ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1004/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1004/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 53 din

24 ianuarie 2013 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, în baza art. 257

alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 37 lit.

b) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.N. la 4 pedepse de cate 3 ani închisoare

fiecare.

În baza art. 33

lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului,

urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aplicată, aceea de 3 ani închisoare,

cu aplic. art. 71 C. pen. - art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 350 C. proc. pen. și s-a dispus arestarea inculpatului.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție nr. 137/P/2010 din 24 ianuarie 2012, s-a dispus trimiterea în judecată

a inculpatului I.N. pentru săvârșirea a patru infracțiuni de trafic de influență

prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.

art. 37 lit. b) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Prin actul de

sesizare, s-a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 17

mai 2010 a fost înregistrat la Direcția Națională Anticorupție denunțul formulat

de numitul S.I.A., în care acesta a relatat că, în cursul lunii martie 2010, numitul

I.M. (identificat ulterior ca fiind I.N.), a afirmat că deține funcția de consilier

la Prefectura Județului Ilfov și că poate intermedia pentru firma denunțătorului,

SC M.G.G.C. SRL, atribuirea directă de lucrări edilitare de la Primăria comunei

G. I.N. a menționat explicit că este o persoană cu influență asupra consilierilor

și că orice se poate rezolva dacă denunțătorul „va onora”.

În acest sens,

I.N. a organizat o întâlnire între denunțător și Primarul comunei G., pe parcursul

căreia s-a discutat despre un program cuprinzând mai multe proiecte. Denunțătorul

a fost prezentat de I.N. ca fiind persoana reprezentantă a firmei care urma să preia

lucrările prin atribuire directă.

Ulterior acestei

întrevederi, într-o întâlnire ulterioară pe care cei doi au avut-o, la inițiativa

lui I.N., la Restaurantul H., acesta i-a solicitat denunțătorului suma de 30.000

euro, pentru a face să fie „în regulă toate actele de atribuire” și pentru „a-i

onora” pe anumiți consilieri.

Aceste solicitări

au fost reiterate ulterior și telefonic, precum și în cadrul altor întâlniri.

În săptămâna 07-11

iunie 2010, denunțătorul a mai fost contactat telefonic de două ori de numitul I.N.,

motivul fiind acela de a evalua disponibilitatea acestuia de a da suma de bani solicitată.

Astfel, I.N. l-a întrebat dacă a reușit să obțină sumele respective, folosind expresia

„te-ai dezghețat?”, iar denunțătorul i-a răspuns că urmează să recupereze sumele

aferente unor lucrări, făptuitorul arătându-se mulțumit și stabilind să se întâlnească

în perioada imediat următoare.

La data de 15

iunie 2010, numitul S.I.A. s-a întâlnit la Restaurantul H. cu numitul I.N.

După formulele

de salut, numitul S.I.A. i-a relatat numitul I.N. câteva detalii privind anumite

lucrări de construcții efectuate prin firma sa iar apoi cei doi au discutat despre

chestiuni familiale.

În continuare,

cel în cauză a abordat subiectul întâlnirii și a descris câteva tipuri de contracte

în baza cărora urmează să se deruleze lucrări de construcții industriale și civile,

de infrastructură feroviară și rutieră, în țări aparținând Orientului apropiat -

Irak, Quatar, Libia, Iordania.

În acest context,

numitul I.N. a enumerat tipurile de proceduri privind licitațiile care au ca obiect

atribuirea de contracte în domeniile menționate mai sus din țările menționate, cu

deosebire în Irak, în funcție de valoarea acestora - tipuri de garanții, valori

minime și maxime ale contractelor în funcție de care variază și procedura de atribuire

a acestora (zece milioane de dolari, o sută milioane de dolari). Drept răspuns,

denunțătorul a făcut precizarea că ar avea nevoie de o evaluare a situației financiară

a firmei sale pentru a putea avea în vedere o eventuală participare la licitațiile

enumerate de numitul I.N.

În sprijinul celor

afirmate mai sus, cel în cauză a subliniat faptul că ar avea conexiuni în Irak la

nivel de prim-ministru și de ministru al lucrărilor publice, iar intermediarul ar

fi „nepotu'... așa... care el facilitează totu' acolo!”.

De asemenea, numitul

I.N. a făcut o descriere a tipurilor de „comisioane” percepute în cazul finalizării

procedurii de atribuire a unui potențial contract în Irak. Astfel, numitul I.N.

a precizat faptul că partea română ar putea încasa printr-un intermediar cu titlul

de consultant juridic un comision în cuantum de 3-3,5% din valoarea contractului,

iar comisionul partenerului irakian ar putea ajunge până la 5-5,5% din valoarea

primei tranșe plătite de beneficiar, în virtutea facilitării obținerii acestui contract.

În continuare,

numitul I.N. a făcut o serie de precizări privitoare la portofoliul de prezentare

al firmei contractoare-capital social, istoric cu lucrări efectuate, calitatea de

contractant/subcontractant, studii de fezabilitate, număr de muncitori - portofoliu

care ar fi necesar să se circumscrie cerințelor din caietul de sarcini al licitației

și care ar facilita obținerea contractului. Pe parcursul acestor precizări denunțătorul

a intervenit cu completări privind chestiunile în discuție (procedura de selecție,

detalii privind întocmirea și semnarea contractului, plata sumelor stipulate în

contract) și a oferit exemple de firme și persoane, cunoștințe ale sale, însă fără

să le fi nominalizat, care au obținut contracte în domeniul amintit mai sus și a

descris, sumar, modul în care acestea au acționat. în același context, cel în cauză

a reluat chestiunea „comisioanelor” pentru părțile implicate și a estimat valoarea

totală a acestora la 8-10% din valoarea totală a contractului.

Numitul S.I.A.

a adus din nou în discuție o firmă din domeniul construcțiilor de drumuri, T., ce

ar putea intra ca și contractant într-un potențial contract cu Irak și cu care ar

mai fi lucrat anterior în parte.

În continuare,

numitul I.N. a menționat faptul că pe teritoriul irakian, în eventualitatea obținerii

unui contract ar fi nevoie de o persoană împuternicită să reprezinte interesele

firmei din România și care ar urma să fie numită printr-un mandat de reprezentare

autentificat de către ambasadă. I.N. a sugerat faptul că această persoană ar putea

fi chiar „nepotu'” la care s-a făcut referire mai sus.

