ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3033/2014

Asupra contestației în anulare de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 53 din 24 ianuarie 2013 a Tribunalului București, secția a Il-a penală, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul I.N., la 4 pedepse de cate 3 ani închisoare fiecare. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, cu aplic. art. 71 C. pen. anterior - art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior. S-a făcut aplicarea art. 350 C. proc.

pen. anterior și s-a dispus arestarea inculpatului. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. nr. 137/P/2010 din 24 ianuarie 2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.N. pentru săvârșirea a patru infracțiuni de trafic de influență, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. anterior. Prin actul de sesizare, s-a reținut următoarea situație de fapt: La data de 17 mai 2010 a fost înregistrat la D.N.A. denunțul formulat de numitul S.I.A., în care acesta a relatat că, în cursul lunii martie 2010, numitul I.M.

(identificat ulterior ca fiind I.N.), a afirmat că deține funcția de consilier la Prefectura Județului Ilfov și că poate intermedia pentru firma denunțătorului, SC M.G.G.C. SRL, atribuirea directă de lucrări edilitare de la Primăria comunei G. I.N. a menționat explicit că este o persoană cu influență asupra consilierilor și că orice se poate rezolva dacă denunțătorul „va onora”. În acest sens, I.N. a organizat o întâlnire între denunțător și primarul comunei G., pe parcursul căreia s-a discutat despre un program cuprinzând mai multe proiecte. Denunțătorul a fost prezentat de I.N. ca fiind persoana reprezentantă a firmei care urma să preia lucrările prin atribuire directă. Ulterior acestei întrevederi, într-o întâlnire pe care cei doi au avut-o la inițiativa lui I.N.

la Restaurantul H., acesta i-a solicitat denunțătorului suma de 30.000 euro, pentru a face să fie „în regulă toate actele de atribuire” și pentru „a-i onora” pe anumiți consilieri. Aceste solicitări au fost reiterate ulterior și telefonic, precum și în cadrul altor întâlniri. În săptămâna 07-11 iunie 2010, denunțătorul a mai fost contactat telefonic de două ori de numitul I.N., motivul fiind acela de a evalua disponibilitatea acestuia de a da suma de bani solicitată. Astfel, I. l-a întrebat dacă a reușit să obțină sumele respective, folosind expresia „te-ai dezghețat?”, iar denunțătorul i-a răspuns că urmează să recupereze sumele aferente unor lucrări, făptuitorul arătându-se mulțumit și stabilind să se întâlnească în perioada imediat următoare.

La data de 15 iunie 2010, numitul S.I.A. s-a întâlnit la Restaurantul H. cu numitul I.N. După formulele de salut, numitul S.I.A. i-a relatat numitul I.N. câteva detalii privind anumite lucrări de construcții efectuate prin firma sa, iar apoi cei doi au discutat despre chestiuni familiale. În continuare, cel în cauză a abordat subiectul întâlnirii și a descris câteva tipuri de contracte în baza cărora urmează să se deruleze lucrări de construcții industriale și civile, de infrastructură feroviară și rutieră, în țări aparținând Orientului apropiat - Irak, Quatar, Libia, Iordania. În acest context, numitul I.N.

a enumerat tipurile de proceduri privind licitațiile care au ca obiect atribuirea de contracte în domeniile menționate mai sus din țările menționate, cu deosebire în Irak, în funcție de valoarea acestora - tipuri de garanții, valori minime și maxime ale contractelor în funcție de care variază și procedura de atribuire a acestora (10 milioane dolari S.U.A., 100 milioane dolari S.U.A.). Drept răspuns, denunțătorul a făcut precizarea că ar avea nevoie de o evaluare a situației financiare a firmei sale pentru a putea avea în vedere o eventuală participare la licitațiile enumerate de numitul I.N. În sprijinul celor afirmate mai sus, cel în cauză a subliniat faptul că ar avea conexiuni în Irak la nivel de prim-ministru și de ministru al lucrărilor publice, iar intermediarul ar fi „nepotu...

așa... care el facilitează totu' acolo!”. De asemenea, numitul I.N. a făcut o descriere a tipurilor de „comisioane” percepute în cazul finalizării procedurii de atribuire a unui potențial contract în Irak. Astfel, numitul I.N. a precizat faptul că partea română ar putea încasa printr-un intermediar cu titlul de consultant juridic un comision în cuantum de 3-3,5% din valoarea contractului, iar comisionul partenerului irakian ar putea ajunge până la 5-5,5% din valoarea primei tranșe plătite de beneficiar, în virtutea facilitării obținerii acestui contract. În continuare, numitul I.N. a făcut o serie de precizări privitoare la portofoliul de prezentare al firmei contractoare-capital social, istoric cu lucrări efectuate, calitatea de contractant/subcontractant, studii de fezabilitate, număr de muncitori - portofoliu care ar fi necesar să se circumscrie cerințelor din caietul de sarcini al licitației și care ar facilita obținerea contractului.

Pe parcursul acestor precizări denunțătorul a intervenit cu completări privind chestiunile în discuție (procedura de selecție, detalii privind întocmirea și semnarea contractului, plata sumelor stipulate în contract) și a oferit exemple de firme și persoane, cunoștințe ale sale, însă fără să le fi nominalizat, care au obținut contracte în domeniul amintit mai sus și a descris, sumar, modul în care acestea au acționat. În același context, cel în cauză a reluat chestiunea „comisioanelor” pentru părțile implicate și a estimat valoarea totală a acestora la 8-10% din valoarea totală a contractului. Numitul S.I.A. a adus din nou în discuție o firmă din domeniul construcțiilor de drumuri, „T.”, ce ar putea intra ca și contractant într-un potențial contract cu Irak și cu care ar mai fi lucrat anterior, în parte.

