ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3554/2013

Asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 57 din data de 06 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 13233/86/2012, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul G.A.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005. S-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Rpmân - ANAF - DGFP Suceava, cu referire la suma totală de 408.083 RON (274.219 RON TVA și 133.864 RON majorări de întârziere aferente TVA).

Pentru a hotărî astfel, a reținut prima instanță că prin încheierea din data de 29 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 9290/86/2012, Tribunalul Suceava a admis plângerea formulată de către petenta DGFP Suceava, și a desființat ordonanța nr. 66/P/2011 din data de 20 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și ordonanța nr. 409/11/2/2012 din 25 aprilie 2012 a Prim Procurorului aparținând aceleiași instituții, reținând cauza spre judecată la nivelul instanței de față, cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, inculpat fiind G.A.G. și parte vătămată ANAF - Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP Suceava.

Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că prin plângerea formulată de către petenta DGFP Suceava și înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 26 decembrie 2012 sub nr. 9290/86/2012, aceasta a solicitat desființarea ordonanței nr. 66/P/2011 din data de 20 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și a ordonanței nr. 409/II/2/2012 din 25 aprilie 2012 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G.A.G., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, ca fiind nelegale și netemeinice.

În motivarea plângerii, s-a arătat că, în fapt, G.A.G., persoană fizică neautorizată, a comercializat în perioada 2006-2009 un număr de 47 imobile pe care tot el le-a construit, prin mansardarea planșeelor unor blocuri, fără a solicita înregistrarea ca plătitor de TVA deși în urma tranzacțiilor derulate a depășit plafonul de 35000 euro, prevăzut la art. 152 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. în termen de 10 zile de la sfârșitul lunii in care a depășit acest plafon, contribuabilul avea obligația să se înregistreze în scopul plății de TVA la organul fiscal competent [art. 153 alin. (1) lit. b)]. Începând cu data de 01 octombrie 2007, contribuabilul datorează TVA, însă neînregistrându-se ca plătitor, s-a sustras de la plata taxei pe valoarea adăugata către bugetul de stat în perioada 2007-2010.

Conform disp.

art. 126 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, în vigoare pentru această perioadă, intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată livrările de bunuri/prestările de servicii realizate cu plată pe teritoriul României în condițiile în care sunt realizate de o persoană impozabilă, așa cum este definită la art. 127 alin. (1), iar livrarea bunurilor să rezulte din una din activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2). Potrivit prevederilor legale menționate, persoanele fizice care obțin venituri din vânzarea locuințelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de acestea pentru scopuri personale nu se consideră a fi desfășurat o activitate economică și, pe cale de consecință, nu intră în categoria persoanelor impozabile, excepție făcând situațiile în care se constată că activitatea respectivă este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, situație în care persoanele fizice dobândesc calitatea de persoane impozabile.

Prin urmare, o persoană fizică se consideră că a realizat o activitate economică în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată dacă a realizat venituri cu caracter de continuitate din exploatarea bunurilor corporale sau necorporale. Conform prevederilor art. 152 alin. (6) din Legea nr. 571/2003, persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire și a cărei cifră de afaceri, prevăzută la alin. (2), este mai mare sau egală cu plafonul de scutire în decursul unui an calendaristic, trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153, în termen de 10 zile de la data atingerii sau depășirii plafonului. Data atingerii sau depășirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins sau depășit.

Regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării în scopuri de TVA, conform art. 153. Dacă persoana impozabilă respectivă nu solicită sau solicită înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul să stabilească obligații privind taxa de plată și accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrat în scopuri de taxă, conform art. 153. G.A.G., prin operațiunile pe care le-a desfășurat în perioada respectivă, a avut calitatea de persoană impozabilă, cu toate drepturile și obligațiile care decurg din această calitate, având ca primă obligație declararea începerii activității sale ca persoană impozabilă. Valoarea totala a tranzacțiilor impozabile din punct de vedere al TVA efectuate după 1 octombrie 2007 este de 1.443.255 RON, baza impozabilă căreia îi corespunde TVA în valoare de 274.219 RON, calculată prin aplicarea cotei de 19% asupra volumului tranzacțiilor efectuate.

Pentru neplata la termen a TVA, sunt datorate și majorările de întârziere în suma totală de 133.864 RON. DGFP Suceava a depus sesizare la organele de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005. Inițial s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de G.A.G. apreciindu-se că nu sunt întrunite elementele esențiale ale laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală și nici elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii subiective. Prin decizia Tribunalului Suceava din 25 noiembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 6791/314/2011, s-a admis plângerea DGFP Suceava împotriva rezoluției din 12 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și s-a trimis cauza la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de G.A.G.

Prin hotărârea pronunțată, judecătorul a precizat motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă. Cu toate acestea, s-a apreciat că nu ar fi întrunite elementele esențiale ale laturii obiective ale infracțiunii de evaziune fiscală și nici elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii subiective. Prin faptul neînregistrării în scopuri de TVA la organul fiscal, învinuitul s-a sustras de la plata taxei pe valoare adăugată. Răspunderea învinuitului este nu numai de natură fiscală. Faptul că notarul public a transmis în format electronic declarația informativă 208 nu suplinește obligația declarării și înregistrării în scopuri de TVA a contribuabilului.

