ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 483/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 483/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC Z.C.

SA a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 4 din 06 ianuarie 2012 privind

soluționarea contestației formulate de reclamantă, a R.I.F. înregistrat sun nr.

2782 din 09 mai 2011 și a Deciziei de Impunere nr. 55 din 12 mai 2011 întocmite

de D.G.F.P. Olt, solicitând anularea debitului în sumă de 2.706.568 lei.

Prin sentința civilă nr.

959 din data de 11 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte contestația formulată de

reclamanta SC Z.C. SA, și, în consecință, a anulat Decizia nr. 4 din 06

ianuarie 2012 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C., Decizia de Impunere nr. 55 din 12

mai 2011 emisă de D.G.F.P. Olt - A.I.F. și R.I.F. nr. 2782 din 09 mai 2011

întocmit de D.G.F.P. Olt, în ceea ce privește suma de 1.198.995 lei, ce

reprezintă T.V.A. aferentă livrărilor intracomunitare de zahăr, menținând

celelalte dispoziții ale actelor contestate.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

- prin R.I.F.nr. 2782

din 09 mai 2011 emis de D.G.F.P. Olt și Decizia de impunere nr. 55 din 12 mai 2011

emisă de D.G.F.P. Olt - A.I.F., s-a respins la rambursare T.V.A. în sumă de

2.706.568 lei și s-a stabilit astfel în sarcina reclamantei SC Z.C. SA

obligația de plată a acestei sume.

- împotriva celor

două acte, reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsă prin Decizia

nr. 4 din 06 ianuarie 2012 emisă de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. Prin această

decizie s-a dispus respingerea ca nemotivată a contestației formulată de

reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 55 din 12 mai 2011

pentru suma de 316.366 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată suplimentară;

respingerea ca neîntemeiată și nesusținută cu documente a contestației formulată

de SC Z.C. SA împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare

de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 55 din 12 mai 2011 pentru suma de

1.198.995 lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată suplimentară;

desființarea parțială a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 55 din 12 mai 2011

emisă de D.G.F.P. Olt - A.I.F., pentru T.V.A. în sumă de 1.191.207 lei, urmând

ca organele de inspecție fiscală, printr-o altă echipă, să procedeze la o nouă

verificare a aceleiași perioade, ținând cont de prevederile legale aplicabile

în speță, precum și de cele precizate prin prezenta decizie.

Solicitările

reclamantei privind sumele de 1.148.848 lei, ce reprezintă T.V.A. colectată

aferentă livrărilor de zahăr efectuate de aceasta către firme aflate în procedura

insolvenței și de 42.359 lei, aferentă achizițiilor de la operatori economici

inactivi sau de la operatori economici care nu au declarat livrările și care nu

au răspuns la toate solicitările de control încrucișat au fost respinse cu

motivarea că prin Decizia de soluționare a contestației nr. 4 din 06 ianuarie 2012

s-a desființat decizia de impunere cu privire la aceste sume, urmând ca

organele de inspecție fiscală, printr-o altă echipă, să procedeze la o nouă

verificare a taxei pe valoarea adăugată deductibilă pe aceeași perioadă, ținând

cont de prevederile legale aplicabile în speță, precum și de cele precizate

prin decizia de soluționare, control care a avut loc, iar în urma

reverificării, s-a emis Decizia de impunere nr. 542 din 31 august 2012 (fila 5 vol.

II), prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei o sumă de plată mai mică,

respectiv de 1.597 lei și numai pentru o tranzacție efectuată cu SC R.M.G.P.

SRL, decizie care poate fi atacată separat conform art. 205 și urm. C. proc.

fisc.

Suma de 316.366 lei,

ce provine din preluarea eronată a soldului sumei negative de T.V.A. din

perioada precedentă, a fost reținută ca recunoscută de reclamantă ca fiind

datorată.