În acest punct

al discuției, cel în cauză a subliniat foarte clar faptul că, în cazul atribuirii

contractului firmei aparținând denunțătorului, acesta ar trebui să plătească în

România o sumă de o sută de mii de euro în două tranșe (prima la atribuirea contractului

după procedura de selecție, iar a doua la semnarea contractului) și a motivat această

cerință prin replica „pentru că avem conexiunea acolo!”, detaliu asupra căruia cel

în cauză a revenit cu insistență și mai târziu în cadrul aceleiași discuții.

Discuțiile purtate

au urmat o altă direcție, respectiv contractele care presupun lucrări de efectuat

pe teritoriul României, chestiune în care numitul I.N. și-a exprimat întreaga „disponibilitate”

privind mijlocirea obținerii unor contracte pentru „orice licitație doriți, pe SEAP,

bineînțeles, dacă mergeți unde trebuie, comisionul este... 10%!” (SEAP este site-ul

oficial al licitațiilor din România - n.n). Astfel, cel în cauză i-a prezentat denunțătorului

două propuneri - o licitație în valoare de cinci milioane de euro privind lucrările

de reabilitate și extindere la o stație de tratare a apei potabile și a adăugat

faptul că în acest caz, valoarea „comisionului” este de 10%, respectiv 50.000 euro,

și o altă licitație în valoare de doisprezece milioane de euro privind lucrările

de construcții, amenajarea terenului și instalarea de utilități la obiectivul de

investiții „X” pentru care numitul I.N. a enumerat condițiile de participare, garanția

de participare și de bună execuție. Numitul S.I.A. și-a exprimat disponibilitatea

de a participa la procedura de selecție pentru licitația în valoare de cinci milioane

de euro și a precizat că ar avea douăzeci și cinci de mii de euro pentru prima tranșă

din „comision” moment în care numitul I.N. a explicat și modul în care banii vor

fi plasați „cei douăzeci și cinci o să-i puneți într-un cont cu liberare la data

licitație, după ce să dă documentul acela că ați câștigat licitația.”

În continuare,

cel în cauză i-a prezentat denunțătorului o altă propunere privind o licitație a

Societății Naționale de Gaze Naturale R. context în care a precizat că „mă duc la

cine trebuie, directorul R.!”, și a explicat din ce cauză alte firme participante

la această procedură nu au obținut contractul privind licitația în discuție. Numitul

I.N. a reluat propunerea privind licitația de cinci milioane de euro („dacă vreți

s-o rezolvați, să fiți sigur că câștigați, că băgați mâna la... mergeți cu mine

la cine vreți, nu contează pentru ce!), moment în care S.I.A. a amânat răspunsul

pentru ziua următoare, după ce își va fi analizat situația financiară, după care

I.N. și-a reiterat disponibilitatea mijlocirii obținerii contractelor pentru oricare

dintre licitațiile de pe site-ul SEAP.

În timpul acestei

întâlniri, I.N. a discutat la telefon cu o persoană neidentificată și a afirmat

la un moment dat că „Lasă că vorbesc eu cu ăla mare și vedem!”, iar după încheierea

convorbirii telefonice a reluat discuția cu S.I.A. privind contractele din străinătate,

reluând enumerarea etapelor pe care acesta le-ar avea de parcurs în cazul câștigării

unui asemenea contract.

La data de 26

august 2010, a fost înregistrat la Direcția Națională Anticorupție denunțul formulat

de numitul M.P., patron al SC G.M.I. SRL. Acesta a arătat că la sfârșitul lunii

iulie 2010 a fost contactat telefonic de o persoană pe care o cunoaște din vedere

de la unele discuții purtate la societatea de distribuție a gazelor, sub numele

de „R.”, acesta propunându-i să se întâlnească undeva în zona centrală, pentru a

discuta despre o lucrare de anvergură, pe care acesta nu o putea angaja singur.

Cei doi s-au întâlnit în jurul orei 10.30 într-o parcare din apropiere, prilej cu

care numitul „R.” i-a comunicat denunțătorului că urmează să se întâlnească cu o

persoană care le va spune în mod concret despre ce lucrare este vorba. Numitul „R.”

a contactat telefonic o persoană care Ie-a propus o întâlnire la o terasă la ora

11.30. La întâlnire au venit încă trei persoane, respectiv o persoană de sex feminin

și două persoane de sex masculin, dintre care ulterior s-a constatat că unul era

numitul I.N. (care se recomandă cu prenumele M.). Din relatările acestora a rezultat

că era vorba de o lucrare de amenajări parcuri - alei asfaltate cu pavele -, în

capitală, că valoarea investiției se ridica la suma de 500 miliarde ROL, pentru

care cele trei persoane au solicitat un „comision” de 100.000 euro înainte de semnarea

contractului, asigurându-l pe denunțător de câștigarea licitației, întrucât aceștia

ar fi cunoscut persoane influente din cadrul Ministerului Agriculturii, unde pretindeau

că lucrează. În timpul discuțiilor, persoanele respective au înfățișat niște documente,

din care au citit valoarea lucrărilor și condițiile de participare la licitație.

Denunțătorul nu

Ie-a dat un răspuns pe loc, urmând să îi contacteze prin intermediul domnului „R.”

peste câteva ore, pentru a le comunica hotărârea sa.

Întrucât răspunsul

comunicat a fost negativ, în după-amiaza aceleiași zile, denunțătorul a fost contactat

telefonic de numitul I.N., care i-a propus să se întâlnească în jurul orei 19.00.

Cu ocazia respectivei întâlniri, I.N. și-a manifestat nemulțumirea cu privire la

faptul că denunțătorul nu este de acord cu afacerea propusă, precum și cu privire

la colegii săi, cu care stabilise ca acel „comision” să fie de 60.000 euro, iar

nu de 100.000 euro, așa cum prezentase celălalt bărbat prezent la întâlnire.

I.N. a precizat

că îl va contacta pe denunțător dacă vor mai fi alte asemenea lucrări și că, pe

viitor, acesta va trebui să discute numai cu el.

