ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5437/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5437/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

procedura derulată în primă instanță

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului București, reclamanta U.E.R., în contradictoriu cu pârâții

Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cetățenilor

aparținând minorităților naționale din România și Ministerul Finanțelor Publice,

a contestat decizia din 9 august 2010 emisă de Comisia specială de retrocedare a

unor bunuri imobile care au aparținut cetățenilor aparținând minorităților naționale

din România, solicitând obligarea pârâților la acordarea de despăgubiri în cuantum

stabilit prin expertiză tehnică judiciară.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, având

calitatea de continuator al comunității grecești din România, a dobândit imobilul

din str. S., municipiul Galați, județul Galați, prin act de donație din 17

octombrie 1911, autentificat de Tribunalul județului Covurlui.

A mai precizat reclamanta

că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu, fiind transmis către o

persoană fizică prin contractul de schimb încheiat la data de 21 mai 1952, între

L.T. și fostul Sfat Popular Galați, consfințit prin sentința civilă nr. 5513

din 23 septembrie 1975. Imobilul a intrat astfel în circuitul civil, restituirea

acestuia în natură devenind imposibilă.

Prin decizia din 9

august 2010, emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile, care

au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România,

decizie comunicată reclamantei la data de 30 septembrie 2010, autoritatea emitentă

a luat act de împrejurarea înstrăinării imobilului de către stat și intrării acestuia

în circuitul civil, dar nu s-a pronunțat în materia despăgubirilor. Neexistând lege

specială de despăgubire pentru imobile din această categorie, reclamanta a solicitat

stabilirea valorii de circulație a imobilului, în vederea stabilirii despăgubirilor,

precum și obligarea intimatelor la plata acestora.

Pârâta Comisia specială

de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor

aparținând minorităților naționale din România a formulat întâmpinare, invocând

prin aceasta și excepția necompetenței teritoriale a instanței sesizate.

Prin sentința civilă

nr. 3409 din 7 decembrie 2010 Tribunalul București a declinat competența de soluționarea

a cauzei, în favoarea Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ

și fiscal, în a cărei rază teritorială este situat imobilul.

S-a reținut că în raport

cu prevederile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 și dispozițiile art. 10 din

Legea nr. 554/2004, excepția necompetenței materiale este întemeiată, actul administrativ

fiind emis de o autoritate centrală

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Curții de Apel Galați, iar la termenul de judecată din 19 aprilie 2011

instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul

Finanțelor Publice, reținând că obiectul cererii îl reprezintă anularea unui act

administrativ care a fost emis doar de pârâta Comisia specială de retrocedare, în

baza O.U.G. nr. 83/1999.

În cauză a fost administrată

proba cu expertiză tehnică imobiliară, care a stabilit că valoarea de circulație

a imobilului din Galați, str. S. este de 69.845 euro.

apel

Prin sentința nr. 333

din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ

și fiscal, contestația formulată a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că imobilul solicitat a fi restituit

a fost preluat în mod abuziv de către Statul Român, fără titlu, iar potrivit

art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, republicată, imobilele care au aparținut

comunităților minorităților naționale din România și care au fost preluate în mod

abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de

orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940-22 decembrie 1989, se

restituie foștilor proprietari în condițiile acestei ordonanțe de urgență.

A mai reținut instanța

fondului prevederea art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit căreia Comisia

specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deținătoare, analizează documentația

prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și dispune, prin decizie motivată,

retrocedarea imobilelor ori respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază

că aceasta nu este întemeiată, sau propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent,

în condițiile stabilite prin legea specială.

S-a apreciat că acordarea

măsurilor reparatorii în echivalent este reglementată de art. 6 alin. (1) din același

act normativ, text de lege ce prevede că pentru imobilele care au fost înstrăinate

legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta

pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5).

Raportând situația de

fapt la prevederile legale reținute ca fiind incidente, instanța fondului a constatat

că imobil în cauză a fost înstrăinat legal de către Statul Român, dar anterior datei

de 22 decembrie 1989, apreciind, pe acest motiv, că reclamanta nu se încadrează

în dispozițiile art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, norma juridică fiind de strictă interpretare.

S-a apreciat astfel că

măsurile reparatorii în echivalent, în cazul imobilelor preluate în mod abuziv de

Statul Român, pot fi acordate doar în cazul înstrăinărilor legale ce au avut loc

după data de 22 decembrie 1989, nu și în cazul înstrăinărilor legale anteriore acestei

date.

Prima instanță a mai reținut

că în acest sens este și Decizia nr. 1632/2009 a Curții Constituționale, prin care

s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din O.U.G.

nr. 94/2000, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, deciziile

Curții Constituționale fiind general obligatorii.

U.E.R. a atacat cu recurs

sentința menționată, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii, pentru

motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurenta-reclamantă a invocat interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor

art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 83/1999, analizate prin prisma considerentelor reținute

de C.E.D.O. în hotărârea pronunțată la data de 12 octombrie 2010 în cauza Maria

Atanasiu și alții împotriva României și de Înalta Curte de Casație și Justiție în

decizia de recurs prin interesul legii nr. 20/2007.

