ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 75/13.03.2018, Tribunalul Ilfov, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat revizuentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu în sumă de 260 RON fiind avansat din fondurile MJ, a rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond analizând actele și lucrările dosarului a reținut că, prin sentința penală nr. 27/28.01.2016 a Tribunalului Ilfov rămasă definitivă prin decizia penală nr. 689/A/20.04.2016 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală petentul a fost condamnat inițial de Tribunalul Ilfov la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere a acesteia și ulterior, în calea de atac a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 27/28.01.2016 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Penală, s-a desființat în parte sentința penală apelată și în fond și rejudecând s-a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul A., din infracțiunea de tentativă la omor prev. de art. 32 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 188 din C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 194 alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente.

În baza art. 32 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 188 din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, în baza art. 67 alin. (2)) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1)) lit. a), b), h) și n) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe durata a 4 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de a deține, purta și folosi orice categorie de arme și de a comunica cu victima sau cu membrii familiei acesteia și de a se apropia de aceștia, conform art. 38 alin. (1)-(39) alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a contopit această pedeapsă cu celelalte pedepse aplicate inculpatului în cauză (3 luni închisoare, 3 luni închisoare, 6 luni închisoare), stabilind pedeapsa mai grea, de 5 ani, la care s-a adaugat sporul de 4 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse), urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare. În baza art. 65 alin. (1)) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 66 alin. (1)) lit. a), b),h) și n) din C. pen., în temeiul art. 72 din C. pen. s-a scăzut din pedeapsa închisorii durata reținerii și arestării preventive, de la 18.09.2015 - 28.01.2016 s-a redus cuantumul daunelor morale acordate părții civile B., de la 400.000 RON la 80.000 RON, menținând celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza sentinței penale menționate s-a emis MEPI nr. 32/2016 din 20.04.2016 de către Tribunalul Ilfov.

Instanța a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, având în vedere următoarele considerente:

Conform art. 459 alin. (3) și (5) C. proc. pen. instanța examinează dacă:

a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3);

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

În cazul în care instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (3) dispune prin sentință respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

În plus, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. pen. revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, mai poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Tribunalul investit cu judecarea cererii de revizuire nu poate proceda la rejudecarea fondului pricinii decât în măsura în care găsește admisibilă în principiu calea de atac, iar aceasta se realizează doar în situația existenței vreunuia din cazurile de revizuire.

Procedând la examinarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnatul A., instanța a constatat că aceasta a fost făcută cu respectarea prev. art. 459 alin. (3) lit. a)-d) C. proc. pen., respectiv a fost formulată de o persoană prevăzută de lege (condamnații) în termenul legal, a fost întocmită cu respectarea prev. art. 456 alin. (2) și (3) C. proc. pen., cu invocarea temeiurilor legale și arătarea faptelor și a mijloacelor de probă pe care aceasta se întemeiază.

Verificând, însă, dacă motivele de revizuire invocate sunt întemeiate și dovedite cu mijloacele de probă prevăzute de lege, instanța a constatat că cererea este inadmisibilă fiind respinsă ca atare întrucât mijlocele de probă la care face referire condamnatul nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea nefiind, astfel, îndeplinite cerințele prev. de art. 459 alin. (3) lit. a) C. proc. pen.

Astfel, potrivit prev. art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., "Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză" pentru a susține cazul de revizuire în discuție, faptele sau împrejurările descoperite (învederate) trebuie să fi fost necunoscute instanței la data judecării cauzei și să conducă la netemeinicia hotărârii, iar nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute.

În acest context, Tribunalul, analizând atât concluziile scrise formulate de condamnat cu privire la fondul cauzei, cât și cele invocate în calea de atac, a constatat că aceste fapte probatorii nu sunt noi, fiind analizate de instanță în cuprinsul hotărârii de condamnare.

Pe de altă parte, instanța de fond a avut în vedere că solicitarea condamnatului echivalează cu o suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătorești, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte sau împrejurări cunoscute și verificate de instanța care a soluționat cauza; în același sens sunt și prevederile art. 4 alin. (2) din Protocolul nr. 7 adițional la CEDO potrivit cărora "este posibilă redeschiderea procesului, conform legii și procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi sau recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunțată". De asemenea, este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obțină o nouă judecată pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza sau o nouă apreciere a probelor care au fost deja administrate.

