ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4829/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4829/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

în fața primei instanțe

Prin acțiunea formulată, reclamantul V.T.M. a

solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării

Naționale, obligarea acestuia la emiterea ordinului de reintegrare în funcția

avută la data suspendării raportului de serviciu, obligarea pârâtului la plata

sumei de 188.000 RON calculată până la data de 01 octombrie 2009, precum și a

sumei de 8.000 RON lunar, până la data reintegrării efective în funcție, cu

titlu de despăgubiri bănești reprezentând drepturile salariale de care a fost

lipsit, din culpa autorității administrative, începând cu data 15 octombrie

calculată la suma reprezentând despăgubiri, începând cu data rămânerii

definitive a hotărârii judecătorești până la plata efectivă a despăgubirilor,

precum și plata sumei reprezentând valoarea ratei inflației, calculate la

aceeași sumă și pentru aceeași perioada, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a învederat instanței că, prin Ordinul de numire în

funcție publică nr. MP.4 din 23 ianuarie 2007 al ministrului apărării, a fost

numit în funcția publică de conducere de Director Adjunct al Direcției de Audit

Intern din cadrul Ministerului Apărării Naționale, începând cu data de 20

februarie 2007, anterior acestei date îndeplinind funcția de Director al

aceleiași direcții.

După acest moment,

pentru discreditarea sa, s-a formulat o sesizare la ministrul apărării

naționale, cuprinzând presupuse abateri disciplinare. În vederea restabilirii

legalității, a formulat o acțiune în contencios administrativ cerând sesizarea

Comisiei de disciplină iar prin Raportul nr. 3822 din 17 septembrie 2007 a

solicitat ministrului apărării naționale suspendarea raporturilor de serviciu

pe perioada efectuării acestor cercetări, în condițiile H.G. nr. 1210/2003.

Interpretându-i

greșit solicitarea, pârâtul a emis Ordinul nr. MP18 din 8 octombrie 2007, prin

care a dispus suspendarea raporturilor de serviciu începând cu data de 15

octombrie 2007, pe durata cercetării penale până la rămânerea definitivă a

rezoluției procurorului, nu mai puțin de o lună și nu mai mult de 3 ani.

După confirmarea

propunerii de neîncepere a urmăririi penale a cerut reluarea activității însă

pârâtul nu i-a soluționat cererea în termen legal, ci i-a trimis o adresă

redactată de un compartiment funcțional fără putere de decizie.

Prin întâmpinare,

pârâtul Ministerul Apărării Naționale a solicitat instanței respingerea

acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

În esență, pârâtul a

susținut că situația de fapt este prezentată necorespunzător de către reclamant

și că ordinul de suspendare din funcție nu mai poate fi contestat în această

etapă.

Cu privire la

reintegrarea în funcție, pârâtul a arătat că prin rezoluția aplicată de

ministru pe raportul nr. A 2904 din 29 iulie 2009 s-a aprobat reluarea

activității funcționarului public, însă îndeplinirea formalităților necesare a

fost delegată șefului Direcției audit intern, așa încât nu există temei în

susținerea că cererea de reintegrare în funcție nu a fost legal soluționată.

instanței de fond

Prin Sentința civilă

nr. 1882 din 9 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de

reclamantul V.T.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că prin Raportul nr. A 3822 din 17

septembrie 2007 adresat de reclamant ministrului apărării naționale, primul a

solicitat celui de-al doilea suspendarea temporară a raportului de serviciu,

începând cu data de 15 octombrie 2007, menționând că, în subsidiar, solicită a

se luat act de notificarea demisiei sale din funcția publică de director

adjunct al Direcției Audit Intern din cadrul Ministerului Apărării, începând cu

aceeași dată.

În privința acestei

din urmă solicitări subsidiare, reclamantul a precizat că această demisie nu

are încărcătura juridică determinată de art. 79 C. muncii, în sensul de

manifestare liberă a voinței în acest sens, ci reprezintă unica soluție

fortuită impusă de refuzul autorității administrative de intrare în legalitate,

prin nesoluționarea în condițiile legii a rapoartelor sale anterioare.

Prin urmare, a arătat

reclamantul, întrucât demisia astfel notificată în subsidiar nu constituie un

act de voință în sensul statuat de legiuitor, ci o viciere a acesteia, își

rezervă dreptul de a o contesta.

Revenind la

solicitarea principală a reclamantului, formulată prin menționatul raport,

acesta și-a fundamentat cererea pe disp. art. 82 alin. (2) din Legea nr.

188/1999 raportat la art. 81 alin. (2) din același act normativ, suspendarea

fiind solicitată "pe durata necesară derulării procedurii cercetării, până

la finalizarea legală a acesteia, fără a se depăși perioada statuată de

legiuitor prin textul menționat".