Declarația 208 se completează și se depune de către notarii publici, care au obligația calculării, încasării și virării impozitului pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal. Această declarație privește strict impozitul pe venit și nu orice tranzacție imobiliară pentru care notarul a reținut impozitul și a depus declarația 208 atrage plata taxei pe valoare adăugată. Din acest motiv, contribuabilul care desfășoară o activitate cu caracter economic și având continuitate, depășind plafonul de scutire, este obligat să se înregistreze ca plătitor de TVA. Prin neîndeplinirea acestei obligații, sursa impozabilă din punctul de vedere al taxei pe valoare adăugată nu a fost adusă la cunoștința organului fiscal (în consecință a fost ascunsă în mod intenționat), plata TVA nu s-a făcut către bugetul statului, iar dacă organele de inspecție fiscală nu s-ar fi autosesizat, statul ar fi fost prejudiciat cu sumele respective.

În aceste condiții, petenta a apreciat ca lipsite de temei soluțiile organelor de urmărire penală. Analizând plângerea formulată, instanța a constatat următoarele: Prin ordonanța nr. 66/P/2011 din data de 20 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, astfel cum a fost menținută prin ordonanța nr. 409/II/2/2012 din 25 aprilie 2012 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava (prin respingerea plângerii petentei ca neîntemeiată), s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G.A.G., administrator al SC M.G. SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005. În motivarea soluției, s-a arătat că în perioada 2005-2009, numitul G.A.G.

a construit în scop comercial mai multe apartamente prin mansardarea planșeelor unor blocuri din mun. Suceava, comercializând 47 de astfel de imobile în calitate de persoană fizică neautorizată, fără a solicita înregistrarea ca plătitor de TVA, deși a derulat tranzacții peste plafonul impus de codul fiscal, creând astfel un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 274.219 RON. Organul de control fiscal, constatând că entitatea fiscală a desfășurat activitatea comercială ca persoană fizică neautorizată și nu s-a înregistrat ca plătitor TVA după depășirea plafonului de scutire de 35.000 euro impus de legislația fiscală, a considerat că în cauză sunt date și indicii care susțin săvârșirea unor fapte de natură penală și a sesizat organele de urmărire penală.

Controlul fiscal a evidențiat 47 de tranzacții imobiliare derulate în perioada pusă controlului și a considerat această activitate ca având un caracter economic, ceea ce atrage calitatea de contribuabil al titularilor activității comerciale. Pe baza tranzacțiilor imobiliare efectuate, organul de control fiscal a stabilit o bază impozabilă în sumă de 1.443.255 RON căreia îi corespunde un TVA datorat în valoare de 274.219 RON. Pentru a putea stabili natura activității economice, natura bunului tranzacționat, calitatea de contribuabil ori persoană impozabilă și natura obligațiilor fiscale, se impune examinarea legislației în domeniu, fiscală, și comercială. Legislația română, în special C. com.

român, stabilește anumite acte juridice și operațiuni pe care le califică fapte de comerț prin săvârșirea cărora se nasc anumite raporturi juridice care sunt reglementate de legile comerciale. Conform prevederilor art. 3 C. com., sunt considerate ca fapte de comerț și „întreprinderile de construcții", doctrina comercială definind obiectul unei astfel de întreprinderi ca fiind construirea de edificii noi, dar și lucrările de transformare, adăugire și amenajare. Întreprinderea de construcții este socotită faptă de comerț, atât în cazul când întreprinzătorul procură materialele, cât și în cazul când materialele sunt procurate de beneficiar. Doctrina menționează că toate actele și faptele juridice săvârșite pentru realizarea lucrărilor de construcții au caracter comercial și deci sunt fapte de comerț contractele de vânzare-cumpărare pentru procurarea de materiale, dar și tranzacționarea imobilelor astfel construite.

Același cadru legal stabilește că nu se poate considera ca faptă de comerț cumpărarea de produse sau de mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumațiunea cumpărătorului ori a familiei sale; de asemenea, revânzarea acestor lucruri și nici uzarea produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le are după pământul său sau cel cultivat de dânsul (art. 5 C. com.). C. com. nu dă o definiție a faptei de comerț, el stabilește numai o listă a actelor juridice și operațiunilor pe care le consideră fapte de comerț.

Din examinarea dispozițiilor art. 3 C. com., rezultă că în stabilirea faptelor de comerț, legiuitorul a avut în vedere mai ales aspectul economic și mai puțin pe cel juridic, textele referindu-se la „cumpărări", „vânzări", „operațiuni", „asigurări", „depozite" etc. în absența unei definiții legale a faptei de comerț, activitățile considerate comerciale, deci economice, au fost enumerate sau stabilite prin alte acte normative, cum ar fi și legislația financiar-fiscală.

Legislația fiscală completează prevederile comerciale cu privire la faptele de comerț și consideră că activitatea de mansardare a teraselor blocurilor și tranzacționarea apartamentelor astfel obținute are un caracter economic, având continuitate, deoarece: au la bază o autorizație de construcție emisă de autoritățile locale; fiecare apartament nou are un nr. unic de identificare la cartea funciară; livrarea a fost efectuată într-un interval scurt de timp; scopul construirii și tranzacționării imobilelor a fost acela de a le vinde, nefiind folosit în interes personal. Din punct de vedere comercial și fiscal activitatea desfășurată de numitul G.A.G. este o activitate economică și impozabilă, de natura celor prevăzute în art. 126 și 127 C. fisc.

(Legea nr. 571/2003). Bunurile tranzacționate de persoanele sus-menționate sunt 47 de apartamente, imobile în accepțiunea C. civ. român. Legislația fiscală consideră ca fund generatoare de obligații fiscale transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și proprietar (art. 128 C. fisc.), printre care și tranzacționarea de construcții noi.