De altfel, susținerile revizuentului nu constituie motive de revizuire, ci critici aduse hotărârii definitive, acestea neputând fi primite întrucât aduc atingere autorității de lucru judecat. Valorificarea unor asemenea critici este permisă numai în calea ordinară de atac, condamnatul exercitându-și dreptul la apel în cauza în care a fost condamnat.

De altfel, sentința penală nr. 27/28.01.2016 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Penală în dosarul nr. x/2015 a fost verificată, prin efectul devolutiv, în calea ordinară de atac -în apel - prin decizia penală nr. 689/A/20.04.2016 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2015, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie.

S-a reținut că în niciun caz revizuirea nu poate fi tratată ca un apel deghizat, urmărindu-se, în fapt, substituirea unei analize, întrucât aceasta este calea extraordinară de atac prin care sunt atacate hotărâri judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt, iar finalitatea instituției constă în înlăturarea erorii judiciare, funcția procesuală a acesteia instituții presupune descoperirea, strângerea și deducerea în fața justiției a unui material probator cu totul inedit sau cel puțin necunoscut instanței - împrejurări care să permită constatarea, de către instanță a erorii judiciare existente.

Totodată, potrivit art. 454 C. proc. pen., situațiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b)-d) C. proc. pen. se dovedesc prin hotărâre judecătorescă definitivă prin care instanța s-a pronunțat asupra fondului cauzei constând existența falsului sau existența faptelor și săvârșirea lor de către respectivele persoane, în cazul de față, de către procurorul de caz și de către medicul-legist.

Potrivit alin. (2) al art. 454 C. proc. pen., în cazul de excepție, care însă nu este incident în prezenta cauză, când dovada situațiilor prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. b)-d) nu se poate face datorită existenței unei cauze care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau exercitarea acesteia, proba cazurilor de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b)-d) se poate face chiar în procedura revizuirii.

Așadar, întrucât față de procurorul de caz, față de medicul legist ori față de martorii audiați în cauză nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească de condamnare pentru fapte de fals, abuz în serviciu, neglijență în serviciu, respectiv mărturie mincinoasă, situațiile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. b) și d) C. proc. pen., invocate de către condamnatul A. în cererea formulată nu pot constitui cazuri de revizuire, în sensul analizării lor și probării prin orice mijloace direct în procedura revizuirii.

Pentru aceste considerente, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul A., solicitând calificarea prezentei cereri ca fiind o acțiune civilă și trimiterea cauzei la o instanță civilă, solicită sesizarea C.J.U.E. și a invocat excepția de neconstituționalitate a disp. art. 177 alin. (5) C. proc. pen., art. 179 alin. (1) C. proc. pen. și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Curtea de apel a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței penale nr. 75/13.03.2018, pronunțată de Tribunalul Ilfov, având în vedere următoarele considerente:

Astfel, este evident că revizuentul s-a referit, la momentul formulării cererii, la unul din cazurile de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., tribunalul fiind învestit cu soluționarea unei cereri de revizuire.

Conform art. 371 C. proc. pen., judecata se mărginește la faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare a instanței, iar potrivit practicii constante a instanțelor de judecată calificarea unei cereri se face în aceste limite și numai în cazul în care ea nu este întemeiată în drept sau situația de fapt descrisă nu corespunde cu temeiul de drept indicat.

În cazul de față, s-a reținut că revizuentul nu solicită de fapt o calificare a cererii sale, ci o modificare a obiectului judecății, solicitare ce nu poate fi primită, fiind inadmisibilă. În cazul în care revizuentul nu dorește să solicite revizuirea unei sentințe penale putea solicita retragerea cererii formulate, urmând a sesiza el însuși o instanță civilă. S-a avut în vedere, în plus, că acesta a învederat instanței de apel că mai are formulată o acțiune la instanța civilă și nu dorește ca înscrisurile depuse în prezenta cauză să fie înaintate la dosarul deja format și nici să se reunească prezenta cauză cu cea existentă pe rolul Tribunalului.

Față de cele mai sus menționate, Curtea de apel a apreciat că petentul formulează cereri prin exercitarea cu rea credință a drepturilor procesuale și procedurale, ceea ce constituie, conform art. 283 C. proc. pen., o abatere judiciară.