La data de 24

noiembrie 2010, a fost înregistrat la Direcția Națională Anticorupție denunțul formulat

de C.P., în care acesta a arătat, în esență, că, în cadrul unei discuții purtate

la 21 octombrie 2010 cu făptuitorul I.N. referitor la posibilitatea obținerii unor

fonduri nerambursabile pentru realizarea unor investiții în energie verde - instalații

eoliene -, acesta a menționat că „îi poate da o persoană importantă, (...) care

este mâna dreaptă a premierului și are toate porțile deschise”, spunând și că îl

va prezenta pe cel interesat „unde trebuie”, urmând a fi plătit un „comision” de

3% din valoarea lucrării.

Ce doi s-au reîntâlnit

la 17 noiembrie 2010, când I.N. i-a propus denunțătorului încheierea unei afaceri,

având ca obiect cumpărarea unui pachet de 11 apartamente în zona centrală, la prețul

total de 880.000 euro + TVA. Conform susținerilor făptuitorului, acest pachet s-ar

fi aflat la lichidator, în cadrul unei proceduri judiciare de lichidare, solicitarea

sa fiind de 50.000 euro pentru sine și pentru o altă persoană, care făcea legătura

cu lichidatorul, făptuitorul afirmând că, în momentul primirii acestei sume, „se

urcă în mașină cu denunțătorul și merg direct la lichidator”. Explicația dată de

făptuitor pentru posibilitatea cumpărării acestui pachet de la lichidator a fost

aceea că „astea au fost deja adjudecate, iar anunțul de licitație s-a dat la Paris”

(locul de domiciliu al proprietarului - n.n.), denunțătorului i s-au mai comunicat

și alte variante, referitoare la alte imobile, în situații și condiții similare.

Întrucât până

la data următorului contact cu denunțătorul, pachetele respective fuseseră „câștigate”

de alte persoane, conform susținerilor făptuitorului, în cadrul unei alte întrevederi,

avută la 30 noiembrie 2010, făptuitorul I.N. i-a comunicat denunțătorului C.P. posibilitatea

încheierii unei alte afaceri avantajoase, acesta din urmă anunțându-l pe făptuitor

că deja intrase în posesia sumei de 50.000 euro, solicitată pentru afacerea inițială

privind apartamentele. Afacerea propusă privea achiziționarea unei clădiri de 3.063

m.p., aflată, de asemenea, la lichidator, prețul la care putea fi cumpărată fiind

de 2,2 milioane euro +TVA. Pentru intermedierea legăturii cu lichidatorul și încheierea

acestei afaceri, I.N. a pretins suma totală de 250.000 euro, precizând că 50.000

euro sunt pentru lichidator, iar restul de 200.000 euro sunt „comisionul” său. Cu

această ocazie, făptuitorul I.N. a afirmat către denunțător că merg la lichidator

și la judecătorul sindic, având oamenii lor.

Din actele efectuate

în cauză în legătură cu faptele prezentate la acest punct al expunerii nu au rezultat

indicii temeinice privind comiterea unei fapte penale de către avocatul M.C. din

cadrul Baroului București.

La data de 07

decembrie 2010 organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la

săvârșirea de către I.N. a unei noi infracțiuni de trafic de influență, prev. de

art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fapta constând în aceea că,

la data de 07 decembrie 2010, cu ocazia unei întâlniri pe care a avut-o la Hotel

Marriot cu un om de afaceri din Turcia, numitul K.L., i-a prezentat acestuia oportunitatea

încheierii unor contracte de execuție lucrări în țări arabe, cu precădere Libia,

menționând că are cele mai bune conexiuni la nivelul Ministerului Afacerilor Externe,

respectiv o persoană care lucrează în acest minister pe zona Libia.

Situația de fapt

de la acest punct a fost discutată de inculpat și telefonic cu numita „L.”, la 06

decembrie 2010, I.N. afirmând că îi va da cetățeanului turc un dosar de prezentare,

iar proiectul va fi accesat în Libia, fapt ce a determinat o îngrijorare din partea

interlocutoarei, care a spus: „să dea omul atâția bani? O sută de mii de euro unde

se dau?”.

I.N. a mai precizat

în cadrul întâlnirii din 07 decembrie 2010, că proiectele sunt în valoare de cel

puțin 100 milioane dolari S.U.A. și a subliniat că din avansul de 25-30% din valoarea

lucrării omul de afaceri turc va trebui să achite „obligațiile” (față de persoanele

din România - n.n.), aceste „obligații” fiindu-i aduse la cunoștință anterior cetățeanului

turc de numita „L.”, cunoștință comună a celor doi, respectiv 3% comision de consultanță

(reprezentând, în fapt, parte din prețul traficării influenței) și suma de 100.000

euro cash. I.N. a menționat că jumătate din cei 3% trebuie dați când se pleacă din

România, pentru firma de consultanță, iar jumătate după începerea lucrărilor și

primirea avansului de la beneficiarul lucrării.

Omul de afaceri

turc a susținut că va trebui întâi să vadă proiectul, I.N. asigurându-l că i se

vor da informații cu privire la acesta. La această întrevedere a participat, în

parte, și martorul P.R.A., care a declarat că a fost prezentat cetățeanului turc

ca fiind o persoană cu posibilități relaționale de afaceri pe spațiul țărilor arabe.

Modalitățile prin

care inculpatul I.N. a lăsat să se creadă că are influență asupra unor funcționari

pentru a-i determina să facă anumite acte ce intrau în atribuțiile lor de serviciu

au fost următoarele:

- organizarea

unei întâlniri între martorul-denunțător S.I.A. și Primarul comunei G., pe parcursul

căreia s-a discutat despre un program cuprinzând mai multe proiecte,

- sublinierea

în prezența martorului-denunțător S.I.A. a faptului că ar avea conexiuni în Irak

la nivel de prim-ministru și de ministru al lucrărilor publice, iar intermediarul

ar fi „nepotu’... așa... care el facilitează totu' acolo!”,

- purtarea de

către I.N., în prezența martorului-denuntător S.I.A., a unor discuții telefonice

cu o persoană neidentificată, afirmând la un moment dat: „Lasă că vorbesc eu cu

ăla mare și vedem!”,

- înfățișarea

unor documente, în timpul întâlnirii avute cu martorul-denunțător M.P., acte din

care a citit valoarea lucrărilor și condițiile de participare la licitație,

- creând acestuia

convingerea existenței unor piste relaționale importante pentru afacerea ce urma

a se derula.