În continuare, numitul I.N. a menționat faptul că pe teritoriul irakian, în eventualitatea obținerii unui contract ar fi nevoie de o persoană împuternicită să reprezinte interesele firmei din România și care ar urma să fie numită printr-un mandat de reprezentare autentificat de către ambasadă. I.N. a sugerat faptul că această persoană ar putea fi chiar „nepotu'” la care s-a făcut referire mai sus. În acest punct al discuției, cel în cauză a subliniat foarte clar faptul că, în cazul atribuirii contractului firmei aparținând denunțătorului, acesta ar trebui să plătească în România o sumă de o sută de 100.000 euro în două tranșe (prima la atribuirea contractului, după procedura de selecție, iar a doua la semnarea contractului) și a motivat această cerință prin replica „pentru că avem conexiunea acolo!”, detaliu asupra căruia cel în cauză a revenit cu insistență și mai târziu în cadrul aceleiași discuții.

Discuțiile purtate au urmat o altă direcție, respectiv contractele care presupun lucrări de efectuat pe teritoriul României, chestiune în care numitul I.N. și-a exprimat întreaga „disponibilitate” privind mijlocirea obținerii unor contracte pentru „orice licitație doriți, pe SEAP, bineînțeles, dacă mergeți unde trebuie, comisionul este... 10%!” (SEAP este site-ul oficial al licitațiilor din România - n.n). Astfel, cel în cauză i-a prezentat denunțătorului două propuneri - o licitație în valoare de 5.000.000 euro privind lucrările de reabilitate și extindere la o stație de tratare a apei potabile și a adăugat faptul că în acest caz, valoarea „comisionului” este de 10%, respectiv 50.000 euro, și o altă licitație în valoare de 12.000.000 euro privind lucrările de construcții, amenajarea terenului și instalarea de utilități la obiectivul de investiții „X” pentru care numitul I.N.

a enumerat condițiile de participare, garanția de participare și de bună execuție. Numitul S.I.A. și-a exprimat disponibilitatea de a participa la procedura de selecție pentru licitația în valoare de 5.000.000 euro și a precizat că ar avea 25.000 euro pentru prima tranșă din „comision”, moment în care numitul I.N. a explicat și modul în care banii vor fi plasați „cei douăzeci și cinci o să-i puneți într-un cont cu liberare la data licitației, după ce se dă documentul acela că ați câștigat licitația.”. În continuare, cel în cauză i-a prezentat denunțătorului o altă propunere privind o licitație a Societății Naționale de Gaze Naturale Romgaz, context în care a precizat că „mă duc la cine trebuie, directorul Romgaz!” și a explicat din ce cauză alte firme participante la această procedură nu au obținut contractul privind licitația în discuție.

Numitul I.N. a reluat propunerea privind licitația de 5.000.000 euro („dacă vreți s-o rezolvați, să fiți sigur că câștigați, că băgați mâna la... mergeți cu mine la cine vreți, nu contează pentru ce!), moment în care S.I.A. a amânat răspunsul pentru ziua următoare, după ce își va fi analizat situația financiară, după care I.N. și-a reiterat disponibilitatea mijlocirii obținerii contractelor pentru oricare dintre licitațiile de pe site-ul SEAP. În timpul acestei întâlniri, I.N. a discutat la telefon cu o persoană neidentificată și a afirmat la un moment dat că „Lasă că vorbesc eu cu ăla mare și vedem!”, iar după încheierea convorbirii telefonice a reluat discuția cu S.I.A. privind contractele din străinătate, reluând enumerarea etapelor pe care acesta le-ar avea de parcurs în cazul câștigării unui asemenea contract.

La data de 26 august 2010, a fost înregistrat la D.N.A. denunțul formulat de numitul M.P., patron al SC G.M.I. SRL. Acesta a arătat că la sfârșitul lunii iulie 2010 a fost contactat telefonic de o persoană pe care o cunoaște din vedere de la unele discuții purtate la Distrigaz, sub numele de „R.”, acesta propunându-i să se întâlnească pentru a discuta despre o lucrare de anvergură, pe care acesta nu o putea angaja singur. Cei doi s-au întâlnit în jurul orei 10.30 într-o parcare, prilej cu care numitul „R.” i-a comunicat denunțătorului că urmează să se întâlnească cu o persoană care le va spune în mod concret despre ce lucrare este vorba. Numitul „R.” a contactat telefonic o persoană care le-a propus o întâlnire la terasă la ora 11.30.

La întâlnire au venit încă trei persoane, respectiv o persoană de sex feminin și două persoane de sex masculin, dintre care ulterior s-a constatat că unul era numitul I.N. (care se recomandă cu prenumele M.). Din relatările acestora a rezultat că era vorba de o lucrare de amenajări parcuri - alei asfaltate cu pavele -, în capitală, că valoarea investiției se ridica la suma de 500 miliarde ROL, pentru care cele trei persoane au solicitat un „comision” de 100.000 euro înainte de semnarea contractului, asigurându-l pe denunțător de câștigarea licitației, întrucât aceștia ar fi cunoscut persoane influente din cadrul Ministerului Agriculturii, unde pretindeau că lucrează. În timpul discuțiilor, persoanele respective au înfățișat niște documente, din care au citit valoarea lucrărilor și condițiile de participare la licitație.