Contestația

reclamantei privind suma de 1.198.995 lei, ce reprezintă T.V.A. colectată pentru

livrările intracomunitare efectuate la un număr de 11 firme din Bulgaria, a

fost admisă cu motivarea că, așa cum reiese din actele dosarului, facturile

fiscale privind achizițiile în cauză cuprind informațiile prevăzute de art. 155

alin. (5) din C. fisc., inclusiv codul de înregistrare în scopuri de T.V.A.

atribuit cumpărătorilor bulgari în Bulgaria, tranzacțiile bancare sunt

stipulate prin extrase de cont și sunt înregistrate în contabilitatea

reclamantei, aspecte de altfel necontestate de organul fiscal, reclamanta a

făcut dovada ca bunurile au fost transportate din România în Bulgaria cu

scrisori de transport (C.M.R.), neregularitățile invocate de pârâtă nefiind de

natură a afecta valabilitatea contractului de transport.

A arătat prima

instanță că faptul că societățile bulgare nu au declarat achizițiile

intracomunitare de la SC Z.C. SA sau au declarat sume mai mici decât cele

declarate de contestatoare ori nu au fost găsite la sediul social sau au

declarat că nu au avut relații comerciale cu reclamanta, nu-i este imputabil

reclamantei, persoana impozabilă neavând, potrivit dispozițiilor Directivei nr.

2006/112/ CE a Consiliului Europei din 28 noiembrie 2006, astfel cum au fost

interpretate de Curtea Europeană de Justiție, obligația de a se asigura că beneficiarul

facturii și-a îndeplinit obligațiile privind declararea și plata taxei pe

valoare adăugată.

Nici aspectele că

unele firme de transport românești nu funcționează la sediul social declarat

sau că nu au fost identificate documente care să ateste vreo relație comercială

între ele, contestatoare și societățile bulgare ori că s-au sustras de la

efectuarea controlului sau au efectuat transporturi de zahăr pentru un operator

bulgar, dar nu în Bulgaria, ci pe ruta Corabia-Craiova, nu-i pot fi imputate

reclamantei, în condițiile în care aceasta a arătat că transportul era în

sarcina cumpărătorului și astfel nu se impuneau verificări suplimentare din

partea reclamantei.

Acest aspect se

deduce cu claritate din actele dosarului, de unde rezultă că cele mai multe

transporturi au fost efectuate cu mijloace de transport înregistrate în

Bulgaria, iar organele de control i-au impus reclamantei să facă dovada cu acte

că transportul era în sarcina cumpărătorului doar în situația în care

transportator era o societate românească, nu și când acesta era o societate

bulgară, ceea ce conduce la ideea că o astfel de situație nu este necesar a fi

dovedită pentru soluționarea cererii de rambursare T.V.A..

Împotriva sentinței civile

nr. 104 din 1 martie 2013 au formulat recurs atât reclamanta SC Z.C.a SA, cât

și pârâtele D.G.F.P. Olt și A.N.A.F.

reclamantei SC Z.C. SA

Reclamanta a

solicitat modificarea în parte a hotărârii instanței de fondași anume în ceea

ce privește capătul de cerere ce viza suma de 1.148.848 lei reprezentând T.V.A.

colectată aferent livrărilor de zahăr efectuate către firme aflate în insolvență.

A susținut, în

esență, că trebuia admisă contestația sa în sensul exonerării de la plata sumei

astfel stabilite și nu a dispunerii unei noi verificări și că instanța de fond

a împărtășit în mod incorect punctul de vedere exprimat în Decizia de

soluționare a contestației nr. 4 din 6 ianuarie 2012 în sensul că s-ar impune o

nouă reverificare, urmând ca rezultatele acesteia să fie contestate în

instanță.

Olt

Această pârâtă a

solicitat modificarea hotărârii instanței de fond

în sensul respingerii

în totalitate a contestației reclamantei ca neîntemeiată, cu consecința

menținerii Deciziei nr. 4 din 06 ianuarie 2012, a Deciziei de impunere nr. 55

din 12 mai 2011 și a R.I.F. nr. 2782 din 09 mai 2011.