În cadrul unei

discuții purtate la 21 octombrie 2010 cu martorul-denunțător C.P., învinuitul I.N.

a menționat, referitor la posibilitatea obținerii unor fonduri nerambursabile pentru

realizarea unor investiții în energie verde - instalații eoliene - că „îi poate

da o persoană importantă..., care este mâna dreaptă a premierului și are toate porțile

deschise”, spunând și că îl va prezenta pe cel interesat „unde trebuie”;

- cu ocazia solicitării

de la martorul-denunțător C.P. a sumei de 50.000 euro pentru sine și pentru o altă

persoană, care făcea legătura cu lichidatorul, I.N. a afirmat că, în momentul primirii

acestei sume, „se urcă în mașină cu denunțătorul și merg direct la lichidator”,

explicând posibilitatea cumpărării acestui pachet de la lichidator prin aceea că

„astea au fost deja adjudecate, iar anunțul de licitație s-a dat la Paris”, creând

impresia unei informări având ca sursă directă funcționarul;

- la data de 07

decembrie 2010, cu ocazia unei întâlniri pe care a avut-o la Hotel M. cu un om de

afaceri din Turcia, numitul K.L., învinuitul i-a prezentat acestuia oportunitatea

încheierii unor contracte de execuție lucrări în țări arabe, cu precădere Libia,

menționând că are cele mai bune conexiuni la nivelul Ministerului Afacerilor Externe,

respectiv o persoană care lucrează în acest minister pe zona Libia, și folosind

aceeași manieră convingătoare de prezentare a unor informații, ca și cum ar fi provenit

direct din sfera de activitate a funcționarilor pe lângă care ar fi urmat să-și

folosească influența.

Fiind audiat,

inculpatul I.N. a declarat că recunoaște faptele ce au fost reținute în sarcina

sa, arătând că sumele de bani pretinse erau numite „comisioane” și că a afirmat

față de denunțători fie că „știe pe acela mare de la SEAP”, fie că „deține conexiuni

la nivel de ministru al lucrărilor publice”, fie că „îl cunoaște pe fratele lui

M.H., care are o firmă de consultanță și care ar fi mâna dreaptă a premierului,

având toate porțile deschise”.

Tribunalul a reținut

ca situația de fapt expusa în actul de sesizare al instanței are la bază următoarele

mijloace de probă și anume:

- denunțul și

declarațiile martorului denunțător S.I.A.;

- denunțul și

declarația martorului denunțător C.P.;

- denunțul și

declarația martorului denunțător M.P.;

- declarația martorului

R.M.;

- declarația martorului

P.R.A.;

- declarațiile

învinuitului I.N.;

- proces-verbal

de redare a unei convorbiri telefonice dintre I.N. și S.I.A. din 15 iunie 2010;

- proces-verbal

de redare a discuției purtate în mediul ambiental între I.N. și S.I.A. la 15

iunie 2010;

- proces-verbal

de redare a discuției purtate în mediul ambiental între I.N. și S.I.A. la 13

iulie 2010;

- proces-verbal

de redare a unei convorbiri telefonice dintre I.N. și S.I.A. din 28 iulie 2010;

- proces-verbal

de redare a unei convorbiri telefonice dintre I.N. și M.P. din 30 iulie 2010;

- proces-verbal

de redare a două convorbiri telefonice dintre I.N. și R.M. din 01 octombrie 2010;

- proces-verbal

de redare a unei convorbiri telefonice dintre I.N. și R.M. din 04 octombrie 2010;

- proces-verbal

de redare a unei convorbiri telefonice dintre I.N. și R.M. din 06 octombrie 2010;

- proces-verbal

de redare a trei convorbiri telefonice dintre I.N. și C.P. din 29 noiembrie

2010;

- proces-verbal

de redare a discuției purtate în mediul ambiental între I.N. și C.P. la 21

octombrie 2010;

- proces-verbal

de redare a discuției purtate în mediul ambiental între I.N. și C.P. la 17

noiembrie 2010;

- proces-verbal

de redare a discuției purtate în mediul ambiental între I.N. și C.P. la 30

noiembrie 2010;

- proces-verbal

de redare a șase convorbiri telefonice dintre I.N. și C.P. din 01 decembrie 2010

- 02 decembrie 2010;

- proces-verbal

de redare a cinci convorbiri telefonice dintre I.N. și „L.” din 06 decembrie 2010;

- proces-verbal

de redare a discuției purtate în mediul ambiental între I.N. și cetățeanul turc

K.L. la 07 decembrie 2010;

- listingul convorbirilor

și comunicărilor telefonice interceptate și înregistrate în perioada 15 iunie

2010 - 10 decembrie 2010 - 11 suporți optici inscripționați, conținând convorbirile

telefonice și cele purtate în mediul ambiental, relevante pentru cauză, conform

art. 91

3

C. proc. pen.

Analizând coroborat

materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și al cercetării

judecătorești, instanța a reținut in fapt și în drept următoarele:

Pe parcursul cercetării

judecătorești, după citirea actului de sesizare, conform art. 322 C. proc. pen.,

instanța a procedat la audierea inculpatului în conformitate cu dispozițiile

art. 323 C. proc. pen., cât și a martorilor din acte, în conformitate cu dispozițiile

art. 327 C. proc. pen., declarațiile acestora fiind consemnate in scris și atașate

la dosarul cauzei.

