ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5437/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în primă instanță Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanta U.E.R., în contradictoriu cu pârâții Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cetățenilor aparținând minorităților naționale din România și Ministerul Finanțelor Publice, a contestat decizia din 9 august 2010 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, solicitând obligarea pârâților la acordarea de despăgubiri în cuantum stabilit prin expertiză tehnică judiciară.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, având calitatea de continuator al comunității grecești din România, a dobândit imobilul din str. S., municipiul Galați, județul Galați, prin act de donație din 17 octombrie 1911, autentificat de Tribunalul județului Covurlui. A mai precizat reclamanta că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu, fiind transmis către o persoană fizică prin contractul de schimb încheiat la data de 21 mai 1952, între L.T. și fostul Sfat Popular Galați, consfințit prin sentința civilă nr. 5513 din 23 septembrie 1975. Imobilul a intrat astfel în circuitul civil, restituirea acestuia în natură devenind imposibilă.

Prin decizia din 9 august 2010, emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile, care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, decizie comunicată reclamantei la data de 30 septembrie 2010, autoritatea emitentă a luat act de împrejurarea înstrăinării imobilului de către stat și intrării acestuia în circuitul civil, dar nu s-a pronunțat în materia despăgubirilor. Neexistând lege specială de despăgubire pentru imobile din această categorie, reclamanta a solicitat stabilirea valorii de circulație a imobilului, în vederea stabilirii despăgubirilor, precum și obligarea intimatelor la plata acestora. Pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România a formulat întâmpinare, invocând prin aceasta și excepția necompetenței teritoriale a instanței sesizate.

Prin sentința civilă nr. 3409 din 7 decembrie 2010 Tribunalul București a declinat competența de soluționarea a cauzei, în favoarea Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, în a cărei rază teritorială este situat imobilul. S-a reținut că în raport cu prevederile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 și dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, excepția necompetenței materiale este întemeiată, actul administrativ fiind emis de o autoritate centrală Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, iar la termenul de judecată din 19 aprilie 2011 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, reținând că obiectul cererii îl reprezintă anularea unui act administrativ care a fost emis doar de pârâta Comisia specială de retrocedare, în baza O.U.G.

nr. 83/1999. În cauză a fost administrată proba cu expertiză tehnică imobiliară, care a stabilit că valoarea de circulație a imobilului din Galați, str. S. este de 69.845 euro. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 333 din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, contestația formulată a fost respinsă ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că imobilul solicitat a fi restituit a fost preluat în mod abuziv de către Statul Român, fără titlu, iar potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, republicată, imobilele care au aparținut comunităților minorităților naționale din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940-22 decembrie 1989, se restituie foștilor proprietari în condițiile acestei ordonanțe de urgență.

A mai reținut instanța fondului prevederea art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit căreia Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deținătoare, analizează documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor ori respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială.

S-a apreciat că acordarea măsurilor reparatorii în echivalent este reglementată de art. 6 alin. (1) din același act normativ, text de lege ce prevede că pentru imobilele care au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5). Raportând situația de fapt la prevederile legale reținute ca fiind incidente, instanța fondului a constatat că imobil în cauză a fost înstrăinat legal de către Statul Român, dar anterior datei de 22 decembrie 1989, apreciind, pe acest motiv, că reclamanta nu se încadrează în dispozițiile art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, norma juridică fiind de strictă interpretare.

S-a apreciat astfel că măsurile reparatorii în echivalent, în cazul imobilelor preluate în mod abuziv de Statul Român, pot fi acordate doar în cazul înstrăinărilor legale ce au avut loc după data de 22 decembrie 1989, nu și în cazul înstrăinărilor legale anteriore acestei date. Prima instanță a mai reținut că în acest sens este și Decizia nr. 1632/2009 a Curții Constituționale, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, deciziile Curții Constituționale fiind general obligatorii. 3. Recursul reclamantei U.E.R. a atacat cu recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a invocat interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 83/1999, analizate prin prisma considerentelor reținute de C.E.D.O. în hotărârea pronunțată la data de 12 octombrie 2010 în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României și de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia de recurs prin interesul legii nr. 20/2007. A arătat că prima instanță a aplicat situației juridice în litigiu regimul reglementat pentru cultele religioase, prin O.U.G. nr. 94/2000, deși legătura dintre două acte normative distincte există numai în materie procedurală, iar valoarea despăgubirii cuvenite U.E.R., a cărei calitate procesuală nu a fost pusă în discuție, a fost stabilită printr-o expertiză imobiliară încuviințată și administrată în dosarul Curții de apel.

