct de vedere al TVA efectuate după 1 octombrie

2007 este de 1.443.255 RON, baza impozabilă căreia îi corespunde TVA în valoare

de 274.219 RON, calculată prin aplicarea cotei de 19% asupra volumului tranzacțiilor

efectuate. Pentru neplata la termen a TVA, sunt datorate și majorările de întârziere

în suma totală de 133.864 RON.

DGFP Suceava a

depus sesizare la organele de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de

evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

Inițial s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de G.A.G. apreciindu-se că

nu sunt întrunite elementele esențiale ale laturii obiective a infracțiunii de evaziune

fiscală și nici elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii subiective.

Prin decizia Tribunalului

Suceava din 25 noiembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 6791/314/2011, s-a admis

plângerea DGFP Suceava împotriva rezoluției din 12 mai 2011 a Parchetului de pe

lângă Tribunalul Suceava și s-a trimis cauza la parchet în vederea începerii urmăririi

penale față de G.A.G. Prin hotărârea pronunțată, judecătorul a precizat motivele

pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele și împrejurările

ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă. Cu toate acestea,

s-a apreciat că nu ar fi întrunite elementele esențiale ale laturii obiective ale

infracțiunii de evaziune fiscală și nici elementele constitutive ale infracțiunii

sub aspectul laturii subiective.

Prin faptul neînregistrării

în scopuri de TVA la organul fiscal, învinuitul s-a sustras de la plata taxei pe

valoare adăugată. Răspunderea învinuitului este nu numai de natură fiscală. Faptul

că notarul public a transmis în format electronic declarația informativă 208 nu

suplinește obligația declarării și înregistrării în scopuri de TVA a contribuabilului.

Declarația 208 se completează și se depune de către notarii publici, care au obligația

calculării, încasării și virării impozitului pe veniturile din transferul proprietăților

imobiliare din patrimoniul personal. Această declarație privește strict impozitul

pe venit și nu orice tranzacție imobiliară pentru care notarul a reținut impozitul

și a depus declarația 208 atrage plata taxei pe valoare adăugată. Din acest motiv,

contribuabilul care desfășoară o activitate cu caracter economic și având continuitate,

depășind plafonul de scutire, este obligat să se înregistreze ca plătitor de TVA.

Prin neîndeplinirea acestei obligații, sursa impozabilă din punctul de vedere al

taxei pe valoare adăugată nu a fost adusă la cunoștința organului fiscal (în consecință

a fost ascunsă în mod intenționat), plata TVA nu s-a făcut către bugetul statului,

iar dacă organele de inspecție fiscală nu s-ar fi autosesizat, statul ar fi fost

prejudiciat cu sumele respective.

În aceste condiții,

petenta a apreciat ca lipsite de temei soluțiile organelor de urmărire penală.

Analizând plângerea

formulată, instanța a constatat următoarele:

Prin ordonanța

nr. 66/P/2011 din data de 20 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava,

astfel cum a fost menținută prin ordonanța nr. 409/II/2/2012 din 25 aprilie 2012

a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava (prin respingerea

plângerii petentei ca neîntemeiată), s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală

a învinuitului G.A.G., administrator al SC M.G. SRL, pentru săvârșirea infracțiunii

de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

În motivarea soluției,

s-a arătat că în perioada 2005-2009, numitul G.A.G. a construit în scop comercial

mai multe apartamente prin mansardarea planșeelor unor blocuri din mun. Suceava,

comercializând 47 de astfel de imobile în calitate de persoană fizică neautorizată,

fără a solicita înregistrarea ca plătitor de TVA, deși a derulat tranzacții peste

plafonul impus de codul fiscal, creând astfel un prejudiciu bugetului de stat în

sumă totală de 274.219 RON. Organul de control fiscal, constatând că entitatea fiscală

a desfășurat activitatea comercială ca persoană fizică neautorizată și nu s-a înregistrat

ca plătitor TVA după depășirea plafonului de scutire de 35.000 euro impus de legislația

fiscală, a considerat că în cauză sunt date și indicii care susțin săvârșirea unor

fapte de natură penală și a sesizat organele de urmărire penală. Controlul fiscal

a evidențiat 47 de tranzacții imobiliare derulate în perioada pusă controlului și

a considerat această activitate ca având un caracter economic, ceea ce atrage calitatea

de contribuabil al titularilor activității comerciale. Pe baza tranzacțiilor imobiliare

efectuate, organul de control fiscal a stabilit o bază impozabilă în sumă de 1.443.255

RON căreia îi corespunde un TVA datorat în valoare de 274.219 RON.

Pentru a putea

stabili natura activității economice, natura bunului tranzacționat, calitatea de

contribuabil ori persoană impozabilă și natura obligațiilor fiscale, se impune examinarea

legislației în domeniu, fiscală, și comercială.

Legislația română,

în special C. com. român, stabilește anumite acte juridice și operațiuni pe care

le califică fapte de comerț prin săvârșirea cărora se nasc anumite raporturi juridice

care sunt reglementate de legile comerciale. Conform prevederilor art. 3 C.

com., sunt considerate ca fapte de comerț și „întreprinderile de construcții",

doctrina comercială definind obiectul unei astfel de întreprinderi ca fiind construirea

de edificii noi, dar și lucrările de transformare, adăugire și amenajare. Întreprinderea

de construcții este socotită faptă de comerț, atât în cazul când întreprinzătorul

procură materialele, cât și în cazul când materialele sunt procurate de beneficiar.