Potrivit C. fisc., o construcție nouă cuprinde și orice construcție transformată, astfel încât structura, natura ori destinația sa au fost modificate, sau în absența acestor modificări, dacă costul transformărilor, exclusiv taxa se ridică la minimum 50% din valoarea de piață a construcției, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării [art. 141 alin. (2) lit. f) pct. 4]. În condițiile în care prin activitatea economică desfășurată făptuitorul a transformat planșeele blocurilor în spații de locuit pe care le-a tranzacționat ca apartamente, din punct de vedere fiscal obiectul tranzacțiilor îi constituie livrarea unor construcții noi. În accepțiunea C. fisc., prin contribuabil se înțelege persoana fizică căreia îi revine obligația de plată a impozitului.

Potrivit art 127 C. fisc., este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura activităților producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități. În cazul transferului dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia prin acte juridice între vii, contribuabil este cel din patrimoniul căruia se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele acestuia (art. 77 1 C. fisc. și art. 151 2 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 1571/2003 privind C. fisc.).

Conform legislației naționale, numitul G.A.G., care a construit mai multe imobile și le-a tranzacționat prin acte juridice între vii, a dobândit calitatea de contribuabil și persoană impozabilă în accepțiunea C. fisc. Construirea și tranzacționarea de apartamente prin mansardarea planșeelor unor blocuri de apartamente este considerată activitate economică cu consecințe fiscale, întrucât are un caracter de continuitate, iar obiectul îl constituie construcția nouă, astfel că titularul faptelor de comerț devine persoană impozabilă. Potrivit art. 77 1 C. fisc., la transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia prin acte juridice între vii asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor aferente acestora, contribuabilii datorează un impozit care se va încasa de notarul public înainte de autentificarea actului translativ de proprietate sau, după caz, înaintea întocmirii încheierii de finalizare a succesiunii.

Impozitul calculat și încasat de notarul public va fi virat până la 25 a lunii următoare celei în care a fost reținut la bugetul de stat, notarul public având și obligația de a transmite în format electronic către autoritatea fiscală declarația formativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal (declarația informativă 208 - Ordinul comun nr. 1706/2008 al Ministrului Economiei și Finanțelor și al Ministrului Justiției). Pentru alte proceduri decât cea notarială sau judecătorească, contribuabilul are obligația de a declara venitul obținut în maxim 10 zile de la data transferului la organul fiscal competent în vederea calculării impozitului.

Tranzacțiile imobiliare din patrimoniul personal generează obligații fiscale achitate la notarul public care le virează către bugetul de stat, concomitent cu transmiterea în format electronic a informațiilor privind tranzacțiile impozabile. Taxa pe valoare adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul statului și care este colectat conform prevederilor C. fisc. Printre excepțiile de scutire a taxei pentru operațiunile comerciale sunt livrarea de construcții/părți de construcții și a terenurilor pe care sunt construite, cu excepția livrării de construcții noi, de părți de construcții noi sau de terenuri construibile. Potrivit art. 141 alin. (2) lit. f), pct. 3 din C. fisc., livrarea unei construcții noi sau a unei părți din aceasta înseamnă livrarea efectuată cel târziu până la 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a construcției sau a unei părți a acesteia, după caz, în urma transformării.

Persoana impozabilă stabilită în România datorează taxă pe valoare adăugată dacă cifra de afaceri anuală este superioară plafonului de 35.000 euro al cărui echivalent în RON se stabilește la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României. Cifra de afaceri care servește drept referință este constituită din valoarea totală a livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic. Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire (sub plafonul de 35.000 de euro) și a cărei cifră de afaceri este mai mare sau egală cu plafonul de scutire în decursul unui an calendaristic trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153 C. fisc.

în termen de 10 zile de la data atingerii sau depășirii plafonului. În funcție de cifra de afaceri anuală a persoanei impozabile G.A.G., în valoare totală de 1.443.255 RON, se constată că a fost depășit plafonul maxim de scutire a taxei, astfel că aceasta era obligată să se înregistreze la autoritatea fiscală și să vireze către bugetul de stat taxa pe valoare adăugată stabilită potrivit procedurilor fiscale. Date fiind temeiurile legale sus-menționate, se constată că persoana fizică G.A.G., prin activitățile economice pe care le-a desfășurat, a dobândit calitatea de contribuabil și persoană impozabilă, datorând către bugetul de stat impozit pe veniturile realizate din tranzacțiile imobiliare și taxă pe valoare adăugată pentru nivelul cifrei de afaceri superior plafonului ele scutire prevăzut de legislația fiscală.

Organul de control fiscal a formulat plângere penală împotriva entității juridice fiscale G.A.G., susținând comiterea de către aceasta, prin neînregistrarea fiscală în scopuri de TVA și prin neachitarea taxei pe valoare adăugata rezultată din activitatea economică, a infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, săvârșită prin modalitatea ascunderii bunului ori a sursei impozabile sau taxabile. Pentru a examina natura răspunderii entității juridice fiscale, se impune examinarea conținutului infracțiunii indicată în actul de sesizare.