4. Apărările intimatei Prin întâmpinarea depusă la dosar, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esență, că trimiterea pe care instanța de fond a făcut-o la prevederile O.U.G. nr. 94/2000 este corectă, pentru că art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999, republicată, stipulează fără echivoc că prevederile art. 1 alin. (4)-alin. (7) și alin. (11), art. 2, art. 3 alin. (5), alin. (8) și alin. (9), art. 4 alin. (2)-alin. (5) și art. 5-art. 11 din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România se aplică corespunzător, iar imobilul în litigiu a fost înstrăinat de statul român anterior datei de 22 decembrie 1989, motiv pentru care recurentei-reclamante nu i se cuvin măsuri reparatorii.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimatei, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Actul administrativ supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, pe calea prevăzută în art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, este decizia din 9 august 2010, prin care Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților din România a respins cererea de retrocedare formulată de U.E.R., pentru Comunitatea Elenă Galați, în privința imobilului situat în municipiul Galați, str. S. Autoritatea emitentă și-a întemeiat refuzul pe prevederile art. 6 din O.U.G.

nr. 94/2000, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, la care face trimitere art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999, prevederi potrivit cărora „în cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererile de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, potrivit art. 5 alin. (5)”. Interpretarea per a contrario a autorității pârâte, îmbrățișată și de judecătorul fondului, a condus la concluzia că în cazul în care imobilul a fost înstrăinat legal înainte de 22 decembrie 1989, titularul cererii de retrocedare nu este îndreptățit la niciun fel de măsuri reparatorii.

Această normă de excepție constituie o derogare de la regimul instituit prin art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 83/1999, în care se statuează următoarele: „(1) Imobilele care au aparținut comunităților minorităților naționale din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940-22 decembrie 1989, se restituie foștilor proprietari în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. (2) Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparații curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării inițiale, îmbunătățiri funcționale și altele asemenea.” Contrar interpretării date de judecătorul fondului, instanța de control judiciar constată că prin art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 94/2000, privit literal, se creează, fără o justificare rezonabilă, o diferență de tratament între titularii cererilor de retrocedare ale imobilelor înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989 și titularii cererilor de retrocedare ale imobilelor înstrăinate legal anterior datei menționate, constituind, în cazul acestora din urmă, o veritabilă ingerință în dreptul de proprietate ocrotit prin art. 1 din Protocolul nr. 1, adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ingerință care, în lipsa oricărei expuneri de motive a legiuitorului, nu poate fi socotită necesară într-o societate democratică. Or, în temeiul art. 20 din Constituția României, dispozițiile privind drepturile și libertățile fundamentale trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu prevederile art. 1 parag.

1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, iar în cazul în care între acestea și normele interne există neconcordanțe, au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Acest principiu constituțional îndreptățește judecătorul național ca, în caz de neconcordanță să înlăture aplicarea normei naționale, fără a mai aștepta modificarea sau abrogarea ei de către legiuitor, în scopul asigurării efectului deplin al normelor Convenției (C.E.D.O., cauza Dumitru Popescu c. României). 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1)-alin.

(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul admiterii în parte a acțiunii, anulării deciziei din 9 august 2010 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România și obligării intimatei-pârâte să emită o nouă decizie, prin care să-i recunoască recurentei-reclamante dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile legii speciale. Va fi însă respinsă cererea de acordare a despăgubirilor în cuantumul stabilit prin expertiza judiciară, pentru că art. 2 din O.U.G. nr. 83/1999 are în vedere acordarea măsurilor reparatorii în echivalent „în condițiile stabilite prin legea specială”, mai precis în condițiile procedurii speciale reglementate prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de U.E.R. împotriva sentinței civile nr. 333 din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea. Anulează decizia din 9 august 2010 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România. Obligă Comisia să emită o nouă decizie prin care să îi recunoască reclamantei dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în municipiul Galați, str. S., în condițiile legii speciale. Respinge capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor în cuantumul stabilit prin expertiza judiciară.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 decembrie 2012.