Din argumentele

invocate în cuprinsul cererii de suspendare, s-a apreciat că acesta a făcut

referire la procedura cercetării disciplinare.

Prin Ordinul

Ministrului Apărării nr. MP 18 din 08 octombrie 2007, în temeiul art. 92 alin.

(2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, s-a aprobat

suspendarea de la data de 15 octombrie 2007 a raportului de serviciu al

reclamantului, "pe durata cercetării penale până la data rămânerii

definitive a rezoluției procurorului privind neînceperea urmăririi penale,

scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale sau trimiterea în

judecată, după caz, dar nu mai puțin de o lună și nu mai mult de 3 ani".

Potrivit disp. art.

95 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la momentul adoptării

ordinului, text invocat în cuprinsul acestuia "Raportul de serviciu se

poate suspenda la cererea motivată a funcționarului public, pentru un interes

personal legitim, în alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1) și la art.

94 alin. (1), pe o perioadă cuprinsă între o lună și 3 ani".

Cazul reținut însă de

ministrul apărării, ca premisă a suspendării raportului de serviciu al

reclamantului, este finalizarea cercetării penale pentru acuzația de hărțuire

sexuală formulată de numita N.I.N.

Prin Rezoluția nr.

1602/P/2008 din 11 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 6

București a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale

împotriva sa sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 203

1

C.

pen., obiect al sesizării numitei N.I.N.

Prin urmare, în data

de 1 iulie 2009, reclamantul a adus la cunoștința pârâtului acest aspect,

solicitând să se dispună prin act administrativ reluarea activității și plata

drepturilor salariale aferente perioadei de suspendare.

Acestei cereri,

pârâtul i-a răspuns prin adresa nr. A 3147 din 25 august 2009, arătându-se că

cererea sa a fost aprobată, astfel că la data de 01 septembrie 2009 se poate

prezenta la sediul Direcției audit intern în vederea preluării funcției și

atribuțiilor, ocazie cu care va primi și decizia aferentă reluării activității,

urmare a rezoluției în acest sens a ministrului.

Reclamantul nu s-a

prezentat la data fixată în vederea reluării activității, transmițând pârâtului

așa-numita "plângere prealabilă", prin care a solicitat a se dispune

în sensul:

"- anulării

ordinului ministrului apărării nr. MP 18 din 08 octombrie 2007,

- dispunerii prin act

administrativ de aceeași valoare juridică a datei reactivării raportului de

serviciu, cu referire la preluarea efectivă a funcției, în condițiile legii, în

condițiile Ordinului de numire în funcție publică nr. M.P. 4 din 23 ianuarie

2007,

- dispunerii asupra

calculării de către compartimentul de resort, potrivit ordinului sus-menționat

și lichidării debitului reprezentând despăgubiri constând în drepturile

salariale de care a fost lipsit, din culpa autorității publice,

- comunicarea în timp

util a ordinului emis, sub aspectul dispozițiilor menționate, anterior datei

stabilite pentru reluarea exercițiului atribuțiilor funcției de conducere,

respectiv fie a prezentării la sediu, fie a supunerii ordinului judiciar, în

vederea anulării, după cum acesta constituie o legală soluționare a situației

intervenite din culpa unor persoane din vechea conducere a Ministerului

Apărării Naționale sau, pentru a treia oară, o încercare de acoperire a

abuzului evident și creare a unei aparențe de legalitate, pe fondul unui

simulacru de respectare a legii".

Prin acest înscris,

ca și prin cel prin care reclamantul adusese, printre altele, la cunoștința

pârâtului, rezoluția de confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi

penale, acesta a repus în discuție natura, temeiul și legalitatea ordinului de

suspendare a raportului său de serviciu, adoptat cu aproape 2 ani în urmă.

În această ordine de

idei, instanța de fond a reținut că dincolo de temeinicia sau netemeinicia

aspectelor invocate de reclamant în această privință, ordinul privind

suspendarea raportului său de serviciu nu mai poate fi repus în discuție și

supus controlului judiciar, de maniera aceasta indirectă, în sensul invocat de

reclamant, de "rezolvare a situației sale".

Astfel, cu toate că

demersul reclamantului materializat în Raportul nr. A 4413 din 15 octombrie

2007 constituie un recurs grațios în privința Ordinului nr. M18 din 08

octombrie 2007, acest recurs grațios nu a fost urmat de contestarea, în

termenul legal, a ordinului de suspendare, astfel că el nu mai poate fi repus

în discuție în procedura de reluare a activității, nici în privința motivelor,

a temeiului juridic și premisei suspendării și nici în privința duratei

suspendării.

Prin urmare, în

raport de starea de fapt expusă, instanța de fond a reținut că nu ne aflăm în

prezența unui refuz nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea

reclamantului de reluare a activității, cât timp aceasta a fost aprobată prin

rezoluția ministrului, reclamantului comunicându-i-se să se prezinte la

serviciu în data de 1 septembrie 2009, în vederea reluării funcției și a

atribuțiilor, solicitare căreia reclamantul nu i-a dat curs.

