ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 58 din data de 13 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția penală, în dosarul nr. x/2015, în baza art. 32 rap. la art. 189 alin. (1) lit. f) cu aplicarea art. 199 C. pen. coroborat cu art. 75 alin. (2) și art. 76 C. pen. și cu reținerea art. 67 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. , la pedeapsa de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), lit. "h)" (dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme), "n)" (dreptul de a comunica cu persoanele vătămate, B. și C. și cu membrii familiei acestora, soție și copii) și o) (dreptul de a se apropia la mai puțin de 5 m de poarta locuinței persoanelor vătămate), pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), n) și o) C. pen.

S-a admis, în parte, acțiunea civilă promovată de partea civilă B. în contradictoriu cu inculpatul A..

A fost obligat inculpatul către partea civilă la plata sumelor de 3.000 lei pentru recuperare medicală, 900 lei, cu titlu de venituri de care a fost lipsit cât timp s-a aflat în incapacitate de muncă și 2.000 euro, echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale.

S-a respins cererea părții civile B. privind acordarea de despăgubiri reprezentând echivalent pierdere/diminuare capacitate de muncă.

S-a admis, în parte, acțiunea civilă promovată de partea civilă, C.

A fost obligat inculpatul către partea civilă C. la plata sumelor de: 3.000 lei (recuperare medicală), 12.740 GBP (venituri de care a fost lipsit cât timp s-a aflat în incapacitate de muncă), 10.000 euro (diferențe salariale urmare a diminuării capacității de muncă) și 5.000 euro (daune morale, în echivalentul monedei naționale la data plății).

S-au admis acțiunile civile promovate de părțile civile Spitalul Municipal Urziceni și Spitalul Clinic de Urgență București, în contradictoriu cu inculpatul A.

A fost obligat inculpatul către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București la plata sumelor de 1.498,32 lei (cheltuieli pentru spitalizarea lui B.) și de 1.487,92 lei (cheltuieli pentru spitalizarea lui C.), fiecare dintre sume cu dobânda legală calculată de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective.

A fost obligat inculpatul către partea civilă Spitalul Municipal Urziceni, la plata sumei de 254,13 lei, reprezentând cheltuieli cu spitalizarea numitului B..

S-a respins acțiunea civilă promovată de Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni, București.

În baza art. 276 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A., la plata cheltuielilor judiciare către părțile civile B. și C., câte 2.000 lei pentru fiecare.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, inculpatul A. și părțile civile B. și C..

Prin decizia penală nr. 1125/A din 14 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, inculpatul A. și părțile civile B. și C. împotriva sentinței penale nr. 58 din data de 13 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr. x/2015.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă și, în fond, rejudecând:

În temeiul art. 32 rap. la art. 189 alin. (1) lit. f) cu aplicarea art. 199 coroborat cu art. 75 alin. (2) lit. b) și art. 76 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat (fapta din data de 26 februarie 2014).

S-au menținut pedepsele complementare și accesorii aplicate inculpatului prin sentința penală apelată.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea adăugării profilelor genetice în SNDGJ.

S-au modificat despăgubirile acordate părții civile C., în sensul că a fost obligat inculpatul A. să plătească acesteia sumele de: 3.000 lei - daune materiale; 11.296,91 euro (în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al BNR de la data plății) - venituri de care a fost lipsită cât s-a aflat în incapacitate de muncă; 9.496,85 euro (în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al BNR de la data plății) - venituri de care a fost lipsită ca urmare a diminuării capacității de muncă; 5.000 euro (în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al BNR de la data plății) - daune morale.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelurilor au rămas în sarcina statului.