Astfel s-a procedat

la termenul din 25 aprilie 2012 la audierea inculpatului I.N., care a arătat că

știe pentru ce este trimis în judecata penală, dar că nu se face vinovat de săvârșirea

faptelor reținute în sarcina sa prin rechizitoriul Parchetului, instanța reținând

că deși nu a contestat faptul că îi cunoaște pe denunțători sau pe martorii implicați

în această cauză și de asemenea nu a negat nici intâlnirile cu aceștia, a încercat

în fața instanței să prezinte o altă latură a situației de fapt, în sensul că nu

Ie-a solicitat nici un fel de comision acestora pretinzând că are influență asupra

altor persoane, ci doar au purtat discuții pe diverse teme de afaceri în care puteau

lucra împreună, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

La termenul de

judecată din 17 mai 2012 s-a procedat la audierea denunțătorului M.P., declarație

consemnată și atașată la dosarul cauzei, în care acesta arată că menține declarațiile

date în faza de urmărire penală, dar a arătat că nu îl cunoaște pe inculpat, deși

este posibil ca acesta să fi participat la unele întâlniri avute cu alte două persoane,

un domn pe nume R. și o femeie al cărei nume nu îl cunoaște, întâlniri avute cu

scopul propunerii de către acesta a unor lucrări de ordinul miliardelor, lucrări

ce urmau a-i fi facilitate de persoanele respective care ar fi lucrat în Ministerul

Agriculturii și cărora ar fi trebuit să le dea un comision de 100.000 euro.

Deși martorul

a revenit parțial asupra declarației date în faza urmăririi penale, acesta nu a

putut oferi explicații plauzibile pentru neconcordanțele cu declarațiile din faza

urmăririi penale, astfel încât instanța a avut în vedere declarația inițială și

denunțul formulat de acesta, care se coroborează cu materialul probatoriu administrat

în cauză.

Instanța a avut

în vedere că împotriva acestuia s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea

infracțiunii de mărturie mincinoasă tocmai ca urmare a declarațiilor date de acesta

în fața instanței de judecată, în contradictoriu cu cele declarate în faza de urmărire

penală.

S-a procedat la

audierea martorului denunțător S.I.A. la termenul din 11 septembrie 2012, a cărui

declarație se află consemnată și atașată la dosarul cauzei, declarație în care acesta

își menține afirmațiile din faza de cercetare penală, arătând că l-a cunoscut pe

inculpat prin intermediul numitei L., care i-a propus facilitarea obținerii unor

lucrări pentru construcția unui termosistem, în schimbul plății unui comision.

Martorul a mai

arătat că își amintește că a purtat mai multe discuții cu inculpatul pentru lucrări

în străinătate, dar care nu s-au concretizat și că cele declarate în faza de urmărire

penală corespund întocmai adevărului, amintindu-și că inculpatul i-a precizat că

are relații în Irak la nivel de ministru, lucru întărit și de numita L. cu prilejul

întâlnirilor cu aceasta.

De asemenea, martorul

a precizat că inculpatul i-a dat de înțeles că facilitarea obținerii lucrărilor

trebuie rezolvată în așa fel încât toată lumea să fie mulțumită, fapt ce l-a condus

la concluzia că trebuie plătit un comision, fapt întărit apoi de L. care i-a comunicat

suma de 30.000 euro, suma ce îi fusese transmisă acesteia de inculpat.

La același termen

de judecată a fost audiat și martorul P.R.A., a cărui declarație se afla atașată

la dosar fond, în care acesta arată că își menține declarațiile din faza de urmărire

penală, că îl cunoaște pe inculpat și că a participat la o întâlnire cu acesta

și cu un cetățean turc și încă 2 femei, în anul 2010 la Hotel M., ocazie cu care

s-a discutat posibilitatea unei colaborări de afaceri pentru exploatarea unei oportunități

în realizarea de lucrări de infrastructură în Irak, acesta fiind prezentat de inculpat

cetățeanului turc ca o persoană care a mai facilitat asemenea lucrări și care cunoaște

procedurile. Martorul a mai arătat că este adevărată afirmația sa din faza de urmărire

penală că inculpatul s-a prezentat ca fiind o persoană cu o funcție înaltă în Ministerul

Agriculturii.

La termenul de

judecată din 10 ianuarie 2013, instanța a procedat la audierea martorilor R.M.

și C.P., ale căror declarații se află consemnate și atașate la dosarul cauzei, din

acestea instanța reținând că își mențin cele susținute în faza de urmărire penală.

La propunerea

inculpatului a fost audiată și martora A.L., fostă U., care însă nu a oferit nici

un fel de relații despre persoanele implicate în această cauză.

Instanța a reținut

astfel că susținerile inculpatului în sensul că nu a solicitat comisioane și nici

nu a discutat de sume de bani cu martorii audiați sunt astfel infirmate de declarațiile

martorilor denunțători așa cum au arătat aceștia în declarațiile date atât în faza

de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești, inculpatul necontestând

de altfel nicio întâlnire cu aceștia sau obiectul întâlnirilor.

Mai mult, instanța

a reținut că inculpatul a avut o cu totul altă poziție în faza urmăririi penale,

fapt ce a indus în eroare organele de cercetare penală care au solicitat prin actul

de sesizare ca instanța să ia act de poziția acestuia de recunoaștere totală și

colaborarea cu acestea, și în consecință să-i aplice inculpatului o reducere substanțială

a pedepselor aplicate sub minimul prevăzut de lege.

Din analiza conținutului

mijloacelor de probă administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât

și în faza cercetării judecătorești, Tribunalul a reținut că situația de fapt expusă

în actul de sesizare al instanței este corectă și că inculpatul se face vinovat

de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, din toate declarațiile martorilor

audiați coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, în special cu

procesele-verbale de redare a interceptărilor și despre care s-a făcut vorbire în

actul de sesizare al instanței reieșind vinovăția inculpatului.

Astfel, faptele

inculpatului I.N., care, în cursul lunii iunie 2010, a pretins de la martorul-denunțător

S.I.A. suma de 50.000 euro, reprezentând un procent din valoarea unor lucrări, pentru

a-i asigura acestuia, prin influența pe care o are asupra unor funcționari din aparatul

administrativ, câștigarea unor licitații în valoare de 5 milioane euro, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257

C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

Fapta inculpatului

I.N., care, în cursul lunii, iulie 2010, a pretins de la martorul-denunțător M.P.

suma de 100.000 euro, înainte de semnarea unui contract, asigurându-l pe denunțător

de câștigarea licitației privind atribuirea unor lucrări în valoare de 50 milioane

RON, întrucât ar fi cunoscut persoane influențe din cadrul Ministerului Agriculturii,

unde pretindea că lucrează, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

Fapta inculpatului

I.N., care, la data de 30 noiembrie 2010, a pretins de la martorul-denunțător C.P.

suma de 50.000 euro, său pentru intervenția pe lângă un lichidator judiciar în scopul

câștigării de către denunțător a unei licitații având ca obiect imobile aflate în

raza municipiului București, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

Fapta inculpatului

I.N., care, la data de 07 decembrie 2010, a pretins numitului K.L. 3% din valoarea

unei lucrări de circa 100 milioane dolari S.U.A., drept comision de consultanță

(reprezentând, în fapt, parte din prețul traficării influenței) și suma de 100.000

euro cash, pretinzând că are influență asupra unor funcționari la nivelul Ministerului

Afacerilor Externe, respectiv o persoană care lucrează în acest minister pe zona

Libia, pentru a determina încredințarea lucrărilor către firma cetățeanului turc,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prev.

de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37

lit. b) C. pen.