Reclamantul nu poate

în mod justificat refuza să se prezinte în vederea reluării funcției și a

atribuțiilor în considerarea unor aspecte pe care dorește să le rezolve într-un

anume mod, cât timp demersul și procedura urmate de pârât se înscriu în

limitele procedurii legale.

Astfel, prezentarea

la serviciu nu poate fi condiționată de rezolvarea pretențiilor sale accesorii,

referitoare la stabilirea în avans a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri

reprezentând drepturi salariale pe perioada suspendării, și cu atât mai puțin

de reconsiderarea aspectelor invocate ca nelegale din cuprinsul ordinului de

suspendare a raportului de serviciu, ordin care, așa cum s-a arătat, nu a fost

contestat în termen, pe cale judiciară.

exercitată

Împotriva acestei

hotărâri, reclamantul V.T.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, invocând, în drept, motivele de modificare prevăzute de art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Structurând aspectele

învederate de recurent, instanța de recurs reține că hotărârea fondului este

combătută sub următoarele aspecte:

- instanța a încălcat

dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., prin aceea că, ignorând principiul

disponibilității, s-a pronunțat asupra altor petite iar nu a obiectului

acțiunii cu care fusese învestită;

- situația de fapt a

fost, în parte, greșit expusă, nefiind real că nu a contestat în justiție

ordinul de încetare a raportului de serviciu;

- cauza nu a fost

soluționată într-un termen rezonabil;

- normele legale

incidente au fost aplicate greșit, instanța nesancționând emiterea unui ordin

de reintegrare nelegal, emis de o autoritate necompetentă și care nu satisface

"condiționalitățile" prevăzute într-o atare situație de dispozițiile

legii referitoare la statutul funcționarilor publici.

intimatului

Prin concluziile

scrise formulate, intimatul Ministerul Apărării Naționale a solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul a arătat că

prima instanță s-a pronunțat exact asupra obiectului cauzei, stabilind corect

că nu există un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantului, în

condițiile în care, deși s-a emis ordinul de reintegrare după finalizarea

cercetărilor penale, acesta și-a condiționat reluarea activității de rezolvarea

unor pretenții financiare.

Referitor la actul de

suspendare din funcție emis la data de 15 iulie 2007, intimatul a precizat că

acesta nu a fost atacat în niciun mod de către recurent.

În fine, intimatul a

mai precizat că, între timp, a intrat în vigoare Legea nr. 329/2009 în temeiul

căreia i s-a solicitat recurentului să opteze între pensie și salariu, dar,

neexprimându-și nicio opțiune, raportul de serviciu al recurentului a încetat,

decizia emisă în temeiul acestui act normativ nefiind contestată.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor din

concluziile scrise, precum și sub toate aspectele, după cum permit dispozițiile

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu există motive

de modificare ori casare a acesteia, pentru argumentele expuse în continuare.

și de drept relevante

Recurentul-reclamant

V.T.M. a solicitat instanței de contencios administrativ, în esență, să

constate refuzul nejustificat al intimatului-pârât Ministerul Apărării

Naționale de a emite un ordin de reluare a activității, după încetarea cauzei

de suspendare a raportului de serviciu, precum și de acordare a unor

compensații bănești, după cum s-a prezentat detaliat la pct. I.1 din această

decizie.

După administrarea

unui probatoriu complex, instanța de fond a ajuns la concluzia că nu există

elemente care să contureze un refuz nejustificat de soluționare a cererii

reclamantului, câtă vreme ministrul i-a aprobat solicitarea și i s-a comunicat

să se prezinte, în vederea reluării atribuțiilor de serviciu, la data de 1

septembrie 2009. Corelativ, prima instanță a mai punctat că toate celelalte

aspecte privind pretențiile sale bănești, urmau să se rezolve distinct,

reclamantul neavând temei legal pentru condiționarea prezentării sale la locul

de muncă de stabilirea în avans a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri

aferente perioadei în care raportul de serviciu a fost suspendat.

Această concluzie

este corectă, ea fiind împărtășită și de instanța de control judiciar.

Reevaluând

înscrisurile administrate și răspunzând, în același timp, criticilor formulate

de recurent, Înalta Curte reține următoarele:

Referitor la respectarea

limitelor învestirii

Contrar susținerilor

recurentului, Înalta Curte constată că prima instanță nu și-a depășit limitele

învestirii, dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., fiind respectate.

Este real că în

expunerea argumentației sale, curtea de apel s-a raportat la împrejurările în

care s-a dispus suspendarea raportului de serviciu al reclamantului, dar

aceasta s-a realizat în contextul în care atât în motivarea cererii de chemare

în judecată cât și în "precizările" formulate ulterior reclamantul

însuși prezentase pe larg criticile îndreptate împotriva Ordinului nr. MP 18

din 8 octombrie 2007 al ministrului apărării naționale.