***

Curtea de apel a reținut cu privire la situația de fapt, că, pe fondul unui conflict preexistent, în seara de 26.02.2014, după ce se întorsese de la priveghiul unui prieten, întrucât începuse ploaia și inculpatul se oferise să meargă la domiciliu, pentru a aduce o folie, necesară protejării unui pat pe care gazda îl scosese în curte, pentru a face loc persoanelor participante la înmormântare, și întâlnindu-se cu partea civilă C., între cei doi a izbucnit unul dintre scandalurile obișnuite, inculpatul atacându-l cu un obiect tăietor, posibil sabie. De asemenea, s-a reținut că, în ajutorul acesteia, a venit tatăl său B., care l-a văzut pe inculpat asupra fiului său, având în mână o sabie. În acest context, s-a constatat că partea civilă B. l-a împins pe inculpat răsturnându-l pe sol, provocând lovirea capului acestuia de pietrișul din zonă (posibil niște spărturi de beton pe care inculpatul le avea la poartă). Ulterior, B. s-a aplecat să îl ridice pe fiul său, moment în care inculpatul l-a lovit cu piciorul în piept și în cap, partea civilă căzând pe spate, fapt ce i-a permis inculpatului să îi aplice mai multe lovituri cu sabia.

Totodată, s-a arătat că zgomotele conflictului au determinat ieșirea din casă a martorei D., mama lui A. și a lui B. și la intervenția acestei martore, inculpatul s-a deplasat către locuința sa, intrând în curte pe poartă, fără a-i adresa vreun cuvânt mamei sale.

Curtea a mai avut în vedere că, după finalizarea incidentului, inculpatul A. a apelat-o telefonic pe martora E., cerându-i acesteia să trimită pe cineva la domiciliul său, dintre cei prezenți la înmormântare, deoarece este bătut de fratele și de nepotul său și întrucât știa despre relațiile conflictuale dintre inculpat și fratele său, l-a trimis la fața locului pe fiul său, F., însoțit de mai multe persoane dintre cei aflați la înmormântare.

De asemenea, s-a reținut că, imediat după plecarea inculpatului, atât acesta, cât și persoana vătămată B. au alertat serviciul de urgență 112, sesizând fiecare că a fost victima unei agresiuni comise de către cealaltă parte.

***

Împotriva deciziei penale nr. 1125/A din data de 14 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, inculpatul A. a declarat recurs în casație la data de 14.11.2017.

Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casație formulată de către inculpatul A. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29.01.2018, termenul pentru examinarea admisibilității, în principiu, a cererii de recurs în casație, conform art. 440 C. proc. pen., fiind stabilit la data de 28 februarie 2018.

Cu prilejul examinării admisibilității, în principiu, a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea din camera de consiliu din data de 28 februarie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea, în principiu, a cererii de recurs în casație și trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

S-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii.

Prin motivele scrise, în susținerea primului caz de recurs în casație invocat, și anume, cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", în esență, s-a arătat că inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 32 rap. la art. 189 alin. (1) lit. f) cu aplicarea art. 199 coroborat cu art. 75 alin. (2) și art. 76 și cu reținerea art. 67 alin. (2) C. pen., fiind înlăturate probele administrate în favoarea sa, respectiv declarațiile sale, ale martorilor G., E., H. și declarația fiului inculpatului, I., dată în fața instanței de apel, plângerea penală formulată de inculpat și raportul de expertiză efectuat, care erau de natură a conduce la reținerea legitimei apărări și nu a stării de provocare, situație care a făcut ca fapta să fie prevăzută de legea penală.

Totodată, s-a susținut că nu a fost folosită o sabie, iar inculpatul are certificat medico-legal așa încât, eventual, în sarcina acestuia se putea reține infracțiunea de vătămare corporală.

De asemenea, referitor la poziția psihică a inculpatului în raport de fapta pentru care a fost acuzat, s-a precizat că intenția inculpatului nu a fost de a suprima viața vreunei persoane vătămate, fiind în legitimă apărare, dovadă că a suferit politraumatisme în urma agresiunilor îndreptate împotriva sa.