Doctrina menționează că toate actele și faptele juridice săvârșite pentru realizarea

lucrărilor de construcții au caracter comercial și deci sunt fapte de comerț contractele

de vânzare-cumpărare pentru procurarea de materiale, dar și tranzacționarea imobilelor

astfel construite.

Același cadru

legal stabilește că nu se poate considera ca faptă de comerț cumpărarea de produse

sau de mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumațiunea cumpărătorului ori a familiei

sale; de asemenea, revânzarea acestor lucruri și nici uzarea produselor pe care

proprietarul sau cultivatorul le are după pământul său sau cel cultivat de dânsul

(art. 5 C. com.).

C. com. nu dă

o definiție a faptei de comerț, el stabilește numai o listă a actelor juridice și

operațiunilor pe care le consideră fapte de comerț. Din examinarea dispozițiilor

art. 3 C. com., rezultă că în stabilirea faptelor de comerț, legiuitorul a avut

în vedere mai ales aspectul economic și mai puțin pe cel juridic, textele referindu-se

la „cumpărări", „vânzări", „operațiuni", „asigurări", „depozite"

etc. în absența unei definiții legale a faptei de comerț, activitățile considerate

comerciale, deci economice, au fost enumerate sau stabilite prin alte acte normative,

cum ar fi și legislația financiar-fiscală.

Legislația fiscală

completează prevederile comerciale cu privire la faptele de comerț și consideră

că activitatea de mansardare a teraselor blocurilor și tranzacționarea apartamentelor

astfel obținute are un caracter economic, având continuitate, deoarece: au la bază

o autorizație de construcție emisă de autoritățile locale; fiecare apartament nou

are un nr. unic de identificare la cartea funciară; livrarea a fost efectuată într-un

interval scurt de timp; scopul construirii și tranzacționării imobilelor a fost

acela de a le vinde, nefiind folosit în interes personal.

Din punct de vedere

comercial și fiscal activitatea desfășurată de numitul G.A.G. este o activitate

economică și impozabilă, de natura celor prevăzute în art. 126 și 127 C. fisc. (Legea

nr. 571/2003).

Bunurile tranzacționate

de persoanele sus-menționate sunt 47 de apartamente, imobile în accepțiunea C. civ.

român.

Legislația fiscală

consideră ca fund generatoare de obligații fiscale transferul dreptului de a dispune

de bunuri ca și proprietar (art. 128 C. fisc.), printre care și tranzacționarea

de construcții noi. Potrivit C. fisc., o construcție nouă cuprinde și orice construcție

transformată, astfel încât structura, natura ori destinația sa au fost modificate,

sau în absența acestor modificări, dacă costul transformărilor, exclusiv taxa se

ridică la minimum 50% din valoarea de piață a construcției, exclusiv valoarea terenului,

ulterior transformării [art. 141 alin. (2) lit. f) pct. 4].

În condițiile

în care prin activitatea economică desfășurată făptuitorul a transformat planșeele

blocurilor în spații de locuit pe care le-a tranzacționat ca apartamente, din punct

de vedere fiscal obiectul tranzacțiilor îi constituie livrarea unor construcții

noi.

În accepțiunea

C. fisc., prin contribuabil se înțelege persoana fizică căreia îi revine obligația

de plată a impozitului. Potrivit art 127 C. fisc., este considerată persoană impozabilă

orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc,

activități economice de natura activităților producătorilor, comercianților sau

prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, oricare ar fi scopul

sau rezultatul acestei activități. În cazul transferului dreptului de proprietate

sau al dezmembrămintelor acestuia prin acte juridice între vii, contribuabil este

cel din patrimoniul căruia se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele

acestuia (art. 77

1

C. fisc. și art. 151

2

din H.G. nr. 44/2004

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 1571/2003 privind

C. fisc.).

Conform legislației

naționale, numitul G.A.G., care a construit mai multe imobile și le-a tranzacționat

prin acte juridice între vii, a dobândit calitatea de contribuabil și persoană impozabilă

în accepțiunea C. fisc.

Construirea și

tranzacționarea de apartamente prin mansardarea planșeelor unor blocuri de apartamente

este considerată activitate economică cu consecințe fiscale, întrucât are un caracter

de continuitate, iar obiectul îl constituie construcția nouă, astfel că titularul

faptelor de comerț devine persoană impozabilă.

Potrivit art.

77

1

C. fisc., la transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor

acestuia prin acte juridice între vii asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor

aferente acestora, contribuabilii datorează un impozit care se va încasa de notarul

public înainte de autentificarea actului translativ de proprietate sau, după caz,

înaintea întocmirii încheierii de finalizare a succesiunii. Impozitul calculat și

încasat de notarul public va fi virat până la 25 a lunii următoare celei în care

a fost reținut la bugetul de stat, notarul public având și obligația de a transmite

în format electronic către autoritatea fiscală declarația formativă privind impozitul

pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal

(declarația informativă 208 - Ordinul comun nr. 1706/2008 al Ministrului Economiei

și Finanțelor și al Ministrului Justiției).

Pentru alte proceduri

decât cea notarială sau judecătorească, contribuabilul are obligația de a declara

venitul obținut în maxim 10 zile de la data transferului la organul fiscal competent

în vederea calculării impozitului.

Tranzacțiile imobiliare

din patrimoniul personal generează obligații fiscale achitate la notarul public

care le virează către bugetul de stat, concomitent cu transmiterea în format electronic

a informațiilor privind tranzacțiile impozabile.