Potrivit practicii și doctrinei penale, pentru ca o faptă să constituie infracțiune ea trebuie să îndeplinească toate condițiile și elementele prevăzute în dispoziția incriminatoare, adică să se săvârșească în asemenea împrejurări încât să satisfacă tiparul sau modelul egal abstract al infracțiunii, îndeplinind toate condițiile specifice în acest cadru, toate cerințele care determină conținutul incriminării. În consecință, dacă o faptă concretă nu prezintă vreuna din trăsăturile prevăzute de lege, ea nu poate îl considerată ca infracțiune, lipsind unul din elementele constitutive ale acesteia, situație care însă poate atrage alte tipuri de răspundere, nu cea penală. Pentru existența infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, subiectul activ al infracțiunii trebuie să ascundă bunul ori sursa impozabilă sau taxabilă, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Entitatea juridică fiscală a cărei activitate economică formează obiectul prezentei cauze a construit și tranzacțional bunurile imobile la vedere din punct de vedere juridic. Faptul că bunurile ce formează obiectul activității economice au intrat în circuitul civil la vedere este susținut de următoarele mijloace de probă și argumente: Pentru inițierea activității de construire a apartamentelor prin mansardarea planșeelor unor blocuri, entitatea fiscală a obținut autorizații de construire de la autoritatea publică locală în domeniu, respectiv Primăria Municipiului Suceava, cu obținerea tuturor avizelor impuse de emitent; imobilele apartamente obținute prin mansardare au fost tranzacționate prin birourile notariale, purtătoare de autoritate publică; tranzacționarea bunurilor s-a efectuat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale privind publicitatea imobiliară și înregistrarea la O.C.P.I.

Suceava; în momentul tranzacționării imobilelor prin birourile notariale, notarii publici au încasat și virat la bugetul de stat impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal; autoritatea publică fiscală a fost înștiințată cu privire la fiecare tranzacție imobiliară prin transmiterea în format electronic a declarației informative 208; bunurile dobândite dar. și înstrăinate sunt în evidenta autorității publice locale de taxe și impozite de la nivelul Primăriei Mun. Suceava. Toate aceste probe și argumente susțin indubitabil că întreaga activitate economică desfășurată de G.A.G. s-a efectuat la vedere din punct de vedere juridic, astfel că nu sunt întrunite elementele esențiale ale laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală.

Infracțiunea - ca act de conduită umană - comportă nu numai o latură exterioară, obiectivă, cu exprimare perceptibilă sub aspect material fizic (construirea și tranzacționarea de imobile) dar și o latură interioară, subiectivă, alcătuită din fenomenele și procesele psihice care preced, pun în mișcare și însoțesc actul de conduită antisocial, imprimându-i orientarea antisocială. Pentru existența infracțiunii nu este, prin urmare, suficientă săvârșirea unei fapte care să lezeze sau să pună în pericol valorile ocrotite de legea penală, ci mai este necesar ca fapta respectivă să exprime starea de antisociabilitate specifică a persoanei, să-i fie imputabilă sub aspectul implicării unei atitudini psihice vinovate, adică de natură a pune în evidență conștiința și voința săvârșirii faptei ce prezintă pericol social și asumarea urmărilor acesteia.

Cu toată diversitatea formelor și modelelor ei de exprimare, vinovăția penală poate fi definită ca reprezentând acea stare sau atitudine mentală cu caracter antisocial a persoanei din momentul săvârșirii infracțiunii care, fie că a avut capacitatea de a se exprima liber cât și înțelegerea semnificației antisociale a faptei penale comise, fie că, deși nu a avut reprezentarea urmărilor acestea, putea și trebuia să și le reprezinte în condițiile unei atitudini normal diligente. Neascunzând bunurile ori sursa impozabilă sau taxabilă, nu se poate nici măcar prezuma că făptuitorul G.A.G. a acționat cu intenția de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat prin plata taxei pe valoare adăugată, rezultată din activitatea economică desfășurată.

Lipsa vinovăției penale a numitului G.A.G. este susținută de: starea de fapt stabilită pe baza probelor administrate în cauză confirmă susținerile celui cercetat, în sensul că înainte de derularea activității economice au făcut demersurile necesare legale de mansardare a planșeelor blocurilor prin obținerea autorizațiilor de construire și a avizelor necesare; tranzacționarea bunurilor au efectuat-o în mod legal prin birouri notariale respectând și condițiile de publicitate imobiliară; bunurile imobile au fost înregistrate la autoritatea locală de taxe și impozite; entitatea juridică nu a desfășurat nicio activitate concretă de ascundere a bunului ori a sursei impozabile sau taxabile. Structura de poliție judiciară a propus întocmirea rechizitoriului, punerea în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței de judecată.

Însă din amplul material de urmărire penala rezultă că în cauză nu poate fi atrasă răspunderea penală a numitului G.A.G., nefiind întrunite elementele esențiale ale laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală și nici elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii subiective. Chiar dacă nu răspunde penal, în sarcina entității juridice rămân, pentru argumentele arătate în conținutul rezoluției, obligațiile datorate bugetului de stat prin înregistrarea în scop de TVA și virarea către bugetul de stat a taxei pe valoare adăugată rezultată din activitatea economică desfășurată pesie plafonul maxim; de scutire.

Nerespectarea obligației ele către persoana impozabilă de înregistrare în scopuri de TVA în termen de 10 zile de la dara atingerii sau depășirii plafonului de scutire și nevirarea către bugetul de stat a taxei pe valoare adăugată, atrage cu certitudine răspunderea fiscală a persoanei impozabile care a desfășurat activități economice în conformitate cu legislația comercială și fiscală. Natura acestei răspunderi, fiscale și nu penale, este determinată și de faptul că autoritatea fiscală teritorială, prin înregistrarea declarațiilor informative 208, a cunoscut în timp util și real activitatea economică desfășurată de entitatea juridică și ar fi putut să o înregistreze fiscal din oficiu și să stabilească obligații privind taxa de plată și accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrat în scopuri de taxa, potrivit art. 153 C. fisc.