Având în vedere

considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, reținând vinovăția inculpatului

în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată

penală, instanța l-a condamnat pe inculpat la pedepse cu închisoarea pentru fiecare

infracțiune săvârșită.

La individualizarea

pedepselor instanța a avut în vedere, în raport de încadrările juridice date faptelor

reținute inculpatului, criteriile generale de individualizare prev. în art. 72 C.

pen., adică de dispozițiile părții generale ale C. pen., de limitele speciale al

pedepselor prevăzute pentru fiecare din infracțiunile săvârșite, de gradul de pericol

social al faptelor săvârșite care este unul mare - dat de amploarea acestui fenomen

- de activitatea infracțională îndelungată a inculpatului, desfășurată pe parcursul

a mai multe luni, de consecințele nefaste pe care le are proliferarea corupției

în societatea românească, infracțiunile săvârșite fiind de natură să afecteze grav

încrederea cetățenilor în instituțiile statului. Pe de altă parte, s-a arătat că

pericolul social ridicat rezultă din modul de operare, repetabilitatea actelor materiale

de aceeași natură, folosirea prerogativelor conferite prin declinarea unor calități

mincinoase, în scopul obținerii de avantaje materiale necuvenite, precum și din

limitele minime și maxime de pedeapsă prevăzute de lege pentru acest tip de infracțiuni.

Instanța a ținut

seama și de persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale, aflându-se

în stare de recidivă postexecutorie, în trecut fiind condamnat pentru fapte de aceeași

natură, ceea ce denotă o perseverență infracțională, de poziția lui procesuală,

respectiv atitudinea oscilantă, mergând de la recunoașterea totală a faptelor în

timpul urmăririi penale până la atitudini de zădărnicire a aflării adevărului

și nerecunoaștere totală în fața instanței judecătorești.

Astfel, instanța

a avut în vedere la individualizarea pedepselor și conduita acestuia în societate,

loc de muncă stabil, dar și numărul de fapte săvârșite de inculpat. Aceasta nu înseamnă

însă, în opinia instanței de fond, că inculpatul nu trebuie tras la răspundere pentru

faptele săvârșite, pentru a fi atins și scopul represiv avut în vedere la aplicarea

unei sancțiuni penale.

Față de aceste

considerente, instanța a apreciat că aceste elemente reprezintă un criteriu important

în stabilirea unor pedepse cu închisoarea într-un cuantum orientat spre minimul

pedepselor prevăzute de lege, dar că nu se impune și acordarea de circumstanțe atenuante

prev. de art. 74 lit. a), c) C. pen., așa cum a solicitat Parchetul prin actul de

sesizare.

De asemenea, instanța,

având în vedere că inculpatul I.N. a săvârșit mai multe fapte înainte de a fi fost

condamnat pentru vreuna dintre ele, a dispus în baza art. 33 lit. a), art. 34

lit. b) C. pen., contopirea pedepselor aplicate, astfel încât acesta să execute

pedeapsa cea mai grea aplicată.

Având în vedere

considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, pentru inculpat, s-a apreciat

că singura modalitate de executare optimă, în opinia instanței, este aceea cu privare

de libertate, astfel încât instanța a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza ll-a

și lit. b) C. pen.

Totodată, s-a

făcut aplic. art. 350 C. proc. pen. și s-a dispus arestarea inculpatului.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Direcția Națională Anticorupție și apelantul-inculpat I.N.

Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a

solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței apelate și rejudecarea

cauzei pe fond de către instanța de apel, arătând că înțelege să critice sentința

apelată sub trei aspecte, respectiv greșita individualizare a pedepselor aplicate

inculpatului, neaplicarea unui spor de pedeapsă, greșita reținere a disp. art. 350

alin. (1) C. proc. pen. și neaplicarea pedepsei complementare.

Apelantul-inculpat

I.N. a solicitat în principal admiterea apelului, desființarea sentinței primei

instanțe și rejudecând pe fond, achitarea sa în baza art. 10 lit. a) C. proc.

pen. sau în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, a învederat aceleași

critici, vizând redozarea pedepselor aplicate de prima instanță, în lumina circumstanțelor

sale personale, în sensul de a se reține disp. art. 74 coroborat cu art. 76 C.

pen., o altă critică vizând modalitatea de executare a pedepsei, solicitând suspendarea

sub supraveghere sau suspendarea condiționată a executării.

Prin decizia penală

nr. 166/A din data de 18 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

I penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție, împotriva sentinței penale nr. 53 din 24 ianuarie 2013 a

Tribunalului București, secția a ll-a penală, a desființat în parte, sentința apelată

și rejudecând pe fond, a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată

inculpatului de către prima instanță, în cele patru pedepse componente, de câte

3 ani închisoare fiecare, pe care Ie-a repus în individualitatea lor și a majorat

cuantumul fiecăreia din aceste patru pedepse, de la 3 ani închisoare, la 4 ani închisoare.

În baza art. 33

lit. a) și art. 34 Iit. b) C. pen. s-au contopit cele patru pedepse de câte 4 ani

închisoare fiecare, aplicate prin prezenta decizie, în final, inculpatul având de

executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.

A fost respins

ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat I.N.

Au fost menținute

restul dispozițiilor sentinței apelate.

Examinând sentința

atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate, precum

și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de Apel, conform

art. 379 și urm. C. proc. pen., a constatat următoarele:

Referitor la cele

susținute în apelul declarat de Parchet, s-a constatat că primul motiv de apel,

vizând greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului este fondat.