Taxa pe valoare

adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul statului și care este colectat

conform prevederilor C. fisc.

Printre excepțiile

de scutire a taxei pentru operațiunile comerciale sunt livrarea de construcții/părți

de construcții și a terenurilor pe care sunt construite, cu excepția livrării de

construcții noi, de părți de construcții noi sau de terenuri construibile. Potrivit

art. 141 alin. (2) lit. f), pct. 3 din C. fisc., livrarea unei construcții noi sau

a unei părți din aceasta înseamnă livrarea efectuată cel târziu până la 31 decembrie

a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a construcției sau a unei părți

a acesteia, după caz, în urma transformării. Persoana impozabilă stabilită în România

datorează taxă pe valoare adăugată dacă cifra de afaceri anuală este superioară

plafonului de 35.000 euro al cărui echivalent în RON se stabilește la cursul de

schimb comunicat de Banca Națională a României. Cifra de afaceri care servește drept

referință este constituită din valoarea totală a livrărilor de bunuri și prestărilor

de servicii efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic. Persoana

impozabilă care aplică regimul special de scutire (sub plafonul de 35.000 de euro)

și a cărei cifră de afaceri este mai mare sau egală cu plafonul de scutire în decursul

unui an calendaristic trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA conform

art. 153 C. fisc. în termen de 10 zile de la data atingerii sau depășirii plafonului.

În funcție de

cifra de afaceri anuală a persoanei impozabile G.A.G., în valoare totală de 1.443.255

RON, se constată că a fost depășit plafonul maxim de scutire a taxei, astfel că

aceasta era obligată să se înregistreze la autoritatea fiscală și să vireze către

bugetul de stat taxa pe valoare adăugată stabilită potrivit procedurilor fiscale.

Date fiind temeiurile

legale sus-menționate, se constată că persoana fizică G.A.G., prin activitățile

economice pe care le-a desfășurat, a dobândit calitatea de contribuabil și persoană

impozabilă, datorând către bugetul de stat impozit pe veniturile realizate din tranzacțiile

imobiliare și taxă pe valoare adăugată pentru nivelul cifrei de afaceri superior

plafonului ele scutire prevăzut de legislația fiscală.

Organul de control

fiscal a formulat plângere penală împotriva entității juridice fiscale G.A.G., susținând

comiterea de către aceasta, prin neînregistrarea fiscală în scopuri de TVA și prin

neachitarea taxei pe valoare adăugata rezultată din activitatea economică, a infracțiunii

de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, săvârșită

prin modalitatea ascunderii bunului ori a sursei impozabile sau taxabile.

Pentru a examina

natura răspunderii entității juridice fiscale, se impune examinarea conținutului

infracțiunii indicată în actul de sesizare. Potrivit practicii și doctrinei penale,

pentru ca o faptă să constituie infracțiune ea trebuie să îndeplinească toate condițiile

și elementele prevăzute în dispoziția incriminatoare, adică să se săvârșească în

asemenea împrejurări încât să satisfacă tiparul sau modelul egal abstract al infracțiunii,

îndeplinind toate condițiile specifice în acest cadru, toate cerințele care determină

conținutul incriminării.

În consecință,

dacă o faptă concretă nu prezintă vreuna din trăsăturile prevăzute de lege, ea nu

poate îl considerată ca infracțiune, lipsind unul din elementele constitutive ale

acesteia, situație care însă poate atrage alte tipuri de răspundere, nu cea penală.

Pentru existența

infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 241/2005, subiectul activ al infracțiunii trebuie să ascundă bunul ori sursa

impozabilă sau taxabilă, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Entitatea juridică

fiscală a cărei activitate economică formează obiectul prezentei cauze a construit

și tranzacțional bunurile imobile la vedere din punct de vedere juridic. Faptul

că bunurile ce formează obiectul activității economice au intrat în circuitul civil

la vedere este susținut de următoarele mijloace de probă și argumente:

Pentru inițierea

activității de construire a apartamentelor prin mansardarea planșeelor unor blocuri,

entitatea fiscală a obținut autorizații de construire de la autoritatea publică

locală în domeniu, respectiv Primăria Municipiului Suceava, cu obținerea tuturor

avizelor impuse de emitent; imobilele apartamente obținute prin mansardare au fost

tranzacționate prin birourile notariale, purtătoare de autoritate publică; tranzacționarea

bunurilor s-a efectuat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale privind publicitatea

imobiliară și înregistrarea la O.C.P.I. Suceava; în momentul tranzacționării imobilelor

prin birourile notariale, notarii publici au încasat și virat la bugetul de stat

impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul

personal; autoritatea publică fiscală a fost înștiințată cu privire la fiecare tranzacție

imobiliară prin transmiterea în format electronic a declarației informative 208;

bunurile dobândite dar. și înstrăinate sunt în evidenta autorității publice locale

de taxe și impozite de la nivelul Primăriei Mun. Suceava.

Toate aceste probe

și argumente susțin indubitabil că întreaga activitate economică desfășurată de

G.A.G. s-a efectuat la vedere din punct de vedere juridic, astfel că nu sunt întrunite

elementele esențiale ale laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală.

Infracțiunea -

ca act de conduită umană - comportă nu numai o latură exterioară, obiectivă, cu

exprimare perceptibilă sub aspect material fizic (construirea și tranzacționarea

de imobile) dar și o latură interioară, subiectivă, alcătuită din fenomenele și

procesele psihice care preced, pun în mișcare și însoțesc actul de conduită antisocial,

imprimându-i orientarea antisocială.