Simpla neînregistrate în scop de TVA la organul fiscal și nevirarea taxei pe valoare adăugată datorată bugetului de stat, în condițiile în care activitatea a fost desfășurată la vedere din punct de vedere juridic nu poate atrage răspunderea penală a celor implicau. Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că plângerea este întemeiată, din următoarele considerente: În primul rând, situația de fapt a fost corect reținută de către procurorul de caz, respectiv că intimatul G.A.G., în perioada 2005 -2009 a construit mai multe apartamente prin mansardarea pianșeelor unor blocuri din Mun. Suceava, comercializând 47 de astfel de imobile, în calitate de persoană fizică neautorizată.

De asemenea, analiza naturii activității economice desfășurate de către intimat, a bunului tranzacționat, a calității de contribuabil și persoană impozabilă a titularilor tranzacțiilor imobiliare, precum și referirea la obligațiilor fiscale datorate, prin raportare la dispozițiile C. fisc. este pertinentă. S-a concluzionat așadar just faptul că în funcție de cifra de afaceri anuală a persoanei impozabile G.A.G., în valoare totală de 1.443.255 RON, a fost depășit plafonul maxim de scutire a taxei, astfel că aceasta era obligată să se înregistreze la autoritatea fiscală și să vireze către bugetul de stat taxa pe valoare adăugată stabilită potrivit procedurilor fiscale.

Or, se confundă ascunderea sursei impozabile de către intimat în scopul neplății de TVA, prin neînregistrarea Ia organele fiscale în momentul atingerii plafonului impus de lege (ca și modalitatea concretă de săvârșire a evaziunii fiscale) cu ascunderea fizică a sursei impozabile (motivând că mansardele au fost construite la vedere, fiind la stradă, deci vizibile din punct de vedere fizic) sau cu ascunderea juridică a sursei impozabile în vederea neîndeplinirii altor obligații fiscale, în alte calități (motivând parchetul că actele de vânzare cumpărare au fost încheiate la notar și de asemenea au fost îndeplinite și celelalte formalități în vederea plății anumitor impozite datorate statului, astfel că din nou activitatea a fost apreciată ca desfășurându-se la vedere și prin urmare sursa impozabilă nu a fost ascunsă).

Raționamentul potrivit căruia în speță nu este dată latura obiectivă a infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 și, pe cale de consecință, nu se poate nici măcar prezuma că intimatul ar fi acționat cu intenția de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, nefiind așadar dată nici latura subiectivă a infracțiunii analizate, a fost apreciat de către instanță ca fiind eronat. Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiune de „evaziune fiscală" fapta de „ascundere a bunului sau a sursei impozabile sau taxabile", dacă este săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Din punct de vedere fiscal „sursa impozabilă sau taxabilă" reprezintă evenimentul sau actul juridic care dă naștere obligației fiscale. Sunt astfel. de acte, cele care au ca efect dobândirea unui bun (bunul dobândit printr-un contract de vânzare-cumpărare, donație, schimb, constituie bază de impunere pentru impozit pe teren, clădiri etc), realizarea unui venit (realizarea unui venit în temeiul unui contrat de muncă, de împrumut, de vânzare cumpărare constituie bază de impunere pentru impozitul pe profit), precum și efectuarea unor acte de consum (contract de vânzare cumpărare ce constituie bază de impunere pentru TVA, accize, taxe vamale). La momentul producerii faptului juridic generator se constituie și raportul de drept material fiscal, având ca obiect creanța, statului sau unității administrativ-teritoriale asupra contribuabilului.

În speța de față, acrul de consum ce constituie bază de impunere pentru TVA îl reprezintă contractul de vânzare cumpărare din 27 august 2007, coroborat cu cele anterioare încheiate de intimat în decursul anului 2007 (toate fiind de fapt tranzacții imobiliare cu apartamente rezultate în urma mansardării unor blocuri vechi), având ca rezultat depășirea plafonului de scutire, prevăzut de art. 152 alin. (1) C. fisc. (35.000 euro pentru cifra de afaceri realizată în cursul unui an calendaristic).

Acesta avea așadar obligația, potrivit dispozițiilor art. 153 C. fisc., de a solicita înregistrarea în scopuri de TVA, până la data de 10 septembrie 2007, urmând să îndeplinească toate obligațiile specifice, cu un regim riguros de verificare, ce decurg din calitatea de plătitor TVA începând cu data de 01 octombrie 2007. Astfel, intimatul - persoană impozabilă înregistrată ca și plătitor de TVA, ar fi avut obligația să emită facturi fiscale pentru livrările de bunuri către fiecare beneficiar, să țină evidențe contabile speciale, să furnizeze organului fiscal toate justificările necesare, să întocmească și să depună lunar la organul fiscal, până la data de 25 a lunii următoare inclusiv, decontul privind TVA.

Sub aspectul laturii obiective, infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, se poate realiza fie printr-o acțiune de „ascundere'' fizică a bunului (de exemplu, în cazul unei inspecții fiscale, contribuabilul ascunde bunurile mobile impozabile), fie, printr-o inacțiune (de exemplu, nedeclararea unor servicii sau venituri de care beneficiază contribuabilul). De altfel, în această din urmă formă este întâlnită în principal în practică această infracțiune, fiind inclusă în doctrină în categoria infracțiunilor privind regimul obligațiilor nepatrimoniale, respectiv cele care privesc regularitatea procedurilor declarative. În speța de față, elementul material ai mrracțiunii analizate s-a realizat printr-o inacțiune, respectiv neîndeplinirea unei obligații nepatrimoniale, aceea de a solicita înregistrarea ca și plătitor de TVA.