Denunțătorul nu le-a dat un răspuns pe loc, urmând să îi contacteze prin intermediul domnului „R.” peste câteva ore, pentru a le comunica hotărârea sa. Întrucât răspunsul comunicat a fost negativ, în după-amiaza aceleiași zile, denunțătorul a fost contactat telefonic de numitul I.N., care i-a propus să se întâlnească în jurul orei 19.00. Cu ocazia respectivei întâlniri, I.N. și-a manifestat nemulțumirea cu privire la faptul că denunțătorul nu este de acord cu afacerea propusă, precum și cu privire la colegii săi, cu care stabilise ca acel „comision” să fie de 60.000 euro, iar nu de 100.000 euro, așa cum prezentase celălalt bărbat prezent la întâlnire. I.N. a precizat că îl va contacta pe denunțător dacă vor mai fi alte asemenea lucrări și că, pe viitor, acesta va trebui să discute numai cu el.

La data de 24 noiembrie 2010, a fost înregistrat la D.N.A. denunțul formulat de C.P., în care acesta a arătat, în esență, că, în cadrul unei discuții purtate la 21 octombrie 2010 cu făptuitorul I.N., referitor la posibilitatea obținerii unor fonduri nerambursabile pentru realizarea unor investiții în energie verde - instalații eoliene - acesta a menționat că „îi poate da o persoană importantă, (...), care este mâna dreaptă a premierului și are toate porțile deschise”, spunând și că îl va prezenta pe cel interesat „unde trebuie”, urmând a fi plătit un „comision” de 3% din valoarea lucrării. Ce doi s-au reîntâlnit la 17 noiembrie 2010, când I.N. i-a propus denunțătorului încheierea unei afaceri, având ca obiect cumpărarea unui pachet de 11 apartamente, la prețul total de 880.000 euro + TVA.

Conform susținerilor făptuitorului, acest pachet s-ar fi aflat la lichidator, în cadrul unei proceduri judiciare de lichidare, solicitarea sa fiind de 50.000 euro pentru sine și pentru o altă persoană, care făcea legătura cu lichidatorul, făptuitorul afirmând că, în momentul primirii acestei sume, „se urcă în mașină cu denunțătorul și merg direct la lichidator.” Explicația dată de făptuitor pentru posibilitatea cumpărării acestui pachet de la lichidator a fost aceea că „astea au fost deja adjudecate, iar anunțul de licitație s-a dat la Paris” (locul de domiciliu al proprietarului - n.n.). Denunțătorului i s-au mai comunicat și alte variante, referitoare la alte imobile, în situații și condiții similare.

Întrucât până la data următorului contact cu denunțătorul, pachetele respective fuseseră „câștigate” de alte persoane, conform susținerilor făptuitorului, în cadrul unei alte întrevederi, avută la 30 noiembrie 2010, făptuitorul I.N. i-a comunicat denunțătorului C.P. posibilitatea încheierii unei alte afaceri avantajoase, acesta din urmă anunțându-l pe făptuitor că deja intrase în posesia sumei de 50.000 euro, solicitată pentru afacerea inițială privind apartamentele. Afacerea propusă privea achiziționarea unei clădiri de 3.063 m.p., aflată, de asemenea, la lichidator, prețul la care putea fi cumpărată fiind de 2,2 milioane euro + TVA. Pentru intermedierea legăturii cu lichidatorul și încheierea acestei afaceri, I.N.

a pretins suma totală de 250.000 euro, precizând că 50.000 euro sunt pentru lichidator, iar restul de 200.000 euro sunt „comisionul” său. Cu această ocazie, făptuitorul I.N. a afirmat către denunțător că merg la lichidator și la judecătorul sindic, având oamenii lor. La data de 07 decembrie 2010 organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către I.N. a unei noi infracțiuni de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fapta constând în aceea că, la data de 07 decembrie 2010, cu ocazia unei întâlniri pe care a avut-o la Hotel M. cu un om de afaceri din Turcia, numitul K.L., i-a prezentat acestuia oportunitatea încheierii unor contracte de execuție lucrări în țări arabe, cu precădere Libia, menționând că are cele mai bune conexiuni la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, respectiv o persoană care lucrează în acest minister pe zona Libia.

Situația de fapt de la acest punct a fost discutată de inculpat și telefonic cu numita „L.”, la 06 decembrie 2010, I.N. afirmând că îi va da cetățeanului turc un dosar de prezentare, iar proiectul va fi accesat în Libia, fapt ce a determinat o îngrijorare din partea interlocutoarei, care a spus: „să dea omul atâția bani? O sută de mii de euro unde se dau?”. I.N. a mai precizat în cadrul întâlnirii din 07 decembrie 2010, că proiectele sunt în valoare de cel puțin 100 milioane dolari S.U.A. și a subliniat că din avansul de 25-30% din valoarea lucrării omul de afaceri turc va trebui să achite „obligațiile” (față de persoanele din România - n.n.), aceste „obligații” fiindu-i aduse la cunoștință anterior cetățeanului turc de numita „L.”, cunoștință comună a celor doi, respectiv 3% comision de consultanță (reprezentând, în fapt, parte din prețul traficării influenței) și suma de 100.000 euro cash.