Pentru existența

infracțiunii nu este, prin urmare, suficientă săvârșirea unei fapte care să lezeze

sau să pună în pericol valorile ocrotite de legea penală, ci mai este necesar ca

fapta respectivă să exprime starea de antisociabilitate specifică a persoanei, să-i

fie imputabilă sub aspectul implicării unei atitudini psihice vinovate, adică de

natură a pune în evidență conștiința și voința săvârșirii faptei ce prezintă pericol

social și asumarea urmărilor acesteia.

Cu toată diversitatea

formelor și modelelor ei de exprimare, vinovăția penală poate fi definită ca reprezentând

acea stare sau atitudine mentală cu caracter antisocial a persoanei din momentul

săvârșirii infracțiunii care, fie că a avut capacitatea de a se exprima liber cât

și înțelegerea semnificației antisociale a faptei penale comise, fie că, deși nu

a avut reprezentarea urmărilor acestea, putea și trebuia să și le reprezinte în

condițiile unei atitudini normal diligente.

Neascunzând bunurile

ori sursa impozabilă sau taxabilă, nu se poate nici măcar prezuma că făptuitorul

G.A.G. a acționat cu intenția de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale

datorate bugetului de stat prin plata taxei pe valoare adăugată, rezultată din activitatea

economică desfășurată.

Lipsa vinovăției

penale a numitului G.A.G. este susținută de: starea de fapt stabilită pe baza probelor

administrate în cauză confirmă susținerile celui cercetat, în sensul că înainte

de derularea activității economice au făcut demersurile necesare legale de mansardare

a planșeelor blocurilor prin obținerea autorizațiilor de construire și a avizelor

necesare; tranzacționarea bunurilor au efectuat-o în mod legal prin birouri notariale

respectând și condițiile de publicitate imobiliară; bunurile imobile au fost înregistrate

la autoritatea locală de taxe și impozite; entitatea juridică nu a desfășurat nicio

activitate concretă de ascundere a bunului ori a sursei impozabile sau taxabile.

Structura de poliție

judiciară a propus întocmirea rechizitoriului, punerea în mișcare a acțiunii penale

și sesizarea instanței de judecată. Însă din amplul material de urmărire penala

rezultă că în cauză nu poate fi atrasă răspunderea penală a numitului G.A.G., nefiind

întrunite elementele esențiale ale laturii obiective a infracțiunii de evaziune

fiscală și nici elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii subiective.

Chiar dacă nu

răspunde penal, în sarcina entității juridice rămân, pentru argumentele arătate

în conținutul rezoluției, obligațiile datorate bugetului de stat prin înregistrarea

în scop de TVA și virarea către bugetul de stat a taxei pe valoare adăugată rezultată

din activitatea economică desfășurată pesie plafonul maxim; de scutire. Nerespectarea

obligației ele către persoana impozabilă de înregistrare în scopuri de TVA în termen

de 10 zile de la dara atingerii sau depășirii plafonului de scutire și nevirarea

către bugetul de stat a taxei pe valoare adăugată, atrage cu certitudine răspunderea

fiscală a persoanei impozabile care a desfășurat activități economice în conformitate

cu legislația comercială și fiscală.

Natura acestei

răspunderi, fiscale și nu penale, este determinată și de faptul că autoritatea fiscală

teritorială, prin înregistrarea declarațiilor informative 208, a cunoscut în timp

util și real activitatea economică desfășurată de entitatea juridică și ar fi putut

să o înregistreze fiscal din oficiu și să stabilească obligații privind taxa de

plată și accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrat

în scopuri de taxa, potrivit art. 153 C. fisc. Simpla neînregistrate în scop de

TVA la organul fiscal și nevirarea taxei pe valoare adăugată datorată bugetului

de stat, în condițiile în care activitatea a fost desfășurată la vedere din punct

de vedere juridic nu poate atrage răspunderea penală a celor implicau.

Examinând actele

și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că plângerea este întemeiată, din

următoarele considerente:

În primul rând,

situația de fapt a fost corect reținută de către procurorul de caz, respectiv că

intimatul G.A.G., în perioada 2005 -2009 a construit mai multe apartamente prin

mansardarea pianșeelor unor blocuri din Mun. Suceava, comercializând 47 de astfel

de imobile, în calitate de persoană fizică neautorizată. De asemenea, analiza naturii

activității economice desfășurate de către intimat, a bunului tranzacționat, a calității

de contribuabil și persoană impozabilă a titularilor tranzacțiilor imobiliare, precum

și referirea la obligațiilor fiscale datorate, prin raportare la dispozițiile C.

fisc. este pertinentă. S-a concluzionat așadar just faptul că în funcție de cifra

de afaceri anuală a persoanei impozabile G.A.G., în valoare totală de 1.443.255

RON, a fost depășit plafonul maxim de scutire a taxei, astfel că aceasta era obligată

să se înregistreze la autoritatea fiscală și să vireze către bugetul de stat taxa

pe valoare adăugată stabilită potrivit procedurilor fiscale.