A arătat că prima instanță

a aplicat situației juridice în litigiu regimul reglementat pentru cultele religioase,

prin O.U.G. nr. 94/2000, deși legătura dintre două acte normative distincte există

numai în materie procedurală, iar valoarea despăgubirii cuvenite U.E.R., a cărei

calitate procesuală nu a fost pusă în discuție, a fost stabilită printr-o expertiză

imobiliară încuviințată și administrată în dosarul Curții de apel.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut

comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România a solicitat

respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esență, că trimiterea pe care instanța

de fond a făcut-o la prevederile O.U.G. nr. 94/2000 este corectă, pentru că

art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999, republicată, stipulează fără echivoc că prevederile

art. 1 alin. (4)-alin. (7) și alin. (11), art. 2, art. 3 alin. (5), alin. (8) și

alin. (9), art. 4 alin. (2)-alin. (5) și art. 5-art. 11 din O.U.G. nr. 94/2000 privind

retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România

se aplică corespunzător, iar imobilul în litigiu a fost înstrăinat de statul român

anterior datei de 22 decembrie 1989, motiv pentru care recurentei-reclamante nu

i se cuvin măsuri reparatorii.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor formulate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimatei, Înalta Curte constată că

recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

de drept relevante

Actul administrativ supus

controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, pe

calea prevăzută în art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, este decizia din 9

august 2010, prin care Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care

au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților din România a respins

cererea de retrocedare formulată de U.E.R., pentru Comunitatea Elenă Galați, în

privința imobilului situat în municipiul Galați, str. S. Autoritatea emitentă și-a

întemeiat refuzul pe prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, privind retrocedarea

unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, la care face

trimitere art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999, prevederi potrivit cărora „în cazul în

care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență au fost înstrăinate

legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererile de retrocedare pot opta

pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, potrivit art. 5 alin. (5)”.

Interpretarea per a contrario a autorității pârâte, îmbrățișată și de judecătorul

fondului, a condus la concluzia că în cazul în care imobilul a fost înstrăinat legal

înainte de 22 decembrie 1989, titularul cererii de retrocedare nu este îndreptățit

la niciun fel de măsuri reparatorii.

Această normă de excepție

constituie o derogare de la regimul instituit prin art. 1 și art. 2 din O.U.G.

nr. 83/1999, în care se statuează următoarele:

„(1)

Imobilele care au aparținut comunităților minorităților naționale din România și

care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizațiile

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940-22

decembrie 1989, se restituie foștilor proprietari în condițiile prezentei ordonanțe

de urgență.

(2)

Sunt

imobile,

în sensul prezentei ordonanțe

de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor,

situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data

preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în

intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei

legi. Adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu

depășesc 50% din aria desfășurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea,

considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie

lucrările de reparații curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării

inițiale, îmbunătățiri funcționale și altele asemenea.”

Contrar interpretării

date de judecătorul fondului, instanța de control judiciar constată că prin

art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, privit literal, se creează, fără o justificare

rezonabilă, o diferență de tratament între titularii cererilor de retrocedare ale

imobilelor înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989 și titularii cererilor

de retrocedare ale imobilelor înstrăinate legal anterior datei menționate, constituind,

în cazul acestora din urmă, o veritabilă ingerință în dreptul de proprietate ocrotit

prin art. 1 din Protocolul nr. 1, adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și Libertăților Fundamentale, ingerință care, în lipsa oricărei expuneri

de motive a legiuitorului, nu poate fi socotită necesară într-o societate democratică.

Or, în temeiul art. 20

din Constituția României, dispozițiile privind drepturile și libertățile fundamentale

trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu prevederile art. 1 parag. 1 din

Primul protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale, iar în cazul în care între acestea și normele interne există neconcordanțe,

au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazului în care Constituția

sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Acest principiu constituțional

îndreptățește judecătorul național ca, în caz de neconcordanță să înlăture aplicarea

normei naționale, fără a mai aștepta modificarea sau abrogarea ei de către legiuitor,

în scopul asigurării efectului deplin al normelor Convenției (C.E.D.O., cauza Dumitru

Popescu c. României).

adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al

art. 312 alin. (1)-alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va

modifica sentința atacată, în sensul admiterii în parte a acțiunii, anulării deciziei

din 9 august 2010 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care

au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România

și obligării intimatei-pârâte să emită o nouă decizie, prin care să-i recunoască

recurentei-reclamante dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile

legii speciale.

Va fi însă respinsă cererea

de acordare a despăgubirilor în cuantumul stabilit prin expertiza judiciară, pentru

că art. 2 din O.U.G. nr. 83/1999 are în vedere acordarea măsurilor reparatorii în

echivalent „în condițiile stabilite prin legea specială”, mai precis în condițiile

procedurii speciale reglementate prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma

în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat

de U.E.R. împotriva sentinței civile nr. 333 din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel

Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că admite în parte acțiunea.

Anulează decizia din

9 august 2010 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut

comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România.

Obligă Comisia să emită

o nouă decizie prin care să îi recunoască reclamantei dreptul la măsuri reparatorii

prin echivalent pentru imobilul situat în municipiul Galați, str. S., în condițiile

legii speciale.

Respinge capătul de cerere

privind acordarea despăgubirilor în cuantumul stabilit prin expertiza judiciară.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 decembrie 2012.