I.N. a menționat că jumătate din cei 3% trebuie dați când se pleacă din România, pentru firma de consultanță, iar jumătate după începerea lucrărilor și primirea avansului de la beneficiarul. Omul de afaceri turc a susținut că va trebui întâi să vadă proiectul, I.N. asigurându-l că i se vor da informații cu privire la acesta. La această întrevedere a participat, în parte, și martorul P.R.A., care a declarat că a fost prezentat cetățeanului turc ca fiind o persoană cu posibilități relaționale de afaceri pe spațiul țărilor arabe. Modalitățile prin care inculpatul I.N. a lăsat să se creadă că are influență asupra unor funcționari pentru a-i determina să facă anumite acte ce intrau în atribuțiile lor de serviciu au fost următoarele: - organizarea unei întâlniri între martorul-denunțător S.I.A.

și primarul comunei G., pe parcursul căreia s-a discutat despre un program cuprinzând mai multe proiecte; - sublinierea în prezența martorului-denunțător S.I.A. a faptului că ar avea conexiuni în Irak la nivel de prim-ministru și de ministru al lucrărilor publice, iar intermediarul ar fi „nepotu'... așa... care el facilitează totu' acolo!”. - purtarea de către I.N., în prezența martorului-denunțător S.I.A., a unor discuții telefonice cu o persoană neidentificată, afirmând la un moment dat: „Lasă că vorbesc eu cu ăla mare și vedem!” - înfățișarea unor documente, în timpul întâlnirii avute cu martorul-denunțător M.P., acte din care a citit valoarea lucrărilor și condițiile de participare la licitație, creând acestuia convingerea existenței unor piste relaționale importante pentru afacerea ce urma a se derula.

În cadrul unei discuții purtate la 21 octombrie 2010 cu martorul-denunțător C.P., învinuitul I.N. a menționat, referitor la posibilitatea obținerii unor fonduri nerambursabile pentru realizarea unor investiții în energie verde - instalații eoliene - că „îi poate da o persoană importantă..., care este mâna dreaptă a premierului și are toate porțile deschise”, spunând și că îl va prezenta pe cel interesat „unde trebuie”. - cu ocazia solicitării de la martorul-denunțător C.P. a sumei de 50.000 euro pentru sine și pentru o altă persoană, care făcea legătura cu lichidatorul, I.N.

a afirmat că, în momentul primirii acestei sume, „se urcă în mașină cu denunțătorul și merg direct la lichidator”, explicând posibilitatea cumpărării acestui pachet de la lichidator prin aceea că „astea au fost deja adjudecate, iar anunțul de licitație s-a dat la Paris”, creând impresia unei informări având ca sursă directă funcționarul; - la data de 07 decembrie 2010, cu ocazia unei întâlniri pe care a avut-o la Hotel M. cu un om de afaceri din Turcia, numitul K.L., învinuitul i-a prezentat acestuia oportunitatea încheierii unor contracte de execuție lucrări în țări arabe, cu precădere Libia, menționând că are cele mai bune conexiuni la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, respectiv o persoană care lucrează în acest minister pe zona Libia, și folosind aceeași manieră convingătoare de prezentare a unor informații, ca și cum ar fi provenit direct din sfera de activitate a funcționarilor pe lângă care ar fi urmat să-și folosească influența.

Fiind audiat, inculpatul I.N. a declarat că recunoaște faptele ce au fost reținute în sarcina sa, arătând că sumele de bani pretinse erau numite „comisioane” și că a afirmat față de denunțători fie că „știe pe acela mare de la SEAP”, fie că „deține conexiuni la nivel de ministru al lucrărilor publice”, fie că „îl cunoaște pe fratele lui H.M., care are o firmă de consultanță și care ar fi mâna dreaptă a premierului, având toate porțile deschise”. Analizând coroborat, materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut in fapt și în drept următoarele: Pe parcursul cercetării judecătorești, după citirea actului de sesizare, conform art. 322 C. proc.

pen. anterior, instanța a procedat la audierea inculpatului în conformitate cu dispozițiile art. 323 C. proc. pen. anterior, cât și a martorilor din acte, în conformitate cu dispozițiile art. 327 C. proc. pen. anterior, declarațiile acestora fiind consemnate in scris și atașate la dosarul cauzei.

Astfel s-a procedat la termenul din 25 aprilie 2012 la audierea inculpatului I.N., care a arătat că știe pentru ce este trimis în judecată penală, dar că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa prin rechizitoriul parchetului, instanța reținând că deși nu a contestat faptul că îi cunoaște pe denunțători sau pe martorii implicați în această cauză și de asemenea nu a negat nici întâlnirile cu aceștia, a încercat în fața instanței să prezinte o altă latură a situației de fapt, în sensul că nu le-a solicitat nici un fel de comision acestora pretinzând că are influență asupra altor persoane, ci doar au purtat discuții pe diverse teme de afaceri în care puteau lucra împreună, declarația acestuia fiind consemnata și atașată la dosarul cauzei.