Or, se confundă

ascunderea sursei impozabile de către intimat în scopul neplății de TVA, prin neînregistrarea

Ia organele fiscale în momentul atingerii plafonului impus de lege (ca și modalitatea

concretă de săvârșire a evaziunii fiscale) cu ascunderea fizică a sursei impozabile

(motivând că mansardele au fost construite la vedere, fiind la stradă, deci vizibile

din punct de vedere fizic) sau cu ascunderea juridică a sursei impozabile în vederea

neîndeplinirii altor obligații fiscale, în alte calități (motivând parchetul că

actele de vânzare cumpărare au fost încheiate la notar și de asemenea au fost îndeplinite

și celelalte formalități în vederea plății anumitor impozite datorate statului,

astfel că din nou activitatea a fost apreciată ca desfășurându-se la vedere și prin

urmare sursa impozabilă nu a fost ascunsă).

Raționamentul

potrivit căruia în speță nu este dată latura obiectivă a infracțiunii de evaziune

fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 și, pe cale de

consecință, nu se poate nici măcar prezuma că intimatul ar fi acționat cu intenția

de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, nefiind așadar dată nici

latura subiectivă a infracțiunii analizate, a fost apreciat de către instanță ca

fiind eronat.

Astfel, potrivit

art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiune de „evaziune

fiscală" fapta de „ascundere a bunului sau a sursei impozabile sau taxabile",

dacă este săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Din punct de vedere

fiscal „sursa impozabilă sau taxabilă" reprezintă evenimentul sau actul juridic

care dă naștere obligației fiscale. Sunt astfel. de acte, cele care au ca efect

dobândirea unui bun (bunul dobândit printr-un contract de vânzare-cumpărare, donație,

schimb, constituie bază de impunere pentru impozit pe teren, clădiri etc), realizarea

unui venit (realizarea unui venit în temeiul unui contrat de muncă, de împrumut,

de vânzare cumpărare constituie bază de impunere pentru impozitul pe profit), precum

și efectuarea unor acte de consum (contract de vânzare cumpărare ce constituie bază

de impunere pentru TVA, accize, taxe vamale). La momentul producerii faptului juridic

generator se constituie și raportul de drept material fiscal, având ca obiect creanța,

statului sau unității administrativ-teritoriale asupra contribuabilului.

În speța de față,

acrul de consum ce constituie bază de impunere pentru TVA îl reprezintă contractul

de vânzare cumpărare din 27 august 2007, coroborat cu cele anterioare încheiate

de intimat în decursul anului 2007 (toate fiind de fapt tranzacții imobiliare cu

apartamente rezultate în urma mansardării unor blocuri vechi), având ca rezultat

depășirea plafonului de scutire, prevăzut de art. 152 alin. (1) C. fisc. (35.000

euro pentru cifra de afaceri realizată în cursul unui an calendaristic). Acesta

avea așadar obligația, potrivit dispozițiilor art. 153 C. fisc., de a solicita înregistrarea

în scopuri de TVA, până la data de 10 septembrie 2007, urmând să îndeplinească toate

obligațiile specifice, cu un regim riguros de verificare, ce decurg din calitatea

de plătitor TVA începând cu data de 01 octombrie 2007. Astfel, intimatul - persoană

impozabilă înregistrată ca și plătitor de TVA, ar fi avut obligația să emită facturi

fiscale pentru livrările de bunuri către fiecare beneficiar, să țină evidențe contabile

speciale, să furnizeze organului fiscal toate justificările necesare, să întocmească

și să depună lunar la organul fiscal, până la data de 25 a lunii următoare inclusiv,

decontul privind TVA.

Sub aspectul laturii

obiective, infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 241/2005, se poate realiza fie printr-o acțiune de „ascundere'' fizică

a bunului (de exemplu, în cazul unei inspecții fiscale, contribuabilul ascunde bunurile

mobile impozabile), fie, printr-o inacțiune (de exemplu, nedeclararea unor servicii

sau venituri de care beneficiază contribuabilul). De altfel, în această din urmă

formă este întâlnită în principal în practică această infracțiune, fiind inclusă

în doctrină în categoria infracțiunilor privind regimul obligațiilor nepatrimoniale,

respectiv cele care privesc regularitatea procedurilor declarative.

În speța de față,

elementul material ai mrracțiunii analizate s-a realizat printr-o inacțiune, respectiv

neîndeplinirea unei obligații nepatrimoniale, aceea de a solicita înregistrarea

ca și plătitor de TVA.

Înregistrarea

fiscală a intimatului trebuia să se facă prin completarea și depunerea declarației

de înregistrare fiscală (formularul 020) însoțită de actele doveditoare ale informațiilor

înscrise în declarație, la organul fiscal competent, în vederea atribuirii codului

de înregistrare fiscală și a eliberării certificatului de înregistrare fiscală.

Subsecvent îndeplinirii acestei obligații, intimatul ar fi creat cadrul legal adecvat

îndeplinirii tuturor celorlalte obligații (despre care am făcut vorbire anterior,

și care implicit nu au fost îndeplinite).

Argumentele procurorului

de caz care au condus la concluzia potrivit căreia întreaga activitate economică,

desfășurată de intimat s-a efectuat, din perspectivă juridică, la vedere, nu au

fost primite de către instanță. Aceasta întrucât obținerea autorizației de construire

de Ia autoritatea publică locală în domeniu, respectiv Primăria Municipiului Suceava,

cu toate avizele impuse de către emitent, tranzacționarea bunurilor cu respectarea

tuturor dispozițiilor legale privind publicitatea imobiliară și înregistrarea la

O.C.P.I., încasarea și virarea, în momentul tranzacționării imobilului prin birourile

notariale, la bugetul de stat, a impozitului pe venituri le din transferul proprietăților

imobiliare din patrimoniul personal, reprezintă obligații legale distincte, anterioare,

respectiv concomitente efectuării construcțiilor și tranzacționării imobilelor astfel

dobândite, a căror nerespectare ar fi atras alte consecințe juridice în sarcina

intimatului. Se poate spune că respectând acele obligații, activitatea economică

desfășurată de intimatul G.A.G. s-a realizat nu „la vedere", ci legal, până

în momentul depășirii plafonului de scutire, când în sarcina lui revenea o artă

obligație (subsecventă așadar și fără nici o legătură cu celelalte), cea a solicitării

înregistrării ca și plătitor de TVA.