Înregistrarea fiscală a intimatului trebuia să se facă prin completarea și depunerea declarației de înregistrare fiscală (formularul 020) însoțită de actele doveditoare ale informațiilor înscrise în declarație, la organul fiscal competent, în vederea atribuirii codului de înregistrare fiscală și a eliberării certificatului de înregistrare fiscală. Subsecvent îndeplinirii acestei obligații, intimatul ar fi creat cadrul legal adecvat îndeplinirii tuturor celorlalte obligații (despre care am făcut vorbire anterior, și care implicit nu au fost îndeplinite). Argumentele procurorului de caz care au condus la concluzia potrivit căreia întreaga activitate economică, desfășurată de intimat s-a efectuat, din perspectivă juridică, la vedere, nu au fost primite de către instanță.

Aceasta întrucât obținerea autorizației de construire de Ia autoritatea publică locală în domeniu, respectiv Primăria Municipiului Suceava, cu toate avizele impuse de către emitent, tranzacționarea bunurilor cu respectarea tuturor dispozițiilor legale privind publicitatea imobiliară și înregistrarea la O.C.P.I., încasarea și virarea, în momentul tranzacționării imobilului prin birourile notariale, la bugetul de stat, a impozitului pe venituri le din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, reprezintă obligații legale distincte, anterioare, respectiv concomitente efectuării construcțiilor și tranzacționării imobilelor astfel dobândite, a căror nerespectare ar fi atras alte consecințe juridice în sarcina intimatului.

Se poate spune că respectând acele obligații, activitatea economică desfășurată de intimatul G.A.G. s-a realizat nu „la vedere", ci legal, până în momentul depășirii plafonului de scutire, când în sarcina lui revenea o artă obligație (subsecventă așadar și fără nici o legătură cu celelalte), cea a solicitării înregistrării ca și plătitor de TVA. De asemenea, faptul că biroui notarial are obligația de a înștiința organul fiscal cu privire la fiecare tranzacție imobiliară prin transmiterea în format electronic a declarației informative 208 nu impietează asupra laturii obiective a infracțiunii, pe considerentul că numărul și cuantumul tranzacțiilor efectuate de către intimat erau cunoscute.

Într-adevăr, prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1706 - 1889/C/2008 s-a instituit obligația pentru notarii publici ca până la 25 inclusiv a lunii următoare semestrului în care a avut loc autentificarea actelor privind transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal să completeze și să depună la organul fiscal teritorial competent „declarația 208", declarație prin care notarii au obligația calculării, încasării și virării impozitului pe venit aferent tranzacțiilor imobiliare, comunicând și CNP - urile persoanelor care au efectuat tranzacțiile.

Dar, această obligație a fost instituită în sarcina notarului în scopul verificării respectării dispozițiilor legale privind impozitul pe venit și, în niciun caz nu instituie obligația organului fiscal (care ar fi considerată astfel prioritară în raport cu obligația contribuabilului) de a calcula cifra de afaceri a vreunei persoane fizice ce ar putea deveni „persoană impozabilă". Aceasta cu atât mai mult cu cât, în sistemul fiscal contemporan stabilirea și perceperea creanțelor fiscale se fundamentează pe regula autoimpunerii și pe principiul bunei credințe, consacrat expres de art. 12 C. proc. fisc., potrivit cărora „relația dintre contribuabili și organele fiscale trebuie să fie fundamentată pe buna credință, în scopul realizării cerințelor legii", actorul principal al acestui mecanism fiind contribuabilul.

Deși sistemul declarativ este fundamentat pe prezumția de bună-credință, nu exclude posibilitatea administrației fiscale ca, într-un anumit termen, să își exercite "dreptul de repriză", adică de a repara, insuficiențele contribuabilului sau erorile comise de aceasta în stabilirea impozitului. Astfel a procedat organul fiscal și în urma controlului fiscal efectuat, constatând depășirea plafonului de scutire prevăzut de lege prin tranzacțiile efectuate de către intimatul G.A.G., precum și atitudinea pasivă a acestuia în neîndeplinirea obligațiilor ce-i revenea, a dispus înregistrarea din oficiu, stabilindu-se pentru ansamblul tranzacțiilor efectuate în perioada 01 octombrie 2007-31 decembrie 2009 o bază impozabilă în sumă de 1443.255 RON cu un TVA aferent de 274.219 RON, pentru neplata căreia s-au calculat și majorări în sumă de 133.864 RON.

Concomitent însă, se pune problema combaterii eludării impunerii, fiind esențială în materie fiscală aplicarea unei sancțiuni, drept garanție a eficacității dreptului. Astfel, organele fiscale sunt competente să sancționeze acele fapte ce constituie contravenții, prin aplicarea de amenzi fiscale. Însă, atunci când fapta se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală sau infracțiunilor asimilate, instrumentele de drept fiscal sunt înlocuite cu instrumente de drept penal, Având în vedere faptul că organele de cercetare penală au apreciat la un moment dat și că neînregistrarea ca plătitor de TVA este sancționată contravențional conform art. 219 alin. (2) lit. d) C. proc.

fisc., în forma „nedenunerea sau depunerea cu întârziere a declarației de înregistrare", instanța a considerat că se impun a fi făcute următoarele precizări. Astfel, texul legal care reglementează contravenția la care s-a făcut referire în referatul organului de cercetare penală este art. 219 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 și are uimitorul conținut: „nedepunerea la termenele prevăzute de lege a înregistrare fiscală sau de mențiuni". Elementul material al infracțiunii analizate s-a realizat printr-o inacțiune, respectiv neîndeplinirea unei obligații nepatrimoniale, aceea de a solicita înregistrarea ca și plătitor de TVA.