În ceea ce privește admisibilitatea cererii de revizuire, Curtea de apel a constatat că petentul nu a solicitat, în prezentul apel, cenzurarea sentinței penale pronunțate de Tribunalul Ilfov sub acest aspect, criticile formulate vizând, în schimb, aspectele mai sus menționate.

De asemenea, analizând motivele de fapt și de drept invocate în cererea inițială adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că acestea au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire, care a fost judecată definitiv și care a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 în care s-a pronunțată sentința penală nr. 39/16.02.2017 pronunțată de Tribunalul Ilfov, def. prin decizia penală nr. 568/A/12.04.2017 a Curții de Apel București, secția I Penală, situație în care intervine cazul de inadmisibilitate prev. de art. 459 alin. (3) lit. d) C. proc. pen.

Față de acest ultim aspect, Curtea de apel a constatat că soluția Tribunalului este legală și temeinică și urmează a fi menținută.

Împotriva sentinței penale sus-menționate, revizuentul a exercitat calea de atac a apelului.

Prin decizia penală nr. 1568/A din data de 21.11.2018, Curtea de Apel București, secția I Penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței penale nr. 75/13.03.2018, pronunțată de Tribunalul Ilfov.

A respins ca neîntemeiată cererea apelantului de sesizare a C.J.U.E.

În baza art. 29 din Legea nr. 47/1992 a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a disp. art. 177 alin. (5) C. proc. pen., art. 179 alin. (1) C. proc. pen. și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a declarat apel, iar împotriva dispoziției privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, a declarat recurs, astfel cum a precizat în ședință publică.

Cu ocazia dezbaterilor, instanța a pus în discuție, din oficiu inadmisibilitatea căii de atac a apelului exercitată de revizuent.

Examinând excepția inadmisibilității căii de atac declarate, se rețin următoarele:

Potrivit art. 129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală.

Din economia textului menționat rezultă însă că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen. admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. Potrivit alin. (2) al aceluiași text, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

Drept urmare, sunt susceptibile de reformare pe calea apelului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

În cauză, se constată că revizuentul A. a declarat apel împotriva deciziei penale nr. 1568/A din data de 21.11.2018, Curtea de Apel București, secția I Penală, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de același revizuent împotriva sentinței penale nr. 75/13.03.2018, pronunțată de Tribunalul Ilfov.

Prin urmare, revizuentul a exercitat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a fi atacată cu o cale de atac.

Limitând calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicității acesteia, față de care posibilitatea legală a declarării mai multor căi de atac este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, revizuentul a declarat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, urmează a fi respins, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul C. împotriva deciziei penale nr. 1568/A din 21 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și 3 din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legal:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și 3, instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Analizând cu prioritate admisibilitatea excepției invocate prin prisma îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, în considerarea următoarelor argumente:

Din economia prevederilor legale sus invocate rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică, pe de o parte, examinarea prealabilă a exigențelor formale de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege. Această analiză se realizează de către judecătorul/instanța de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția și presupune verificarea calității de parte a autorului excepției, a aflării în vigoare a legii/ordonanței în care este inserată acea dispoziție, a legăturii dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului și, în final, a deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale.

Or, în cauza de față, se constată că nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate anterior enunțate, deoarece normele a căror constituționalitate este criticată nu au, în substanță, legătură cu soluționarea cauzei, în sensul de a putea fi potențial aplicabile în proces.

În concret, dispozițiile art. 177 alin. (5) din C. proc. pen., art. 179 alin. (1) C. proc. pen. și art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu au legătură cu soluționarea apelului declarat de revizuent împotriva unei decizii prin care i-a fost respins un alt apel în etapa verificării admisibilității în principiu a cererii de revizuire formulată de acesta. Prevederile criticate conțin reglementări referitoare la procedura de efectuare a procedeului probatoriu al expertizei, în cursul urmăririi penale sau al judecății, faze procesuale depășite la acest moment.

Pentru considerentele ce preced, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de același inculpat împotriva dispoziției privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata cheltuielilor de judecată.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul C. împotriva deciziei penale nr. 1568/A din 21 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de același inculpat împotriva dispoziției privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2019.