Astfel, deși judecătorul

fondului a reținut întocmai toate criteriile de individualizare judiciară a pedepsei

prev. de art. 72 C. pen., nu Ie-a dat eficiența legală corectă, în sensul că pedepsele

aplicate, de câte 3 ani închisoare fiecare, nu sunt de natură să determine atingerea

scopului prev. de art. 52 C. pen.

Curtea de Apel

a opinat în sensul celor de mai sus, întrucât, deși prima instanță a reținut că

în procesul de individualizare ca elemente de stabilire a cuantumului acestor pedepse,

gradul de pericol social al faptelor săvârșite considerat în mod just ca fiind unul

mare - dat de amploarea acestui fenomen - de activitatea infracțională îndelungată

a inculpatului, desfășurată pe parcursul a mai multe luni, de consecințele nefaste

pe care le are proliferarea corupției în societatea românească, infracțiunile săvârșite

fiind de natură să afecteze grav încrederea cetățenilor în instituțiile statului,

modul de operare, repetabilitatea actelor materiale de aceeași natură, folosirea

prerogativelor conferite prin declinarea unor calități mincinoase, în scopul obținerii

de avantaje materiale necuvenite, care denotă același grad ridicat de pericol social,

prin stabilirea unor pedepse de câte 3 ani închisoare fiecare, a diminuat rolul

celorlalte criterii de individualizare, deloc lipsite de importanță.

Astfel, deși prima

instanța a ținut seama și de persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente

penale, aflându-se in stare de recidiva postexecutorie, in trecut fiind condamnat

pentru fapte de aceeași natură, reținând perseverența infracțională a acestuia,

de poziția lui procesuală, respectiv atitudinea oscilantă, mergând de la recunoașterea

totală a faptelor în timpul urmăririi penale până la atitudini de zădărnicire a

aflării adevărului și nerecunoaștere totală în fața instanței judecătorești, nu

a apreciat corect cuantumul pedepselor aplicate, care în mod surprinzător este unul

mai mic decât pedeapsa anterioară de 3 ani și 6 luni închisoare, care reprezintă

primul termen al recidivei post executorii.

Astfel, instanța

de fond reținând la individualizarea pedepselor și conduita inculpatului in societate,

locul de muncă stabil, dar și numărul de fapte săvârșite de inculpat, a diminuat

efectul juridic al cauzelor de agravare facultativă a pedepselor aplicate, respectiv

recidiva post executorie și concursul de infracțiuni, acordând o mai mare importanță

elementelor de individualizare favorabile inculpatului, deși acestea reprezintă

o mică pondere în totalul criteriilor de individualizare menționate anterior, care

în marea lor majoritate sunt în detrimentul inculpatului.

Pe de altă parte,

Curtea de Apel a apreciat că nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante, acestea

fiind înlăturate, la o primă analiză de cauzele de agravare facultativă a pedepselor

precizate anterior, ceea ce nu înseamnă că în procesul de individualizare, circumstanțele

personale ale inculpatului au fost total eludate, aspect subliniat în cele de mai

sus, însă acestor circumstanțe li s-a dat o altă valență juridică decât cea dorită

de inculpat.

În ceea ce privește

necesitatea aplicării unui spor de pedeapsă, aspect învederat de Parchet în motivele

de apel formulate, instanța de apel a reținut că în condițiile în care se va proceda

la o majorare a cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, cu 1 an închisoare,

astfel încât în final acesta să aibă de executat o pedeapsă rezultantă de 4 ani

închisoare, nu se mai impune aplicarea unui asemenea spor, al cărui efect este anihilat

tocmai de această majorare a cuantumul pedepselor.

Referitor la motivul

de apel al Parchetului vizând greșita aplicare a disp. art. 350 alin. (1) C.

proc. pen., Curtea de Apel a apreciat că este nefondat, fiind lipsită de relevanță

menționarea acestui text de lege în minuta și respectiv dispozitivul sentinței apelate,

fiind evident că emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii se va produce

la momentul rămânerii definitive a sentinței apelate, iar o eventuală arestare preventivă

a inculpatului, pe parcursul soluționării cauzei în oricare stadiu procesual, poate

interveni numai în condițiile prev. de art. 160

a

C. proc. pen.

În ceea ce privește

neaplicarea pedepsei complementare, Curtea a apreciat că atâta timp cât o asemenea

pedeapsă nu este obligatorie, ea poate fi aplicată numai cu respectarea cerințelor

prev. de art. 65 alin. (1) C. pen., printre care se enumeră necesitatea unei asemenea

pedepse.

În speță, având

în vedere natura și gravitatea infracțiunilor, împrejurările cauzei și persoana

inculpatului, Curtea a considerat că nu se impune aplicarea unei asemenea pedepse

complementare, față de modalitatea de executare a pedepsei principale rezultante,

în regim privativ de libertate, care a atras automat aplicarea pedepselor accesorii

prev. de art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., care se execută

pe parcursul executării pedepsei principale, în timp ce pedeapsa complementară ar

căpăta eficiență numai după executarea pedepsei principale, conform art. 66 C.

pen.

În consecință,

și acest motiv de apel a fost apreciat ca nefondat.

Referitor la modalitatea

de executare a pedepsei principale, s-a reținut că, având în vedere cuantumul acestei

pedepse, dar mai ales reținerea disp. art. 37 lit. b) C. pen., este evident că în

cauză nu pot fi aplicate disp. art. 81 C. pen. sau disp. art. 86

1

C.

pen., chiar presupunând că instanța ar fi opinat în acest sens, ceea ce nu este

cazul.

Față de cele de

mai sus și pentru motivele precizate apelul Parchetului a fost admis.