Este adevărat că îndeplinirea acestei obligații presupunea depunerea la termenul prevăzut de lege a unei declarații, dar delimitarea de contravenția prezentată se face în raport de criteriul unic al gravității faptei comise, iar în speța de față fapta prezinte gradul de pericol suficient pentru delimitarea sa în raport de contravenție prin prejudiciul mare cauzai statului, prin faptul că au fost desfășurate un număr mare de tranzacții imobiliare (47), prin aceea ca depășirea plafonului de scutire prevăzut de lege a avut loc în august 2007, în timp ce intrarea în legalitate a intimatului s-a făcut, nu din proprie inițiativă, ci din oficiu, în urma controlului organului fiscai din 20 aprilie 2010. Mai mult decât atât, depunerea acelei declarații și, în consecință, înregistrarea ca și plătitor de TVA era esențială nu numai pentru îndeplinirea ulterioara a obligațiilor care i-ar fi revenit, dar și pentru a da posibilitatea administrației să mențină o evidență completă și actualizată a tuturor contriouabililor, codul de înregistrare fiscală atribuit acestora fiind elementul cheie în organizarea evidenței în sistem de prelucrare automată a datelor (altfel spus sursa impozabilă ar fi astfel la vedere, putând fi verificată), Pentru toate motivele mai sus invocate, apreciind că în cauză este dată infracțiunea de evaziune fiscală sub aspectul atât a laturii obiective cât și subiective,

probatoriul administrat în faza de urmărire penală fiind, apreciat ca suficient și lămuritor sub acest aspect, instanța a admis plângerea formulată de către DGFP Suceava împotriva ordonanței nr. 66/P/2011 din data de 20 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, menținută prin ordonanța nr. 409/1172/2012 din 25 aprilie 2012 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în contradictoriu cu intimatul G.A.G. și, pe cale de consecință, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., a dispus desființarea actelor procurorului, cu reținerea cauzei spre judecată la nivelul Tribunalului Suceava.

După investirea instanței cu soluționarea cauzei de față, a fost audiat inculpatul, care nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care este cercetat, motivat de faptul că deciziile de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, care au format obiectul plângerii penale formulată de DGFP Suceava, au fost anulate de către secția de contencios administrativ-fiscal din cadrul Tribunalului Suceava, iar din certificatul de atestare fiscală din 08 noiembrie 2012, pe care l-a depus la dosar, rezultă că nu are nicio obligație de plată fiscală.

Instanța, analizând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, a constatat că prin sentința nr. 1888 din 22 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. 8863/86/2011, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 4340 din 03 septembrie 2012, au fost anulate actele fiscale contestate de către reclamantul G.A.G. În adoptarea acestei hotărâri, instanța de contencios administrativ a avut în vedere că, în urma unui control tematic, inspectorii fiscali au constatat că soții G.A.G.

și M. au efectuat în perioada 2006-2009 un număr de 47 tranzacții imobiliare având ca obiect înstrăinarea unor apartamente rezultate din mansardarea a trei blocuri de locuințe, drept care au reținut desfășurarea de către soți a unei activități economice din care s-au obținut venituri cu caracter de continuitate, sens în care exista obligația înregistrării ca plătitor de TVA odată cu depășirea plafonului de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1) din Legea nr. 571/2003. Pe cale de consecință, în temeiul art. 127 alin. (1) și (2) și art. 153 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 raportat la art. 152 alin. (6) din Legea nr. 571/2003, a fost emisă decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 26 aprilie 2010, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală din 26 aprilie 2010, întocmite de Activitatea de Inspecție Fiscală Suceava, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului G.A.G.

o creanță fiscală în sumă de 408.083 RON reprezentând: 274.219 RON TVA și 133.864 RON majorări de întârziere aferente TVA. Ulterior, s-au emis alte trei decizii de impunere privind obligații fiscale accesorii debitului principal de 408.083 RON, toate titlurile de creanță fiscală fiind contestate de reclamant în cadrul contestației administrative, iar apoi in instanță, argumentul principal constând în invocarea unui caz de scutire de la obligația de plată a TVA. Astfel, reclamantul s-a prevalat în apărare de dispozițiile favorabile ale art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003, potrivit cărora sunt scutite de taxă: livrarea de construcții/părți de construcții și a terenurilor pe care sunt construite, precum și a oricăror altor terenuri.

Sub acest aspect, Tribunalul a constatat că potrivit art. 141 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 sunt scutite de taxă: (...) f) livrarea de construcții/părți de construcții și a terenurilor pe care sunt construite, precum și a oricăror altor terenuri. Prin excepție, scutirea nu se aplică pentru livrarea de construcții noi, de părți de construcții noi sau de terenuri construibile.

În sensul prezentului articol, se definesc următoarele: 1. teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcții, conform legislației în vigoare; 2. construcție înseamnă orice structură fixată în sau pe pământ; 3. livrarea unei construcții noi sau a unei părți din aceasta înseamnă livrarea efectuată cel târziu până la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a construcției sau a unei părți a acesteia, după caz, în urma transformării; 4. o construcție nouă cuprinde și orice construcție transformată astfel încât structura, natura ori destinația sa au fost modificate sau, în absența acestor modificări, dacă costul transformărilor, exclusiv taxa, se ridica la minimum 50% din valoarea de piață a construcției, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării.