De asemenea, faptul

că biroui notarial are obligația de a înștiința organul fiscal cu privire la fiecare

tranzacție imobiliară prin transmiterea în format electronic a declarației informative

208 nu impietează asupra laturii obiective a infracțiunii, pe considerentul că numărul

și cuantumul tranzacțiilor efectuate de către intimat erau cunoscute.

Într-adevăr, prin

Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1706 - 1889/C/2008 s-a instituit obligația

pentru notarii publici ca până la 25 inclusiv a lunii următoare semestrului în care

a avut loc autentificarea actelor privind transferul proprietăților imobiliare din

patrimoniul personal să completeze și să depună la organul fiscal teritorial competent

„declarația 208", declarație prin care notarii au obligația calculării, încasării

și virării impozitului pe venit aferent tranzacțiilor imobiliare, comunicând și

CNP - urile persoanelor care au efectuat tranzacțiile. Dar, această obligație a

fost instituită în sarcina notarului în scopul verificării respectării dispozițiilor

legale privind impozitul pe venit și, în niciun caz nu instituie obligația organului

fiscal (care ar fi considerată astfel prioritară în raport cu obligația contribuabilului)

de a calcula cifra de afaceri a vreunei persoane fizice ce ar putea deveni „persoană

impozabilă". Aceasta cu atât mai mult cu cât, în sistemul fiscal contemporan

stabilirea și perceperea creanțelor fiscale se fundamentează pe regula autoimpunerii

și pe principiul bunei credințe, consacrat expres de art. 12 C. proc. fisc., potrivit

cărora „relația dintre contribuabili și organele fiscale trebuie să fie fundamentată

pe buna credință, în scopul realizării cerințelor legii", actorul principal

al acestui mecanism fiind contribuabilul.

Deși sistemul

declarativ este fundamentat pe prezumția de bună-credință, nu exclude posibilitatea

administrației fiscale ca, într-un anumit termen, să își exercite "dreptul

de repriză", adică de a repara, insuficiențele contribuabilului sau erorile

comise de aceasta în stabilirea impozitului. Astfel a procedat organul fiscal și

în urma controlului fiscal efectuat, constatând depășirea plafonului de scutire

prevăzut de lege prin tranzacțiile efectuate de către intimatul G.A.G., precum și

atitudinea pasivă a acestuia în neîndeplinirea obligațiilor ce-i revenea, a dispus

înregistrarea din oficiu, stabilindu-se pentru ansamblul tranzacțiilor efectuate

în perioada 01 octombrie 2007-31 decembrie 2009 o bază impozabilă în sumă de 1443.255

RON cu un TVA aferent de 274.219 RON, pentru neplata căreia s-au calculat și majorări

în sumă de 133.864 RON.

Concomitent însă,

se pune problema combaterii eludării impunerii, fiind esențială în materie fiscală

aplicarea unei sancțiuni, drept garanție a eficacității dreptului. Astfel, organele

fiscale sunt competente să sancționeze acele fapte ce constituie contravenții, prin

aplicarea de amenzi fiscale. Însă, atunci când fapta se circumscrie elementelor

constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală sau infracțiunilor asimilate,

instrumentele de drept fiscal sunt înlocuite cu instrumente de drept penal,

Având în vedere

faptul că organele de cercetare penală au apreciat la un moment dat și că neînregistrarea

ca plătitor de TVA este sancționată contravențional conform art. 219 alin. (2)

lit. d) C. proc. fisc., în forma „nedenunerea sau depunerea cu întârziere a declarației

de înregistrare", instanța a considerat că se impun a fi făcute următoarele

precizări. Astfel, texul legal care reglementează contravenția la care s-a făcut

referire în referatul organului de cercetare penală este art. 219 alin. (1)

lit. a) din O.G. nr. 92/2003 și are uimitorul conținut: „nedepunerea la termenele

prevăzute de lege a înregistrare fiscală sau de mențiuni". Elementul material

al infracțiunii analizate s-a realizat printr-o inacțiune, respectiv neîndeplinirea

unei obligații nepatrimoniale, aceea de a solicita înregistrarea ca și plătitor

de TVA. Este adevărat că îndeplinirea acestei obligații presupunea depunerea la

termenul prevăzut de lege a unei declarații, dar delimitarea de contravenția prezentată

se face în raport de criteriul unic al gravității faptei comise, iar în speța de

față fapta prezinte gradul de pericol suficient pentru delimitarea sa în raport

de contravenție prin prejudiciul mare cauzai statului, prin faptul că au fost desfășurate

un număr mare de tranzacții imobiliare (47), prin aceea ca depășirea plafonului

de scutire prevăzut de lege a avut loc în august 2007, în timp ce intrarea în legalitate

a intimatului s-a făcut, nu din proprie inițiativă, ci din oficiu, în urma controlului

organului fiscai din 20 aprilie 2010. Mai mult decât atât, depunerea acelei declarații