Recurenta

a susținut, în esență, că hotărârea a fost dată cu interpretarea și aplicarea

greșită a legii în ceea ce privește suma de 1.198.995 lei reprezentând T.V.A.

colectată pentru livrări intracomunitare efectuate la un număr de 11 firme din

Bulgaria, în condițiile în care, în urma unei ample și amănunțite verificări,

coroborate de înscrisurile prezentate în cauză, s-a constatat că zahărul livrat

de SC Z.C. SA către cele 11 firme din Bulgaria nu a ajuns în totalitate la

destinație, ci a fost distribuit pe piața românească, astfel încât nu se poate

acorda scutirea de taxă conform prevederilor art. 143 alin. (1) lit. a) din C.

fisc.

pârâtei A.N.A.F.

Această pârâtă a

criticat, de asemenea, hotărârea instanței de fond sub aspectul nelegalei

admiteri, în parte, a contestației formulate de SC Z.C. SA.

A arătat că actele

administrativ fiscale au fost legal și temeinic emise din perspectiva

dispozițiilor art. 128, art. 134, art. 143, art. 144

1

, art. 155 alin.

(5) C. fisc. și ale art. 10 alin. (1) din Ordinul M.F.P. nr. 2421/2007, în

condițiile în care C.M.R.-urile prezentate de reclamantă nu prezentau toate

mențiunile cu caracter obligatoriu, partenerii bulgari ai reclamantei nu au

declarat operațiunile respective sau le-au declarat parțial, cantitățile din

facturi și din C.M.R.-uri nu corespund, iar cu privire la unii transportatori

sau importatori au fost descoperite mențiuni care nu corespund realității.

Față de acestea, și

întrucât reclamanta nu a putut prezenta argumente sau înscrisuri din care să

rezulte cu claritate că marfa a fost transportată din România în Bulgaria,

livrările respective nu puteau fi considerate intracomunitare.

Analizând recursurile

formulate prin prisma motivelor invocate și în raport de probele administrate

și cadrul legal aplicabil, Curtea le va respinge pentru următoarele

considerente:

I. În ceea ce

privește recursul formulat de recurenta-pârâtă SC Z.C. SA prin care se susține

nelegalitatea respingerii cererii referitoare la anularea T.V.A. în sumă de

1.148.848 lei calculată aferent livrărilor de zahăr efectuate către firme

aflate în insolvență, Curtea reține următoarele:

În cadrul

contestației administrative formulate de recurenta-reclamantă împotriva

Deciziei de impunere nr. 55/2011, capătul de cerere privind anularea sumei de

1.148.848 lei ce reprezintă T.V.A. calculată aferentă livrărilor de zahăr către

firmele aflate în insolvență, a fost admis, prin Decizia nr. 4/2012 a D.G.S. -

A.N.A.F., care face obiectul prezentei cauze.

Astfel, cu privire la

acest capăt de cerere s-a dispus desființarea parțială a deciziei de impunere

privind obligațiile fiscale suplimentare de plată (Decizia nr. 55/2011) cu

privire la suma de 1.148.848 lei, reținându-se în sarcina organelor de

inspecție fiscală, obligația efectuării unei noi verificări a T.V.A. pe aceeași

perioadă. Cu alte cuvinte, în legătură cu acest capăt de cerere organul administrativ

nu a soluționat pe fond contestația ci a dispus efectuarea unei noi verificări.

În aceste condiții,

având în vedere dispozițiile exprese ale art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., în

mod corect judecătorul fondului a reținut că nu se poate pronunța în mod

direct, fără parcurgerea procedurii prevăzute de art. 205 și următoarele C.

proc. fisc., asupra actului administrativ contestat.