Din analiza conținutului mijloacelor de probă administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, Tribunalul a reținut că situația de fapt expusă în actul de sesizare al instanței este corectă și că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, din toate declarațiile martorilor audiați coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, în special cu procesele-verbale de redare a interceptărilor și despre care s-a făcut vorbire în actul de sesizare al instanței reieșind vinovăția inculpatului. Astfel faptele inculpatului I.N., care, în cursul lunii iunie 2010, a pretins de la martorul-denunțător S.I.A.

suma de 50.000 euro, reprezentând un procent din valoarea unor lucrări, pentru a-i asigura acestuia, prin influența pe care o are asupra unor funcționari din aparatul administrativ, câștigarea unor licitații în valoare de 5 milioane euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior. Fapta inculpatului I.N., care, în cursul lunii iulie 2010, a pretins de la martorul-denunțător M.P. suma de 100.000 euro, înainte de semnarea unui contract, asigurându-l pe denunțător de câștigarea licitației privind atribuirea unor lucrări în valoare de 50 milioane RON, întrucât ar fi cunoscut persoane influente din cadrul Ministerului Agriculturii, unde pretindea că lucrează, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen.

anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior. Fapta inculpatului I.N., care, la data de 30 noiembrie 2010, a pretins de la martorul-denunțător C.P. suma de 50.000 euro, său pentru intervenția pe lângă un lichidator judiciar în scopul câștigării de către denunțător a unei licitații având ca obiect imobile aflate în raza municipiului București, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior. Fapta inculpatului I.N., care, la data de 07 decembrie 2010, a pretins numitului K.L.

3% din valoarea unei lucrări de circa 100 milioane dolari S.U.A., drept comision de consultanță (reprezentând, în fapt, parte din prețul traficării influenței) și suma de 100.000 euro cash, pretinzând că are influență asupra unor funcționari la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, respectiv o persoană care lucrează în acest minister pe zona Libia, pentru a determina încredințarea lucrărilor către firma cetățeanului turc, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior. Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, reținând vinovăția inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată penală, instanța l-a condamnat pe inculpat la pedepse cu închisoarea pentru fiecare infracțiune săvârșită.

La individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere, în raport de încadrările juridice date faptelor reținute inculpatului, criteriile generale de individualizare prev. în art. 72 C. pen. anterior, adică de dispozițiile părții generale ale C. pen., de limitele speciale al pedepselor prevăzute pentru fiecare din infracțiunile săvârșite, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite care este unul mare - dat de amploarea acestui fenomen - de activitatea infracțională îndelungată a inculpatului, desfășurată pe parcursul a mai multe luni, de consecințele nefaste pe care le are proliferarea corupției în societatea românească, infracțiunile săvârșite fiind de natură să afecteze grav încrederea cetățenilor în instituțiile statului.

Pe de altă parte, s-a arătat că pericolul social ridicat rezultă din modul de operare, repetabilitatea actelor materiale de aceeași natură, folosirea prerogativelor conferite prin declinarea unor calități mincinoase, în scopul obținerii de avantaje materiale necuvenite, precum și din limitele minime și maxime de pedeapsă prevăzute de lege pentru acest tip de infracțiuni. Instanța a ținut seama și de persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale, aflându-se în stare de recidivă postexecutorie, în trecut fiind condamnat pentru fapte de aceeași natură, ceea ce denotă o perseverență infracțională, de poziția lui procesuală, respectiv atitudinea oscilantă, mergând de la recunoașterea totală a faptelor în timpul urmăririi penale până la atitudini de zădărnicire a aflării adevărului și nerecunoaștere totală în fața instanței judecătorești.

Astfel, instanța a avut în vedere la individualizarea pedepselor și conduita acestuia în societate, loc de muncă stabil, dar și numărul de fapte săvârșite de inculpat. Aceasta nu înseamnă însă, în opinia instanței de fond, că inculpatul nu trebuie tras la răspundere pentru faptele săvârșite, pentru a fi atins și scopul represiv avut în vedere la aplicarea unei sancțiuni penale. Față de aceste considerente, instanța a apreciat că aceste elemente reprezintă un criteriu important în stabilirea unor pedepse cu inchisoarea într-un cuantum orientat spre minimul pedepselor prevăzute de lege, dar că nu se impune și acordarea de circumstanțe atenuante prev. de art. 74 lit. a), c) C. pen. anterior, asa cum a solicitat Parchetul prin actul de sesizare.

De asemenea, instanța, având în vedere că inculpatul I.N. a săvârșit mai multe fapte înainte de a fi fost condamnat pentru vreuna dintre ele, a dispus în baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. anterior contopirea pedepselor aplicate, astfel încât acesta să execute pedeapsa cea mai grea aplicată. Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, pentru inculpat, s-a apreciat că singura modalitate de executare optimă, în opinia instanței, este aceea cu privare de libertate, astfel încât instanța a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

și apelantul-inculpat I.N. Prin decizia penală nr. 166/A din data de 18 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., împotriva sentinței penale nr. 53 din 24 ianuarie 2013 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a desființat în parte, sentința apelată și rejudecând pe fond, a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului de către prima instanță, în cele patru pedepse componente, de câte 3 ani închisoare fiecare, pe care le-a repus în individualitatea lor și a majorat cuantumul fiecăreia din aceste patru pedepse, de la 3 ani închisoare, la 4 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. anterior s-au contopit cele patru pedepse de câte 4 ani închisoare fiecare, aplicate prin prezenta decizie, în final inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare. A fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat I.N. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate. Examinând sentința atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de Apel, conform art. 379 și urm. C. proc. pen. anterior, a constatat următoarele: Referitor la cele susținute în apelul declarat de Parchet, s-a constatat că primul motiv de apel, vizând greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului este fondat.

Astfel, deși judecătorul fondului a reținut întocmai toate criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prev. de art. 72 C. pen. anterior, nu le-a dat eficiența legală corectă, în sensul că pedepsele aplicate, de câte 3 ani închisoare fiecare, nu sunt de natură să determine atingerea scopului prev. de art. 52 C. pen. anterior.