și, în consecință, înregistrarea ca și plătitor de TVA era esențială nu numai pentru

îndeplinirea ulterioara a obligațiilor care i-ar fi revenit, dar și pentru a da

posibilitatea administrației să mențină o evidență completă și actualizată a tuturor

contriouabililor, codul de înregistrare fiscală atribuit acestora fiind elementul

cheie în organizarea evidenței în sistem de prelucrare automată a datelor (altfel

spus sursa impozabilă ar fi astfel la vedere, putând fi verificată),

Pentru toate motivele

mai sus invocate, apreciind că în cauză este dată infracțiunea de evaziune fiscală

sub aspectul atât a laturii obiective cât și subiective, probatoriul administrat

în faza de urmărire penală fiind, apreciat ca suficient și lămuritor sub acest aspect,

instanța a admis plângerea formulată de către DGFP Suceava împotriva ordonanței

nr. 66/P/2011 din data de 20 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava,

menținută prin ordonanța nr. 409/1172/2012 din 25 aprilie 2012 a Prim Procurorului

Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în contradictoriu cu intimatul G.A.G.

și, pe cale de consecință, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc.

pen., a dispus desființarea actelor procurorului, cu reținerea cauzei spre judecată

la nivelul Tribunalului Suceava.

După investirea

instanței cu soluționarea cauzei de față, a fost audiat inculpatul, care nu a recunoscut

săvârșirea infracțiunii pentru care este cercetat, motivat de faptul că deciziile

de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția

fiscală, care au format obiectul plângerii penale formulată de DGFP Suceava, au

fost anulate de către secția de contencios administrativ-fiscal din cadrul Tribunalului

Suceava, iar din certificatul de atestare fiscală din 08 noiembrie 2012, pe care

l-a depus la dosar, rezultă că nu are nicio obligație de plată fiscală.

Instanța, analizând

probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești,

a constatat că prin sentința nr. 1888 din 22 martie 2012, pronunțată de Tribunalul

Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. 8863/86/2011,

rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 4340 din 03 septembrie 2012, au

fost anulate actele fiscale contestate de către reclamantul G.A.G.

În adoptarea acestei

hotărâri, instanța de contencios administrativ a avut în vedere că, în urma unui

control tematic, inspectorii fiscali au constatat că soții G.A.G. și M. au efectuat

în perioada 2006-2009 un număr de 47 tranzacții imobiliare având ca obiect înstrăinarea

unor apartamente rezultate din mansardarea a trei blocuri de locuințe, drept care

au reținut desfășurarea de către soți a unei activități economice din care s-au

obținut venituri cu caracter de continuitate, sens în care exista obligația înregistrării

ca plătitor de TVA odată cu depășirea plafonului de scutire prevăzut la art. 152

alin. (1) din Legea nr. 571/2003.

Pe cale de consecință,

în temeiul art. 127 alin. (1) și (2) și art. 153 alin. (1) din Legea nr. 571/2003

raportat la art. 152 alin. (6) din Legea nr. 571/2003, a fost emisă decizia de impunere

privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală

din 26 aprilie 2010, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală din 26

aprilie 2010, întocmite de Activitatea de Inspecție Fiscală Suceava, prin care s-a

stabilit în sarcina reclamantului G.A.G. o creanță fiscală în sumă de 408.083 RON

reprezentând: 274.219 RON TVA și 133.864 RON majorări de întârziere aferente TVA.

Ulterior, s-au

emis alte trei decizii de impunere privind obligații fiscale accesorii debitului

principal de 408.083 RON, toate titlurile de creanță fiscală fiind contestate de

reclamant în cadrul contestației administrative, iar apoi in instanță, argumentul

principal constând în invocarea unui caz de scutire de la obligația de plată a TVA.

Astfel, reclamantul

s-a prevalat în apărare de dispozițiile favorabile ale art. 141 alin. (2) lit.

f) din Legea nr. 571/2003, potrivit cărora sunt scutite de taxă: livrarea de construcții/părți

de construcții și a terenurilor pe care sunt construite, precum și a oricăror altor

terenuri.

Sub acest aspect,

Tribunalul a constatat că potrivit art. 141 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 sunt

scutite de taxă: (...) f) livrarea de construcții/părți de construcții și a terenurilor

pe care sunt construite, precum și a oricăror altor terenuri. Prin excepție, scutirea

nu se aplică pentru livrarea de construcții noi, de părți de construcții noi sau

de terenuri construibile. În sensul prezentului articol, se definesc următoarele:

reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcții,

conform legislației în vigoare;

înseamnă orice structură fixată în sau pe pământ;

construcții noi sau a unei părți din aceasta înseamnă livrarea efectuată cel târziu

până la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări

a construcției sau a unei părți a acesteia, după caz, în urma transformării;

nouă cuprinde și orice construcție transformată astfel încât structura, natura ori

destinația sa au fost modificate sau, în absența acestor modificări, dacă costul

transformărilor, exclusiv taxa, se ridica la minimum 50% din valoarea de piață a

construcției, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării.

Prin urmare, în

soluția legii fiscale, sunt scutite de taxă livrările de construcții, cu excepția

construcțiilor noi, înțelegând aici fie construcțiile noi cu structură, fixată în

sau pe pământ, fie construcțiile vechi, dar transformate astfel încât structura,

natura ori destinația au fost modificate sau, în absența acestor modificări, dacă

costul transformărilor, exclusiv taxa, se ridică la minimum 50% din valoarea de

piață a construcției, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării.