Pe de altă parte,

deși cererea de chemare în judecată nu are ca obiect și anularea ordinului

indicat (în plângerea prealabilă se formulase o atare solicitare) instanța de

fond era obligată să antameze efectele pe care acesta le-a generat, din

perspectiva petitului privind plata despăgubirilor constând în drepturi

salariale, părțile situându-se pe poziții divergente în privința incidenței

dispozițiilor art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 în situația suspendării

raporturilor de serviciu din inițiativa funcționarului public.

Conchizând în această

privință, instanța de recurs reține că în speță nu se pune problema încălcării

principiului fundamental al disponibilității, câtă vreme prima instanță s-a

limitat a observa că necontestarea în termen legal a unui act administrativ

individual determină în mod necesar concluzia că dispozițiile acestuia nu mai

pot fi reconsiderate ulterior, prin schimbarea temeiului legal ce a stat la

baza emiterii sale.

Referitor la situația

de fapt

Aspectul pe care

recurentul îl reproșează primei instanțe nu se regăsește în partea

considerentelor care reflectă motivarea propriu-zisă.

Curtea de apel și-a

fundamentat raționamentul, după cum s-a analizat la punctul anterior, pe ideea

că ordinul de suspendare din funcție, iar nu ordinul de încetare a raportului

de serviciu, nu a fost contestat în termen legal.

Referirea pe care

recurentul o face la Dosarul nr. 7343/2/2007 nu poate conduce la o altă

concluzie, pricina respectivă având un cu totul alt obiect (trimiterea unei

sesizări la Comisia de Disciplină), chiar dacă aflat în legătură cu aceeași

situație litigioasă.

Nu în ultimul rând,

instanța de recurs observă că acțiunea ce a făcut obiectul dosarului menționat

i-a fost respinsă irevocabil (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție -

Secția de contencios administrativ și fiscal nr. 4005 din 1 octombrie 2009),

așa încât nu poate avea vreo relevanță în această cauză.

Referitor la

soluționarea cauzei într-un termen rezonabil

Acțiunea judiciară a

fost formulată la data de 2 octombrie 2009 iar sentința s-a pronunțat la data

de 9 martie 2011.

Verificând

încheierile pronunțate în acest interval, instanța de control judiciar remarcă

respectarea dispozițiilor care garantează caracterul echitabil al procedurii,

amânările dispuse fiind justificate de respectarea dreptului la apărare al

părților, de comunicarea actelor de procedură ale adversarului ori de lămurirea

situației de fapt.

Cât privește

depășirea termenului de redactare a sentinței, aceasta nu constituie un

veritabil motiv de recurs, recurentul având la dispoziție alte căi de acțiune

pentru sesizarea acestui aspect.

Referitor la fondul

cauzei

Potrivit

dispozițiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 188/1999: "Reluarea

activității se dispune prin act administrativ al persoanei care are competența

legală de numire în funcția publică".

Prin Adresa nr. A

3147 din 25 august 2009 emisă de șeful Direcției Audit Intern din cadrul

Ministerului Apărării Naționale i s-a comunicat recurentului că ministrul

apărării naționale i-a aprobat cererea de reluare a activității, indicându-i-se

totodată, să se prezinte la sediul direcției "în vederea preluării funcției

și atribuțiilor, ocazie cu care veți primi și decizia aferentă reluării

funcției".

În aceste coordonate,

instanța de recurs remarcă, la fel ca judecătorul fondului, că nu s-a făcut

dovada îndeplinirii cerințelor cuprinse în art. 1 alin. (1) lit. i) din Legea nr.

554/2004 pentru a se reține existența unui refuz nejustificat al Ministerului

Apărării Naționale de a soluționa cererea funcționarului public de reluare a

activității după încetarea cauzei de suspendare a raportului de serviciu.

Este, de asemenea,

pertinent considerentul fondului potrivit căruia cadrul normativ existent nu

conferă funcționarului public prerogativa de a condiționa prezentarea la

serviciu de rezolvarea unor pretenții bănești. De altfel, declanșând litigiul

în această etapă a procedurii administrative și refuzând să se prezinte la

locul de muncă pentru înmânarea deciziei de reluare a activității, recurentul

nu a făcut decât să emită supoziții despre modul în care ar fi acționat

intimatul ulterior, despre cum nu i-ar fi fost respectate drepturile, etc.,

instanța de judecată neputând să sancționeze "preventiv" pe

intimatul-pârât, speculând asupra acțiunilor ori inacțiunilor sale viitoare.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de V.T.M. împotriva Sentinței civile nr. 1882 din 9 martie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - GV