Curtea de Apel a opinat în sensul celor de mai sus, întrucât, deși prima instanță a reținut că în procesul de individualizare ca elemente de stabilire a cuantumului acestor pedepse, gradul de pericol social al faptelor săvârșite considerat în mod just ca fiind unul mare - dat de amploarea acestui fenomen - de activitatea infracțională îndelungată a inculpatului, desfășurată pe parcursul a mai multe luni, de consecințele nefaste pe care le are proliferarea corupției în societatea românească, infracțiunile săvârșite fiind de natură să afecteze grav încrederea cetățenilor în instituțiile statului, modul de operare, repetabilitatea actelor materiale de aceeași natură, folosirea prerogativelor conferite prin declinarea unor calități mincinoase, în scopul obținerii de avantaje materiale necuvenite, care denotă același grad ridicat de pericol social, prin stabilirea unor pedepse de câte 3 ani închisoare fiecare, a diminuat rolul celorlalte criterii de individualizare, deloc lipsite de importanță.

Astfel, deși prima instanță a ținut seama și de persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale, aflându-se în stare de recidivă postexecutorie, în trecut fiind condamnat pentru fapte de aceeași natură, reținând perseverenta infracțională a acestuia, de poziția lui procesuală, respectiv atitudinea oscilantă, mergând de la recunoașterea totală a faptelor în timpul urmăririi penale până la atitudini de zădărnicire a aflării adevărului și nerecunoaștere totală în fața instanței judecătorești, nu a apreciat corect cuantumul pedepselor aplicate, care în mod surprinzător este unul mai mic decât pedeapsa anterioară de 3 ani și 6 luni închisoare, care reprezintă primul termen al recidivei post executorii.

Astfel, instanța de fond reținând la individualizarea pedepselor și conduita inculpatului în societate, locul de muncă stabil, dar și numărul de fapte săvârșite de inculpat, a diminuat efectul juridic al cauzelor de agravare facultativă a pedepselor aplicate, respectiv recidiva postexecutorie și concursul de infracțiuni, acordând o mai mare importanță elementelor de individualizare favorabile inculpatului, deși, acestea reprezintă o mică pondere în totalul criteriilor de individualizare menționare anterior, care în mare lor majoritate sunt în detrimentul inculpatului.

Pe de altă parte, Curtea de Apel a apreciat că nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante, acestea fiind înlăturate, la o primă analiză, de cauzele de agravare facultativă a pedepselor precizate anterior, ceea ce nu înseamnă că în procesul de individualizare, circumstanțele personale ale inculpatului au fost total eludate, aspect sublimat în cele de mai sus, însă acestor circumstanțe li s-a dat o altă valență juridică decât cea dorită de inculpat. În ceea ce privește necesitatea aplicării unui spor de pedeapsă, aspect învederat de parchet în motivele de apel formulate, instanța de apel a reținut că în condițiile în care se va proceda la o majorare a cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, cu 1 an închisoare, astfel încât în final acesta să aibă de executat o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, nu se mai impune aplicarea unui asemenea spor, al cărui efect este anihilat tocmai de această majorare a cuantumul pedepselor.

Referitor la motivul de apel al Parchetului vizând greșita aplicare a disp. art. 350 alin. (1) C. proc. pen. anterior, Curtea de Apel a apreciat că este nefondat, fiind lipsită de relevanță menționarea acestui text de lege în minuta și respectiv dispozitivul sentinței apelate, fiind evident că emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii se va produce la momentul rămânerii definitive a sentinței apelate, iar o eventuală arestare preventivă a inculpatului, pe parcursul soluționării cauzei în oricare stadiu procesual, poate interveni numai în condițiile prev. de art. 160 a C. proc. pen. anterior. În ceea ce privește neaplicarea pedepsei complementare, Curtea a apreciat că atâta timp cât o asemenea pedeapsă nu este obligatorie, ea poate fi aplicată numai cu respectarea cerințelor prev. de art. 65 alin. (1) C. pen.

anterior, printre care se enumera necesitatea unei asemenea pedepse. În speță, având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor, împrejurările cauzei și persoana inculpatului, Curtea a considerat că nu se impune aplicarea unei asemenea pedepse complementare, față de modalitatea de executare a pedepsei principale rezultante, în regim privativ de libertate, care a atras automat aplicarea pedepselor accesorii prev. de art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, care se execută pe parcursul executării pedepsei principale, în timp ce pedeapsa complementară ar căpăta eficiență numai după executarea pedepsei principale, conform art. 66 C. pen. anterior. În consecință, și acest motiv de apel a fost apreciat ca nefondat.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei principale, s-a reținut că, având în vedere cuantumul acestei pedepse, dar mai ales reținerea disp. art. 37 lit. b) C. pen. anterior, este evident că în cauză nu pot fi aplicate disp. art. 81 C. pen. anterior sau disp. art. 86 1 C. pen. anterior, chiar presupunând că instanța ar fi opinat în acest sens, ceea ce nu este cazul. Față de cele de mai sus și pentru motivele precizate, apelul Parchetului a fost admis.