Prin urmare, în soluția legii fiscale, sunt scutite de taxă livrările de construcții, cu excepția construcțiilor noi, înțelegând aici fie construcțiile noi cu structură, fixată în sau pe pământ, fie construcțiile vechi, dar transformate astfel încât structura, natura ori destinația au fost modificate sau, în absența acestor modificări, dacă costul transformărilor, exclusiv taxa, se ridică la minimum 50% din valoarea de piață a construcției, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării. Or, de lege tata, mansardele create pe terasa celor trei blocuri nu sunt construcții noi în accepțiune fiscală, deoarece nu au structuri fixate în sau pe pământ, astfel cum rezultă de altfel din OMTCT nr. 364/2005 pct. 4.1.

din Anexă care la parag. 5 prima liniuță subliniază lipsa fundației și a plăcii pe sol, precum și din documentația tehnică care a stat la baza emiterii autorizațiilor de construire și raportul de expertiză. Totodată, având în vedere caracterul de lucrare de reabilitare termică a executării de șarpante mansardate (OMTCT nr. 364/2005) și punctele de vedere exprimate de specialiștii în construcții Tribunalul a constatat că prin construirea mansardei nu se modifică structura de rezistență a construcției existente, natura de construcție civilă sau destinația locativă.

De fapt, coroborând opiniile tehnice date în cauză și prevederile OMTCT nr. 364/2005, Tribunalul a reținut că executarea de șaipante mansardate determină crearea unor spații noi compatibile funcției locative (apartamente), care sunt părți noi adăugate unei construcții vechi, dar care nu pot fi calificate separat ca și construcții noi în sensul art. 141 alin. (2) lit. f) teza secundă din Legea nr. 571/2003, din moment ce nu au structura fixată în sau pe pământ. Așa fiind, dincolo de consecințele inechitabile care se pot prevedea, având în vedere că legiuitorul a ales să definească ce se înțelege prin „construcție nouă", îngrădind spațiul de interpretare a instanței de contencios fiscal, apărările formulate de reclamant nu au putut fi înlăturate, rezultând că interpretarea organului fiscal excede cadrului reglementat.

În plus de aceasta, Tribunalul a remarcat, ca un alt motiv de nelegalitate, și vicierea procedurii de impunere prin stabilirea întregii creanțe în sarcina exclusivă a reclamantului, deși din constatările fiscale a rezultat încheierea contractelor de vânzare și realizarea de venituri de către ambii soți drept care, având în vedere că H.G. nr. 1620/2009 (a cărei efect retroactiv este oricum discutabil exclusiv în considerarea efectului interpretativ) prestabilește numai un caz de reprezentare, iar nu și angajarea exclusivă a răspunderii fiscale, creanța fiscală calculată integral în sarcina lui G.A.G., fără stabilirea prealabilă a contribuției soților și a cotei legale de venit, nu poate fi confirmată pe cale judiciară, atrăgând nulitatea titlurilor de creanță fiscală.

În considerarea celor două motive sus-expuse, Tribunalul a constatat că cele patru titluri de creanță contestate în cauză, precum și deciziile aferente de soluționare a contestațiilor administrative sunt nelegale, și pe cale de consecință, le-a anulat. În speță, tribunalul a avut în vedere că potrivit art. 44 alin. (3) C. proc. pen., „Hotărârea definitivă a instanței civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabilă în procesul penal are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale”. Având în vedere că prin sentința menționată anterior au fost anulate actele fiscale cu referire la obligațiile fiscale suplimentare de plată, împrejurare care constituie o chestiune prealabilă în procesul penal, a reținut că fapta imputată inculpatului nu este prevăzută de legea penală.

Deși DGFP Suceava s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 408.083 RON, din care: 274.219 RON TVA și 133.864 RON majorări de întârziere aferente TVA, din certificatul de atestare fiscală din 08 noiembrie 2012, emis de aceeași instituție, rezultă că numitul G.A.G. - tranzacții imobiliare - având cod de identificare fiscală 26760530 nu are nicio obligație fiscală față de aceasta. În raport de cele arătate, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., instanța l-a achitat pe inculpatul G.A.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005. Potrivit art. 346 alin. (4) C. proc. pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român - ANAF - DGFP Suceava, cu referire la suma totală de 408.083 RON (274.219 RON TVA și 133.864 RON majorări de întârziere aferente TVA), pretinsă de la inculpat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel partea civilă Ministerul Finanțelor - ANAF - prin DGFP Suceava. În motivarea acestuia, s-a arătat, în esența, că în mod greșit s-a reținut că fapta comisă de către inculpat nu este prevăzută de legea penală, în condițiile în care hotărârea definitivă a instanței civile prin care s-a soluționat plângerea formulată de inculpat împotriva deciziei de impunere nu are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale cu privire la existența faptei penale și a vinovăției persoanei care a comis-o. Inculpatul, persoană fizica neaiitorizată, a comis infracțiunea de evaziune fiscală., prin aceea că nu s-a înregistrat ca plătitor de TVA, în condițiile în care avea această obligație, prin depășirea plafonului prevăzut la art. 152 alin. (1) din Legea nr. 571/2003.

Activitatea desfășurată de inculpat a fost una economică producătoare de venituri, tranzacțiile efectuate devenind impozabile odată cu depășirea plafonului de 35.000 euro. Prin decizia penală nr. 73 din 30 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Ministerul Finanțelor - ANAF - prin DGFP Suceava împotriva sentinței penale nr. 57 din data de 06 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 13233/86/2012. A fost obligată partea civilă la plata către