În ceea ce privește

apelul declarat de inculpat, instanța de apel a reținut următoarele:

Din coroborarea

următoarelor probe: denunțul și declarațiile martorului denunțător S.I.A., denunțul

și declarația martorului denunțător C.P., denunțul și declarația martorului denunțător

M.P., declarația martorului R.M., declarația martorului P.R.A. declarațiile inculpatului

I.N., procese-verbale de redare a unor convorbiri telefonice și a discuțiilor purtate

în mediul ambiental, declarațiile martorului C.P., și ale martorei A.L., Curtea

de Apel a reținut că susținerile inculpatului in sensul ca nu a solicitat comisioane

și nici nu a discutat de sume de bani cu martorii audiați sunt infirmate de declarațiile

martorilor denunțători așa cum au arătat aceștia în declarațiile date atât în faza

de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești, inculpatul necontestând

de altfel nicio întâlnire cu aceștia sau obiectul întâlnirilor, ci numai împrejurarea

că ar fi solicitat anumite comisioane drept răsplată pentru intervențiile pe care

se angajase să le facă în favoarea martorilor denunțători la diferite persoane și

instituții, în vedere facilitărea încheierii de către acești martori denunțători

a unor contracte de prestări servicii foarte avantajoase material pentru aceștia.

Din analiza conținutului

mijloacelor de probă administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât

și în faza cercetării judecătorești, în mod just Tribunalul a reținut că situația

de fapt expusă în actul de sesizare al instanței este corectă și că inculpatul se

face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, din toate declarațiile

martorilor audiați coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, în special

cu procesele-verbale de redare a interceptărilor și despre care s-a făcut vorbire

în actul de sesizare al instanței reieșind vinovăția inculpatului.

Împrejurarea că

martorul denunțător M.P. a revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire

penală, ceea ce a determinat cercetarea sa pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă

nu este de natură să determine o altă concluzie în ceea ce privește situația de

fapt însușită de către Curte.

Astfel, în mod

corect s-a apreciat că faptele inculpatului I.N., care, în cursul lunii iunie 2010,

a pretins de la martorul-denunțător S.I.A. suma de 50.000 euro, reprezentând un

procent din valoarea unor lucrări, pentru a-i asigura acestuia, prin influența pe

care o are asupra unor funcționari din aparatul administrativ, câștigarea unor licitații

în valoare de 5 milioane euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

În același sens,

legal s-a stabilit că fapta inculpatului I.N., care, în cursul lunii iulie 2010,

a pretins de la martorul-denunțător M.P. suma de 100.000 euro, înainte de semnarea

unui contract, asigurându-l pe denunțător de câștigarea licitației privind atribuirea

unor lucrări în valoare de 50 milioane RON, întrucât ar fi cunoscut persoane influente

din cadrul Ministerului Agriculturii, unde pretindea că lucrează, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen.

rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

Totodată, în mod

întemeiat s-a concluzionat că fapta inculpatului I.N., care, la data de 30

noiembrie 2010, a pretins de la martorul-denunțător C.P. suma de 50.000 euro, său

pentru intervenția pe lângă un lichidator judiciar în scopul câștigării de către

denunțător a unei licitații având ca obiect imobile aflate în raza municipiului

București, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență,

prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37

lit. b) C. pen.

Nu în ultimul

rând s-a apreciat just că fapta inculpatului I.N., care, la data de 07

decembrie 2010, a pretins numitului K.L. 3% din valoarea unei lucrări de circa 100

milioane dolari S.U.A., drept comision de consultanță (reprezentând, în fapt, parte

din prețul traficării influenței) și suma de 100.000 euro cash, pretinzând că are

influență asupra unor funcționari la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, respectiv

o persoană care lucrează în acest minister pe zona Libia, pentru a determina încredințarea

lucrărilor către firma cetățeanului turc, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din

Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

Față de toate

aceste considerente, Curtea de Apel a apreciat că în cauză au fost administrate

suficiente mijloace de probă care să conducă la condamnarea fără dubiu a inculpatului

pentru infracțiunile deduse judecății, sens în care apelul inculpatului va fi respins

ca nefondat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul I.N., acesta fiind motivat în scris, în termenul

legal prevăzut de art. 385

10

C. proc. pen.

Prin recursul

declarat, s-a solicitat casarea hotărârilor atacate, în baza art. 385

9

pct. 13 și 14 C. proc. pen.

În susținerea

primului motiv de recurs, a solicitat achitarea inculpatului, întrucât a fost condamnat

pentru o faptă neprevăzută de legea penală.

Dacă instanța

va aprecia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, a invocat

greșita aplicare a limitelor de pedeapsă, raportat la datele ce caracterizează persoana

inculpatului, care a avut o bună conduită anterior, în prezent a intrat în mediul

de afaceri și este apreciat la locul de muncă.

Din perspectiva

aplicării legii penale mai favorabile, a solicitat aplicarea acesteia pe instituții

autonome, arătând că este mai favorabil noul C. pen., art. 291 și art. 6 din Legea

nr. 78/2000, precum și dispozițiile art. 33-34 din vechiul C. pen.. Sub aspectul

circumstanțelor atenuante, a solicitat reținerea art. 74 lit. c)-76 C. pen., cu

efectele legale, ca lege penală mai favorabilă.

A mai solicitat

să fie avută în vedere hotărârea judecătorească de reabilitare a inculpatului, de

care prima instanță nu a avut cunoștință, termenul fiind împlinit la 21 iunie 2013,

în circumstanțiere și pentru înlăturarea stării de recidivă.

Analizând recursul

declarat de inculpat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu este fondat.

Cu privire la

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 13 și 14 C. proc.

pen., invocate de apărare, Înalta Curte reține următoarele:

În cauză, criticile

invocate de apărare, deși au fost subsumate cazului de casare reglementate de art.

385

9

pct. 13 C. proc. pen., nu se circumscriu acestui temei de casare,

care a fost modificat în mod expres prin Legea nr. 2/2013.

În motivele depuse

în scris și susținute oral, apărarea a susținut că fapta de trafic de influență

pentru care a fost condamnat inculpatul nu este prevăzută de legea penală, cu privire

la cele patru acte materiale.

Din perspectiva

legalității hotărârii, instanța de recurs constată că, raportat la situația de fapt

reținută de instanțe, pe baza materialului probator, fapta inculpatului care, în

cursul lunii iunie 2010, a pretins de la martorul-denunțător S.I.A. suma de 50.000

euro, reprezentând un procent din valoarea unor lucrări, pentru a-i asigura acestuia,

prin influența pe care o are asupra unor funcționari din aparatul administrativ,

câștigarea unor licitații în valoare de 5 milioane euro, iar de la martorul-denunțător

M