În ceea ce privește apelul declarat de inculpat, instanța de apel a reținut următoarele: Din analiza conținutului mijloacelor de probă administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, în mod just Tribunalul a reținut că situația de fapt expusă în actul de sesizare al instanței este corectă și că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, din toate declarațiile martorilor audiați coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, în special cu procesele-verbale de redare a interceptărilor și despre care s-a făcut vorbire în actul de sesizare al instanței reieșind vinovăția inculpatului. Împrejurarea că martorul denunțător M.P.

a revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, ceea ce a determinat cercetarea sa pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă nu este de natură să determine o altă concluzie în ceea ce privește situația de fapt însușită de către Curte. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul I.N., acesta fiind motivat în scris, în termenul legal prevăzut de art. 385 10 C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 1004 din 20 martie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 2344/3/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.N. împotriva deciziei penale nr. 166/A din data de 18 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Instanța de recurs a reținut următoarele: În cauză, criticile invocate de apărare, deși au fost subsumate cazului de casare reglementate de art. 385 9 pct. 13 C. proc. pen., nu se circumscriu acestui temei de drept, care a fost modificat în mod expres prin Legea nr. 2/2013. În motivele depuse în scris și susținute oral, apărarea a susținut că fapta de trafic de influență pentru care a fost condamnat inculpatul nu este prevăzută de legea penală, cu privire la cele patru acte materiale. Din perspectiva legalității hotărârii, instanța de recurs a constatat că, raportat la situația de fapt reținută de instanțe, pe baza materialului probator, fapta inculpatului care, în cursul lunii iunie 2010, a pretins de la martorul-denunțător S.I.A.

suma de 50.000 euro, reprezentând un procent din valoarea unor lucrări, pentru a-i asigura acestuia, prin influența pe care o are asupra unor funcționari din aparatul administrativ, câștigarea unor licitații în valoare de 5 milioane euro, iar de la martorul-denunțător M.P. suma de 100.000 euro, înainte de semnarea unui contract, asigurându-l pe denunțător de câștigarea licitației privind atribuirea unor lucrări în valoare de 50 milioane RON, întrucât ar fi cunoscut persoane influente din cadrul Ministerului Agriculturii, unde pretindea că lucrează; în data de 30 noiembrie 2010, a pretins de la martorul-denunțător C.P. suma de 50.000 euro, pentru intervenția pe lângă un lichidator judiciar în scopul câștigării de către denunțător a unei licitații având ca obiect imobile aflate în raza municipiului București; la data de 07 decembrie 2010, a pretins numitului K.L.

3% din valoarea unei lucrări de circa 100 milioane dolari S.U.A., drept comision de consultanță (reprezentând, în fapt, parte din prețul traficării influenței) și suma de 100.000 euro cash, pretinzând că are influență asupra unor funcționari la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, respectiv o persoană care lucrează în acest minister pe zona Libia, pentru a determina încredințarea lucrărilor către firma cetățeanului turc, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior. Înalta Curte a constatat că, din probele administrate în cauză, rezultă în mod cert că faptele există, constituie infracțiune și au fost săvârșite de inculpat.

Pentru ca o faptă să fie infracțiune este necesar să se constate cele trei trăsături esențiale prevăzute de art. 17 C. pen. anterior: să prezinte pericol social, să fie săvârșită cu vinovăție și să fie prevăzută de legea penală. Existența acestor trei caracteristici esențiale se constată prin verificarea, prioritar, a corespondenței dintre fapta concretă cu descrierea conținută în norma de incriminare, adică dacă se suprapune acestui model legal creat de legiuitor. Traficul de influență este fapta persoanei care, având influență sau lăsând să se creadă că are influență asupra unui funcționar sau alt salariat, primește ori pretinde bani ori alte foloase, sau acceptă promisiuni ori daruri, direct sau indirect, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

În cauză, activitatea infracțională a inculpatului, care a constat în pretinderea unor sume de bani, pretinzând că are influență la diverse instituții caracterizează conținutul legal al faptei de trafic de influență. Existența faptelor de trafic de influență în modalitatea reținută de primele instanțe a rezultat din coroborarea materialului probator, astfel cum a fost amplu analizat în considerentele hotărârilor atacate. De altfel, în realitate, se constată că apărările inculpatului au vizat neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii, sub aspectul laturii obiective și subiective, care, susține apărarea, nu au fost confirmate de probele administrate în cauză. Raportat la conținutul temeiului de casare invocat - art. 385 9 pct. 13 C. proc.

pen. anterior, instanța de recurs a constatat că aceste apărări nu pot fi analizate în limitele acestui caz de casare, dat fiind că în realitate se critică lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, acestea încadrându-se în cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., privitor la care, pentru considerentele de mai sus, solicitarea este tardivă și nu poate fi supusă controlului judiciar în recurs. Verificând actele și probele dosarului pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, instanța de recurs constată că prima instanță a reținut o situație de fapt corectă, bazată pe materialul probator administrat și just apreciat, care a confirmat întrunirea conținutului constitutiv al infracțiunilor de trafic de influentă.

Cât privește solicitarea apărării, de reținere a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) - art. 76 C. pen. anterior, se constată că nu mai poate face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar, întrucât ar presupune o evaluare a situației de fapt și o reapreciere a cauzei pe fondul acesteia, ceea ce ar fi imposibil în limitele cazurilor actuale de casare, judecata în recurs limitându-se doar la chestiuni de drept. Pentru aceleași considerente, solicitarea apărării de a fi avută în vedere în circumstanțiere și pentru înlăturarea stării de recidivă, hotărârea judecătorească prin care inculpatul a fost reabilitat - de care prima instanță nu a avut cunoștință, întrucât termenul s-a împlinit la 21 iunie 2013 - nu mai poate fi analizată în cadrul procesual actual.