Or, de lege tata,

mansardele create pe terasa celor trei blocuri nu sunt construcții noi în accepțiune

fiscală, deoarece nu au structuri fixate în sau pe pământ, astfel cum rezultă de

altfel din OMTCT nr. 364/2005 pct. 4.1. din Anexă care la parag. 5 prima liniuță

subliniază lipsa fundației și a plăcii pe sol, precum și din documentația tehnică

care a stat la baza emiterii autorizațiilor de construire și raportul de expertiză.

Totodată, având

în vedere caracterul de lucrare de reabilitare termică a executării de șarpante

mansardate (OMTCT nr. 364/2005) și punctele de vedere exprimate de specialiștii

în construcții  Tribunalul a constatat că prin construirea mansardei nu se modifică

structura de rezistență a construcției existente, natura de construcție civilă sau

destinația locativă.

De fapt, coroborând

opiniile tehnice date în cauză și prevederile OMTCT nr. 364/2005, Tribunalul a reținut

că executarea de șaipante mansardate determină crearea unor spații noi compatibile

funcției locative (apartamente), care sunt părți noi adăugate unei construcții vechi,

dar care nu pot fi calificate separat ca și construcții noi în sensul art. 141

alin. (2) lit. f) teza secundă din Legea nr. 571/2003, din moment ce nu au structura

fixată în sau pe pământ.

Așa fiind, dincolo

de consecințele inechitabile care se pot prevedea, având în vedere că legiuitorul

a ales să definească ce se înțelege prin „construcție nouă", îngrădind spațiul

de interpretare a instanței de contencios fiscal, apărările formulate de reclamant

nu au putut fi înlăturate, rezultând că interpretarea organului fiscal excede cadrului

reglementat.

În plus de aceasta,

Tribunalul a remarcat, ca un alt motiv de nelegalitate, și vicierea procedurii de

impunere prin stabilirea întregii creanțe în sarcina exclusivă a reclamantului,

deși din constatările fiscale a rezultat încheierea contractelor de vânzare și realizarea

de venituri de către ambii soți drept care, având în vedere că H.G. nr. 1620/2009

(a cărei efect retroactiv este oricum discutabil exclusiv în considerarea efectului

interpretativ) prestabilește numai un caz de reprezentare, iar nu și angajarea exclusivă

a răspunderii fiscale, creanța fiscală calculată integral în sarcina lui G.A.G.,

fără stabilirea prealabilă a contribuției soților și a cotei legale de venit, nu

poate fi confirmată pe cale judiciară, atrăgând nulitatea titlurilor de creanță

fiscală.

În considerarea

celor două motive sus-expuse, Tribunalul a constatat că cele patru titluri de creanță

contestate în cauză, precum și deciziile aferente de soluționare a contestațiilor

administrative sunt nelegale, și pe cale de consecință, le-a anulat.

În speță, tribunalul

a avut în vedere că potrivit art. 44 alin. (3) C. proc. pen., „Hotărârea definitivă

a instanței civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabilă

în procesul penal are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale”.

Având în vedere

că prin sentința menționată anterior au fost anulate actele fiscale cu referire

la obligațiile fiscale suplimentare de plată, împrejurare care constituie o chestiune

prealabilă în procesul penal, a reținut că fapta imputată inculpatului nu este prevăzută

de legea penală.

Deși DGFP Suceava

s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 408.083 RON, din care: 274.219 RON

TVA și 133.864 RON majorări de întârziere aferente TVA, din certificatul de atestare

fiscală din 08 noiembrie 2012, emis de aceeași instituție, rezultă că numitul G.A.G.

- tranzacții imobiliare - având cod de identificare fiscală 26760530 nu are nicio

obligație fiscală față de aceasta.

În raport de cele

arătate, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen.,

instanța l-a achitat pe inculpatul G.A.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

Potrivit art.

346 alin. (4) C. proc. pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată de

partea civilă Statul Român - ANAF - DGFP Suceava, cu referire la suma totală de

408.083 RON (274.219 RON TVA și 133.864 RON majorări de întârziere aferente TVA),

pretinsă de la inculpat.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel partea civilă Ministerul Finanțelor - ANAF - prin DGFP

Suceava. În motivarea acestuia, s-a arătat, în esența, că în mod greșit s-a reținut

că fapta comisă de către inculpat nu este prevăzută de legea penală, în condițiile

în care hotărârea definitivă a instanței civile prin care s-a soluționat plângerea

formulată de inculpat împotriva deciziei de impunere nu are autoritate de lucru

judecat în fața instanței penale cu privire la existența faptei penale și a vinovăției

persoanei care a comis-o.

Inculpatul, persoană

fizica neaiitorizată, a comis infracțiunea de evaziune fiscală., prin aceea că nu

s-a înregistrat ca plătitor de TVA, în condițiile în care avea această obligație,

prin depășirea plafonului prevăzut la art. 152 alin. (1) din Legea nr. 571/2003.

Activitatea desfășurată de inculpat a fost una economică producătoare de venituri,

tranzacțiile efectuate devenind impozabile odată cu depășirea plafonului de 35.000

euro.

Prin decizia penală

nr. 73 din 30 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru

cauze cu minori, s-a respins ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Ministerul

Finanțelor - ANAF - prin DGFP Suceava împotriva sentinței penale nr. 57 din data

de 06 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 13233/86/2012.

A fost obligată

partea civilă la plata către