În privința celui de-al doilea caz de recurs în casație invocat de inculpat, prin apărător ales, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.: "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", în esență, s-a precizat că, la data de 07.10.2016, inculpatul a recunoscut faptele astfel cum au fost descrise în rechizitoriu, fără a solicita administrarea altor probe cu excepția celor existente la dosarul de urmărire penală, solicitând să beneficieze de prevederile art. 374 alin. (4) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., iar din acest punct de vedere, instanța nu s-a pronunțat cu privire la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, ceea ce a făcut ca limitele de pedeapsă avute în vedere de instanță să fie mai mari.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casație, în reglementarea C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluționare este dată numai în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă numai prin raportare la cazurile de casare prevăzute de 438 C. proc. pen. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

În calea extraordinară a recursului în casație nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casație reprezintă un mijloc de a repara ilegalitățile și nu are, în consecință, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancționarea deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislației și a uniformității jurisprudenței. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului și spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmărește îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casație are ca scop îndreptarea erorilor de drept comise de curțile de apel și de Înalta Curte, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În conformitate cu art. 442 alin. (2) C. proc. pen., instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 438 C. proc. pen. invocate în cererea de recurs în casație.

Totodată, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casație și care au fost invocate în motivarea acesteia și, de asemenea, este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate de părți sau procuror.

Se mai reține că, în cazul admiterii recursului în casație, potrivit dispozițiilor art. 448 C. proc. pen., instanța poate pronunța o soluție de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greșitei aplicări a legii, precum și rejudecarea cauzei de către instanța de apel ori instanța competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.

Prin motivele de recurs în casație formulate de inculpat a fost invocată incidența cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și faptul că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Recurentul inculpat A. a fost condamnat prin decizia penală nr. 1125/A din data de 14 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat (fapta din data de 26 februarie 2014) prev. de art. 32 rap. la art. 189 alin. (1) lit. f) cu aplicarea art. 199 coroborat cu art. 75 alin. (2) lit. b) și art. 76 alin. (1) din C. pen.

În raport de criticile aduse deciziei de condamnare de către recurentul inculpat, întemeiate pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte menționează că, în calea de atac extraordinară a recursului în casație, se analizează dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute de legea penală în sensul că acestea constituie infracțiuni.

Incidența pct. 7 al art. 438 C. proc. pen., respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală poate interveni în condițiile în care situația de fapt nu se suprapune pe tipicitatea infracțiunii, astfel cum e prevăzută de lege.

Așadar, în raport de scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 din C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte menționează că instanța de recurs în casație are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel - care nu poate fi schimbată.

Prin decizia recurată s-a reținut că, pe fondul unui conflict preexistent, în seara de 26.02.2014, după ce se întorsese de la priveghiul unui prieten, între inculpatul A. și partea civilă C. a izbucnit unul dintre scandalurile obișnuite, iar inculpatul în cadrul acestui conflict l-a atacat cu un obiect tăietor, posibil sabie. S-a mai reținut că, în ajutorul părții civile, a venit tatăl său B., care l-a împins pe inculpat răsturnându-l pe sol, provocând lovirea capului acestuia de pietrișul din zonă, după care în momentul în care se aplecase să-l ridice pe fiul său, B. a fost lovit cu piciorul în piept și în cap de inculpat, astfel că partea civilă a căzut pe spate, fapt ce i-a permis inculpatului să îi aplice mai multe lovituri cu sabia.

Conflictul s-a finalizat prin ieșirea din casă a martorei D., mama lui A. și a lui B. și la intervenția acesteia, conflictul a încetat, inculpatul deplasându-se către locuința sa, intrând în curte fără a-i adresa vreun cuvânt mamei sale.

Curtea a mai reținut că, după terminarea incidentului, inculpatul A. a apelat-o telefonic pe martora E., cerându-i acesteia să trimită pe cineva la domiciliul său, dintre cei prezenți la înmormântare, deoarece este bătut de fratele și de nepotul său și, întrucât știa despre relațiile conflictuale dintre inculpat și fratele său, l-a trimis la fața locului pe fiul său, F., însoțit de mai multe persoane dintre cei aflați la înmormântare.

Totodată, prin decizia atacată s-a reținut că la fața locului au sosit organele de poliție apelate atât de inculpat, cât și de părțile civile care au reclamat că au fost victimele unei agresiuni de către cealaltă parte.