De altfel, așa cum

rezultă din actele de la dosar, în urma reverificării dispuse, s-a emis o nouă

Decizie de impunere nr. 542 din 31 august 2012 prin care s-a stabilit în

sarcina recurentei-reclamante o sumă de plată mai mică, decizie care poate fi

atacată separat, conform dispozițiilor art. 205 C. proc. fisc.

II. În ceea ce

privește recursurile declarate de recurenții-pârâți D.G.F.P. Olt și A.N.A.F.,

acestea vor fi analizate împreună, dat fiind faptul că în ambele recursuri se

susțin, în esență, aceleași motive de nelegalitate cu privire la admiterea

acțiunii în legătură cu suma de 1.198.995 lei reprezentând TVA colectată pentru

livrări intracomunitare efectuate la un număr de 11 firme din Bulgaria.

Curtea va înlătura susținerile

recurentelor cu privire la această sumă, reținând următoarele:

Reclamanta-recurentă

SC Z.C. SA a efectuat în perioada 1 august 2009 - 28 februarie 2010 livrări de

zahăr la un număr de 11 firme din Bulgaria în sumă totală de 14.833.234 lei.

Pentru toate aceste operații

reclamanta-recurentă a prezentat facturi fiscale întocmite conform

dispozițiilor art. 155 alin. (5) din C. fisc. (împrejurare necontestată de

pârâții-recurenți).

Potrivit

dispozițiilor art. 143 alin. (2) lit. a) din C. fisc. în vigoare la data

încheierii tranzacțiilor, sunt scutite de taxă „livrările intracomunitare de

bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de

înregistrare în scopuri de T.V.A. atribuit de autoritățile fiscale din alt stat

membru (…)”.

În aplicarea

dispozițiilor mai sus enunțate, a fost emis Ordinul M.F.P. nr. 2421/2007, care

la art. 10 alin. (1) prevede în mod expres că „scutirea de taxă pentru

livrările intracomunitare de bunuri… se justifică pe baza următoarelor

documente: a) factura care trebuia să conțină mențiunile prevăzute la art. 155

alin. (5) C. fisc. și în care să fie menționat codul de înregistrare în scopuri

de T.V.A. atribuit cumpărătorului în alt stat membru; documentul care atestă că

bunurile au fost transportate din România în alt stat membru; și după caz c)

orice alte documente doveditoare”.

Or, așa cum rezultă

din actele dosarului, reclamanta-intimată SC Z.C. SA a prezentat toate

facturile fiscale privind achizițiile în cauză facturi ce cuprind informațiile

prevăzute de art. 155 alin. (5) C. fisc., inclusiv codul de înregistrare în

scopuri T.V.A. atribuit cumpărătorilor bulgari și a făcut dovada că bunurile au

fost transportate din România în Bulgaria prin scrisorile de trăsură (C.M.R.).

Așa fiind, în mod

corect prima instanță a reținut că nu i se poate imputa reclamantei-intimate

(care și-a respectat obligațiile prevăzute de legislația română) faptul că

operatorii bulgari nu au declarat toate operațiunile organelor competente din

Bulgaria sau nu au fost găsite la sediul social declarat.

În același sens sunt

și dispozițiile Directivei nr. 2006/112/ CE a Consiliului Europei din 28

noiembrie 2006, în raport de care persoana impozabilă (reclamanta-intimată) nu

are obligația de a se asigura că beneficiarul facturii (partea bulgară) și-a

îndeplinit obligațiile privind declararea și plata taxei pe valoare adăugată.

În consecință, în

raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

recursurile vor fi respinse ca nefondate, soluția pronunțată fiind legală și în

deplină concordanță cu dispozițiile legale aplicabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de SC Z.C. SA și pârâții A.N.A.F. și D.G.R.F.P. Craiova - A.J.F.P.

Olt împotriva sentinței civile nr. 104 din data de 1 martie 2013 a Curții de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 februarie 2014.