Examinând cauza și din perspectiva intrării în vigoare a noului C. pen. la data de 01 februarie 2014 și, în consecință, a incidenței instituției aplicării legii penale mai favorabile, prevăzută de art. 5 C. pen., în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârșirea infracțiunii de către inculpat, instanța de recurs constată că nu se impune aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la pedeapsa principală, astfel cum este reglementată în noua lege. Dispozițiile art. 291 C. pen. actual prevăd limite de pedeapsă mai reduse (de la 2 la 7 ani închisoare) față de dispozițiile art. 257 C. pen. anterior (de la 2 la 10 ani închisoare), însă, în raport cu pedepsele aplicate de instanțe pentru cele patru infracțiuni, care au fost orientate către minimul special prevăzut de lege (similar în ambele reglementări), în condițiile reținerii art. 37 lit. b) C. pen.

anterior, nu se justifică aplicarea legii noi. Împotriva deciziei penale nr. 1004 din 20 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2344/3/2012 a declarat contestație în anulare recurentul-inculpat I.N. În motivarea contestației în anulare a susținut că sunt incidente cazurile prevăzute de art. 426 lit. h) și b) C. proc. pen., motivat de faptul că inculpatul nu a fost audiat de către instanțele de apel și de recurs și că faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală. Prin încheierea din data de 02 septembrie 2014, a fost admisă în principiu contestația în anulare formulată de recurentul-inculpat I.N. și s-a fixat termen pentru judecarea cauzei.

În cursul dezbaterilor, contestația în anulare a fost completată cu un nou motiv, întemeiat pe dispozițiile art. 426 lit. d) C. proc. pen., susținându-se că judecătorii care au soluționat apelul sunt incompatibili deoarece s-au antepronunțat cu privire la cererea de probatorii formulată de inculpat și la motivul de apel privind individualizarea pedepsei. Examinând contestația în anulare formulată de recurentul-inculpat I.N., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondată, pentru următoarele considerente: Conform art. 426 lit. h) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare (...) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă.

Din analiza actelor și lucrărilor Dosarului nr. 2344/3/2012, rezultă că inculpatul I.N. a fost audiat de către instanța de fond, declarația acestuia regăsindu-se la dosar, iar în fața instanței de apel acesta nu a solicitat audierea sa, ci doar reaudierea unor martori care au depus depoziții în fața instanței de fond și proba cu un martor în circumstanțiere. Aceeași poziție procesuală a fost menținută și în fața instanței de recurs care nu a dispus audierea inculpatului I.N., din oficiu. Înalta Curte reține, conform dispozițiilor art. 385 14 C. proc. pen. anterior, că instanța de recurs verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanța de recurs.

Ascultarea inculpatului prezent este legal posibilă și obligatorie în situațiile în care acesta nu a fost ascultat de instanțele de fond și de apel, precum și atunci când aceste instanțe nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare. Or, pe de o parte se constată că inculpatul a fost audiat de către instanța de fond, iar pe de altă parte că acesta a fost condamnat atât de către instanța de fond, cât și de instanța de apel, situație în care legea procesual penală aplicabilă la momentul soluționării recursului nu impunea audierea acestuia, motiv pentru care nu se poate reține incidența art. 426 lit. h) C. proc. pen. În ceea ce privește motivul referitor la condamnarea inculpatului pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, întemeiat pe dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte reține că acest caz de contestație în anulare privește situația în care inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Instanța constată că, pe fondul contestației în anulare, s-a susținut că infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. anterior, în modalitatea în care a fost reținută în sarcina inculpatului, nu mai este incriminată în actualul C. pen. și, pe cale de consecință, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 291 C. pen., nicidecum ignorarea de către instanța de recurs a unei cauze de încetare a procesului penal.

Cu privire la acest aspect, se reține că încetarea procesului penal poate fi dispusă doar pentru incidența unui caz prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. e)-h) și j) C. proc. pen., în timp ce contestatorul invocă, în fapt, cazul de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală. Prin urmare, Înalta Curte constată că acest caz de contestație în anulare a fost invocat în mod formal, neregăsindu-se în motivarea în fapt a contestației în condițiile în care, în realitate, contestatorul face referire la alte cauze de împiedicare a acțiunii penale decât cele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-h) și j) C. proc. pen. Mai mult, se reține că acest motiv de contestație în anulare nu poate fi încadrat în niciunul dintre cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 426 C. proc.

pen. În ceea ce privește motivul întemeiat pe dispozițiile art. 426 lit. d) C. proc. pen., invocat pentru prima dată la termenul din data de 25 noiembrie 2014, cu ocazia dezbaterilor, după admiterea în principiu a contestației în anulare, se reține, pe de o parte că acesta nu poate fi invocat „omisio medio”, prin eludarea etapei admisibilității în principiu a contestației în anulare, acesta putând face, eventual, obiectul unei noi contestații în anulare. În plus, față de temeiul de drept invocat și de momentul formulării acestui motiv de contestație în anulare, se pune problema admisibilității în principiu a acestuia, raportat la termenul de introducere a contestației în anulare prevăzut de art. 428 alin. (1) C. proc.

pen. Pentru aceste considerente, instanța va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de recurentul-inculpat I.N. împotriva deciziei penale nr. 1004 din 20 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2344/3/2012. Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de recurentul-inculpat I.N. împotriva deciziei penale nr. 1004 din 20 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2344/3/2012. Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2014.