Pornind de la considerațiile de ordin teoretic expuse și de la dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte constată că criticile recurentului inculpat se circumscriu numai în aparență cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În ceea ce privește referirile pe care le-a făcut apărarea constând în reținerea unei alte încadrări juridice, respectiv vătămare corporală, instanța supremă notează că această critică vizând încadrarea juridică nu se subsumează vreunui caz de casare dintre cele prev. de art. 438 C. proc. pen.

Situația de fapt stabilită cu caracter definitiv de instanța de apel relevă elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 199 C. pen.

Astfel, s-a reținut că inculpatul A. a atacat partea civilă C. cu o sabie, prin aplicarea de lovituri repetate în partea superioară a corpului, de o intensitate ridicată, cu intenția de a provoca decesul acesteia, intenție care a fost evaluată de instanța de apel în funcție de instrumentul folosit (sabie), zona vizată, natura și gravitatea leziunilor suferite -secționarea tendonului flexor lung al policelui stâng și plagă tăiată la nivelul antebrațului drept. S-a reținut că rezultatul nu a fost cel urmărit de inculpat doar datorită gestului de apărare al părții civile care a parat lovitura cu mâinile, precum și intervenției tatălui său, B. care l-a împiedicat pe inculpat să îi mai aplice lovituri fiului său, atacul fiind ulterior realizat și asupra acestei din urmă persoane, tot cu sabia, fiindu-i aplicate două lovituri în zona hemitoracelui stâng și în zona peniană, zone potențial vitale și au necesitat pentru vindecare zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, situația de fapt reținută prin hotărârea recurată nu relevă nici varianta inculpatului în sensul că ar fi fost în legitimă apărare, nefiind prezentat vreun atac declanșat de aceste părți împotriva inculpatului care să necesite o apărare din partea acestuia. De esența legitimei apărări este existența unui atac de o anumită gravitate care să pună în pericol persoana sau drepturile acesteia ori un interes general, fiind necesar ca atacul să legitimeze acțiunea de apărare, respectiv să fie material, direct, imediat și injust, or, în cauză, lipsește acest element esențial.

Înalta Curte reiterează că starea de fapt reținută în cauză, concordanța acesteia cu probele administrate, reaprecierea probelor și încadrarea juridică dată faptelor nu pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casație.

După cum s-a menționat, instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen., hotărârea atacată este corespunzătoare.

În privința celui de-al doilea caz de recurs în casație invocat de inculpat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.: "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din cuprinsul motivelor de recurs în casație, Înalta Curte constată că deși acesta a invocat că limitele de pedeapsă avute în vedere de instanță sunt prea mari solicitând să beneficieze de prevederile art. 374 alin. (4) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. în vederea reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, în cadrul dezbaterilor apărarea recurentului a menționat că nu mai critică nereținerea dispozițiilor privind procedura simplificată cu efect asupra limitelor de pedeapsă, ci doar solicită reținerea acestora în circumstanțiere.

Pornind de la considerațiile de ordin teoretic expuse și de la dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte constată că aceste critici se circumscriu numai în aparență cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., reindividualizarea pedepsei ținând de temeinicia hotărârii, iar nu de legalitatea acesteia.

Pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului se situează în limitele legale prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul J. a fost condamnat, respectiv tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 32 rap. la art. 189 alin. (1) lit. f) cu aplicarea art. 199 C. pen. coroborat cu art. 75 alin. (2) și art. 76 C. pen. și cu reținerea art. 67 alin. (2) C. pen.

Astfel, limitele de pedeapsă de la 15 la 25 de ani închisoare prevăzute pentru infracțiunea de omor prev. de art. 189 alin. (1) C. pen., au fost reduse ca efect al tentativei și circumstanței atenuante a provocării, a căror incidență a fost stabilită cu caracter definitiv de instanța de apel, așa încât pedeapsa de 5 ani închisoare, se încadrează în limitele prevăzute de lege.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1125/A din data de 14 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I Penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1125/A din data de 14 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A. până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2018.